EVOLUŢIE SAU CREAŢIONISM?

1. INTRODUCERE

www.creationism.info.ro

1.1. IMPORTANŢA ORIGINII

Întregul tineret, începând de la elevii din clasele elementare şi terminând cu studenţii, are o fire curioasă. Este vital pentru ei să cunoască în toate domeniile originile lucrurilor. Studenţii care învaţă fizică sunt curioşi să afle originea universului, cum au apărut legile care-l guvernează şi cum au evoluat ele în timp. Studenţii chimişti sunt interesaţi în originea elementelor chimice şi a legilor care guvernează reacţiile chimice. Studenţii filologi sunt curioşi în aflarea originii limbilor.

Toată lumea este în prezent curioasă să ştie cum a apărut omul: din maimuţă sau a fost creat de la început?

Putem afirma pe scurt care sunt motivaţiile pentru care studiul originilor este aşa de important:

a. Motivaţia ştiinţifică. Ştiinţa trebuie întotdeauna să răspundă la întrebările: “De ce?” şi “Şi din ce sursă iniţială”, pentru toate ştiinţele exacte;

b. Motivaţia sociologică. Se doreşte cunoaşterea originii raselor, culturilor, moralei, tradiţiilor pentru a putea explica atâtea situaţii neplăcute pentru omenire ca: destrămarea familiilor, crima, războaiele, etc;

c. Motivaţia personală. Fiecare om doreşte să cunoască originea sa şi motivaţiile pentru convieţuirea pe acest pământ. În această direcţie, mulţi tineri neavând explicaţia corectă ştiinţifică sunt tentaţi pentru soluţii extrasociale şi imorale ca: folosirea drogurilor, convieţuirea fără căsătorie, frica de a avea o familie şi copii, astrologia, spiritismul, vrăjitoria, etc.

O minte sănătoasă, aşa cum îşi doresc toţi părinţii şi profesorii pentru copii şi respectiv studenţii lor, pretinde o filozofie satisfăcătoare asupra vieţii şi în special în ceea ce priveşte apariţia vieţii şi respectiv viaţa în viitor, îndeosebi răspunsul la întrebarea: “Ce se întâmplă după moarte?”.

Scopul cursului de Creaţionism ştiinţific este de a pregăti studenţii să analizeze diferitele aspecte ale originii, numai pe baze ştiinţifice, fără să se refere în mod special la Biblie sau la doctrinele religioase. Tratarea va fi tot timpul prin comparaţie cu modelul evoluţionist, model “ştiinţific” până de curând infailibil şi admis ca un “adevăr ştiinţific” în comparaţie cu “dogmele religioase”.

Pentru prima oară modelul evoluţionist a început să fie analizat în profunzime şi critic, după ce s-au trimis primii sateliţi pe lună care au constatat că grosimea prafului lunar este de ordinul a 1-2cm în comparaţie cu cel calculat în conformitate cu modelul evoluţionist care aprecia grosimea lui de cca. 20-100m ţinând cont de vârstele lunii şi a pământului admise conform modelului la cca. 1-6 miliarde ani.

Dezastrul modelului evoluţionist total s-a produs de curând când sistemele politic şi economic susţinute de evoluţionişti, adică socialismul ştiinţific şi respectiv forma sa evoluată de comunism ştiinţific (care au apărut pe o treaptă superioară de dezvoltare a omenirii prin selecţia naturală numită şi lupta de clasă) au dat faliment chiar în URSS, după 70 de ani de experimentări.

1.2. COMPARAŢIA MODELELOR CREAŢIONIST ŞI EVOLUŢIONIST

Aşa cum va rezulta din lucrare, este imposibil să se demonstreze prin metode ştiinţifice care model este corect, aceasta din cauză că în esenţă metoda ştiinţifică de analiză se bazează pe observaţia experimentală şi deci pe repetabilitate.

Rezultă clar că un investigator ştiinţific cât ar fi de genial şi răbdător în munca sa de câteva zeci de ani, nu va putea niciodată să observe repetabilitatea originilor, indiferent în ce domeniu ar dori s-o determine.

Cu toate că este important ca omenirea să posede o filozofie a originilor, aceasta poate fi dobândită individual doar prin credinţă şi nu prin cunoaştere, acceptând unul sau altul din modele.

Dacă un pragmatic care insistă că el crede doar în ce el poate vedea, el de fapt crede că pragmatismul este cea mai bună şi corectă filozofie, cu toate că în acest caz el nu ar trebui să creadă în atomii invizibili sau în alte abstracţii, cum ar fi viitorul. Ca o consecinţă a observaţiei, credinţa în ceva este necesară pentru o minte sănătoasă cu adevărat. Deci o filozofie a vieţii este o filozofie şi nu un experiment ştiinţific [1].

Din acest punct de vedere, putem afirma:

- Modelul creaţionist nu poate fi demonstrat întrucât creaţia nu se mai produce în prezent ca să fie observabilă, ea s-a produs o dată, în trecut şi acest fenomen nu este accesibil metodei ştiinţifice de cercetare. Este imposibil în prezent să se imagineze un experiment ştiinţific care să descrie procesul creaţiei nu numai pentru om care ar fi cel mai complicat, dar nici pentru cele mai simple vieţuitoare;

- Modelul evoluţionist nu poate fi demonstrat, întrucât dacă evoluţia se produce şi azi, ea operează prea încet ca să fie măsurabilă. Tranziţia unui tip de organism într-un organism de tip superior, presupune milioane de ani şi nici o echipă de cercetători nu se poate încumeta să înceapă un astfel de experiment.

Aici nu ne referim la micile modificări (care includ mutaţiile) care se produc în cadrul aceleaşi specii, (observabile mai uşor dacă sunt dirijate de om).

Câteva observaţii referitoare la modelul evoluţionist:

a. Evoluţia operează aşa de încet pentru observaţia ştiinţifică încât chiar unul din cei mai mari savanţi evoluţionişti, Theodosius Dobzhanski [2] admite: “Aplicabilitatea metodei experimentale la studiul acestor procese istorice unice este restrânsă puternic înainte de orice altceva de către intervalul aşa de scurt al vieţii unui experimentator”. Deci se admite de către evoluţionişti că metoda experimentală este imposibil de aplicat în cazul evoluţiei.

b. Modelul evoluţionist este o dogmă incapabilă de a demonstra falsitatea sau eroarea, aşa cum pretinde metoda ştiinţifică de analiză. În [3], Paul Erlich unul din biologii moderni arată: “Teoria noastră a evoluţionismului a devenit una pentru care nu poate fi verificată eroarea ei (nu poate fi falsificabilă) prin observaţiile posibile… Ideile evoluţioniste au devenit o parte a dogmei evoluţioniste acceptată de cei mai mulţi dintre noi ca o parte a perfecţionării noastre”. Peter Medawar [4] arată că nu există un test al evoluţionismului. “Sunt obiecţii: filozofică şi metodologică la teoria evoluţionistă… Este atât de dificil să imaginezi ori să cercetezi un episod evoluţionist care să poată explica formularea neodarwinistă”. Cu alte cuvinte, ambele: gâtul lung al girafei cât şi gâtul scurt al hipopotamului pot fi admise ca explicabile prin selecţia naturală. Adică, o teorie care încorporează orice lucru real, explică nimic [1,pag7]. Aceasta este o tautologie.

c. Evoluţionismul este un sistem autoritar care trebuie crezut. Profesorul evoluţionist englez H. Matthews recunoaşte în prefaţa cărţii sale [5]: “Credinţa în evoluţie reprezintă o paralela exactă cu credinţa în creaţia specială ambele au concepte pentru care credincioşii ei cunosc că este adevărată, dar pe care până în prezent n-o pot demonstra”.

d. Motivul pentru care modelul evoluţionist a fost şi este încă acceptat de o mare parte dintre savanţi, nu este justificat doar de evidenţe ştiinţifice. Astfel D. M. Wattson unul dintre cei mai mari atei şi evoluţionişti face remarca [6]: “Astfel dacă vom face o paralelă a teoriei evoluţiei cu ea însaşi, ea este o teorie universal acceptată, nu din cauză că adevărul ei poate fi demonstrat logic şi coerent, ci din cauză că singura ei alternativă, creaţionismul este clar incredibil”. Cu alte cuvinte dacă nu există Creator, atunci în mod special creaţia este incredibilă. În prezent putem spune că există o serie mare de savanţi, care găsesc că este mai uşor să crezi în divinitatea omnipotentului Creator decât în divinitatea profesorului Wattson.

Prezentare succintă a modelului creaţionist

Modelul creaţionist postulează o perioadă specială de creaţie la început, inclusiv în această perioadă s-au stabilit toate legile de bază ale naturii şi toate categoriile naturii (incluzând speciile majore de plante şi animale). Omul a fost special creat într-un proces care a durat puţin. Odată ce creaţia s-a terminat, acest proces al creaţiei s-a conservat prin două legi energetice prin care Creatorul susţine şi menţine baza sistemului de El creat. Aceste două legi sunt: legea conservării energiei şi respectiv legea entropiei (ultima arată că energia folosibilă pentru lucrul mecanic este în continuă descreştere în univers).

Pământul în timp a avut o serie de convulsii catastrofice, cea mai importantă în consecinţe fiind potopul.

Succint, se poate afirma că modelul creaţionist este caracterizat prin: supranatural, direcţionat din afară, cu scop clar al creaţiei, complet, aplicabil universal. Sistemul este direcţionat ireversibil, cu o degradare în timp a creaţiei, condusă de legea entropiei.

Prezentarea succintă a modelului evoluţionist

Modelul evoluţionist încearcă să explice originea, printr-o dezvoltare a tuturor lucrurilor în termenii legilor naturale şi a proceselor care operează astăzi la fel cum au operat în trecut.

Acest model nu permite existenţa sau influenţa unui agent extern sau a unui Creator. Universul în toate aspectele, evoluează el singur spre nivele mai ridicate ale ordinii. Conform acestui model, orice lucru din cosmos, de la corpurile cereşti până la existenţa umană, s-au dezvoltat şi continuă să se dezvolte prin procesele evoluţioniste [7].

“Evoluţia cuprinde toate stagiile de dezvoltare ale universului: cosmic, biologic, uman şi cultural. Viaţa este un produs al evoluţiei naturii anorganice şi omul un produs al evoluţiei vieţii” [8]. Sau o altă definiţie: “Evoluţia în sens extins poate fi definită ca un proces ireversibil, esenţial şi direcţionat în timp, în care cursul lui duce la creşterea varietăţii şi la un nivel superior de organizare a produselor sale” [9].

Sumar se poate spune că: evoluţia este naturală, autoconţinută, fără un scop dinainte cunoscut, direcţională, universală şi continuă. Pământul în timpul existenţei sale a fost dominat de uniformitarism.

…………………………………….                                       citeste continuarea   aici