Ce este Creationismul ? (o mare teapa !)
Creaţionismul este credinţa că Dumnezeu a creat în mod miraculos formele fundamentale de viaţă[1] (Este important deci de reţinut că “creaţionismul nu este ştiinţă”) [2]. Până pe la mijlocul secolului al XIX-lea, practic toată lumea în Occident credea povestea biblică a creaţiei. După ce Charles Darwin a propus în Originea Speciilor (1859) evoluţia naturală a formelor de viaţă, creaţionismul a pierdut repede teren, acest fapt fiind în special adevărat printre oamenii de ştiinţă care în majoritate pe la finele deceniului 7 al secolului al XIX-lea îmbrăţişaseră deja o formă de evoluţie biologică (cum spune Jacques Godbout, “trebuie amintit elevilor că duşmanii credincioşilor sunt în primul rând microscopul şi telescopul”[3]). Creştinii conservatori, pe de altă parte, au rămas ataşaţi ideii de creaţie specială. [4]
Creaţionismul este credinţa că universul şi toate formele de viaţă au fost create de Dumnezeu din nimic. Creaţioniştii biblici acceptă mitul Facerii din Cartea Facerii[5] (Geneză), potrivit căreia Dumnezeu crează totul în 6 zile, pe când adepţii creaţionismului ştiinţific cred că un creator a făcut tot ce există, aceştia putând însă să respingă teza creaţiei în 6 zile ca fiind relatarea istorică a procesului. [6]
Denumirea de Creaţionism provine din limba latină creatio, creationis care înseamnă creaţie.
citeste in wikipedia mai mult despre asta, oricum e o mare golaneala, citeste si aici o opinie !
iulie 19, 2008 - Scris de 2012en | Stiinta vs Religie | creationism, darwin, miracole, mistere, Stiinta, Stiinta vs Religie | No Comments Yet
nici un comentariu până acum
Lăsați un comentariu
-
Crama Nobless
-
On line
-
Statistică
- 376,292 from 18 iunie 2008
Arhiva
- iulie 2009 (5)
- iunie 2009 (2)
- mai 2009 (1)
- aprilie 2009 (4)
- martie 2009 (8)
- februarie 2009 (7)
- ianuarie 2009 (7)
- decembrie 2008 (10)
- noiembrie 2008 (15)
- octombrie 2008 (37)
- septembrie 2008 (53)
- august 2008 (74)
- iulie 2008 (30)
Blogroll
Button Exchange
Nor de categorii
4 download 2012 @Parerea mea. Adventure Team Altii sunt mai destepti. America de Sud Atlantis Bermuda Triangle Biografii Buline negre. Cataclisme Civilizatii Enigma Coltul de gandit. Crime misterioase Criminalii istoriei Criptozoologie Crystal Skulls Definitii Descoperiri incredibile. Enigmele Marilor Enigmele Sistemului Solar esoterism Explorarea planetei Exploratori - biografii. Extreme Fantasy Fenomene Inexplicabile Fun Incredibile Intrebari fundamentale. Inventii diabolice. Ipoteze Legende Legende. Machu Picchu Mistere din Romania Misterele Istoriei Mitologie Mitologie Romaneasca News Organizatii Secrete Pamantul gol. Paranormal. Personalitati Piramide in lume Piramidele egiptene Povestiri incredibile Profetii Razboaie Religie Stiinta Stiinta vs Religie Teoria conspiratiei Travel Team UFO Xtra Zona CrepuscularaEtichete
2012 2012en asteroizi Baalbek centura van hallen Coloana Ashoka desenele rupestre diavol divinitate Drumurile incaşe egipt enigme et extraterestri faraon giganti incasi Insula Paştelui iscarioteanul istorie jupiter luna marte mayasi mercur mister mistere mistery MIT Mitologie peru piramide piramide martiene planete Poarta Soarelui Profetii Religie saturn sfinxul martian soare terra UFO univers zei zeusCauta
-
Top click-uri
2012- Marile teorii ale conspiratiei.SIDA, HOLOCAUST, NOUA ORDINE MONDIALA,EVREII,MASONII,APOLLO 11, ..Multe intamplari si evenimente au fost considerate de-a lungul timpului ca avand in ele un sambure de mister. Unele au fost explicate si intelese, pentru altele s-au creat adevarate teorii ale conspiratiei. 1 .Nasa a falsificat aselenizarea din cadrul misiunii Apollo 11 din 1969 2. Guvernul SUA sau evreii ar fi fost in spatele evenimentelor din 9/11 3. [...]
- Secretele zilelor de nastere.1. Sunt o fire puternica si independenta, calitati de lider, gandire rapida si foarte inventiva. Sunt persoane ambitioase si dornice sa atinga succesul. Sunt curajosi, loiali, au nevoie de un scop, de o provocare, un tel. au darul de a-I motiva pe altii. Sunt incapatanati si au gust pentru risc si tendinta de a [...]
- HOROSCOP. Cele 22 de semne ale zodiacului original.Catherine Tennant sustine in cartea ”The Lost Zodiac: 22 Ancient Star Signs – What They Mean and How to Find Them in the Night Sky”, publicata in 1995, ca horoscoapele actuale sunt incomplete pentru ca nu se mai folosesc toate semnele zodiacului original, fapt care explica de ce nu ne regasim mereu in descrierile horoscoapelor clasice. Cel […]
- Profetiile necunoscute ale lui Nostradamus.In caseta metalica, gasita recent pe mosia lui Nostradamus se aflau manuscrise inedite. Potrivit acestora, sfarsitul lumii va veni in 2436, economia mondiala se va prabusi, oamenii se vor muta in alte sisteme solare si numarul homosexualilor va creste de patru ori. Cu cateva luni in urma, dr. Edmond Fourier, unul dintre cei mai importanti cercetatori [...]
- Legenda lui NostradamusNOSTRADAMUS – LEGENDA Legenda spune ca în mai multe nopti înainte de nasterea lui Nostradamus activitatea cereasca a fost extrem de importanta. în arhivele din Salon, orasul unde marele profet si-a petrecut ultimele zile, înca se mai pastreaza consemnari ale unor relatari despre existenta pe cer a unor obiecte rotunde si stralucitoare deasupra orasului […]
- Arkaim – Cetatea Soarelui construita de geti ?Arkaim, cea mai misterioasa asezare antica, situata in regiunea Celiabinsk, in sudul Uralilor, a fost descoperita in 1987, in timpul lucrarilor de adancire a vaii raului din apropiere, care urma sa fie inundata. Autoritatile locale doreau sa construiasca un rezervor imens de apa, pentru irigarea campurilor aride. De atunci, istorici, arheologi si numerosi ce […]
- Leonardo da Vinci, Cina cea de taina si misterele ei.Leonardo da Vinci si “Cina cea de Taina” De-a stanga lui Hristos Celebra fresca “Cina cea de Taina”, pictata De-a stanga lui Hristos Celebra fresca “Cina cea de Taina”, pictata acum 500 de ani de artistul florentin Leonardo da Vinci, a starnit o apriga disputa din cauza thrillerului esoteric “Codul lui [...]
- Copiii cu nume ciudate sunt predispusi la crimeCercetatorii americani sfatuiesc cetatenii sa dea nume cat mai comune copiilor lor, pentru ca acestia sa nu ajunga niste criminali. Un studiu realizat de cercetatorii de la Shippensburg University, in Pennsylvania, a concluzionat ca exista o legatura stransa intre un prenume ciudat, rar intalnit, si predispozitia de a comite crime. Tocmai de aceea, ei ii s […]
- Cei mai mari exploratori ai lumii.10. Bartolomeo Diaz (1451 – 1500) Daca ar exista o expresie care sa il defineasca cel mai bine pe portughezul Bartolomeo Diaz (Bartolomeu Dias), aceasta ar fi, cu siguranta, „deschizatorul de drumuri”. Numai gandindu-ne la faptul ca Vasco da Gama, Cristofor Columb sau Amerigo Vespucci, ca sa numim doar cativa dintre cei mai cunoscuti exploratori ai [...] […]
- Roald AmundsenRoald Engelbregt Gravning Amundsen (n.16 iulie 1872 - d.18 iunie, 1928) a fost un explorator norvegian al zonelor polare. El a fost şeful expediţiei antarctice din 1911-1912 şi primul om care a ajuns la Polul Sud. Biografie Origine Amundsen s-a născut într-o familie de căpitani şi proprietari de vase norvegiene. El a fost al cincilea copil al armatorului de […]
- Proba 2Adv team Posted in 2012, Adventure Team, Explorarea planetei, Travel Team
- Marea Neagra – un fost lac cu apa dulce ?Marea Neagră a fost iniţial un lac enorm, cu apă dulce, se arată într-un studiu realizat de o echipă de geologi de la Institutul oceanografic Woods Hole din Cape Cod, Massachusetts. Potrivit echipei conduse de geologul român, marea, la care are ieşire şi România, nu s-a format în urma „potopului lui Noe” (unele teorii controversate formulate [...] […]
- Viermele Mortii din Mongolia.Ciudata creatura traieste sub nisipurile Desertului Gobi din Mongolia. Are culoarea rosiatica si iese lasuprafata foarte rar. Insa, atunci cand o face, este extrem de periculos. Acesta fiinta cu aspect nepamantean care l-a inspirat pe scriitorul Frank Herbert in portetizarea viermilor de nisip din capodopera “Dune”, are capacitatea de a scuipa o saliva galb […]
- Case si Hoteluri bantuite.Castelul Chillingham – Northumberland, Anglia Acest castel a fost folosit ca manastire, fortareata militara, baraca a armatei si ca o rezidenta privata. Pe timpul lui William Wallace, cladirea a jucat un rol crucial in defensiva Angliei, fiind locul unde se executau torturi oribile si despre care nimeni nu indraznea sa vorbeasca. Se spune ca inca […]
- Fantomele casei Winchester.Sarah WincHester, văduva lui Oliver “Carabină cu repetiţie” Winchester, s-a simţit atît de vinovată de măcelurile produse de arma comercializată de compania soţului ei, încît şi-a cheltuit considerabila-i avere pentru a se pune la adăpost de spiritele morţilor. Era convinsă că cei astfel ucişi îi vor distruge familia. Pentru că un medium i-a spus […]
- Cele mai sinistre locuri de pe Terra.10. Muzeul de Istorie Medicala Mütter A fost fondat in anul 1858, in orasul Philadelphia din statul american Pennsylvania, de catre medicul Thomas Dent Mütter, pentru a-i initia pe studentii scolilor de medicina intainele anatomiei umane si ale anomaliilor pe care aceasta le poate manifesta. Muzeul este unul al patologiei, al vechilor instrumente medicale […]
- Sculpturi Maya vechi de 2000 de ani ale unor creaturi cosmiceArheologii au dezgroapat o serie de sculpturi maiaşe care înfăţişează monştri cosmici, zei şi şerpi în nordul junglei din Guatemala. Recenta descoperire este cea mai veche reprezentare a faimosului mit Maya al creaţiei. Elementele ornamentale, lungi de aproape opt metri, au fost create în jurul anului 300 î.e.n. Cercetătorilor le-a luat mai bine de trei […]
- Valul galactic si anul 2012.21 decembrie 2012, ora 11:11 – predictii si scenarii infricosatoare De mult timp, oamenii manifesta un interes deosebit fata de Calendarul mayasilor si profetiilor acestora, referitoare la un eveniment important ce urmeaza sa se petreaca in ziua de 21 decembrie 2012, precizad chiar si ora producerii acestuia: 11:11! Previziunile mayasilor au dat nast […]
- Misterul Castelului de Coral.In Homestead, Florida, a fost inaltat “”Castelul de Coral”", una dintre cele mai stranii structuri realizate de mana omului, comparabila cu Complexul de la Stonehenge, templele antice grecesti sau piramidele egiptene. Uimitoarea constructie a fost gandita, proiectata si realizata de un singur om, Edward Leedskalnin, imigrant lituanian […]
- Enigma mumiei extraterestre.MISTERE Wilson Estovici Neto, administrator si proprietar al Muzeului de Istorie Naturala din Uberaba, oras aflat in vestul statului brazilian Minas Gerais, declara ca institutia amintita, circul si teatrul, infiintate de unul dintre stramosii sai, adapostesc obiecte din intreaga lume. In timpul calatoriilor, membrii familiei Estanovici au obtinut, prin dona […]
- Marile teorii ale conspiratiei.SIDA, HOLOCAUST, NOUA ORDINE MONDIALA,EVREII,MASONII,APOLLO 11, ..
Vreau sa spun si eu !- Nimic despre politica.Nu mai trebuie -si nu mai vreau – sa aud nimic dinspre politicieni. E haioasa si adevarata campania initiata de proFm, cu primarii copii pe care sa-i votam pe 1 iunie. sunt mai onesti si mai simpatici cand mint. Chiar asa, de ce uitam toti de la o alegere la alta toate promisiunile pe care ni le [...]danielomae
- Compilation action games 2008E si preferatul meu pe aici, il recunoasteti usor.. Call of Duty 4danielomae
- Boulimea politica si pulimea scribeasca.Au intrat in fibrilatie cu totii de cand cu campania asta electorala un pic mai civilizata decat cele trecute. Si au intrat numai astia care nu suporta sa fie liniste , gen cretinoidul de basescu si gazetoizii amatori si provocatori de senzatii tari prin ziare ( vezi “flagrantul” organizat de politaii de cacat din romanica [...]danielomae
- unde dai si ce imagine iese !naked angelina jolie in giadanielomae
- Sexul bate textul !Simplu si la obiect. Dupa ce am postat video-urile de mai jos vizitele mi-au explodat ! Pe site. Adica e adevarat ca o imagine face cat o mie de cuvinte ! E bine ca asa mai atragi vizitatori care – poate, unii – vor fi interesati si in a citi ceva ! Sper. Ca videourile sunt superurmarite…:) [...]danielomae
- Alizee – Shake (J;e an mare)a little older but.. what a butt! from video.google.com posted with vodpoddanielomae
- Alizee 15 years topless on the beach !Not bad ! from video.google.com posted with vodpoddanielomae
- Sexy teen Angelina Jolieunii sunt facuti sa fie vedete. uitati-va la Angelina Jolie la numai 16 ani ce dezinvolta e, cum se misca si cum se uita la camera.. Deh, a trait in familie de actori.. Dar oricum fata e beton, arata bine de mica …danielomae
- Fantoma lui Radu Anton face pisu pe Chisu !Daca ar mai trai Radu Anton Roman ( fie-i tarana usoara pe unde o fi ) cred ca astazi as fi fost un bucatar mai bun.. Nu stiu daca sunt 2 ani sau mai mult de la moartea sa dar deja pare o eternitate.. Stia sa faca o emisiune despre bucatarie.. avea har, avea [...]danielomae
- Print si cersetor.[(IO)NICA] In basme, cersetorul poate deveni print. La romani realitatea e inversa. “Printul”PSD, Mircea cel Istet, (ca ‘rege” e tot “tatucul ” Ion cel Vesnic ) nu mai poate pune geoana pe geana de cand i s-a marit chiria ! Pana acum, cand statea cu cativa euroi intr-un ditamai viloi, totul era OK ! (vorba lui Cioroianu ) […]danielomae
- Ileana, saraca…[(IO)NICA] Uitandu-ma pe o fituica ilustrata, am vazut-o pe Ileana, nora lui Tiriac cel Batran, cersind, in pielea goala, un pitac la poarta studioului lui Sergiu Nemuritorul. Uitandu-ma mai bine la poze, mi s-a intarit… ideea ca bogatii sunt cei mai zgarciti oameni ! Pai bine, nea miliardarule, sa lasi matale o fata asa frumoasa, desteapta si moldove […]danielomae
- Unii cu malaiul, altii cu (a)laiul.[(IO)NICA] Se spune ca atunci cand Dumnezeu a impartit darurile, romanii au intarziat. Domnul, cand i-a vazut, le-a spus cu tristete: - Voua ce sa va dau ? Ca am impartit totul ! - Va dau plaiul, sa va laudati cu el lumii intregi.. Si asa a aparut plaiul mioritic.. - Va mai dau alaiul, sa va adunati [...]danielomae
- Corina Ungureanu – Romanian PlaymateMi-a placut mai mult in primul pictorial, dar nici acum nu o sa fiti dezamagiti.. La inceput era mai focoasa, mai dornica de noi trairi, acum e mai misterioasa, mai lasciva, o femeie mai coapta.. Ce mai, femeia arata bine… Foto veche UPDATE VIDEOdanielomae
- Sexy president wife !Pe cand le vedem si pe nevestele actualilor si fostilor presedinti de tara in fotografii precum Carla Bruni ?? Chiar, Tanti Nina ar fi …. interesanta!?! Bleah, nu sunt gerontofil, asa ca mai bine ma uit la carla.danielomae
- Sexul pervers pe blogurile romanesti atrage vizitatorii gramada.Azi am vazut ca nu am o rubrica care sa se intituleze scurt si penetrant ( pentru doritoare lung si penetrant) , SEX. Si mi-am dat seama ca am facut o eroare, din punctul de vedere al potentialilor vizitatori care ar putea fi atrasi de cuvantul magic precum florile de miere. Se poate spune ca sunt [...]danielomae
- Ce cretini NATOli ne calca pragul.Dar pentru ei o tara intreaga sta sluj si canta “Multi ani traiasca !”. Cred ca pentru cretinii care vin la marele rahat de sumit(cu un ;m) parem un popor de imbecili usor de condus si manipulat-si nu sunt departe de adevar.. N-or sa fie nici proteste de strada, manifestatii, atacuri teroriste.. pe roman nu-l doare [...]danielomae
- Radio 21 vs. Kiss FM emisiunea de dimineata.Cine e mai slab?RADIO 21. Sa incepem cu Morar si buzdugan pe radio 21.. Baietii cred ca au creierul ori prea ocupat cu emisiunile de la tv, chermeze sau alte cele ce-i tin pana seara tarziu, ca dimineata nu mai percuteaza deloc. Au ajuns sa ceara ajutor la ascultatori.. de parca aia ar fi obligati sa gandeasca in locul [...]danielomae
- prieteniImi da BUZZ un prieten si ma intreaba de ce nu am mai postat de cateva zile.. Pe moment imi venea sa-i spun ca am fost constipat si am stat pe buda-si blogurile astea tot acolo se incadreaza- mult efort, putin cacat.. Man, dar chiar nu am avut timp.. Srry Asa ca iti [...]danielomae
- Cine ma ajuta ?Cine ma ajuta ? Am niste cretini de vecini deasupra mea care au un nepot foarte energic . Energic rau , un soi de Dl.Goe, dar numai dupa o anumita ora.. tarzie din noapte . Nu-l injur pe el ci pe cretinii de bunici care in pizda mamii lor nu au grija de dobitoc. In afara de asta, [...]danielomae
- Subventionam Mercedesuri blindate. Doritorii sa lase un mail.Dar sa-l lase la portar, ca-l vedem noi dupa aia ! Nu putem subventiona agricultura (si legumicultura in special), aducem din import tot ce tine de legume – care au si un gust de rahat pe deasupra, dar platim totul la preturi mai mari ca cei din Germania sau Spania si oricum de 5-10 ori mai [...]danielomae
- Nimic despre politica.
-
Feed
Meta
-
Sponsor
Pagini
-
Cele mai citite
- Prezicerile lui Nostradamus pentru Romania.
- Cartea pierduta a lui Nostradamus
- Secretele Vaticanului ar distruge omenirea.
- Marile teorii ale conspiratiei.SIDA, HOLOCAUST, NOUA ORDINE MONDIALA,EVREII,MASONII,APOLLO 11, ..
- Profetiile necunoscute ale lui Nostradamus.
- Preziceri Nostradamus.Planeta X.Nibiru.Bucegi.2012.Triunghiul Bermudelor.Dacia.Romania.OZN.UFO.211.
- HOROSCOP. Cele 22 de semne ale zodiacului original.
- Codul lui Nostradamus.
- Secretele zilelor de nastere.
- Valul galactic si anul 2012.
- Istoria vampirismului. Despre vampiri.
- Marea Neagra - un fost lac cu apa dulce ?
-
Articole recente.
- Marile teorii ale conspiratiei.SIDA, HOLOCAUST, NOUA ORDINE MONDIALA,EVREII,MASONII,APOLLO 11, ..
- Secretele zilelor de nastere.
- HOROSCOP. Cele 22 de semne ale zodiacului original.
- Profetiile necunoscute ale lui Nostradamus.
- Legenda lui Nostradamus
- Arkaim – Cetatea Soarelui construita de geti ?
- Leonardo da Vinci, Cina cea de taina si misterele ei.
- Copiii cu nume ciudate sunt predispusi la crime
- Cei mai mari exploratori ai lumii.
- Roald Amundsen
- Proba 2
- Marea Neagra – un fost lac cu apa dulce ?
- Viermele Mortii din Mongolia.
- Case si Hoteluri bantuite.
- Fantomele casei Winchester.
-
Comentarii
cosmina on Copiii cu nume ciudate sunt pr… cosmina on Profetiile necunoscute ale lui… diana on Prezicerile lui Nostradamus pe… k7a on Bucegi, zona vietii vesnice… k7a on Marile teorii ale conspiratiei… Tsunami on Prezicerile lui Nostradamus pe… lariasa on Prezicerile lui Nostradamus pe… lariasa on Prezicerile lui Nostradamus pe… Aki`s on Prezicerile lui Nostradamus pe… Geanina on Prezicerile lui Nostradamus pe… tanti aglaia on Bucegi, zona vietii vesnice… dana on Parerea mea. tanti aglaia on Disparitiile misterioase din M… daniel on Prezicerile lui Nostradamus pe… micu octavian on NASA si Google te invita sa ex… Categorii
- 2012 (13)
- @Parerea mea. (7)
- Buline negre. (1)
- Coltul de gandit. (4)
- Adventure Team (3)
- Explorarea planetei (3)
- Travel Team (1)
- America de Sud (6)
- Atlantis (4)
- Bermuda Triangle (4)
- Civilizatii Enigma (22)
- Crystal Skulls (2)
- Descoperiri incredibile. (13)
- Pamantul gol. (2)
- Enigmele Marilor (6)
- Enigmele Sistemului Solar (11)
- esoterism (1)
- Fenomene Inexplicabile (47)
- Criptozoologie (4)
- Fantasy (1)
- Incredibile (4)
- Ipoteze (15)
- Paranormal. (2)
- Zona Crepusculara (4)
- Machu Picchu (2)
- Mistere din Romania (35)
- Legende. (3)
- Mitologie Romaneasca (3)
- Povestiri incredibile (2)
- Misterele Istoriei (36)
- Biografii (2)
- Cataclisme (2)
- Criminalii istoriei (4)
- Inventii diabolice. (2)
- Legende (3)
- Personalitati (4)
- Razboaie (2)
- Mitologie (3)
- News (10)
- Organizatii Secrete (15)
- Crime misterioase (2)
- Teoria conspiratiei (5)
- Piramidele (9)
- Piramide in lume (5)
- Piramidele egiptene (5)
- Profetii (8)
- Religie (12)
- Stiinta (11)
- Definitii (1)
- Intrebari fundamentale. (3)
- Stiinta vs Religie (6)
- UFO (25)
- Xtra (6)
- 4 download (2)
- Altii sunt mai destepti. (1)
- Extreme (1)
- Fun (1)
Ultimele intrari din 2012en.- Marile teorii ale conspiratiei.SIDA, HOLOCAUST, NOUA ORDINE MONDIALA,EVREII,MASONII,APOLLO 11, ..Multe intamplari si evenimente au fost considerate de-a lungul timpului ca avand in ele un sambure de mister. Unele au fost explicate si intelese, pentru altele s-au creat adevarate teorii ale conspiratiei. 1 .Nasa a falsificat aselenizarea din cadrul misiunii Apollo 11 din 1969 2. Guvernul SUA sau evreii ar fi fost in spatele evenimentelor din 9/11 3. [...]
- Secretele zilelor de nastere.1. Sunt o fire puternica si independenta, calitati de lider, gandire rapida si foarte inventiva. Sunt persoane ambitioase si dornice sa atinga succesul. Sunt curajosi, loiali, au nevoie de un scop, de o provocare, un tel. au darul de a-I motiva pe altii. Sunt incapatanati si au gust pentru risc si tendinta de a [...]
- HOROSCOP. Cele 22 de semne ale zodiacului original.Catherine Tennant sustine in cartea ”The Lost Zodiac: 22 Ancient Star Signs – What They Mean and How to Find Them in the Night Sky”, publicata in 1995, ca horoscoapele actuale sunt incomplete pentru ca nu se mai folosesc toate semnele zodiacului original, fapt care explica de ce nu ne regasim mereu in descrierile horoscoapelor clasice. Cel […]
- Profetiile necunoscute ale lui Nostradamus.In caseta metalica, gasita recent pe mosia lui Nostradamus se aflau manuscrise inedite. Potrivit acestora, sfarsitul lumii va veni in 2436, economia mondiala se va prabusi, oamenii se vor muta in alte sisteme solare si numarul homosexualilor va creste de patru ori. Cu cateva luni in urma, dr. Edmond Fourier, unul dintre cei mai importanti cercetatori [...]
- Legenda lui NostradamusNOSTRADAMUS – LEGENDA Legenda spune ca în mai multe nopti înainte de nasterea lui Nostradamus activitatea cereasca a fost extrem de importanta. în arhivele din Salon, orasul unde marele profet si-a petrecut ultimele zile, înca se mai pastreaza consemnari ale unor relatari despre existenta pe cer a unor obiecte rotunde si stralucitoare deasupra orasului […]
- Arkaim – Cetatea Soarelui construita de geti ?Arkaim, cea mai misterioasa asezare antica, situata in regiunea Celiabinsk, in sudul Uralilor, a fost descoperita in 1987, in timpul lucrarilor de adancire a vaii raului din apropiere, care urma sa fie inundata. Autoritatile locale doreau sa construiasca un rezervor imens de apa, pentru irigarea campurilor aride. De atunci, istorici, arheologi si numerosi ce […]
- Leonardo da Vinci, Cina cea de taina si misterele ei.Leonardo da Vinci si “Cina cea de Taina” De-a stanga lui Hristos Celebra fresca “Cina cea de Taina”, pictata De-a stanga lui Hristos Celebra fresca “Cina cea de Taina”, pictata acum 500 de ani de artistul florentin Leonardo da Vinci, a starnit o apriga disputa din cauza thrillerului esoteric “Codul lui [...]
- Copiii cu nume ciudate sunt predispusi la crimeCercetatorii americani sfatuiesc cetatenii sa dea nume cat mai comune copiilor lor, pentru ca acestia sa nu ajunga niste criminali. Un studiu realizat de cercetatorii de la Shippensburg University, in Pennsylvania, a concluzionat ca exista o legatura stransa intre un prenume ciudat, rar intalnit, si predispozitia de a comite crime. Tocmai de aceea, ei ii s […]
- Cei mai mari exploratori ai lumii.10. Bartolomeo Diaz (1451 – 1500) Daca ar exista o expresie care sa il defineasca cel mai bine pe portughezul Bartolomeo Diaz (Bartolomeu Dias), aceasta ar fi, cu siguranta, „deschizatorul de drumuri”. Numai gandindu-ne la faptul ca Vasco da Gama, Cristofor Columb sau Amerigo Vespucci, ca sa numim doar cativa dintre cei mai cunoscuti exploratori ai [...] […]
- Roald AmundsenRoald Engelbregt Gravning Amundsen (n.16 iulie 1872 - d.18 iunie, 1928) a fost un explorator norvegian al zonelor polare. El a fost şeful expediţiei antarctice din 1911-1912 şi primul om care a ajuns la Polul Sud. Biografie Origine Amundsen s-a născut într-o familie de căpitani şi proprietari de vase norvegiene. El a fost al cincilea copil al armatorului de […]
- Proba 2Adv team Posted in 2012, Adventure Team, Explorarea planetei, Travel Team
- Marea Neagra – un fost lac cu apa dulce ?Marea Neagră a fost iniţial un lac enorm, cu apă dulce, se arată într-un studiu realizat de o echipă de geologi de la Institutul oceanografic Woods Hole din Cape Cod, Massachusetts. Potrivit echipei conduse de geologul român, marea, la care are ieşire şi România, nu s-a format în urma „potopului lui Noe” (unele teorii controversate formulate [...] […]
- Viermele Mortii din Mongolia.Ciudata creatura traieste sub nisipurile Desertului Gobi din Mongolia. Are culoarea rosiatica si iese lasuprafata foarte rar. Insa, atunci cand o face, este extrem de periculos. Acesta fiinta cu aspect nepamantean care l-a inspirat pe scriitorul Frank Herbert in portetizarea viermilor de nisip din capodopera “Dune”, are capacitatea de a scuipa o saliva galb […]
- Case si Hoteluri bantuite.Castelul Chillingham – Northumberland, Anglia Acest castel a fost folosit ca manastire, fortareata militara, baraca a armatei si ca o rezidenta privata. Pe timpul lui William Wallace, cladirea a jucat un rol crucial in defensiva Angliei, fiind locul unde se executau torturi oribile si despre care nimeni nu indraznea sa vorbeasca. Se spune ca inca […]
- Fantomele casei Winchester.Sarah WincHester, văduva lui Oliver “Carabină cu repetiţie” Winchester, s-a simţit atît de vinovată de măcelurile produse de arma comercializată de compania soţului ei, încît şi-a cheltuit considerabila-i avere pentru a se pune la adăpost de spiritele morţilor. Era convinsă că cei astfel ucişi îi vor distruge familia. Pentru că un medium i-a spus […]
- Cele mai sinistre locuri de pe Terra.10. Muzeul de Istorie Medicala Mütter A fost fondat in anul 1858, in orasul Philadelphia din statul american Pennsylvania, de catre medicul Thomas Dent Mütter, pentru a-i initia pe studentii scolilor de medicina intainele anatomiei umane si ale anomaliilor pe care aceasta le poate manifesta. Muzeul este unul al patologiei, al vechilor instrumente medicale […]
- Sculpturi Maya vechi de 2000 de ani ale unor creaturi cosmiceArheologii au dezgroapat o serie de sculpturi maiaşe care înfăţişează monştri cosmici, zei şi şerpi în nordul junglei din Guatemala. Recenta descoperire este cea mai veche reprezentare a faimosului mit Maya al creaţiei. Elementele ornamentale, lungi de aproape opt metri, au fost create în jurul anului 300 î.e.n. Cercetătorilor le-a luat mai bine de trei […]
- Valul galactic si anul 2012.21 decembrie 2012, ora 11:11 – predictii si scenarii infricosatoare De mult timp, oamenii manifesta un interes deosebit fata de Calendarul mayasilor si profetiilor acestora, referitoare la un eveniment important ce urmeaza sa se petreaca in ziua de 21 decembrie 2012, precizad chiar si ora producerii acestuia: 11:11! Previziunile mayasilor au dat nast […]
- Misterul Castelului de Coral.In Homestead, Florida, a fost inaltat “”Castelul de Coral”", una dintre cele mai stranii structuri realizate de mana omului, comparabila cu Complexul de la Stonehenge, templele antice grecesti sau piramidele egiptene. Uimitoarea constructie a fost gandita, proiectata si realizata de un singur om, Edward Leedskalnin, imigrant lituanian […]
- Enigma mumiei extraterestre.MISTERE Wilson Estovici Neto, administrator si proprietar al Muzeului de Istorie Naturala din Uberaba, oras aflat in vestul statului brazilian Minas Gerais, declara ca institutia amintita, circul si teatrul, infiintate de unul dintre stramosii sai, adapostesc obiecte din intreaga lume. In timpul calatoriilor, membrii familiei Estanovici au obtinut, prin dona […]
- Marile teorii ale conspiratiei.SIDA, HOLOCAUST, NOUA ORDINE MONDIALA,EVREII,MASONII,APOLLO 11, ..
Ultimele stiri din eRepublik. X Press 2.- A apărut o eroare; probabil feed-ul nu funcționează momentan. Încearcă mai târziu.





![Validate my RSS feed [Valid RSS]](valid-rss.png)