Nibiru, cunoscuta din antichitate ?

In cele ce urmeaza voi evidentia legatura dintre planeta Eris (denumirea intermediara a fost 2003-UB-313) si scrierile Antichitatii unde aparea, cel mai frecvent, sub numele de Nibiru 
  
- In anul 2003, an in care a fost observata (comunicarea oficiala), revista Science et Vie (nr. din februarie) prezinta traiectoria (Foto 1) eliptica a unei planete suplimentare a sistemului nostru solar, IDENTICA cu traiectoria planetei Nibiru/Marduk prezentata de Z. Sitchin in lucrarea A Douasprezecea Planeta (Foto 2), asa cum era foarte bine cunoscuta de sumerieni.
- In iulie 2005, la cateva luni dupa ce a fost descoperita, astronomi eminenti din 19 tari s-au reunit la Vatican (Castelul Gandolfo) unde exista un Centru Astronomic aflat in legatura prin Internet cu Observatorul Astronomic al Vaticanului (unul dintre cele mai performante din lume) aflat pe muntele Tucson, Arizona (SUA).
- Pe 1 august 2005 ziarele din intreaga lume scriau ceva de genul: “Corpul ceresc a primit denumirea provizorie de 2003-UB-313. Savantii care au denumit astfel planeta Nibiru cunosteau foarte bine scrierile sumeriene, deoarece prin “UB” anticii se refereau la grupul de 7 planete (3+1+3) format din: Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun, Pluto, Nibiru. Cealalta grupa era formata din restul de 5 planete (2+0+0+3): Soare, Mercur, Venus, Pamant, Luna. Nici totalul cifrelor din denumirea intermediara nu este intamplator. Este 12. Atatea corpuri ceresti cunosteau sumerienii.

In acest sens, in lucrarea A Douasprezecea Planeta (Ed. Aldopress, Bucuresti), Z. Sitchin scria: “UB-ul consta din sapte parti, numite (in acadiana, ;adapost pentru noapte;). Nu e niciun dubiu ca aceasta e originea credintei anticilor in “sapte ceruri”.
- Un articol din Nature (februarie 2005) scris de profesorul Bertoldi si colaboratori de la Institutul de Radioastronautica Max Planck (Bonn) a dat masura planetei 2003-UB-313 de 3000+300 km. La sfarsitul lui aprilie 2006 a fost data publicitatii o noua observatie realizata de telescopul spatial Hubble, conform careia diametrul este de 2400 km, cu o marja de incertitudine de 97 km.

In anul 1991, in lucrarea Biblia si OZN-urile, bazandu-ma pe datele Apocalipsei/Revelatiei, am dat dimensiunea unei posibile statii planetare. Aceasta era de 2400 km. Ultima Carte a Bibliei da detalii despre planeta Eris (capitolul 21:2,12,16) pe care o denumeste NOUL IERUSALIM (ERIS-SALIM), dandu-i diametrul si suprafata:
a) diametrul: 12000 x 200 m (1 stadiu) = 2400 km
b) suprafata: 2400 km (lungimea) x 2400 km (latimea) x 12 (temelii sau etaje) = 69.120.000 km2.
Detalii in lucrarea Sosirea zeilor (www.miracol.ro).
Scrierile antice notau si aspectul de cometa (cauzatoare de mari dezastre) al planetei Nibiru. Explicatia acestui comportament, de schimbare din planeta in cometa, a fost furnizata recent chiar de catre unul dintre descoperitoii ei, profesorul Mike Brown.
1. Anticii:
a) Scrierile sumeriene, acum 7200 de ani: “O planeta care se misca foarte repede, dupa o orbita eliptica, asemanatoare cu cea a unei comete” (Z. Sitchin, A Douasprezecea Planeta);
b) “Stralucirea Lui (Zahweh /Aru/ Conducatorul planetei Zeilor – n.a.) este ca lumina soarelui…, o flacara arzatoare calca pe urmele Lui” (Biblia, Nabacuc, 3:4-5).
c) Acum 3.600 de ani: “O cometa… la mijlocul mileniului al II-lea I. Ch… s-a apropiat foarte mult de Pamant” (I. Velikovsky, Ciocnirea lumilor, Ed. Lucman, Bucuresti).
2. Situatia prezinta: Concluziile profesorului Mike Brown (21 ianuarie 2007, interstars.net; rubrica: sistem solar).

Cateva fragmente:
- o planeta pitica (Eris sau/si unul din satelitii ei) situata dupa orbita lui Neptun ar putea deveni o cometa de o foarte mare stralucire.
- o planeta, mai probabil satelitul, se roteste foarte repede in jurul axei proprii. Orbita sa eliptica il va aduce aproape de planeta Neptun, unde ar suferi o atractie gravitationala spre interiorul sistemului solar devenind astfel cometa, pentru o perioada scurta de timp.
Trecerea planetei Eris printre Marte si Jupiter este asteptata in perioada 2010-2012, acesta fiind punctul maxim al apropierii de Pamant.
Nu intamplator, pe 20 iunie 2007, NASA va lansa sonda spatiala Dawn (Aurora, zorile) care va ajunge in Centura de asteroizi (Asteroid Bett) dintre Marte si Jupier in 2011. Detalii pe Internet (Google) la Dawn Mission Home Page.
Explicatia logica a procesului de incalzire a Pamantului, ca si a celorlalte planete din sistemul nostru solar, la apropierea lui Eris-Nibiru a fost furnizata de I. Velikovsky, in 1950, in lucrarea mentionata: “Doua corpuri ceresti au fost atrase unul spre celalalt. Masele interioare ale Pamantului au suferit o impingere spre periferie. Pamantul, perturbat in miscarea sa de rotatie, s-a incalzit”.

Descrierile antice ale Genezei sistemului solar, confirmate de stiinta

Descifrarea textelor mesopotamiene a evidentiat faptul ca nu numai ca erau identice, dar chiar precedeau unele fragmente biblice. Sa vedem, pe scurt, cum descrie textul mesopotamian ?Enuma Elis? (?Cand in inaltimi?) creatia cerului si a Pamantului, detalii putand fi gasite in lucrarea A Douasprezecea Planeta, de Z. Sitchin (Ed. Aldopress, Bucuresti) .
Etapele Creatiei:
1) Existenta a trei corpuri ceresti: Apsu (Soarele), Mummu (Mercur), Tiamat, ?monstrul care a fost taiat in doua? de catre un satelit al planetei Nibiru/Eris.
2) Apar Lahmu ( Marte ) si Lahamu (Venus).
3) Apar Anshar (Saturn) si Kishar (Jupiter).
4) Apar Gaga (Pluto), Nudimud (Neptun) si Anu (Uranus) .
Deci era un sistem solar format din Soare si alte noua planete. Planeta Tiamat, foarte bogata in apa, avea un comportament instabil , punand in pericol corpurile ceresti primordiale , prin dezorganizarea orbitelor lor, motiv pentru care planeta Nibiru, insotita de cei 7 sateliti ai sai, s-au indreptat spre ea. Rezultatul:
- Kingu, principalul satelit al lui Tiamat, va fi protejat de coliziune, devenind Luna .
- Un satelit al planetei Nibiru a despicat-o, jumatate formand Cerul, centura de asteroizi dintre Marte si Jupiter, iar din cealalta jumatate luand nastere Pamantul, cu o orbita independenta.
Aceasta ultima etapa, aspect foarte bine sesizat de Z. Sitchin, este descrisa in Biblie: ?La inceput Dumnezeu (Elohim, Dumnezeirea, plural referitor la Consiliul Suprem al anunnakilor – n.a) a creat cerurile si Pamantul? (Geneza 1:1).
Cateva date recente despre sistemul nostru solar:
Dincolo de Pluto, reamintesc, exista 8 corpuri ceresti: planeta Eris/Nibiru si cei 7 sateliti ai sai: 2003 EL 61 (Santa), 2005 Fy 9, Sedna, Orcus, Quaoar, Ixion si Varuna, majoritatea fiind descoperiti de catre M.Brown, C. Trujillo si D. Rabinowitz.
Pe 28 martie 2007, sub titlul 2003 EL 61 obiectul cel mai fascinant al centurii Kuiper (www.futura science.net), puteau fi citite, printre altele, urmatoarele:
- planeta pitica 2003 EL 61 face sa se vorbeasca din nou despre ea (informatiile anterioare au aparut pe 19.01.2007 la www.techno – science.net). A treia dupa Pluto si Eris, pare a fi la originea unei familii intregi de asteroizi apropiati de orbita sa.
- EA ESTE VESTIGIUL UNEI PLANETE CARE A SUFERIT O COLIZIUNE CU UN ALT CORP CERESC, LA INCEPUTUL FORMARII SISTEMULUI SOLAR, acum 4 ,5 miliarde de ani.
- in revista Nature, unde si-a comunicat rezultatele cercetarilor sale, profesorul M. Brown afirma ca in urma impactului s-a produs o imensa bila de foc, fiind ejectate bucati intregi din scoarta corpului initial, de care s-a lovit.
Biblia consemneaza impactul cu planeta Tiamat, extrem de bogata in apa: ?Duhul lui Dumnezeu (observatoarele, aparatura elohimilor -n.a) se plimba peste intinderea apelor (Tiamat – n.a). Si Dumnezeu a zis: <> (bila de foc – n.a) (Geneza 1:2- 3) . De la primele versete ale primei Carti din Biblie (Geneza) pana la ultimele capitole ale ultimei Carti (Apocalipsa/Revelatia), unde este data dimensiunea planetei Eris/Nibiru, referirile la planeta Imparatiei sant de ordinul miilor.
- rotatia planetei 2003 EL 61, capatata in urma impactului, este atat de rapida incat a sfarsit prin a lua o forma elipsoidala triaxiala. Drept comparatie, Pluto face 0,266 revolutii/zi, iar 2003 EL 61 are 6,1 revolutii/zi .
- actualmente, zona unde este 2003 EL 61 este variabila din punct de vedere al orbitelor posibile, putand, datorita instabilitatii gravitationale a mecanicii celeste, sa devina cometa , in urma atractiei ei de catre Neptun si sa intre in coliziune cu Terra. Va fi atunci cometa cea mai luminoasa observata vreodata, de cel putin 6.000 de ori mai stralucitoare decat cometa Hale Bopp, sustine M. Brown.
Prezint si doua relatari despre geneza ?cerului ? si a Pamantului din Cartea lui Enoh (contemporana cu scrierile sumeriene) si Biblie:
- Cerul (centura de asteroizi – n.a) a fost despartit de ape (Tiamat – n.a )… Pamantul s-a ridicat deasupra apelor ? (Cartea lui Enoh, cap. LXVIII:24-27).
- Cine a inchis marea cu porti, cand s-a aruncat din pantecele mamei ei (Tiamat – n. a), cand i-am facut haina din nori?? (Iov 38:8-9).
Faptul ca ultimul raport ONU privind Schimbarea Climei e sumbru, nu cred ca reprezinta o noutate. Altceva mi-a atras atentia: dezghetarea permafrostului (strat profund de sol si roci care nu s-a mai dezghetat de mii de ani) din Siberia.
In opinia mea, un asemenea fenomen poate avea doar doua cauze:
1) Externa – intensificarea activitatii solare, razboi nuclear extins pe tot globul etc, care sa produca o asemenea crestere a temperaturii incat sa ajunga in profunzime, la permafrost. Ca sa pui asa ceva pe seama ?efectului de sera?, cred ca e nevoie de multa imaginatie si foarte multa credinta, chiar habotnicie, care sa estompeze total orice logica elementara.
2 ) Interna – caldura sa se propage de la interior spre exterior. Un astfel de proces are loc odata la 3.600 de ani, fiind legat de trecerea planetei Eris/Nibiru prin sistemul nostru solar. Reamintesc explicatia corecta, furnizata de I. Velikovsky, in lucrarea Ciocnirea Lumilor? (Ed. Lucman, Bucuresti), argumentata prin sute de dovezi din toate zonele globului, legata de ultima trecere a planetei Zeilor:
?Doua corpuri ceresti au fost atrase unul spre celalalt. Masele interioare ale Pamantului au suferit o impingere spre periferie. Pamantul, perturbat in miscarea sa de rotatie, s-a incalzit.

sursa : rohub

Terasele de la Baalbeck. GIGANTIC !

Baalbek….paradoxal, cel mai mare templu roman din antichitate….si nici macar nu se afla pe teritoriul central al fostului imperiu…ci pe undeva prin muntii Libanului.
Multi conducatori romani au contribuit din plin vreme de aproximativ patru secole la zidirea acestui templu…Imparatii si generalii veneau aici pentru a-si afla oracolele…Legionarii romani se bateau sa fie trimisi in apropierea templului…devotatii si curiosii veneau sa il vada cu ochii lor…era una din minunile lumii….
Calatori europeni curajosi care si-au riscat vietile si sanatatea au raportat existenta ruinelor incepand din ianuarie 1508 cu Martin Baumgarten.
In 1751, calatorul Robert Wood insotit de artistul James Dawkins au readus o parte din gloria si maretia locului descriindu-l in cuvinte si schite…”Daca se compara aceste ruine…cu cele ale oraselor pe care le-am vizitat in Italia, Grecia, Egipt si alte parti ale Asiei, nu putem sa nu remarcam faptul ca ele reprezinta cel mai indraznet plan arhitectural dus vreodata la indeplinire”….in paranteza fiind spus chiar mai curajos decat piramidele egiptene, veti vedea si de ce…

Locul se afla in Muntii Libanului, acolo unde acestia se despart pentru a forma o campie  fertila de unde izvorasc doua rauri cunoscute din Antichitate, Litani si Orontes…Ruinele sunt ramasitele unor temple romane impozante ce au fost construite pe o platforma ridicata artificial la cca. 1200 de metri deasupra nivelului marii….Incinta sacra era  inconjurata de un zid, care servea atat ca zid de retentie pentru intemperiile ce se strangeau pe acoperis, cat si ca adapost al zonei…Zona inchisa, cu unele laturi de aproape 765 de metri lungime, masoara cca. un milion jumatate de metri patrati…
Amplasata astfel incat sa domine muntii si caile de acces din nord si din sud, are in coltul nord-vestic o taietura deliberata care mareste raza vizuala catre vest, in acest colt special a fost construit cel mai mare templu inchinat lui Jupiter, cu cele mai inalte coloane (23 metri) si cele mai largi (aproape 3 metri)…aceste coloane sprijina o structura decorativa de aproape 6 metri in inaltime, in varful careia se afla acoperisul inclinat, ce sporea si mai mult maretia templului…

Templul propriu zis se afla in partea cea mai vestica (si cea mai veche) a unui altar cu patru constructii al lui Jupiter, pe care romanii l-ar fi construit imediat dupa ce au fi ocupat locul, in 63 i.Ch…
Pe o axa est-vest usor inclinata se afla mai intai o “poarta” monumentala ce cuprinde un portic sprijinit de douasprezece coloane, in care se aflau douasprezece nise in care se gaseau statuile celor doisprezece zei olimpieni….Pelerinii intrau apoi intr-o curte interioara de forma hexagonala, unica in arhitectura romana….Urmeaza apoi curtea altarului care era dominata de un altar de proportii impresionante, ce se ridica cu cca. 22 metri de pe o structura cu dimensiunile aproximative de 25X25 de metri….In capatul vestic al curtii se afla templul propriu zis, avand dimensiunea de 108X63 de metri, era urcat pe un podium ce era el insusi ridicat la aproape 6 metri deasupra nivelului curtii, adica un total de aproximativ 15 metri fata de nivelul de baza…De la poarta initiala pana la zidul vestic, altarul se intinde pe mai mult de 360 de metri…aproape umilea un alt templu din vremea respectiva, aflat in sudul lui, care era dedicat unei zeitati masculine, unii considerand ca e vorba de Bachus, altii de Mercur….Un templu mic rotund, aflat la sud-est, era inchinat Venerei…

O echipa de arheologi germani ce a explorat locul si a studiat istoria lui la ordinele Imparatului Wilhelm II, curand dupa ce el vizitase locul in 1897, a refacut infatisarea incintei sacre….O comparatie cu renumitul Acropolis din Atena ofera o idee despre scara platformei libaneze…Complexul atenian este situat pe o terasa de circa 350 de metri lungime si aproximativ 150 de metri latime…Monumentalul Parthenon care inca domina zona sacra si intreaga campie a Atenei are circa 80X36 metri, chiar mai mic decat templul lui Mercur/Bachus din Liban.

Vizitand ruinele, arheologul si arhitectul Sir Mortimer Wheeler scria in urma cu 20 de ani “Templele stau pasive pe cele mai mari pietre cunoscute din lume, iar unele din coloanele lui sunt cele mai inalte din Antichitate…aici avem cele mai mari monumente din toata lumea elenica”….
Lumea elenica intr-adevar, fiindca nici un istoric sau arheolog nu poate sa gaseasca vreun motiv pentru acest efort urias depus de romani intr-o provincie neinsemnata, cu exceptia faptului ca fusesera precedati de greci…Zeii carora le sunt inchinate templele…Jupiter, Venus si Mercur (sau Bachus), erau zeii greci.
Romanii considerau locul si templele sale ca suprema atestare a atotputerniciei si suprematiei lui Jupiter…Numindu-l Iove (ecou al ebraicului Yehovah ?), ei au inscriptionat pe templu si pe principala statuie a acestuia initialele I.O.M.H. (Iove Optimus Maximus Heliopolitanus)…Jupier Heliopolitanul cel mai mare si cel mai bun…
Titlul din urma se datora faptului ca, desi maretul templu era dedicat lui Jupiter, locul in sine era considerat locul de odihna al lui Helios, Zeul Soarelui, care traversa cerul in caleasca sa…Credinta fusese transmisa romanilor de catre greci, de la care adoptasera si numele Heliopolis…Nimeni nu stie cum au ajuns grecii sa numeasca locul astfel…unii sugereaza ca ar fi fost botezat de Alexandru cel Mare…

Insa trebuie ca grecii sa fi acordat o importanta deosebita locului, de vreme ce romanii l-au glorificat cu cel mai mare monument si cautau acolo oracole referitoare la soarta lor…Cum altfel s-ar explica faptul ca “in termeni de dimensiuni, cantitate de piatra, dimensiune a blocurilor acesteia si a sculpturilor ce o impodobesc, aceasta incinta nu are nici un rival in lumea greco-romana” (John M. Cook, The Greeks in Ionia and The East)..

De fapt, asocierea locului cu anumiti zei dateaza si mai de devreme…arheologii cred ca  pe acelasi loc mai fusesera construite alte sase temple inainte de epoca romana si este sigur ca, indiferent ce altare ridicasera grecii acolo, ca si romanii dupa ei, au fost inaltate pe structuri, religioase si literare, preexistente…Zeus (Jupiter pentru romani) a sosit in Creta din Fenicia (Libanul de azi), traversand inot Mediterana dupa ce o rapise pe frumoasa fiica a regelui Tyr…Afrodita a venit in Grecia din Asia de Vest…si ratacitorul Dionysos, caruia ii era dedicat cel de-al doilea templu, a adus in Grecia vinul si vita de vie din acelasi loc…Constient de radacinile vechi ale cultului, istoricul roman Macrobius a explicat urmatoarele (Saturnalia I, Capitolul 23):
…”Si asirienii venereaza Soarele sub numele lui Jupiter, Zeus Heliopolitul cum il numesc, cu importante centre de cult in Heliopolis…Faptul ca divinitatea care este Jupiter si Soarele in acelasi timp, reiese din ritualurile si din aparitiile sale…ca sa previn orice disputa asupra zeitatilor, am sa explic ce cred asirienii referitor la puterea Soarelui (zeului)…Ei au dat numele Adad zeului pe care il considera cel mai mare dintre toti…”

Atractia exercitata asupra credintelor si imaginatiei oamenilor de-a lungul mileniilor s-a manifestat si in istoria locului de dupa romani…Cand isi scria opera Macrobius, cca. 400 AD, Roma era deja crestinata, iar locul, tinta distrugerilor zelosilor….Curand, Imparatul Constantin cel Mare s-a convertit la crestinism, a oprit orice activitate acolo si a inceput convertirea locului in altar crestin…In anul 440, conform unui cronicar…”Theodosius a distrus templele grecilor…el a transformat in biserica templul din Heliopolis, al lui Ba’al Helios, Marele Ba’al Soarele”…
Justinian a dus o parte din stalpi la Constantinopol, pentru a construi acolo Hagia Sofia…Toate aceste eforturi de crestinare a locului au atras nemultumirea populatiei de acolo….Cand au preluat musulmanii controlul zonei, in 637, ei au convertit templele romane si bisericile crestine, intr-o enclava mahomedana…Acolo unde fusesera venerati Jupiter si Zeus, era acum venerat Allah…

Savantii au incercat sa afle mai multe despre acest loc studiind centrele invecinate…unul dintre cele mai importante centre este Palmyra (biblicul Tadmor), vechi centru al caravanelor pe drumul de la Damasc catre Mesopotamia…S-a descoperit astfel ca in zona, de-a lungul secolelor a fost venerata o triada de baza…Era condusa de zeul fulgerului si includea fecioara razboinica si conducatorul carului celest…cercetatorii au stabilit ca triada greco-romana se trage din credinte semitice mai vechi, care la randul lor se bazau pe pantheonul sumerian…Cea mai veche triada, se pare, era condusa de Adad, caruia ii fusese acordat titlul de catre tatal sau Enlil – zeul suprem al sumerienilor…membrul feminin al triadei era Ishtar…Dupa ce vizitase zona, Alexandru cel Mare a batut o moneda in onoarea lui Ishtar/Astarte si Adad…Moneda poarta numele sau in scrisul feniciano-ebraic si cine doreste sa vada o schita ma poate contacta pe PM…Al treilea membru era conducatorul carului celest, Shamash, comandantul astronautilor preistorici….Grecii il venerau ca Helios, ridicand o statuie uriasa a sa in varful templului principal, infatisandu-l conducandu-si carul celest…Pentru ei, iuteala si viteza erau date de catre cei patru cai inhamati…Insa autorii Cartii lui Enoh stiau si mai bine “carul lui Shamash era manat de vant” spuneau ei…

Examinand credintele romane si grecesti, ne intoarcem in Sumer…ajungem inapoi la Gilgamesh si cautarea Nemuririi in Padurea Cedrilor (actualul Liban), la “raspantia lui Ishtar”…desi in teritoriul lui Adad, locul era in jurisdictia lui Shamash (vezi Enuma Elis)…si uite asa ajungem la triada originala a acestor credinte..Adad, Ishtar si Shamash…

Putini se mai indoiesc astazi ca grecii erau la curent cu epopeea lui Ghilgamesh…In a lor “investigare asupra originilor cunostiintelor umane si transmiterea acestora prin mituri” intitulata Hamlet’s Mill, Giorgio de Santillana si Hertha von Deschend au aratat ca “Alexandru cel Mare a fost o replica a lui Ghilgamesh”…dar, chiar si mai devreme, in epopeea homerica Odiseea, Ulise urmase acelasi drum…dupa ce isi faramase corabia dupa intoarcerea din lumea inferioara a lui Hades, Ulise si oamenii sai au ajuns intr-un loc unde “au mancat vitele zeului Soare”, fiind ucisi de catre Zeus…Ramas singur, Ulise a ajuns la insula Ogiana “locul secret de dinainte de Potop”…acolo zeita Calypso “l-a tinut si l-a ingrijit si a vrut sa il ia de sot…pentru asta, voia sa-i acorde nemurirea, ca sa nu imbatraneasca niciodata”...Dar Odiseu i-a refuzat avansurile, la fel cum Ghilgamesh refuzase oferta lui Ishtar…

Henry Seyrig, care, in calitate de director al Antichitatilor Siriene, si-a dedicat intreaga viata studierii platformei de la Baalbek, a descoperit ca, grecii “performau aici mistere, in care Viata de apoi era reprezentata ca Nemurirea umana…o identificare cu zeii, obtinuta prin ridicarea la cer a sufletului”…Grecii, conchide el, asociau acest loc cu eforturile omului de a obtine Nemurirea…
Era acesta locul din Muntii Cedrilor unde mersese Ghilgamesh prima data impreuna cu Enkidu ?

Pentru a da un raspuns definitiv, trebuie sa analizam trasaturile locului…romanii si grecii si-au construit templele pe o platforma ridicata ce existase din vremuri mult mai vechi, o platforma construita din blocuri de piatra, groase, lipite atat de strans intre ele incat nimeni nu a reusit nici pana astazi, sa patrunda dedesubtul ei si sa studieze camerele, tunelurile si celelalte substructuri ascunse…Faptul ca acestea exista nu se bazeaza numai pe argumentul ca toate templele grecesti aveau asemenea ascunzisuri sub podea…Georg Ebers si Hermann Guthe (Palastina in Bild und Wort, versiunea engleza intitulata Picturesque Palestine) afirma ca un localnic arab a intrat in ruine “in coltul sud-estic, printr-un tunel boltit, asemenea celui de metrou, sub marea platforma…doua dintre aceste tuneluri merg paralel unul cu altul, de la est la vest, si sunt traversate in unghi drept de un altul, de la nord la sud”…Inauntru era intuneric bezna, spart ici colo de stranii lumini verzi ce proveneau de la niste nise misterioase “ferestre cu dantela”...Iesind din tunelul de aproximativ 165 de metri, ei au descoperit ca au ajuns sub zidul de nord al Templului Soarelui, pe care arabii il numesc Dar-As-Saadi, adica “Casa Supremei Binecuvantari”…Arheologii germani au afirmat ca platforma este construita pe niste tunele uriase, insa ei s-au ocupat doar de maparea structurii superioare…O misiune arheologica franceza condusa de Andre Parrot in anii ‘20 a confirmat existenta labirintului subteran, insa nu a reusit sa penetreze partile ascunse ale acestuia…Cand platforma a fost gaurita, s-au descoperit dovezile existentei tunelurilor…Templele au fost ridicate pe o platforma inaltata la aproape 11 metri inaltime, in functie de teren…este pavata cu pietre a caror lungime variaza intre 4,5 metri si 11 metri, cu o latime de 3,5 metri si o grosime de aproximativ 2.5 metri….Nimeni nu a incercat sa calculeze cantitatea de pietre necesare…probabil ca ar surclasa de departe Marea Piramida egipteana….

Cine a ridicat aceasta platforma a acordat o foarte mare atentie coltului nord-vestic, locul unde se afla templul lui Jupiter/Zeus…Cei peste 18000 metri patrati ai templului stau pe un podium care cu siguranta avea ca scop suportarea unor greutati uriase…Construit strat pe strat din pietre uriase, podiumul ajunge la cca. 9,5 metri peste nivelul curtii din fata si la aproape 15,5 metri deasupra solului in partile nordica si vestica…Pe partea sudica, unde mai exista inca sase din coloanele sale, se pot vedea cu claritate straturile alcatuite din pietre imense, uriase…Mai jos, in partile de jos ale podiumului, unele pietre sunt si mai mari….De departe, si mai masive sunt blocurile de piatra din partea vestica a podiumului, alcatuit din pietre “ciclopice”, unele blocuri masurand si 11 metri lungime si aproape 5 metri grosime…Colajul de mai jos pe care l-am facut evidentiaza cu precizie adevarata masura a acestor blocuri ciclopice…Fiecare bloc reprezinta cca. 1800 de metri cubi de piatra si cantaresc mai mult de 500 de tone…Oricat de mari ar fi aceste blocuri (spre comparatie, cel mai greu bloc de piatra din Marea Piramida cantareste aproximativ 200 de tone) nu sunt cele mai mari utilizate aici de adevaratii constructori…Stratul central, situat la cca. 8 metri deasupra bazei, este alcatuit din blocuri simai mari…Observatorii le-au numit “gigantice”, “colosale”…”uriase”…Istoricii antici le-au numit Trilithon..

In partea vestica a podiumului se afla la vedere, unul langa altul, blocuri de piatra UNICE in lume…Taiate precis si potrivite perfect, fiecare dintre cele trei blocuri are peste 22 metri lungime cu laturi de 4,5 si 5 metri…Fiecare dintre ele reprezinta mai bine de 3600 de metri cubi de granit si cantaresc peste 1000 de tone !!!!!

Pietrele pentru platforma au fost prelucrate local…insa blocurile uriase au fost cioplite, taiate si prelucrate in alta cariera situata intr-o vale la aproape un kilometru sud-vest de incinta sacra…de altfel acolo dai peste o priveliste si mai uluitoare decat a Trilithonului…Partial ingropat in pamant se afla inca unul dintre blocurile de granit ciclopice, parasit “in situ”…Complet format, taiat perfect, cu doar o linie subtire legandu-l de masivul stancos, are 25 de metri lungime si 6 pe 5 metri latime si grosime…O persoana urcata pe el pare o musculita pe un cub de gheata…Cantareste dupa cele mai moderate aprecieri cca. 1200 de tone…
Majoritatea cercetatorilor considera ca acest bloc urma sa fie carat asemenea suratelor sale in incinta si utilizat la extinderea terasei dinspre nord…
Oriunde urma sa fie plasata ramasita acestui bloc, ea reprezinta o dovada muta a imensitatii si unicitatii platformei si a podiumului…Interesant este ca nici pana astazi nu exista vreun mecanism capabil sa ridice o astfel de greutate de 1000-1200 de tone, ca sa nu mai vorbim de transportarea ei pe o vale, dintr-o zona muntoasa, si de plasarea fiecarui bloc intr-o pozitie precisa, mult deasupra solului…Nu exista urme de rampa sau orice alta lucrare care sa sugereze, fie si vag, modul de transportare al acestor megaliti…Si totusi, in vremurile acelea s-a putut….Dar cum ?     

Constructii ce isi depasesc epoca.

Istoria cuprinde exemple de descoperiri ce isi “”depaseau”" epoca. Cercetatorul Schwerther relata, in 1636, in lucrarea “”Farse tehnice si matematice”", principiul functionarii telegrafului. Primul astfel de aparat avea sa fie folosit 200 de ani mai tarziu.

 

PIRAMIDE. Una dintre intrebarile ce continua sa-i preocupe pe cercetatorii contemporani este procedeul prin care au fost construite piramidele egiptene. Fiecare bloc al Piramidei lui Keops cantareste intre 15 si 1.000 de tone. Tavanul dormitorului regal este construit din blocuri monolitice de granit rosu, cantarind 70 de tone fiecare si marcat cu precizie. Lucratorii din antichitate au depasit performantele celor contemporani, ce lucreaza cu blocuri de 300 de ori mai usoare. Istoricii francezi sustin ca transportul unei pietre funerare de la un mormant din Luxor la Paris a durat doua luni, numerosi muncitori participand la operatiune. Piatra respectiva era mult mai usoara decat blocurile folosite in cazul piramidelor. Aceeasi piatra funerara pare “”subtire”" in comparatie cu aglomerarile monolitice de la Machu Pichu si Saksahu-Amane din Peru. Fiecare dintre aceste pietre gigantice, lunga de 6 metri si lata de 3 metri, este pefect pozitionata in raport cu celelalte. Precizia este atat de mare, incat, potrivit cercetatorului american Siegfried Hunter, cu greu poate fi crezut ca au fost realizate cu 500 de ani in urma.

 

GIGANTII DIN BAALBEK. Blocurile de piatra din Peru par nesemnificative in comparatie cu structurile uriase de piatra folosite la constructia Templului din Baalbeek,

 

Baalbek poate fi considerat, pe drept cuvant, un oras al recordurilor. Istoria sa merge pana in urma cu 5.000 de ani, fapt care il clasifica drept unul dintre cele mai vechi orase descoperite vreodata

pe teritoriul Libanului de astazi. Cateva dintre bucatile de monolit utilizate la fundatie cantaresc peste 750 de tone. Potrivit dovezilor istorice si arheologice, constructorii nu cunosteau betonul sau roaba. Cum au reusit ei sa transporte uriasele blocuri de piatra de la cariere si sa le aseze unele langa altele? Cu ani in urma, un savant sovietic facea o presupunere referitoare la constructia templului. El sustinea ca sanctuarul ar fi fost construit de extraterestri, spatiul interior fiind folosit drept rampa de lansare pentru OZN-uri. Cateva fragmente din Biblie si extrase dintr-un manuscris descoperit, in 1947, pe tarmul apusean al Marii Rosii vin in sprijinul ipotezei sale. Teoria corespunde cu o alta descoperire facuta de cercetatorul sovietic A.P. Kazantzev in Peru. El a gasit picturi rupestre in pesteri care ilustrau, in culori foarte vii, motoare sau nave spatiale.

 

OBSERVATORUL STRANIU. Exista constructii gigantice si in alte regiuni ale lumii. Cea mai importanta este Complexul Stonehenge, din Anglia, vechi de 4.000 de ani. Potrivit unor analize recente, monumentul megalitic, construit din cateva sute de blocuri de piatra de marimi diferite, reprezinta un observator astronomic unic in lume. Blocurile cantaresc aproape 30 de tone fiecare, fiind transportate de la o distanta de 400 km. Pe de alta pare, fiecare bloc a fost pozitionat si ridicat intr-un anume loc. Cercetatorii ii cunosc pe locuitorii stravechi ai acelor teritorii, fiind constienti ca ei nu erau capabili sa ridice o constructie de o asemenea complexitate. Pe de alta parte, nivelul celorlalte dotari tehnologice nu era atat de avansat. Locuitorii nu aveau nevoie de un observator. Se pune intrebarea: de ce l-au construit si ce tehnologie au folosit?