Armele secrete ale lui Hitler.

Lucrand la bazele militare de la Peenemunde si Hillersleben, in cel mai deplin secret, oamenii de stiinta germani au realizat sau au fost pe punctul de a realiza multe „super-arme”, menite sa aduca victoria lui Hitler in cel de-al doilea razboi mondial. Dar sansa a fost de partea aliatilor care, beneficiari ai unei baze umane si materiale mult mai mari, si ai unor resurse superioare, au reusit sa invinga masina de razboi nazista. Cand Germania s-a predat, in mai 1945, savantii din aceste baze secrete au fost obligati sa abandoneze o serie intreaga de inovatii revolutionare, in diverse stadii de realizare.

Inventiile diabolice ale nazistilor

Printre armele la care nemtii lucrau se numara o baterie de artilerie care avea drept proiectile rachete inteligente, capabile sa atinga tinte situate la cativa kilometri departare, un mortier ce putea lansa o singura data o tona de proiectile autopropulsate, care faceau prapad la locul impactului, ajungand pana la 5 km distanta, un tanc Tiger modificat care arunca proiectile de 250 kilograme la zece kilometri si un lant de rachete de mici dimensiuni ce puteau atinge tinte situate la 200 km distanta! Dar cele mai sinistre ambitii ale inginerilor militari germani constau in realizarea asa numitului Sonnengewehr (Tunul Solar), un dispozitiv orbital destinat sa distruga total inamicii Reichului si sa stabileasca dominatia rasei ariene asupra „rasei inferioare” de pe Pamant.

„Raza mortii”, inventata involuntar de Oberth

Cel care a avut prima data ideea realizarii unui astfel de dispozitiv a fost compatriotul nostru, Herman Oberth, savant nascut la Sibiu si considerat pe buna dreptate, alaturi de Constantin Tiolkovski, parintele aeronauticii moderne. In cartea lui „Wege zur Raumschiffahrt” (Modalitati de a zbura in spatiul cosmic), tiparita in 1929, Oberth prezenta descrierea stiintifica a unei statii spatiale cu echipaj uman capabile sa orbiteze in jurul Terrei, la o mie de kilometri altitudine. El detalia metodele de constructie, pledand pentru folosirea sectiunilor prefabricate, descria un ciclu rotational pentru producerea gravitatiei centrifugale in interiorul statiei si un sistem ingenios, pentru aprovizionarea periodica a misiunilor spatiale.

Desigur, genialul savant dorea ca aceste „raumstationen” sa serveasca drept observatoare astronomice sau posturi telegrafice, sa transmita date meteorologice, sa supravegheze operatiuni de salvare etc. Dar ceea ce ii interesa pe nazisti era sugestia lui, potrivit careia o oglinda concava, cu diametrul de 100 metri, ar fi putut fi folosita pentru a reflecta razele solare intr-un anumit punct de pe suprafata Pamantului. Ideea lui Oberth avea destinatii pasnice – utilizarea intensei calduri rezultate astfel pentru a genera electricitate cu ajutorul turbinelor de aburi. Nazistii voiau insa altceva: realizarea unei „raze a mortii” de putere colosala, care putea incendia in cateva minute orase intregi!

Arhimede – omul care si-a depasit epoca

Ideea „Tunului solar” avea radacini adanci in istoria omenirii. In 212 i.Hr., romanii au incercat sa cucereasca orasul grec Siracuza; potrivit unei legende, primul atac asupra asezarii ar fi fost respins de aparatori intr-un mod ingenios: Arhimede, renumitul matematician, inventator si astronom grec, ar fi folosit puterea razelor solare pentru ca, prin intermediul unor oglinzi de cupru, sa incendieze la mare distanta corabiile romane. In zilele noastre au fost facute numeroase experimente pentru a confirma sau nega fezabilitatea unei asemenea arme, rezultatele fiind insa diferite. Cel mai celebru este cel realizat in anul 2006, in cadrul emisiunii „Distrugatorii de mituri”, concluzia fiind ca o serie de oglinzi de metal pot incendia o nava de lemn dar numai dupa o expunere de cateva minute asupra tintei.

O forta distrugatoare

Folosind planurile lui Oberth, savantii germani de la Hillersleben au dezvoltat considerabil conceptul oglinzilor spatiale. Calculele lor pledau pentru realizarea unei oglinzi parabolice de cel putin trei kilometri patrati, pentru a atinge puterea distructiva dorita – de peste o suta de mii de ori mai mare decat legendarele „raze ale mortii” imaginate de Arhimede, si o orbita ideala de 8200 kilometri. Dupa ce s-au luat in calcula o serie intreaga de materiale stralucitoare, s-a optat pentru sodiul metalic, element relativ abundent printre compusii naturali.

In conditii obisnuite, sodiul reactioneaza violent la umezeala, dar avand in vedere ca dispozitivul urma sa fie lansat pe orbita, in vid, aceasta nu reprezenta o problema. Pentru a trimite pe orbita piesele pre-asamblate, inginerii intentioneau sa foloseasca versiuni modificate, mult mai puternice, ale rachetei V-2, cu care Hitler terorizase Anglia.

Pamantul, distrus la ordin

In interiorul suprafetei locuibile a statiei spatiale, electricitatea urma sa fie asigurata de dinamuri speciale, puse in miscare de forta aburului si care de asemenea puteau utiliza caldura radiatiilor solare brute. Astronautii nazisti ar fi urmat sa poarte incaltaminte magnetica pentru a se acomoda cu imponderabilitatea si rezervele lor de oxigen ar fi fost constant reimprospatate de catre sere cu plante mari consumatoare de dioxid de carbon. Echipajul unei asemenea statii spatiale urma sa primeasca ordine cifrate prin radio, in timp ce supraveghea atent activitatea dusmanilor Reichului.

Cand li se ordona un atac asupra unei tinte terestre, cei de la bordul statiei roteau masivul reflector, ca pe o teava de tun anti-aerian, in directia dorita, calculand atent pozitia de tragere. Odata plasat pe traiectorie, oglinda capta razele puternice de Soare, inmagazinandu-le si trimitandu-le spre Pamant sub forma unei raze superconcentrate. In mod teoretic, aceasta raza era suficient de puternica spre a parjoli campuri, a incinera orase, a vaporiza rezervoare de combustibil si a pulveriza, pur si simplu, oamenii aflati la sol. Orice natiune care n-ar fi avut rachete spatiale ar fi fost neputincioasa in fata unei asemenea amenintari. Dupa distrugerea tintei, oglinda era intoarsa intr-o directie nepericuloasa pentru Pamant.

Americanii intra pe fir

Dar acest ambitios proiect a trebuit intrerupt in primavara lui 1945, cand victoria Aliatilor devenea tot mai evidenta. Serviciile secrete americano-britanice au reusit sa puna mana pe savantii germani si pe echipamentul acestora, pentru a-i impiedica pe sovietici sa beneficieze de ele. Ofiterul insarcinat cu interogarea cercetatorilor nazisti a fost colonelul american John A. Keck, a aflat de la acestia ca, daca razboiul s-ar mai fi prelungit cu inca un an, Germania ar fi putut dispune de arme redutabile, pe care le-au descris in detaliu, spre uimirea americanilor.

Desigur, cea mai puternica impresie a facut „Tunul solar”, inventie care a fost luata foarte in serios de partea americana. S-a facut chiar un calcul de fezabilitate privind aplicarea proiectului de catre US Army dar s-a apreciat in cele din urma ca resursele materiale, financiare si umane necesare transportarii si montarii oglinzilor in spatiu ar fi fost prea mari pentru finalitatea dorita. Aceasta cu atat mai mult cu cat intre timp savantii americani realizasera arma atomica, suficienta pentru a le asigura suprematia in urmatorii ani.

Oricum, savantii germani precum Oberth sau Wernher von Braun au pus stiinta mai presus decat patriotismul si vor participa la programul spatial american. Racheta lui von Braun, A 11, care urma sa transporte pe orbita componentele tunului solar, este precursoarea lui Saturn V, racheta care a purtat pe orbita astronautii misiunilor Apollo.

Soarele, folosit in scopuri pasnice

Chiar daca transformarea Soarelui intr-o arma a fost un concept niciodata realizat in epoca moderna, dispozitive similare „tunului solar” al nazistilor sunt puse in practica. Furnale solare folosind oglinzi parabolice asigura caldura pentru gatit, electricitate, metalurgie si producerea de oxigen. Cea mai mare instalatie de acest gen se gaseste in comuna franceza Odeillo, din Pirinei: o cladire de opt etaje, cuprinzand 10.000 de oglinzi concentrate pentru a capta razele solare si a produce temperaturi de pana la 3000 grade Celsius! Un concept similare este folosit la turnurile solare, unde o baterie de oglinzi reflecta razele de soare catre un receptor central, pentru a produce abur, din care rezulta electricitate, prin invartirea unor turbine.

Criminalii istoriei – Stalin

Stalin – omul din umbra lui Hitler

Daca am avea curiozitatea sa-i intrebam pe istorici cine a declansat cel de-al doilea razboi mondial, ne vor privi chioras,  raspunsul, in opinia lor fiind axiomatic… Putini stiu insa ca, desi este adevarat ca dictatorul nazist al Germaniei a declansat conflagratia propriu-zisa, „papusarul” care l-a dirijat si impins spre acest deznodamant a fost altul. Unul cu totul nebanuit: Iosif Visarionovici Stalin…

Polonia, scoasa la mezat

Autorul acestei ipoteze senzationale este un fost agent secret sovietic, facand parte din structurile armatei, care a editat recent la Londra, sub pseudonimul Viktor Suvorov, o carte despre elementele necunoscute ale celui de-al doilea razboi mondial, misteriosul personaj sustinand ca ar fi avut acces direct la cele mai bine pazite taine ale oranduirii sovietice. Lucrarea, denumita „Spargatorul de gheata: cine a pornit razboiul?”, a starnit deja controverse, fiind privita cu rezerve de academicieni si cu interes de catre opinia publica.

Potrivit lui Suvorov, desi nu a tras el primul glont, Stalin a facut tot posibilul sa-l determine pe Hitler sa il traga. Acordurile secrete ale pactului Ribentropp-Molotov stipulau, pe langa rapirea unei importante parti din trupul Romaniei, de catre sovietici, si acapararea teritoriilor baltice, si o impartire a Poloniei, stat ce mai fusese sfasiat de atatea ori in cursul istoriei. Se stie ca Stalin ii ura pe polonezi cu tot atata ardoare ca si Hitler, doar ca de pe pozitii diferite.

El nu putuse uita atitudinea manifestata de vecinii de la vest in timpul razboiului civil din anii 20. Protectia pe care marile puteri apusene o acordau Poloniei, ca si in anii cand „albii” luptau cu „rosii”, il exaspera pe Stalin. Dar vicleanul conducator bolsevic, caruia nici Hitler, cu tiradele sale anticomuniste, nu-i era deloc drag, a vazut in atacul asupra Poloniei un prilej excelent de a invrajbi puterile capitaliste ale vremii.

Pe 30 noiembrie 1939, sub semnatura „genialului conducator” aparea un articol in ziarul Pravda, in care se scria „Franta si Marea Britanie… au declarat razboi Germaniei, luand astfel asupra lor responsabilitatile prezentului razboi”. De parca agresiunea nemtilor asupra Poloniei, stat suveran, nici n-ar fi existat. Dar era firesc ca Stalin sa judece astfel, de vreme ce, pe cand masina de razboi germana declansa crancenul blitzkrieg dinspre vest, Armata Rosie lua si ea o halca din Polonia, atacand-o dinspre est.

Toate tunurile pe „agresorul imperialist”

Atitudinea lui Stalin se va schimba insa radical, doi ani mai tarziu: pe 5 mai 1941, intr-un discurs tinut cu ocazia ceremoniei de absolvire a cadetilor Academiei Militare Frunze, dictatorul arunca intreaga responsabilitate asupra razboiului pe umerii lui Hitler, criticand teoriile acestuia despre necesitatea „spatiului vital” – cautat, lucru ingrijorator pentru rusi, spre est, nu spre vest… Suvorov considera ca aceasta schimbare de optica nu era deloc intamplatoare: agentii de spionaj infiltrati de rusi chiar in sanul Wehrmachtului avertizasera ca atacul german asupra URSS era iminent.

De aceea, Stalin, care stia ca nu mai poate impiedica acest atac, dorea sa se puna bine cu puterile occidentale, in vederea unei aliante ulterioare. Calculul sau s-a dovedit corect, caci la putin timp dupa invazia de la 22 iunie 1941, francezii si englezii, nimeni altii decat „factorii declansatori ai razboiului”, in opinia lui Stalin, cautau o alianta cu puterea sovietica, impotriva agresiunii naziste. Oportunismul „tatucului” va atinge apogeul cand, dupa sfarsitul razboiului, el va arunca vina devastatorului conflict mondial, ce costase omenirea zeci de milioane de victime umane, asupra intregii lumi capitaliste.

„Am dorit sa sugerez, prin cartea mea, ca sovieticii au adus, la momente diferite, e drept, acuzatii tuturor tarilor capitaliste, cu intentia deliberata de a ascunde propriul lor rol, ca instigatori ai razboiului”, spune Suvorov. Tactica nu era noua, dar Stalin s-a dovedit un invatacel constincios: sa nu uitam ca in scrierile lui Marx si Lenin, se precizeaza in dese randuri ca razboaiele moderne sunt provocate de imperialisti, dornici sa-si sporeasca sferele de influenta, in incercarea lor de a domina lumea. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, teoreticienii sovietici, in special autorii de tratate militare, au inceput sa predice fara incetare ca „razboiul nuclear”, pe care toata lumea il astepta cu spaima, va fi declansat de aceleasi tendinte „agresive si militariste” ale capitalismului.

Hitler – spargatorul de gheata al Revolutiei

Este un fapt indubitabil ca, dupa 1918, majoritatea statelor capitaliste au pledat pentru dezarmare si au incheiat acorduri referitoare la eliminarea armamentului, impunand aceste directive si tarilor infrante (in special Germaniei) ale caror tendinte agresive erau cunoscute. Singura putere mondiala care a nu a dat curs acestei cereri, pretextand ca ar fi tinta unor comploturi ale „albilor” si „contrarevolutionarilor”, vizand rasturnarea puterii bolsevice, a fost Uniunea Sovietica. In timp ce Europa Occidentala era inca socata de ororile unui conflict in ale carui transee murisera milioane de tineri, Lenin si acolitii sai se pregateau deja un cataclism si mai mare.

Si aici un amanunt este relevant: inca inainte ca Hitler sa devina cancelar, Stalin invita delegatii numeroase de ofiteri germani, in cadrul unor „schimburi de experienta”, dornic de a stimula dorinta de razbunare a Germaniei. Ofiterilor germani li se permitea accesul in uzinele sovietice de armament, fiind pusi in tema cu cele mai noi descoperiri si inovatii in materie, ale rusilor.

Mai mult, nemtii erau antrenati sa foloseasca modernele piese de artilerie ale sovieticilor si incurajati sa proiecteze altele similare; nesfarsitele coloane de Panzere, ce vor zdrobi, sub senilele lor, jumatate de Europa, isi au, prin urmare, originea in aceste „vizite de lucru”. „Imediat ce fascistii au ajuns la putere, Stalin a facut tot posibilul pentru a-i convinge sa se inarmeze, sa declanseze razboiul. Incununarea acestor eforturi a fost semnarea pactului Ribentropp-Molotov, prin care sovieticii promiteau sa inchida ochii la orice agresiune ar fi facut nemtii, in sudul si estul Europei.

De fapt, vicleanul Stalin a prevazut inca de la inceput cursul conflagratiei. El stia ca tot ce va lasa acum in mana lui Hitler – Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria, Romania – va lua inapoi intr-o zi, adica atunci cand masinaria de razboi germana va fi anihilata. Istoria a dovedit ca a avut dreptate… In acelasi timp, pactul de neagresiune incheiat intre nemti si sovietici a speriat marile puteri occidentale, care se temeau de o alianta a extremelor – fascism si comunism. Poate ca si acesta a fost motivul nenumaratelor cedari si politicii defetiste ale unor diplomati precum Chamberlain sau Daladier.

„In ianuarie 1933, cand Hitler a fost numit cancelar, Stalin radia si l-a numit chiar pe viitorul dictator nazist spargatorul de gheata al revolutiei, isi amintea unul dintre intimii liderului de la Kremlin.  Pe de alta parte, strategia lui Stalin a fost de a incita Statele Unite impotriva Japoniei, prin infiltrarea unor agenti ai sai in sanul administratiei de la Washington. In cartea „The Venona Secrets”, autorii, Herbert Romerstein si Eric Breindel, releva ca a existat chiar o actiune speciala – „Operation Snow” – vizand influentarea politicii americane in privinta Japoniei.

In mai  1941, Harry Dexter White, „cartita” sovieticilor in Departamentul de Stat, a fost solicitat sa propuna ideea unui ultimatum la adresa Japoniei, fata de agresiunea comisa impotriva Chinei. Cei doi sustin chiar ca secretarul de Stat, Cordell Hull, ar fi folosit chiar cuvintele lui Stalin, in nota ultimativa adresata Japoniei, la 26 noiembrie 1941. Dupa ce il facuse pe Hitler sa intre in razboi contra Frantei si Angliei, Stalin reusea astfel sa-i incaiere pe americani cu japonezii…

sursa : revistamagazin.ro

O.Z.N.- urile naziste. (Baza 211)

La 14 decembrie 1944 (cu sase luni inainte de terminarea razboiului)  importantul cotidian american, “New York Times”, publica pentru prima oara, dupa primele observatii din lume ale “farfuriilor zburatoare”, un articol surprinzator: “Farfuriile zburatoare sunt arme secrete. O noua arma germana si-a facut aparitia pe frontul occidental. Pilotii U.S. Air Force raporteaza ca sfere de argint survoleaza Germania, uneori izolate, uneori in formatie. Unele par total transparente.”

Ce s-a petrecut cu adevarat dupa razboi si de unde veneau aceste masinarii misterioase? In anul 1936, prevazand un al doilea conflict armat mondial inevitabil, Germania nazista s-a pregatit pentru asta metodic. Intre alte pregatiri era indispensabil de a prevedea o logistica performanta pentru razboiul maritim. Nazistii au incheiat acorduri secrete cu “aliatii Marelui Reich” si cu prieteni potentiali in anumite tari din America de Sud pentru a revitaliza parcul navelor de razboi. Aveau nevoie de o baza secreta, solida si inatacabila pentru submarinele din Kriegsmarine.

In 1938, un port-avion, “Neues Schwabenland” a imbarcat o expeditie catre Antarctica si, sositi la locul prevazut, situat intre paralelele de 70 si 75 de grade latitudine Sud (la 10 grade sub cercul polar antarctic), o regiune libera de gheata cu lacuri si munti, marginita la nord de Oceanul Atlantic, germanii si-au atribuit 600.000 de km patrati de teren pe care le-au botezat “Neues Schwabenland.”

Flotile intregi de submarine au pornit spre acest teritoriu si sute de submersibile germane echipate pentru a naviga sub apa timp de mai multe saptamani, s-au indreptat catre aceasta “baza”: unele faceau escala si unele ramaneau acolo. Nimeni nu le-a mai vazut revenind! Statele majore ale marinelor Aliatilor, in special cele ale SUA si Marii Britanii au estimat, dupa ce au facut un inventar al flotei de submarine germane dupa inceputul razboiului, dupa ce au au contabilizat pierderile reale, au considerat ca sute de aparate, cele mai recente in tehnologie, U-21 si U-23, au disparut in mod misterios… cu echipajele lor cu tot. Oficial si statistic, nimeni nu stie unde au disparut aceste submarine!

Este logic de a gandi ca aceste submarine nu au plecat in neant si ca o parte de material sofisticat a fost debarcat la baza Neues Schwabenland, precum si o parte din discurile zburatoare, planurile si documentele tehnice permitand de a fi construite pentru a fi puse la adapost. La sfarsitul anului 1946, sub comanda amiralului Richard Evelyn Byrd, avand un trecut de explorator al Antarcticii, a efectuat o expeditie de cateva luni. O parte din nave au plecat de la baza americana Norfolk din Virginia la 2 decembrie 1946. Lor li s-au alaturat alte doua grupe de unitati in drum spre bazele din Antarctica. Tinta era in mod clar baza de la Neues Schwabenland.

Dupa ce au instalat o tabara pe o zona centrala la Little America, zonele de Est si Vest fiind acoperite de patrule maritime si aeriene, la 13 februarie 1947 zborurile de recunoastere asupra principalului obiectiv au inceput, dar s-au inregistrat pierderi de avioane. S-a constat ca germanii dispuneau de o asemenea superioritate tehnologica neasteptata, incat era imposibil sa li se faca fata cu logistica militara cu care erau dotati americanii si aliatii lor in acel moment.

La 3 martie 1947, s-a dat ordinul ca intreaga armata aliata sa abandoneze aventura si sa revina la Norfolk. Cu ce s-a confruntat aceasta expeditie ramane un mister adanc. Peste doua zile, ziaristul Lee van Atta, acreditat in timpul acestei operatiuni secrete, a publicat in coloanele celui mai mare cotidian sud-american, “El Mercurio”, un interviu cu amiralul Byrd in cursul caruia el a declarat: “Este dur de auzit, dar in cazul unui noi razboi, va trebui sa ne asteptam la atacuri de avioane care pot zbura de la un pol la altul.” El a mai lasat sa se inteleaga “ca acolo jos se afla o civilizatie avansata care se servea de o tehnologie superioara.”

Membrii cei mai eminenti ai inaltelor societati secrete (Vril, Thule si Ordinul Negru SS) au avut acces la informatii secrete si au fost in masura ca pe baza unor documente vechi sa construiasca masinarii cu performante superioare celor clasice existente pe Terra. Trebuie sa admitem ca unii oameni au primit mesaje si informatii provenind de la surse care ne sunt necunoscute. Veteranii US Air Force si R.A.F. isi amintesc inca de aceste “aparitii bizare” in timpul misiunilor lor!

Valul de observatii din iunie si iulie 1947 s-a multiplicat in America de Nord. Pentagonul si CIA nu a putut oferi niciun raspuns… Cine a construit aceste misterioase masini zburatoare? Ei au inceput sa-i irite pe oficialii militari care nu puteau sa localizeze dusmanul (in cazul OZN-urilor, era vorba de un adversar) si sa suporte provocarea.

Nimeni nu a inteles functionarea si nici sistemul lor de propulsie. Dar nici “metalul” din care erau construite. Inainte de terminarea razboiului, documente privitoare la OZN-urile Reichului, strict secrete, au fost evacuate din timp si la loc sigur pentru a nu cadea in mainile Aliatilor (probabil sub forma de microfilme, procedeu clasic utilizat de tehnologiile de varf ale productiei germane ale celui de-al III – lea Reich).

Aceste tehnologii secrete puteau apoi sa fie cu usurinta reconstruite in caz de distrugere locala si de asemenea de a face fata unui dezastru care se preconiza a fi iminent (cu cateva luni inainte de caderea Berlinului). Era deci usor, sub o forma extrem de redusa, de a transporta toate planurile, caietele si alte protocoale de fabricatie a acestor masinarii zburatoare deja utilizate, fara a uita proiectele care nu au intrat inca in productie, cum ar fi stupefiantul Andromeda de 139 metri lungime prevazut pentru a lua la bord aproximativ 130 de persoane pentru zboruri dincolo de stratosfera.

Oamenii imbarcati la bordul submarinelor, beneficiau de tehnici de propulsie foarte avansate pentru acea perioada si erau echipati cu un sistem de recuperare de oxigen putand naviga sub suprafata timp de mai multe luni fara a fi reperat catre, intre altele, baza de la Neues Schwabenland in Antarctica. Este de usor de imaginat ca, din mai 1945 la sfarsitul lui 1946, tehnicienii si specialistii de la aceasta baza si personalul de la alte baze, puteau lucra activ la montarea masinariilor si de asemenea, de a elabora altele. Nimeni nu stie tot ceea ce a putut fi stocat, masini, utilaje si infrastructuri in Antarctica, in cel mai mare secret, in disciplina si securitate. Dupa ce s-a terminat conflictul mondial, atentia Aliatilor s-a indreptat spre alte preocupari politice si economice, in loc sa continue sa caute bazele fantoma greu de localizat…

Dincolo de teritoriul antarctic al Neues Schwabenland exista insa si alte teritorii in lume sau colonii unde regimul nazist ar fi putut supravietui, cu vechi SS-isti si cu descendentii lor, in lagare perfect organizate printre care cel mai important este situat in Argentina pe un teritoriu de 16. 000 km², cumparat inainte de terminarea celui de-al doilea razboi mondial, pe malurile fluviului Limay la 2.500 km sud de ecuator.

Intr-un sector geografic din America de Sud, un sit bine cunoscut in Argentina, exista o baza de masinarii zburatoare intr-o anume parte a Cordilierilor (localizarea se citeste pe anumite planse ale lui Guilder) gratie structurilor utilizate sau conservate “in stat” de foarte mult timp… Toate plansele lui Guilder au fost “dictate” de o entitate atlanta, care putea sa “calatoreasca” in timp si sa descrie anumite “lucrari” contemporane. O alta baza s-ar situa in labirintul vailor inalte pierdute din Himalaya. Incercam sa intelegem de ce fortele chineze au tinut sa ocupe cu orice pret Tibetul, in pofida lipsei de importanta strategica a acestui teritoriu sacru!

Apoi, sub gheturile Groenlandei si probabil si in alte puncte invizibile din anumite zone subterane ale planetei noastre, se afla baze secrete germane unde traiesc inca supravietuitorii nazisti si descendentii ultimului Batalion. Acest faimos ultim batalion nazist a fost citat de Hitler in discursul sau din 24 februarie 1945: “Va prezic azi, ca intotdeauna Credinta in poporul nostru, victoria finala a celui de-al treilea Reich unde in acest razboi nu va fi nici invins, ci doar morti si supravietuitori, dar ultimul batalion va fi german!”

OZN-urile exista… Cine le conduce? Unii au zarit in timpul asa ziselor intalniri de al doilea tip: blonzi inalti, uneori de peste 2 metri, altii mai mici, pitici cu capete caraghioase. Parerile sunt diverse cu privire la ocupantii unor masinarii zburatoare. Misiunea lor ramane pentru noi un mare mister.

Luna, locuita de fiinte inteligente?

Intr-o roca selenara s-a descoperit statuia unui inger! Un savant de renume din Washington a facut de curand publica stirea ca echipajele de cosmonauti ale NASA au adus de pe Luna o roca in care era incastrata o statueta din metal de 30 de cm reprezentand un inger cu aripile deschise.

Statueta a fost adusa pe Pamant acum 26 de ani de catre membrii echipajului Apollo 11, afirma dr. Morris Wedler, un reputat geolog din Washington, ce a lucrat el insusi la NASA vreme de doua decenii. Dupa parasirea agentiei, in 1987, savantul a pastrat insa legatura cu fostii sau colegi ajungand si in posesia uluitoarei informatii. “Implicatiile ce decurg din descoperirea acestei uluitoare statuete sunt absolut naucitoare”, declara el, inseamna ca odata, in vechime, pe Luna a existat o admosfera care a permis viata si ca acolo au locuit fiinte inteligente cu un pronuntat simt al frumosului.

Ingerul – o reprezentare a unei femei cu aripi crescute din umeri si parul lung ondulat a fost confectionat dintr-un compus al fierului, care se gaseste numai pe solul lunar, ceea ce inlatura cu desavarsire posibilitatea ca statuia sa fi fost lasata acolo de membrii echipajelor spatiale terestre sau de fiinte extraterestre. In plus, metalul a fost indelung slefuit de reprezentantii civilizatiei misterioase care au facut statuia.

Analizele chimice ale micii statui indica o vechime de aproximativ 200.000 de ani, ceea ce inseamna ca a fost realizata in urma cu circa 170.000 de ani inainte ca viata inteligenta sa apara pe Terra. Acelasi dr. Welder afirma ca estetii carora li s-a prezentat ciudata descoperire au ajuns cu totii la concluzia ca oricine este responsabil de crearea acestei statui a fost foarte talentat si a avut un simt al frumosului iesit din comun.

Cercetand la randul lor statueta, antrolopogii de la Washington au ajuns la concluzia ca fiintele care au creat-o aveau un fel de religie oarecum paralela cu crestinismul actual si probabil aveau un Dumnezeu al lor, ceea ce duce la concluzia ca princiiple spirituale cele mai importante au fost si sunt aceleasi pretutindeni, in lumea terestra sau extraterestra.

Desi descoperirea este uluitoare si tinde sa revolutioneze toate cunostiintele despre Luna acumulate de oameni pana in prezent, cercetatorii de la NASA afirma ca au pastrat pana acum secrtetul de teama sa nu starneasca panica. Eu am primit informatia de la persoane care au toate motivele sa nu vrea sa-si divulge identitatea, a declarat presei dr. Morris, dupa ce autoritatile au negat public existenta statuii cu pricina.

Daca nu ar fi existat, de ce s-ar mai fi ostenit cei de la NASA sa dea o dezmintire? E sigur ca le e teama ca nu cumva lumea intreaga sa nu se inspaimante la gandul ca nu suntem singuri in Univers, a mai aformat savantul. Asta si datorita faptului releva revista Weekley World News – ca in 1993 pe Luna s-a mai gasit ceva, cel putin la fel de ciudat: un fetus uman conservat de asemenea in interiorul unei roci lunare, iar cand informatia a fost facuta publica, Congresului SUA a cerut sa reduca bugetul NASA la jumatate.

Triunghiul Bermudelor – update 2

Triunghiul Bermudelor

Conform NAA aceasta zona geografica cunoscuta drept Triunghiul Bermudelor, ar avea forma unui patrat. Oricum ar fi insa, un lucru este clar: aici, in Oceanul Atlantic, dispar nave si avioane fara urma. Pur si simplu parca se evapora.

Acest lucru se petrece de cealalta parte a Atlanticului, in zona care cuprinde Bahamas, largul Floridei, Cuba si Haiti. Intr-o seara de decembrie 1945, o escadrila TMB Avenger s-a volatilizat. Este vorba despre cinci aparate ale zborului 19 apartinand marinei americane. Iata insa ca in mai 1991 acest mister a iesit la suprafata. Epavele avioanelor au fost gasite pe fundul oceanului, la 250 de metri (vezi la express, din 6 iunie 1991), departe de baza lor din Florida.

In 1972, in urma unor anghete efectuate de NASA, Asociatia Internationala a Transporturilor Aeriene si-a sfatuit membrii sa evite aceasta zona, cel putin in perioada sa cea mai periculoasa, adica intre 1 si 30 iunie. Vorbim deci, despre un patrat straniu care de altfel se poate regasi in mai multe parti care prezinta anomalii curioase: Hamilton in Bermude, San Juan in Porto Rico, San Gustavo de Los Pobres in Cuba si Savannah in Georgia. Figura patrat nu apare insa decat in fotografii luate prin satelit. Exista totodata stanca numita San Bango, unde nu exista nici vegetatie nici animale. Si nici o pasare migratoare nu poposeste aici vreodata!

Dar si mai surprinzator, fauna submarina, o evita si rar se avanta vreo fiinta in jurul insulitei. Indigenilor le este teama de ea! Insula prezinta o fauna identica. In acet loc, ca si in patratul Bermudelor acele busolei indica nordul real si nu pe cel magnetic. In 1968, la nord de Bimini, in Bermude, au fost descoperite ziduri inghitite de ape, la doar 8 metri adancime. Faimosul medium american Edgar Cayce a prezis si a anuntat data acestei descoperiri! Philippe Consteau a plonjat unde nivelul marii era inferior si s-a intrebat: cum au pus acolo, sau au ridicat mase de roci de 15 tone? Cine? A avut probleme cu busolele noastre sub apa?

Mai mult chiar, geologii precizeaza ca sedimentarea rocilor nu corespunde cu fundul submarin. In octombrie 1995, echipe de oceanografi si de geologi au studiat bulele de gaz care scapa din fantele vulcanice de pe fundul oceanului intre coasta americana si Bermude. Se pare ca la suprafata urca o mare cantitate de metan sub forma de bule gigantice care ar putea sa traga in jos in cateva clipe o nava intreaga printr-o puternica aspiratie. Pe de alta parte nu se poate ignora ipoteza ca eliminarea unui important volum de gaze, ar putea provoca, in mod exceptional, explozia motoarelor avioanelor care ar trece prin zona, fiind apoi inghitite de ocean.

Sunt ipoteze seducatoare… Intamplarile stranii din zona au dat nastere la tot felul de legende, inclusiv la cea a unei baze oceanice extraterestre. Misterul se gaseste probabil pe fundul marii. S-a lansat si ipoteza unor gauri negre, care ar provoca incetiniri sau accelerari in timp. Este posibil? Aceasta ipoteza fascinanta se bazeaza in esenta pe doua cazuri: primul, experienta insolita a unui pilot care, dupa ce a traversat norii, a aterizat la Miami cu 15 minute mai devreme decat timpul normal de zbor. In al doilea caz este vorba despre un aparat al companiei Eastern Airlines care a disparut 10 minute de pe ecranele turnului de control din Miami. La aterizare, ceasurile pasagerilor aratau intarziere cu 10 minute! Aceste aparate, au zburat cumva in alta dimensiune?