Ziduri din piatra topita.

Ziduri vitrificate

Se gasesc peste tot, in Ungaria, Norvegia, Franta, in Scotia, etc. Varsta fortificatiilor este estimata la 1800 de ani i.e.n si 200 e.n. Pentru a topi aceste ziduri de granit trebuie o temperatura situata intre 1100 si 1300 grade Celsius, combinata cu un procedeu de combustie lenta. Au fost emise numeroase teorii pentru a justifica vitrificarile si unele au fost chiar experimentate, dar fara succes.

Cea mai plauzibila dintre ele a fost a geologului Alain Ploquin, ca urmare a aducerii la suprafata in 1988, a unui murrus gallicus in orasul Affrique. Vitrificarea s-a obtinut prin calcinarea pietrelor de calcar, a marnei si a argilei cu ajutorul cuptoarelor deasupra si se distrug in timpul arderii. Dar se pare ca acest procedeu nu se poate aplica zidurilor scotiene. In scotia se gasesc ziduri vitrificate la: Craig Phoedrick, Ord Hill of Kissock, Barry Hill, Castel de Spinie, in Vernesshire, top-o-Noth, in Comitatul Aberdeen, si Cairns, insula Sandy. In Franta, la Allier, Cantal (Castelul Contier si la Mauriac), la Corraze, Cote d’or, Cotes d’Armor, Charente, Creuse (castelul Jarnaques), Dordagne, Haut-Rhin, Loire, Mayenne (castelul Meygnan), Meurthe si Moselle, Niavre, Orne, etc.

Vitrificarea in toate aceste locuri diferite pare sa se fi efectuat pe o lungime de circa 3 metri, in inaltime, uneori, pana la 1 metru de la sol, alteori doar pe partea superioara a zidului. In adancime vitrificarea poate fi superficiala, cu o grosime de aproximativ 2 cm, uneori doar partea interioara a zidului este topita.

In 1934 si 1937, arheologii Chilade si Thorneycroft au efectuat o experienta. Ei au recontruit un murus gallicus. Dupa 3 ore de acoperire a zidului cu 4 tone de lemne, acestea au ars si s-a constatat ca zidul s-a topit odata cu fuziunea pietrelor. In 1980 experienta a fost reluata respectandu-se de aceasta data proportiile unui murus gallicus. Nu a avut loc nici o fuziune. Dupa arderea completa a lemnelor, pietrele erau foarte instabile.