Nor ? deasupra Moscovei. Octombrie 2009. UPDATE nov. : si deasupra Romaniei !
Incredibil nor ??? filmat deasupra Moscovei, luna aceasta. Priviti si voi !
UPDATE !
http://www.realitatea.net/fenomen-ciudat-filmat-la-constanta_647496.html VIDEO ! CLICK PE LINK !
UPDATE : Acelasi tip de nor ciudat vazut la Constanta, ulterior celui din Rusia !
Informatie primita de la George – vezi in comentarii !
http://www.realitatea.net/fenomen-ciudat-filmat-la-constanta_647496.html
Ufo.The Greatest Story Ever.Denied.
This is the best of the whole story of UFO investigation that we have today. It’s an All in One, UFO’s Prophecy and technology.
Lagarul de la Auschwitz. Adevar sau mistificare ?
WARNING: In some countries it could be considered a federal crime to be in possession of this movie, and certainly to question the holocaust aspect of WW2. Keep it at your own risk!
Subtitrare in romaneste.
Misterele trecutului omenirii.
Stiinta ne prezinta o istorie in care umanitatea a pornit de la primitivism si a progresat incet si sigur. Cele mai multe artefacte descoperite in diverse situri sustin aceasta teorie liniara.
Exista totusi multe artefacte iesite din comun, care contrazic aceasta imagine pe care o avem asupra antichitatii. Ele nu se potrivesc cu etapele pe care le-am stabilit pentru preistorie, indicand in schimb existenta unei civilizatii avansate care a trait inainte de culturile antice.
Desi multe dintre aceste descoperiri sunt bine documentate, cei mai multi istorici si-ar dori ca ele sa fie maturate sub un pres de o mana invizibila.
Mai mult, artefactele misterioase confirma povesti si legende antice care vorbesc despre o civilizatie foarte avansata care a influentat istoria oamenilor. Aceasta ar fi disparut intr-un cataclism.
Harta lui Piri Reis
Piri Reis a fost un faimos amiral turc din secolul saisprezece, care avea ca pasiune colectionarea de harti de navigatie vechi. In 1929, un grup de istorici a gasit una dintre hartile sale, desenata in 1513.
Harta lui Piri Reis arata coasta vestica a Africii, coasta de Est a Americii de Sud si coasta nordica a Antarcticii, aceasta din urma ffiin perfec detaliata.
Intrebarea care se pune nu este cum a reusit Piri Reis sa deseneze o harta atat de detaliata a regiunii Antarctice cu 300 de ani inainte ca aceasta sa fie descoperita, in 1818, ci cum a reusit el sa deseneze conturul coastei de SUB gheata?
Dovezile geologice arata ca ultima oara cand Antarctica ar fi putut fi cartografiata in lipsa ghetii ar fi fost in preajma anului 4.000 i.e.n.
Cine a facut aceasta harta, in urma cu nu mai putin de 6.000 de ani? Ce civilizatie a avut tehnologia necesara si nevoia pentru asta?
Pe de alta parte, studii din secolul XX, facute pentru a verifica acuratetea hartii, au demonstrat ca singurul mod in care ar fi putut fi facuta harta este prin observare din aer.
Poate cel mai ciudat lucru este faptul ca prin harta lui Piri Reis au putut fi facute corecturi asupra hartilor din zilele noastre.
Giulgiul din Torino
Giulgiul din Torino, pastrat la capela regala a Catedralei Sfantul Ioan Botezatorul din Torino este o panza din in, in care se crede ca a fost inmormantat Hristos. Este considerat o relicva religioasa inca din Evul Mediu.
Pentru credinciosi, este o dovada divina ca Hristos a inviat, iar pentru sceptici este o dovada a celei mai mari farse din istoria artei.
Giulgiul are lungimea de 4,36 m, latimea de 1,10 m si este alcatuit din fire de in, tors manual, iar tesatura urzita (tot manual). Pe tesatura apar 2 amprente: partea din fata si cea din spate a unui barbat neimbracat, biciuit si crucificat.
Corpul a fost asezat pe spate, pe jumatatea inferioara a giulgiului, petrecandu-se cealalta jumatate pe deasupra. Materialul prezinta numeroase gauri (in prezent peticite), locurile arse la incendiul din 1532 si mai multe pete de apa de la stingerea acestui incendiu.
Nimeni nu a reusit sa dovedeasca faptul ca acesta este adevaratul vesmant al lui Iisus din Nazaret, dar imaginea imprimata, care arata trupul ranit al unui barbat este o dovada suficienta pentru credinciosi.
In 1988 analize amanuntite, printre care testul cu carbon 14, au stabilit ca giulgiul dateaza din 1325, si ca este una dintre numeroasele relicve false din Evul Mediu, desi misterioasa si complexa.
Dupa 20 de ani, o trupa de la canalul BBC a putut fotografia Giulgiul in imagini de inalta definitie, imagini din care reies detalii a caror studiere pune in discutie originea medievala a lintoliului, cu forme si trasaturi in continuare greu de explicat si care continua sa pasioneze experti din toata lumea.
Un grup de oameni de stiinta americani si europeni, dintre care unii au participat la analizele efectuate la Oxford, Zurich si Tucson in 1988, afirma ca acele analize ar fi putut da un rezultat distorsionat si solicita o noua analiza definitiva pe cel mai faimos si discutat giulgiu din istorie.
Mecanismul de la Antikythera
Mecanismul Antikythera, asa cum a fost numit, a fost descoperit in anul 1901 de catre un pescar grec, iar de atunci a continuat sa uimeasca oamenii de stiinta din intreaga lume.
Enigmaticul calculator antic, descoperit in regiunea Antikythera din Grecia, la inceputul secolului XX, si-a dezvaluit secretele in fata oamenilor de stiinta dupa aproape un secol de cercetari. Acesta nu este altceva decat un mecanism complex, folosit pentru a calcula data Jocurilor Olimpice, se arata intr-un studiu publicat in revista Nature.
Asa cum se banuia, calculatorul antic era folosit pentru a calcula cu precizie anumite cicluri astronomice dar, spre supriza cercetatorilor, acesta putea determina si datele la care aveau loc Olimpiadele din vechea Grecie.
Craniile de cristal
A presupune ca Pamantul este singura planeta populata intr-un spatiu infinit este ca si cum ai crede ca intr-un lan de grau, o singura samanta va rodi.
Craniile sunt unul dintre cele mai vechi simboluri pentru moarte ale omenirii. Multe dintre acestea, deformate intr-un mod ciudat au fost descoperite in Mexic si Peru, iar unul dintre ele face acum obiectul unui test de ADN.
In diferite parti ale lumii au fost descoperite 13 cranii realizate din cristal, ametist, topaz, cuart si alte materiale dure, care au iscat numeroase presupuneri privind existenta extraterestrilor.
De foarte multi ani, arheologii si cercetatorii incearca in zadar sa afle motivul realizarii ciudatelor obiecte a caror vechime a fost estimata la aproximativ 1000 de ani, si asta pentru ca ele nu ar putea fi realizate nici macar cu tehnologia prezentului.
Specialistii in prelucrarea cristalelor afirma ca felul in care au fost taiate aceste obiecte este atipic si este aproape imposibil ca ele sa fi fost realizate de mana unui om.
Bateria de la Bagdad
Prezenta in viata noastra de zi cu zi, bateria a devenit unul dintre acele elemente cu care ne-am obisnuit atit de mult incit uitam sa ne intrebam de unde provine si cum a ajuns in stadiul pe care-l cunoastem astazi.
Foarte putini stiu, de exemplu, ca prima baterie a fost inventata in urma cu 2.200 de ani sau ca in anii 1970 se ajunsese in stadiul in care fabricarea bateriilor era pe punctul de a fi sistata.
Un borcan din lut de 2.200 de ani, descoperit langa Bagdad, Irak, este cea mai veche pila electrica functionala. Borcanul pare sa dateze din jurul anului 200 i.e.n.. El a fost descris pentru prima data de catre arheologul german Wilhelm Koning, in 1938.
In momentul descoperirii sale avea un capac dintr-un material asemanator asfaltului de azi, iar in interior avea o foita de cupru infasurata intr-un tub, care avea la capatul de sus un disc din cupru. O vergea din fier, extrem de subtire, era fixata de capacul de jos si trecea prin centrul tubului de cupru, fara sa se atinga insa de peretii acestuia.
Modul de functionare al acestei baterii antice se rezuma in principiu la introducerea de otet sau suc de grapefruit fermentat in borcan. Experimentele efectuate cu aceasta baterie au aratat ca putea genera intre 1,5 si 2 volti. Din nefericire, insa, nici pina astazi nu s-a putut stabili la ce se foloseau aceste baterii.
ziare.com
Locuri misterioase ale Terrei.
Au fascinat prin frumusete si prin mister timp de sute de ani sau chiar milenii. Sunt franturi ale unor civilizatii demult apuse, dar care continua sa intrige prin faptul ca nu ni le putem
explica in totalitate.
Lacasuri de cult, ruine sau orase antice, create de mana omului sau de fiinte superioare, aceste situri fascineaza prin multitudinea de teorii pe care le genereaza.
Nazca, aerodromul zeilor
“Liniile Nazca”, asa cum au fost supranumite, reprezinta o serie de geoglife localizate in desertul cu acelasi nume, la suprafata unui platou arid care se intinde pe o distanta de 80 km, intre orasele Nazca si Palpa, din Peru.
Aici se gasesc sute de reprezentari de diverse complexitati, de la simple linii, la forme stilizate, de pasari, maimute, paianjeni, pesti, rechini, lame si soparle, totul la o scara de-a dreptul gigantica.
Despre misterioasele desene efectuate in plin desert si care nu pot fi vazute decit din aer nu se stie aproape nimic. Nu e deloc limpede cum au fost realizate si nici in ce scop. Au fost descoperite in 1939 si se cunoaste doar ca apartin culturii Nazca (700 i.H. – 900 d.H.), dar nu au putut fi datate.
Exista numeroase teorii privind aparitia desenelor culturii Nazca. Cea care are cea mai mare trecere in cercurile de istorici si geologi vorbeste despre un cult centrat pe zeitati acvatice care inlesneau activitatile agricole intr-o zona arida.
Exista multe alte opinii, dintre care cele mai spectaculoase sustin ca liniile Nazca ar crea un gigantic ceas astronomic sau un teren de aterizare pentru OZN-uri.
Sfinxul
Numele de Sfinx vine de la cuvantul grecesc “shingo” care inseamna “a strangula” si grecii l-au folosit pentru prima data numind o creatura fabuloasa care avea capul unei fete, corpul unui leu si aripi de pasare care isi strangula victimile.
Ultimile teorii spun ca Sfinxul a fost construit in timpul celei de a IV-a Dinastii de catre Khaf-Ra (Chefren, Kefren), in anul 2500 i.H., dupa constructia piramidei acestuia.
Dovezi arheologice si geologice arata ca eroziunea Sfinxului se datoreaza in principal apei si mai putin nisipului si ca ar fi fost construit cu 7.000 – 10.000 de ani in urma fiind doar restaurat de Khaf-Ra. Aceste teorii sustin ca Sfinxul era deja construit in timpul ultimei ere glaciare din perioada 13.000 – 8.000 BC.
Legendele egiptene spun ca sub piramida sunt labirinte subterane unde poti rataci luni in sir si ca in centrul carora se afla surse ascunse de cunoastere.
Testele radar au detectat anomalii in structura solului de sub Sfinx indicand prezenta unor cavitati in sol. Toate anomaliile pareau legate printr-o cavitate mai ingusta dar inca nu s-au facut sapaturi sub Sfinx si nici sub piramida.
Stonehenge
Stonehenge este probabil cel mai important monument preistoric din Anglia. Nu se stie cu exactitate cand a fost construit si de catre cine. Ruinele megalitice cunoscute sub denumirea de Stonehenge se afla in campia Salisbury la 3 km vest de orasul Amesbury, Wiltshire, in sudul Angliei.
Nu este o singura constructie, ci a fost facut in mai multe etape. O teorie destul de cunoscuta a avansat ipoteza ca ar fi construit de druizi, o populatie existenta in Anglia inainte de cucerirea romana.
Tehnicile arheologice moderne au demonstrat insa ca Stonehenge a fost construit cu cel putin 1.000 de ani inainte de druizi, in 2.950 i.H., ajungand la forma pe care o cunoastem azi in anul 1.600 i.H.
Ceea ce este ciudat despre Stonehenge, este faptul ca este departe de a fi unic in Anglia, dar este cel mai bine pastrat si elaborat astfel de monument. Sunt cunoscute peste 100 de cercuri din pietre pe teritoriul Insulelor Britanice si in nordul Frantei.
Unele dintre ele erau mici, de numai 3 metri in diametru. Cel mai mare este cel de la Avebury care se intinde pe o suprafata de aproximativ 4.000 de metri patrati.
Astazi au mai ramas in picioare doar aproximativ jumatate dintre pietrele originale si imaginea locului e foarte diferita de cea de la inceputuri.
De-a lungul anilor, in jurul acestui monument s-au nascut numeroase legende, iar oamenii de stiinta din diverse secole i-au atribuit intrebuintari dintre cele mai bizare: altar de sacrificiu, constructie extraterestra, simbol mistic, simbol al trecerii timpului, un simplu monument decorativ …
Biserica Maicii Domnului din Fatima
Basilica Maicii Domnului din Fatima este unul dintre cele mai importante locuri de rugaciune pentru romano-catolicii din Portugalia, dar nu numai.
Fatima este un oras in Portugalia, faimos pentru o serie de viziuni religioase ce au avut loc aici, in anul 1917.
Totul a inceput in data de 13 mai 1917, cand fratii Jacinta (7 ani) si Francisco Marto (11 ani), insotiti de fetita Lucia dos Santos (10 ani) se aflau cu oile la pascut in apropiere de Fatima, in locul denumit local “Cova da Iria – Grota Sfintei Irina”.
In timp ce pasteau oile, la un moment dat, ei ar fi vazut un fulger, dupa care ar fi aparut o lumina puternica. Apropiindu-se, copiii ar fi observat in mijlocul luminii conturul unei femei – “Doamna din Lumina”. Ea i-ar fi indemnat pe copii sa se roage si sa revina in acelasi loc in ziua de 13 a fiecarei luni.
Urmatoarea luna, deci pe 13 iunie 1917, cei trei copii au revenit, impreuna cu alte 50 de persoane. Dupa o oarecare asteptare, copiii au fost vazuti ingenunchind langa un maslin si vorbind cu cineva nevazut. La urma, cu totii ar fi auzit o bubuitura, urmata de ridicarea unui nor deasupra maslinului, care a disparut curand in inaltul cerului.
Francisco si Jacinta Marto au murit in timpul Epidemiei de Gripa Spaniola din anul 1919.
Acestia vor fi exhumati in anul 1935, iar mai apoi in anul 1951, cand s-a facut constatarea ca trupul Jacintei nu putrezise. Trupul lui Francisco era insa descompus.
Francisco si Jacinta au fost declarati “venerabili” de catre papa Ioan Paul al II-lea intr-o slujba publica tinuta in Fatima la data de 13 mai 1989. Papa Ioan Paul s-a intors in Fatima la data de 13 mai 2000 pentru a-i declara pe acestia “binecuvantati”.
Cine viziteaza Basilica din Fatima in perioada mai-octombrie trebuie sa fie pregatit pentru multimea de pelerini pe care ii va gasi in zona. Oamenii vin non-stop, ziua si noaptea, si umplu piata larga din fata bisericii celei mari.
Machu Pichu, sanctuarul incasilor
Sanctuarul istoric al incasilor a fost declarat una dintre noile sapte minuni ale lumii Pozitia exacta a cetatii Machu Picchu, construita in jurul anului 1450, la 2.430 de metri altitudine, a fost unul dintre cele mai bine pazite secrete militare ale civilizatiei incase.
Orasul nu a fost locuit decat 100 de ani, fiind abandonat dupa ce imperiul a fost cucerit de conchistadorii spanioli. Desi se afla la numai 70 de kilometri de capitala incasa, Cuzco, din cauza vegetatiei abundente si a amplasarii pe un platou stancos ce nu poate fi observat
decat din avion, citadela a fost de negasit pentru europeni timp de peste 350 de ani.
Desi mic, orasul incas avea totusi 140 de imobile, construite precum vilele de azi, si sistem propriu de canalizare. Fiecare casa era alimentata cu apa de izvor, despre care vechii locuitori din Machu Picchu credeau ca este “vie”. Migala cu care incasii au taiat stanca din care au construit orasul ii uimeste pe arhitectii de astazi.
Insula Pastelui
Insula Pastelui este situata la peste 3.000 km sud-vest de Insulele Galapagos si la 4.200 km departare vest de Chile.
S-a format in urma unei eruptii vulcanice si are forma triungiulara, cu laturi de aproximativ 20 de km fiecare. Primii exploratori veniti pe insula au descoperit aici trestii, cartof dulce si yuca, toate originare din America de Sud.
Legendele bastinasilor vorbesc despre o populatie care a sosit aici din est, urechi-lungi, si o alta venita din vest, urechi-scurte. Se presupune ca primii exploratori erau din America Latina pre-incasa intrucat aici se practica alungirea lobului urechii.
Primii exploratori europeni au ajuns pe insula in anul 1722 in Duminica Pastelui, de unde si denumirea insulei.
Cel mai interesant aspect al insulei raman insa uriasele statui din piatra. In numar de aproximativ 1.000, au fost numite de insulari moai si ating o inaltime de 4-10 metri, cu o greutate de 20 pana la 90 de tone.
Capetele statuilor sunt exagerat de mari in comparatie cu restul trupului si au urechi alungite si barbi ascutite. Unele statui poarta pe cap caciuli din piatra rosiatica.
La fel de enigmatic ramane si felul in care insularii au reusit sa deplaseze statuile din carierele de piatra. Traditia locala spune ca statuile s-au deplasat singure, dar in urma unor investigatii s-a descoperit ca centrul de greutate al lor este deplasat inspre centru, asa ca o formatie de 10-15 oameni putea foarte usor sa le tracteze cu ajutorul unor franghii.
Statuile nu au picioare si pe deasupra, fapt extrem de intrigant, in limba insularilor exista un verb ce semnifica deplasarea fara ajutorul picioarelor.
ziare.com
Topul conspiratiilor si controverselor politice romanesti.
Topul conspiratiilor si controverselor politice romanesti
Istoria Romaniei nu putea fi ocolita de masinatiuni de culise si de intrigi cu substrat politic, religios sau economic. Conspiratiile, miscarile si tratatele politice discutabile au fost parte integranta a istoriei noastre nationale, la fel ca in oricare alt colt de lume. Chiar daca in vechime erau numite hiclenii, comploturi, tainuiri, sfatuiri sau uneltiri, aceste modalitati ascunse de influentare a mersului firesc al istoriei, nu se deosebeau in esenta de conspiratiile moderne care fac sa curga rauri de cerneala.
10. Enigmele Tezaurului de la Pietroasa

Tezaurul de la Pietroasa consta probabil in cea mai mare si mai valoroasa comoara descoperita in ultimele secole pe teritoriul Romaniei. Faimoasa “Closca cu puii de aur” este, de fapt, cel mai pretios artefact din cadrul acestei comori. In primavara anului 1837, constructorii palatului Episcopal din Buzau solicita taranilor din comuna Pietroasa sa extraga o cantitate sporita de calcar necesar ridicarii edificiului. Intr-o dimintata de sfarsit de aprilie,Ion Lemnaru si socrul sau, Stan Avram, descopera faimoasa comoara compusa la randu-i din vase de ornament, bijuterii, podoabe si obiecte de cult ceremonial de origine gotica. Cei doi sateni erau constienti ca descoperisera o comoara, dar habar nu aveau de valoare sa, dupa cum a dovedit Ion Lemnaru care a vandut un lant si o fibula de aur unui nepot de arendas, pentru doar 30 de parale si o sticla de tuica. Comoara a ramas ascunsa in gospodaria celor doi pana pe data de 11 ianuarie 1838, cand in urma unui cutremur, Ion Lemnaru a fost somat de autoritati sa-si darame casa puternic avariata. Din acest moment incepe o adevarat epopee cu rezonante europene pentru stravechea comoara de la Pietroasele. Cei doi tarani sunt pacaliti de catre Anastase Tarba, un antreprenor veros care le cumpara intreaga comoara. Satenii se lauda in gura mare de isprava facute, autoritatile si agia afla si intervin pe fir. Ancheta a fost supravegheata de nimeni altii decat Mihalache Ghica si Petrache Poenaru. Comoara este recuperata in mare parte, pentru ca, in anul 1875, sa fie furata din incinta Universitatii Bucuresti. Tezaurul este din nou recuperat, pentru ca in timpul incendiului din anul 1884 sa fie aproape de distrugere. Totul a culminat odata cu calatoria si expunerea tezaurului la Paris, la Luvru, cu ocazia celei de-a doua Expozitii Universale din anul 1900. Gurile rele afirma ca tezaurul expus la Muzeul de Istorie al Romaniei nu este decat o copie care s-ar fi putut efectua in cadrul calatoriei sale in afara granitelor tarii. Argumentul lor este acela ca in cadrul expozitiei de la Roma din anul 1911, nu ar fi fost expus originalul, ci o copie galvano-plastica realizata de restauratorul Paul Telge.
9. Conspiratia din spatele abdicariii lui A.I. Cuza

Abdicarea domnitorului Alexandru Ion Cuza reprezinta un subiect insuficient cunoscut majoritatii romanilor, un subiect tratat incomplet in manualele scolare si ignorat pe nedrept de istorici. Epoca domniei lui Cuza este caracterizata prin trecerea brusca de la oranduirea preponderant feudala a societatii romanesti catre o alta structura social-istorica, caracterizata prin modernism si dezvoltarea industriei. Asistat de catre consilierul sau, Mihail Kogalniceanu, Cuza a initiat o serie de reforme care au dat un nou inceput societatii romane din acele timpuri. Prima sa masura din anul 1863 a vizat confiscarea mosiilor detinute de manastiri. Pentru a savarsi aceasta hotarare controversata, domnitorul Cuza a avut nevoie de tot sprijinul pe care putea sa-l ofere Parlamentul. Un an mai tarziu, Alexandru Ioan Cuza purcede la dezrobirea taranilor de sub influenta hotaratoare a boierimii, precum si la impropietarirea marilor mase de tarani agricultori. Principalele sale reforme au avut un mare impact in strainatate si au dus la intensificarea activitatilor diplomatice ale Romaniei. Adopta primul Cod Civil si Cod Penal din tarile romane, inspirate dupa Codul Napoleonian. A fondat Universitatea din Bucuresti si cea din Iasi si a modernizat Armata Romana. Datorita acestor masuri neagreate de cler, Cuza a fost in pericol de a fi asasinat, datorita conspiratiilor si intrigilor arhimandritului Nylos din Constantinopol, actiunile acestuia fiind dejucate de catre agentii romani. S-a stabilit, astfel, un grup de complotisti compus din reprezentantii clerului grec si Henry Bulwer, ambasadorul Marii Britanii la Constantinopol. Acestora s-au alaturat imediat mosierilor liberali care considerau ca domnitorul Cuza nu le mai reprezenta interesele. Totul a culminat cu o lovitura de stat, in care domnitorul a fost fortat, sub amenitarea armei, sa abdice de catre asa-numita Monstruasa Coalitie, o asociere politica de moment dintre conservatori si liberali. La ora 4 dimineata, pe data de 22 februarie 1866, un grup de conspirationisti inarmati l-a fortat pe Cuza sa abdice dupa care l-a condus pana la granita. Domnul Unirii a murit in exil…
8. Nicolae Titulescu – Victima conspiratiilor naziste?

Considerat cel mai bun diplomat roman din perioada interbelica, Nicolae Titulescu este creditat de o parte a istoricilor drept victima unei adevarate conspiratii politice ai carei autori ar fi fost cercurile care guvernau Germania lui Hitler si Italia lui Mussolini. Pentru a-si atinge scopurile, diplomatia fascista nu s-a dat in laturi de la folosirea pe scara larga a asasinatelor politice. In aceasta directie, cancelaria de la Berlin intocmise deja o adevarata “Lista Neagra” pe care figurau nume importante ale politicii europene interbelice precum Engelbert Dolfuss, Alexandru I Karagheroghevici – regele Iugoslaviei, Eduard Benes, Albert I – regele Belgiei, Louis Barhou, Armand Calinescu, I. G. Duca, Nicolae Iorga si Nicolae Titulescu. Acesta din urma a fost in mai multe randuri Ministru de Externe al Romaniei si delegat permanent al statului roman la Liga Natiunilor de la Geneva. Intreaga sa activitate s-a bazat pe problemele majore ale politicii externe a Romaniei. Invinuit de apartenenta la Francmasonerie, dar si la ideile de stanga, Titulescu a ramas toata viata un patriot convins. O prima incercare de asasinat a avut loc in anul 1934, in apropiere de Zagreb, in momentul in care o bomba a explodat pe calea ferata la cateva secunde dupa ce trecuse un tren in care se afla Titulescu alaturi de alti diplomati. O alta incercare nereusita a avut loc in anul 1936, la Paris. Serviciile si agentiile secrete naziste nu se lasa, astfel incat Titulescu ajunge sa fie demis, urmarit, suspectat si anihilat politic din ordinul expres al regelui Carol al II-lea. Exilat in Elvetia, apoi in Franta de catre rege, Nicolae Titulescu a continuat propagarea ideilor sale printr-o serie de articole si conferinte cu tematica social-pacifista. Pe data de 17 martie 1941, Titulescu moare brusc, analiza sangelui sau demonstrand ca a fost vorba de un asasinat prin otravire. In octombrie 1944, ziarul Fapta publica un articol in care denunta otravirea lui Titulescu de catre Franco Trandafino, un presupus agent Gestapo.
7. Manuc Bei – Primul spion din Valahia?

Cel mai cunoscut han al Bucurestilor a fost resedinta unui personaj pe cat de putin cunoscut, pe atat de misterios. Este vorba de Manuc Bei, un negustor si hangiu armean nascut in orasul Rusciuk, pe malul bulgaresc al Dunarii.In urma activitatilor sale cu caracter comercial, ajunge bogat in scurt timp. Initial negustor de grane, Manuc a fost considerat de catre contemporanii sai, drept cel mai bogat si influent om din Balcanii acelei perioade. Urca repede treptele puterii, astfel incat ajunge usor in slujba vizirului Mustafa Alemdar, pasa peste Bairaktar. Initial, Manuc intentiona sa ocupe tronul Valahiei, dar planurile sale sunt zadarnicite de caderea protectorului sau. Deschide un han celebru in Bucuresti care-i poarta si astazi numele. Devine creditorul principal al domnitorului fanariot Constantin Ipsilanti, pe care-l sponsorizeaza cu suma de 160.000 de taleri. In timpul razboiului Ruso-Turc din anii 1806-1812, Manuc este mediatorul dintre Armata Imperiala Rusa si o garnizoana rebela din Giurgiu. In acelasi timp, Manuc Bei se lanseaza intr-un adevarat rol de agent dublu, acceptand misiunea Inaltei Porti, in care trebuia sa trateze cu rusii incheierea pacii in termeni propice pentru puterea otomana. Pacea dintre rusi si turci semnata la Bucuresti in luna mai 1812, prevedea insa cedarea unor teritorii rusilor, fapt ce a provocat furie la Istanbul. Manuc Bei este invinovatit fatis de catre turci, fiind nevoit sa fuga in Basarabia pentru a-si salva viata. In anul 1817, Manuc moare intr-un accident de calarie si este ingropat la Biserica Armeneasca din Chisinau.
6. Conspiratia din spatele asasinarii lui Barbu Catargiu

Barbu Catargiu a fost, fara indoiala, una dintre cele mai ilustre figure ale politicii romanesti din secolul al XIX-lea. Jurnalist si politician roman de succes, Catargiu a ocupat functia de prim-ministru al Romaniei pana pe data de 20 iunie 1862, cand a fost asasinat. Acest politician conservator a fost, de fapt, primul prim-ministru al statului roman, patriot desavarsit, demn urmas al unei vechi familii boieresti, al carui motto dupa care se calauzea era “Totul pentru Tara, nimic pentru noi”. A fost un exigent barbat de stat, care a servit drept model pentru tinerii sai adversari liberali din acea perioada, Mihail Kogalniceanu si Ion C. Bratianu. Datorita calitatilor sale, a fost numit initial Ministru al Finantelor de catre Alexandru Ioan Cuza. A faptuit o serie de reforme revolutionare, astfel incat istoricii il considera si astazi drept cel mai european om politic al epocii sale. A interzis totusi adunarile publice, inclusiv adunarea de comemorare a Revolutiei de la 1848, fapt care i-a adus animozitati. Personalitatea sa cu convingeri puternice i-a facut pe adversarii sai din ambele tabere politice sa se uneasca in “Monstruoasa Coalitie” care apoi l-a mazilit pe Cuza. Radicalii liberali si ultraconservatori au decis se pare, asasinarea premierului Barbu Catargiu. Ultimul sau cuvant politic a fost: “Pacea, domnilor, pacea si odihna sunt scaparea tarii, si voi prefera moartea mai inainte de a calca sau a lasa sa se calce vreuna din institutiile tarii”. Pe data de 20 iunie 1862, pe cand parasea cladirea Parlamentului din Bucuresti si se afla in trasura alaturi de Prefectul Capitalei, Principele Nicolae Bibescu, Barbu Catargiu a fost asasinat prin impuscare. Desi nu a putut fi dovedit vinovat niciodata, asasinul sau prezumtiv se pare ca a fost Gheorghe Bogati. Moartea lui Barbu Catargiu a fost cu adevarat o crima politica perfecta.
5. Republica de la Ploiesti – Conspiratie acasa la Nenea Iancu…

In esenta, fenomenul istoric cunoscut sub numele de “Republica de la Ploiesti” a fost o simpla revolta de o zi, mai precis in data de 8 august 1870, indreptata impotriva regimului monarhist care conducea Romania. Totul a inceput ca banala rebeliune pe plan local orchestrata de radicalii filialei Partidului Liberal din orasul Ploiesti. Acestia se opuneau noului conducator al tarii, Printul Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, dorind sa instaureze o republica in locul regimului monarhist stabilit de Constitutia din 1866. Liderul conspirationistilor liberali din Ploiesti era capitanul Alexandru Candiano-Popescu care, in prealabil, fusese arestat in 1867 pentru ca publicase in ziarul personal, Perseverenta, o serie de articole virulente in care il ataca pe Printul Carol I. In noaptea de 8 august 1870, Candiano-Popescu a organizat doua intalniri secrete la Ploiesti, anuntand ca are informatii de la Bucuresti, conform carora Monarhia va fi abolita in noaptea urmatoare, marile orase se pregateau de revolta contra monarhistilor, iar in ultima instanta, Republica Romania trebuia proclamata. Candiano-Popescu i-a asigurat pe conspirationisti inclusiv de sprijinul Marilor Puteri. In entuziasmul clipei, Candiano-Popescu a anuntat in public ca va deveni noul prefect de Prahova, iar Stan Popescu va ajunge noul sef al Politiei din Ploiesti. In noaptea urmatoare, seful Politiei din Prahova a fost arestat de conspirationisti, iar statia de telegraf a fost ocupata de Candiano si Guta Antonescu. Candiano-Popescu ramas fara alt obiectiv de ocupat, s-a instalat in Unitatea de Pompieri. Conspirationistii au trimis o telegrama la Bucuresti, anuntand ca proaspatul prefect Candiano este sustinut de administratia civila si militara a orasului. Partea hazlie de abia acum urmeaza. In seara de 9 august 1870, o unitate de soldati de la Bucuresti a sosit in gara Ploiesti si a arestat intreaga administratie autoinstalata. Majoritatea “conspirationistilor” au declarat ulterior autoritatilor de stat ca ei nu facusera o revolta, ci participau la o petrecere prelungita…
4. Max Goldstein si atentatul din Dealul Spirii

Multa cerneala a curs de-a lungul timpului in jurul atentatului de la Dealul Spirii. La urma urmei, este vorba de primul atentat cu bomba din istoria Romaniei. “Masina infernala”, cum a fost poreclita bomba de catre presa vremii, a fost detonata la data de 8 decembrie 1920 chiar in sala Senatului Romaniei de catre anarhistul Max Goldstein. Printre victimele vizate s-au aflat Ministrul Justitiei din acea perioada – Dimitre Greceanu care, alaturi de alti doi senatori, a murit in urma exploziei. Complotistii au fost comisarii bolsevici trimisi de regimul sovietic de la Moscova cu misiunea de a crea un Partid Comunist in Regatul Romaniei, si a lansa, mai apoi, o stare de revolta si anarhie populara in urma careia noul Partid Comunist sa acapareze puterea, Romania urmand sa devina un nou stat-satelit al Uniunii Sovietice. Inainte cu o luna de explozia de la Senat, anarhist-socialistul Max Goldstein a mai atentat la viata Ministrului de Interne Constantin Argetoianu, un dusman neimpacat al ideologiei comuniste si al adeptilor acesteia. Max Goldstein, ajutat de alti doi bolsevici, Saul Osias si Leon Liechtblau, a fabricat bomba artizanala si a reusit sa o introduca in secret chiar in sala Senatului Romaniei. Unul dintre complicii care i-au ajutat in acest sens a fost Alexandru Constantinescu, liderul de extrema stanga al proaspatului infintat Partid Socialist din Regatul Roman. Imediat dupa comiterea faptei, Max Goldstein a fugit in Bulgaria. A fost prins totusi in anul 1921 langa vama din Rusciuk, pe cand incerca sa reintre in Romania. Anarhistul Goldstein a fost condamnat la munca silnica pe viata, murind de pneumonie in anul 1924, pe cand isi ispasea sentinta la inchisoarea din Doftana.
3. Conspiratia din spatele Revolutiei din Decembrie 1989

Revolutia din anul 1989 a fost, fara indoiala, cel mai important eveniment din istoria recenta a Romaniei. In prezent, tot mai multi istorici si cercetatori avanseaza ideea ca in spatele evenimentelor sangeroase din decembrie 1989, care au culminat cu arestarea si executia cuplului Ceausescu, a stat de fapt o mare conspiratie. Aceasta a avut epicentrul la nivel mondial si s-a desfasurat inca din timpul consfatuirilor de la Yalta si Malta, de la mijlocul anilor ‘80. In cadrul acestor intalniri discrete intre liderii mondiali din acea perioada s-a hotarat abolirea comunismului in tarile Europei de Est si in fosta Uniune Sovietica. Directivele stabilite au fost urmate fidel de catre conjuratii din Romania socialista, care au profitat pe plan national de hotararile puterilor mondiale. Grupul conspirationistilor romani erau alcatuiti din membri de partid din esaloanele 1 si 2, precum si de o parte a conducerii Securitatii. Pentru a se face transferul de putere intre cele doua regimuri, unele servicii secrete straine au organizat o diversiune de proportii in decembrie ’89. Peste aceasta diversiune s-a suprapus revolta populara a marilor mase de oameni nemultumiti de inrautatirea conditiilor de trai. Arestarea si executia in mare graba a cuplului Ceausescu, nu a facut decat sa alimenteze discutiile din jurul mai multor conspiratii care au vizat atat momentul din 22 decembrie 1989, cat si viitorul Romaniei postdecembriste.
2. Horea – Mason sau initiat zalmoxian?

La data de 15 mai 1767, opt tineri sasi din Transilvania reveniti de la studii din Germania, au fondat la Sibiu Loja Sfantului Andrei, prima loja masonica atestata pe teritoriul Ardealului. Masonii isi alegeau noii membri fara sa tina cont de originea etnica sau de religia acestora. Astfel, intalnim la acea data, in Transilvania, 147 masoni catolici, 73 evanghelisti, 8 ortodocsi si 2 unitarieni. Istoricul Iona Chinchis sustine cu dovezi ca Horea, eroul motilor din Apuseni si conducatorul rascoalei din 1784-1785, a fost membru al unei loji masonice. La baza acestei supozitii stupefiante, stau legaturile dintre Horea si Ignatius Born, francmason celebru al acelei epoci, de profesie prospector minier. Ignatius Born a fost unul dintre apropiatii imparatului Iosif al II-lea. La domiciliul lui Born activa un cerc al artistilor adepti ai masoneriei printre care se numara si gravorul Jakob Adam, nimeni altul decat autorul celor mai cunoscute portrete ale lui Horea, Closca si Crisan. Ignatios Born ar fi fost personajul care l-a introdus pe Horea imparatului Iosif al II-lea. Conform unui curent recent de opinie, tot mai multi masoni romani sustin apartenenta lui Horea la aceeasi loja masonica cu imparatul Iosif al II-lea. In sprijinul acestei afirmatii, sunt aduse cererile aduse de Horea, cereri care, in opinia masonilor, semanau partial cu idealurile care au stat la baza Revolutiei de la 1848, revolutie initiata si dezvoltata in proportie de 100% de catre Masoneria romaneasca. Un alt argument vine din partea faptului ca Horea stia sa scrie si sa citeasca, ceva foarte rar printre romanii din Ardeal care erau tinuti intr-o adevarata stare de sclavie. Un mister nedezlegat nici astazi este cel care invaluie momentul prinderii lui Horea care se ascundea in padurea Soracetului din Muntii Gilaului, undeva langa Albac. In momentul arestarii sale, Horea a scos din san cateva manuscrise pe care le-a aruncat in foc. Hartiile au ars complet, inainte ca cei care l-au arestat sa le salveze. Acest fapt adanceste misterul care inconjoara personalitatea taranului mot Necula Ursu. O ipoteza si mai tulburatoare cu privire la natura adevarata a lui Horea vine de la o serie de istorici care afirma ca Horea ar fi fost un ultim initiat in cultul dacilor. Ipoteza nu pare deloc fantezista, daca tinem cont de faptul ca motii din Apuseni sunt urmasi directi ai dacilor. Mai mult, in ultimatumul sau adresat nemesilor unguri si curtii vieneze, Horea face un apel la libertate total lipsit de frica, in spiritul ilustrilor sai inaintasi. In plus, dupa arestare, Horea manifesta o noblete neobisnuita afirmand ca-i cunoaste pe cei 6 tarani care l-au tradat, dar “ca-i iarta din toata inima”.
1. Alianta secreta a lui Stefan cel Mare cu Persanii

Vestea despre uluitoarele victorii ale lui voievodului Stefan cel Mare asupra celei mai puternice forte armate a vremurilor au inconjurat lumea. Daca liderii care domneau in Europa crestina s-au marginit doar la incurajari si laude scrise, in celalat capat al lumii o alte putere militara admira lupta si succesele voievodatului Moldovei, sperand la un eventual atac combinat contra turcilor otomani. In aceasi perioada, Persia, Afganistanul si Kurdistanul erau sub stapanirea unei confederatii de triburi a turcilor oguzi, dusmani traditionali ai Imperiului Otoman. Confederatia Aq Koyunlu, sau a Oilor Albe turcmene a reusit in urma unor mari eforturi militare sa stopeze expansiunea spre Est a otomanilor. In cautarea unor aliati, oguzii din Persia au apelat chiar si la statul venetian, caruia hanul Uzun Hassan i-a cerut ajutorul in anul 1464. Venetienii au promis, dar nu au ajutat cu nimic armatele de calareti ai turcomanilor oguzi. In acelasi timp, Stefan cel Mare scria epistole tuturor dusmanilor Imperiului Otoman. A existat astfel o corespondenta intre Stefan cel Mare si stapanitorii Persiei, in care oguzii lauda si sprijina eforturile domnitorului moldovean. Insa lucrurile au mers chiar mai departe decat niste simple epitete de gratulare reciproca din epistole cu caracter diplomatic. La finele anului 1490, turcmenii se angajeaza sa atace Imperiul Otoman, in cadrul unei campanii in Antolia, urmand ca voievodul Moldovei sa inceapa la randu-i o campanie la Dunare. Dusmanul otoman urma sa fie prins in cleste. Forta militara a clanurilor Oilor Albe era cu adevarat impresionanta. Cronici chinezesti si rusesti relateaza ca aprigii luptatori din stepe intunecau orizontul cu multimea lor. Planul prin care romanii ar fi putut schimba fata lumii pentru prima data in istorie s-a naruit odata cu moartea accidentala a hanului oguz. Hoarda Oilor Albe s-a risipit odata cu dinastia pe care au fondat-o in Persia. Restul este istorie…
descopera.ro
Eminescu – moartea misterioasa a unui geniu
La prima vedere, pare greu de crezut ca tocmai Eminescu, marele poet national, sa faca subiectul uneia dintre cele mai mari conspiratii nationale, ale carei interese si implicatii depaseau la acea vreme granitele tarii noastre. Nu exista nicio indoiala asupra valorii operei eminesciene, fie ca vorbim despre poezie, fie ca vorbim despre proza. Insa cat de multe lucruri stim noi, romanii, despre activitatea jurnalistica a lui Eminescu?
Cine este Eminescu?
Din articolele lui Eminescu scrise in perioada in care profesa ca redactor pe la diferite ziare, dar mai ales din vremea in care ocupa functia de redactor-sef la ziarul conservatorilor, Timpul, transpare nu numai o mare putere de analiza, un spirit critic si intrasingent, neiertator cu cei corupti si lacomi, dar mai ales, spiritul scrierilor sale aduce in lumina reflectoarelor un mare nationalist. Acesta va face tot ceea ce ii sta in puteri pentru a-i sustine pe moldoveni si pe ardeleni, care luptau, separat, impotriva marilor puteri care se pregateau sa ii absoarba, va crea o societate secreta, va ignora toate avertismentele primite de la apropiati, si se va intoarce chiar si impotriva conducerii Partidului Conservator si, implicit, a lui Maiorescu. Tocmai acest nationalism si patriotismul sau aproape naiv in acel context politic aveau sa-l piarda. Informat asupra a ceea ce i se pregatea, Eminescu nu a incetat sa lupte pana la sfarsit.
Ce informatii au parvenit generatiilor urmatoare de elevi si de studenti despre cel mai mare poet al Romaniei? Stim ca Eminescu este poetul national, si in acelasi timp, grad de comparatie absolut (mai toti marii poeti romani sunt pe locul 2 dupa Eminescu. Locul 3 nu exista). Stim ca a innebunit brusc la varsta de 33 de ani, doar pentru a se stinge cativa ani mai tarziu intr-un ospiciu, si (cu perdea) ca suferea de sifilis. Insa stim prea putine despre activitatea lui jurnalistica (care are marele merit de a-l releva pe Omul Eminescu, fata de Visatorul Eminescu, asa cum ne parvine din poeziile sale), si stim si mai putine lucruri despre contextual politic din acea perioada, care a jucat un rol major nu numai in viata lui Eminescu, ci si in scenariul mortii lui. La 120 de ani de la moartea lui Eminescu, o multime de informatii surprinzatoare ies la suprafata, informatii de natura sa zugraveasca in alte culori epoca si situatia jurnalistului politic, care departe de a fi “bietul”, reprezenta tinta unor puteri interne si internationale.

Un context nefavorabil
Eminescu devine ziarist in 1876 si aceasta este meseria pe care o va profesa pana la sfarsitul vietii. Lucreaza la Curierul de Iasi, dupa care ajunge la ziarul Timpul din Bucuresti, publicatie afiliata Partidului Conservator. In anul 1880 devine redactor-sef, iar functia sa ii va permite sa ia atitudine vizavi de miscarile politice care aveau loc in Romania, si care erau departe de a servi interesele romanilor. In doar trei ani, pana in 1883, anul oficial al alienarii sale, Eminescu a reusit “performanta” de a-si face dusmani nu numai interni, ci si internationali . Lucrurile vor merge atat de departe, incat dovezi care ies la suprafata par sa indice atat implicarea in complot atat a celor apropiati, cat si a celor care il sustinusera si ii sprijinisera initial in cariera.
Eminescu s-a aratat foarte vehement si intransigent in ceea ce priveste instrainarea Basarabiei, a politicii interne care urmarea aservirea scopurilor Imperiului Austro-Ungar (printre care renuntarea la Ardeal), dar si chestiunea spinoasa a invaziei evreiesti in Moldova, care a saracit dramatic in doar cativa ani intreaga populatie, in mare parte rurala. Iata de ce Eminescu devenise o problema internationala. In momentul in care va incepe sa atace si conducerea partidului sau si inclusiv pe Maiorescu, acestia vor intelege ca este timpul sa faca ceva pentru a-i astupa gura “slobodulului” Eminescu. In anul 1882, poetul ii marturisea Veronicai Micle: “TIMPUL acesta m-a stricat in realitate cu toata lumea. Sunt un om urat si temut, fara nici un folos…, unul din oamenii cei mai urati din Romania…Naturi ca ale noastre sunt menite sau sa infranga relele sau sa piara, nu sa li se plece lor”.
Eminescu si-a urmat acest crez pana in ultima zi a vietii sale, pentru ca in momentul in care nu a mai putut sa le infranga, a pierit. Celebrele vorbe: “si mai potoliti-l pe Eminescu” au fost rostite de Petre Carp, unul dintre politicienii influenti aflati la conducerea Partidului Conservator. Din cauza fervorii si pasiunii cu care isi sustinea ideile, manat de spiritul sau patriot aflat in neconcordanta cu epoca in care traia, Eminescu se cearta si cu alti membri ai partidului, printre care Zizi Cantacuzino si Lahovari, pe care il apostrofeaza dur chiar in redactia ziarului Timpul. Alte “victime” ale spiritului sau justitiar si critic sunt C.A. Rosetti si I.C. Bratianu.

Mai tarziu, Eminescu avea sa fie implicat in dezvaluirea afacerii Warszawsky, in care intendentul armatei ruse, baronul A.M. Warszawsky a oferit mita pentru a obtine dreptul de a cumpara la preturi mici alimente din Romania si de a le vinde mai departe armatei tariste, la preturi mult mai mari, desigur. Odata cu acest privilegiu a primit si dreptul de a achizitiona care cu boi, folosite pentru transportul marfii. Aceasta afacere a insemant cresterea considerabila a averii baronului si ruinarea taranilor romani din zona, care isi castigau existenta din transportul marfurilor peste Dunare. Dupa ce substraturile acestei afaceri au fost dezvaluite, organele judecatoresti au fost sesizate, insa decizia Tribunalului Ilfov avea sa fie inca o mostra a puterii si a influentei de care se bucurau anumite personae din cercurile sus-puse: “nu este caz a se pune in miscare actiunea publica in contra cuiva.”

Jurnalul lui Titu Maiorescu (foto sus) din acea perioada vine ca o confirmare a problemei care devenise Eminescu: “Grea epoca Eminescu…Articol al lui in chestiunea evreiasca in contra mea”.
In 1882, Eminescu ia parte la infiintarea unei societati secrete, “Societatea Carpatii”, care va atrage atentia marilor puteri europene prin natura conspirativa a discutiilor ce aveau loc la aceste intruniri. Urmarea este una inevitabila. Simtindu-se ameninate de influenta pe care Eminescu o avea ca formator de opine, la comanda Imperiului Austro-Ungar sunt inserate in cadrul grupului iscoade, pe langa faptul ca jurnalistul avea tot timpul pe urmele sale un spion, care trimitea rapoarte regulate asupra activitatilor si discutiilor purtate in cadrul intalnirilor. Scopul principal al acestor reuniuni era sustinerea Ardealului in favoarea dezlipirii de Imperiul Austro-Ungar si alipirea lui de tara. Iata ce continea o parte din raportul pe care ambasadorul austriac la Bucuresti, baronul Mayer, l-a transmis superiorilor sai: “S-a stabilit ca lupta impotriva Austro-Ungariei sa fie continuata…S-a recomandat membrilor cea mai mare prudenta. Eminescu, redactor principal la Timpul, a facut propunerea ca studentii transilvaneni de nationalitate romana, care frecventeaza institutiile de invatamant din Romania pentru a se instrui, sa fie pusi sa actioneze in timpul vacantei in locurile natale pentru a orienta opinia publica in directia unei Dacii Mari”.
Misterioasa boala a lui Eminescu
Aceste lucruri se intamplau in 1882. Brusc, dupa numai un an, Eminescu avea sa innebuneasca. Cum comenta presa vremii evenimentul? “Dl. Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, a innebunit. Dl Paleologu va lua directiunea sus-zisului ziar’’.
Fragmente din jurnalul lui Titu Maiorescu din acea perioada, mentionarea frecventa si in contexte ascunse a numelor doctorilor care s-au ocupat de starea de sanatate a poetului, cat si faptul ca imediat dupa prima internare fortata, atat Maiorescu, cat si alti apropiati au lipsit din tara timp de o luna jumatate, par sa fie tot atatea dovezi care il implica pe Maiorescu in complotul impotriva jurnalistului politic incomod. In mare parte datorita pozitiei pe care o ocupa, dar si a influentei pe care o exercita, Eminescu nu putea disparea brusc. Daca ar fi fost concediat, si-ar fi continuat fara indoiala atacurile prin intermediul paginilor altor publicatii. Cei care se loveau de intrasingenta sa la tot pasul au ales calea cea mai lunga, dar si cea mai sigura, cu atat cu cat era dificil de probat.
28 iunie 1883 este o data fatidica in istoria noastra, in care Romania nu numai ca a pierdut un mare poet si jurnalist (este data la care Eminescu a fost internat prima data), ci si situatia politica a tarii s-a aflat intr-o situatie mai mult decat delicata. In aceasta zi Austro-Ungaria a rupt relatiile diplomatice cu Romania pentru 24 de ore, timp in care Germania trimitea scrisori de amenintare Romaniei, prin intermediul carora o soma sa intre in alianta militara. In acea zi trebuia sa se semneze un tratat secret intre Austro-Ungaria, Germania, Italia, pe de o parte, si Romania, pe cealalta. Tratatul stipula, printre altele, interzicerea oricaror proteste pentru eliberarea Ardealului, iar una dintre conditii era ca activitatile in acest sens care aveau loc la Bucuresti sa fie interzise. Tratatul, semnat in luna septembrie a anului 1883, a mutat teatrul miscarilor de protest in Ardeal, domeniu care era deja sub dominatia Imperiului Austro-Ungar, si prin urmare, mai usor de controlat. In aceste conditii extrem de delicate s-a produs prima internare a lui Eminescu. Defaimarea marelui poet national incepe aici. Este raspandit zvonul nebuniei lui, a bolii venerice de care suferea si nimeni nu vrea sa isi mai aminteasca despre jurnalistul politic Eminescu. Prin urmare, se simte necesitatea accentuarii laturii creative, romantice si visatoare a personalitatii acestuia, asa cum reiese ea din opera sa poetica.
In realitate, inca de la prima internare, protocolul de examinare si de internare a fost incalcat intru-totul, insa nu cu intentia de a-i face vreun favor. S-a aratat ca diagnosticele puse de anumiti medici erau fanteziste si nu se bazau pe observarea simptomelor, care pareau sa indice altceva. Atat familia, cat si Veronica Micle (foto jos) au fost tinuti departe de Eminescu si neinformati asupra starii acestuia.

Dupa ce i s-a pus diagnosticul nemotivat de sifilis (Eminescu nu manifesta simptomele proprii bolii), si avand in vedere ca la vremea respectiva nu exista un tratament concret impotriva acestei boli, medicii din ospiciu l-au trecut pe un tratament soc pe baza de mercur. Tratamentul i se administra regulat, in ciuda faptului ca era cunoscuta inca de pe atunci toxicitatea acestei substante, chiar si in doze foarte mici. Insa pentru tratamentul lui Eminescu, dozele depaseau cu mult limita permisa. De la prima “imbolnavire” pana la data decesului, viata lui Eminescu a insemnat un du-te vino intre casa si ospicii, dupa bunul plac al puternicilor zilei, in mana carora devenise doar o marioneta. Dupa singurul moment in care a reusit sa publice un alt articol denuntator intr-o gazeta, sub protectia anonimatului, avea sa fie depistat si ridicat, fara a mai fi eliberat. Unul dintre cei mai mari romani avea sa moara “in cea din urma mizerie”, dupa cum anunta sora sa, Harietta.

Dr. N. Tomescu, unul dintre medicii care s-a ocupat de Eminescu noteaza: “Oricum ar fi, sfarsitul total nu parea iminent, caci el se nutrea bine, dormea si puterile se sustineau cu destula vigoare. Un accident insa de mica importanta a agravat starea patologica a cordului si a accelerat moartea” (Eminescu a fost lovit in cap cu o piatra de catre un pacient nebun, care se afla in curte). Si tot acesta noteaza dupa autopsie: “Eminescu n-a fost sifilitic…Adevarata cauza a maladiei lui Eminescu pare a fi surmenajul cerebral, oboseala precoce si intensa a facultatilor sale intelectuale”. In ciuda acestei recunoasteri, mitul fabricat s-a pastrat si s-a perpetuat.
Abia la reanalizarea recenta a autopsiei de catre doctoral Vladimir Belis, specialist in medicina legala, si a doctorului Ovidu Vuia, neuropsihiatru, s-a dovedit ca bolile lui Eminescu nu erau decat simple fabulatii, o modalitate de a acoperi necesitatea suprimarii acestuia. Dupa un studiu care s-a intins pe parcursul catorva ani, dr. Ovidiu Vuia scrie: “Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetator stiintific, autor a peste 100 de lucrari in domeniul patologiei creierului, sunt cat se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues si nu a avut dementa paralitica”. Creierul sau, in greutate de 1490 de grame, “uitat” ulterior la soare avea sa fie dovada falsitatii diagnosticului de sifilis, intrucat aceasta boala consuma materia cerebrala.
In acea trista zi de 15 iunie 1889, Titu Maiorescu avea sa isi noteze in jurnal: “Pe la 6 ore a venit Stemill si Vitzu la mine sa-mi spuna ca astazi pe la 3 ore a murit Eminescu in institutul de alienati al d-rului Sutzu, de o embolie”.
descopera.ro
Agenda ascunsa. Novus Ordo. [ deosebit ]
În spatele fiecărui aspect al vietii “ordinare” există o agendă ascunsă. Există o elită ce ghidează majoritatea organizatilor politice, econimice, sociale, non-guvernamentale, etc. Acest film reprezintă munca grea şi cercetarile a multor profesionişti care încearcă să scoată la lumină aceste agende ascunse, pentru a pune viitorul acestei planete înapoi în mâna oamenilor de rând. “There is an Esoteric Agenda behind every facet of life that was once believed to be disconnected. There is an Elite faction guiding most every Political, Economic, Social, Corporate, some Non-Governmental or even Anti-Establishment Organizations. This film uses the hard work and research of professionals in every field helping to expose this agenda put the future of this planet back into the hands of the people”
Lampile eterne
a mijlocul secolului al XV-lea, a fost descoperit la Roma un mormant mai putin obisnuit, a carui vechime a fost stabilita, dupa inscriptiile gasite la fata locului, la circa 1500 de ani. In el, cufundat intr-un lichid, a carui compozitie a ramas necunoscuta, zacea trupul Tulliei, fiica lui Cicero.
Corpul era intr-o perfecta stare de conservare, nici una din trasaturile fetei nefiind alterata. La picioarele defunctei, o candela raspindea o lumina palida. Cum nimeni nu mai umblase anterior pe acolo, inseamna ca ardea de un mileniu si jumatate! Din nefericire, la putin timp dupa aceea, flacara s-a stins si nimeni nu a reusit sa explice remarcabila longevitate a felinarului.
Un studiu amanuntit asupra a ceea ce a ramas din doua lampi vesnice aflate la Muzeul Leyda ar putea oferi o solutie. Insa, se pare ca acest aspect nu intereseaza pe nimeni. Lampile la care ne referim au fost gasite intr-o manastire din Anglia, la inceputul secolului al XV-lea, in timpul regelui Henric al VIII-lea, si se presupune ca ardeau din secolul al IV-lea.
In Germania anului 1604 a fost descoperit, in interiorul unei caverne, un mormant. Conform unei inscriptii gravate pe o placa de arama, monumentul funerar apartinea lui Christian Rosenkreutz, decedat in 1484, presupus fondator al societatii secrete Rose-Croix (Crucea de Trandafiri). Primii care au patruns in sanctuar au fost intrigati, in primul rind, de lumina ce scalda toate obiectele din mausoleu, lumina ce era generata de mai multe lampi eterne si care, asa cum se intimpla cu toate lucrurile importante, s-au stins inainte ca secretul sa le fi fost patruns. Singura mentionare despre respectiva asociatie secreta poate fi gasita doar in Fama Fraternitatis Rosae Crucis, manifestul confreriei intemeiate de Rosenkreutz, publicat in 1613, la 9 ani dupa descoperirea mormantului.
Iata ce puteau citi parizienii anului 1613, intr-un afis lipit pe zidurile coscovite si strambe ale viitorului oras al luminilor: “Noi, deputati ai colegiului principal al Rose-Croix, facem sejur vizibil si invizibil in acest oras, prin gratia Celui Prea Inalt. Aratam si invatam a vorbi, fara carti sau semne, toate graiurile tarilor unde vrem sa ne aflam pentru a-i salva pe oameni, semenii nostri, din greseala si moarte. Daca cineva este cuprins numai din curiozitate de dorinta de a ne vedea, nu va reusi niciodata sa comunice cu noi; dar daca doreste sa ni se alature, noi, care citim gindurile, ii vom arata adevarul promisiunilor noastre; pina intr-atit ca noi nu spunem locul unde ne aflam, pentru ca gandurile unite cu vointa reala a cititorului vor fi capabile de a ne face lui cunoscuti si el noua.”
O suta de ani mai tirziu a fost descoperit un alt templu subteran care-i apartinea unui membru al confreriei. In ziua de 15 mai 1717, oamenii care au patruns in sanctuar au gasit un fotoliu de piatra pe care era asezat un barbat mumificat, ce parea a citi dintr-o carte voluminoasa, sprijinita pe genunchi. Linga necunoscut, un felinar emitea o lumina placuta. Brusc, o mana a cadavrului a coborit pe neasteptate, strivind lampa eterna si bagand groaza in vizitatori.
Roger Bacon, Geoffroy de Villehardouin, Laonikos Chalchochondylas, Georgios Akropolites, Abul Feda, Abul Fergius pomenesc si ei despre neobisnuitele mijloace de iluminat ce par sa fi fost destul de bine cunoscute in Evul Mediu. De forma sferica si confectionate dintr-un material care nu era nici piatra, nici sticla, nici metal, dar seamana cu toate aceste materii la un loc, intrau singure in functiune si nu foloseau nici unul din materialele combustibile cunoscute in acea vreme.
Degajau o caldura si o lumina intense, fara a scoate fum, iar lovite, explodau violent, distrugind palate si cetati, asa cum s-a intimplat in Cipru, la Famagusta, si in Nicosia. Cind unul dintre aceste globuri care ardeau fara incetare a fost aruncat in mare, fiind considerat lucratura diavoleasca, furtuna izbucnita din senin si moartea pestilor din zona au intarit ideea originii nepamintene a straniilor obiecte.
Legede europene, asiatice si africane sustin ca ele ar fi fost daruite oamenilor de fiinte coborate din cer. Colonelul Fawcett, renumit explorator al continentului latino-american, afirma ca orasele ascunse in jungla sunt luminate de sfere stralucitoare, iar locuitorii lor sint descendentii unei mari civilizatii disparute. Din nefericire, Fawcett a disparut pe cand incerca sa descopere fabuloasele cetati, inainte de a divulga sursa neobisnuitelor informatii pe care le detinea.
Precedandu-l cu cateva secole, cronicarul Barco Centenerra descrise si el o luna mare, fixata in virful unui stalp inalt si care lumina in intregime cetatea, denumita de conchistadori Gran Marco (in Matto Grosso, la izvoarele Paraguayului). In cursul luptei de cucerire, misteriosul obiect a disparut fara urma, luat probabil de bastinasii care s-au retras in desisul impenetrabil al junglei.
Conform exploratorului si scriitorului australian Ian Idriss, capeteniile merilor, triburi din insulele Oceanului Pacific, erau posesoarele unor asa-numite buia, toiege care pareau sa aiba o foarte interesanta proprietate. Astfel, cand, in timpul ceremoniilor, detinatorii le indreptau spre cer, din virful lor tisnea, mai ales inainte de furtuna, o intensa lumina albastra-verzuie, asemanatoare flash-ului fotografic. Pentru realizarea toiegelor buia se foloseau trei pietre ovale, a caror compozitie Idriss nu o cunostea, introduse intr-o trestie groasa de bambus.
Tot din piatra par a fi confectionate si sferele din varful unor stalpi inalti, care straluceau asemeni unor tuburi de neon peste colibele unui sat de la poalele muntelui Wilhelmina/Noua Guinee, asa cum mentiona, in 1963, C. S. Downyx, autorul surprinzatoarei descoperiri. Beneficiarii originalei instalatii, care intra singura in functiune la caderea noptii, aveau un nivel de dezvoltare echivalent cu ceea ce se considera a fi fost paleoliticul timpuriu.
Singurele mijloace care pot fi intrevazute astazi si care ar putea egala performantele enigmaticelor lampi eterne, s-ar putea baza pe energia nucleara. Conditia ar fi, insa, ca realizarea lor sa fie miniaturala, nepericuloasa, extrem de fiabila, extrem de usor de folosit si sa nu necesite intretinere. Cum, insa, legendarele felinare nu aveau nevoie, aparent, de nici un fel de combustibil, este mai probabila utilizarea surselor de energie neconventionale, desi aplicatiile practice din acest domeniu se lasa inca asteptate chiar si pentru stiinta actuala.
O posibilitate ar putea-o constitui valorificarea asa-numitilor curenti telurici ce curg in profunzimile pamantului si inmagazineaza energii imense, iar o alta – utilizarea campului electric, care atinge in orice loc de pe suprafata globului terestru, in medie, 75 de volti pe metru. In momentul in care se apropie furtuna sau inaintea cutremurelor, el poate depasi chiar 4000 de volti/m.
Tehnologiile contemporane utilizeaza aproape in exclusivitate prelucrarea la cald a materialelor, fiind mari consumatoare de energie si contribuind la poluarea cu substante nocive a mediului inconjurator. Dovedind un respect mai mare pentru natura, anticii au pus la punct metode de prelucrare a materialelor la rece, fara consumuri excesive de caldura si energie. In favoarea acestei afirmatii vin marturiile referitoare la utilizarea unei tehnici de taiere la rece si a unei tehnici de inmuiere a pietrei.
enigme.ro
Corabii disparute.
Misterele create în jurul corăbiilor se împart în mod firesc în trei categorii: corăbii care au dispărut în mod misterios, corăbii care au fost găsite fără echipaj, deşi condiţiile meteorologice erau bune, şi corăbii fantomă sau „spectrele” tradiţionale.
Până de curând, dispariţiile ambarcaţiunilor nu reprezentau în mod special un lucru misterios. Ambarcaţiuni de navigat fragile, fără sisteme de radio-comunicaţie, dispăreau adesea fără urmă, victime ale diferitelor capricii ale mării.
În acest secol au fost înregistrate câteva dispariţii inexplicabile. Deşi s-ar putea naşte multe speculaţii pe marginea acestor fapte, ele nu reprezintă totuşi în mod evident situaţii misterioase.
Vasele abandonate în mod misterios, cu siguranţă că ridică şi ele multe semne de întrebare, dar în multe cazuri explicaţia poate fi în legătură cu conflicte, crime, răscoale sau chiar cu anumite comportamente bizare ale celor de la bord. Oamenii constrânşi să trăiască mult timp pe corăbii mici ajung uneori să facă lucruri stranii.
Există însă şi cazuri care sunt totuşi uluitoare şi inexplicabile.
Un echipaj dispărut fără urmă
În 1850, fermierii şi pescarii care locuiau într-un sătuc de pe Plaja Easton, lângă Newport, Rhode Island, au văzut un vas ciudat îndreptându-se spre ţărm. Cu toate pânzele sus şi cu toate steagurile fâlfâind în vântul aspru, acesta se îndrepta direct spre plajă. Se adunase deja o mare mulţime de oameni care aştepta tensionată producerea dezastrului, când vasul s-a izbit într-adevăr de fundul mării.
Dar vasul s-a lovit atât de uşor de ţărm, încât nu s-a avariat absolut deloc. Mulţimea a urcat imediat la bord. Corabia se numea „Seabird”, se afla sub comanda căpitanului John Huxman şi era aşteptată în acea zi la Newport, în urma unei călătorii în Honduras.
Cei căţăraţi pe vas au găsit cafeaua fierbând pe sobă, micul dejun aşezat pentru echipaj, hărţile marine şi instrumentele de navigaţie în perfectă ordine. Singura fiinţă găsită în viaţă la bord era un câine, ce stătea tăcut pe punte. Cercetările minuţioase întreprinse apoi nu au putut descoperi nici cel mai vag indiciu despre ceea ce s-a petrecut cu căpitanul sau cu echipajul. De ce, cum şi unde au dispărut ei de pe o corabie perfect solidă, pe o vreme liniştită, numai Dumnezeu şi acel câine corcitură ştiau.
O apariţie fantomatică
Unul dintre martorii următorului fenomen fantomatic a fost însuşi regele George al 4-lea al Angliei.
În 1881 Prinţul George al Ţării Galilor călătorea pe vasul Majestăţii Sale, „Inconstant”, însoţit de fratele său, prinţul Albert Victor.
La ora 4 a.m. pe data de 11 iulie, când vasul se îndrepta de la Melbourne spre Sidney, a fost văzută o lumină roşie necunoscută în apropierea portului.
Ceea ce a urmat e descris cu patos în jurnalul prinţului, care a fost publicat mai târziu în lucrarea mai extinsă intitulată „Croaziera Bacantelor”.
„În mijlocul luminii roşii se vedeau catargele şi velele unui bric aflat la o distanţă de 200 de metri, vas ce ne apărea conturat într-un mod ciudat. Atât ofiţerul aflat în far cât şi cel care asigura paza portului l-au văzut clar, lângă port.
L-a văzut şi marinarul de gardă de pe punte, care a fost trimis imediat la far; dar trecând cu o barcă prin locul acela a verificat că nu era nicio urmă de corabie materială. Noaptea era clară iar marea era liniştită.
13 persoane l-au văzut. Echipajul de pe alte 2 vase „Tourtaline” şi „Cleopatra”, care navigau la tribordul vasului nostru, ne-a întrebat dacă am văzut „lumina roşie ciudată”.
La bord, cu timpul suflând în pânze!
În jurnalul de bord al distrugătorului american Kennison, putem găsi relatarea a două fenomene neobişnuite, sfidând orice logică.
Primul din ele a avut loc în iarna lui 1942, în timp ce Kennison patrula prin zona numită Golden Gate, în dreptul oraşului San Francisco, încercând să detecteze prezenţa submarinelor japoneze.
La un moment dat vasul s-a confruntat cu o ceaţă foarte deasă produsă din senin, aşa încât vizibilitatea a devenit aproape nulă. Kennison, care tocmai făcea manevrele de intrare în port, a continuat să înainteze cu foarte multe precauţii, folosindu-se de radarul de bord pentru a se îndrepta spre insulele Fallon cât mai repede posibil.
Howard Brisbane, Tripod şi Jack Cornelius erau ofiţerii de gardă în cartul respectiv. Marinarii se aflau şi ei la post, foarte atenţi, datorită condiţiilor meteorologice deosebite, când au auzit cu toţii fără excepţie, vocea lui Cornelius spunându-le să meargă să privească repede către pupă!
Apoi Cornelius, cu o voce surescitată, a alertat comandamentul, raportând că distrugătorul tocmai trecuse razant pe lângă ceva ce părea a fi un vas cu două catarge, abandonat. Vasul a mai fost văzut, de asemenea, de alţi marinari şi de Tripod, descrierile lor coincizând întru-totul: fusese un velier fără echipaj, aflat într-o stare avansată de descompunere. Ciudat a fost însă faptul că ofiţerul de la radar nu a detectat absolut niciun semnal neidentificat!
În aprilie 1943 acelaşi distrugător Kennison era de gardă în largul oraşului San Diego. El se întorcea către port, după ce escortase vasul Lurline, un transportor de trupe, dincolo de zona în care era pericol de intercepţie cu submarinele japoneze.
Era noapte târziu şi Kennison se găsea cam la 150 mile marine de San Diego. Marea era foarte liniştită sub cerul senin, plin de stele strălucitoare. Marinarii Carlton Herschell şi, din nou, Howard Brisbane erau de cart la cârmă. La un moment dat au văzut cu binoclurile lor un cargo care se îndrepta către ei cu toată viteza. Imediat au alertat cabina radar, pentru a putea obţine mai multe date despre vasul respectiv, dar ofiţerul de gardă nu vedea nimic pe ecran!
Cargoul s-a apropiat foarte mult, cam până la 7 mile marine de distrugător astfel încât marinarii îl puteau vedea cu ochiul liber. Părea părăsit şi avea un aer ireal, ca şi cum n-ar fi avut consistenţă materială. Apoi, brusc a dispărut!…
Nu s-a găsit nicio explicaţie acestor stranii fenomene.
sursa : yogaesoteric.net















![Validate my RSS feed [Valid RSS]](valid-rss.png)