Locuri misterioase ale Terrei.

Au fascinat prin frumusete si prin mister timp de sute de ani sau chiar milenii. Sunt franturi ale unor civilizatii demult apuse, dar care continua sa intrige prin faptul ca nu ni le putem
explica in totalitate.

Lacasuri de cult, ruine sau orase antice, create de mana omului sau de fiinte superioare, aceste situri fascineaza prin multitudinea de teorii pe care le genereaza.

Nazca, aerodromul zeilor

“Liniile Nazca”, asa cum au fost supranumite, reprezinta o serie de geoglife localizate in desertul cu acelasi nume, la suprafata unui platou arid care se intinde pe o distanta de 80 km, intre orasele Nazca si Palpa, din Peru.

Aici se gasesc sute de reprezentari de diverse complexitati, de la simple linii, la forme stilizate, de pasari, maimute, paianjeni, pesti, rechini, lame si soparle, totul la o scara de-a dreptul gigantica.

Despre misterioasele desene efectuate in plin desert si care nu pot fi vazute decit din aer nu se stie aproape nimic. Nu e deloc limpede cum au fost realizate si nici in ce scop. Au fost descoperite in 1939 si se cunoaste doar ca apartin culturii Nazca (700 i.H. – 900 d.H.), dar nu au putut fi datate.

Exista numeroase teorii privind aparitia desenelor culturii Nazca. Cea care are cea mai mare trecere in cercurile de istorici si geologi vorbeste despre un cult centrat pe zeitati acvatice care inlesneau activitatile agricole intr-o zona arida.

Exista multe alte opinii, dintre care cele mai spectaculoase sustin ca liniile Nazca ar crea un gigantic ceas astronomic sau un teren de aterizare pentru OZN-uri.

Sfinxul

Numele de Sfinx vine de la cuvantul grecesc “shingo” care inseamna “a strangula” si grecii l-au folosit pentru prima data numind o creatura fabuloasa care avea capul unei fete, corpul unui leu si aripi de pasare care isi strangula victimile.

Ultimile teorii spun ca Sfinxul a fost construit in timpul celei de a IV-a Dinastii de catre Khaf-Ra (Chefren, Kefren), in anul 2500 i.H., dupa constructia piramidei acestuia.

Dovezi arheologice si geologice arata ca eroziunea Sfinxului se datoreaza in principal apei si mai putin nisipului si ca ar fi fost construit cu 7.000 – 10.000 de ani in urma fiind doar restaurat de Khaf-Ra. Aceste teorii sustin ca Sfinxul era deja construit in timpul ultimei ere glaciare din perioada 13.000 – 8.000 BC.

Legendele egiptene spun ca sub piramida sunt labirinte subterane unde poti rataci luni in sir si ca in centrul carora se afla surse ascunse de cunoastere.

Testele radar au detectat anomalii in structura solului de sub Sfinx indicand prezenta unor cavitati in sol. Toate anomaliile pareau legate printr-o cavitate mai ingusta dar inca nu s-au facut sapaturi sub Sfinx si nici sub piramida.

Stonehenge

Stonehenge este probabil cel mai important monument preistoric din Anglia. Nu se stie cu exactitate cand a fost construit si de catre cine. Ruinele megalitice cunoscute sub denumirea de Stonehenge se afla in campia Salisbury la 3 km vest de orasul Amesbury, Wiltshire, in sudul Angliei.

Nu este o singura constructie, ci a fost facut in mai multe etape. O teorie destul de cunoscuta a avansat ipoteza ca ar fi construit de druizi, o populatie existenta in Anglia inainte de cucerirea romana.

Tehnicile arheologice moderne au demonstrat insa ca Stonehenge a fost construit cu cel putin 1.000 de ani inainte de druizi, in 2.950 i.H., ajungand la forma pe care o cunoastem azi in anul 1.600 i.H.

Ceea ce este ciudat despre Stonehenge, este faptul ca este departe de a fi unic in Anglia, dar este cel mai bine pastrat si elaborat astfel de monument. Sunt cunoscute peste 100 de cercuri din pietre pe teritoriul Insulelor Britanice si in nordul Frantei.

Unele dintre ele erau mici, de numai 3 metri in diametru. Cel mai mare este cel de la Avebury care se intinde pe o suprafata de aproximativ 4.000 de metri patrati.

Astazi au mai ramas in picioare doar aproximativ jumatate dintre pietrele originale si imaginea locului e foarte diferita de cea de la inceputuri.

De-a lungul anilor, in jurul acestui monument s-au nascut numeroase legende, iar oamenii de stiinta din diverse secole i-au atribuit intrebuintari dintre cele mai bizare: altar de sacrificiu, constructie extraterestra, simbol mistic, simbol al trecerii timpului, un simplu monument decorativ …

Biserica Maicii Domnului din Fatima

Basilica Maicii Domnului din Fatima este unul dintre cele mai importante locuri de rugaciune pentru romano-catolicii din Portugalia, dar nu numai.

Fatima este un oras in Portugalia, faimos pentru o serie de viziuni religioase ce au avut loc aici, in anul 1917.

Totul a inceput in data de 13 mai 1917, cand fratii Jacinta (7 ani) si Francisco Marto (11 ani), insotiti de fetita Lucia dos Santos (10 ani) se aflau cu oile la pascut in apropiere de Fatima, in locul denumit local “Cova da Iria – Grota Sfintei Irina”.

In timp ce pasteau oile, la un moment dat, ei ar fi vazut un fulger, dupa care ar fi aparut o lumina puternica. Apropiindu-se, copiii ar fi observat in mijlocul luminii conturul unei femei – “Doamna din Lumina”. Ea i-ar fi indemnat pe copii sa se roage si sa revina in acelasi loc in ziua de 13 a fiecarei luni.

Urmatoarea luna, deci pe 13 iunie 1917, cei trei copii au revenit, impreuna cu alte 50 de persoane. Dupa o oarecare asteptare, copiii au fost vazuti ingenunchind langa un maslin si vorbind cu cineva nevazut. La urma, cu totii ar fi auzit o bubuitura, urmata de ridicarea unui nor deasupra maslinului, care a disparut curand in inaltul cerului.

Francisco si Jacinta Marto au murit in timpul Epidemiei de Gripa Spaniola din anul 1919.

Acestia vor fi exhumati in anul 1935, iar mai apoi in anul 1951, cand s-a facut constatarea ca trupul Jacintei nu putrezise. Trupul lui Francisco era insa descompus.

Francisco si Jacinta au fost declarati “venerabili” de catre papa Ioan Paul al II-lea intr-o slujba publica tinuta in Fatima la data de 13 mai 1989. Papa Ioan Paul s-a intors in Fatima la data de 13 mai 2000 pentru a-i declara pe acestia “binecuvantati”.

Cine viziteaza Basilica din Fatima in perioada mai-octombrie trebuie sa fie pregatit pentru multimea de pelerini pe care ii va gasi in zona. Oamenii vin non-stop, ziua si noaptea, si umplu piata larga din fata bisericii celei mari.

Machu Pichu, sanctuarul incasilor

Sanctuarul istoric al incasilor a fost declarat una dintre noile sapte minuni ale lumii Pozitia exacta a cetatii Machu Picchu, construita in jurul anului 1450, la 2.430 de metri altitudine, a fost unul dintre cele mai bine pazite secrete militare ale civilizatiei incase.

Orasul nu a fost locuit decat 100 de ani, fiind abandonat dupa ce imperiul a fost cucerit de conchistadorii spanioli. Desi se afla la numai 70 de kilometri de capitala incasa, Cuzco, din cauza vegetatiei abundente si a amplasarii pe un platou stancos ce nu poate fi observat
decat din avion, citadela a fost de negasit pentru europeni timp de peste 350 de ani.

Desi mic, orasul incas avea totusi 140 de imobile, construite precum vilele de azi, si sistem propriu de canalizare. Fiecare casa era alimentata cu apa de izvor, despre care vechii locuitori din Machu Picchu credeau ca este “vie”. Migala cu care incasii au taiat stanca din care au construit orasul ii uimeste pe arhitectii de astazi.

Insula Pastelui

Insula Pastelui este situata la peste 3.000 km sud-vest de Insulele Galapagos si la 4.200 km departare vest de Chile.

S-a format in urma unei eruptii vulcanice si are forma triungiulara, cu laturi de aproximativ 20 de km fiecare. Primii exploratori veniti pe insula au descoperit aici trestii, cartof dulce si yuca, toate originare din America de Sud.

Legendele bastinasilor vorbesc despre o populatie care a sosit aici din est, urechi-lungi, si o alta venita din vest, urechi-scurte. Se presupune ca primii exploratori erau din America Latina pre-incasa intrucat aici se practica alungirea lobului urechii.

Primii exploratori europeni au ajuns pe insula in anul 1722 in Duminica Pastelui, de unde si denumirea insulei.

Cel mai interesant aspect al insulei raman insa uriasele statui din piatra. In numar de aproximativ 1.000, au fost numite de insulari moai si ating o inaltime de 4-10 metri, cu o greutate de 20 pana la 90 de tone.

Capetele statuilor sunt exagerat de mari in comparatie cu restul trupului si au urechi alungite si barbi ascutite. Unele statui poarta pe cap caciuli din piatra rosiatica.

La fel de enigmatic ramane si felul in care insularii au reusit sa deplaseze statuile din carierele de piatra. Traditia locala spune ca statuile s-au deplasat singure, dar in urma unor investigatii s-a descoperit ca centrul de greutate al lor este deplasat inspre centru, asa ca o formatie de 10-15 oameni putea foarte usor sa le tracteze cu ajutorul unor franghii.

Statuile nu au picioare si pe deasupra, fapt extrem de intrigant, in limba insularilor exista un verb ce semnifica deplasarea fara ajutorul picioarelor.

ziare.com

Cei mai mari exploratori ai lumii.

10. Bartolomeo Diaz (1451 – 1500) 

Daca ar exista o expresie care sa il defineasca cel mai bine pe portughezul Bartolomeo Diaz (Bartolomeu Dias), aceasta ar fi, cu siguranta, „deschizatorul de drumuri”. Numai gandindu-ne la faptul ca Vasco da Gama, Cristofor Columb sau Amerigo Vespucci, ca sa numim doar cativa dintre cei mai cunoscuti exploratori ai vremii, i-au folosit hartile si insemnarile in expeditiile lor, ne putem da seama de importanta pe care Diaz a avut-o in descoperirile care i-au urmat. 

Expeditia intreprinsa de Bartolomeo Diaz intre 1487 si 1488 a fost una secreta pentru o lunga perioada de timp, si asta pentru ca scopul ei principal era acela de a descoperi o cale maritima catre India, prin sudul Africii… un deziderat indraznet daca avem in vedere faptul ca atat musulmanii, cat si Venetia acelor vremuri, detineau monopulul comertului cu Asia. In cele 16 luni cat a durat temerara sa calatorie, portughezul a strabatut peste 8000 de kilometri pe mare, cartografiind aproximativ 2030 de kilometri de coasta africana inca necunoscuta. El este cel care a descris pentru prima oara o intalnire cu nativii sud-africani si tot el are meritul de a fi atins pentru prima data Capul Bunei Sperante (pe care il numise atunci Cabo das Tormentas – Capul Furtunilor). Chiar daca nu si-a implinit niciodata visul, acela de a ajunge in India, Bartolomeo Diaz este considerat primul european care a strabatut sudul Africii si care a demonstrat ca Oceanul Indian nu este doar o mare inchisa, asa cum se crezuse pana atunci. Nevoit sa se intoarca din drum din cauza unei epidemii de scorbut si a unei posibile revolte a echipajului, Diaz spera la o a doua calatorie care sa il duca, de acea data, pana in Indii. Visul i-a fost destramat 9 ani mai tarziu, in 1497, atunci cand un alt portughez, Vasco da Gama, era numit de casa regala portugheza sa conduca urmatoarea expeditie. Folosind hartile realizate de Diaz, da Gama atingea la 20 mai 1498 atat de ravnita destinatie.

9. Vasco da Gama (1460/1469 – 1524) 

Probabil ca doar cautarea Sfantului Graal a putut da nastere in Evul Mediu mai multor patimi si mai multor expeditii temerare decat a facut-o posibila ruta maritima catre Indii. Si ce exemplu poate fi mai elocvent decat al celui care a ramas in istorie drept primul om care a strabatut Atlanticul si Oceanul Indian pentru a dovedi ca supozitiile geografilor vremii sunt reale… nimeni altul decat portughezul Vasco da Gama?

Atunci cand da Gama dadea semnalul inceperii istoricei sale calatoriii, la 8 iulie 1497, nimeni nu se asteptase ca el sa fie numit lider al expeditiei in detrimentul mult mai experimentatului navigator Bartolomeo Diaz. In fond, chiar Diaz fusese cel care ii alesese corabiile mai tanarului sau omolog si chiar il insotise pentru o scurta perioada de timp in expeditia sa. Si totusi, dintr-un capriciu al regelui portughez Manuel I, ilustrul necunoscut pe atunci, Vasco da Gama, pornea in calatoria care avea sa schimbe destinele lumii si care, la finalul ei, urma sa ii asigure nemurirea. Spirit mult mai pragmatic decat Diaz, acesta si-a condus cu o mana de fier cei 200 de membri ai echipajului cale de peste 10.000 de kilometri, un record absolut la acea vreme si, dupa ce a strabatut Oceanul Indian in numai 23 de zile, atingea la 20 mai 1498 portul indian Calicut. Ruta maritima catre Indii fusese descoperita. De acum, lumea intra intr-o noua era.

Vasco da Gama a fost insarcinat de catre suveranul portughez sa conduca si o a doua expeditie catre India, in anul 1502, de data aceasta in fruntea a nu mai putin de 20 de nave de razboi, pentru a impune interesele tarii sale in Estul indepartat. Recunoscut deja pentru duritatea caracterului si pentru violenta fata de oponentii sai, da Gama si-a creat o reputatie de temut printre negustorii arabi si indieni, mai ales dupa ce a incendiat o corabie plina cu pelerini musulmani care se intorceau de la Mecca, si a scufundat o intreaga flota (29 de nave) din Calicut. Un an mai tarziu, la intoarcerea in Portugalia, Vasco da Gama primea in semn de recunostinta titlul de Duce de Braganza, precum si drepturi feudale asupra provinciei Vidigueira. Portughezul s-a stins din viata in 1524, in timpul celei de a treia expeditii in India, in urma unei puternice epidemii de malarie. Trupul sau a fost repatriat si, in prezent, se afla inmormantat in Manastirea Sfanta Maria din Belem, Lisabona

8. Cristofor Columb (1451 – 1506) 

Tot o ruta catre Indii a incercat sa afle si celebrul genovez aflat in slujba Spaniei, Cristofor Columb (Cristobal Colon dupa numele sau hispanizat), atunci cand, la 3 august 1492, ridica ancora catre ceea ce avea sa devina una dintre cele mai mari descoperiri ale ultimului mileniu… America. De altfel, desi a intreprins nu mai putin de 4 voiaje intre 1492 si 1502, explorand o mare parte a Americii Centrale si a insulelor din estul celor doua Americi, Columb a murit convins ca a descoperit legendarul drum catre coasta estica a Indiei. Meritul de a demonstra ca lumea lui Columb este mult mai mare decat crezuse acesta si ca, de fapt, genovezul descoperise un alt continent, complet necunoscut pana in acel moment, apartine insa unui alt explorator italian, florentinul Amerigo Vespucci (1454 – 1512). Ca o ironie a sortii, la doar un an dupa moartea lui Columb, in 1507, cartografii germani Martin Waldseemuller si Matthias Ringmann numeau continentul descoperit de genovez… America.

Chiar daca meritul de a fi descoperit Lumea Noua nu ii mai apartine decat formal lui Cristofor Columb, acesta fiind devansat cu aproape cinci secole de vikingii lui Leif Erikson, el este acela care a dat startul colonizarii Americilor, actiune care avea sa schimbe radical fata lumii cunoscute la acea vreme.

7. David Livingstone (1813-1873) 

O figura aparte in grupul elistist al marilor exploratori ai lumii o constituie, fara doar si poate, cea a misionarului scotian David Livingstone. Carismatic, indragostit pana la fanatism de Africa, aprig luptator impotriva sclaviei, Livingstone s-a dovedit un pionier in ceea ce priveste explorarea Continentului Negru, cu atat mai mult cu cat expeditiile sale au avut loc intr-o perioada in care putini aveau curajul sa se aventureze in lumea salbatica a junglelor, a savanelor si a necunoscutelor triburi africane.

Plecat initial ca misionar in Africa de Sud, in 1840, David Livingstone a fost socat de realitatile vietii de pe Continentul Negru, in special de sclavia practicata pe scara larga, un veritabil flagel impotriva caruia isi propunea sa lupte cu toate puterile sale. Astfel, are loc in 1849 prima expeditie catre centrul Africii, scotianul traversand atunci desertul Kalahari de la sud la nord. Trei ani mai tarziu, Livingstone porneste intr-una dintre cele mai temerare calatorii din istorie, devenind primul european care a strabatut continentul african de la vest la est (din Luanda, pe tarmul Atlanticului, pana la Quelimane, pe malul Oceanului Indian). Tot atunci, misionarul scotian descoperea si gura de varsare a fluviului Zambezi, si tot el era cel care identifica impresionanta cascada Mosi-oa-Tunya, pe care o reboteza Victoria.

Intors temporar in Anglia, Livingstone este tratat ca un erou national si, dupa ce renunta la misionarism pentru a a-si continua expeditiile, primeste fonduri din partea Societatii Regale de Geografie pentru a finanta o calatorie cu un vapor cu aburi, care sa identifice o ruta navigabila pe Zambezi catre interiorul Africii. Incercarea sa din 1858 ramane insa fara succes, datorita apelor improprii navigatiei si, poate, si a lipsei calitatilor sale de lider in misiuni de asemenea amploare. Reintors sase ani mai tarziu, in 1864, David Livingstone nu sta prea mult pe ganduri si organizeaza o noua expeditie, de data aceasta in cautarea izvoarelor Nilului, expeditie care esueaza la fel ca ultima. Cu toate acestea, hartile intocmite de scotian aveau sa se dovedeasca de o importanta covarsitoare in viitoarele misiuni europene de explorarea a Africii. Livingstone s-a stins din viata in Zambia, la 4 mai 1873, din cauza malariei si a unei hemoragii interne cauzate de o puternica dizenterie. Trupul sau a fost transportat la Londra, acolo unde a fost inmormantat in Abatia Westminster.

6. Sir Francis Drake (1540-1596) 

„Fabulos”… Acesta ar fi singurul termen care sa poata defini viata si personalitatea unuia dintre cele mai indragite personaje din istoria Angliei, Sir Francis Drake. Comerciant de sclavi, corsar, invingator al Invincibilei Armade spaniole, influent om politic si cavaler al reginei Elisabeta I a Angliei, Drake isi gaseste locul in lumea exploratorilor printr-o realizare de exceptie, el fiind totodata cel de al doilea om care a realizat inconjurul lumii pe mare si primul englez care a reusit o astfel de performanta.

Marea a insemnat totul pentru Francis Drake, cel care la varsta de mai putin de 13 ani lucra deja ca ucenic pe o nava comerciala din Canalul Manecii. La numai 20 de ani, el devine capitanul propriul vas si se lanseaza in traficul de sclavi pe care ii transporta in Lumea Noua. Aici avea sa aiba parte si de primul contact cu spaniolii, o infruntare sangeroasa care ii lasa pentru tot restul vietii o ura nestinsa fata de acestia. La scurt timp devine corsar in slujba reginei Elisabeta I si, din ordinul acesteia, porneste in fruntea unui echipaj format din 6 corabii si 164 de oameni in calatoria care avea sa ramana pentru totdeauna in istoria Angliei. Desi scopul sau era acela de a prada cat mai multe galioane spaniole din estul Americii de Sud, Drake nu ajunge in Pacific decat cu nava amiral, restul ambarcatiunilor fiind fie scufundate de furtuna fie distruse chiar de catre englez din cauza pierderii echipajului.

Pentru a atinge Oceanul Pacific, Drake devenea in 1578 primul englez care strabatea Stramtoarea Magellan si, in speranta de a descoperi un pasaj nordic care sa ii permita intoarcerea in Atlantic, el naviga in nordul coastelor vest-americane mai mult decat o facuse orice alt european inaintea sa. Convins ca aceasta trecere nu exista, Francis Drake se indrepta atunci catre Africa, nu inainte de a strabate Arhipelagul Filipine si de a-si incarca nava cu atat de mult ravnitele mirodenii asiatice. In septembrie 1580, Drake ajungea din nou in Anglia. Era primul om dupa Magellan care reusise inconjurul lumii pe mare. Opt ani mai tarziu, in 1588, englezul scria o noua pagina glorioasa din istoria tarii sale dupa ce, in functia de vice-amiral, invingea Invincibila Armada spaniola. Francis Drake s-a stins din viata la 29 ianuarie 1596 din cauza dizenteriei, in timp ce incerca sa asedieze portul spaniol San Juan din Puerto Rico. Trupul sau a fost incredintat apelor marii, conform unui stravechi obicei marinaresc.

5. Marco Polo (1254 – 1324) 

Nu multi sunt cei care aleg o viata plina de aventuri in locul uneia lipsita de griji, asa cum a facut-o ilustrul venetian din secolul al XIII-lea, Marco Polo. Descendent al unei familii cu o bogata traditie in comertul cu bijuterii, afacere extrem de profitabila de altfel, Polo renunta la beneficiile materiale in schimbul unei experiente care avea sa ii schimbe viata si care sa ii asigure un loc nemuritor in ierarhia celor mai mari exploratori ai lumii.

Totul a inceput in 1260, an in care Niccolo, tatal lui Marco Polo, parasea Venetia pentru o calatorie de afaceri spre Marea Neagra. Atras de mirajul povestirilor despre Orientul Indepartat si despre legendarul Drum al Matasii, venetianul se alatura atunci unei expeditii care avea sa il poarte pana la curtea lui Kublai Han, liderul mongol al Chinei acelor vremuri. Fascinat de lumea noua pe care o descoperise, Polo leaga o stransa prietenie cu nepotul ilustrului Gingis Han si, noua ani mai tarziu, se intorcea in Venetia pentru a-l convinge pe Papa sa organizeze o noua expeditie cu scopul de a propovadui crestinismul in China. Insotitudu-si tatal in Orientul Indepartat in 1275, Marco Polo avea sa isi petreaca urmatorii 17 ani explorand cea mai mare parte a Chinei si, fapt neconfirmat in totalitate, ajungand in premiera pentru un european in dreptul stramtorii Bering.

Povestea fascinanta a calatoriilor sale a fost scrisa nu de Polo, asa cum multi au crezut, ci de un alt italian, un anume Rustichello din Pisa, scriitor care il descopera pe venetian intr-o inchisoare din Genova, acolo unde acesta ajunsese dupa ce se implicase direct in luptele navale dintre cele doua state italiene. „Milionul” si „Calatoriile lui Marco Polo”, cartile in care erau descrise aventurile sale, s-au dovedit extrem de populare fiind traduse ulterior in multe limbi europene. Impresionati, genovezii il eliberau pe Polo, iar acesta se intorcea in Venetia, acolo unde avea sa isi petreaca tot restul vietii. Ilustrul explorator s-a stins din viata la 8 ianuarie 1324.

4. Roald Amundsen (1872 – 1928) 

Demn urmas al legendarilor exploratori scandinavi din urma cu peste un mileniu, norvegianul Roald Amundsen este, alaturi de Douglas Mawson, Robert Falcon Scott si Ernest Shackleton, o figura ilustra a perioadei numita de specialisti, Era Eroica a Explorarilor Antarctice. In fapt, daca vreodata s-ar dovedi, Amundsen ar putea fi considerat omul care a atins in premiera atat Polul Sud cat si Polul Nord.

Puternic atras de fascinatia vietii de explorator, Roald Amundsen si-a abandonat studiile la numai 21 de ani pentru a se dedica in totalitate unei calatoriilor pe mare. Astfel, in 1897, la varsta de 27 de ani, norvegianul se regaseste in compania ilustra a celor mai promitatori oameni de stiinta ai vremii, intr-o calatorie care avea sa ramana in istorie. Este vorba nava Belgica, si de prima incercare de a atinge Antarctica efectuata vreodata de europeni. Condusa de belgianul Adrien de Gerlache, expeditia avea insa sa esueze odata cu blocarea navei intre gheturile sudice. Echipajul a fost salvat numai de eforturile concentrate ale medicului Frederick Cook si ale romanului Emil Racovita, cei care au evitat o epidemie de scorbut sau, mai rau, o moarte prin inanitie a marinarilor, vanand foci pe banchizele polare si oferind exploratorilor carnea cruda a acestora.

Fara sa isi piarda entuziasmul in urma acestei intamplari, Amundsen se indreapta doar 6 ani mai tarziu, in 1903, catre Polul Nord, descoperind atunci Pasajul Nordic, puntea de legatura dintre Oceanul Atlantic si Oceanul Pacific, un deziderat care dura de peste patru secole, inca de pe vremea marilor exploratori medievali. Tot atunci, norvegianul intra in contact cu triburile de inuiti de la care invata tehnicile esentiale de supravietuire in conditii de frig extrem, tehnici care aveau sa se dovedeasca extrem de importante in calatoriile sale viitoare.

Anii 1910-1912, il gasesc pe Roald Amundesn intr-o cursa epica pentru cucerirea Polului Sud. Desi initial intentionase sa atinga Polul Nord, norvegianul afla dezamagit ca Frederick Cook si Robert Peary realizasera in 1908 si 1909 pasul catre cel mai nordic punct al Terrei. Indreptandu-si atentia catre Antarctica inca neexplorata, Amundsen iesea, de data aceasta victorios, doar experienta acumulata alaturi de inuiti facandu-l castigator in fata englezului Robert Falcon Scott, plecat spre Polul Sud in aceeasi perioada. Era 14 decembrie 1911.

Visul de a atinge si Polul Nord nu se stinsese insa si, dupa mai multe tentative esuate, Amundsen isi atinge obiectivul in 1926, la bordul zepelinului Norge. Cum toate cele trei expeditii care sustinusera ca atinsesera Polul au fost contestate (Frederick Cook in 1908, Ribert Peary in 1909 si Richard Byrd in 1926), putem avea in persoana lui Roald Amundsen pe omul care a atins in premiera ambii poli ai Pamantului.

Norvegianul a disparut in conditii misterioase la 18 iunie 1928, in timp ce incerca sa salveze membrii unui zepelin italian prabusit dupa intoarcerea de la Polul Nord. Corpul sau nu a fost gasit niciodata.

3. Alexander von Humboldt (1769 – 1859) 

Spirit enciclopedic, vesnic in cautarea noului, explorator cu vocatie de geniu, germanul Alexander von Humboldt a fost considerat de catre critici, pe buna dreptate, un demn urmas al anticului Aristotel. In fapt, intr-o Europa marcata de razboaiele napoleoniene, Humboldt a fost singurul om capabil sa eclipseze prin realizarile sale, chiar daca intr-un cu totul alt domeniu, personalitatea covarsitoare a lui Napoleon Bonaparte. Chiar si astazi, la 250 de ani de la moartea sa, Alexander von Humboldt este privit ca unul dintre cei mai mari oameni de stiinta care au existat vreodata.

Vocatia sa s-a manifestat cu precadere de-a lungul celor cinci ani (1799 –1804), in care a explorat o mare parte a Americii de Sud, a Mexicului, Cubei si a Statelor Unite ale Americii. Inarmat cu o rigoare tipic prusaca si cu o rabdare de fier, Humboldt a reusit sa adune si sa clasifice intr-un numar impresionant de volume, o parte importanta a florei, faunei, precum si a vestigiilor arheologice din Lumea Noua, intr-o maniera considerata astazi drept primul model stiintific in adevaratul sens al cuvantului. Tot el a fost cel care, in 1804, a realizat primul recensamant, chiar daca rudimentar, al nativilor amerindieni din sudul Americii de Nord, estimand numarul acestora la aproximativ 6 milioane.

Perioada cuprinsa intre 1811 – 1818, il gaseste pe Alexander von Humboldt in cea mai lunga dintre expeditiile sale, cea din Rusia, atunci cand strabate circa 15.500 de kilometri in incercarea de a afla cat mai multe date despre o tara inca necunoscuta multora dintre contemporanii sai. El aprecia corect pentru prima data dimensiunile platoului Central-Asiatic si, spre satisfactia guvernului rus, descoperea diamante in zona muntilor Urali. Von Humboldt s-a stins din viata la 6 mai 1859, la venerabila varsta de 89 de ani, lasand in urma sa una dintre cele mai ample si complete lucrari realizate vreodata in domeniul stiintelor naturale. Modelul urmat de el in clasificarea si catalogarea datelor obtinute in timpul expeditiilor s-a transfomat cu timpul in tiparul stiintific folosit in astfel de ocazii.

2. James Cook (1728 – 1779) 

Departe de a fi doar un soldat si un navigator incercat, capitanul James Cook poate fi caracterizat drept unul dintre primii exploratori europeni care au realizat lungi calatorii oceanice in scopuri pur stiintiice. De altfel, asa avea sa inceapa si prima sa mare aventura, o expeditie in Tahiti, acolo de unde ar fi urmat sa urmareasca conjuctia dintre Venus si Soare, eveniment de mare importanta pentru astronomii vremii, petrecut in 1769. Conform instructiunilor primite din partea Societatii Regale Britanice, Cook s-a indreptat apoi catre Noua Zeelanda, teritoriu descris pentru prima data de olandezul Abel Tasman in 1642. Cook a fost de altfel primul european care a realizat o cartografiere completa a Noii Zeelande, tot el fiind si cel care a identificat coasta estica a Australiei.

Nemultumit de realizarile sale din timpul primei expeditii, James Cook porneste in 1772 intr-o a doua calatorie, cu scopul de cartografia tarmurile Oceanului Atlantic, ocazie cu care identifica mai multe insule necunoscute pana atunci geografilor europeni, si ajunge pana aproape de Antarctica.

La doar un an de la intoarcere din 1775, Cook organizeaza si cea de treia expeditie, ocazie cu care descopera Hawaii si stabileste primul contact european cu nativii maori. Considerat initial un zeu de catre bastinasi, englezul intra in conflict cu acestia dupa ce incearca sa isi recupereze o barca furata, luand ostatici mai multi lideri hawaiieni. Deznodamantul este insa unul dramatic, James Cook fiind ucis de localnici intr-un atac furibund al acestora. Era 14 februarie 1779.

1. Fernando Magellan (1480 – 1521) 

Primul loc in topul celor mai mari exploratori ai tuturor timpurilor este ocupat de portughezul Fernando Magellan (Fernao de Magalhaes dupa numele sau real), omul care a reusit in premiera o circumnavigatie a Terrei si care descoperea drumul vestic catre Indii prin stramtoarea din sudul Americii Latine care astazi ii poarta numele.

Nascut intr-o familie de nobili portughezi scapatati, Magellan se inroleaza la numai 25 de ani in flota regala, participand activ la mai multe expeditii in India si Africa. In fapt, portughezul a fost unul dinte cei care a luptat pentru cucerirea estului Indiei si a peninsulei Malacca, inainte de a fi ranit si de se retrage in Portugalia. Dupa o serie de neintelegeri cu regele portughez, Manuel I, Magellan se refugiaza in Spania, marea rivala a tarii sale natale, acolo unde propune sa i se incredinteze conducerea unei expeditii prin care sa descoperea pasajul vestic catre atat de ravnitul Tinut al Mirodeniilor. Suprinzator, portughezul primeste un raspuns afirmativ si, la 10 august 1519, ridica ancora in fruntea unei flote formate din cinci nave (Trinidad, San Antonio, Conception, Victoria si Santiago). Nevoit sa evite navele trimise de catre Manuel I in urmarirea sa, precum si coasta estica a Braziliei, aflata sub dominatia portugheza, Fernando Magellan a navigat de-a lungul coastei Americii de Sud si, la 28 noiembrie 1519, reusea sa patrunda prin sudul Tarii de Foc in ceea ce el avea sa numeasca Mar Pacifico – Oceanul Pacific. Drumul vestic catre India fusese descoperit.

Navigand catre nord, portughezul ajungea dupa o calatorie extenuanta in Filipine, acolo unde, din nefericire, avea sa isi gaseasca sfarsitul, la 22 aprilie 1521, dupa ce incercase sa aplaneze conflictul dintre doua capetenii locale. La trei de la lansarea expeditiei, si dupa 69.800 de kilometri pe mare, o singura nava, Victoria, se intorcea in Spania. Din cei 270 de oameni care il urmasera pe Magellan in temerara sa incercare, doar 38 aveau sa mai ajunga acasa. Era 6 septembrie 1522, data la care Indiile isi pierdusera si ultimul secret.

sursa : Descopera.ro

Roald Amundsen

Roald Engelbregt Gravning Amundsen (n.16 iulie 1872 - d.18 iunie, 1928) a fost un explorator norvegian al zonelor polare. El a fost şeful expediţiei antarctice din 1911-1912 şi primul om care a ajuns la Polul Sud.

Biografie

Origine

Amundsen s-a născut într-o familie de căpitani şi proprietari de vase norvegiene. El a fost al cincilea copil al armatorului de vase Jens Amundsen şi al soţiei sale, Gustava Sahlquist. Tatăl său s-a îmbogăţit mai ales prin anii 1850 de pe urma comerţului cu sclavi făcut între China şi America Centrală. Fratele cel mai mare al lui Roald s-a născut în China (1866), părinţii întorcânduse în Norvegia şi cumpărând o casă în Hvidsten, care se află la 50 de km sud de Kristiania (azi Oslo). A devenit explorator inspirat fiind de expediţia în Groenlanda a lui Fridtjof Nansen. În anii următori, 1868 şi 1870, se vor naşte următorii doi fii, Gustav şi Leon. Roald se va naşte în anul 1872, numele lui de botez în dialectul nordic vechi înseamnând „vestitul”.

Tinereţea

După naşterea lui Roald, părinţii lui se mută la Kristiania într-o vilă mare, iar tatăl va lucra la Ministerul Comerţului. Deja de mic copil Roald se interesează pentru ştirile polare, fiind captivat de povestirile de călătorie a cercetătorului polar britanic John Franklin (1786 – 1847), care a murit încercând să descopere „pasajul maritim de nord”, care trecea prin Oceanul Arctic (arhipeleagul canadian) şi lega Atlanticul de Nord cu Pacificul. Prin interesul său deosebit pentru călătoriile polare, va neglija învăţatul în gimnaziul „Otto Andersen“. În anul 1886 moare tatăl său, care era plecat în Anglia. Mama lui va fi nevoită să preia toate sarcinile de întreţinere a familiei. Tânărul Roald nu este prea afectat de moartea tatălui, pentru că nu avuse contacte prea strânse cu el, el fiind plecat de acasă cu afaceri aproape tot timpul. Roald fiind preocupat tot mai mult de idea călătoriilor polare, începe să se antreneze în scopul unei astfel de expediţii, cea ce contribuie la faptul că primeşte în anul 1890 numai nota 4 la examenul de bacalaureat.

Studiu

Mama lui Roald priveşte cu neîncredere interesul fiului său pentru expediţiile polare, şi până la moarte căută să-şi convingă fiul să renunţe la călătorii spre poli. În pofida dorinţei mamei, Roald începe să se ocupe în timpul liber cu studiul intens al cărţilor care descriau călătorii polare neglijând studiul zoologiei, filozofiei şi limbilor franceze, germane şi latine, predate la “Universitatea regală Frederic” din Kristiania. Iniţial dorea să studieze medicina, lucru care însă n-a fost posibil din cauza rezultatelor sale slabe la învăţătură. La data de 9 septembrie 1893 moare mama, iar tânărul student Roald va părăsi băncile facultăţii şi va lucra între anii 1894 şi 1896 ca matroz pe diferite corăbii. În anul 1895 primeşte brevetul de cârmaci, cutreierând lumea şi urcându-se pe câţiva gheţari.

Călătorii

Roald Amundsen a fost primul care a străbătut Pasajul de Nord-Vest, din Insula Groenlanda până în Alaska, descoperind astfel calea maritimă care permite trecerea din Oceanul Atlantic în Oceanul Pacific, prin arhipelagul arctic Canadian.

Porneşte spre cucerirea Polului Sud, pe care îl atinge la 14 decembrie 1911, cu o lună înaintea exploratorului britanic Robert Falcon Scott. Dispare în regiunea Polului Nord, încercând să salveze echipajul dirijabilului „Italia”, condus de Umberto Nobile.

sursa: wikipedia

Proba 2

Adv team