ISTORIA INCASILOR

Istoria incasa incepe in jurul anului 1100, cand cateva triburi au coborat din munti si s-au stabilit in Cuzco. In perioada 1438 – 1532, ei au fondat cel mai mare imperiu al perioadei pre-hispanice.
Origini
Legendele povestesc despre inceputurile obscure ale incasilor. Conform acestor relatari, patru frati au format familia Inca.Arheologii inca nu sunt cu totii de acord, dar se pare ca incasii veneau din regiunile aride, muntoase, situate in partea centrala a Anzilor. Din motive inca necunoscute, ei au plecat din locurile lor de bastina, cautand un loc nou unde sa se stabileasca. Sosind in Cuzco in jurul anului 1100, au decis sa ramana aici, in primul rand pentru ca au gasit un teren bun, arabil, precum si pentru protectia pe care muntii le-o ofereau in fata potentialilor inamici. Cuzco este o vale andina bogata, situata la confluenta a doua riuri: Huantanay si Tullumayo, inconjurata de munti care ajung pana la 3000 m inaltime. Pentru a se stabili in Cuzco, incasii i-au cucerit pe cei care traiau deja in regiune. Aceasta populatie vorbea probabil limba Aymará. Cercetatorii spun ca incasii s-au aliat cu lorzii din regiunea Titicaca, apoi au mentinut legaturi economice puternice cu acestia. Mitologia incasa atribuie fondarea orasului Cuzco lui Manco Capac, pe care il considera un erou si totodata un zeu. El a fost primul Inca, nume dat ulterior tuturor regilor. Manco Capac a stabilit primele reguli pentru organizarea societatii, care a fost la inceput un stat mic, fara putere. O serie de regi legendari incepe o data cu succesorul lui Manco Cápac, Sinchi Roca, al carui nume inseamna “razboinicul erou”. Acesti regi au fortificat asezarea Cuzco si au dominat regiunea pana la Lacul Titicaca.
Imperiul
Incasii au fondat cel mai mare imperiu al Americilor din perioada pre-hispanica. Teritoriul imperiului era locuit de 15-30 milioane oameni.Incasii isi numeau imperiul Tahuantinsuyo, care inseamna “cele patru colturi ale lumii”. Era impartit in patru parti care, la randul lor, erau impartite in provincii. Conducatorul imperiului era Inca, iar regiunile cucerite erau conduse de curacas sau guvernatori provinciali. Istoria imperiului incepe in 1438, cu Pachacútec. Acest rege, al carui nume inseamna “transformatorul lumii” se pare ca a fost un general care a avut noroc in razboiul impotriva populatiei Chancas, triburi feroce din nord, care au atacat Cuzco si au fost la un pas de a-l distruge complet. Dupa victoria sa, Pachacútec a fost numit Inca si a lansat o serie de expeditii militare in nord, ajungand pana pe teritoriul de astazi al Ecuadorului. Mai tarziu, i-a cedat operatiunile militare fiului sau Túpac, iar el s-a ocupat de organizarea teritoriilor care formau imperiul, si anume incepand prin a da ordinul de a confectiona o harta a acestuia din lut. Pachacútec a avut ideea de a integra populatiile cucerite in Imperiu, fara a-i trata ca pe niste supusi. 
El a combinat un sistem de impozite in functie de productie si distributie. De asemenea, a introdus un sistem de reglare a muncilor agricole, specificand anotimpurile potrivite pentru insamantat, si recoltat. In acest scop, el a poruncit sa fie ridicate coloane pe tot teritoriul Imperiului, pentru a indica pozitia exacta a soarelui si a stelelor. Pachacútec a murit in 1471, iar fiul sau Túpac Yupanqui a mostenit tronul.
Ascensiune si decadere
Imperiul Incas a atins cea mai mare intindere in perioada 1471-1532, incluzand teritoriile unde astazi se afla sudul Columbiei, tot Ecuadorul, Peru, Bolivia si partea de nord din Chile si Argentina.
Inca Túpac Yupanqui a condus imperiul din 1471 pana in 1493. Acest mare cuceritor a extins granita de sud a imperiului, coborand pana in nordul Chile si pe coasta, cucerind si puternicul regat Chimú. Pentru a-i infrange, el a trebuit sa distruga apeductele care le aduceau apa potabila din munti.
Totusi, acest Inca nu a reusit sa cucereasca si jungla amazoniana. Pentru a impiedica o posibila invazie, el a cerut sa se construiasca fortificatii in defileurile din munti care duc spre aceasta regiune.
Túpac Yupanqui a murit in 1493, in urma luptei dintre sotiile sale, caci fiecare dintre ele isi dorea ca fiul ei sa fie urmas la tron. Una dintre sotii l-a otravit pe Túpac Yupanqui, declansand astfel un razboi civil si toate complicatiile care au decurs de aici. In final, Huayna Cápac a castigat puterea. El era fiul pe care Inca il desemnase ca mostenitor inainte de a muri. Astfel a inceput perioada in care Imperiul Tahuantinsuyo, a atins cea mai mare intindere, dar care a generat si prabusirea sa, in final.
Huayna Cápac era in plina campanie de cucerire cand s-a imbolnavit brusc si a murit in 1527. El apucase mai intai, ca masura de precautie, sa il desemneze pe fiul care urma sa mosteneasca tronul, insa acesta a murit si el.
Doi frati au fost propusi ca succesori, Huáscar, iubit de aristocratia din Cuzco, si Atahualpa, sustinut de armata. Ca urmare, a izbucnit un razboi civil, intre 1528 si 1532, declansand cel mai cumplit macel din istoria Imperiului. In final, Huáscar a fost infrant si asasinat. Cat despre Atahualpa, el a fost capturat de spanioli, care s-au aliat cu inamicii incasilor pentru a-i putea cuceri.

Cetatile enigma ale Americii de Sud.

Machu Picchu 

El Dorado?

Despre cetatea sacra a incasilor, aflata pe piscurile Anzilor, acolo unde doar condorii se incumeta sa-si falfaie aripile, poetul Pablo Neruda spunea: „Machu Picchu este o calatorie spre pacea sufletului, spre contopirea eterna cu intreg Cosmosul, acolo ne simtim propria fragilitate. Este una dintre cele mai mari minuni ale Americii. Este un port al fluturilor aflat in epicentrul marelui cerc al vietii.“ Pe 24 iulie 1911, exploratorul Harold Bingham, plecat in cautarea cetatii pierdute a incasilor (a carei misterioasa existenta ii fusese atestata de un document despre Inca Libre, Manco Capac II), este parasit de insotitorul lui, un reprezentant al guvernului peruvian, dupa ce trecusera impreuna de apele vrajmase ale raului Vilcanota. Mai departe, calauza ii va fi un pusti de zece ani, care il poarta din terasa in terasa, printre liane si lighioane, piscuri de cremene si hartoape, pe carari ce ajung pana la 4.300 de metri si se reped apoi la vale, spre verdeata de nepatruns a junglei subtropicale. Deodata, exploratorul este in sfarsit recompensat pentru chinurile drumului: „In fata mea se aflau cele mai frumoase ruine incase pe care le-am vazut vreodata. Zidurile se zareau anevoie, pentru ca arborii si muschiul crescut in devalmasie sute de ani acopereau pietrele. Cand m-am apropiat, am vazut ca toate cladirile, facute din blocuri albe de granit, erau admirabil conservate. Am vazut templele, salasurile regale, sarcofagele si stelele funerare, o piata uriasa… Mi se parea ca traiesc un vis.“ Considerat a fi El Dorado, cetatea pe care spaniolii o urmarisera in fanteziile lor podite cu aur secole la rand, llaqta, orasul sacru, a fost construit din ordinul marelui inca Pachacutec intre doua varfuri golase: la sud, Machu Picchu („Stravechiul munte“, in limba quechua), iar la nord Huayna Picchu („Muntele cel tanar“). Pozitia acestui ansamblu urban (cel mai recent descoperit din intreaga arie mezo- si sud-americana), arhitectura cladirilor si cadrul natural alcatuiesc una dintre cele mai stupefiante privelisti de pe suprafata batranei Terra.

 

Cuzco 

Buricul lumii

Potrivit lui Garcilaso de la Vega (primul cronicar al stravechiului oras si cel dintai scriitor peruan atestat), Cuzco era „Roma incasilor“, capitala imperiala absoluta. Cuzco, de altfel, inseamna in limba quechua „Buricul lumii“ (Qusqu). Luand ca referinta Plaza de Armas (Piata Armelor), orasul, aflat la 120 km departare de Machu Picchu, se situeaza la inaltimea de 3.350 de metri. Si aici ti se taie respiratia, insa motivele de natura estetica ale socului sunt coroborate cu cele de natura biologica: la aceasta altitudine, aerul este extrem de rarefiat. Capitala Imperiului Incas a fost descoperita de conchistadori in anul 1533, cand pe strazile sale falnice Francisco Pizarro ar fi putut vedea plimbandu-se circa 100.000 de oameni. Trasatura cea mai frapanta a ansamblului este arhitectura cladirilor, care, pe de-o parte, sta marturie a geniului incas (stravechile ansambluri arhitecturale sunt realizate din blocuri uriase de piatra, potrivite unele intr-altele fara nici o urma de mortar) si, pe de alta parte, exprima cea mai puternica fuziune intre culturile incasa si spaniola. Legenda spune ca orasul a fost intemeiat in secolele al XI-lea si al XII-lea, de catre Manco Capac si Mama Oqlo, dupa nasterea lor din lacul Titicaca. Primind de la Wiracocha, zeul Soarelui, un sceptru de aur, Manco l-a implantat in solul fertil pe care a fost edificat orasul. Chiar daca au distrus o buna parte dintre cladirile ridicate in timpul regelui Pachacutec („Cel care face sa se invarta lumea“), spaniolii au incercat si solutia asimilarii, ingaduindu-i pe vechii locuitori alaturi de ei si construind, prin hibridizare, numeroase edificii tipic baroce, pe temeliile preexistente. Cele mai splendide exemple de arhitectura mixta au ramas, pana azi, biserica El Triunfo, biserica La Compania (construita in secolul al XVIII-lea pe locul marelui palat incas Amaru Cancha) si biserica La Merced, una dintre cele mai frumoase de pe teritoriul peruvian. Pe Calle Loreto se ridica, deasupra vestigiilor unui alt lacas sacru al incasilor, manastirea Santa Catalina, un spatiu unde, cu cinci secole in urma, erau inchise, departe de ispitele lumesti, circa 3.000 de femei si fete, alese pe spranceana, pe criterii de frumusete si de noblete a sangelui.

 

Tikal 

Cetatea mortilor din inima junglei

Tikal (sau Tik’al, potrivit ortografiei curente) a devenit cea mai importanta cetate mayasa din Peninsula Yucatan exact in vremea in care Copan si Palenque, alte doua orase mayase de prim rang, ajungeau la apogeul splendorii. Desi a fost descoperita in 1848, arhivele guatemaleze fac aluzie la niste calatori „care se hotarasera sa se stabileasca in Tikal in decursul secolului al XVIII-lea“. In mijlocul junglei, in plina vegetatie luxurianta, se intinde o zona relativ plana, de 60 de kilometri patrati, unde au fost descoperite 3.000 de edificii. Cercetarile arheologice vorbesc despre 1.100 de ani de constructii neintrerupte, care acopera perioada preclasica a Tikal-ului (inceputa in jurul anului 600 i.Hr.) si cea clasica, intinsa intre anii 250 si 900 d.Hr. Aceasta ultima data consemneaza caderea cetaii si parasirea ei de catre fostii locuitori. Supranumita si Cetatea Mortilor, datorita numeroaselor vestigii funerare, asezarii i se spunea, in perioada de glorie, Mutal sau Yax Mutal, ceea ce, metaforic, insemna „Prima profetie“. Cercetatorii estimeaza ca, in aceasta era de maxima prosperitate, populatia orasului ar fi putut ajunge la 200.000 de persoane. Chiar daca sapaturile arheologice au scos la iveala doar o parte dintre comorile arhitecturale de aici, obiectivele deja vizitabile spun multe despre civilizatia mayasa. Cele mai insemnate monumente sunt piramidele cu sase etaje, care au in varf un templu. Ele au fost clasificate geografic de catre primii exploratori si se numesc Templul Marelui Jaguar (construit in anul 695), Templul III (anul 810, cel mai inalt edificiu al sitului) si Templul IV (cu o inaltime de 72 de metri, ridicat in anul 720). Vechea cetate mai dezvaluie vestigii ale palatelor regale, piramide mai mici, resedinte si monumente din piatra sculptata. Sapaturile au scos recent la iveala si ceea ce pare a fi fost o uriasa inchisoare (avand, la origine, gratii de lemn la ferestre), precum si mai multe terenuri pentru jocul cu mingea. Introdus in Patrimoniul Mondial al Umanitaii de catre UNESCO, situl beneficiaza, incepand cu anul 1951, de o pista de aterizare, construita in preajma ruinelor, fapt ce il face astazi lesne vizitabil. Pana in acel moment, accesul in Tikal se facea pe spatele catarilor, dupa zile lungi de mers prin jungla.

sursa : descopera.ro

Piramida Soarelui – Mexic

– Arheologii vor des­chide o camera secreta de sub o piramida din Mexic, in speranta ca vor reusi sa rezolve misterul unuia dintre cele mai mari orase ale civilizatiei antice.

Piramida Soarelui, o constructie impresionanata, doar cu putin mai mica decat Piramida lui Keops de pe platoul Gizeh. Are 65 m inaltime si o baza cu latura de 225 m

A fost construita in asa fel incat latura estica sa fie aliniata exact spre rasarit si latura vestica spre apus, iar soarele sa cada direct pe varful piramidei, la orele 12,  in zilele de 19 mai si 25 iulie. Se crede ca sub piramida se gaseste izvorul Sfant al Sfintilor.

Cu piramidele si templele sale geometrice, Teotihuacan a fost unul dintre cele mai mari orase din America epocii sale si probabil chiar din lume. In orice caz, expertii nu au putut niciodata sa afirme cu certitudine cine a construit acest oras si de ce a fost abandonat. O echipa internationala de experti crede ca raspunsul la aceste intrebari se afla sub Piramida Soarelui, care se afla in centrul orasului-ruina. Arheologii au relatat ca la sfarsitul acestei luni vor sa investigheze tunelul si sistemul de incaperi subterane care se afla sub pira­mida (a treia ca marime din lu­me) – pentru a stabili daca teo­riile conform carora a fost utilizata pentru ritualuri, inclusiv pentru sacrificii umane. “Credem ca aceste incaperi secrete aveau un scop ritualic. La capatul tunelului se puneau ofran­dele pentru zei, pe masura ce se construia piramida” este de parere Alejandro Sarabia, arheologul-sef de la Teotihuacan.

Acesta va conduce echipa de specia­listi din Mexic, America si Japonia care doreste sa anali­zeze pas cu pas tunelul situat la sase metri sub pamant si care ar avea 90 de metri lungime si aproape trei metri inaltime. “Dorim sa descoperim de ce si cand locuitorii din Teotihuacan au inchis tunelul. Excavarea incaperilor ne va permite sa aflam ce s-a intamplat in acest oras magnific, care a fost soarta lui”, a mai declarat Sarabia. In perioada sa de glorie (intre anii 150 si 450 d. Hr.) in Teotihuacan locuiau peste 200 de mii de oameni de diverse etnii, iar istoricii cred ca acesta a fost cel mai mare oras din Europa, mai mare chiar si decat Roma.

Cu toate acestea, undeva in secolul al VII-lea sau al VIII-lea, a fost se pare incendiat – posibil ca rezultat al unei revolutii – si apoi abandonat. Aztecii credeau ca orasul era sfant si l-au identificat cu locul unde a fost creat soarele. Din aceasta credinta a derivat de fapt si numele orasului, care se poate traduce ca “locul unde oamenii au devenit zei”.

Descoperit din intamplare

Intrarea tunelului a fost descoperita dintr-o intamplare in 1971, pe cand o echipa de muncitori amplasau pe Piramida Soarelui o instalatie de lumina si sunet pentru un show. Dupa primele cercetari, s-a crezut ca e vorba despre o pestera natu­rala, pe care au inchis-o doi ani mai tarziu. Majoritatea informatiilor despre misterioasa incapere s-a pierdut atunci cand arheologul care a descoperit-o a murit. Sarabia este de parere ca acea incapere sapata in piatra nu era destinata evenimentelor obisnuite si ca doar cei alesi aveau acces in zona respectiva. “Probabil era utilizata pentru ritualuri de sacrificiu sau alte ceremonii religioase, cel mai pro­babil sacrificii umane”, a declarat arheologul. Dovezi ale sacrificiilor umane au fost desco­perite peste tot in oras, inclusiv ramasite ale unor copii care au fost ingropati la fiecare colt al Piramidei Soarelui. Se crede ca aceste sacrificii faceau parte din ofrandele aduse in timpul constructiei piramidei, iar celelalte victime, probabil razboinici capturati in razboaie, au fost sacrificate pentru a aduce noroc orasului. Timp de multi ani, arheologii au crezut ca orasul a fost construit de tolteci, insa acum s-a stabilit ca civilizatia toltecilor a aparut secole mai tarziu. Teotihuacan care face parte din Patrimoniul Universal, este si acum vizitat de mii de turisti care celebreaza aici echinoctiul de primavara.

sursa : Ziua

Crystal Skulls

In ultimele doua secole, in diferite locuri ale lumii au fost descoperite 12 cranii realizate din cristal, ametist, topaz, cuart si alte materiale dure, care au iscat numeroase presupuneri privind existenta extraterestrilor.
O legenda indiana incita numerosi cercetatori
Poate vindeca orice boala

De foarte multi ani, arheologii si cercetatorii incearca in zadar sa afle motivul realizarii ciudatelor obiecte a caror vechime a fost estimata la aproximativ 1000 de ani, si asta pentru ca ele nu ar putea fi realizate nici macar cu tehnologia prezentului.

Cristalele au fost considerate talismane magice inca din Evul Mediu, iar in prezent, pentru multi, puterea lor supranaturala este de necontestat. In acelasi timp, craniile simbolizeaza moartea si nenorocirea si sunt folosite numai in practicile magiei negre. Asocierea celor doua simboluri este destul de greu de inteles chiar si pentru cei mai competenti cercetatori, motiv pentru care cei mai multi dintre ei au inceput sa vorbeasca despre existenta extraterestrilor sau a unei civilizatii pamantene superioara fiintei umane.

Singura legenda referitoare la craniile misterioase isi are originea in India si ea vorbeste despre existenta a 13 cranii din cristal, cu o putere foarte mare care, reunite in forma unui cerc, ar putea schimba schimba complet lumea. Legenda spune ca ele sunt pietrele cunoasterii, obiectele fiind aduse din spatiu de 13 civilizatii diferite, care le-au dat spre pastrare diverselor popoare. Cand va sosi timpul, craniile vor fi redescoperite.
Incepand din anul 1840, in diferite regiuni ale lumii au fost descoperite 12 cranii ciudate care, in prezent, se afla in unele colectii particulare sau sunt expuse in muzee din SUA, Franta sau Marea Britanie. La inceput, ele au fost considerate adevarate opere de arta create de stramosii nostri, dar, dupa ce s-a aflat legenda indiana, cercetatorii au devenit sceptici.

Craniile din cristal nu pot fi reproduse astazi

Specialistii in prelucrarea cristalelor afirma ca felul in care au fost taiate aceste obiecte este atipic si este aproape imposibil ca ele sa fi fost realizate de mana unui om. Seful catedrei de cristalografie si mineralogie de la Universitatea din Pasadena, John Rowen, sustine aceasta idee, explicand: “Un cristal creste pe trei planuri diferite de-a lungul unor axe cristalografice. In functie de unghiul in care se afla aceste planuri se formeaza fetele pietrei. Daca un cristal e prelucrat in sens invers axelor sale, materialul se sparge pur si simplu in bucati foarte mici. Tinand cont de mijloacele tehnice existente astazi, e imposibil de realizat asa ceva”. De asemenea, Rowen spune ca nici unul dintre craniile descoperite nu prezinta urme de slefuire: “Sunt facute dintr-un singur bloc de cristal si nu se vede vreo urma pe care ar fi lasat-o, cu certitudine, orice obiect care ar fi fost folosit pentru modelarea craniilor. Singura explicatie logica e ca aceste obiecte au fost realizate doar prin frecarea cu mainile, lucru posibil. Am calculat, insa, ca pentru modelarea unui singur craniu ar fi fost nevoie de cel putin 600 de ani, si asta datorita duritatii materialului si complexitatii obiectelor”.

Prima descoperire a avut loc in 1924

Exploratorul britanic Mitchell-Hedges pare a fi primul care a studiat un craniu din cristal. El sustine ca a descoperit obiectul in 1924, in vechiul templu mayas, si ca nu exista nici cea mai mica indoiala in ceea ce priveste puterile miraculoase detinute de acest craniu. La lumina, acest craniu, care cantareste aproximativ 6 kilograme, pare sa-si schimbe culoarea, uneori se abureste usor si, ce este si mai ciudat, exista momente cand in interiorul sau pot fi vazute imagini stilizate de munti si temple.

Un alt craniu de cristal ce a trezit interesul cercetatorilor este ET, el fiind descoperit la inceputul secolului XX in America Centrala. Realizat dintr-un cuart cenusiu, ET face parte din colectia particulara a unei femei care crede ca acesta are puteri miraculoase, putand vindeca orice boala. Ea sustine ca acest craniu a ajutat-o sa se vindece de o tumoare pe creier.

Au fost codificate cu profetii

Cea mai interesanta ipoteza privind craniile a fost aceea ca reprezinta un fel de banci de date despre o rasa superioara, care este posibil sa fi existat pe Pamant. De asemenea, se spune ca ele au fost codificate si inmagazinate cu profetii ale evenimentelor din urmatoarele milenii si cu o istorie completa a vietii pe Pamant. Pentru ca s-a crezut ca persoanele cu capacitati paranormale ar putea obtine aceste informatii din interiorul craniilor, meditand in preajma acestora, s-a recurs de multe ori la aceasta metoda. Incercarile nu au adus, insa, la rezultate concrete. Modul in care au aparut si au fost create craniile din cristal ramane insa un mister. Cei mai sceptici oameni de stiinta cred ca aceste cranii nu constituie decat incercarea de a-i pacali pe creduli ca ele reprezinta dovada unor puteri paranormale sau a existentei extraterestrilor.

Cele mai celebre cranii

De-a lungul anilor au mai fost descoperite si alte cranii similare, care au ridicat mari semne de intrebare. Intre toate exista o inrudire stranie, nu doar din cauza similaritatilor structurale si compozitionale, cat mai ales datorita faptului ca ele par sa ascunda un fel de energie care le face sa comunice intre ele atunci cand sunt adunate la un loc. Pe langa Craniul Mitchell-Hedges, printre cele mai celebre se numara Craniul de Cristal Britanic si Craniul de Cristal Parizian, despre care istoricii spun ca au fost aduse in Europa in 1890, de catre mercenarii mexicani. Ele se aseamana ca dimensiuni si forma, dar, spre deosebire de Craniul Mitchell-Hedges, acestea doua nu sunt sculptate cu o finete la fel de mare, unele trasaturi fiind superficiale si incomplete. Alte exemple sunt Craniul de Cristal Mayas si Craniul Ametist, descoperite in 1900, in Guatemala, respectiv Mexic, si aduse in Statele Unite de catre un calugar. Singura deosebire dintre ele consta in faptul ca Craniul Ametist este realizat din cuart purpuriu.

www.stireazilei.ro

Machu Picchu

Ruinele oraşului Machu Picchu, redescoperite în 1911 de către arheologul Hiram Bingham, sunt unele dintre cele mai frumoase şi enigmatice locaţii străvechi din lume.În timp ce incaşii in mod sigur foloseau vârful muntelui (2761,50 m înălţime), ridicând sute de structuri de piatră începând cu anii 1400, legendele şi miturile indicau faptul că Machu Picchu (însemnând “vechiul pisc” în limba Quechua), adorat ca un loc sacru din cele mai vechi timpuri. Oricare ar fi originile sale, incaşiil-au transformat într-un mic (5 mile pătrate), dar extraordinar oraş. Invizibil de dedesubt şi complet natural limitat, înconjurat de terase agricole suficiente pentru a hrăni populaţia, şi irigat de izvoare naturale, Machu Picchu pare să fi fost folosit de incaşi ca un oraş ceremonial secret.610 metri deasupra, gălăgiosul râu Urubamba, norul înfăşoară ruinele palatelor, băilor, templelor, hambarelor şi a în jur de 150 de case, toate într-o remarcabilă stare de conservare. Aceste structuri, săpate în granitul din vârful muntelui sunt minuni atât arhitecturale cât şi estetice. Multe dintre cărămizile cântărind 50 de tone sau chiar mai mult sunt atât de precis sculptate şi unite cu atâta exactitate, încât îmbinările fără mortar nu permit nici măcar unei lame de cuţit să intre printre ele. Se ştiu puţine lucruri despre utilizările sociale sau religioase ale oraşului în vremurile incaşilor. Scheletele a 10 femei şi ale unui bărbat duc la presupunerea că acest sit ar fi putut fi un sanctuar pentru pregătirea preoteselor şi/sau a mireselor nobilimii incaşe.Oricum, examinarea ulterioară a oaselor a dezvăluit un număr egal de oase masculine, ceea ce indică faptul că Machu Picchu nu era exclusiv un templu pentru femei.

Patru secole au fost necesare pentru descoperirea unei fantastice fortăreţe ascunse printre piscurile de 4000 de metri ale anzilor peruvieni. Nu i se cunoaşte adevăratul nume, ce destinaţie avea şi de ce a fost părasită de bastinaşi în secolul XVI, fară a fi atacată de conchistadori. A scăpat neobservată de europeni până în secolul al XX-lea, când a primit şi numele de Machu Picchu.

În secolul al XII-lea, enigmatica populaţie ce-şi spunea Inca (Fii Soarelui) cucerea un vast teritoriu în nordul şi vestul Americii de Sud, venind de undeva din zona meridională a continentului – nu se ştie nici acum cu precizie de unde. Desi nu erau la fel de razboinici si necrutatori ca aztecii, incasii au cucerit nu mai putin de 500 de civilizatii amerindiene. Nu s-au impus prin cultura (nu cunoşteau nici o scriere) caci acestia transmiteau mesaje printr-un sistem de noduri si lungimi ale sforilor ( ce nu este inca cunoscut ), ci printr-o temeinică, chiar spartană organizare social-legislativă. Dar, mai presus de toate, aveau “obsesia” construcţiilor de drumuri pavate şi de cetaţi-fortareţe (inclusiv în junglă) menite să reziste veşnic în faţa oricărui inamic. Capitala incaşilor, Cuzco, era – arhitectural – comparabilă cu Roma cezarilor. Dar la numai 130 de kilometri de Cuzco, printre crestele andine, se afla cetatea Machu Picchu. Gasită abia în 1911, această citadelă a fost concepută ca un labirint citadin inexpugnabil. La peste 4000 de metri, lemnul era o raritate şi totul a fost durat în piatră: terase, fotificaţii, palate regale, locuinţe simple, bazine de acumulare a apei de ploaie, cărămizi, pieţe şi un sofisticat sistem de parcele agricole pentru cultura principală, porumbul. Totul se încadrează într-un plan urbanistic aparent “întortocheat”, menit să deruteze eventualii invadatori. Este un unicat arhitectural impresionant şi abia fotografiile făcute din avion i-au pus în evidenţă toate însuşirile.

De fapt, ceea ce îi frapează cel mai mult pe cercetătorii istoriei amerindienilor este incredibila coincidenţa dintre opera mitică a lui Dedal (“inginerul” care a construit Labirintul de încarcerare a Minotaurului, sau, în altă variantă, palatul-labirint al regelui cretan Minos din Knossos). Labirintul Machu Pichu reflectă la randu-i simbolul vieţii pline de meandre şi în care drumul nu duce niciodată înapoi, ci mereu înainte, spre moarte. Inspirat din spiralele scoicilor (aşa cum afirma poetul grec Theodorides), Labirintul – fie el amerindian, grec sau egiptean (cel al reginei Hawara din Krokodilopolis, de exemplu) – are deci conotaţia luptei cu timpul, el este adevăratul prizonier.

Si înca o enigma: reţelele de drumuri făcute de cei care nu au cunoscut roata! 16.000 de km de drumuri pavate (a doua, ca lungime, dupa reţeaua romană de 90 de mii de km), inclusiv poduri suspendate în zonele mlăştinoase şi nisipoase! De ce acest efort de tăiere de “autostrăzi” în coastele anzilor, dacă incaşii nu au avut vehicule, necunoscând roata? Nu lipseau borne indicatoare din 7 in 7 km şi locuri de odihnă din 20 în 20 de km. Ideea utilizării drept piste de aterizare-decolare a fost avansată de foarte mulţi cercetători, dar nu există dovezi credibile… nu înca… Nici un drum special amenajat nu ducea către Machu Picchu. Această enclavă (probabil a preoţilor, putând adăposti doar 500 de persoane) există parcă în afara timpului şi spaţiului, ascunzând mistere încă de nepătruns.

sursa : wikipedia

Desenele uriase din desertul Nazca, Peru

Intinse pe distante de 500 de kilometri patrati, desenele din desertul Nazca, din Peru, continua sa starneasca vii controverse. Realizate in urma cu aproape 2.000 de ani, desenele gigantice ale culturii Nazca, reprezentand forme ciudate de paianjeni, maimute, soparle sau pasari sunt considerate de multi un mesaj pentru civilizatii extraterestre.

Cercetatorii au stabilit ca desenele intinse pe 500 de kilometri patrati in platoul Nazca au fost create intre anul 200 i.H. si respectiv 700 d.H. insa odata cu disparitia enigmaticei civilizatii Nazca, simbolurile desenelor au ramas un mister care continua sa nasca intrebari.

Desenul gigantic reprezentand o maimuta intruchipa imaginea unei constelatii venerate de civilizatia Nazca
Desenul gigantic reprezentand o maimuta …
Desenele au fost “comandate” din spatiu de o civilizatie extraterestra? Erau un mesaj pentru vizitatorii din Cosmos? si daca da, in ce consta acest mesaj? Erau oare desenele veritabile aerodromuri pentru navele extraterestre?

Arheologii au reusit sa stabileasca recent ca desenele au fost realizate de catre oameni, gasind in desertul Nazca urmele unui santier stravechi.

Dar cum au reusit acestia sa se ghideze pentru a realiza desene la o scala atat de mare, daca nu au fost ajutati de vizitatori veniti din spatiu?

Conform teoriei lansate de matematicianul german Maria Reiche, fiecare desen in parte respecta parametrii ideali reprezentarii corpurilor ceresti si sunt de fapt o harta a Universului.

Cu toate astea, si in urma acestei teorii se naste o alta intrebare: cum au intrat in posesia unor informatii atat de pretioase vechii locuitori ai desertului peruan Nazca?