Zanfir !

Una dintre cele mai bine cantate melodii !

 

Un geniu roman !

 

Zanfir

Viata pe un peron.

Incep astazi o noua rubrica in cadrul acestui site, o rubrica putin diferita de ceea ce suntem obisnuiti sa citim zilnic pe acest site . Dar asa cum suntem – si ne place sa fim – diferiti, tot asa vom avea loc si pentru enigme , pentru mistere dar si pentru intrebari existentiale.

Astazi voi aduce in atentia mai tanarului public cititor o carte a lui Octavian Paler , carte pe care am citit-o in jurul varstei de 17 ani si pe care mi-o reamintesc mereu atunci cand sunt pus in fata unor dileme. .

“Viata pe un peron “

Si pentru ca nu sunt un prea bun povestitor, las pe cineva mai priceput sa va dea cateva informatii despre roman.

“

Cele mai ahtiate intrebari dupa un raspuns prompt, in cazul meu, au fost: Ce e viata?sau Care e sensul vietii? La prima intrebare am gasit un raspuns in opera lui Octavian Paler, iar la a doua caut inca un raspuns adecvat si logic.

“ Viata însasi e o stare de tranzit între nastere si moarte… un peron unde te zbati sa ocupi un loc într-un tren… esti fericit ca ai prins un loc la clasa I sau la fereastra… altul e necajit ca a ramas în picioare pe culoar… altii nu reusesc sa se prinda nici de scari, ramân pe peron sa astepte urmatorul tren… Si fiecare uita, poate, un singur lucru… ca trenurile astea nu duc nicaieri… cel care a ocupat un loc la fereastra este, fara sa stie, egal cu cel care sta în picioare pe culoar si cu cel care vine abia cu urmatorul tren… în cele din urma se vor întâlni toti undeva, într-un desert, unde chiar sinele se transforma în nisip… în loc sa se uite în jur, oamenii se îmbulzesc, se calca în picioare, îsi dau ghionturi…” ~Viata pe un peron
Raspunsul la prima intrebare este de o justete incorigibila. Maestrul mi-a relevant un adevar pe care nu il observasem datorita detaliilor pe care le omiteam. Viata…un peron. Cate asemanari intre agitatia peronului si viata fiecarui individ. Eram convins ca fericirea ca veni daca voi prinde un loc cat mai bun la fereastra primului tren dar  “intotdeauna iti faci idei exagerate despre ceea ce nu cunosti”(A.Camus). Probabil nu am sesizat insignifianta trenurilor, in care am fost  sau voi fi, deoarece pierdeam esentialul. ”Poate ca trebuie sa simti sudoarea mortii ca sa întelegi, într-adevar, cât de frumoasa e o cupola care straluceste. Pe care, altfel, o privesti întrebându-te cât e de veche sau în ce stil e construita. Sau pur si simplu n-o observi deloc.” Spre marea mea fericire nu am simtit acea sudoare a mortii si cred ca de aceea deseori nu observ existenta superbei cupole in care se rasfrang razele soarelui.Incerc sa nu ma imbulzesc, sa astept calm trenul care va veni sau nu, pentru ca si “asteptarea este o meseria pe care o inveti, asa cum pictorul invata sa-si amestece culorile”(viata pe un peron). Dar sa fie chiar egalitate intre cei care sunt la clasa I si cei care mai asteapta un tren? Daca ma gandesc la ultima gara atunci raspunsul nu poate fi decat afirmativ. Totusi, in unele cazuri e mult de mers pana la acea gara, si atunci e posibil ca acesta egalitate sa fie rupta. Diferenta intre cel care a prins un loc la clasa I si cel care sta in picioare? Sa zicem confortul…Acesta diferenta poate foarte usor fi anulata chiar de cel care a reusit sa se prinda de scari in ultima clipa. De ce? Pentru ca el “observa”.

“ Greseala oamenilor a fost ca niciodata nu s-au priceput sa se uite langa ei. Li s-a parut ca daca fericirea exista, ea trebuie sa fie inaccesibila sau, oricum, foarte greu de atins. Dincolo de orizontul lor.”

http://octavianpaler.ro

In ultimul timp din pacate am inceput sa citesc cartile cu o minutiozitate deosebita, asa incat ma gasesc de multe ori revenind asupra unui fragment  - fapt ce ma enerveaza . Eh, vreau sa va spun ca la Octavian Paler aceste reveniri sunt absolut necesare caci este o carte plina de spirit .
Am auzit, desigur, de Octavian Paler de la televizor mai ales, insa nu am crezut ca este un atat de bun prozator .
Inca de la inceputul cartii m-a cuprins un zambet subtil, facand imediat analogia dintre simbolurile prezente in carte si situatia societatii in regimul comunism . Si aceasta analogie poate fi facuta cu usurinta . Ma mir cum de nu au interzis comunistii aceasta carte cand a aparut in 1981. Am citit niste critici aduse romanului din acea vreme, si nici unul nu pomenea de o posibila referire la recluziunea comunista ci toti pomeneau recluziunea intelectuala. Dupa ei, in carte este prezenta exclusiv conditia intelectualului care isi pune aceleasi intrebari fundamentale in contemporaneitate, pentru ca apoi sa dea cu capul de acelasi absurd. Eu cred ca intentionat nu si-au dat criticii de atunci seama.
Niciodata nu am intalnit pana acum intr-o carte de beletrisitica, mai multe aforisme pe centimetru patrat. Desi,uneori, devine plat incercand sa explice de repetate ori acelasi “pustiu” si aceasi “tacere” . Un punct forte al carti este limbajul care nu este unul impopotonat ci romanul este scris cu adevarat asemenea unei marturisiri . Ma gandesc ca intr-o marturisire nu ai timp si de metafore ori de teorii filozofice … In continuare o sa va prezint “decalogul” care apare in carte, si care pe mine m-a fascinat, memorand o buna parte din el .

1. Să aştepţi oricât.
2. Să aştepţi orice.
3. Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
4. Să nu numeri zilele.
5. Să nu uiţi că orice aşteptare este provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
6. Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
7. Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
8. Dacă gândul ăsta te ajută, nu căuta să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
9. Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
10. Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă

Cartea o consider acum o lectura obligatorie pentru ca face parte din acea categorie de carti care transmite un mesaj ontologic. Cred ca Paler a reusit cu adevarat sa se cuprinda in cartea sa. A cuprins absurdul in care se framanta doua personaje: el ( Profesorul) si o ea ( Eleonora) . In cele din urma ramane el sigur inaintea framantarilor, l-a fel cum s-a considerat dintotdeauna ca este.

 

Nu uita sa te abonezi la Feedul 2012en pentru a fi la curent cu ultimele articole publicate. E gratis !