Marea Neagra – un fost lac cu apa dulce ?

 

Marea Neagră a fost iniţial un lac enorm, cu apă dulce, se arată într-un studiu realizat de o echipă de geologi de la Institutul oceanografic Woods Hole din Cape Cod, Massachusetts.

Potrivit echipei conduse de geologul român, marea, la care are ieşire şi România, nu s-a format în urma „potopului lui Noe” (unele teorii controversate  formulate de americanul Willian Ryan susţineau că au avut loc inundaţii masive, care au modificat relieful şi au forţat unii dintre primii „fermieri” de pe planetă să părăsească zona, ceea ce ar explica povestea biblică a potopului), ci în urma unui eveniment total diferit.

„Nu a fost niciodată un potop. Am demonstrat că asta era imposibil”, a declarat Liviu Giosan pentru Discovery News. În schimb, în urmă cu aproximativ 9.500 de ani, din pricina încălzirii climei, a crescut semnificativ nivelul Mării Mediterane, care a pătruns în „lac” prin intermediul Mării Marmara. Dovezile fosile strânse de echipă demonstrează că a avut loc o tranziţie graduală acum 9.500 de ani de la speciile de apă dulce la cele de apă sărată. Studiul ar confirma astfel şi de ce Marea Neagră este mai puţin sărată decât toate mările din jur.

Cercetările pentru noul studiu nu au mai pornit de la studierea subsolului Mării Negre, ci de la cel al Deltei Dunării. Geologii au forat pur şi simplu la o adâncime de 42 de metri în Deltă (formată de sedimentele depuse de Dunăre înainte de a se vărsa în Marea Neagră). Mostrele prelevate de la acea adâncime datează de acum 10.000 de ani, ceea ce le-a permis cercetătorilor să descopere ce s-a întâmplat şi înainte, şi după „inundarea” lacului. De asemenea, studiul acestora a demonstrat că nu a fost vorba de un eveniment atât de violent precum un potop, ci de un fenomen de durată. „Cochiliile nu erau erodate, sparte sau mişcate”, a explicat Liviu Giosan.

Datând respectivele sedimente şi moluştele fosilizate, echipa lui Liviu Giosan a constatat că Marea Neagră avea, acum 10.000 de ani, un nivel cu 10 metri mai scăzut decât în prezent.

Misterele oceanelor

Misterele oceanelor

 Ati fi, probabil, tentati sa credeti ca nu mai e mare lucru de descoperit pe Pamantul secolului 21, si totusi adancurile oceanelor raman aproape in intregime un mister. Oceanele acopera 70% din suprafata Terrei, si au o adancime medie de 4 kilometri. Acest lucru le confera titlul de cel mai intins habitat, insa nu este si cel mai ospitalier. In adacurile oceanelor este extrem de frig si de intuneric, oxigenul se afla in cantitati infime, asta ca sa nu mai punem la socoteala presiunea care apasa, de 1000 de ori mai mare decat la suprafata. In ciuda acestor obstacole, oamenii de stiinta descopera acum ca oceanele sunt casa unor organisme spectaculoase si, adesea, cu infatisari infioratoare. Probabil cea mai dramatica creatura este un cefalopod gigantic, Architeuthis, de 13 metri lungime. Cefalopodele au un cap distinct, simetrie bilaterala, opt brate si doua tentacule asezate in pereche. Insa nu totul este gigantesc in adancuri; viata poate fi gasita si sub forma bacteriilor, viermilor, crustaceelor. Mai spectaculosi sunt coralii gasiti la 6000 de metri adancime, in ape cu temperatura de doar 2 Celsius. Cu toate aceste conditii aparent nefavorabile, acesti corali rivalizeaza in frumusete cu fratii lor din zona tropicala. Barierele de corali se gasesc intre Irlanda si Noua Zeelanda, iar cea mai intisa se afla langa Norvegia, masoara 100 de kilometri si a fost descoperita abia in 2002.
In contrast, ecosisteme au fost descoperite si in apropierea vulcanilor hidrotermali, unde apele sunt supraincalzite si bogate in substante chimice. Aici, bacteriile se hranesc cu metan si supravietuiesc la 120 Celsius. Acesti vulcani au fost descoperiti in 1977, cu ajutorul submersibilului american ALVIN. Un intreg ecosistem, care nu are nevoie de fotosinteza ca sa supravietuiasca, s-a dezvaluit la mai mult de 2000 de metri adancime, schimband radical viziunea asupra vietii. Unii cercetatori chiar inclina sa creada ca viata a aparut tocmai in jurul acestor vulcani, care pot atinge 60 metri inaltime. Dar, vulcanii hidrotermali nu sunt singurele oaze de viata de pe fundul oceanelor. In 1984, biologii au descoperit infiltratii cu hidrogen, metan si alte hidrocarburi pe fundul oceanelor, o bogata sursa de sustinere a vietii. La fel, o mare comunitate de organisme traiesc si prolifereaza pe corpurile in putrefactie ale balenelor de mult moarte. Balene care cantareau in viata 160 de tone, ajung sa hraneasca peste 400 de specii de organisme marine, de la bacterii la viermi.
Apoi, mai sunt piscurile muntilor vulcanici marini, echivalentul insulelor de la suprafata, unde traiesc peste 100.000 de specii. 
Explorarea adancurilor a inceput in 1930, cand oceanografi americani au coborat la 1000 de metri. Apoi, in 1960, un batiscaf suedez a ajuns la 11 kilometri in cel mai adanc loc din lume, insulele Marianelor. Dar, de atunci, nimeni nu s-a mai aventurat atat de departe. In 1995, submersibilul japonez Kaiko, operat prin telecomanda, a ajuns in adancuri in zona Marianelor, insa s-a pierdut. In curand, insa, in 2009 mai precis, asteptam lansarea noului ALVIN, care va avea acces la 99% din suprafata adancurilor. In paralel, se lucreaza la dezvoltarea unor vehicule subacvatice cu o viteza mai mare decat a submarinelor, dar si la o retea de roboti exploratori autonomi. 

descopera.ro

Creaturile din Triunghiul Bermudelor

– Inca o data, aceasta zona misterioasa intriga cercetatorii din intreaga lume * In cadrul unei expeditii stiintifice, s-au descoperit peste 20 de specii noi de creaturi marine

Oamenii de stiinta au descoperit in apele intunecate din zona Triunghiului Bermudelor aproximativ 20 de specii noi de creaturi marine, informeaza The Telegraph. Multe dintre aceste specii noi ar putea sa ofere date despre starea actuala a oceanelor lumii. Din miile de exemplare capturate in aceasta zona, oamenii de stiinta au catalogat aproximativ 500 de specii, iar mostre de ADN a 220 dintre acestea au fost analizate in laboratorul de pe nava Ronald H Brown al National Oceanic and Atmospheric Administration. S-au descoperit astfel 20 de specii marine noi. “Realizam o harta marina a planctonului, asa cum astronomii realizeaza hartile ceresti”, a declarat profesorul Peter Wiebe, cel care a coordonat echipa de cercetatori de pe nava. “Cu ajutorul acestei harti marine vom putea sa descoperim ce modificari in habitatul terestru au fost produse de mana omului si ce schimbari au avut loc in mod natural”, a adaugat Wiebe. Croaziera de 20 de zile, care a luat sfarsit pe 30 aprilie, este parte a unui proiect ambitios de a inventaria toate speciile care formeaza zooplanctonul, cercetatorii estimand ca numarul acestora se va dubla de la 7.000, numarul actual aproximativ, la 14.000, pana in anul 2010. Expeditia a oferit oamenilor de stiinta oportunitatea de a intelege mai bine cum functioneaza planctonul gelatinos constituit din specii atat de variate. Studierea planctonului a fost ingreunata de faptul ca plasele de pescuit distrug de obicei aceasta forma de viata. O descoperire de senzatie “Studierea adancurilor marilor a fost ocazionala si astfel, multe specii sunt foarte putin cunoscute, sau chiar deloc cunoscute”, a mai declarat Wiebe care a explicat ca “munca noastra consta in cercetarea zonelor ramase neexplorate de pe Terra, pentru a incerca sa descoperim noi si noi specii care ne ajuta sa intelegem cat mai bine viata pe Pamant”. Echipa de cercetatori a descoperit foarte multe forme de viata marina, de la creaturi asemanatoare crevetilor la meduze care mai de care mai ciudate. S-a mai descoperit de asemenea o specie de peste rar, care poate atinge 11 metri, precum si un alt peste cu dinti poreclit “marele inghititor” “A fost o descoperire senzationala, deosebit de incitanta, mai ales ca majoritatea oamenilor nu au vazut niciodata astfel de creaturi de asemenea dimensiuni” a recunoscut Wiebe. Initial, echipa venise in zona ca sa “inventarieze” si sa fotografieze speciile marine despre care nu se stiau multe lucruri. Descoperirile de acum ii fac pe cercetatori sa creada ca exista posibilitatea sa mai fie si alte specii necunoscute, care asteapta sa fie explorate. Misterele adancurilor “Daca vom identifica aceste exemplare si le vom clasifica astfel incat sa obtinem o <<amprenta genetica>> unica, vom putea curand sa cercetam apele oceanelor intr-o maniera mult mai aprofundata” au explicat oamenii de stiinta. In ceea ce priveste scopul studiilor, cercetatorii spera ca vor putea intelege cum schimbarile de clima care au loc la nivel mondial si poluarea influenteaza vietuitoarele marine precum si alte vietati din lantul trofic. Daca aceste vietuitoare dispar, expertii se tem ca intregul lant trofic marin ar putea sa fie in pericol. Ann Bucklin, unul dintre coordonatorii proiectului de la Departamentul Stiintelor Marine de la Universitatea Connecticut, este de parere ca aceste creaturi necunoscute ar putea oferii indicii pretioase despre ceea ce se intampla cu adevarat in adancuri. “Exista un interes urias fata de aceasta biodiversitate, pentru ca ne intrebam cu totii ce fac de fapt aceste specii? Nimeni nu stie. Nu este posibil sa intelegem ce efect are omenirea asupra oceanelor daca nu le cunoastem de fapt” a mai declarat Bucklin. In ceea ce priveste Triunghiul Bermudelor, aceasta zona “crepusculara” a fost subiectul a nenumarate articole, carti lucrari, filme etc. Din cele mai vechi timpuri au circulat povesti si legende mai mult sau mai putin reale, mai mult sau mai putin verosimile, referitoare la ,,corabii fantoma” sau la disparitii misterioase de vapoare si avioane. Chiar si Cristofor Columb a trecut prin aceasta zona in cursul calatoriei sale spre ,,Lumea Noua”. Columb a povestit ca a vazut aici ciudate ,,fasii luminoase” de ,,apa alba”. In vremurile noastre circula legenda ca aceste “lumini” sunt ultimele puncte luminoase pe care le vad cosmonautii pe Pamant cand pleaca in Cosmos. Astfel, s-a conturat o imagine a unei mari misterioase si infricosatoare, imagine care dainuie chiar si in timpurile moderne. (D.M.) sursa : Ziua.ro

Marea Caraibelor ascunde o cetate scufundata!

Utilizand un minisubmarin de ultima ora, o echipa mixta de cercetatori, canadiano-cubaneza, a descoperit ca in adancurile Marii Caraibelor exista niste structuri regulate din piatra, imposibil sa fie considerate formatiuni naturale. Cu alte cuvinte, au fost descoperite vestigiile mai vechi decat pirmaidele egiptene ale unei civilizatii necunoscute.

O performanta politica, tehnologica si arheologica

Descoperirea acestor ruine reprezinta o mare performanta arheologica, dar ea a fost posibila abia dupa rezolvarea unir probleme de ordin politic si tehnologic.
Pe de o parte, explorarile submarine din apele teritoriale ale Cubei sunt extrem de dificile, din motive politice. Americanii, la fel ca multe state europene, nu se pot apropia, deoarece nu primesc autorizatiile necesare, in semn de protest fata de embargoul la care este supus regimul de la Havana. Totusi, guvernul comunist al lui Fidel Castro a acceptat un parteneriat cu o companie canadiana de explorari subacvatice, Advanced Digital Communications (ADC).
Pe de alta parte, tehnologiile utilizate sunt dintre cele mai avansate, incluzand radare ultraperformante, sonare cu dubla frecventa de mare fidelitate si minisubmarine teleghidate. Numai asa s-a putut stabili un nou record, descoprindu-se o cetate situata la adancimea record de 640 metri.
In fine, din punct de vedere arheologic, insemnatatea orasului scufundat din largul Cubei este, vom vedea, covarsitoare.

Orase disparute in loc de comori prierdute

In principiu, tinta cautarilor realizate de canadieni impreuna cu Academia Cubaneza de Stiinte o reprezentau galioanele care transportau aur incas in Spania. Dar explorarile preliminare efectuate cu ajutorul unor radare performante au semnalat si altceva in afara de posibile corabii scufundate. Parea ceea ce Paulina Zelitsky, inginer oceanograf la ADC, a numit initial primavara aceasta drept “niste structuri impresionante, care aduceau cu un vast centru urban”. Prudenta, ea a adaugat ca “ar insema sa fim total iresposabili sa spunem ce este acolo, inainte de a vedea exact”. Prudenta excesiva, s-ar putea spune, deoarece au fost realizate cateva imagini si cu ajutorul unui sonar de precizie, care a aratat ce se ascunde la adancimea de peste 600 de metri: un platou subacatic imens, care cuprindea structuri de piartra distribuite simetric, care indicau un oras partial acoperit cu nisip. privite de sus, formele indicate de sonar semanau cu piramide, drumuri si cladiri.
Intrigati de primele descoperiri, cercetatorii de la ADC au revenit impreuna cu partenerii lor Cubanezi la fata locului in luna iulie. De data aceasta erau pregatiti, avand la bordul navei Ulises nu doar arheologi, ci si un mic robot submarin, din categoria Remotely Operated Vehicle (ROV), capabil sa coboare pana la o adacime de 600 de metri, echipat fiind cu camere de luat vederi.

Misterul este aproape intact

Imaginile transmise la suprafata au confirmat prezenta unor ruine, pe o suprafata de 12 km2. Operatorii au putut vedea la lumina reflectoarelor blocuri mari, aparent de granit, evident slefuite, dispuse in formatiuni perpediculare si circulare. Marea majoritate a blocurilor de piatra au dimensiuni cuprinse intre 2 si 4,8 metri, o parte dintre acestea fiind rasturnate unele peste altele.
Arheologii nu au nici cea mai vaga banuiala cu privire la constructorii cetatii scufundate. In schimb, geologii sunt insa in masura sa afirme ca terenul pe care a fost ridicata se afla deasupra apelor acum sase mii de ani. Asadar, aceasta este vechimea minima a ruinelor subacvatice din Marea Caraibelor, care sunt astfel mai vechi decat pirmadiele egiptene. Ultimul lucru sigur care se mai stie este ca scufundarea trebuie sa fi fost de origine vulcanica. In rest, numai ipoteze.
Legat de acestea, recenta descoperire adunce un sprijin suplimentar teoriei conform careia Cuba ar fi fost, pe vremuri, legata de America Latina de o limba de pamant. In plus, asa cum arata Paulina Zelitsky, “aceasta descoperire lanseaza o multime de ipoteze noi cu privire la miscarile tectonice si la colonizarile de acum aproximativ 10.000 de ani”.
Ramane ca o expeditie viitoare sa aduca la suprafata imagini mult mai precise. Pentru aceasta este necesar un submarin nu miniatura, ci unul cu echipaj uman, capabil sa poarte reflectoare mai puternice si camere de luat vederi mai sensibile.

(SURSA: BBC).

Misterele Titanicului

Chiar din primele zile, dispariţia Titanicului a fost împânzită de mituri şi legende. Pe lângă cele tradiţionale, la noi au ajuns şi versiuni fantastice.

În 1897, cu 15 ani înainte de dispariţia Titanicului, a ieşit de sub tipar carte necunoscutului jurnalist pe atunci, Morgan Robertson. Romanul său prezicea moartea unui uriaş transoceanic cu numele „Titan”.

Imaginaţia bogată a jurnalistului s-a dovedit a fi o prorocire de coşmar, care se potrivea cu faptele reale, începând cu numele şi echipamentele vasului şi terminând cu locul, timpul şi cauza catastrofei.

După tragedie, Robertson era considerat „diavol”, geniu negru, prevestitorul nenorocirii. Romanul său a fost blestemat, iar autorului i-a fost refuzat dreptul la publicarea cărţilor. Dar în ziua în care măreţul Titanic îşi începea călătoria, nimeni nici măcar să se gândească la vreun roman-prorocire. Toţi cei care urmau să călătorească pentru prima oară cu vasul-minune se considerau aleşi iar rudele şi fotografii îi priveau cu invidie de pe mal.

Doar un singur marinar de pe Titanic, printr-o ironie a sorţii, avea cu el un exemplar al romanului lui Morgan Robertson. Pe măsura ce înainta în lectură, pe marinar îl cuprindea panica. Le-a povestit colegilor, dar aceştia deja erau cu un zâmbet larg pe buze. Era într-atât de speriat, încât atunci când vasul se afla în portul oraşului Southhempton, el a abandonat, şi prin asta şi-a salvat viaţa.

De asemenea, în ultima clipă, au refuzat să călătorească încă 55 de oameni. În această listă intra miliardarul John Morgan, deţinătorul ambarcaţiunii, subit declarat bolnav. A refuzat călălătoria şi un mare negustor Wood, a cărui soţie a primit o avertizare anonimă „dacă nu vreţi să vă pierdeţi soţul, atunci faceţi tot posibilul ca să-l răzgândiţi de la călătorie”. Restul care au refuzat au motivat asta prin diferite presimţiri ciudate dar puternice.

Pe 15 aprilie 1972 (la 60 de ani după tragedie) radistul linkorului american „Theodor Roosvelt” primeşte un semnal SOS. Prin zgomotul din căşti răzbătea o voce îngheţată care chema ajutor pentru Titanicul ce se scufunda.
Radistul Llyd Dethmer a crezut că a înnebunit. Însă, pentru orice eventualitate, a transmis mesajul la ţărm. Cine ştie? Poate într-adevăr, cineva are probleme. Răspunsul a fost foarte scurt şi calm : „la semnalul SOS nu răspundeţi, continuaţi cursul stabilit”. Abia în port căpitanului şi întregului echipaj le-a fsot arătat că demult scufundatul Titanic nu avea cum să trimită vreun semnal SOS. Ori radistului i s-a părut, ori cineva a făcut o glumă bună. Însă Dhetmer a găsit straniu faptul că explicaţiile au fost oferite de serviciile speciale şi nu de conducerea maritimă. Aşa că a început cercetările. De la început, din pură curiozitate. Dar s-a adâncit atât de mult încât a ajuns la spitalul cu probleme neuropsihologice. Dar înainte de asta a reuşit să „dezgroape” multe lucruri interesante.

Dhetmer a căutat în arhive rapoartele colegilor săi radişti despre acelaşi lucru care l-a observat şi Lloyd. Anii în care au fost detectate semnale SOS erau 1924, 1930, 1936, 1942. A făcut un tabel şia observat, că fantomele radioefirului apăreau o dată la şase ani.

În 1978 Lloyd aştepta intenţionat semnalul. Şi a asigurat pe toată lumea că l-a primit. Ce s-a întâmplat în 1984 şi 1990 nu se ştie. Nu există informaţii nicăieri. Însă, în 1996, ziarul canadian „Sun” anunţă despre un alt semnal SOS primit de vasul canadian „Quebec”.

Unii învăţaţi presupun că „în câmpul întinderii timpului s-a format un semnal-fantomă”, şi că pe el, cică, îl primesc vasele de atâta timp. Şi dacă toate aceste nu sunt minciuni şi falsuri, ar trebuie să ne pregătim pentru SOS-ul din 2008.

O altă categorie de savanţi sunt hotărâţi că SOS-ul a „tăiat” timpul în două. Adică, semnalul putea fi recepţionat şi în 1906, şi în 1900. Dar, din păcate, pe atunci, un radio era ceva nu chiar atât de ieftin şi uzual. Popov l-a inventat în 1895.

Însă, cei mai înflăcăraţi cercetători susţin că şi atunci semnalele era primite, doar că nu de radioaparatură ci de oameni. Mai specificat, de creierele lor. Anume aşa s-ar explica profeţia lui Morgan Robertson şi pesimţirile celor 55 ce-au refuzat călătoria.

Pare un episod de poveste, dar cum altfel de explicat semnalul primit de vasul „Carpatia” şi „Olimpic” la ora 23 : 17? Adică, asta ar însemna cu 23 minute mai devreme decât ciocnirea cu mortalul aisberg, care a avut loc la 23 : 40.

Dacă până acum toate descoperirile se reduceau la nişte semnale-fantome, destul de „nepalpabile”, atunci ceea ce a găsit Carl-Yorgen Huss, căpitanul vasului norvegian de pescuit este destul de material.În ziua de 24 septembrie, 1990, în nordul Atlanticului, la 340 de km sud-vest de Islanda, pescarii norvegieni au găsit o fată, ce ar arată de 29 de ani, tremurând pe un aisberg. Numele ei era Winnie Cowts.

Căpitanul Huss a anuţat oficialităţile de fata găsită. Aceasta însă afirma că s-a salvat printr-o minune de la naufragiul Titanicului şi că este foarte îngrijorată pentru soarta celorlalţi călători…

Pentru această femeie timpul s-a oprit în tragica zi de 15 aprilie 1912, zi pe care o trăia emoţional atât de puternic de parcă nici n-ar fi existat aceşti 79 de ani!

Pescarii nu puteau accepta aşa ceva. Noţiunile lor despre timp erau bulversate şi mai mult cu cât autorităţile norvegiene se convingeau că este complet sănătoasă psihic. Însă, o trădau doar hainele. Aşa ceva purtau femeile „la modă”, la începutul secolului. Winnie era complet uimită şi nu trăda nicio urmă de prefacere. Dar cum este posibil aşa ceva?

În căutarea răspunsului, experţii au luat legătura cu oficialităţile maritime britanice. Londra a confirmat că miss Winnie Cowts din Southempton într-adevăr era pe lista călătorilor şi s-a aflat pe vapor.

Lucrul cel mai straniu este că ea nu arăta deoc de 108 ani, ci de 29! „E ceva supranatural”, afirmau cei 27 de doctori şi învăţaţi ce-au examinat-o. „Se pare că s-a aflat într-un fel de conservare a timpului. N-a îmbătrânit deloc”.

Iar aproape peste un an, la 9 august, 1991, vaporul de cercetări norvegian „Larsson Nayper”, la 365 km sud-vest de Islanda îl pescuieşte, după toate aparenţele, chiar pe căpitanul E. John Smith!

Nevătămat, dar cutremurat de cele întâmplate. Era îmbrăcat într-o uniformă excelentă, marca „White Star”.

Salvatorii au procedat exact ca în cazul lui Winnie. L-au „predat” pe Smith autorităţilor de la Oslo, care l-au spus la o serie de examinări şi teste psihice. Le-a trecut cu brio pe toate. Era perfect sănătos. Atunci când s-au comparat amprentele din dosarele marinei britanice cu cele ale „reîntorsului” a avut loc o foarte mare surpriză. Se potriveau în cele mai mici detalii!

Chiar dacă cei doi supravieţuitori se simt excelent, autorităţile (nu se ştie care) exclud total posibiltatea unui interviu chiar şi până astăzi! Toate acestea se fac sub pretextul readaptării la societate, cei doi încă mai cred că sunt în 1912…

Peste 3 ani, în 1994 deja, în aproape aceleaşi locuri (sud-vest de Islanda, 300-400 km) a fost găsită o fetiţă de 10 luni, aproape îngheţată, dar sănătoasă. De unde s-a luat acest bebeluş, care evident că nu poate să înoate la o aşa distanţă de mal? De ce este încă în viaţă? Copiliţa plutea pe apă datorită unui colac de salvare aparţinând Titanicului…

În cele întâmplate e greu de crezut dar totuşi cercetătorii acestui caz au găsit în arhive menţionarea necesară despre acest copil…

Majoritatea marinarilor ce trec prin locurile unde a pierit Titanicul susţin că văd un vas mare scufundându-se mereu… Unii zic că este fantoma Titanicului, alţii, puţin mai luminaţi – că în momentul scufundării uriaşul transoceanic ar fi nimerit într-un „vîrtej” al timpului… Oricum, Pentagonul deja a clasificat acest subiect, ca şi multe altele : Top Secret…

update in urma reclamatiilor — sursa top-secret.Ablog.ro

 

Enigmele Marilor – Vasele Fantoma

Relatari privind existenta unor vase fantoma care ar bantui marile si oceanele lumii exista de secole. In fapt, o intreaga literatura a luat nastere in urma unor astfel de povestiri, iar granita dintre realitate si fictiune a devenit atat de neclara incat astazi, nimeni nu mai poate face diferenta dintre ele.

 

Si totusi, povestile din vechime par sa se bazeze pe fapte reale. O demonstreaza experientele stranii traite de marinari de-a lungul ultimelor trei veacuri. Daca pana atunci, intamplarile in care erau implicate ambarcatiuni fantoma parea sa tina de domeniul fantasticului, aparitia presei si a fotografiei avea sa inlature orice urma de indoiala. Astfel de vase exista ! Nimeni nu poate explica aparitia lor, dar ele au continuat sa fie descoperite pana in prezent.

 

Olandezul zburator 

Cu siguranta, cea mai cunoscuta legenda a unui vas fantoma este cea a Olandezului Zburator. Curios este faptul ca, desi celebra in intreaga lume, povestea vasului ramane invaluita in mister. Nu se stie nici macar daca ambarcatiunea era una olandeza sau daca apartinea unei alte puteri maritime a vremii, nici anul in care a fost construita. Primele mentiuni scrise apar in secolul XVIII dar, fara indoiala, mitul corabiei damnate era cu mult mai vechi.

Cea mai cunoscuta varianta a povestirii este si cea mai veche, datand probabil din secolele XVI-XVII, si face referire la capitanul Falkenburg, cel care si-ar fi jucat sufletul la zaruri cu diavolul pentru a scapa echipajul dintr-o furtuna devastatoare si pentru a ajunge cu bine la tarm. Pedeapsa cereasca avea sa fie insa, una pe masura. Corabia, impreuna cu toti membrii echipajului era blestemata sa colinde marile pana in ziua judecatii de apoi fara a putea acosta vreodata. Se spune ca de atunci, sufletele bietilor marinari, captive pe vasul damnat, bantuie apele in speranta gasirii unui alte ambarcatiuni care sa le poarte mesajele catre cei dragi.

Desi romantioasa, legenda pare sa aibe un sambure de adevar, spun istoricii. Este posibil ca in realitate, corabiei sa ii fi fost interzis accesul in orice port din cauza unei molime care atinsese echipajul, fapt destul de des intalnit in Evul Mediu. La urma urmei, Marea Ciuma care lovise Europa in secolul al XIV-lea, ucigand peste 30% din populatia continentului, fusese adusa din Asia tot pe o corabie. Astfel, Olandezul Zburator ar fi ajuns sa pluteasca in deriva, plin cu cadavrele marinarilor, starnind groaza celorlalte echipaje care l-ar fi intalnit.

Misterul se adanceste in momentul in care incep sa apara relatarile martorilor. Desi trecusera mai bine de doua sute de ani de la incident, acestia continuau sa afirme ca intalnisera misterioasa ambarcatiune, plutind in deriva in diferite colturi ale lumii. Ba mai mult, astfel de experiente aveau sa se repete pana in zilele noastre. Numai in timpul celui de al doilea razboi mondial, atat trupele aliate cat si cele germane aveau sa descrie, in repetate randuri, intalnirea cu un vas medieval parasit, care nu putea fi altul decat Olandezul.

 

Mary Celeste 

Odata cu descoperirea in 1872 a brigantinei Mary Celeste, plutind la intamplare in largul coastei portugheze, istoria navelor fantoma intra pe un alt taram, cel al certitudinilor. Daca pana atunci, cazul Olandezului Zburator nu oferea decat o perspectiva fantastica, experienta Celeste avea sa devina exponentiala in clasificarea unor astfel in de intamplari.

In ziua de 5 decembrie 1872, echipajul navei americane Dei Gratia, aflat sub comanda capitanului David Morehouse semnaleaza in largul coastelor portugheze prezenta unui vas care parea sa se indrepte cu toate panzele sus spre Stramtoarea Gibraltar. Dupa ce il urmarisera timp de peste doua ore, marinarilor li se pare suspect faptul ca ambarcatiunea straina nu raspunsese nici unui semnal de salut.

Morehouse avea sa recunoasca brigantina Mary Celeste, care plecase din acelasi port ca si Dei Gratia la o diferenta de numai sapte zile. Ingrijorat de soarta echipajului care nu dadea niciun semn de viata, el va aborda nava in cauza, cu atat mai mult cu cat capitanul acesteia, Benjamin Briggs, ii era prieten si ar fi trebuit sa se afle la bord alaturi de sotia si fiica sa. Descoperirea va fi una socanta si misterioasa, iar ecourile ei vor da nastere multor interpetari fantastice.

Se pare ca Mary Celeste nu avea nici urma de echipaj, iar lucrurile de pe nava erau in dezordine, ca si cum ar fi fost parasita cu mult timp in urma. In mod cu totul curios, nu lipsea absolut nimic din incarcatura acesteia, ceea ce a eliminat din start ipoteza unui act de piraterie sau de revolta a marinarilor. Singurele lucruri pe care oamenii lui Morehouse nu au reusit sa le descopere au fost sextantul si cronometrul marin alaturi de singura barca de salvare. De asemenea lipsea si jurnalul capitanului Briggs, cel care ar fi putut face lumina asupra cazului. Toate indiciile aratau ca nava fusese parasita in graba, dar motivele acestei actiuni precum si orice urma a echipajului nu aveau sa fie aflate niciodata.

In ciuda numeroaselor teorii propuse de-a lungul timpului, care mergeau de la revolta si pana la furtuni misterioase, niciuna nu a putut explica disparita membrilor echipajului de pe Mary Celeste, cu atat mai mult cu cat pentru un capitan experimentat precum Benjamin Briggs, abandonul navei nu ar fi fost posibil decat in situatii extreme.

 

 

Bel Amica 

Nu mai devreme de 24 august 2006, pe coasta Sardiniei, autoritatile italiene semnalau prezenta unui vas esuat, fara nicio urma de echipaj la bord. Misterul era cu atat mai mare cu cat ambarcatiunea era de tip medieval, dupa un model care nu a fost construit niciodata in Italia. Corabia nu avea pavilion, iar in interiorul sau, carabienierii nu au descoperit decat cateva harti de origine franceza infatisand nordul Africii, resturi de alimente de provenienta egipteana si un steag al Luxemburgului.

Desi Franc Rouayrux, un cetatean luxemburghez, a pretins ulterior ca este proprietarul vasului, acesta nu a putut prezenta nicio explicatie a modului in care ambarcatiunea a ajuns sa pluteasca in deriva pana in Sardinia.

 

Carroll A. Deering 

Alaturi de cazul Mary Celeste, Carroll A. Deering este unul dintre cele mai misterioase si mai notorii fenomene de disparitie a echipajului unei nave.

Urmand ruta comerciala Norfolk – Rio de Janeiro, vasul comercial Deering avea sa intre in folclorul marinaresc printr-o intamplare cel putin ciudata. La scurt timp dupa ce isi indeplinise misiunea, aceea de a transporta o incarcatura de carbune in Brazilia, ambarcatiunea avea sa dispara pe drumul de intoarcere. Impropriu spus „sa dispara”, pentru ca la mai bine de un an de la ultima sa aparitie, 31 ianuarie 1921, Carroll A. Deering este gasit plutind in deriva in apropierea coastei americane, in zona statului Carolina de Nord. Desi nu poate fi abordat decat in februarie, din cauza vremii potrivnice, vasul se dovedeste a fi parasit. Cu atat mai misterios este cazul de disparitie a echipajului, cu cat vesela descoperita in bucatarie arata clar ca marinarii urmau sa ia masa, nicio o urma a unei eventuale revolte sau altercatii nefiind descoperite.

In ciuda numeroaselor teorii emise de specialisti, unele de-a dreptul fanteziste, nicio urma a echipajului nu a mai fost vreodata semnalata. Carroll A. Deering a fost dinamitat la 4 martie 1921 pentru a nu deveni un pericol pentru celelalte ambarcatiuni.

 

Baychimo 

Supranumit si „Vasul fantoma al marilor arctice”, Baychimo reprezinta unul dintre cele mai notorii cazuri de disparitie din istoria cunoscuta.
Cargoul suedez de 70 de metri lungime si 1322 tone greutate, era folosit in general pentru comertul cu alimente si blanuri, intreprins de armatorii suedezi cu populatia inuita din nordul Canadei. Misterul vasului incepe in octombrie 1931, atunci cand echipajul este surprins in aproprierea coastelor canadiene de o furtuna caracterizata drept „bizara”. Prinsi intre gheturi de urganul pornit din senin, marinarii abandoneaza temporar nava pentru a cauta adapost in prima asezare inuita. Nu mica avea sa le fie mirarea atunci cand, la intoarcere, acestia nu aveau sa mai gaseasca nicio urma din ambarcatiune. Desi a fost considerat scufundat, Baychimo avea sa fie regasit un mai tarziu, de catre un grup de inuiti din Alaska. Vasul parea sa pluteasca in deriva si, dupa spusele martorilor, era puternic avariat. Prezenta sa avea sa devina legendara, mai ales ca numeroase rapoarte semnalau ambarcatiunea in nordul continentului american. Aceasta parea fie sa pluteasca necontrolat, fie sa fie prinsa intre gheturi.

Baychimo avea sa fie vazut timp de 38 de ani, pana in 1968, moment din care avea sa dispara in totalitate. Cu toate acestea, autoritatile din Alaska au pornit in anul 2006 un amplu program de identificare a epavei, indiferent daca aceasta era scufundata sau daca inca isi croia drum printre gheturile vesnice ale nordului. Pana in prezent, misterul navei fantoma nu a fost dezlegat, nicio urma a acesteia nefiind localizata.

 

Fantomele Marilor Lacuri 

Nu sunt la fel intinse ca un ocean, dar sunt cel putin la fel de periculoase. Este vorba de Marile Lacuri, aflate in nordul Statelor Unite ale Americii. Zeci de nave au disparut in apele intunecate ale acestor lacuri fara ca vreuna dintre ele sa mai fie descoperite vreodata. In fapt, disparitia lor este relativa, atata vreme cat numerosi marinari le-au semnalat in  numeroase randuri prezenta in chip de vase fantoma.

Erie Board of Trade este doar una dintre ambarcatiunile a caror istorie este cuprinsa de mister. Ultimele date privind existenta sa sunt legate de povestile echipajului care povestea ingrozit ca vasul este bantuit de fantoma unui marinar. Urmatorul voiaj avea sa fie si ultimul pentru Erie Board of Trade, cel care avea sa dispara pentru totdeauna in 1883. Se spune ca de atunci, silueta navei a fost zarita de multe ori plutind printre ceturile dese care acopera zona.

Edmund Fitzgerald si Western Reserve sunt doua nave disparute in 1892 si despre care se spune ca inca isi cauta salvarea prin imensitatea Marilor Lacuri, prezenta lor fiind semnalata pana in zilele noastre.