Noutati mai – www.2012en.ro
inapoi la pag. principala
| Atentatul contra lui Maurer(0)În 1972, premierul Maurer a suferit un grav accident, soldat cu 13 intervenţii chirurgicale. Un accident ,,organizat” a susţinut fostul premier, opinie împărtăşită şi de alţi foşti demnitari. Cine era mai intersat însă de scoaterea lui din politică: Nicolae Ceauşescu sau sovieticii? Premierului nu-i păsase când foştii tovarăşi ai lui Dej şi ai săi fuseseră scoşi din scenă. Citeste [...] |
| Vârsta reală a câinilor(0)Regula potrivit căreia un an din viaţa unui câine reprezintă şapte ani din viaţa unui om este un mit, afirmă specialiştii americani, care au alcătuit un algoritm complex pentru a calcula vârsta reală a acestor patrupede, în funcţie de mărime şi de rasă, potrivit Mediafax. Ca regulă generală, rasele canine de talie mică trăiesc mai mult decât rasele de talie mare. De exemplu, Citeste [...] |
| Apa de pe Lună(0)Apa descoperită în mantaua Lunii are aceeaşi origine ca apa de pe Terra, provenind din meteoriţi primitivi, afirmă oamenii de ştiinţă, citaţi de Mediafax. În urmă cu 4,5 miliarde de ani, Luna s-a format prin acumularea unor deşeuri spaţiale în fuziune, rezultate din impactul dintre protoplaneta Theia (de mărimea planetei Marte) şi Terra primitivă. Potrivit oamenilor de ştiinţă, Citeste [...] |
| Manastirea Chiajna, blestemul clopotului(0)Cele mai înfiorătoare legende ale Capitalei se învârt în jurul ruinelor Mănăstirii Chiajna din cartierul Giuleşti-Sârbi. Crime oribile, dispariţii stranii şi boli terifiante – toate au ţesut în jurul acestei mănăstiri, care nu a fost folosită niciodată, aura unui loc în care lumile se întrepătrund şi paranormalul înlocuieşte raţiunea. Mănăstirea Chiajna zace undeva Citeste [...] |
| Legende urbane din Bucuresti(0)Fiecare oraş din lume are legendele sale urbane izvorâte din întâmplări adevărate şi transmise mai departe în fel şi chip prin viu grai. Multe din aceste legende urbate conferă adesea o doză de mister benefic turiștilor de pretutindeni. Totuși aceste legende pe lângă faptul că la noi tind să se piardă, mai păstrează prea puțin din miezul de adevăr care le-ar face credibile. Vom Citeste [...] |
| Termele romane(0)Când se gândește la Roma antică, se asociază adesea băile sale imense , numite terme. Acestea au fost de fapt primeleb băi publice la scară mare. In acelaș timp, termele nu reprezentau decât o parte a băilor din lumea romană. Orașele romane dispuneau și profitau de balneum, care erau băi găsite peste tot, înainte ca Agrippa să se hotărât să construiască primele terme, în anul Citeste [...] |
| Rohmani, blajinii din altă lume(0)In credinţa populară, în lunea după Duminica Tomei se sărbătoreşte Paştele Blajinilor. În folclor, Blajinii mai sunt cunoscuţi şi sub numele de Rohmani. Se zice că trăiesc cu femeile lor numai 30 de zile pe an, în vederea procreaţiei, că sunt incapabili de a face rău şi s-ar afla dincolo de lumea văzută, “pe unde se varsă Apa Sâmbetei, în delta ei, pe Ostroavele Albe”. Legendele Citeste [...] |
| Marea Moarta(0)Marea Moarta este o mare continentala, singura ei sursa de alimentare fiind Raul Iordan, ale carui ape le primeste in partea nordica. Iordanul, cat si Marea Moarta, constituie granita naturala dintre Israel si Iordania. Pe vremuri, mai multe râuri, printre care şi Iordanul, alimentau cu apă dulce bazinul Mării Moarte. Sub acţiunea soarelui apa dulce s-a evaporat, iar mineralele care conţineau Citeste [...] |
| Dezvăluiri despre uciderea lui J.F.Kennedy(0)Roger Stone, un fost consilier al lui Richard Nixon, face dezvaluiri uimitoare dupa 50 de ani despre cine a fost in spatele asasinarii fostului presedinte al Statelor Unite, John F. Kennedy in 1963. El sustine ca are dovezi ca Lyndon B. Johnson a aranjat asasinarea lui Kennedy de la Dallas. Un renumit strateg republican, Roger Stone afirma in noua sa carte “Omul care l-a ucis pe John F. Kennedy Citeste [...] |
| Dalai Lama – agent CIA ?(0)În 1956, comisarii Chinei comuniste anexau teritoriile tibetane Kham şi Amdo. Ei au cerut apoi tribului Khampas din Tibet să îşi predea armele. Tribul Khampas a rezistat şi a solicitat apoi ajutorul CIA, prin intermediul fratelui mai mare al lui Dalai Lama, Gyalo Thondrup, care a “lucrat” pe ascuns: „Era o treabă murdară”, susţine liderul budist în prezent, de câte ori este întrebat Citeste [...] |
Mistere din Romania
- Secretele Vaticanului : Limba latină se trage din română (1,834)
- 5 mistere ale istoriei dacilor (1,461)
- Tunele secrete sub Muntii Bucegi. (811)
- Teoria Conspiratiei : În 1989 s-a urmărit dezmebrarea României ? (775)
- Enigme în piatră în Muntii Buzaului. (661)
- Tunelul secret de sub Satu Mare (615)
- Cripta secretă de la Adamclisi (597)
- Crimele istoriei : Masacrul de la Fantana Alba (595)
- Românii traiau 200 de ani acum cateva secole ! (573)
TOP 100 articole citite in www.2012en.ro
- Cum sa vezi filme 3D acasa. (55,732)
- Prezicerile lui Nostradamus pentru Romania. (32,418)
- Tunele secrete sub Muntii Bucegi. (29,746)
- Misterele ascunse din “Cina cea de Taina”. (19,151)
- Orasul secret de sub Sarmizegetusa. (14,697)
- Harta ce nu ar trebui sa existe a lui Piri Reis. (10,777)
- Diavolul e la Vatican ! (9,966)
- Istoria tunelelor secrete de sub Bucuresti. (9,371)
- Misterele Istoriei : Ganditorul de la Hamangia. (8,590)
- Misterele placutelor de plumb. Numele lui Burebista . (7,768)
- Nume ciudate din Romania. (7,310)
- Misterele Ceahlaului: Fenomene paranormale pe muntele lui Zamolxis (7,297)
- Potopul a inceput in Romania. (7,290)
- Noul Yahoo Messenger 11. Download now. (7,004)
- Tasad, satul din lumea de dincolo. (6,815)
- Burebista, primul rege dac. (6,370)
- Cele mai vechi picturi rupestre din lume au fost descoperite in Romania. (6,239)
- Comoara dacilor, ascunsa in Muntii Vrancei ? (6,206)
- Planeta disparuta. (6,027)
- Istoria vampirismului. Despre vampiri. (5,977)
- Românii traiau 200 de ani acum cateva secole ! (5,920)
- Credinte populare – Deochiul. (5,881)
- Daco-romanii. Cum ne-a fost furata istoria. (5,619)
- Mistere antice in Ceahlau (5,603)
- Civilizatie antica descoperita sub calota Antarcticii. (5,351)
- Singurul colind al lui Mihai Eminescu (5,076)
- SECRETELE VATICANULUI – BIBLIA FALSIFICATA ! (5,051)
- Biserica Neagra (Brasov). Stiati ca…? (5,048)
- Din nou despre misterele Bucegilor. (4,981)
- Pompei, orasul ingropat. (4,928)
- Fratia regilor traci. Misterele coifurilor. (4,850)
- Leonardo da Vinci, Cina cea de taina si misterele ei. (4,807)
- Anii “pierduti” ai lui Isus (4,788)
- Lumea din Pamant ! (4,740)
- Teoria Conspiratiei : Romania – lovitura de stat din 1989 (4,726)
- Cele mai clare imagini video ale unui OZN – 2012en (4,505)
- Piramida misterioasa la Rasnov ? (4,498)
- Muntii Bucegi – poarta spre alta lume.Centrul energetic al lumii. (4,476)
- Profetiile de la Fatima. (4,402)
- Noi nu suntem urmasii Romei. Un excelent documentar. (4,389)
- Experiment extraterestru in Rusia ? (4,367)
- Bucegi, zona vietii vesnice ! (4,308)
- Misterele Lunii.Baze extraterestre contra misiunii Apollo. (4,212)
- Adevaruri nestiute despre Rascoala de la 1907. (4,057)
- Pelasgii, cea mai veche civilizatie din Europa. (4,055)
- Fotografii incredibile.Reale sau trucate? (4,050)
- Misterele evreilor. (3,959)
- Titanicul, mancat de bacterii. (3,865)
- A fost descoperita o stea care nu ar trebui sa existe. (3,828)
- Misterele Moscovei – Planeta subterana (3,749)
- Misterele Planetei – tunele secrete . (3,740)
- Profetie macabra la Vatican (3,712)
- O enigma istorica: romanizarea Daciei. (3,680)
- Afumarea pestelui. (3,667)
- Misterele Titanicului (3,650)
- Mistere din Romania. Locuri fermecate sau blestemate. (3,583)
- Nume amuzante de localitati din Romania. (3,568)
- Incident OZN in Romania – ingropat de autoritati. (3,518)
- Unde au fost românii între secolele IV-XIII ? (3,475)
- AUTOTROFII – Oameni care traiesc fara mancare si fara apa. (3,349)
- Mitul Shambhalei: Un regat atotputernic in adancul Terrei (3,341)
- Codul lui Nostradamus. (3,325)
- Fantomele pot fi explicate de stiinta ? (3,263)
- Ascunde Biblia un Cod secret ? (3,234)
- Misterele catacombelor Brailei. (3,231)
- Misterele neelucidate ale Dobrogei antice (3,187)
- Triunghiul Bermudelor din Marea Neagra. (3,184)
- Istoria tiganilor. (3,160)
- Balta vrajitoarelor.Povestea unui martor. (3,154)
- Mistere nerezolvate ale istoriei. (3,126)
- Animale ciudate descoperite in 2010. (3,121)
- Mistere din Romania : Operatiunea “Tidal Wave” (3,090)
- Artefactul extraterestru de la Aiud (3,075)
- Pamantul si fortele sale misterioase. (2,982)
- Rechin-balena urias prins în Marea Arabiei (2,963)
- Secretele kosonilor. (2,907)
- Vulturul codalb, pe cale de disparitie in Romania. (2,871)
- Extratereştrii au luat contact cu Terra ! (2,865)
- Ciudatenii ale naturii. (2,824)
- Mayasii au fost contactati de extraterestrii ? (2,787)
- Biografii – Mihai Viteazul – Legenda, Istorie, Mit (2,765)
- Statuile “invinsilor” daci in muzeele lumii. (2,737)
- Gandacul de balegar. Scarabeul sacru al egiptenilor. (2,723)
- Texte codate in ziarele din decembrie 89 (2,713)
- Soseaua mortii din Bolivia. [ Foto ] (2,687)
- Blestemul Iezerelor Fara Fund (2,673)
- Copaci uriaşi crescuti pe acoperişul unei biserici din Grecia (2,659)
- Trenul blestemat din Baikal (2,622)
- Ce ascunde un misterios satelit al planetei Jupiter (2,618)
- Misterele aurului romanesc (2,612)
- OZN urias filmat de NASA (2,611)
- Magia cifrei 7. (2,596)
- Silbury Hill, un Stonehenge in adancuri (2,563)
- Draconidele se vor vedea perfect din România, la începutul lui octombrie. (2,543)
- Mistere mai putin cunoscute. (2,513)
- Marile mistere neelucidate ale Universului (2,513)
- Secretele Vaticanului ar distruge omenirea. (2,510)
- Profeţiile lui Edgar Cayce (2,483)
- Povestea insulei abandonate din New York [galerie foto] (2,483)
- Teoria Conspiratiei : de ce au ajuns germanii sa-i omoare pe evrei. (2,440)
Cele mai citite articole ieri, 17.02.2013
- Mistere din România: Cariera dacilor (37)
- Cum ne este furată istoria [III] (15)
- Cum sa vezi filme 3D acasa. (9)
- Ploaia de meteoriţti din Rusia, începutul apocalipsei ? (7)
- Teoria Conspiratiei Lunare (7)
- Misterele Titanicului (7)
- De unde provine numele de România ? (6)
- Prezicerile lui Nostradamus pentru Romania. (6)
- Braşov – Kronstadt, oraşul lui Kronos? (5)
- Ipoteza soc : Dacii se inrudeau cu celtii, nu cu getii (5)
- Moartea albinelor ameninta siguranta alimentatiei mondiale. (4)
- Orasul secret de sub Sarmizegetusa. (4)
- In Carpati exista o Poarta catre un alt univers ? (4)
- Tunele secrete sub Muntii Bucegi. (4)
- Enigme romanesti – energia locurilor. (3)
- Burebista, primul rege dac. (3)
- Mistere din Romania : Marea Neagra (3)
- Istoria becului. (3)
- Tunelele misterioase de sub Bucuresti. (3)
- Harta ce nu ar trebui sa existe a lui Piri Reis. (3)
- O familie din Arad s-a trezit cu urme ciudate pe acoperişul casei (3)
- Cine a inventat : Pixul (3)
- Din nou despre misterele Bucegilor. (3)
- Fantomele pot fi explicate de stiinta ? (3)
- Unde au fost românii între secolele IV-XIII ? (2)
- Noi nu suntem urmasii Romei. Un excelent documentar. (2)
- Evanghelia lui Barabas – inca un manuscris misterios (2)
- Istoria Siriei (2)
- Teoria Conspiratiei : Romania – lovitura de stat din 1989 (2)
- Istoria tunelelor secrete de sub Bucuresti. (2)
- Balta Bargaului – Iazul care a inghitit o nunta. (2)
- Trovantii, pietrele vii. (2)
- SECRETELE VATICANULUI – BIBLIA FALSIFICATA ! (2)
- Noi fotografii care certifica aselenizarea. (2)
- Misterele Istoriei : Ganditorul de la Hamangia. (2)
- Cei mai destepti oameni ai planetei (2)
- Dezastrul ecologic din Golful Mexic.Foto documentar. (2)
- Cele mai vechi picturi rupestre din lume au fost descoperite in Romania. (2)
- Misterele Istoriei – Colierul care a ucis-o pe Maria Antoaneta (2)
- Paranormal : Blestemul mireselor moarte (2)
- Misterele placutelor de plumb. Numele lui Burebista . (2)
- Fortele misterioase ale pamantului.Partea a VI a. (2)
- Codexul Rohonczi – fals sau original? (2)
- Cum se face : Bratara prieteniei. [ video ] (2)
- Daco-romanii. Cum ne-a fost furata istoria. (2)
- Fratia regilor traci. Misterele coifurilor. (2)
- Mistere antice in Ceahlau (2)
- Viata si personalitatea lui Carol I (2)
- Descopera Romania : Muntii Raraului (2)
- Ce ne dezvaluie GOOGLE EARTH – IMAGINI INCREDIBILE !
Articole noi in Magazin Cultural Stiintific – 2012en.ro
Descopera Romania : „Șatra Pintii” din Cernesti, Maramures
- În Maramureș, în comuna Cernești, există un munte vulcanic, cunoscut printre oamenii zonei drept „Șatra Pintii”, zona de refugiu a vestitului haiduc Pintea Viteazul în care nicio femeie nu are voie…
Descopera Romania : Băile sărate din Cojocna – Cluj
- Comuna Cojocna se luptă pentru a-şi recâştiga faima turistică de odinioară. Băile sărate au trecut printr-o modernizare eşuată, care a presupus fonduri europene cheltuie ineficient. Modernizările f…
Al cincilea satelit al lui Pluto
- A fost descoperit cel de-al cincilea satelit al planetei Pluto. Astronomii au un nou motiv să fie nedumeriti. De ce un corp ceresc, care este mult mai mic decât Luna, are atâţia sateliţi? Este încă…
Istoria perioadei de preotie a lui Ion Creanga
- În 1860, domnitorul Alexandru Ioan Cuza înfiinţa Universitatea din Iaşi, iar printre cele patru facultăţi s-a numărat şi cea de Teologie. Era prima instituţie de învăţământ superior, în accepţiunea…
Cei mai destepti oameni ai planetei
- Site-ul SuperScholar.org a realizat un top al celor mai deştepţi oameni aflaţi în viaţă, iar celebrul fizician Stephen Hawking , imobilizat într-un cărucior cu rotile , ocupă abia poziţia numărul …
De ce tinem post intr-o zi de sarbatoare [29 august] ?
- Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită pe 29 august, fiind considerată zi de post. Ni se cere să postim ca să nu ne asemănăm cu Irod, care din cauza ospăţului fără măsură, a ceru…
Descopera Romania : Statuia ciumei din Cluj
- Realizată în anul 1744, Statuia Fecioarei Maria este un monument din tipologia coloanelor ciumei. Monumentul numit şi „Statuia Sfintei Maria Protectoare” sau „Statuia Ciumei”, se află, în prezent, …
Descoperire senzationala : primul oras din Transilvania
- Primul oraş din Transilvania. Asta au scos la iveală cercetările arheologice de pe traseul viitoarei autostrăzi Sibiu-Nădlac. Aşezarea neolitică de la Turdaş, judeţul Hunedoara era un centru region…
Misterele Planetei : Megaliţi si civilizatii disparute
- Sunt mari şi grei. Zeci sau sute de tone o singură piesă. Unele dintre ele nu pot fi ridicate cu macaralele zilelor noastre, dar au fost prelucrate, transportate şi aşezate, inclusiv unele p…
Misterele corpului uman : Amintiri care nu se sterg
- Un grup de cercetători americani a descoperit 34 de persoane care au o memorie autobiografică ieşită din comun, care le permite să reproducă o mare parte a detaliilor vieţii lor curente, de zi cu z…
Enigmele Istoriei : Templele de la Puma Punku [VIDEO]
- “Expertii au analizat in laborator structurile constructiilor si au ajuns la concluzia ca acestea au fost modelate cu o tehnologie necunoscuta, mult mai performanta decat cea clasica sau cu laser.”…
S-a intamplat ieri : Seceta din 1946
- Culturile agricole compromise, canicula, seceta i-au determinat pe specialişti să compare anul 2012 cu 1946. Se pare că România nu s-a mai confruntat cu asemenea vreme din anul în care s-au organiz…
Misterele istoriei : Doborarea cursei KAL 007
- Pe 1 septembrie 1983, un avion al liniilor aeriene sud-coreene, cu 269 de oameni la bord, decola din Anchorage (Alaska) cu destinatia Seul. N-a mai ajuns la Seul. A fost doborat deasupra Marii Japo…
In cautarea comorii lui Stevenson
- După un sfert de secol, pentru prima oară un grup de exploratori internaţio-nali, conduşi de inginerul britanic Shaun Whitehead, va debarca pe Insula Cocos, teritoriu ce aparţine statului Costa Ri…
Descopera Romania : Biserica din Buru, ridicata de Horea
- Conducătorul răscoalei de la 1784, Nicolae Ursu, zis Horea, a rămas în conştiinţa moţilor nu doar prin desele sale drumuri spre Viena, unde prezenta împăratului Iosif al II-lea doleanţele românilor…
Ciudateniile planetei [ foto ]
- Pietre care se mișcă singure, roci imense care seamănă cu niște trepte care ies din mare, sau Ochiul Saharei, sînt doar cîteva dintre locurile care atrag în fiecare clipa mii de intrebari. Cum s-au…
Cine a inventat : Masina de cusut .
- Inventie : Masina de cusut Inventator : Elias Howe, american An : 1846 Cusutul este un mestesug stravechi, cunoscut de peste 20.000 de ani. Primele ace erau aschii de os si corn de cerb ; primele…
Cronologia expeditiilor catre Marte
- Plasarea cu succes a unui dispozitiv spaţial pe suprafaţa planetei Marte este o operaţiune deosebit de complicată, iar din cele 14 tentative iniţiate din anii 1960 de URSS, apoi de Rusia, dar mai a…
De ce si cum se produc cutremurele
- Potrivit unui studiu publicat in revista “Science”, cutremurele de intensitate mica, asa-numitele seisme “tacute”, dureaza zile, saptamani sau chiar luni de zile, pana cand elibereaza intreaga ener…
Misterele Istoriei : A fost ingropat regele Arthur la Glastonbury ?
- Marea Britanie este unul dintre cele mai fascinante taramuri ale misterelor. Nu ne referim la cele paranormale, la castelele bantuite de „fantome”, ci la constructii si locuri sacre. Unul dintre ac…
Farmacia naturii : Levantica
- Descrierea speciei. Originara din regiunile calcaroase si muntoase mediteraneene, levantica se gaseste la noi numai in culturi. Este un subarbust, inalt pana la 70cm, cu aspect de tufa globuloasa d…
Ce substante contine un hot dog ?
- Hot dog-ul este un aliment extrem de îndrăgit în întreaga lume, iar industria acestui tip de mâncare se dezvoltă. Însă nu toată lumea ştie exact ce conţine un hot dog, iar adevărul i-ar putea deter…
Descopera Romania : Arii protejate pe litoralul Marii Negre
- Rezervatia naturala de la Vama Veche Coasta Vamei Vechi se află în incinta Acvatorului 2 Mai-Vama Veche, care se întinde până la graniţa României cu Bulgaria, de-a lungul a 7 km de coastă. Această…
Fetita care da foc lucrurilor cu mintea
- Cazul unei fetiţe de 11 ani din Vietnam, despre care se spune că are puteri supranaturale, mai precis abilitatea de a incendia lucrurile din jurul ei cu puterea minţii uimeşte oamenii de ştiinţă, s…
Google Street View ne duce in Antarctica
- Cel mai nou update de la Google Maps ne ajuta sa ajungem virtual intr-un loc in care este imposibil sa ajungem vreodata pe propriile picioare. Antarctica este una din acele zone in care extrem de p…
Misterele naturii : Copacul vietii din Bahrain
- Înălţându-se solitar în inima deşertului, la kilometri distanţă de orice sursă de apă şi de orice altă formă de vegetaţie, Copacul Vieţii, din Bahrain, este considerat unul dintre cele mai remarcab…
A fost descoperit scheletul Monalisei lui Da Vinci
- Ingropat sub podeaua unei manastiri din Florenţa, arheologii au găsit un schelet despre care ei cred ca a aparţinut Lisei del Giocondo, care s-a călugărit după moartea soţului ei. Ea a murit în mân…
“Red Sprites” – Misterioasele fulgere stratosferice
- Astronauţii Staţiei Spaţiale Internaţionale au reuşit să fotografieze un fenomen atmosferic misterios, cunoscut sub denumitrea de “red sprite”, care s-a produs în timpul unei furtuni, la mare altit…
Castro vrea sa fie imbalsamat precum Lenin
- Președintele Cubei, Raul Castro, s-a aflat în această săptămână la Moscova. Nu doar pentru a întări alături de Vladimir Putin alianța istorică dintre vechea URSS și insula din Caraibe, ci și pentru…
Inteligenta se mosteneste sau se educa ?
- Aproape 70% din inteligenţa unei persoane este moştenită, susţinea un studiu de referinţă efectuat pe gemeni, în anul 1990, de dr. Thomas Bouchard, de la Universitatea din Minnesota (SUA). De atunc…
Mistere din Romania : Ceausescu a fost ucis de blestemul Brancovenilor
- Ipoteze, legende, mărturii, toate au început să circule din plin după moartea lui Nicolae Ceauşescu. Una dintre acestea se referă la pasiunea acestuia pentru studiul documentelor vechi legate de vi…
Mistere din Romania : Transilvania si Teoria Imigrationista ungara
- Valahii au venit din sudul Dunării, susţin unii istorici străini. Istoriografia românească opune argumente şi dovezi ale creştinismului în Transilvania anterioare creştinării ungurilor şi bulgarilo…
Peste o luna aflam daca exista viata pe Marte
- Nasa anunţă, prin intermediul specialiştilor săi, că forajele realizate de cel mai nou vehicul marţian, numit Curiosity, ar putea scoate la iveală, în luna august a acestui an, forme de viaţă marţi…
Mistere : Sferele Klerksdorp, Africa de Sud
- Se presupune că au o vechime de 3,8 milioane de ani si au fost descoperite în jurul anilor ‘80 de către mineri în mina de argint Wonderstone, din Africa de Sud. Dimensiunea unei sfere variază de la…
Amenintari tehnologice : Electrosmogul
- Odata cu folosirea intensa telefoanelor mobile, a aparut in discutie o noua sursa de poluare si anume cea reprezentata de campurile electromagnetice. Nu numai telefoanele mobile, ci toate aparatele…
4 iulie – ziua mondiala a hamburgerilor
- Ziua Independenţei sărbătoreşte adoptarea oficială, pe 4 iulie 1776, a Declaraţiei de Independenţă, document care certifică apariţia Statelor Unite ale Americii ca stat unic. În momentul semnării, …
Romania sub comunism : contrabanda marinareasca
- Și acum, după 20 – 30 de ani, foștii marinari se feresc să recunoască faptul că aduceau mărfuri interzise și câți bani scoteau din contrabandă. Câțiva dintre foștii navigatori au povestit, pentru A…
Ce este canicula si cum ne afecteaza
- Daca a venit vara apar si codurile de canicula, la fel de publicizate cum sunt si cele de caderi de zapada sau, mai nou, de vant. Dar hai sa vedem ce este canicula, cum afecteaza organismul uman si…
Descopera Romania : Lipovenii din Moldova
- Se iubesc mult. Au pregătit de toate. Dmitri a tăiat trei porci şi doi viţei pe care nevastă-sa i-a gătit cum a ştiut ea mai bine. Au dezgropat şi vinul. E roşu şi gros. Au pus şi la friptură. Au î…
NASA confirma existenta “gaurilor de vierme”
- Pana la calatoriile din Star Trek se pare ca nu mai e mult. Un cercetător de la Universitatea din Iowa, care lucrează pentru NASA, a dezvoltat o modalitate pentru ca o navetă spaţială să poată “vân…
Misterele Universului : Planetele orfane
- De cele mai multe ori ne imaginăm planetele ca făcând parte dintr-un sistem solar, mai mult sau mai puţin asemănător cu al nostru. Noi descoperiri arată că lucrurile nu stau chiar aşa: în Univers e…
Pastila care ne poate prelungi viata
- Cercetătorii au descoperit formula unei pilule-minune, care ar mări speranţa de viaţă a oamenilor. Miraculosul elixir al tinereţii, cum îl denumeşte Daily Mail, are la bază o substanţă găsită în so…
Proiect privat contra asteroizilor ce ameninta Terra
- Foşti astronauţi şi oameni de ştiinţă americani de renume au creat un grup ce a prezentat, joi, un proiect care vizează finanţarea, construirea şi lansarea primului telescop spaţial privat pentru a…
Mistere din Romania : Metroul bucurestean
- Metroul este, pentru locuitorii Capitalei, mai mult decât un mijloc de transport în comun. Acesta salvează ziua multor bucureșteni grăbiți, cărora nu le trece prin minte, ținându-se de bară, câte m…
Descopera Romania : Stolniceni, raiul arheologilor
- La 50 de kilometri de Chişinău, pe 12 hectare de pădure, se întinde cea mai mare cetate din sud-estul Europei. Vara specialiştii lucrează aici, încercând să afle adevărul despre situl ce datează di…
Descopera Romania : Cruci, satul fantoma
- Satul-fantomă, din comuna Goieşti, este situat la 30 de kilometri de Craiova. Dacă îi întrebi însă pe tinerii din localitate cum se ajunge acolo, cei mai mulţi ridică din umeri. „Aici am stat 70 de…
SeaOrbiter, prima navă oceanică verticală
- SeaOrbiter va fi prima navă verticală din lume. Va măsura 51 de metri înălţime şi mai mult de jumătate din ea va fi sub apă. Lucrările pentru construirea sa vor demara în luna octombrie a anului cu…
Biografii : Mircea Eliade
- Poate unul dintre cei mai prolifici scriitori pe care literatura romana i-a dat este Mircea Eliade, ale carui opere au trecut granitele tarii. Scriitor si istoric al religiilor, Mircea Eliade s-a n…
Adevaruri si legende despre bere
- Un român consumă în medie anual între 60 şi 100 de litri de bere, conform unor statistici realizate la nivel european de publicaţiile The Economist şi The Business Insider. Pentru că este băutura a…
Paranormal : Fantomele
- Când este vorba despre apariţiile fantomatice, în general, oamenii par a fi paralizaţi de frică. Frica de necunoscutul de dincolo de vizibil. Dar credinţa în existenţa acestor apariţii inexplicabil…
Articole noi pe 2012en.ro
Zapada de la Polul Nord se topeste [ foto NASA ]
Cea mai buna dovada ca zapada de la Polul Nord se topeste, si nu incet, o reprezinta un set de fotografii facut public de NASA. Imaginile surprinse din spatiu arata …citeste mai mult
13 1share24
Misterele Istoriei : Boala dansului
In timpul Evului Mediu, istoriografia europeana a consemnat un numar de intamplari bizare, care nu pot fi pe deplin intelese nici astazi. Fara niciun motiv aparent, unii oameni erau loviti …citeste mai mult
12 1share19
Google Live Traffic, activ si in Romania
Serviciul Google Live Traffic, lansat marţi şi în România, poate fi de un real ajutor şoferilor care vor să evite aglomeraţia din trafic. Utilizatorii de smartphone-uri pot afla în timp …citeste mai mult
12 1share19
Istoria Cadrilaterului
Destinul uneia dintre cele mai exotice părţi ale României Mari, Cadrilaterul sau Dobrogea de Sud, continuă, periodic, să revină în atenţia istoricilor şi a opiniei publice. La fel, mulţi istorici …citeste mai mult
16 1share33
Descopera Romania : Peştera cu cristale din mina Farcu
Peştera cu cristale din mina Farcu, unică în ţară, a fost amenajată pentru vizitare şi va fi inaugurată vineri, 22 iunie, de către reprezentanţii Centrului pentru Arii Protejate şi Dezvoltare …citeste mai mult
19 1share39
Alimente care iti schimba mirosul corpului
Consumul frecvent de alimente de tip fast-food influenţează mirosul corpului, afirmă medicul britanic Trisha Macnair, citată de bbc.co.uk. Aceste alimente sunt doldora de grăsimi „rele”, de zahăr şi de aditivi …citeste mai mult
48 1share67
Ipoteza soc : Dacii se inrudeau cu celtii, nu cu getii
În ultimele luni, în dezbaterea culturală și publicistică românească a reapărut o temă veche de două secole – cine au fost dacii și cât de importantă a fost civilizația lor …citeste mai mult
42 1share61
Cine a inventat : Motorul cu ardere interna
Inventie : Motorul cu ardere interna Inventator : Robert Street, englez An : 1794 Motorul cu ardere interna este una din acele inventii care a adus omenirii atat foloase, cat …citeste mai mult
15 1share25
Mistere neelucidate : Cine a fost D.B.Cooper
D.B. Cooper este cel mai faimos “pirat aerian” din istorie. El a cumpărat un bilet sub numele (fals) de Dan Cooper, pentru o cursă spre Portland, Oregon, pe 24 noiembrie …citeste mai mult
16 2share38
Zeii greci
Un fel de “sfinţi păgâni”, le-am putea spune. În număr de 12, ca şi apostolii creştini. Nu puţini cercetători ai mitologiei greceşti s-au oprit la această cifră, pentru a consemna …citeste mai mult
15 1share35
Voyager a ajuns la marginea Sistemului Solar
Sonda spaţială americană Voyager 1 a ajuns la marginea Sistemului Solar şi a stabilit astfel un nou record, devenind dispozitivul creat de om aflat la cea mai mare distanţă de …citeste mai mult
36 1share50
Unde au fost românii între secolele IV-XIII ?
Pentru specialişti, istoria veche a românilor se aseamănă cu un joc de puzzle. Piesele lipsesc sau au contururi înceţoşate, nu se îmbină, iar imaginea de ansamblu se creionează cu greu. …citeste mai mult
158 4share181
Dacii si celtii
Informaţiile certe pe care le deţin istoricii despre daci sunt destul de limitate. Numărul izvoarelor istorice scrise este mic, iar în privinţa izvoarelor nescrise, cercetările au avansat extrem de puţin …citeste mai mult
9 1share23
Misterele mayasilor – Codexul din Dresda
Vizitatorii Muzeului Cartii aflat in incinta Bibliotecii de stat din Dresda au norocul rar de a putea contempla unul dintre cele mai importante vestigii ale culturii Maya. Alaturi de Codexul …citeste mai mult
46 2share56
Zilele nefaste ale acestei saptamani, conform Calendarului Popular
De luni am intrat în ultima săptămână importantă a Calendarului Popular, în care fiecare zi aduce restricţii şi temeri, patroni demoniaci şi ceasuri rele. Luni am scăpat de “Lunea Încurcată”, …citeste mai mult
44 1share50
Final Destination in Romania : Familia blestemata
Celebrul film “Destinaţie finală”, în care moartea te urmăreşte oricât ai încerca să scapi, este copiat perfect de un caz absolut real, cu o familie din Cluj Napoca. Tatăl s-a …citeste mai mult
29 0share34
OZN provoaca panica deasupra Israelului
Sute de israelieni au sunat la poliţie joi seara, afirmând că au văzut un OZN la nord de graniţa cu Libanul în jurul orei locale 21:00. Un mic obiect luminos …citeste mai mult
36 1share46
Google si Apple realizeaza harti 3D cu avioane spion
Companiile Apple şi Google folosesc avioane de spionaj pentru realizarea unor hărţi 3D de mare rezoluţie, care pot surprinde oamenii chiar şi în timp ce fac plajă în propria curte, …citeste mai mult
19 1share24
Tipuri de tulburari de alimentatie
Tulburarile de alimentatie ca anorexia, pica sau bulimia, sunt destul de cunoscute, dar acestea nu sunt singurele legate de mancare sau greutate. Potrivit Listverse preluat de ziare.com, iata cateva astfel …citeste mai mult
7 1share12
Mistere din Romania : Cea mai mare eroare judiciara
În vara anului 1977, fantoma faimosului asasin în serie Râmaru era din nou prezentă la Bucureşti, după ce o tânără, Anca Broscăţeanu, fusese ucisă cu bestialitate, tranşată, iar fragmente din …citeste mai mult
58 3share68
Cine a inventat : Televiziunea
Inventie : Televiziunea Inventatori : Charles Jenkins, american si John Logie Baird, scotian An : 1925 Primele experimente in televiziune au inceput aproape imediat dupa inventarea fotografiei, la mijlocul sec. …citeste mai mult
2 2share9
Gaia – Teoria Pamantului “viu”
Este Pamantul o fiinta vie ? Indicii chimice ar putea dovedi în cele din urmă că planeta noastră este un unic sistem organic “Ipoteza Gaia”, susţine ca pământul este un …citeste mai mult
27 2share39
Blestem ? Doi frati au murit in aceeasi zi, in accidente diferite
O familie din judeţul Caraş-Severin şi-a pierdut doi copii în accidente care au avut loc miercuri, 6 iunie, pe acelaşi drum, dar la ore diferite. Fraţii, băiat şi fată, au …citeste mai mult
12 2share17
Prostia fara frontiere : Calculeaza manelistul din tine
Incredibil: a fost inventat şi testul care îţi arată cât de manelist eşti! Circulă pe facebook şi, ca structură, este conceput după tiparul testelor clasice, cum sunt cele de inteligenţă …citeste mai mult
63 1share90
Oamenii beti nu sunt muscati de insecte
Daca mai era nevoie de inca un motiv ca romanii sa bea vartos, atunci l-au gasit, sau mai bine zis l-au gasit americanii. Potrivit unui studiu recent efectuat in SUA, …citeste mai mult
17 1share23
Google Maps devine 3D si nu va avea nevoie de conexiune la net
Google a prezentat miercuri o nouă versiune a aplicaţiei sale de geolocalizare Google Maps, care va funcţiona fără conexiune internet. “Nu veţi mai avea nevoie niciodată de hărţi pe hârtie”, …citeste mai mult
45 2share54
Descopera Romania : Muntii Raraului
O drumetie in Muntii Rarau ofera calatorului ambianta plina de autentice frumuseti carpatine, in care brazii si molizii aduc farmecul nordului. Aici, in zorii zilei, drumetul are prilejul sa asculte …citeste mai mult
5 0share35
Descopera Romania : Moara lui Assan
Moara lui Assan, construită în anul 1853, este prima moară cu aburi din România. Moara se află în București, în zona Obor-Lizeanu. Moara lui Assan este clasificată în evidențele Ministerului …citeste mai mult
14 1share19
Se relanseaza brandul “Anticipatia”
Sub sloganul „Venim din viitor! După 30 de ani… vom anticipa din nou”, Editura Nemira anunţă că va relansa anul acesta brandul „Anticipaţia”, la 30 ani de la apariţia primului …citeste mai mult
3 1share7
Un copil mort s-a ridicat din sicriu şi a cerut un pahar cu apa
Un caz şocant, dincolo de limita credibilului, într-un oraş din Brazilia. Un băieţel de numai doi ani, care fusese pronunţat decedat la spitalul local, s-a ridicat din sicriu şi a …citeste mai mult
67 1share76
A murit scriitorul american de science-fiction Ray Bradbury
Ray Douglas Bradbury, cunoscut cel mai bine pentru romanul distopic Fahrenheit 451, a murit la vârsta de 91 de ani, potrivit realitatea.net. Anunţul a fost confirmat pentru io9.com de familia …citeste mai mult
5 1share9
Ecosistemul planetei este in pericol
Ecosistemul planetei noastre s-ar putea autodistruge intr-un secol, ajutat in mod semnificativ de actiunile distructive ale omului asupra mediului. Schimbările climatice, creşterea populaţiei mondiale şi pagubele provocate mediului înconjurător ar …citeste mai mult
6 1share11
DNS Changer, virusul care te lasa fara NET pe 9 iulie
Facebook a demarat o campanie prin care îi avertizează pe cei 500.000 de internauţi care încă au calculatoarele infectate cu virusul DNSChanger că ar putea rămâne fără internet pe data de …citeste mai mult
32 1share38
Ce se intampla cand se intalnesc 3 nebuni care se cred Isus
Un experiment psihologic desfăşurat în anul 1959 a reunit trei bolnavi de schizofrenie care credeau că sunt Isus. Ce a urmat depăşeşte imaginaţia creatorilor de bancuri cu nebuni. Experimentul a …citeste mai mult
34 1share41
Care este lungimea Marelui Zid Chinezesc
Daca pana acum lungimea Marelelui Zid Chinezesc era estimata a fi intre 8 si 10.000 de km, masuratorile amanuntite facute in ultimii ani au aratat ca lungimea acestuia e mult …citeste mai mult
19 1share24
Efectul Yarkovsky, amenintare pentru Terra
O forţă încă neînţeleasă pe deplin pe cercetători, numită efectul Yarkovsky, ar putea duce la o coliziune a unui asteroid cu Terra. Efectul Yarkovsky poatea modifica traiectoria unui asteroid până …citeste mai mult
30 1share36
Eveniment cosmic straniu petrecut acum 1300 de ani
Stranii urme lăsate de radiaţia emisă de un eveniment cosmic misterios – produs în anul 774 sau 775 e.n. – au fost descoperite în inelele unor trunchiuri de arbori de …citeste mai mult
41 1share48
OZN -ul din Marea Baltica va fi explorat
O echipă de cercetători suedezi sunt foarte aproape de a desluşi misterul desprins parcă dintr-un episod Dosarele X. Oamenii de ştiinţă vor coborî în adâncuri pentru a cerceta obiectul cilindric …citeste mai mult
2 1share76
Cei mai cruzi oameni ai Antichitatii
Istoria este plină de poveşti cu oameni răi care comit crime teribile. Din pacate acestea sunt atât de multe la număr incat Listverse.com ar fi fost în măsură să faca …citeste mai mult
41 1share53
Boala care poate duce la explozia inimii
Boala este asemănătoare cu SIDA deoarece este greu de detectat şi pot dura ani până ca simptomele să îşi facă apariţia, relatează Daily Mail preluata de Mediafax. Boala Chagas, denumită …citeste mai mult
Источник: http://www.2012en.ro/
Fratia regilor traci. Misterele coifurilor.
Langa Copuzu de astazi, in urma cu peste doua milenii, regele getilor, Dromichete, si-a facut capitala si l-a adus in lanturi pe generalul macedonean Lisimah, mana dreapta a lui Alexandru cel Mare, dupa ce i-a infrant ostile. Si astazi se mai gasesc in pamant urme ale acelor timpuri, scormonite de localnici si de arheologi. Despre tracii pagani s-a scris ca (…) se fereau de carne si imbucau doar miere, lapte si branza, straduindu-se sa vietuiasca in pace cu vecinii, drept pentru care Strabon i-a numit capnobati (…), traind numai cu aerul pe care-l trag pe nari. Altii staruiau intr-o evlavie si mai fara de seaman, lipsindu-se de femei, ktistii, adica “cei care indreapta legile” strambate de cei nevolnici, o stirpe de slaviti mulgatori de iepe, mancatori de lapte si cei mai drepti dintre oameni, asa cum au fost descrisi tracii de Homer si de Herodot. In Piscul Crasanilor, in punctele Delus, Platou si Lutarie, s-au gasit urmele de dimensiuni impresionante ale unei cetati getice, despre care Vasile Parvan a afirmat ca este Hellis, Cetatea Soarelui, resedinta lui Dromichete. Tot aici,inscriptiile tracice plaseaza locul nasterii si copilariei GEMENILOR CERESTI(APOLLO SI ARTEMIS).Acest loc sacru s a numit NETIN DAVA -”Cetatea Nasterii”si se afla pe malul apusean al lacului Saratuica ,in stinga Ialomitei.Si tot aici,pe teritoriul satului PIERSICA(Ialomita) se afla si locul unde se afla si OCHII GETILOR,la 10 km de Copuzu.

Mistere din Romania : Operatiunea “Tidal Wave”
Din ianuarie 1943, odată cu abandonarea capului de pod din Kuban, s-a spulberat definitiv speranţa de a putea folosi pentru aprovizionarea Germaniei ţiţeiul din Caucaz. Astfel, livrările de petrol din România au căpătat o importanţă sporită pentru aprovizionarea cu carburanţi a Reichului.
Schimbarea cursului războiului îi face pe Aliaţii anglo-americani să ia în calcule petrolul românesc din regiunea Văii Prahovei. Astfel, îi sinteza “The Significance of Rumanian Oil” se fac constatările: “Bombardarea capacităţilor de producţie, rafinare şi transport în şi din preajma Ploieştilor, România, reprezintă de departe cel mai strălucit mijloc de a provoca un dezastru imediat economiei de ţiţei a Axei şi, în consecinţă, efortului de război al Axei.

Producţia de petrol a României se ridica, în timpul războiului, la 6.000.000 tone anual, ceea ce reprezenta 35% din totalul producţiei de combustibil al Axei (inclusiv produsele sintetice şi substitutele) şi 70% din totalul producţiei de petrol brut. Fără producţia de petrol a României de 500.000 tone lunar, Europa nazistă ar rămâne cu numai 900.000 tone lunar să confrunte un consum total care n-ar putea fi mai mic de 1.400.000 tone lunar, atunci când aşteptata ofensivă de vară începe. Dacă producţia de petrol românesc ar fi distrusă, Germania ar fi privată de tot petrolul românesc, poziţia petroliferă a Axei ar deveni rapid atât de dezastruoasă încât s-ar interfera în mod serios cu continuarea conducerii militare a operaţiunilor la o sacră majoră.
Primul raid asupra Ploieştiului a fost acela din 12 iunie 1942, cunoscut sub denumirea de Operaţiunea Halverson. Decolate din localitatea Fayid, din Egipt, 13 bombardiere au parcurs ruta Siria , Grecia ,Constanţa ,Ploieşti, atacând singurul obiectiv propus , rafinăria Astra – Română. Obiectivul este ratat, misiunea fiind un mare eşec. Nici Washingtonul şi nici Bucureştiul nu comentează a doua zi incidentul.
În România un singur om şi-a dat seama pe de-a-ntregul de gravitatea situaţiei ,ataşatul aero al Ambasadei Germaniei la Bucureşti ,Alfred Gerstenberg. În faţa Statului său Major “de asistenţă militară”, după prezentarea justă a evenimentelor, el a concluzionat: “Este un început”. Se crease un precedent.
Tablourile blestemate
Portretul frumoasei printese rusoaice Maria Lopuhina, realizat de pictorul Vladimir Borovikovski, a starnit in Moscova, la finele veacului al XVIII-lea, o adevarata groaza in randul tinerelor femei. La scurt timp dupa ce i-a pozat artistului, tanara printesa s-a imbolnavit si a murit fulgerator. Despre tatal ei, Ivan Tolstoi, se soptea in taina demult, prin saloanele luxoase in care se intalnea nobilimea rusa, ca era pasionat de fenomenul paranormal, un adept al misticismului si, totodata, membru important al unei loji francmasonice. De altfel, dupa moartea unicei fiice, se vorbea ca indureratul tata,
prin intermediul unor forte oculte, ar fi reusit sa transfere spiritul Mariei in portretul pictat de Borovikovski, de unde, din dorinta de razbunare, sufletul nelinistit al printesei ar fi “furat” vietile mai multor tinere de varsta maritisului. Peste zece fete ar fi murit subit, dupa ce privisera imaginea. Lantul nenorocirilor s-a sfarsit cand colectionarul de arta Pavel Mihailovici Tretiakov a cumparat portretul si l-a expus in celebra sa galerie din Moscova.
Exista credinta ca orice opera de arta are o energie a sa proprie, o energie mostenita de la autorul ei, care sporeste odata cu trecerea timpului. Fiecare privitor traieste in momentul admirarii unui tablou, sau a unei sculpturi, o anumita stare. Aceasta dispozitie sufleteasca este captata de operele de arta, inmagazinata si apoi retransmisa celorlalti spectatori. Desi pare fantezista, teoria a fost emisa si vehiculata atat de criticii de arta, cat si de psihologii moderni. Expertii sunt de parere ca un artist, in momentul crearii unei opere, o poate inzestra cu forte nebanuite, misterioase.
Artefactul extraterestru de la Aiud
Un obiect cu provenienţă necunoscută, descoperit întâmplător lângă râul Mureş la Aiud, judeţul Alba, ridică întrebări fără răspuns de 40 de ani. Denumit „călcâiul de aluminiu“, obiectul pare din altă lume, iar unii susţin că este extraterestru.
Obiectul a fost descoperit în anul 1973, de câţiva muncitori care lucrau la o balastieră pe malul Mureşului, lângă Aiud. Au scos din pământ, de la peste 10 metri adâncime, trei corpuri, dintre care două erau asemănătoare, iar unul diferit
Articole publicate in ultimele 2 luni pe www.2012en.ro
Articole publicate in www.2012en.ro in ultimele 2 luni
100 cele mai citite articole in Magazin Cultural Stiintific
|
|
- Prezicerile lui Nostradamus pentru Romania. (8920)
- Cum sa vezi filme 3D acasa. (7843)
- Tunele secrete sub Muntii Bucegi. (5903)
- Misterele ascunse din “Cina cea de Taina”. (4137)
- Orasul secret de sub Sarmizegetusa. (4021)
- Diavolul e la Vatican ! (3617)
- Harta ce nu ar trebui sa existe a lui Piri Reis. (3352)
- Tasad, satul din lumea de dincolo. (2817)
- Potopul a inceput in Romania. (2675)
- Comoara dacilor, ascunsa in Muntii Vrancei ? (2586)
- Piramida misterioasa la Rasnov ? (2451)
- Fotografii incredibile.Reale sau trucate? (2223)
- Civilizatie antica descoperita sub calota Antarcticii. (2146)
- Daco-romanii. Cum ne-a fost furata istoria. (1942)
- Misterele placutelor de plumb. Numele lui Burebista . (1924)
- Misterele Ceahlaului: Fenomene paranormale pe muntele lui Zamolxis (1868)
- Misterele evreilor. (1692)
- Nume ciudate din Romania. (1688)
- Atlantida descoperita de Google Ocean? (1531)
- Istoria tunelelor secrete de sub Bucuresti. (1517)
- Lumea din Pamant ! (1455)
- Ascunde Biblia un Cod secret ? (1391)
- Pelasgii, cea mai veche civilizatie din Europa. (1359)
- AUTOTROFII – Oameni care traiesc fara mancare si fara apa. (1291)
- Noul Yahoo Messenger 11. Download now. (1270)
- Codul lui Nostradamus. (1249)
- Misterele Lunii.Baze extraterestre contra misiunii Apollo. (1247)
- Misterele Istoriei : Ganditorul de la Hamangia. (1208)
- Profetiile de la Fatima. (1052)
- Triunghiul Bermudelor din Marea Neagra. (1007)
- SECRETELE VATICANULUI – BIBLIA FALSIFICATA ! (998)
- Secretul imbatranirii, aproape descoperit. (971)
- Hibrizii om-animal . Himerele. (959)
- Misterele catacombelor Brailei. (947)
- Vanga, istoria unui Nostradamus feminin. (940)
- Istoria vampirismului. Despre vampiri. (937)
- Otzi, omul preistoric, îşi arată faţa după 5.300 de ani. (919)
- Extratereştrii au luat contact cu Terra ! (905)
- Misterele Planetei – tunele secrete . (900)
- Misterele Moscovei – Planeta subterana (889)
- Pompei, orasul ingropat. (873)
- Secretele kosonilor. (869)
- Din nou despre misterele Bucegilor. (854)
- Creatura care supravietuieste în adancurile pamantului. (853)
- Cele mai ciudate lucruri care se întâmplă în spaţiu. (847)
- Mitul Shambhalei: Un regat atotputernic in adancul Terrei (827)
- Istoria tiganilor. (808)
- Structură ciudată pe Marte, “descoperită” de un american cu Google Earth. (807)
- National Geographic prezinta : Ghid de călătorie în cosmos. (806)
- Statuile “invinsilor” daci in muzeele lumii. (793)
- Rusia confirma : OZN-urile exista! (781)
- Pamantul si fortele sale misterioase. (770)
- Sfarsitul lumii va fi evitat prin gasirea a 13 cranii Maya (768)
- Biserica Neagra (Brasov). Stiati ca…? (763)
- Fantomele de la Cap Aurora. (760)
- Fortele misterioase ale pamantului . Partea I. (760)
- Adevaruri nestiute despre Rascoala de la 1907. (757)
- Teoria Conspiratiei : Romania – lovitura de stat din 1989 (755)
- Bucegi, zona vietii vesnice ! (754)
- Secretele murdare ale Vaticanului. (753)
- Fratia regilor traci. Misterele coifurilor. (748)
- Există dovezi istorice ale existenţei lui Iisus ? (746)
- Leonardo da Vinci, Cina cea de taina si misterele ei. (744)
- Vulturul codalb, pe cale de disparitie in Romania. (742)
- Neanderthalienii inca traiesc ? (732)
- Reincarnarea, teoria sufletului calator in timp. (728)
- Mistere mai putin cunoscute. (725)
- Pozitia in care dormi si bolile de care poti suferi. (720)
- Silbury Hill, un Stonehenge in adancuri (718)
- Baza extraterestra in Siberia ? Iadul ? Lagar secret ? (713)
- Minuni ale lumii, despre care nu stiai ca exista. (694)
- Cum ne este furata istoria [ II ]. (689)
- Muntii Bucegi – poarta spre alta lume.Centrul energetic al lumii. (683)
- Manuscrisul Voynich (682)
- Planete posibile. Documentar Video. (664)
- Armele secrete ale lui Hitler. (662)
- Gandacul de balegar. Scarabeul sacru al egiptenilor. (657)
- Criminalii istoriei – Femeile naziste. (653)
- OZN-urile supravegheaza evolutia omenirii. (647)
- Magia cifrei 7. (641)
- Calatoria in timp. Adevar sau fictiune ? (620)
- Extraterestrii stravechi . Ancient Aliens. [ video ] [ HD ] (619)
- O enigma istorica: romanizarea Daciei. (618)
- Burebista, primul rege dac. (616)
- Kilogramul pierde din greutate . (614)
- Doi italieni promit energie la 1 cent kilowattul, prin fuziunea rece. (613)
- Codul lui Da Vinci este real ! (607)
- Mistere din Romania. Locuri fermecate sau blestemate. (603)
- Nume amuzante de localitati din Romania. (589)
- Misterioasele pietre scrise din Muntii Buzaului. (588)
- Unul din ultimele triburi amazoniene izolate de civilizatie. Video. (586)
- Stalingrad si deportarea.Povestea unui supravietuitor. (585)
- Teoria timpului istoric mai scurt . (583)
- Tot ce stim despre medicina ar putea fi gresit. (575)
- Rezervele secrete de aur ale celui de-Al Treilea Reich (568)
- Moartea albinelor ameninta siguranta alimentatiei mondiale. (562)
- Avionul “invizibil” chinez , fabricat cu tehnologie americana furata ! (560)
- “Cartea Revelatiei” cu chipul lui Hristos turnat in plumb. (560)
- O familie din Arad s-a trezit cu urme ciudate pe acoperişul casei (553)
- Boli citite in degetele de la maini si de la picioare. (548)
Articole publicate in www.2012en.ro in ultimul timp.
Românii traiau 200 de ani acum cateva secole !
- Au existat destule cazuri în care oamenii au atins suta de ani pe întinsul pământului românesc. Noi cităm aici numai o parte din aceia care au depăşit un veac, şi…
10 reguli de aur pentru a slabi.
- Organismul depozitează lipidele în celulele grase atunci când prezintă un surplus de calorii, surplus care provine din alimentaţia inadecvată consumului zilnic. De asemenea barbăţii au metabolismul…
Elemente surprinzătoare în formarea norilor.
- Fizicienii de la CERN (Laboratorul European pentru Fizica Particulelor Elementare) au descoperit detalii surprinzătoare în ceea ce priveşte formarea norilor, în timpul unui studiu în care au încerc…
A fost descoperită o planetă de diamant!
- O planetă foarte exotică, deoarece pare să fie alcătuită în mare proporţie din diamante, a fost descoperită gravitând în jurul unei stele de mici dimensiuni, în apropiere de galaxia noastră,…
Incalzirea globala si razboaiele.
- Variaţiile climatice, precum cele provocate de El Nino şi La Nina, au un anumit impact asupra declanşării de conflicte în regiunele afectate de aceste cicluri naturale, un fenomen care riscă să se…
Istoria spartanilor.
- Ca o ramasita a unui stravechi si mut blestem, implantat si astazi in subconstientul colectiv, le asociem spartanilor asprimea si cruzimea absolute. Nici tagma istoricilor, din Antichitate pana azi…
Diavolul zeu al Everestului.
- Povestea incepe la granita dintre Nepal si Tibet, in inima Asiei, acolo unde pamantul pare a se uni cu cerul. “Mama oceanului”, asa cum este numit Muntele Everest de localnicii…
Câinii pot detecta cu o precizie de peste 70% cancerul de plămâni.
- Câinii ar putea fi folosiţi pentru identificarea persoanelor care suferă de cancer pulmonar, potrivit unui studiu publicat în European Respiratory Journal. Oamenii de ştiinţă germani de la Spitalul…
Suntem în pericol de a fi atacaţi de extratereştri?
- Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ar putea salva rasa umană de la un atac al extratereştrilor, sunt de părere oamenii de ştiinţă ai NASA, citaţi de The Guardian….
S-a calugarit Stefan cel Mare inainte de moarte ?
- Mormantul Sfantului Voievod a fost deschis pana acum de doua ori. Istoricii nu s-au pronuntat sau, mai degraba, au evitat sa se pronunte cu privire la o problema fundamentala: a…
Zeii misteriosi din adancuri.
- Enki, patronul spiritual al orasului sumerian Eridu, era zeul “apelor din adancuri”, “Apzu”, unul dintre cei mai importanti zei din panteonul sumerian, cunoscator al tainelor adancurilor, cel care …
Blestemul mumiilor.
- 2010 : Una dintre tintele predilecte ale hotilor este comoara regelui Tutankamon. Doi hoti au reusit sa patrunda in Muzeul Regal si au deschis sarcofagele a doua mumii, care inca…
NASA a descoperit vulcani neobişnuiţi pe faţa nevăzută a Lunii.
- Ascunsă de ochii pământenilor, partea nevăzută a Lunii găzduieşte mai mulţi vulcani adormiţi, care au schimbat aspectul suprafeţei satelitului, arată un nou studiu NASA. Informaţiile şi fotografiil…
17 ani din viaţă, uitaţi peste noapte.
- Naomi Jacobs avea 32 de ani şi era mămica unui băieţel de 11 ani. Într-o noapte liniştită de vară din 2008, ea s-a culcat pentru a se trezi a doua…
Timpul nu curge doar inainte !
- Datorita teoriei relativitatii elaborate de Albert Einstein, a fost ridicat un mare semn de intrebare legat de curgerea uniforma a timpului, asa cum e masurata ea de ticaitul unui ceasornic….
S-a descoperit orasul biblic Sodoma ?
- Arheologii au descoperit în Iordania ruinele unui aşezământ antic ce ar putea fi oraşul biblic Sodoma. La circa 14km nord-est de Marea Moartă, în sudul văii râului Iordan, se află…
NASA trimite o sonda intr-un crater de pe Marte.
- NASA a anunţat vineri unde va trimite următorul rover pe Marte: într-un crater enorm, denumit Gale. NASA va lansa în noiembrie misiunea Mars Science Laboratory, în valoare de 2,5 miliarde…
De ce sa mergi in concediu la Mangalia.
- Mangalia se încăpăţânează să nu se alinieze trendului, să rămână în urma staţiunilor de tip bâlci de pe litoralul românesc care aruncă în aer liniştea ce ar trebui să te…
Rechinii-balena mananca oameni?
- Un scufundător care a fost la un pas de a fi înghiţit de un rechin-balenă, în timp ce acesta se hrănea cu plancton, a fost surprins de un fotograf. Fotograful…
Misterul sarcofagului de la Palenque.
- Un obiect foarte mult discutat în cercurile de specialitate este piatra de mormânt din Palenque. Aceasta a fost descoperita pe 15 Iulie în anul 1952 de catre archeologul mexican Alberto…
Rusia declară “era Soyuz”, după retragerea navetelor americane.
- Moscova a declarat joi că a început “era Soyuz”, după ce ultima navetă spaţială americană a fost retrasă din folosinţă. Sistemul rusesc este singurul care va mai transporta astronauţi pe…
Cinci beneficii ale fumatului asupra sănătăţii.
- Cine spune că fumatul dăunează grav sănătăţii ar trebui să ia în considerare anumite studii care spun că fumătorii sunt îndeajuns de norocoşi să trişeze cancerul, bolile de inimă, emfizemul…
Cel mai economic tramvai din lume, fabricat la Arad.
- Locul strungurilor comuniste a fost luat de mijloacele de transport ecologice. Arădenii produc cel mai modern şi economic tramvai din lume. Acesta este dotat inclusiv cu rampe de acces pentru…
Arme-fantomă cu destinaţie top secret.
- La baza Santo Stefano erau stocate 400 de rachete şi multe alte materiale de război. Dispariţia lor recentă şi destinaţia finală rămân un mister, media italiană evocând diverse scenarii. Publicaţia…
Un steag al lui Ştefan cel Mare, recuperat din Grecia şi restaurat în ultimii 7 ani, expus la MNIR
- Un steag al lui Ştefan cel Mare, recuperat de statul român de la Mănăstirea Zografu, din Grecia, în 1917 şi restaurat în ultimii şapte ani, va fi expus de miercuri…
Mistere mai putin cunoscute.
- Cu siguranţă cunoşti controversele legate de Triunghiul Bermudelor, un loc celebru din Oceanul Atlantic, unde se presupune că au loc frecvent întâmplări paranormale. Ce părere ai însă de vase fanto…
Articole noi !
-
De ce Luna nu cade pe Pamant ?
Raspunsul complet la intrebarea “De ce Luna nu cade pe Pamant, iar merele cad?”, s-a lasat asteptat pana la inceputul secolului trecut, cand Einstein a elaborat teoria generala a relativitatii….
-
Fortele misterioase ale Pamantului. Partea a VII a.
Este interesant ca cea mai cuprinzatoare descriere a Agartei a fost facuta de un ocuitist european, Alexandre de Saint-Yves, devenit prin 1880 marchiz de Alveydra. El o situeaza undeva,…
-
Motive pentru care BlackBerry va muri.
Producătorul telefoanelor BlackBerry e într-o mare încurcătură. Compania pierde clienţi în faţa Apple şi Google, iar dezvoltatorii software nu se înghesuie să producă aplicaţii pentru Blackberry. Ieri erau pe val, astăzi nu. Iată…
-
In cautarea nemuririi.
In ultimele decenii, conceptul de stopare a batranetii s-a strecurat din paginile romanelor de fictiune in proiectele unora dintre cele mai mari institutii de cercetare din lume. Doar termenii s-au…
-
Proiectul Borghild – papusa gonflabila nazista.
Văzând câţi soldaţi sunt tinuţi departe de linia frontului de bolile sexuale pe care le luau de la târfele din Paris, Hitler a ordonat ca din raniţa fiecărui soldat să…
-
Au apărut filmele 4D: miroşi piraţii din Caraibe !
Domnia revoluţionară a filmelor 3D se dovedeşte a fi foarte scurtă, căci filmele 4D le şi detronează. O companie coreeană a deschis deja un cinema 4D şi şi-a deschis reprezentanţă…
-
Primul dublu transplant de picioare din lume.
O echipă de medici spanioli a realizat primul dublu transplant de picioare din lume, la Valencia. Tânărul pacient nu mai putea folosi protezele, astfel încât singura alternativă pentru el era…
-
Care va fi viitorul navetelor spatiale ?
Naveta Atlantis urmează să decoleze vineri, dacă vremea va permite acest lucru, în cadrul unei misiuni care reprezentă ultimul zbor în spaţiu al unei navete americane. Preşedintele american Barack Obama…
-
Vrei o invitaţie la Google+? Google VS Facebook.
Google susţine că noua lui reţea de socializare, Google+, va rezolva ceea ce se cheamă “nefericitul” sistem de partajare online. Însă Google este foarte restrictiv în lansarea de invitaţii pentru…
-
A apărut microfonul care “imită” urechea orcilor.
Oamenii de ştiinţă lucrează la un microfon subacvatic hipersensibil, “copiind” urechile balenelor ucigaşe. Acesta va putea capta sunete chiar şi în condiţiile extreme de la mare adâncime. O echipă de…
-
Doppelganger, devoratorul de identitate .
- Dublura sau “doppelgangerul” i-a fascinat dintotdeauna pe oameni. Nu-i chiar asa de usor sa te intalnesti pe strada cu… tine insuti, fara sa te infiori. O halucinatie? O umbra…
-
Specii noi si ciudate descoperite in Noua Guinee.
1060 de specii noi au fost descoperite în Noua Guinee. Peste 1000 de specii noi au fost descoperite în Noua Guinee, între 1998 şi 2008. Dintre acestea, 12 sunt…
-
Noul Yahoo Messenger 11. Download now.
Versiunea 11 a Yahoo Messenger este finalizată şi poate fi deja descărcată. Aceasta nouă variantă vine cu numeroase optimizari, dar si cu câteva surprize pentru gameri. Yahoo Messenger 11 permite…
-
Astronomii au descoperit cel mai strălucitor obiect din univers .
Oamenii de ştiinţă au descoperit cel mai strălucitor obiect din cosmosul tânăr, o galaxie super-luminoasă care pune sub semnul întrebării noţiunile despre evoluţia găurilor negre masive. Obiectul este un quasar,…
-
Fortele misterioase ale pamantului.Partea a VI a.
Partea 6 din 7. Regasim pentru piramide cele trei interpretari pe care le intalnim in istoria ideilor, ori de cate ori e vorba de crearea unui obiectiv de exceptie. In…
-
Fortele misterioase ale Pamantului.Partea a V a.
Partea 5 din 7. Vechi legende locale reluate de Geoffrey din Monmouth in “History of the Kings of Britain” (1136) atribuiau megalitilor puteri tainice inexplicabile si sustineau ca legendarul mag…
-
Profetiile de la Fatima.
Sa fie oare un semn al unui sfârsit de ciclu, dupa cum civilizatia Maya spune? Sa se apropie oare razboi si ploaie cu foc dupa cum diferite prorociri spun? Sa…
-
Calatoria in timp. Adevar sau fictiune ?
De multe ori, atunci cand gresim, ne-am dori sa putem da timpul inapoi pentru a ne indrepta viata. In alte imprejurari, ne-ar placea sa
Cateva din articolele publicate in ultimul timp pe www.2012en.ro
-
Doppelganger, devoratorul de identitate .
- Dublura sau “doppelgangerul” i-a fascinat dintotdeauna pe oameni. Nu-i chiar asa de usor sa te intalnesti pe strada cu… tine insuti, fara sa te infiori. O halucinatie? O umbra…
-
Specii noi si ciudate descoperite in Noua Guinee.
1060 de specii noi au fost descoperite în Noua Guinee. Peste 1000 de specii noi au fost descoperite în Noua Guinee, între 1998 şi 2008. Dintre acestea, 12 sunt…
-
Noul Yahoo Messenger 11. Download now.
Versiunea 11 a Yahoo Messenger este finalizată şi poate fi deja descărcată. Aceasta nouă variantă vine cu numeroase optimizari, dar si cu câteva surprize pentru gameri. Yahoo Messenger 11 permite…
-
Astronomii au descoperit cel mai strălucitor obiect din univers .
Oamenii de ştiinţă au descoperit cel mai strălucitor obiect din cosmosul tânăr, o galaxie super-luminoasă care pune sub semnul întrebării noţiunile despre evoluţia găurilor negre masive. Obiectul este un quasar,…
-
Fortele misterioase ale pamantului.Partea a VI a.
Partea 6 din 7. Regasim pentru piramide cele trei interpretari pe care le intalnim in istoria ideilor, ori de cate ori e vorba de crearea unui obiectiv de exceptie. In…
-
Fortele misterioase ale Pamantului.Partea a V a.
Partea 5 din 7. Vechi legende locale reluate de Geoffrey din Monmouth in “History of the Kings of Britain” (1136) atribuiau megalitilor puteri tainice inexplicabile si sustineau ca legendarul mag…
-
Profetiile de la Fatima.
Sa fie oare un semn al unui sfârsit de ciclu, dupa cum civilizatia Maya spune? Sa se apropie oare razboi si ploaie cu foc dupa cum diferite prorociri spun? Sa…
-
Calatoria in timp. Adevar sau fictiune ?
De multe ori, atunci cand gresim, ne-am dori sa putem da timpul inapoi pentru a ne indrepta viata. In alte imprejurari, ne-ar placea sa aruncam o privire catre viitor, pentru…
-
Misterele Terrei.
Planeta pe care o numim “casa” ramane pentru locuitorii sai un loc plin de mistere. Cum s-a format ea dintr-un nor de praf? Cum se face ca sustine viata? Si…
-
Cine l-a impuscat pe JFK?
Asasinarea lui John F.Kennedy pe 22 noiembrie 1963 a generat mai multe teorii ale conspiratiei decat oricare crima din istorie, deoarece a fost un eveniment foarte socant si foarte dramatic….
-
Fortele misterioase ale pamantului. Partea a IV a.
Partea 4 din 7. In interiorul pamantului procese fizico-chimice lente au dus la formarea acelor roci din care provin diferitele pietre (simple, semipretioase sau pretioase) pe care oamenii, inca din…
-
Sistemul Solar e inconjurat de o mare de bule.
Sistemul nostru solar este înconjurat de o mare turbulentă alcătuită din bule magnetice, potrivit unei noi cercetări NASA. Oamenii de ştiinţă au făcut această descoperire folosind un nou model computerizat,…
-
Triunghiul Bermudelor din Marea Neagra.
În Marea Neagră, în imediata vecinătate a Insulei Şerpilor, aflat la 45 kilometri nord-vest de Sulina, se află un misterios Triunghi al Bermudelor. Deşi zona este cunoscută încă din Evul…
-
Cele mai bune lucruri din viata sunt gratis !
Fericirea nu înseamnă să ai toţi banii dintr-o bancă, maşini rapide şi haine de firmă, ci familie, prieteni şi frumuseţea naturii, arată un studiu. Un nou studiu arată că lucrurile…
-
Nume amuzante de localitati din Romania.
Cum ar fi ca atunci când întrebi pe cineva din judeţele Moldovei care este locul lui de baştină să-ţi răspundă că este din Pluton, Flămânzi, Magazia, Fundu Moldovei sau…
-
Structură ciudată pe Marte, “descoperită” de un american cu Google Earth.
Cu toţii am auzit de marţieni. Dar de această dată, un “astronaut din fotoliu” susţine că a descoperit o structură misterioasă pe suprafaţa planetei roşii, uitându-se pe Google earth. David…
-
Fortele misterioase ale pamantului. Partea a III a.
Partea 3 din 7. Riturile inchinate pamantului, ca generator al recoltelor, implicau si dansuri sacre, de obicei insotite de gesturi obscene, din repertoriul carora unele s-au mai pastrat pana la…
-
Creatura care supravietuieste în adancurile pamantului.
Descoperirea i-a uimit pe cercetătorii care până acum credeau că doar bacteriile
Pelasgii, cea mai veche civilizatie din Europa.
În adevăr s-au găsit acolo, cleşti de oţel, fine şi încă strălucitoare, analoage cu pensetele noastre de depilat. Ele aunt puţin mai recente, datâd numai … de acum 3.000 de ani ! Patruzeci de varietăţi de bronz erau topite în uzine şi destinate diferitelor industri.
Aceste descoperiri verificarte, autentificate de Institutele stiinţifice din U.R.S.S., controlate de cele din Statele Unite, Franţa, Anglia şi Germania, n-au modificat unghiul de vedere al preistoricilor.
Epoca fierului, epoca bronzului rămân ceea ce erau …chiar dacă, cu două milenii mai înainte se topeau ustensile de oţel !
Criminalii istoriei – Femeile naziste.
Multă lume se gândeşte, în momentul în care aude cuvântul „nazism”, la Adolf Hitler şi Germania anilor 1933-1945. Însă, puţini sunt cei care ştiu că au existat, în istoria nazismului, şi femei care au comis sau au comandat crime oribile.
Nu toate aceste femei au îmbrăţişat ideologiile naziste încă de la început. Unele dintre ele au fost, încă din tinereţe, predispuse la violenţă, iar altele au trecut de partea naziştilor pentru a scăpa de sărăcie. Indiferent de motivele pentru care aceste femei i s-au alăturat lui Hitler, din cauza lor s-au pierdut, fără sens, multe vieţi. În continuare sunt prezentaţi cinci dintre cei mai notorii criminali nazişti de sex feminin.
Misterul gemenilor “nazisti” din Brazilia.
La inceputul acestui an, istoricul argentinian Jorge Camarasa a publicat o carte in care oferea o explicatie incendiara misterului nasterii anormale de gemeni din localitatea braziliana: peregrinarile doctorului nazist Mengele, denumit si “Îngerului Mortii”, in America de Sud, dupa terminarea razboiului. Se stie ca in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Mengele era interesat de cercetarile privind gemenii in timp ce lucra ca medic sef al lagarului de exterminare de la Birkenau, in Polonia. Potrivit lui Camarasa, este probabil ca Mengele sa-si fi continuat cercetarile in cursul anilor ‘60, in timp ce era fugar in America de Sud.
Potopul a inceput in Romania.
Robert Ballard, cel care a descoperit epava Titanicului, este un savant ale carui metode, desi controversate, au dat roade pana acum. Pentru ca ipotezele sale, de cele mai multe ori diferite de ale majoritatii cercetatorilor, erau demonstrate in final de descoperirile facute, descoperiri care-i faceau pe multi sa-si bage capul in nisip, facandu-se ca uita ca tot ei erau printre cei mai vasnici contestatari ai ipotezelor emise. In urma cu cativa ani, Ballard a mai emis o ipoteza, anume ceea ca Potopul descris de Biblie ar fi fost localizat pe actualul teritoriu al Marii Negre. Asa ca o echipa condusa de Ballard a poposit pe tarmul Turciei, reusind sa filmeze, la mai putin de 20 km de tarm, mai multe artefacte specifice perioadei comunei primitive.
![Zapada de la Polul Nord se topeste [ foto NASA ]](http://1.1.1.5/bmi/www.2012en.ro/wp-content/uploads/2012/06/Zapada-de-la-Polul-Nord-se-topeste-1980-200x100.jpg)








































![Validate my RSS feed [Valid RSS]](valid-rss.png)











