2012 Era Noastra

Mistere.Enigme. Civilizatii disparute.Organizatii secrete.Enigme romanesti.Piramidele.Misterele istoriei.Fenomene inexplicabile.Paranormal.Disparitii.Ipoteze.2012.Apocalipsa.

Misterele planetei Marte


Primul eşantion de sol marţian colectat de sonda americană Phoenix a demonstrat că Marte este propice vieţii. În viitor, când Terra nu va mai putea susţine viaţa, omenirea îşi va găsi refugiul pe Planeta Roşie.

Dat fiind nutrienţii minerali conţinuţi de solul marţian, viaţa a fost posibilă şi în trecut şi va fi posibilă şi în viitor, după cum a subliniat Samuel Kounaves. Solul conţine magneziu, potasiu, sodiu şi clorură de sodiu. Aciditatea acestuia este mai ridicată, prezentând un pH de 8-9, dar nu într-atât încât să afecteze creşterea plantelor.

„Solul de pe Marte este de acelaşi tip cu acela care se găseşte pe ogorul dumneavoastră şi în care puteţi planta sparanghel fără probleme”, a susţinut Kounaves într-o conferinţă de presă. Asta este chiar o veste bună, mai ales de când studiile au demonstrat că sparanghelul scade colesterolul până la limitele normale! Aşadar, viitorii colonişti marţieni vor duce o viaţă sănătoasă.

Albă ca Zăpada

Rezultatele preliminare ale analizei solului demonstrează că „apa în stare lichidă a fost prezentă pe solul marţian la un anumit moment în istoria sa şi ar putea fi în prezent sub scoarţa marţiană”. De altfel,­ era un lucru bănuit dintotdeauna şi ştiut cu certitudine de când Phoenix a excavat, la 15 iunie, un şanţ în solul arctic de pe Marte.

Opt bucăţele dintr-un material strălucitor au fost identificate de către cercetătorii de la NASA ca fiind gheaţă, când au observat, patru zile mai târziu, că fragmentele s-au evaporat.

Citeste tot articolul

AICI

Poate va e mai simplu sa va abonati la Newsletter . Primiti zilnic un rezumat al ultimelor articole .CLICK AICI

iulie 25, 2008 Posted by | Enigmele Sistemului Solar, Zona Crepusculara | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 6 comentarii

   

%d blogeri au apreciat asta: