2012 Era Noastra

Mistere.Enigme. Civilizatii disparute.Organizatii secrete.Enigme romanesti.Piramidele.Misterele istoriei.Fenomene inexplicabile.Paranormal.Disparitii.Ipoteze.2012.Apocalipsa.

Giulgiul din Torino


giulgiul-din-torinoGiulgiul din Torino, numit de unii creştini Sfântul Giulgiu, este o pânza de in, păstrată la capela regală a Catedralei Sfântul Ioan Botezătorul din Torino şi pe care se află imprimată imaginea corpului unui om care prezintă semne de agresiune fizică şi în special de crucificare. De-a lungul timpului, a generat numeroase controverse între, pe de o parte, credincioşii creştini care îl consideră ca fiind o relicvă şi anume linţoliul în care a fost învelit Iisus Christos după crucificare şi, pe de altă parte, oamenii de ştiinţă şi o parte din opinia publică (inclusiv persoane creştine), care consideră că este vorba de un artefact. Neîncrederea în autenticitatea giulgiului nu se opune dogmei sau cultului creştin.

Giulgiul are lungimea de 4,36 m, lăţimea de 1,10 m şi este alcătuit din fire de in tors manual, iar urzeala este executată tot manual. Pe ţesătură apar două amprente: partea din faţă si cea din spate a unui bărbat neîmbrăcat, biciuit şi probabil crucificat. Corpul a fost aşezat pe spate, pe jumătatea inferioară a giulgiului, petrecându-se cealaltă jumătate pe deasupra. Materialul prezintă numeroase găuri (în prezent peticite), locurile presupuse a fi ars la incendiul din 1532 şi mai multe pete de apă de la stingerea flăcărilor.

Conform textului biblic, a treia zi de la moartea lui Iisus Hristos, apostolii Ioan şi Petru au intrat în mormânt, dar acesta era gol. Trupul lui Iisus dispăruse, dar giulgiul în care fusese înfăşurat era aruncat pe jos şi într-un colţ, împăturită, se afla pânza cu care chipul Mântuitorului fusese şters de sudoare şi sânge.

Istoria giulgiului din Torino este învăluită în mister. Prima dovadă a existenţei giulgiului apare într-una din scrisorile Episcopului din Saragosa, la mijlocul secolului al VII-lea.[1] Provenienţa giulgiului nu este pe deplin elucidată. După unele surse istorice, giulgiul ar fi fost dus din Ierusalim, după moartea lui Iisus, regelui Abgar din Edessa (azi: Urfa, Turcia), care l-ar fi ascuns într-un perete al cetăţii. Sfântul Ioan Damaschinul, în lucrarea sa anti-iconoclastă „Despre icoane”, face o descriere a giulgiului şi îl identifică cu acea „imagine de la Edessa”.[2]

Ulterior, această presupunere s-a dovedit a fi eronată, prin studiile cercetătorului contemporan Averil Cameron, expert în istorie antică şi bizantină.[3] În secolul al VI-lea, se pare că giulgiul ar fi fost redescoperit, iar în anul 944 ar fi fost dus de la Edessa în capitala bizantină, Constantinopol. Gregorius Refendarius, arhidiacon al Hagia Sophia (Sfânta Sofia) declară sub jurământ că pânza de la Edessa conţine urmele trupului lui Iisus Hristos şi pete de sânge ce ar corespunde unei răni laterale[4].

Ne-am mutat ! Citeste articolul pe www.2012en.ro

Poate e mai simplu sa va abonati la Newsletter . Primiti zilnic un rezumat al ultimelor articole .CLICK AICI

 

Sponzorizat de
CRAMA NOBLESS

 

Anunțuri

Ianuarie 25, 2009 - Posted by | Fenomene Inexplicabile, Misterele Istoriei, Religie | , , , , , , , , , , , , , ,

1 comentariu »

  1. Pe langa alte „demonstratii” ca giulgiul din Torino este un fals va prezint o argumentatie strict geometrica (n-are nevoie de nici o analiza fizico-chimica):

    Dupa cum se observa, singura modalitate in care trupul lui Hristos putea sa fie acoprit pentru a lasa acele urme a fost: giulgiul a fost intins pe o suprafata plana, trupul a fost asezat pe spate pe o jumatate a bucatii de in, cu cealalta jumatate a fost acoperit prin pliere. Astfel imaginile , „fata” si „spatele” corpului, sunt „lipite” in zona capului, la mijlocul bucatii de in.
    Important:
    1) picioarele sunt intr-o asemenea pozitie ca parca ar mai fi fixate inca de pironul cu care au fost fixate pe cruce.
    2)piciorul stang este inspre fata corpului, piciorul drept este sub el pe imaginea „fata”.
    3)piciorul DREPT este inspre fata corpului pe imaginea „spate”
    4) cum imaginile s-au format simultan (sau asa ar fi normal) n-are sens ca, intr-una, un picior sa fie asezat spre „fata” ,iar in cealalta, altul.
    5)singura explicatie este:
    a)”cadavrul” s-a rotit de pe „fata” pe „spate” iar giulgiul a fost „impresionat” de doua ori, consecutiv, pe o singura parte a sa,
    b) „impresionarile” (tot doua) sau facut pe parti distincte ale giulgiului, fara ca „Isus” sa fie rotit („intors”)
    Si intr-un caz si in celalalt ar trebui gasita o explicatie a acestui „deranj „. Aceasta explicatie exista!
    Dupa cum usor se poate observa imaginea „fata” este o proiectie in doua dimensiuni a fetei lui „Isus” (trei dimensiuni). Exact ca in cazul negativului unei fotogrfii! Ori giulgiul, in mod normal s-a mulat pe fata cadavrului. Rezulta ca distanta dintre urechi (aproximativa, pentru ca urechile sunt acoperite de par) trebuie sa fie mult mai mare pe giulgiul care s-a mulat, deformand mult imaginea rezultata a fetei (rotunda).Ceea ce nu se constata!
    Deci giulgiul nu s-a mulat pe cadavru ! Cel mai probabil el a fost „impresionat” prin radiatie calorica (infrarosie), fiind intins la mica distanta de un „cadavru” preparat sa radieze (statuie poleita cu aur sau argint, cadavru care sa fi suportat acelasi tratament…?). Astfel se explica si faptul ca imaginea este un „negativ”. In aceste conditii se pune problema caldurii si a faptului ca „Isus” nu putea sa fie suspendat la mica distanta, incins fiind, intre fetele pliate ale giulgiului decat consecutiv, pentru fiecare din „impresionari”. De aici rezulta eroarea cu schimbarea piciorului. Probabil ca „impresionarile” trebuiau facute repede astfel ca „Isus” sa nu se raceasca.
    Si mai exista un element interesant:
    Era de asteptat ca pe un „negativ” parul sa fie alb (tinand cont ca Isus era, cu siguranta, brunet). Ori el este negru!
    Sa fi fost Isus blond? Putin probabil! Cred ca explicatia este alta:
    Parul negru n-ar fi lasat urme pe un negativ! Cum ar fi aratat imaginea „fata”? Aproape imposibil de asimilat cu cea a unui barbat din epoca respectiva. Asa ca parul a fost „preparat” sa radieze si el in infrarosu, in(n)egrind panza, chiar daca asta nu se potriveste cu restul imaginii care este un „negativ”.

    Comentariu de Gabriel Pascu | Mai 25, 2010 | Răspunde


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: