Marile teorii ale conspiratiei.SIDA, HOLOCAUST, NOUA ORDINE MONDIALA,EVREII,MASONII,APOLLO 11, ..

Multe intamplari si evenimente au fost considerate de-a lungul timpului ca avand in ele un sambure de mister. Unele au fost explicate si intelese, pentru altele s-au creat adevarate teorii ale conspiratiei.

1 .Nasa a falsificat aselenizarea din cadrul misiunii Apollo 11 din 1969
2. Guvernul SUA sau evreii ar fi fost in spatele evenimentelor din 9/11
3. Printesa Diana a fost asasinata de serviciile secrete engleze pentru a se evita casatoria cu un musulman
4. Evreii conduc din umbra Hollywoodul si Wall Streetul
5. Scientologii guverneaza Hollywoodul (cazul Tom Cruise este cel mai cunoscut)
6. Paul McCartney a murit in 1969, cind a fost inlocuit de o sosie
7. SIDA este o boala iesita din laboratoarele rusesti sau CIA
8. Puii prajiti din fast food-uri sterilizeaza barbatii afroamericani
9. Oamenii-sopirla, sositi din spatiul extraterestru, conduc intreaga lume
10. Francmasonii formeaza cabala care trage sforile politicii internationale

DETALIERE _  PLUS TRIUNGHIUL BERMUDELOR, SIDA, HOLOCAUST, NOUA ORDINE MONDIALA..

Teorii conspirative au existat de generatii doar ca acum cu ajutorul internetul sunt cunoscute din ce in ce mai multi oameni.
Multe dintre ele sunt chiar absurde, dar majoritatea au ceva adevar in ele.
Mai jos sunt prezentate un top 10 al teoriilor conspirationiste care au trecut testul timpului:

Misiunea lui Apollo 11 in 1969 si aselenizarea

Apollo 11 a fost prima misiune a carui scop a fost sa trimita oameni si sa aterizeze pe Luna. Apollo 11 a fost lansata pe 16 iulie 1969. La bord s-au aflat comandantul Neil Alden Armstrong, Michael Collins comandantul modulului pilot si Edwin Eugen Aldrin comandantul modulului lunar. Pe 20 iulie Armstrong si Aldrin au devenit primii oameni care au pasit pe suprafata Lunii.

Unii sceptici sustin ca tot programul aselenizarii a fost falsificat din pricina tehnologiei prea putin avansate, din cauza radiatiilor din centura Van Allen, a vantului solar, a radiatiilor cosmice etc.
Altii sustin ca s-a ajuns la luna, doar aselenizarea si imaginile de pe Luna au fost trucate.

Cateva dintre motivele pentru care SUA ar fi falsificat aselenizarea ar fi fost: Razboiul Rece, banii, riscul la care erau supusi astronautii si promisiunea presedintelui Kennedy prin celebrul discurs al sau.

Semnalul transmis era incompatibil cu televizoarele comerciale, asadar s-a folosit o camera de filmat obisnuita indreptata catre monitorul pe care era transmis in direct de pe Luna marele eveniment. Ceea ce oamenii au vazut, au fost imaginile filmate de acea camera.

In pofida unor dificultati tehnice, au fost transmise imagini in alb negru ale primului pas omenesc pe Luna. Imaginile au vazute de peste 600 de milioane de oameni pe Pamant. Insa inregistrarile originale lipsesc. Acest lucru a creat multe suspiciuni in randul oamenilor.

Dupa ce a descris suprafata „fina precum pudra”, Armstrong a pasit pe suprafata lunara si a intrat in istorie ca fiind primul om ce a ajuns pe Luna, spunand: „un pas mic pentru om, un pas imens pentru omenire”.

Vom prezenta in continuare cateva intre intrebarile care au creat suspiciuni, si niste raspunsuri care vor rezolva intr-o oarecare masura enigmele respective.

De ce steagul se misca precum in bataia vantului?
„Nefiind atmosfera si nefiind gravitatie acest lucru nu trebuia sa se intample” sustin cei ce cred ca filmarile au fost facute pe pamant.
Stalpul de sustinere al steagului a fost scuturat, ceea ce a urmat, a fost o continuare a oscilarii, nefiind vorba de frecarea cu aerul precum se intampla pe Pamant ca sa amortizeze miscarea. Argumentul steagului nu dovedeste falsificarea misiunii. O teorie a lui Newton spune: “Un corp aflat in miscare tinde sa ramana in miscare atata timp cat asupra lui nu se exercita nici o forta.”

De ce nu s-a vazut nicio stea pe cer?
Aparatele din acea vreme nu erau de calitatea celor actuale. Expunerea a fost reglata pentru sol, iar pentru stele ar fi fost nevoie de o alta perioada de expunere. Acesta este unul din raspunsurile simple care se pot gasi la aceasta nelamurire. Neexistand atmosfera, lumina Soarelui era foarte intensa si astfel acoperea tot ce provenea din „afara”.

Oficialii NASA au sustinut faptul ca lumina solara, extrem de puternica pe suprafata selenara, este capabila sa obtureze orice imagine a stelelor. Acelasi lucru se intampla, sustin oamenii de stiinta americani, in momentul in care ai incerca sa fotografiezi cerul pe timpul noptii, intr-un oras puternic iluminat. Singura posibilitate ca stelele sa devina vizibile pe Luna ar fi aceea ca un astronaut sa realizeze fotografiile pe partea intunecata a Lunii.

Litera “C” pe o piatra lunara
Desi nu este nici pe departe o dovada a musamalizarii, au fost multe persoane care au sustinut ca acea litera a fost gravata pe piatra precum in studiourile de la Hollywood unde s-ar fi marcat fiecare recuzita cu locul unde ar trebui sa fie pozitionata. Chiar daca ar fi inscenate imaginile, cei de la NASA nu ar fi scapat un asemenea detaliu. Studiile asupra pozelor au aratat ca acea litera “C” a survenit in urma developarii filmului si ca a fost defapt o fibra sau un fir de par pe hartie cand a fost scoasa.

De ce nu s-a ridicat praful de nisip la aselenizare?
Experimentele asupra unei singure graunte de praf ne ajuta sa intelegem unele din proprietatile ciudate dar si complexe ale prafului lunar.

Astronautii ce au calcat pe luna intre 1969 si 1972 au fost surprinsi sa constate cat de „lipicios” este praful lunar. Se lipea de costumele si uneltele lor, era o adevarata problema, declara astronautii.

Multi cercetatori sustin ca praful lunar este incarcat electric. In timpul unei zile lunare, razele ultraviolete intense (UV) de la soare lovesc electronii. Grauntele de praf de pe suprafata Lunii in timpul unei zile, devin incarcate pozitiv.

Eventual, incarcarile de respingere devin atat de puternice, incat grauntele sunt aruncate kilometri deasupra Lunii, pana gravitatea le va face sa cada inapoi.

Dar de ce particulele de nisip lunar devin incarcate pozitiv atunci cand sunt iluminate de razele ultraviolete? Daca este asa, care sunt cel mai mult afectate, grauntele mici sau cele mari? Si ce se intampla cu praful luna atunci cand este incarcat electric?

Acestea sunt intrebarile pe care Abbas le investigheaza si incearca sa le dea un raspuns in laboratorul sau numit „Dusy Plasma Laboratory” la „National Space Science and Technology Center” din Huntsville, Alabama.

Impreuna cu colegul sau, Paul Craven si studentul sau doctorand, Dragana Tankosic, Abbas introduce un singur graunte de praf lunar intr-un aparat si-l studiaza folosind campuri electrice.
Cu grauntele suspendat, coboara nivelul presiunii pentru a simula vidul lunar.

Acum urmeaza partea fascinanta. Abbas indreapta un laser cu ultraviolete pe graunte. Asa cum se astepta, se incarca electric si incepe sa se miste. Modificand campul electric Abbas poate mentine grauntele centrat.

Precum astronautii de pe misiunile Apollo, Abbas a descoperit si el unele surprize, desi experimentul nu este nici pe departe terminat.

Abbas spune ca a gasit doua lucruri interesante. Razele ultraviolete incarca de 10 ori mai mult grauntele de nisip decat au prezis teoriile. Al doilea lucru important, este ca grauntele mai mari (1 – 2 micrometrii) se incarca electric mai mult decat cele mici (0.5), exact invers decat a prezis teoria.

Centura Van Allen
Unii sceptici care sustin ca omul nu a ajuns niciodata pe luna, spun ca omul nu poate trece de aceasta centura din cauza radiatiilor puternice, fatale pentru om.
Exista insa niste raspunsuri date de oamenii de stiinta.

Cercetatorii sustin ca Apollo a trecut prin aceasta centura destul de rapid, fiind expusi doar pentru putin timp, iar astronautii nu au primit o doza de radiatie considerata periculoasa, cel putin in comparatie cu alte riscuri inevitabile ale misiunilor spatiale.

Ce este aceasta centura de fapt?
Centura este un cerc de particule incarcate electric (plasma) in jurul Pamantului, tinute de campul magnetic al Pamantului. Campul geomagnetic nu este distribuit uniform. Pe partea Soarelui, este compresat din cauza vanturilor solare, iar pe cealalta parte, este intins.

Problema costumelor – legenda cu cei 6 metri de plumb necesari pentru a bloca radiatiile
Unii adepti ai conspiratiei sustin ca era nevoie de un scut de plumb pentru a-i proteja impotriva radiatiilor, ceea ce era imposibil datorita greutatii mari pe care ar fi avut.
Insa, cand particule de inalta energie, ca cele din centura Van Allen, sunt absorbite in metale, dau nastere la o radiatie secundara care poarta numele de „Bremsstrahlung”.

Cea mai buna protectie impotriva radiatiei probabil este polietilena, precum si in cazul navetei lunare. Izolatorul fibros dintre placa interna si placa externa a corpului navetei, a fost probabil cel mai bun izolator. Scutul navetei a fost adecvat pentru a-i proteja pe cosmonauti pentru intervalul de timp si pentru densitatea radiatiilor pe traiectoria calculata.
Dr. Van Allen a participat personal la realizarea protectiei modulului si alegerea traiectoriei optime. Chiar Van Allen (denumirea centurii ii poarta numele) a sustinut ca centura poate fi traversata.

Batalia intre URSS si SUA
Motivatia cursei dintre URSS si SUA a fost preponderent politica. Dupa ce au ajuns primii pe luna, motivatia a disparut pentru a trimite din nou echipaje pe luna sau chiar pentru a crea baze experimentale. Din punct de vedere economic, o baza experimentala pe luna ar fi fost nerentabila, de aceea nici nu s-a mai pus accent pe alte expeditii lunare cu echipaj uman. In plus, aceste rezultate pot fi obtinute si de sonde automate, nefiind nevoie sa contina si echipaj. Costul programului Apollo a fost imens, chiar si pentru o economie ca cea a Statelor Unite ale Americii.

Racheta sovietica N1
„N1” a fost racheta spatiala secreta a Uniunii Sovietice destinata sa trimita astronauti pe Luna inaintea Statelor Unite (Programul Apollo).

21 februarie 1969. Din pricina unui incendiu ce a atins sistemul de control al motoarelor lansarea a esuat. Racheta a explodat la 12.200 de metri altitudine, dupa 69 secunde de la decolare.
3 iulie 1969. Pompa de combustibil nu a functionat corespunzator. Controlul automat al motoarelor a oprit 29 din cele 30 de motoare. Racheta a explodat la 23 de secunde dupa ce a oprit motoarele, distrugand racheta si turnul de lansare in cea mai mare explozie a istoriei rachetelor.
27 iunie 1971. Racheta a fost distrusa dupa decolare la 1 km altitudine datorita neputintei controlarii rachetei, cauzate de probleme tehnice.
23 noiembrie 1972. O explozie a motorului cu numarul 4 a dus la distrugerea rachetei.

Toate lansarile ale rachetei au esuat. Proiectul rusesc a fost oficial anulat in 1976

Apollo 11
Apollo 11 a fost prima misiune cu echipaj uman care a aselenizat pe luna. A fost cel de-al cincilea zbor cu echipaj uman din programul Apollo si cea de-a treia calatorie spre Luna.

Modulul lunar a fost denumit Eagle dupa vulturul de pe insemnele misiunii. Modulul de comanda a fost denumit Columbia, un nume traditional pentru Statele Unite utilizate in cantec si poezie.

Racheta Saturn V a lansat Apollo 11 de la „Kennedy Space Center” pe 16 iulie 1969 la ora 13:32 UTC. Acesta a intrat pe orbita Pamantului 12 minute mai tarziu.

Dupa legendara misiune, pe 24 iulie, astronautii americani s-au intors acasa. Au aterizat in Oceanul Pacific, la est de Insulele Wake si la 24 kilometri de nava care trebuia sa-i recupereze, „USS Hornet”. Au fost recuperati cu elicopterul aproximativ dupa o ora de la aterizare.

Daca toate acestea au fost trucate, atunci cu siguranta a fost cea mai mare pacaleala a secolului XX. Dar dovezile si demonstratiile stiintifice arata contrariul.

Conspiratia de la Pentagon din 9/11
Imaginile de la fata locului asa-zisului atac terorist nu sunt compatibile cu distrugerile facute de un avion comercial de dimensiunea unui Boeing 757 si nici un martor nu isi aminteste sa fi vazut vreun avion prabusit. Geamurile de deasupra bresei produse in cladire sunt intacte, iar pompierii stau in fata unei gauri perfect rotunde in peretele intarit cu otel al Pentagonului, gaura care are mai putin de sase metri in diametru.

A avut loc un foc si, aparent, o explozie. Pompierii s-au grabit sa ajunga la fata locului, fara a descoperi insa nici un avion. Mai mult, nici macar o aripa rupta, un motor, nici un fel de proba materiala care sa indice ca acolo s-ar fi prabusit un avion. La o examinare rapida a fotografiilor si a imaginilor video inregistrate in ziua de 11 septembrie 2001 la Pentagon, devine evident faptul ca pompierii nu au avut prea mult de luptat cu incendiul care a tinut doar zece minute, iar asa-zisii salvatori nu s-au implicat in cautarea unor presupusi supravietuitori ai atacului, desi in prima etapa se credea ca sunt sute de victime.

Pentagonul a fost o tinta mult prea usoara pentru atacatori. In mod incredibil, radarul care ar trebui sa protejeze cea mai mare cladire din lume, ce concentreaza siguranta si securitatea Americii, nu a descoperit ca un Boeing 757, un avion de 115 tone, se indreapta direct spre cladire, pe o traiectorie periculoasa. Coincidenta sau nu, nici sistemul sofisticat anti-racheta ce protejeaza Pentagonul de un atac aerian nu a intrat in functiune, desi se activeaza automat in cazul unui pericol iminent. Centrul vital al celei mai mari natiuni de pe pamant a fost incapabil sa se apere.

In mod bizar, peluza perfecta din fata Pentagonului nu a fost nici macar deranjata la impact. Caldura emanata de cele doua motoare uriase ale Boeingului nu au parjolit iarba si nu exista urme de impact, desi, in alte cazuri de accidente aviatice, urmele lasate pe sol sunt vizibile de la mare distanta. Pe de alta parte, nu exista in putinele imaginile preluate atunci de la fata locului nici un fel de urma care sa indice ca acolo s-a prabusit un avion comercial de mari dimensiuni. Nici o aripa, nici o roata, nici un motor in flacari, nimic.

Confuzia a fost sentimentul predominant la Pentagon. Relatarile presei de la fata locului au sporit si mai mult haosul, iar rapoartele au fost care mai de care mai neclare. Agentia de presa Reuters a ajuns prima la Pentagon, imediat dupa atac. Pe baza informatiilor adunate de la martori, Reuters a transmis ca Pentagonul a fost lovit de un elicopter care a explodat. In cursul zilei a aparut si informtia conform careia un al doilea aparat de zbor a lovit Pentagonul, si ca acesta ar fi fost deturnat din Boston.

De altfel, membrii presei au fost inlaturati cu abilitate de la locul incidentului, cu motivatia ca „ar putea dauna operatiunilor de salvare a posibililor supravietuitori”.

Pentru niste teroristi seriosi, asa-zisul atac de la Pentagon ar putea fi considerat un esec. Teroristii au ca scop principal producerea de cat mai multe pierderi umane si materiale. Daca o grupare extremista islamica ar reusi sa puna mana pe un avion si sa-l zdrobeasca de Pentagon, ar dori cu siguranta sa distruga, sa rada de pe fata pamantului „centrul nervos” al Americii. Aceasta, dupa ce au reusit sa distruga „centrul comercial”, adica cele doua turnuri gemene din New York, ar fi reprezentat o mare victorie pentru toti extremistii. Si cum se face atunci ca au lovit Pentagonul pe latura cea mai putin ocupata, producand daune minime?

Ceea ce s-a intamplat acolo nu are sens, daca privim atacul din puctul de vedere al unui terorist. Au ales sa loveasca o singura fatada, ce masoara doar putin peste 24 de metri, cand puteau sa loveasca centrul, producand infinit mai multe pagube. Mai mult, asa-zisii fundamentalisti care au deturnat avionul l-au asezat pe o traiectorie paralela cu solul, parca ar fi vrut sa aterizeze pe peluza din fata Pentagonului, dupa care au lovit cladirea la nivelul parterului.

In pofida presupusei forte si greutati a avionului, acesta a distrus doar o mica sectiune a primului inel al cladirii. Acesti teroristi infricosatori, care nu se dau in laturi de la nimic, si-au sacrificat vietile pentru a lovi Pentagonul exact in sectiunea despre care se stia ca era in renovare, si prin urmare nu era nimeni acolo.
Exista multe descrieri confuze ale martorilor oculari. Unii spun ca era un avion comercial, altii spun ca era un avion militar sau chair o racheta. Asupra unui singur lucru sunt cu totii de acord: sunetul pe care l-a scos respectivul aparat atunci cand s-a apropiat de cladire. Toti cei intervievati, fie ca au vazut sau nu aparatul, au declarat ca au auzit un zgomot ca un fasait rapid.

Potrivit specialistilor, un Boeing 757 nu face, in nici o ocazie, un fasait. Unii au sustinut ca fasaitul era sunetul stalpilor de telegraf zdrobiti de avion, dar acesta nu s-ar fi auzit din cauza vacarmului produs de bubuitul motoarelor. Si, daca un 757 ar fi zburat atat de jos incat sa doboare stalpii de telegraf sau electricitate, zgomotul produs ar fi spart timpanele martorilor, si in nici un caz nu le-ar fi lasat impresia unui „fasait”.

Pentru cea mai puternica natiune din lume, investigatiile la locul incidentului ar fi trebuit conduse mai temeinic si mai cu atentie. Desi atacurile de la 11 septembrie pot fi considerate acte criminale de ucidere in masa, autoritatile nu au facut nici un efort de a pastra integritatea „scenei crimei”, iar probe importante au fost tratate cu indiferenta. Spre exemplu, fostul primar al New Yorkului, Rudolph Giuliani, a angajat doua firme britanice de management al constructiilor care au supravegheat indeaproape ceea ce multi au numit o „distrugere masiva si criminala a probelor”.

Shakespeare era seicul Zubair
Unii pretind ca Shakespeare era defapt seicul Zubair din Basra, Iraq. Altii spun ca era Francis Bacon, Christopher Marlowe, William Stanley sau altii.
Conexiunea cu Iraq este evidentiata in opera lui Shakespeare, prin asemanarile ei cu invataturile sectei islamice Sufi si ca toate datarile si chiar povestirea dovedesc ca el era poetul Iraqian Sheikh Zubair din Basra.

Răspândirea tehnologiilor de energie gratuită funcţionale a fost împiedicată de către elite bogate si guverne

Spre sfârşitul anilor 1880, jurnaliştii specializaţi în electricitate şi în ştiinţele asociate preziceau „electricitate gratuită” pentru viitorul apropiat. Descoperirile incredibile legate de natura electricităţii deveniseră ceva obişnuit. Nikola Tesla demonstra „iluminarea fără fir” şi alte minuni asociate curentului de înaltă frecvenţă. Niciodată până atunci nu existase aşa un entuziasm în ceea ce priveşte viitorul. In mai puţin de douăzeci de ani urmau să apară automobile, avioane, filme, înregistrări muzicale, telefoane, transmisiile radio şi aparatele de fotografiat. Epoca victoriană ceda locul în favoarea a ceva complet nou. Pentru prima dată în istorie, oamenii obişnuiţi erau încurajaţi să-şi imagineze un viitor utopic, îmbogăţit de mijloace de transport şi de comunicare moderne, precum şi de locuri de muncă, alimente şi locuinţe pentru toată lumea. Bolile şi sărăcia urmau să fie învinse. Viaţa urma să devină mai bună şi de data asta toată lumea urma să capete „o felie din tort”.
Ce s-a întâmplat deci? In mijlocul acestei explozii tehnologice, unde au dispărut descoperirile din domeniul energeticii? Toate acele emoţii legate de „electricitatea gratuită” nu au fost altceva decât rodul unei gândiri exagerat de optimiste pe care „ştiinţa reală” le-a dezaprobat ulterior?

De fapt, răspunsul la această întrebare este „nu”. Mai mult, contrariul este adevărat. Au fost dezvoltate tehnologii energetice spectaculoase, împreună cu inovaţii uimitoare în alte domenii. De atunci s-au descoperit metode multiple de a produce cantităţi vaste de energie, la preţuri extrem de scăzute. Oricum, nici una dintre aceste tehnologii nu a ajuns pe piaţa de consum, ca şi articol comercial.

Există patru forţe gigantice care au cooperat pentru a crea această situaţie. A spune că există şi că a existat o „conspiraţie” pentru a suprima această tehnologie conduce doar la o înţelegere superficială a lumii şi plasează vina, în totalitate, în afara noastră. Alegerea noastră de a rămâne ignoranţi şi inactivi în faţa acestei situaţii a fost întotdeauna interpretată drept „consimţământ implicit” de către două dintre aceste două forţe. Deci, pe lângă un „public nesolicitant”, care sunt celelalte trei forte care împiedică folosirea tehnologiei energiei gratuite?

1. Monopolul Financiar

în teoria economică standard există trei clase de industrie: capital, bunuri şi servicii. în prima clasă, capitalul, există trei subclase: capitalul natural, moneda şi creditul. Capitalul natural se referă la materialele brute (o mină de aur, de exemplu) şi sursele de energie (precum zăcămintele de petrol sau barajul unei centrale hidroelectrice). Moneda se referă la tipărirea „banilor”; această funcţie este de obicei treaba guvernului. Creditul se referă la împrumutarea de bani cu dobândă şi la extensia valorii economice prin depozite bancare. E uşor de înţeles că energia funcţionează în economie la fel ca aurul, tipărirea banilor de către guvern sau acordarea de credit de către o bancă.
în Statele Unite şi în majoritatea celorlalte ţări din lume există un „monopol financiar” bine stabilit. Sunt „liber” să câştig cât de mulţi „bani” vreau, dar voi fi plătit doar în bancnotele oficiale. Nu pot face nimic pentru a fi plătit în aur sau în vreo altă formă de „bani”. Acest monopol financiar se află în mâinile unui mic număr de bănci private, iar aceste bănci sunt proprietatea celor mai bogate familii din lume. Planul lor este de a ajunge să controleze într-un procent de 100% toate resursele de capital ale lumii, controlând astfel viaţa fiecăruia prin disponibilitatea (sau indisponibilitatea) tuturor bunurilor şi serviciilor. O sursă independentă de bogăţie (un dispozitiv cu energie gratuită) aflată în mâinile oricărei persoane din lume ar ruina pentru totdeauna planurile lor de dominare globală. Adevărul acestor lucruri este uşor de văzut.
în prezent economia unei naţiuni poate fi încetinită sau accelerată prin mărirea sau scăderea dobânzilor. Dacă o sursă independentă de capital (energie) ar fi prezentă în economie şi orice afacere sau persoană ar putea obţine mai mult capital fără a-1 împrumuta de la o bancă, atunci manipularea dobânzilor nu ar mai avea acelaşi efect. Tehnologia energiei gratuite schimbă valoarea banilor. Cele mai bogate familii şi furnizorii de credit nu vor nici o competiţie. Este aşa de simplu. Ei vor să-şi menţină controlul monopolist prezent. Pentru ei, tehnologia energiei gratuite nu este doar ceva de suprimat, ea trebuie interzisă permanent!
Deci cele mai bogate familii şi instituţiile lor bancare centrale reprezintă prima forţă care operează pentru a amâna disponibilitatea publică a energiei gratuite. Motivaţiile lor sunt „dreptul divin de a guverna”, lăcomia şi nevoia insaţiabilă de a controla toate lucrurile. Armele pe care le folosesc pentru a forţa această amânare includ intimidarea, „experţi demistificatori”, cumpărarea şi ascunderea de tehnologie, uciderea şi tentativele de asasinare a inventatorilor şi a personajelor implicate, incendierea şi o gamă largă de stimulente şi inhibitori financiari pentru a-i manipula pe posibilii suporteri ai energiei gratuite. Tot ei au promovat acceptarea generală a teoriei ştiinţifice care afirmă că energia gratuită este imposibilă (legile termodinamicii).

2. Guvernele

A doua forţă care operează pentru a amâna disponibilitatea publică a energiei gratuite este reprezentată de guvernele naţiunilor. Problema aici nu este legată atât de competiţie în domeniul tipăririi banilor cât de menţinerea „securităţii naţionale”. Adevărul e că lumea este o junglă iar oamenii pot fi foarte cruzi, necinstiţi şi meschini. Este datoria guvernului „să asigure apărarea internă”. Pentru aceasta, „forţele de poliţie” sunt delegate de ramura executivă a guvernului pentru „a impune legea”. Majoritatea dintre cei care respectă legea fac asta deoarece ei cred că aşa este corect, pentru beneficiul propriu. Există totuşi întotdeauna câţiva indivizi care cred că este în avantajul lor să nu se comporte conform ordinii sociale general acceptate. Aceşti oameni aleg să opereze în afara legii, fiind consideraţi răzvrătiţi, criminali, trădători, revoluţionari sau terorişti.
Majoritatea guvernelor au descoperit prin încercări şi erori că singura politică externă care funcţionează cu adevărat în timp este cea numită „după faptă şi răsplată”. Asta înseamnă că guvernele se tratează unul pe altul după cum sunt tratate. Pe plan internaţional există o constantă luptă pentru poziţie şi influenţă, iar grupul „cel mai puternic” câştigă! în economie asta se cheamă „legea de aur”, după care „cel care are aurul face legile”. Exact aşa este şi în politică. Este vorba pur şi simplu de „supravieţuirea celui mai adaptat”.
In politică, „cel mai adaptat” a ajuns să însemne partidul cel mai puternic şi care este capabil să lupte cel mai murdar. Este folosit absolut orice mijloc disponibil pentru a menţine un avantaj asupra „adversarului” – şi oricine altcineva este „adversarul”, indiferent dacă este considerat prieten sau duşman. Acestea includ: poziţii psihologice insultătoare, minciuna, înşelăciunea, spionajul, furtul, asasinarea liderilor, ameninţarea cu războiul, alianţe şi schimbări de alianţe, tratate, ajutor străin şi prezenţa foiţelor militare oricând este posibil.
Plăcută sau nu, aceasta este arena în care operează guvernele naţiunilor. Nici un guvern nu va face vreodată ceva care să-i dea un avantaj gratuit unui adversar. Niciodată! Asta este sinucidere naţională. Orice activitate, a oricărui individ, dinăuntrul sau dinafară ţării, care este interpretată ca oferind orice fel de avantaj unui adversar, va fi considerată o ameninţare pentru „securitatea naţională”. întotdeauna!
Tehnologia energiei gratuite este cel mai rău coşmar al unui guvern! Anunţată pe faţă, tehnologia energiei gratuite ar iniţia o cursă a înarmărilor într-o încercare finală de a obţine dominaţie şi avantaj absolut. Gândiţi-vă. Credeţi că Japonia nu s-ar simţi intimidată dacă China va obţine energia gratuită? Credeţi că Israelul va sta liniştit dacă Irakul va dobândi energia gratuită? Credeţi că India va permite Pakistanului să dezvolte energia gratuită? Credeţi că S.U.A. nu ar încerca să-1 oprească pe Osama bin Laden să obţină energie gratuită?
Dacă o energie nelimitată ar fi disponibilă în starea politică actuală a acestei planete, aceasta va conduce la o regrupare inevitabilă a „balanţei puterii”. Aceasta ar putea deveni un război total pentru a-1 împiedica pe „celălalt” să aibă avantajul puterii şi bogăţiei nelimitate. Toată lumea o va dori şi, în acelaşi timp, va dori să împiedice pe oricine altcineva să o obţină.
Aşadar, guvernele sunt a doua forţă care operează pentru a amâna disponibilitatea publică a energiei gratuite. Motivaţia lor este „autoconservarea”.
Această autoconservare operează pe trei nivele: 1) prin neacordarea de avantaje unui inamic exterior; 2) prin împiedicarea acţiunii individuale (anarhiei) capabilă de a provoca eficient puterile poliţieneşti din interiorul ţării; şi 3) prin menţinerea veniturilor ce provin din taxarea surselor energetice aflate în uz.
Armele lor includ impiedicarea eliberării de patente din motive de securitate naţională, hărţuirea legală şi ilegală a inventatorilor prin acuzaţii criminale, verificări ale impozitelor, ameninţări, urmărirea convorbirilor telefonice, arestări, incendieri, furt al proprietăţilor expediate poştal şi o grămadă de alte metode de intimidare care fac imposibilă construirea şi lansarea pe piaţă a unei instalaţii de energie gratuită.

3. Înşelătorie şi necinste în cadrul „Mişcării pentru energie gratuită”

A treia forţă care operează pentru a amâna disponibilitatea energiei gratuite este reprezentată de grup de inventatori care se înşală şi din şarlatani. La periferia descoperirilor ştiinţifice extraordinare ce constituie tehnologiile reale de energie gratuită se află o lume întunecată a anomaliilor neexplicate, a invenţiilor marginale şi a promotorilor lipsiţi de scrupule. Primele două forţe au folosit constant mass-media pentru a face publice cele mai rele exemple din cadrul acestui grup, pentru a distrage atenţia publicului şi pentru a discredita descoperirile reale prin asocierea lor cu fraudele evidente.
În ultimii o sută de ani, au ieşit la suprafaţă zeci de poveşti despre invenţii neobişnuite. Unele dintre aceste idei au captivat imaginaţia publicului într-o asemenea măsură încât continuă să existe până astăzi o mitologie despre aceste sisteme. Nume ca Keely, Hubbard, Coler şi Hendershot ne vin imediat în minte. Se poate să existe tehnologii reale în spatele acestor nume, dar nu există destule date tehnice disponibile publicului pentru a lua o decizie. Aceste nume rămân asociate cu o mitologie a energiei gratuite şi, oricum, sunt citate de „demistificatori” ca exemple de fraudă. Ideea de energie gratuită este totuşi adânc înrădăcinată în subconştientul uman.
Oricum, câţiva inventatori cu tehnologii marginale care demonstrează anomalii utile au exagerat din greşeală importanţa acestor invenţii. Unii dintre aceşti inventatori şi-au exagerat de asemenea propria importanţă. A apărut o combinaţie de „febră a aurului” şi/sau „complex al lui Mesia” care a distorsionat orice viitoare contribuţie pe care ar fi putut-o aduce. În timp ce direcţia de cercetare pe care o urmează poate promite mult, ei încep să vândă entuziasmul drept fapte, valoarea muncii ştiinţifice scăzând mult din acel moment. Există o seducţie puternică dar subtilă care poate perverti o personalitate dacă individul respectiv crede că „lumea stă pe umerii lui” sau că el este „salvatorul” lumii.
Lucruri ciudate li se întâmplă de asemenea oamenilor când cred că sunt pe cale de a deveni extrem de bogaţi. Îţi trebuie o disciplină spirituală imensă pentru a rămâne obiectiv şi umil în prezenţa unei maşini funcţionale cu energie gratuită. Psihicul multor inventatori a devenit instabil datorită doar credinţei lor că au o maşină cu energie gratuită. În timp ce calitatea muncii ştiinţifice se deteriorează, unii inventatori dezvoltă un „complex al persecuţiei” care-i face extrem de defensivi şi inabordabili. Acest proces îi împiedică să dezvolte vreodată o maşină reală cu energie gratuită şi alimentează enorm mitologia fraudelor.
Există apoi şarlatanii declaraţi. În ultimii cincisprezece ani, în S.U.A. a existat o persoană care a ridicat înşelătoria în domeniul energiei gratuite la nivelul de artă profesionistă. In urma acestui fapt a colectat peste 100.000.000 $. I s-a interzis să facă afaceri în statul Washington şi a fost condamnat la închisoare în California, unde se află şi acum. El vorbea întotdeauna despre o variaţie a unui sistem real de energie gratuită, îi făcea pe oameni să dea bani în ideea că vor primi curând un astfel de sistem, dar le vindea de fapt doar informaţii promoţionale care nu dădeau nici un fel de date reale despre sistemul energetic respectiv. A jefuit fară milă comunităţile creştine şi grupări care promovau spiritul civic şi patriotic.
Excrocheria obişnuită a acelei persoane consta în contactarea a sute de mii de oameni cărora le solicita permisiunea de a plasa o instalaţie de energie gratuită pe proprietăţile lor. In schimb, ei urmau să primească gratuit energie electrică toată viaţa, iar compania lui va vinde companiilor locale excesul de energie produs. După ce erau convinşi că vor primi electricitate gratuită pentru toată viaţa, oamenii cumpărau casete video – care îi făceau şi pe prietenii lor să cadă pradă înşelătoriei. Odată ce ai înţeles puterea şi motivaţiile primelor două forţe despre care am discutat, este clar că „planul de afaceri” al acestei persoane nu ar fi putut fi implementat. Acest individ a făcut probabil mai mult rău mişcării pentru energie gratuită din S.U.A. decât orice altă forţă, distrugând încrederea oamenilor în această tehnologie.
Prin urmare, a treia foită care amână disponibilitatea publică a energiei gratuite este înşelăciunea şi necinstea ce îşi au sursa chiar în cadrul mişcării. Motivaţiile sunt simţul grandorii, lăcomia, dorinţa de putere şi un sentiment fals de autoimportanţă. Armele folosite sunt minciuna, înşelătoria, excrocheria, autoînşelarea şi aroganţa, combinate cu cunoştinţe ştiinţifice dubioase.

4. Un public nesolicitant

A patra forţă care operează pentru a amâna disponibilitatea publică a energiei gratuite este reprezentată de noi, toţi ceilalţi. Poate fi uşor de văzut cât de înguste şi josnice sunt motivaţiile celorlalte forţe, dar aceste motivaţii sunt de fapt prezente şi în fiecare dintre noi.
La fel ca familiile bogate, nu întreţine fiecare dintre noi, în secret, iluzii de falsă superioritate şi dorinţa de a-i controla pe ceilalţi în loc de a ne controla pe noi înşine? De asemenea, nu ne-am „vinde”, dacă preţul ar fi destul de mare – să spunem, 1.000.000 $, în mână, astăzi? Sau, la fel ca şi guvernele, nu vrea fiecare să-şi asigure propria supravieţuire? Dacă am fi prinşi în mijlocul unei săli de teatru, pline de lume, nu am intra în panică şi nu i-am împinge din calea noastră pe cei mai slabi, în lupta către ieşire? Asemenea inventatorului care se păcăleşte pe el însuşi, nu am preferat niciodată o iluzie confortabilă unui fapt neplăcut? Nu ne place să ne considerăm mai importanţi decât ne cred alţii? Nu ne mai este oare frică de necunoscut, chiar dacă acesta promite o mare recompensă?
Vedeţi, toate cele patru forte sunt de fapt aspecte diferite ale aceluiaşi proces, operând pe nivele diferite ale societăţii. În mod real există o singură forţă care împiedică disponibilitatea publică a energiei gratuite şi aceea este comportamentul lipsit de o motivaţie spirituală al animalului uman.
Dintr-o perspectivă ultimă, tehnologia energiei gratuite este o manifestare către exterior a Abundenţei Divine. Ea este motorul economiei unei societăţi iluminate – în care oamenii se comportă voluntar într-o manieră respectuoasă şi civică; în care fiecare membru al societăţii are tot ce-i trebuie şi nu râvneşte la bunurile vecinului; în care războiul şi violenţa fizică sunt comportamente sociale neacceptate; în care diferenţele dintre oameni sunt considerate plăcute sau cel puţin tolerate.
Apariţia tehnologiei energiei gratuite în domeniul public înseamnă răsăritul unei epoci cu adevărat civilizate. Este un eveniment epocal în istoria umanităţii. Nimeni nu poate să-şi asume meritul pentru asta. Nimeni nu se poate îmbogăţi din asta. Nimeni nu poate conduce lumea pe baza ei. Este pur şi simplu un dar al lui Dumnezeu. Ne forţează pe toţi să ne asumăm responsabilitatea pentru propriile noastre acţiuni şi pentru autoconstrângerea noastră autoimpusă, când este necesar. Lumea, aşa cum este astăzi, nu poate beneficia de tehnologia energiei gratuite fără a fi total transformată în altceva. Această „civilizaţie” a atins apogeul dezvoltării sale deoarece a produs seminţele propriei transformări. Animalelor umane nespiritualizate nu li se poate încredinţa energia gratuită. Ar face doar ceea ce au făcut întotdeauna, adică să obţină avantaje asupra altora sau să-i distrugă pe ceilalţi şi pe ei înşişi în acest proces.
Dacă veţi citi Atlas Shrugged (1957), de Ayn Rand, sau raportul The Limits To Growih (1972), furnizat de The Club of Rome, devine clar că cele mai bogate familii din lume au înţeles asta de multe zeci de ani. Planul lor este de a trăi în „lumea energiei gratuite”, dar să-i menţină pe ceilalţi în starea în care sunt acum.
Asta nu este ceva nou. Regii au considerat întotdeauna că restul oamenilor sunt supuşii lor. Ceea ce este nou e faptul că acum putem comunica între noi mai bine decât în orice moment din trecut. Internetul ne oferă nouă, care suntem cea de-a patra forţă, o ocazie de a zdrobi eforturile combinate ale celorlalte forţe ce împiedică răspândirea tehnologiei energiei gratuite.

Ceea ce a început să se întâmple este faptul că inventatorii au început să-şi publice rezultatele în loc de a le patenta şi de a le păstra secrete. Din ce în ce mai mult, oamenii transmit informaţii despre aceste tehnologii prin cărţi, casete video şi pagini de internet. Pe internet mai există încă foarte multă informaţie inutilă despre energia gratuită, dar disponibilitatea informaţiilor de calitate este într-o creştere rapidă. Verificaţi lista de site-uri şi de alte resurse care se află la finalul acestui articol.
Este imperativ să începeţi să strângeţi cât mai multă informaţie puteţi despre sistemele reale de energie gratuită. Motivul pentru aceasta este simplu. Primele două forţe nu vor permite niciodată unui inventator sau unei companii să construiască şi să vă vândă o maşină cu energie gratuită! Singurul mod în care veţi obţine una este de a o construi chiar dumneavoastră (sau un prieten de-al dumneavoastră). Aceasta este chiar ceea ce au început să facă în tăcere mii de oameni.
Poate că simţiţi că nu sunteţi pregătit pentru aşa ceva, dar începeţi acum să strângeţi informaţii. Puteţi fi doar o verigă dintr-un lanţ de evenimente în beneficiul altora. Focalizaţi-vă pe ceea ce puteţi face acum, nu pe ceea ce mai este încă de făcut. Mici grupuri de cercetători lucrează la detalii chiar în timp ce citiţi aceste rânduri. Multe sunt hotărâte să-şi publice rezultatele pe internet.
Noi toţi constituim a patra forţă. Dacă luăm o poziţie fermă şi refuzăm să rămânem ignoranţi şi inactivi, putem schimba cursul istoriei.
Acţiunea noastră combinată poate produce o schimbare. Numai acţiunea comasată reprezentată de aprobarea noastră unanimă poate crea lumea pe care o dorim. Celelalte trei forţe nu ne vor ajuta să ne amplasăm în pivniţă o centrală fară combustibil. Ele nu ne vor ajuta să fim liberi de manipulările lor.
Tehnologia energiei gratuite este totuşi aici. Ea este reală şi va schimba complet modul în care trăim, muncim şi ne raportăm unii la ceilalţi. In final, tehnologia energiei gratuite va face să fie perimată lăcomia şi frica inspirate de dorinţa de a supravieţui. Dar asemenea tuturor exerciţiilor de credinţă spirituală, trebuie să manifestăm mai întâi generozitatea şi încrederea în propriile noastre vieţi.
Sursa energiei gratuite este în interiorul nostru. Ea este acea dorinţă de a ne exprima liber. Este intuiţia noastră ghidată spiritual, care se exprimă fară distragere, intimidare sau manipulare. Ea este generozitatea noastră.
La modul ideal, tehnologiile energiei gratuite sprijină o societate justă în care fiecare are suficientă mâncare, îmbrăcăminte, adăpost, valori proprii şi timp liber pentru a contempla semnificaţiile spirituale superioare ale vieţii. Nu ne datorăm unul altuia să ne înfruntăm temerile şi să acţionăm pentru a crea acest viitor pentru copiii copiilor noştri? Poate că nu sunt singurul care aşteaptă să acţioneze pe baza unui Adevăr superior.
Tehnologia energiei gratuite este aici. Este aici de zeci de ani. Tehnologia comunicaţiilor şi internetul au sfâşiat secretul aşternut asupra acestui fapt remarcabil. Oamenii din toată lumea încep să construiască dispozitive cu energie gratuită pentru propriul lor uz.
Bancherii şi guvernele nu vor să se întâmple asta dar nu o pot opri. Instabilităţi economice uriaşe şi războaie vor fi folosite în viitorul apropiat pentru a distrage oamenii, împiedicându-i să se alăture mişcării pentru energie gratuită. In general nu vor exista reportaje de presă despre acest aspect al lucrurilor. Pur şi simplu vor exista rapoarte despre războaie între naţiuni şi războaie civile care vor erupe pretutindeni, conducând la ocuparea de către forţele O.N.U. de „păstrare a păcii”, a tot mai multor ţări.

Triunghiul Bermudelor
Pe tema Triunghiului Bermudelor, regele neincoronat al misterelor acestei planete, s-au scris mii de articole si de carti, s-au difuzat zeci de programe de televiziune, toate incercand sa ofere o explicatie bizarelor disparitii despre care s-a vorbit de-a lungul timpului. De la extraterestrii rauvoitori la vortexuri care duc inspre dimensiuni paralele, de la monstri marini, atlanti supravietuitori ai cataclismului de acum 9000 de ani, demoni si furtuni inexplicabile pana la anomalii magnetice si dilatari ale timpului, nicio ipoteza fie ea stiintifica sau fictionala nu a scapat de filtrul impatimitilor acestui gen de mistere. E adevarat, subiectul este de-a dreptul fascinant dar, poate si de aceea, putini au incercat sa dea crezare celor care au afirmat ca totul nu este decat o inscenare grosolana.

Daca veti fi vreodata suficient de curiosi incat sa va incumetati a studia arhivele cu privire la fenomenul Triunghiului Bermudelor (sau al Triunghiului Diavolului, daca preferati varianta mai inspaimantatoare), sa nu fiti surprinsi daca nu veti gasi referiri mai vechi de aproximativ 60 de ani. De ce? Pentru ca, pur si simplu, atunci a luat nastere isteria, daca putem sa-i spunem astfel, legata de fenomenul disparitiilor inexplicabile dintre Miami, Bermuda si Puerto Rico (capetele celebrului triunghi). Iar ca o scurta continuare, sa nu fiti surprinsi nici daca nu veti gasi vreo alta disparitie care sa fi avut loc dupa 1989 si ale carei cauze sa nu fie pe deplin cunoscute. Sa le analizam insa pe rand.

Inainte de a continua periplul nostru printre itele incalcite ale dezinformarii se impune sa spunem si cateva cuvinte despre „parintele” Triunghiului Bermudelor, americanul Charles Berlitz.

Berlitz s-a nascut la New York, la 20 noiembrie 1914, ca nepot al renumitului Maximilien Berlitz, intemeietorul Scolii de Limbi Straine Berlitz. Inca de la varsta adolescentei, tanarul Charles stapanea perfect opt limbi straine, pentru ca la maturitate sa comunice fluent in nu mai putin de 32 de limbi. In fapt, americanul este considerat si astazi, la sase ani de la moartea sa, unul dintre cei mai mari lingvisti din toate timpurile. Dupa ce a absolvit Universitatea Yale, Berlitz a fost recrutat in serviciile speciale ale armatei americane, acolo unde a petrecut aproape 13 ani. Dupa retragere, acesta si-a dedicat timpul cartilor despre fenomene inexplicabile, strangand o suma considerabila din romane cu titluri pompoase si subiecte controversate: Misterele Atlantidei, Misterele lumilor uitate, Apocalipsa 1999, Lumea fenomenelor stranii, Triunghiul Dragonului, Experimentul Philadelphia – Proiectul invizibilitatii, Atlantida – continentul pierdut, acum dezvaluit, asta ca sa numim doar cateva dintre titlurile sale celebre. Marea lovitura a dat-o insa cu „Triunghiul Bermudelor” din 1974, roman care i-a adus pe langa celebritatea internationala si Premiul Dag Hammarskjöld pentru cele peste 20 de milioane de exemplare vandute.

Si totusi, au existat si oameni care au pus la indoiala veridicitatea afirmatiilor lui Berlitz. Unul dintre acestia a fost Lawrence David Kusche, un fost pilot american devenit intre timp bibliotecar in orasul sau natal, Phoenix, Arizona. Fascinat de subiectul tratat atat de generos de Charles Berlitz, Kusche a hotarat sa profite de avantajele serviciului sau si si-a dedicat timpul strangerii de informatii cu privire la incidentele devenite deja celebre in articolele si cartile vremii. Asa cum avea sa afirme ulterior in cartile sale „Misterul Triunghiului Bermudelor – rezolvat”-1975 si „Disparitia Zborului 19” – 1980, americanul a fost surprins sa descopere ca multe dintre cazurile descrise de Berlitz fusesera preluate fara o verificare prealabila de cei mai multi dintre autorii care i-au urmat acestuia, propagand in mass-media un fals grosolan. Nu numai ca unele incidente nu avusesera loc in Triunghiul Bermudelor sau ca altele aveau explicatii cat se poate de normale, dar multe nu se petrecusera niciodata.

Kusche publica la scurt timp dupa succesul enorm al „Trunghiului Bermudelor” al lui Charles Berlitz o lista de concluzii pe care multi nu au luat-o in acel moment in considerare. Timpul avea insa sa ii dea dreptate:

Numarul navelor si avioanelor care au disparut in Triunghiul Diavolului nu a fost niciodata mai mare decat in alte parti ale lumii.
Acelasi numar a fost voit exagerat, ignorandu-se informatiile pe care autoritatile locale le puteau pune la dispozitie.
In Triunghiul Bermudelor au loc dese furtuni tropicale, un fenomen cat se poate de normal de altfel, acesta fiind si principalul motiv al celor cateva disparitii certe.
Unele disparitii nu au avut loc niciodata, fapt certificat atat de rapoartele armatei cat si de cele ale autoritatilor portuare. Charles Berlitz si alti autori au ignorat, pur si simplu, datele in care acostarea vaselor era inregistrata in registrele porturilor, acestia anuntandu-le ca disparut.

Concluzia? Legenda Triunghiului Bermudelor a fost una fabricata in mod intentionat, din dorinta de a vinde un subiect senzational, si a fost perpetuata ori din aceleasi motive, ori in necunostinta de cauza.

Kusche aduce in discutie chiar punctul forte al celor care sustin cu tarie existenta unor fenomene inexplicabile intre Miami, Bermude si Puerto Rico, celebrul Zbor 19. Dupa verificarea amanuntita a arhivelor militare de la 1945, americanul a ajuns la concluzia ca disparitia escadrilei de cinci avioane de vanatoare s-a datorat unei furtuni puternice care a dereglat aparatura precara de bord a acestora. Ceea ce nu s-a spus in nicio alta carte despre Triunghiul Bermudelor si Zborul 19, este ca avioanele erau de fapt unele de antrenament, toate fiind ghidate de pilotul principal, locotenentul Charles Taylor. Lipsite de aparatura standard a avioanelor de vanatoare, acestea ar fi zburat haotic pana au ramas fara combustibil. Cel de al saselea avion trimis in cautarea acestora, despre care se spune ca a disparut in acelasi mod, a explodat in realitate din cauza unei defectiuni la unul dintre motoare. Ramasitele celor 5 avioane au fost descoperite la inceputul anilor 90, in apele oceanului, la numai 250 de kilometri de Florida, confirmand spusele lui Larry Kusche.

Un alt caz celebru, reluat de un alt contestatar al lui Berlitz, Howard L. Rosenberg, este cel al navei SS Marine Sulphur Queen, nava a carei disparitie a avut loc la 3 februarie 1963. In opinia lui Charles Berlitz, nava cu un echipaj de 39 de marinari a disparut brusc de pe radar fara a emite macar un semnal SOS. Singura dovada materiala a „volatilizarii” cargoului a fost o vesta de salvare, descoperita in timp ce plutea in deriva, la cateva zile dupa incident. Ce a omis insa sa spuna Berlitz este ca SS Marine Sulphur Queen era, in momentul disparitiei, incarcata cu 15.000 de tone de sulf lichid. Sulful era depozitat in patru containere uriase, fiecare incalzit de o retea de boilere la temperatura de 135 de grade Celsius, ceea ce facea din ambarcatiune o veritabila bomba plutitoare. Berlitz a omis sa mentioneze si raportul pazei de coasta din Honduras, care a mentionat in ziua disparitiei navei SS Marine Sulphur Queen, prezenta unui persistent miros de sulf in zona de coasta. Cel mai probabil, sustine Rosenberg, nava a explodat in urma unei scurgeri de sulf, cea mai mica scanteie fiind capabila sa declanseze dezastrul. Este evident ca intr-o atare situatie, nimeni nu a mai avut timp sa emita vreun semnal SOS iar daca, prin absurd, ar fi existat supravietuitori, acestia nu ar fi avut nicio sansa de salvare in apele intesate de rechini si baracude.

Vom incheia expunerea noastra, desi lista ar putea continua cu zeci de exemple, cu un caz de asemenea celebru, cel al disparitiei submarinului USS Scorpion, in timpul Primului Razboi Mondial. Legenda spuna ca acesta a disparut brusc in Triunghiul Bermudelor, iar informatiile obtinute ulterior de la armata germana, arata fara doar si poate ca acesta nu a fost supus tirului vreunui submarin. In realitate, epava submarinului a fost descoperita de nava USNS Mizar, testele dovedind faptul ca acesta s-a scufundat in urma unei defectiuni tehnice. Mai mult, submarinul a fost identificat la aproape 650 de kilometri distanta de cel mai apropiat punct al Triunghiului Bermudelor.

Conspiratie sau doar simpla dezinformare?
Desi este evidenta dezinformarea masiva in ceea ce priveste realitatea Triunghiului Bermudelor, unii dintre cei care au contestat legendele emise de Berlitz si alti autori au mers chiar mai departe cu supozitiile. De ce autoritatile americane nu au negat niciodata afirmatiile acestora si de ce s-au multumit doar sa declare ca nu recunosc existenta unui Triunghi al Bermudelor, asta abia dupa 1989 de cand, in fapt, nu a mai disparut nicio nava?

Lawrence David Kusche este poate cel mai radical dintre toti si afirma ca subiectul era atat de ridicol incat nici un savant nu si-ar fi patat numele incercand sa demonstreze un adevar atat de evident. De ce ar fi facut-o guvernul SUA?

Nu toti sunt insa de parere cu el. Au existat voci care au sustinut ca atat Triunghiul Bermudelor, cat si Incidentul Roswell sau Experimentul Philadelphia, asta ca sa enumeram doar cateva exemple clasice, nu au fost altceva decat acel celebru „paine si circ” menit sa distraga atentia populatiei de la adevaratele probleme ale natiunii americane. O tacere complice care nu implica in nici un fel autoritatile dar care le rezolva o parte dintre probleme. In fond, toate aceste mistere au aparut in timpul Razboiului Rece, o perioada tulbure in care ecourile conflictelor mascate dintre SUA si URSS razbateau din aproape toate colturile lumii. Poate ca nu intamplator, pozitia SUA vis-a-vis de Triunghiul Bermudelor a venit doar dupa caderea blocului comunist. In fond, subiectul era deja „fumat” iar opinia publica tindea sa dea uitarii disparitiile din ce in ce mai contestate.

Noua Ordine Mondială
Conform multor gânditori progesişti, Noua Ordine Mondială este o încercare, a elitelor internaţionale, de a monopoliza realitatea noastră politică şi economică la scară globală. De asemenea, se susţine că include modificări demografice, în special politicile de depopulare cu scopul reducerii supracreşterii populaţiei lumii. Implementarea cu succes a Noii Ordini Mondiale ar marca sfârşitul democraţiei, sfârşitul autodeterminării naţionale, sfârşitul drepturilor omului şi sfârşitul multor servicii publice (incluzând sănătatea şi învăţământul).

O anunţare deschisă a acestor schimbări, ar genera aproape sigur proteste masive şi violente la scară mondială. Acesta este motivul pentru care sunt introduse gradual, secret şi cu un ridicat grad de dezinformare. Utilizarea puternicelor grupuri de presiune şi a avantajelor financiare pentru coruperea politicienilor, folosirea unei reţele de activişti postaţi strategic şi utilizarea mijloacelor de informare corporatiste pentru muşamalizarea adevărului şi răspândirea propagandei, dovedesc că pregătirile pentru întreaga operaţiune a necesitat mult timp şi planificare. Lipsa opoziţiei substanţiale în interiorul sistemului, dovedeşte de asemenea prezenţa unei pânze de colaboratori benevoli care au infiltrat sistemul şi prestează “munca murdară” pentru elite. Deseori este greu de crezut că elitele au reuşit să-şi extindă puterea peste atât de multe posturi de control peste spectrul combinat al economicului, politicului şi socialului vieţii noastre. Poate aici îşi au originile scepticismul şi sintagma “teoria conspiraţiei”. Din nefericire, faptul că toate schimbările indică într-o singură direcţie, exclude posibilitatea unei coincidenţe. Oportunismul şi conformismul sunt larg răspândite într-o societate care continuă să se elibereze de orice restricţie, inclusiv valorile morale.

Ca parte a planurilor Noii Ordini Mondiale, toate sursele de valori culturale independente au fost plasate sub atac. Acestea includ instituţiile familiei şi bisericii, organizaţiile pentru drepturile omului, muncitorilor şi legii internaţionale, cât şi multe mijloace tradiţionale de promovare a valorilor morale (de exemplu, în literatură, artă şi mijloacele de informare). Suntem martorii unor încercări fără precedent de “deregularizare” a modelului familial tradiţional, a slăbirii autorităţii părinteşti şi de reducere a timpului de calitate pe care familiile îl petrec împreună. Observăm subfinanţarea, supraîncărcarea şi zăpăcirea învăţământului de stat şi a sistemului de sănătate de stat, în încercarea de a le distruge eficienţa, şi pregătirea terenului pentru privatizare. Observăm închiderea posibilităţilor recreaţionale accesibile din afara oraşelor pentru familiile muncitoare, în încercarea de a restrânge masele din clasele de jos la ghetourile urbane. Suntem martorii eforturilor de reducere a variatelor aptitudini de supravieţuire şi “meşteşugăreşti”, rezultând în dependenţa mărită a publicului faţă de serviciile statului şi corporaţiilor. Observăm creşterea costurilor vieţii la nivele nerezonabile. În consecinţă, observăm scăderea standardului de viaţă şi creşterea sărăciei, o tendinţă care face imposibilă obţinerea independenţei financiare pentru majoritatea familiilor muncitoare, o tendinţă care prinde pe viaţă oamenii în capcana ipotecilor şi împrumuturilor, o tendinţă care subjugă oamenii. Observăm creşterea sprijinului pentru multiculturalism şi deregularizarea majorităţii standardelor culturale, morale şi naţionale. Considerând că toate aceste schimări “restructuralizante” au început să aibă efect imediat după prăbuşirea Uniunii Sovietice, aceasta, de asemenea, poate fi cu greu văzuta ca o coincidenţă.

Într-o ţară bogată, poporul ar trebui să fie bogat. Un sistem care creşte bogăţia elitelor pe costul maselor, este un sistem colonial, concentrat pe exploatare. De la sfârşitul Războiului Rece, oamenii au devenit o altă comoditate.

Moartea printesei Diana

Fotograful francez era proprietarul unui automobil Fiat Uno, de culoare alba, despre care omul de afaceri Mohamed al-Fayed, tatal lui Dodi, sustine ca ar fi fost folosit pentru a provoca fatala coliziune care i-a ucis pe cei doi. Proprietarul lantului de magazine Harrods crede ca Andanson planuia sa faca publica „implicarea” serviciilor secrete britanice, MI6, in asasinarea Dianei.

La scurt timp, trupul neinsufletit al fotografului care prezenta o gaura la nivelul capului – a fost gasit intr-o padure din sudul Frantei. Era mai, 2000. Anchetatorii francezi au ajuns atunci la concluzia ca s-a sinucis. Moartea sa bizara a alimentat insa teoriile conspiratiei potrivit carora printesa Diana ar fi fost ucisa.

Ea si-a pierdut viata la 31 august 1997 intr-un accident produs in tunelul din apropierea podului Alma din Paris. Anchetatorii francezi au ajuns la concluzia ca soferul vehiculului in care se afla mergea cu viteza prea mare pentru a scapa de paparazzi si era in stare de ebrietate.

Dovezi contrare

Avocatul lui Mohamed al Fayed a sustinut, ieri, ca Andanson ar fi putut fi atacat inainte ca masina sa sa ia foc, pentru a-l reduce la tacere. Insa, in timp ce se afla in viata, fotograful a spus anchetatorilor francezi ca nu s-a aflat la locul accidentului. De asemenea, nu s-a putut dovedi ca Fiatul sau a lovit Mercedesul in care se afla printesa.

SIDA a fost creată în laborator
Mulţi cred că HIV ar fi fost produs special de oameni de ştiinţă. Conform unei variante a conspiraţiei, în spatele creării virusului s-ar afla CIA, care a dorit prin lansarea acestei boli în rândul populaţiei să distrugă minoritatea homosexuală sau pe cea afroamericană. Mulţi cred în continuare în această teorie, printre suporteri numărându-se şi câteva personalităţi. Preşedintele Africii de Sud, Thabo Mbeki, a făcut aluzie la un moment dat la această teorie, combătând explicaţia conform căreia boala ar fi apărut pentru prima dată în Africa şi susţinând că, de fapt, virusul a fost creat în laboratoarele militare americane. Publicitate

Ecologista kenyană Wangari Maathai, câştigătoare a Premiului Nobel, a susţinut şi ea această teorie. Alte variaţiuni ale conspiraţiei susţin că virusul ar fi fost creat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (teorie susţinută de dr. William Campbell Douglass) sau de KGB. Chiar dacă cercetătorii nu s-au pus încă de acord asupra modului în care a apărut boala la om, majoritatea cred că virusul a trecut de la maimuţă la om într-un fel sau altul, cândva în anii ’30 ai secolului trecut. Primele rapoarte asupra unei epidemii de SIDA au fost redactate în 1981.

Holocaustul nu a existat
Sau în orice caz, susţin unii, numărul de evrei care şi-au pierdut viaţa în pogrom nu ar fi nici pe departe de ordinul a şase milioane, aşa cum demonstrează probele. Preşedintele iranian Mahmud Ahmadinejad susţine chiar că tot Holocaustul ar fi un “mit”, iar lagărele de concentrare nici nu ar fi existat. Istoricul britanic David Irving a fost chiar arestat şi condamnat la închisoare pentru că a negat Holocaustul. Despre fotografiile ce prezentau mormanele de cadavre din lagăre, procurorul Edgar J. Steele, spre exemplu, declara: “Toate aceste poze cu oameni slabi şi cu cadavre îngrămădite prezentau de fapt cehi, polonezi şi germani care au murit de tifos”.