2012 Era Noastra

Mistere.Enigme. Civilizatii disparute.Organizatii secrete.Enigme romanesti.Piramidele.Misterele istoriei.Fenomene inexplicabile.Paranormal.Disparitii.Ipoteze.2012.Apocalipsa.

Swastika și istoria sa de 12.000 de ani


 
Swastika și istoria sa de 12.000 de ani. Swastika este un simbol folosit de unul dintre cei mai urâți oameni de pe Pământ, un simbol care reprezintă sacrificarea a milioane de oameni și unul dintre cele mai distrugătoare războaie de pe Pământ. Dar Adolf Hitler nu a fost primul care a folos…, http://2012en.ro/mistere/swastika-si-istoria-sa-de-12-000-de-ani/

Anunțuri

Februarie 22, 2018 Posted by | 2012 | Lasă un comentariu

De ce lipsesc atâtea nasuri de pe feţele statuilor egiptene ?


 
De ce lipsesc atâtea nasuri de pe feţele statuilor egiptene ? Una dintre întrebările cele mai frecvente pe care le veți auzi în cercurile istoriei artei este: „De ce lipsesc nasurile de la atâtea statui egiptene vechi?” Este doar o coincidență sau ar putea fi o conspirație?
Eroziunea naturală a jucat un rol
Mai mulți arheologi au sugerat că eroziunea ar putea fi unul dintre principalele motive pentru care se întâmplă acest lucru cu multe statui străvechi. Vânturile dăunătoare, noroiul și nisipul de nisip, curgerea apei și mii de ani de picioare și mâini care pătrund pe materiale relativ delicate, cum ar fi marmura și piatra, vor avea cel mai probabil un efect dăunător. Multe dintre aceste statui străvechi au fost expuse acestor elemente de foarte mult timp, în timp ce altele au fost îngropate timp de secole sub tone de noroi și nisip şi, de obicei, extremitățile, cum ar fi brațele, picioarele și nasurile, sunt deteriorate cel mai mult și eventual pot dispărea.
Intervenția umană este cu siguranță un alt factor major
Vandalismul ar putea fi un alt factor major în ceea ce privește motivul pentru care acest fenomen apare atât de frecvent. Un exemplu recent, nu în Egipt, este statuia faimosului filozof Aristotel, care îi întâmpină pe vizitatori la intrarea în vechiul sit al orașului Assos, în Turcia. Statuia lui Aristotel, cunoscută ca fondator al primei școli de filosofie din istorie, a fost ridicată în 2009 de către Ministerul Culturii din Turcia la intrarea în vechiul sit al orașului Assos din cartierul Ayvacık, dar în 2015 a fost vandalizată şi brațul drept a fost înlăturat, iar pe fața statuii s-a observat o denaturare gravă.
Cine sau ce a distrus această statuie a faraonului egiptean Haremheb ca scriitor? Vandalii i-au luat nasul?
De ce lipsesc atâtea nasuri de pe feţele statuilor egiptene ?
De asemenea, s-a remarcat faptul că mai mulți arheologi, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, lipsiți de instrumentele și procedurile mai fine pe care le avem astăzi și care se grăbesc să fie primii care au descoperit „următorul mare lucru” su provocat cele mai grave daune comise vreodată împotriva sculpturii clasice.
Desigur, religia a jucat de asemenea o mare parte, chiar dacă musulmanii extremiști nu sunt singurii care au fost prinși în faptă, așa cum mulți oameni cred fals astăzi. Creștinii, evreii și multe alte religii cunoscute au participat, de asemenea, la actul rușinos de vandalism de-a lungul secolelor și sunt responsabili pentru distrugerea nasurilor și dezmembrarea multor comori culturale și istorice.
Ar putea fi rasismul?
Potrivit unor cercetători, a existat o încercare deliberată a egiptologilor timpurii de a nega și ascunde că Egiptul Antic era o cultură africană. Conform declarației scrise a lui Vivant Denon, un artist, scriitor și arheolog francez care a gravat imaginea Sfinxului din Giza în jurul anului 1798, trăsăturile facial ale faimosului monument păreau a fi de origine africană,
” Deși proporțiile sale sunt colosale, conturul este pur și grațios; expresia capului este ușoară, plină de grație și liniștită; personajul este african, dar gura și buzele sunt groase, are o delicatețe și delicatețe de execuție cu adevărat admirabile; se pare că viața reală și carnea. Arta trebuie să fi fost la un nivel înalt atunci când acest monument a fost executat; căci dacă capul dorește ceea ce se numește stil, adică liniile drepte și îndrăznețe care exprimă cifrele în care grecii și-au desemnat divinitățile, totuși suficientă justiție a fost făcută pentru simplitatea fină și caracterul naturii care este afișat în această figură”
Marele Sfinx din 1867. Observați starea lui nerestricționată, corpul încă îngropat parțial și omul care stătea sub ureche.
De ce lipsesc atâtea nasuri de pe feţele statuilor egiptene ?
Cu toate acestea, această teorie nu explică de ce atât de multe statule grecești și romane antice sunt deminate și dezmembrate. Nasurile de pe marea majoritate a sculpturilor vechi grecești și romane din piatră lipsesc. În timp ce unele dintre acestea s-au rupt în mod inevitabil accidental, este destul de evident că un număr copleșitor au fost vizate în mod deliberat. Din moment ce istoric, arheologic și științific a demonstrat că vechii greci și romani erau de origine europeană (caucaziană), în acest caz rasismul nu era probabil un motiv pentru distrugerea intenționată a nasurilor acestor statui.
, http://2012en.ro/istorie/de-ce-lipsesc-atatea-nasuri-de-pe-fetele-statuilor-egiptene/

Februarie 22, 2018 Posted by | 2012 | Lasă un comentariu

Google gestionează reclamele prin intermediul unei A.I.


Google gestionează reclamele prin intermediul unei A.I. Majoritatea site-urilor pe care le vizitezi în 2018 au reclame. Aceasta este realitatea lumii în care trăim și reprezintă modul prin care multe dintre publicațiile online reușesc să supraviețuiască. Respectivele reclame provin din foarte multe locuri, dar prin programul Google AdSense, gigantul din Mountain View a avut din totdeauna o poziție privilegiată când vine vorba de a-ți servi bannere personalizate.
Prin natura lor, reclamele din Google AdSense sunt automatizate. Orice pagină de internet este scanată rapid. Este identificat cuvântul cheie și, pornind de la acea informație, în respectivul site sunt integrate niște reclame ”pe subiect”. Citești o știre despre mașini, imediat vei vedea o reclamă la cel mai nou bolid al brandului tău preferat.
Deși mecanismul de mai sus a funcționat din totdeauna fără intervenție umană, Google va apela la o inteligență artificială pentru a duce la un cu totul alt nivel modul în care vezi reclame pe internet. Prin intermediul noii platfome Auto Ads, o serie stufoasă de rețele neurale nu stabilesc doar tipul reclamelor pe care le vezi online, ci și locația lor ideală într-o pagină web. Un AI va decide câte reclame sunt prea multe pentru o pagină și unde trebuie să le pună ca să nu deranjeze, dar să-ți stârnească o reacție.
Pe de o parte, noul mecanism va limita influența vânzătorilor de reclame vizavi de modul în care le sunt afișate bannerele. Pe de altă parte, oficialii companiei americane sunt optimiști că rezultate noului sistem vor fi surprinzător de benefice pentru toată lumea. Un beta test efectuat pe o perioadă destul de lungă folosind noii algoritmi, s-a reflectat într-o creștere a profitului în medie de 10%. Va fi interesant să vedem care vor fi rezultatele noii metodologii pentru utilizatori și cât timp va trece până se va găsi o vulnerabilitate ce poate fi exploatată ca să-ți fie servite știri false sau promoții mincinoase din cauza unei inteligențe artificiale defectuoase.
, http://2012en.ro/digital/google-gestioneaza-reclamele-prin-intermediul-unei/

Februarie 22, 2018 Posted by | 2012 | Lasă un comentariu

Opportunity, 5000 de zile pe Marte !


 
Opportunity, 5000 de zile pe Marte ! În urmă cu câteva zile, roverul Opportunity al celor de la NASA a atins performanța de a petrece 5000 de zile pe planeta Marte. Performanța este cu atât mai spectaculoasă cu cât ar fi trebuit să reziste doar 90 de zile.
În weekendul trecut, roverul celor de la NASA s-a putut mândri cu o performanță record. Creația motorizată propulsată de energie solară a reușit să fie funcțională nu mai puțin de 5000 de zile. La momentul lansării sale din 2003, expediția realizată de Opportunity ar fi trebuit să se încheie după doar 90 de zile pe Marte. Deși șederea robotului pe planeta roșie nu a fost lipsită de evenimente, se pare că roverul a fost capabil să treacă fără pagube majore peste toate aventurile.
Roverul Opportunity a fost lansat împreună cu roverul Spirit în 2003. Aterizarea pe lună s-a petrecut în ianuarie 2004. Nici unul dintre rovere nu ar fi trebuit să reziste pe parcursul iernii de pe Marte, dar se pare că au fost ghidate în așa fel încât să dobândească suficient de multă energie solară încât să nu se stingă pentru totdeauna. Iarna pe Marte durează de aproximativ două ori mai mult decât pe Pământ și se reflectă într-o cantitate infimă de lumină.
Inginerii NASA și-au dat seama că, orientând roverele către nord și, implicit, către soare, au putut asigura alimentarea cu energie electrică pe parcursul iernii. Scenariul s-a repetat în fiecare an. Din păcate, Spirit s-a blocat în pământul de pe Marte în 2010, iar panourile nu au mai putut fi reorientate pentru alimentarea cu energie electrică. Orice comunicații cu Spirit au fost încetate în 2011.
Revenind însă la Opportunity, roverul celebrat în această săptămână a parcurs pe suprafața planetei roșii nu mai puțin de 45 de kilometri. În cei 14 ani, de când este pe lună, a imortalizat și expediat către Pământ aproximativ 225.000 de fotografii. Cele mai multe dintre ele sunt disponibile gratuit online. Cu ajutorul acestui rover, oamenii de știință au putut trage concluzia că a existat la un moment dat apă pe Marte, atât la suprafață, cât și sub pământ.
, http://2012en.ro/stiinta/stiinta2/opportunity-5000-de-zile-pe-marte/

Februarie 20, 2018 Posted by | 2012 | Lasă un comentariu

Traian Vuia, geniul nerecunoscut al aviatiei mondiale


 
Meritul lui Traian Vuia este că a reuşit primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, care s-a înălţat prin propria forţă.
 
Au fost şi alţii care au zburat înaintea lui Vuia, dar aceştia foloseau pentru decolare diferite artificii, cum ar fi catapultarea sau tracţiunea cu alte vehicule. Este cazul fraţilor Wright, care se foloseau de şine pentru lansarea maşinii lor de zbor. Ei sunt înregistraţi , incorect, drept primii care au întreprins un zbor cu un aparat mai greu decât aerul.
Traian Vuia a venit pe lume în 17 august 1872, în localitatea Surducu Mic, din judeţul Timiş. Astăzi, localitatea îi poartă, în semn de recunoştinţă numele. Surducu Mic face parte din Banat, dar la acea vreme regiunea Banatului se afla sub stăpânire austro-ungară. Din acest motiv, Vuia a fost considerat mult timp ca fiind de origine maghiară sau austriacă. Între 1884-1892 Traian Vuia s-a aflat la Lugoj, unde a urmat studiile liceale. În această perioadă a construit mai multe modele de aparate de zbor de tipul zmeelor. Dupa ce a trecut examenul de bacalaureat, în anul 1892, Traian Vuia a plecat la Budapesta. S-a înscris la Politehnică, dar veniturile pe care le avea nu i-au permis să urmeze decât Facultatea de Drept. La 6 mai 1901, Traian Vuia îşi ia doctoratul în ştiinte juridice solicitând, în conformitate cu drepturile minime pe care le avea un student român, ca diploma eliberată să fie redactată în limba latină şi nu în limba maghiară.
După absolvirea facultăţii, Vuia trebuia să ia decizia care-l va orienta pe calea destinului. Putea să trăiască decent, profesând avocatura, sau să rişte ca să-şi vadă visul împlinit. A ales să urmeze calea zborului şi a progresului, hotărând să-şi pună în practică ideile la Paris. La plecarea de acasă, i-a spus mamei sale: “Mă duc departe, la Paris, dar lasă, mamă, să nu-ţi pară rău; că am să viu de acolo în zbor sau n-am să mai vin niciodată acasă.” Astfel, în 1902 porneşte către capitala Franţei – considerată la acea vreme si „capitala aeronauticii”. Aici spera să obţină un sprijin material şi o recunoaştere a proiectelor sale de zbor. Ambiţiosul inventator purta cu el proiectul „aeroplanului-automobil”, pe care îl va prezenta, prin comparaţie cu alte aparate de zbor de la acea vreme, în cadrul unei conferinţe ţinută la Aeroclubul Francez. Românul va contacta marile figuri ale aeronauticii din acea perioadă, pentru a-i consulta în legătură cu aparatul său de zbor. Adresându-i-se lui Victor Tatin, acesta i-a atras atenţia că aparatul Vuia are nevoie de un motor uşor, dar foarte puternic. În replică, inventatorul a declarat ferm „Voi face acest aparat!”.
În februarie 1903 prezintă în faţa Academiei de Ştiinţe pariziene „Proiectul aeroplanului-automobil”. Ca orice idee care depăşeşte timpul său, proiectul a fost primit cu scepticism: „Găsirea unei soluţii la problema zborului cu un aparat mai greu decât aerul este o himeră”. Totuşi, inginerul român nu se descurajează şi îşi brevetează în acelaşi an apartul de zbor conceput el. De acum, toate eforturile lui Vuia se vor îndrepta către construcţia efectivă a aeroplanului-automobil. Piedicile nu erau puţine, dar cel mai mult îl preocupa tipul de motor cu care să înzestreze aparatul “Vuia I”. Avea nevoie de un motor uşor care să-i asigure propulsia şi sustenaţia. “Dacă un asemenea motor nu exista de fapt, cauza nu era imposibilitatea de a-l construi ci indiferenţa şi dispreţul fabricării de motoare pentru maşina de zbor şi pentru cei ce căutau să o realizeze”, avea să declare inginerul câţiva ani mai târziu. În aceste condiţii, inventatorul s-a văzut nevoit să construiască el însuşi motorul, bazându-se pe cunoştinţele sale de mecanică şi termodinamică. Modificând radical un motor de tip Serpollet, l-a făcut să funcţioneze cu acid carbonic.
“Vuia I” era un aparat de zbor cu aspectul unui liliac, cu aripi repliabile ca o umbrelă. După o serie întreagă de experimente, Traian Vuia avea să facă, la 18 martie 1906, la Montesson, în apropiere de Paris, primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, prin mijloce proprii. Aeroplanul-automobil a rulat 50 de metri pe sol, iar apoi s-a înălţat singur la o înălţime de aproximativ un metru, străbătând în zbor 12 metri. Din păcate, după 12 metri, elicea s-a blocat şi motorul s-a oprit brusc, lovindu-se de un copac. Deşi a durat doar câteva clipe, zborul a reuşit. Românul Traian Vuia pusese piatra de temelie a aeronauticii moderne.

Meritul lui Vuia este că a reuşit primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, care s-a înălţat prin propria forţă. Au fost şi alţii care au zburat înaintea lui Vuia, dar aceştia foloseau pentru decolare diferite artificii, cum ar fi catapultarea sau tracţiunea cu alte vehicule. Este cazul fraţilor Wright, care se foloseau de şine pentru lansarea maşinii lor de zbor. Ei sunt înregistraţi drept primii care au întreprins un zbor cu un aparat mai greu decât aerul. Din acest moment, Traian Vuia va face o serie de observaţii legate de comportarea “aeroplanului-automobil” în zbor. Pentru asigurarea stabilităţii în aer avea nevoie de o propulsare mai puternica. Cu un motor de tip Antoinette şi cu o serie de modificări, aparatul “Vuia 1” s-a transformat în “Vuia 2”, brevetat în 1907, în Belgia. Acest aparat avea performanţe mult sporite, astfel că, în 1907, el avea să zboare pe o distanţă de 70 de metri, la o înălţime variabilă.
În capitala Franţei, Traian Vuia a încercat permanent să influenţeze destinul românilor din Transilvania, ducând o adevărată campanie pentru unificarea cu România. Astfel, împreună cu alţi fruntaşi români aflaţi la Paris, a pus, la 30 aprilie 1918, bazele Comitetului Naţional al Româmilor din Transilvania. Noua societate, avea drept organ de presă revista „La Transylvanie”, unde Vuia va publica numeroase articole prin care să susţină cauza celor de acasă. De asemeni, Vuia a fost consilier în cadrul delegaţiei române de la Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920) unde, prin relaţiile care le cultivase, şi-a adus o importantă contribuţie la unficarea românilor. Cu această ocazie a publicat lucrarea „Le Banat” spre a face cunoscute realităţile conaţionalilor de aici. În aceeaşi perioadă, a publicat sub pseudonim o colecţie de articole apărute în Austro-Ungaria, în care erau calomniate celelalte puteri participante la Conferinţa de pace, Rusia, Franţa şi Marea Britanie. Tot în acest context, din proprie iniţiativă sau în urma unor sfaturi primite din ţară, a intrat în francmasonerie, împreună cu Alexandru Vaida-Voievod, se pare, pentru a combate elementul maghiar pătruns în forţă în această organizaţie, şi care acţiona pe toate căile pentru a împiedica unirea teritoriilor româneşti din fostul Imperiu cu România.
Mereu activ, nu numai în cercetarea aviatică, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, inginerul român a creat în 1943 „Frontul Naţional al Românilor din Franţa”. Această organizaţie a acţionat în legătură cu rezistenţa franceză, care lupta împotriva ocupaţiei germane.
Traian Vuia şi-a extins permanent cercetările de navigaţie aeriană. Astfel, el a fost preocupat de zborul vertical şi de menţinerea aparatului la punct fix în zbor. Numeroasele experimente întreprinse se vor concretiza în brevetul „Perfecţionări la mijloacele de propulsie, de tracţiune şi de sustenaţie”, cu aplicabilitate la nave, elicoptere sau roţile cu palete ale turbinelor. Între 1918-1925 a coceput şi realizat două elicoptere, pe care intenţiona să le treacă în producţia de serie în România. În 1923 ţine o conferinţă pe tema elicopterelor, la Societatea Franceză de Navigaţie Aeriană la care a anunţat că noua masina de zbor era deja construită, dar trebuie perfecţionat. Românul a intuit corect utilitatea acestui aparat pentru zborul comercial sau transportul de pasageri pe distanţe scurte. Propunerile lui veneau în perioada în care dirijabilul şi aeroplanele puteau transporta doar mase relativ mici. M. Yvonneau, cu care a lucrat în acea perioadă, avea să dezvăluie abia în 1957, cu ocazia Expoziţiei Traian Vuia de la Bucureşti, care erau ideile ce îl stăpâneau pe inventatorul român.„Vuia proiectase pe vremea acea un aparat cu patru rotoare, în tandem, înzestrat cu o cabină pentru 100 de pasgeri. Din nefericire, ideea a rămas în suspensie”, a spus Yvonneau la manifestarea amintită.
Vuia nu era interesat numai de aerodinamică, ci şi de ameliorarea motoarelor. În plus, în 1925, a realizat un generator de abur original, cu circulaţie forţată unică, cu presiune si temperatură înaltă şi cu randament termic ridicat. Savantul nu a fost ferit de problemele cu care se confruntă un vizionar. În 1923 intenţiona să treacă la producţia de serie a aparatelor sale de zbor şi a unor elicoptere, la uzinele Reşiţa. Inventatorul i-a dat unui prieten următorul mesaj pe care să-l ducă în ţară: “Povesteşte prietenilor de acasă tot ce ai văzut aici. Am dovedit că se poate zbura cu un aparat ‘mai greu decât aerul’. (…) Acum, după ce s-au convins de posibilitatea zborului mecanic, numărul experimentărilor va creşte rapid, specialiştii vor realiza motoare speciale, aviaţia va avea o industrie înfloritoare pe temeiul experienţei mele, devenită bun comun. Ai putut vedea! Nu m-am ascuns, am experimentat în văzul tuturor. Vor continua alţii, tot mai mulţi. Aşa se realizează progresul…” Din nefericire, el nu a primit sprijinul pe care l-a solicitat şi a fost nevoit să-şi amâne revenirea în România.
În vremea Primului Război Mondial, Traian Vuia a lucrat pentru Ministerul francez al Apărării. Împreună cu binecunoscutul Victor Tatin, a construit o torpilă folosită cu succes de marina militară. Un alt episod care l-a afectat pe Vuia s-a produs în 1937, când a fost invitat să ţină un discurs, cu prilejul Expoziţiei Internaţionale de Aeronautică din capitala franceză. Deoarece Dimitrie Gusti, directorul pavilionului românesc s-a îmbolnăvit, iar noul director nu a manifestat interes pentru acţiune, Vuia nu şi-a mai putut ţine cuvântarea pregătită. Dezamăgit de modul cum a fost tratat, îi dă unui cunsocut un bilet pe care ereu scrise versuri ale lui Alfred de Vigny, din „La mort du loup”:
Energic du-ţi întruna povara vieţii-n spate
Pe drumul unde soarta te cheamă adeseori
Apoi ca mine rabdă şi fără-o vorbă mori
În 1950, Vuia revine în ţară, grav bolnav. Se stinge din viaţă la Bucureşti, în acelaşi an, la 3 septembrie, scurt timp după repatriere. Este înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.
, http://2012en.ro/stiinta/stiinta2/traian-vuia-geniul-nerecunoscut-al-aviatiei-mondiale/

Februarie 19, 2018 Posted by | 2012 | Lasă un comentariu

Istoria zilei îndrăgostiţilor (Valentine’s Day)


Istoria zilei îndrăgostiţilor (Valentine’s Day). Am intrat deja în luna în care se sărbătorește iubirea. Culoarea reprezentativă a sărbătorii de pe 14 februarie – care se numește Ziua Îndrăgostiților – este roșu, pentru că ea reprezintă dragostea și pasiunea. Însă, în mod ironic, această zi a trandafirilor, ciocolatei și cadourilor are o istorie sinistră, neagră. Vrei să o afli?
De ce se numește Ziua Îndrăgostiților (Valentine’s Day)
Ziua Îndrăgostiților marchează data executării Sfântului Valentin de către împăratul roman Claudius al II-lea, în timpul celui de-al treilea secol d. Hr. De ce a fost ucis Sfântul Valentin? Cea mai populară teorie susține că Sfântul Valentin oficiase nunțile soldaților, în ciuda faptului că acele căsătorii fuseseră interzise prin lege. Aparent, împăratul a spus că dragostea îi făcea pe soldați mai slabi.
De ce se sărbătorește Ziua Îndrăgostiților pe 14 februarie
Cu mult înainte de execuția Sfântului Valentin, 14 februarie era asociată cu fertilitatea și sângele. Între 13 și 15 februarie, romanii celebrau sărbătoarea Lupercalia sacrificând o capră și un câine, și apoi bătând femei goale cu biciul, toate în scopul de face femeile mai fertile. În secolul al V-lea d.Hr., Papa Gelasius I a interzis sărbătoarea Lupercalia și a declarat oficial ca 14 februarie să fie sărbătoarea Sfântului Valentin sau Ziua Îndrăgostiților.
Ziua Îndrăgostiților, o sabie cu două tăișuri de-a lungul istoriei
Pe măsură ce anii au trecut, Ziua Îndrăgostiților a început să fie asemănătoare cu sărbătoarea ”Ziua Galatinului” (galatin se referea la iubitul femeilor), potrivit NPR. În cartea sa, ”Parliament of Fowls”, autorul Geoffrey Chaucer s-a referit la Ziua Îndrăgostiților ca la ziua în care păsările își găsesc perechea (secolului XIV). De atunci, Ziua Sfântului Valentin a intrat în conștiința oamenilor ca o zi asociată iubirii. Însă pe la sfârșitul secolului al XVI-lea, William Shakespeare a folosit o referință la Ziua Sfântului Valentin pentru a preîntâmpina sinuciderea Ofeliei în piesa Hamlet.
, http://2012en.ro/istorie/istoria-zilei-indragostitilor-valentines-day/

Februarie 14, 2018 Posted by | 2012 | Lasă un comentariu


, http://2012en.ro/uncategorized/614/

Februarie 14, 2018 Posted by | 2012 | Lasă un comentariu


, http://2012en.ro/uncategorized/613/

Februarie 14, 2018 Posted by | 2012 | Lasă un comentariu


, http://2012en.ro/uncategorized/612/

Februarie 14, 2018 Posted by | 2012 | Lasă un comentariu


, http://2012en.ro/uncategorized/611/

Februarie 14, 2018 Posted by | 2012 | Lasă un comentariu


, http://2012en.ro/uncategorized/610/

Februarie 14, 2018 Posted by | 2012 | Lasă un comentariu


, http://2012en.ro/uncategorized/609/

Februarie 14, 2018 Posted by | 2012 | Lasă un comentariu

Misterele Bibliei


Biblia este de departe cea mai cunoscută și mai publicată carte de pe pământ. Biblia sau mai corect Sfânta Scriptură este un izvor de cunoaștere, este piatra de temelie a creștinătății și cartea de căpătâi a peste un miliard de credincioși din toată lumea.Mai mult chiar, în lumea creștină se consideră că în momentul în care Biblia este tradusă în limba respectivă, acea limba este pe deplin formată. Și totuși referirile care se fac la ea nu de puține ori au contrariat. Au fost războaie născute din cauze religioase. Cu siguranta puține lucruri din cultura omenească pot egala Scripturile când vine vorba despre istorie, legende și controverse. O parte dintre acestea sunt datorate traducerii sale din ebraică, aramaică sau greacă veche. O altă parte a acestor controverse provin din limbajul incifrat și modul tainic în care este scrisă Biblia. Unii exegeți vorbesc de iluminarea divină a autorilor, alții de ștergerile deliberate a unor pasaje. Am încercat să adunam câteva dintre cele mai populare mistere cuprinse în Biblie.
Care este Numele lui Dumnezeu-YHVH
Numele lui Dumnezeu este o necunoscută, cel puțin din punct de vedere al pronunțării. Conform tradiției evreiești, există mai multe moduri în care se face referire la Dumnezeu, dar cel corect este Tetragrammaton, un cuvânt cu patru litere scris „YHVH”. Pronunția corectă a dispărut în istorie și ceea ce avem azi sunt doar presupuneri:Iahwe, Iahve sau Iehova. Totuși acest nume apare doar de vreo câteva ori în Vechiul Testament. Misterul este și mai mare pentru că pe cruce Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, se referă la Dumnezeu Tatăl astfel:Eli, Eli, lama sabahtani? adica:Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit? (Matei 27, 46).
Unde este Sfântul Graal?
Potrivit mitologiei creștine, Sfântul Graal a fost pocalul sau cupa folosită de către Iisus la Cina cea de Taină. Despre acest recipient se spune că ar poseda puteri miraculoase. S-au constuit multe legende, povești și filme, ba chiar au avut loc căutări amănunțite încă din Antichitate pentru găsirea acestui obiect.
Există o legendă care vorbește despre cărturarul Iosif din Arimateea, un apropiat al lui Iisus și cel care i-a îngropat trupul în mormântul pregătit pentru sine, cum că el a intrat în posesia Graalului în urma unei apariții a Mântuitorului, care i l-ar fi înmânat. De aici lucruile o iau pe o turnură greu de urmărit. Cică Iosif ar fi luat vasul și le-ar fi cerut apostolilor să îl transporte pe teritoriul Britaniei. Alte legende vorbesc de faptul că în timpul cruciadelor, mai exact în timpul celei dintâi, ar fi fost găsit acest potir de către Cavalerii Templieri.
Astăzi în lumea catolică-acolo unde misterul Graalului este cu mult mai puternic decât oriunde altundeva, s-a formulat ipoteza potrivit căreia acest vas miraculos ar fi în unele biserici precum:Catedrala Sf. Maria din Valencia (al cărei Sfânt Potir se crede că ar fi fost transportat de Sfântul Petru la Roma în secolul I, si apoi in Huesca, Spania, de către Sf. Laurențiu, sec. III);în Capela Roslin (că ar fi îngropat aici) sau că zace adânc în pivnitele Turnului Sf. Mihail, de pe dealul Glastonbury, Marea Britanie. Ultima născocire apărută nu demult într-o carte de succes și într-un blockbuster lansează ideea că membrii secreți ai unei linii de sânge oculte protejează Graalul sau chiar că de fapt „San Graal”-„Sang real”, adică „sange regal”-vizează existența unor posibili urmași ai lui Iisus Hristos. Acești urmași ar fi menționați în unele din Scripturi apocrife (lucrări scrise în același timp cu cele biblice, dar care nu au intrat in alcătuirea ei).
Unde este Chivotul Legământului?
Chivotul Legii, cum se mai numește artefactul menționat în capitolul Exodului din Biblie, reprezintă cea mai importantă comoară a „Poporului Ales”.Pentru evrei, el constituia cel mai sacru obiect de pe Pământ, creat de Dumnezeu, prin intermediul lui Moise, pe Muntele Sinai. Descrirea sa îl arată ca fiind un cufăr masiv, poleit cu aur, cu doi heruvimi din aur dispuși față în față.Cufărul adăpostea câteva relicvele sacre:cele doua table de piatra pe care erau scrise Cele Zece Porunci, un vas cu mana din cer, primită drept hrană în pustie și toiagul lui Moise cu care despărțise apele Mării Roșii. Chivolul era așezat în Sfânta Sfintelor din Templului lui Solomon, acolo unde accesul era interzis credinciosilor de rând. Chivotul a dispărut când au fost luați în robia babiloniană, 607 î.Hr. Din acest moment avem de-a face doar cu legende:că ar fi fost ascuns de către israeliți înainte de a fugi din oraș sau că însuși Dumnezeu a ascuns chivotul și că acesta va fi găsit doar de către cei drepți. Totuși există câteva menționări în Biblie potrivit cărora israleiții ar fi folosit acest Chivot al Legii la vreme de război. S-a formulat legenda că de fapt acest artefact ar fi fost un fel de armă sau baterie gigantică. Totuși una dintre cele mai frecvente referiri la Chivot, fără vreo dovadă istorică clară, se face de cătreortodocșii etiopieni ce susțin că în situl funerar al regilor de la Aksum a fost ascuns Chivotul Legii. Vechi de peste 1.700 de ani și înalt de 24 de metri, Obeliscul din Aksum, în care se presupune că se afla Chivotul, cântărește aproximativ 100 de tone.
Care este anul de naștere al lui Iisus
Cele mai multe evenimente care sunt descrise în Evanghelii nu sunt legate de o dată exactă, iar nașterea lui Iisus nu face excepție. În Evanghelia după Luca se spune că Iisus s-a născut în timpul domniei lui Irod, când a avut loc un recensământ. Fapt ce este un pic complicat pentru că informațiile istorice plasează recensământul lui Quirinius în jurul anilor 6-7 d.Hr., dar acesta nu se suprapune cu domnia lui Irod. La momentul recensământului, Irod murise de aproape un deceniu. Ceea ce înseamnă că cele două indicii despre nașterea lui Iisus se contrazic reciproc. Încă un lucru care a atras atenția cercetătorilor este faptul că evenimentul astronomic deosebit-steaua de la Răsărit, cea care a vestit nașterea lui Iisus-ar fi avut loc ceva mai devreme de momentul amintit în Biblie și considerat anul 0 al epocii creștine. Chiar și azi se recunoaște faptul că atunci când s-a fixat această dată ca moment de pornire al noii ere s-au făcut niște erori.
Au existat Sodoma și Gomora?
Biblia spune că pentru păcatele și murdaria morală a locuitorilor lor, orașele antice Sodoma și Gomora au fost distruse prin „foc și pucioasă venită de la Dumnezeu din ceruri” (Geneza 19:24-25). Interesant este că cele două orașe și soarta lor e relatată atât în creștinism cât și în islam.Totuși, existența istorică a Sodomei și a Gomorei este un subiect de dezbatere în rândul arheologilor. Biblia le așează în apropierea Mării Moarte. Dar orașele candidate sunt mult mai numeroase:Bab edh-Dhra, Numeira, es-Safi, Feifeh si Khanazir. Toate prezintăurme de arsuri și de sulf pe multe din pietre și sunt caracterizate de o încetare subită și imediată a populării către finalul Epocii timpurii a Bronzului. Deși nu putem ști dacă acestea sunt celebrele orașe biblice sau care dintre ele, cert este căele erau niște orașe înfloritoare; au fost găsite aicichiar și urmele unui ziggurat (piramida in scari), alaturi de forme similare ca forma Sfinxului din Egipt.
Unde se afla Grădina Edenului?
Acest loc idilic, care chiar a dat naștere unui fenomen complex numit de specialiști simptomul paradisului pierdut, este nu de puține timp în atenția oamenilor. Unii teologi și specialiști considera că pasajul care vorbește despre Grădina Edenului este simbolic, alții sunt de părere că locul chiar a existat.Biblia oferă unele indicii cu referire la locația sa. Versetele din cartea Facerii menționează amplasarea geografică atât a Edenului, grădina celor patru râuri biblice (Pison, Gihon, Tigru și Eufrat), cât și a celor trei regiuni biblice (Havila, Asiria si Kush). Așadarexistă ipoteze ce indică poziția Edenului în zona izvoarelor râurilor Tigru și Eufrat sau în Golful Persic. Alții au amplasat această grădină în Africa, ca să fie mai apropiată de noile teorii ale evoluției umane. În timp ce adevarăta locație rămâne un mister, exista un amănunt ce merită menționat:Etiopia apare ca fiind în apropierea sau împrejmuind Grădina Edenului în Geneza 2:13 („Și numele celui de-al doilea râu este Gehon, același care a urzit tărâmul Etiopiei”).
Există și cărți lipsă din Biblie?
Biblia este una dintre cărtile care conțin cele mai multe cuvinte scrise vreodată. A fost scrisă în mai multe timpuri și de mai mulți autori. Totuși canonul cunoscut azi e mai sărac cu cel puțin 17 cărți, susțin specialiștii. Aceștia spun că unele capitole din Biblie fac referiri la scrierile care lipsesc. Spre exemplu, în Cronici 29, se vorbește de „scrierile despre profetul Nathan și Gad” și detalii despre domnia regelui David. Dar încercând să căutam aceste scrieri în Biblie nu vom găsi nimic. La fel și cu Cartea Războaielor Domnului, care ar contine un ciclu epic de poeme. Nimeni nu știe ce s-a întamplat cu aceste scrieri. La un moment dat in istorie, ele au fost pierdute sau cineva a decis să le scoată din Biblie. În tradiția creștină știm că numărul cărților canonice a fost stabilit la primele sinoade ecumenice (sec.IV-V)
Ce s-a întâmplat cu 10 din cele 12 triburi ale Lui Israel?
Biblia ne spune așa:Patriarhul Avraam e părintele a două popoare:ismaeliți și evrei. El a avut un fiu neofical cu o slujnică pe Ismael și un fiu oficial Isaac. Acesta a avut alți doi băieți. Pentru istoria poporului evreu contează doarIacob, care a fost redenumit Israel atunci cand Dumnezeu i s-a revelat în timp ce acesta părăsea Padn-Aram. Iacob a avut 12 fii, dintre care fiecare a devenit tatăl unuia dintre cele douăsprezece triburi ale lui Israel:Reuven, Shimon, Levi, Yehuda, Issachar, Zevulun, Dan, Naphtali, Gad, Asher, Joseph, Benjamin (în alte traduceri aparRuben, Simeon, Levi, Iuda, Dan, Neftali, Gad, Aşer, Isahar, Zabulon, Iosif și Benianim). După ce s-au întors din robia egipteană fiecare trib a primit pământurile sale, dar după moartea regelui Solomon, regatul s-a divizat în două. Regatul de nord care cuprindea 10 triburi și Regatul de sudcu triburileYehuda (Iuda) și Benjamin în sud, loiali casei Davidiene.În anii 722-721 î.Hr., cele 10 triburi care compuneau Regatul nordic al Israelului au disparut, fiind cucerite de regele asirian Shalmaneser V. Acesta i-a deportat pe israeliți și Biblia nu mai relatează ce s-a întâmplat cu ei. Azi sunt tot felul de cereri și declarații că unii au aparținut acestor triburi pierdute. Cele 2 triburi sudice constituie rădăcinile istorice ale celor mai mulți evrei așa cum sunt ei cunoscuți azi. Există o profeție a profetul Ezekiel care zice că aceste triburi și urmașii lor vor fi găsiți. Deocamdată aceste triburi sunt de negăsit.
Cine a fost faraonul Exodului?
Multe filme și cărți de azi presupun că marele Ramses al II-lea i-ar fi pierdut pe evrei din robie. Nu se știe dacă e adevărat. Povestea biblică îl indică pe Moise ca lider al evreilor, cel care a despărțit apele Mării Roșii și și-a condus poporul către libertate, dar nu il menționează pe faraon. Chiar dacă unii consideră că această informație este ușor de aflatfăcând o paralela între momentul Exodului și faraonul Egiptului de la acea vreme. Totuși nu se știe când a fost exodul … Unii cercetatori au avansat anul1445 i.Hr.corelând informațiile din teren cu cele din carteaRegi 6:1, așadar exodul ar fi avut loc în cel de-al treilea an de domnie al faraonului Amenhotep al II-lea. Conform informațiilor din Biblie reiese ca predecesorul lui Amenhotep, Thutmose al III-lea, ar fi singurul faraon din intervalul cronologic specificat în Regi 6:1 care ar fi stapanit suficient de mult (54 de ani) încât să fie pe tron în momentul plecării lui Moise și să moară la scurt timp după întoarcerea acestuia în Egipt. Astfel însemnă ca Thutmose III ar fie faraonul care i-a oprimat pe evrei, iar Amenhotep II faraonul Exodului.
În ciuda acestor calcule, cea mai comună imagine închipuită în cultura populară este cea a lui Ramses cel Mare, ca fiind faraonul menționat în Vechiul Testament, deși nu exista dovezi de niciun fel. Alți cercetători consideră că ar putea fi faraonul Merneptah, dar dovezile sunt tangențiale.
Unde este Arca lui Noe?
Rămășițele acestui artefact au fost căutate de toate civilizațiile. Mulți consideră că locul în care s-ar afla Arca lui Noe ar fi muntele Ararat din Turcia. Dar nu există niciun motiv pentru care ar trebui sa credem acest lucru. Deși Biblia menționează ca Arca ar fi ajuns la Urartu, un vechi imperiu din estul Turciei, nu există nicio dovada care să indice existența unui potop uriaș care să fi afectat vreodată aceasta zonă. Totuși, de curând, un grup de exploratori chinezi și turci aflați în căutarea relicvelor biblice a anunțat că este posibil să fi descoperit Arca lui Noe, la altitudinea de 4.000 de metri, pe Muntele Ararat din Turcia. Echipa susține că a colectat specimene din lemn dintr-o structura de pe Muntele Ararat cărora datarea cu radiocarbon le-a stabilit originile în urmă cu 4.800 de ani, o perioada ce coincide cu cea în care se crede că a avut loc Potopul lui Noe. Structura descoperită avea câteva compartimente, dintre care unele conțineau cuști din lemn, în care se crede că erau ținute animalele. Conform poveștii biblice cuprinse în Vechiul Testament, Dumnezeu a decis sa reverse un potop asupra Pământului după ce a văzut cât era de decăzut și i-a spus lui Noe să construiască o arcă, unde să ofere adăpost câte unei perechi din fiecare specie de animal. După ce apele potopului s-au retras, spune Biblia, arca a rămas încremenită pe un munte.
Un animal misterios-Behemoth
In Biblie, în cartea lui Iov (40, 15-24), se vorbeste despre o creatura numită în unele traduceri Behemoth, una gigantica și foarte puternică. În biblia ortodoxă traducerea se face cu hipopotam, dar se pare că nu e chiar așa. Din descriere, știm că Behemoth este un animal terestru foarte mare. Azi nimeni nu are idee despre ce poate fi vorba. Cei mai mulți au sugerat că acest animal ar putea fi un hipopotam, alții au spus că este un elefant sau chiar un dinozaur, care a supravietuit în timpurile biblice. Totul este un mister total.
Cum arăta șarpele înaintea Păcatului Originar?
Căderea în păcat reprezintă un moment crucial în Biblie si este un lait motiv întâlnit în toată Sf. Scriptură. Despre sarpele care întruchipa diavolul se face următoarea referire:”Zis-a Domnul Dumnezeu către şarpe: „Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii între toate animalele şi între toate fiarele câmpului;pe pântecele tău să te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale!” (Geneza, 3:14). Fragmentul „pe pântecele tău să te târăşti”, rostit ca o pedeapsa din partea lui Dumnezeu, face destul de evident faptul că înainte de acest moment șarpele folosea alt mijloc de locomoție.
Mai existau și alți oameni pe Pământ în afara de Adam, Eva și copii lor?
Cu toții știm că prima crimă apare încă de la începutul Bibliei. În capitolul 4 al Facerii este relatată crima lui Cain, care își omoară fratele, pe Abel. Dumnezeul îl izgonește și el zice: „Pedeapsa mea este mai mare decât aş putea-o purta. De mă izgoneşti acum din pământul acesta, mă voi ascunde de la faţa Ta şi voi fi zbuciumat şi fugar pe pământ, şi oricine mă va întâlni, mă va ucide” Continuarea indică un fapt ciudat, că ar mai fi fost oameni pe pământ… „Şi i-a zis Domnul Dumnezeu: „Nu aşa, ci tot cel ce va ucide pe Cain înşeptit se va pedepsi”. Şi a pus Domnul Dumnezeu semn lui Cain, ca tot cel care îl va întâlni să nu-l omoare. Şi s-a dus Cain de la faţa lui Dumnezeu şi a locuit în ţinutul Nod, la răsărit de Eden. După aceea a cunoscut Cain pe femeia sa şi ea, zămislind, a născut pe Enoh. Apoi a zidit Cain o cetate şi a numit-o, după numele fiului său, Enoh.” Aceste informații ridică multe semne de întrebare: de unde era soția lui Cain, cine ar fi putut să-l ucidă, dacă mai existau oameni creați de ce nu sunt menționați… Foarte mulți își pun întrebări cu privire la relațiile incestuoase din aceasta parte a cărții, mai cu seamă că dacă Adam și Eva sunt părinții tuturor însemnă că la început nu s-a ținut cont de nicio legătură consagvinică. O parte din lucrurile acestea mai sunt explicate ulterior în Biblie, dar o curiozitate fără răspuns este vârsta la care au murit acești oameni primordiali. În capitolul 5 al cărții Facerii ei ajung lesne să aibă sute de ani…„toate, zilele vieţii lui Adam au fost nouă sute treizeci de ani şi apoi a murit”.
Care este locul crucificării lui Iisus
Noul Testament marchează Crucificarea lui Iisus Hristos drept evenimentul cel mai important din istoria omenirii sau cel puțin a creștinătății. Dar unde a avut loc acest eveniment de așa o importanță? Nu se cunoaște exact acest lucru. Biblia spune ca Răstignirea a avut loc pe Golgota, unul dintre dealurile din afara Ierusalimului. Este unul dintre foarte puținele detalii din cele patru Evanghelii care coincid. Învățații contemporani consideră că Golgota ar putea fi zona denumită azi „Gordon’s Calvary”, în apropiere de Ierusalim, descoperită de britanicul Charles Gordon la sfârșitul secolului al XIX-lea.
, http://2012en.ro/mistere/misterele-bibliei/

Februarie 14, 2018 Posted by | 2012 | Lasă un comentariu

Prostia consumeristă numită Valentine’s Day


Prostia consumeristă numită Valentine’s Day. Este acel moment din an când, de nicăieri, apar decorațiuni cu inimioare și Cupidoni grași, tot felul de oferte pentru cupluri și petreceri care au toate aceeași tematică.
Pentru mine, Valentine’s Day este apogeul culturii noastre consumeriste.
Originile sărbătorii au fost ceva mai pure, dar nu despre asta vorbim acum. Cumva, iubirea a ajuns să fie luată de pe piedestalul pe care se afla – acela al purității și a ceea ce este mai bun în oameni, a fost trântită în mașina consumerismului și tocată bine-bine, până au rămas doar inimioarele pe care le vedem anual în magazine.
Îmi amintesc cât de inutil mi s-a părut când, la un moment dat în liceu, s-a creat un panou cu bilețele de dragoste de Valentine’s Day. Majoritatea erau puse acolo de iubiții fetelor, care la rândul lor se lăudau prietenelor cu cât de romantic este iubitul lor că le-a scris un bilețel pe panou, să vadă toată lumea.
Legenda spune că fetele singure din acea vreme încă suspină că nu au găsit niciun bilețel.
Ideea de a sărbători dragostea este, în principiu, una frumoasă, dar pusă în practică se transformă într-un mănunchi de clișee răsuflate. Sunt multe motive pentru care nu sărbătoresc Valentine’s Day, dar am ales să vorbesc despre cele mai importante.
Sărbătoarea aceasta aduce, o dată pe an, o presiune imensă pentru cupluri. Totul trebuie să meargă bine în acea zi – activitățile trebuie să fie plănuite dinainte, ambele persoane trebuie să se simtă energice și să arate mai dichisit ca oricând, cadourile trebuie să fie atent plănuite – să nu fie nici prea generice, dar nici să nu o dai în bară, vremea trebuie să fie excelentă pentru februarie, Mercur trebuie să nu fie „retrograd”, iar la finalul zilei sexul trebuie să fie mai exploziv ca oricând.
Brusc, Valentine’s Day devine mai mult o corvoadă și un factor care va declanșa anxietatea și în cele mai stabile persoane. Ceea ce putea fi o zi minunat de normală cu persoana iubită, fără romantisme forțate pentru că așa face toată lumea, devine ceva copleșitor de stresant. Iar cei care sunt de puțin timp împreună și urmează să sărbătorească de 14 februarie? Au tras lozul ghinionist.
De Valentine’s Day, cei singuri sunt puși în colțul rușinii
Cum rămâne cu persoanele care nu sunt într-o relație de Valentine’s Day? Realitatea a ajuns să imite filmele proaste de la Hollywood, în care acele persoane ajung fie să se închidă în casă și să își plângă de milă, sau să iasă cu alți prieteni singuri și să se îmbete, într-un semn de protest față de așa-zisă sărbătoare a iubirii.
Oricum ar fi, cei care rămân singuri de Valentine’s Day sunt arătați, cel puțin metaforic, cu degetul.
Devin pentru o zi copilul acela ratat din liceu, de care toată lumea făcea mișto fără un motiv exact. Segregarea aceasta scoate la iveală o preconcepție pe care am blama-o puternic în orice altă zi a anului – aceea că ești împlinit cu adevărat doar când ești într-o relație.
Valentine’s Day ne amintește că stereotipurile de gen nu sunt nici pe aproape de dispariție
În era când femeile vor, mai mult ca oricând, să își afirme egalitatea în fața bărbaților, Valentine’s Day este aici să strige în gura mare „How about no?„. În această zi magică de februarie, bărbații trebuie să se dea peste cap astfel încât să își mulțumească partenerele. Intră în responsabilitatea lor de masculi feroce să cheltuie jumătate din salariu pentru a lua cadouri cu care iubitele lor să se poată lăuda pe Facebook.
Tot ei trebuie să se asigure că nu își supără în vreun fel partenerele tocmai acum, de Valentine’s Day.
Între timp, femeile trebuie să se aranjeze ca pentru ziua nunții, să le amintească partenerilor că merită efortul. Trebuie să fie epilate, cu părul perfect și cu machiajul natural care a durat o oră de realizat la locul lui. Rolul lor este să spună „awww” la cadourile primite, să facă selfie-uri cu tot ce se poate – mai ales cu darurile și, opțional, cu partenerul. Dacă le rămâne timp în programul încărcat, e musai să își întrebe prietenele care sunt și ele în relații ce au primit – nu din interes altruist, ci din interes de tipul vreau-să-știu-dacă-ai-primit-ceva-mai-scump-ca-mine.
Originalitatea și romantismul mor cu Valentine’s Day
Trandafiri criogenați, buchete cu sute de trandafiri, brățări sau lănțișoare cu chipurile voastre, ursuleți de pluș, cutii cu bomboane, inele complicate, vouchere în diverse locuri, parfumuri scumpe, lenjerie sexy – am scăpat ceva? Cadourile de Valentine’s Day sunt variate și totuși, la fel de generice.
Fiecare din ele poartă după sine un nivel mai mic sau mai mare de cringe, dar asta nu le scade din popularitate. Când știi deja ceea ce urmează să primești, parcă se mai pierde din farmec.
Mai mult, când totul este atât de planificat pentru a ieși cum trebuie, nu simți că romantismul își pierde orice autenticitate? Pe 14 februarie, totul pare mai mult o cursă de cine iubește mai mult, a cărei miză este validarea că da, relația ta este bună, este normală, este funcțională. Acesta este modul în care vrei să dovedești ție și partenerului că sunteți o pereche bună?
Valentine’s Day te face să uiți cum este, de fapt, să iubești
Este trist când e nevoie de o sărbătoare pentru a face ceva special unul cu celălalt. Asta răpește orice spontaneitate – care, de altfel, este necesară pentru a menține interesul viu. Mai mult, cadourile și activitățile de Valentine’s Day costă – și nu puțin.
Dintre toate lucrurile, sărbătorirea iubirii nu ar trebui să fie axată pe bani și pe opulență. Demonstrarea iubirii nu trebuie să fie un mare spectacol global care te golește de bani, de nervi și de originalitate.
Sunt multe alte feluri în care îți poți arăta dragostea față de celălalt. Ele sunt cu atât mai semnificative când nu sunt făcute de dragul unei sărbători comerciale.
O duminică leneșă în pat, o plimbare simplă, o fugă în alt oraș, un maraton de filme bune, o masă pe care o gătiți împreună, un cadou micuț pe care l-ai luat pentru că îți amintea de persoana iubită – sunt atâtea alte moduri prin care îți poți arăta sentimentele fără să fii condiționat de data din calendar, trebuie doar să fii deschis să le descoperi.
, http://2012en.ro/istorie/prostia-consumerista-numita-valentines-day/

Februarie 14, 2018 Posted by | 2012 | Lasă un comentariu

Fenomen natural incredibil în Muntenegru: copacul-izvor


Fenomen natural incredibil în Muntenegru: copacul-izvor. Un fenomen natural rar face ca, de peste două decenii, dintr-un dud să curgă șuvoaie de apă. Copacul se află în satul Dinosa din Muntenegru.
RFE/RL ne oferă un videoreportaj despre acest fenomen rarisim.
Fenomen natural incredibil în Muntenegru: copacul-izvor
Explicația? Ploile masive pot transforma un simplu copac într-un veritabil tun cu apă.
Ploaia inundă izvoarele subterane, provocând în adâncuri o presiune care începe să pompeze apă prin rădăcinile pomului. În cazul în care copacul are o gaură în trunchi, apa se adună acolo ca într-un mic bazin, iar apoi izvorăște în exterior, potrivit RFE/RL.

„Lucrul acesta se întâmplă de 25 de ani, poate chiar de mai mult timp. Pomul are mai mult de 100 de ani, poate 150 de ani”, spune un localnic, Emir Hakramaj.
, http://2012en.ro/natura/natura1/fenomen-natural-incredibil-muntenegru-copacul-izvor/

Februarie 13, 2018 Posted by | 2012 | Lasă un comentariu

Dispare ora de vară, a hotărât U.E.


Uniunea Europeană a decis, prin majoritatea voturilor deputaților, ca anul să nu mai fie împărțit în ora de iarnă și ora de vară. Astfel, s-ar putea ca luna viitoare să nu mai fii nevoit să-ți dai ceasul înainte.
La sfârșitul anului trecut, Lituania a înaintat o cerere prin care îi cerea Uniunii Europene să renunțe la ora de vară. Asta pentru că era inutilă și punea în dificultate mare parte din locuitori. Lituania susținea că majoritatea oamenilor consideră enervant că trebui să-și adapteze ceasurile de două ori pe an.
Că are sau nu sens, nici nu mai contează. Cert este că rezoluția a fost votată de majoritatea deputaților, urmând ca România și restul statelor membre să fie o adopte, după ce își vor da acordul.
Deputații europeni au acționat în consecință, după ce au luat în calcul mai multe variante. Prima ar fi disconfortul creat de schimbarea ceasului de două ori pe an, a celui fizic dar și biologic. În plus, deși s-a crezut că zilele mai lungi din timpul verii ajută la economisirea energiei, lucrurile stau puțin diferit. Unele studii au arătat că, în mare parte, energia este economisită, dar nu la nivelul scontat. Deci e degeaba.
Dintre cei 549 de deputați prezenți, o majoritate de 384 au votat să se renunțe la cele două fusuri orare de peste an, iarnă și vară. Astfel, ora de vară ar urma să fie scoasă din practică, iar ora de iarnă să fie valabilă pe întreg parcursul anului.
Majoritatea rezoluțiilor puternice, de impact, sunt luate din considerente economice. Ideea trecerii la ora de vară îi aparține omului de știință Benjamin Franklin, propusă în secolul al XVIII-lea. Ideea orei de vară a apărut și ca o necesitate de război.
Germania și Austro-Ungaria au fost primele țări care au adoptat acest sistem în 1916. Scopul a fost economisirea rezervelor de cărbune necesare producției de război. Puterile Antantei au adoptat această reglementare un an mai târziu. Astfel, și România a adoptat pentru prima dată ora de vară în 1917. Asta până în 1943, când practica a fost suspendată.
Statele Uniunii Europene au început să adopte ora de vară începând cu 1970 pentru a economi energie după primul șoc petrolier. În România, ora de vară a fost reintrodusă în 1979. Atunci s-a stabilit ca în ultima duminică din martie, românii să-și dea ceasurile cu o oră înainte.
, http://2012en.ro/natura/natura1/dispare-ora-de-vara-hotarat-u-e/

Februarie 13, 2018 Posted by | 2012 | Lasă un comentariu

Pianistul, o tragică poveste de război


Pianistul, o tragică poveste de război. Wilhelm Adalbert Hosenfeld, născut pe 2 mai 1895 în Mackenzell, Hesse-Nassau (Prusia), a fost un ofţer în Germania nazistă, dar şi un catolic devotat şi patriot care şi-a servit ţara şi în Primul Război Mondial, serviciu pentru care a primit crucea de fier. Relatările din jurnalul său şi din scrisori arată cum acesta devine din ce în ce mai dezamăgit de regimul nazist, culminând cu descoperirea lagărelor de concentrare din Polonia.
Hosenfeld, la fel ca mulţi germani din perioada interbelică, l-a idolatrizat la început pe Hitler şi credea în Reich-ul de o mie de ani – epoca de aur a Germaniei, scrie War History Online.
Dar perioada de pace şi bucurie a fost scurtă şi Hosenfeld s-a înrolat în Wehrmacht în august 1939. Aflându-se în Polonia în luna următoare, ce a văzut l-a dezgustat, scriind soţiei sale: „ce laşi suntem… Pentru asta, vom fi pedepsiţi şi noi şi copiii noştri nevinovaţi. Cu omorul în masă al evreilor, am pierdut războiul… Nu avem dreptul la milă sau compasiune”.
Wilhelm Adalbert Hosenfeld
În iulie 1940, ofiţerul a fost transferat la Varşovia, făcând parte din Batalionul 660. Împotriva regulamentului, a participat la slujbe catolice în bisericile locale. Următoarea încălcare a regulilor a fost să salveze oameni, oferindu-le slujbe la stadionul pe care îl superviza sau chiar şi mai mult, să întocmească acte pentru eliberarea unor deţinuţi din închisoare.
Unul dintre aceştia era Leon Warm, un evreu care în 1942 a scăpat dintr-un tren care ducea la lagărul de concentrare Treblinka. Warm s-a întors la Varşovia şi a supravieţuit pentru că Hosenfeld i-a oferit o identitate falsă şi muncă la stadionul său.
Conform mărturiilor ulterioare ale lui Warm şi ale altora, se crede că Hosenfeld a salvat peste 60 de evrei şi non-evrei de la exterminare. Cea mai faimoasă persoană pe care a salvat-o a fost Władysław Szpilman, un pianist şi compozitor polonez celebru.
În dimineaţa zilei de 23 septembrie 1939, Szpilman era la un post de radio din Varşovia, cântând o melodie de Frederick Chopin. La jumătatea cântecului, prima bombă germană a căzut peste oraş, chiar peste postul de radio. Pianistul a supravieţuit, dar coşmarul polonezului de naţionalitate evreiască abia începea. Povestea sa a fost ecranizată în filmul Pianistul din 2002, cu Adrien Brody jucând rolul lui Szpilman.
După ce familia sa a fost deportată, compozitorul a rămas în oraş ca muncitor. Din 19 aprilie până pe 16 mai 1943, a ajutat la rezistenţa poloneză, unde evreii au încercat să lupte. Revolta din ghetoul Varşoviei, aşa cum s-a numit, a fost cea mai dârză rezistenţă evreiască din Al Doilea Război Mondial.
Desigur, era sortită eşecului, rezultând în distrugerea ghetoului şi deportarea tuturor evreilor. Szpilman a supravieţuit cu ajutorul prietenilor săi non-evrei, dar nu putea rămâne cu ei pentru că era riscant pentru aceştia.
Aşadar, a găsit adăpost în clădirile abandonate şi în ruine. În august 1944, se afla într-o pensiune părăsită pe strada Aleja Niepodległości 223 (Aleea Independenţei) când Hosenfeld l-a găsit. Era deja extrem de bolnav.
Ofiţerul l-a rugat pe Szpilman să cânte ceva la pianul din casă. Evreul i-a cântat Balada în G minor de Chopin. Hosenfeld a început să-i aducă hrană şi haine pentru a supravieţui iernii.
Altfel, nu a fost multă discuţie între ei. Într-o altă scrisoare adresată soţiei sale, Hosenfeld şi-a exprimat ruşinea de a fi atât german, cât şi membru al armatei. Szpilman nu a ştiut numele omului care l-a ajutat să supravieţuiască.
Sfârşitul trist al ofiţerului
Ca semn de recunoaştere, polonezul i-a spus ofiţerul numele său, promiţând să facă tot ce-i stă în putinţă să-l ajute la rândul său. Atunci când Polonia a fost eliberată, Szpilman a revenit la postul de radio unde şi-a terminat concertul întrerupt de germani în urmă cu 5 ani.
Hosenfeld a fost prins de sovietici la Blonie, vestul Varşoviei, unde a fost arestat alături de oamenii săi. A fost trimis în gulag pentru 25 de ani. În următorul an, i s-a dat permisiunea să trimită o scrisoare soţiei sale. Aceasta includea o listă cu persoanele pe care le-a salvat, inclusiv Warm şi Szpilman. Ce nu ştia este că şi pianistul îl căuta.
Deoarece nu ştia numele ofiţerului german, Szpilman a scris cartea „Moartea unui oraş”, publicată în 1946, unde a descris prin ce a trecut, dar şi cum un ofiţer german l-a ajutat.
Szpilman nu a ştiut adevărul până în 1950, dar nu putea face nimic pentru Hosenfeld într-o Polonie sovietică. Ofiţerul a murit într-un gulag pe 13 august 1952, cel mai probabil din cauza torturii.
Fiul lui Szpilman, Andrzej, a cerut Yad Vashem-ului („aleea celor drepţi”, Memorialul Holocaustului Israelian) să-l recunoască pe Hosenfeld ca unul dintre cei „drepţi printre popoare”. Au făcut acest lucru pe 25 noiembrie 2008.
Filmul Pianistul
Bazat pe memoriile pianistului W. Szpillmann, Pianistul este povestea adevărată a unui strălucit pianist polonez, care, datorită originii sale evreiești este forțat ca pe timpul ocupației naziste a Poloniei să ducă o viață de fugar, pentru a scăpa de deportare.
Szpilmann reușește să fugă din ghetoul din Varșovia și își va petrece ani buni ascunzându-se printre ruinele orașului. Salvarea îi vine de la un ofițer german, care îl va ajuta să supraviețuiască.
Filmul lui Roman Polanski prezintă o atmosferă apăsătoare și de neînchipuit a iadului nazist. Drama fiecărui personaj, suferințele la care sunt supuși oamenii simpli, decorurile răvășite de cruzimea naziștilor dezvăluie o poveste copleșitoare despre realitatea secolului al XX-lea.
„Pianistul” este o capodoperă a cinematografiei ce rămâne tipărită în sufletele oamenilor prin secvențele încărcate de emoții, ce sugerează tragismul perioadei respective.

, http://2012en.ro/istorie/pianistul-o-tragica-poveste-de-razboi/

Februarie 9, 2018 Posted by | 2012 | Lasă un comentariu

Gigantii din Sardenia


 
Gigantii din Sardenia. Costructiile de tip Nuraghi au aparut in Sardinia intr-o perioada nedeterminata cu exactitate, dar nu mai timpuriu de mileniul VI î.Hr.. Unele elemente au fost datate aproximativ 3.500 î.Hr., dar se presupune ca majoritatea acestor constructii au fost ridicate la mijlocul epocii bronzului si la sfarsitul acestei perioade.
Conform arheologului italian Massimo Pallottino, cercetator ce se ocupa cu studiul preistoriei italiene, civilizatia nuragica a creat cea mai avansata si cea mai monumentala cultura arheologica din tot bazinul vestic din Marea Mediterana.
Se pare ca misterioasele constructii din Sardinia pot fi comparate fara dificultate doar cu piramidele egiptene. Cu peste 4.000 de ani î.Hr., locuitorii insulei au construit structuri circulare uriase fara a folosi materiale de fixare a pietrelor.
Inginerii antici au format cercuri concentrice perfecte, reduse simetric in partea de sus. Oamenii de stiinta moderni nu au gasit inca explicatii clare, care sa demonstreze cum au putut stramosii nostri sa faca astfel de constructii.
In intreaga insula exista numeroase astfel de formatiuni misterioase. Exista multe constroverse in lumea stiintifica si astfel de constructii originale nu se mai gasesc in alte locuri din lume. Intr-un alt articol spuneam ca stramosii nostri par a fi avut o adevarata fobie pentru cladirile megalitice desi nu dispuneau de tehnologia noastra de astazi.
 
Initial s-a crezut ca Nuraghe foloseaua ca sanctuare dar legendele bastinasilor vorbesc despre giganti care se ascundeau in spatele zidurilor groase.
Exista in jur de 8.000 de astfel de turnuri pe insula, unde s-ar fi putut ascunde in jur de 25.000 de oameni. Exista unii cercetatori care spun ca au existat peste 20.000 de astfel de turnuri, multe dintre ele fiind insa distruse.
Daca luam in considerare potrivirea exacta a pietrelor si timpul scurs de la ridicarea acestor constructii, ne putem imagina ca un inginer preistoric ar putea preda fara probleme la orice universitate din lumea moderna.
In 1949 un intreg sat Nuraghe a fost descoperir printre dealuri, dupa ce a stat mii de ani ascuns de privirile curiosilor. Unele turnuri au forma conica si pot ajunge la 25 de metri inaltime, sunt realizate din blocuri mari de piatra ( cu ce o ciopleau oare ?!? ), cercuri fiind suprapuse peste alte cercuri, fara liant. Toate constructiile se bazeaza pe imbinarea perfecta a blocurilor de piatra astfel incat sa reziste structura.
Secretul arhitectilor antici consta in imbinarea a diferite marimi de roca pentru a realiza turnurile.
Intrarea principala se afla amplasata spre sud, urmata de un scurt coridor larg prin care se face legatura cu incaperea principala. Unele camere au avut tavane boltite.
Unii istorici sunt de parere ca primii locuitori au ajuns acolo acum 10.000 de ani. Bastinasii vorbesc tribul ShardanaoSerden, tradus prin “Popoarele Mari” care in timpuri stravechi s-au batut cu civilizatiile stravechi din Egipt sau Orientul Mijlociu.
Scopul constructiei de Nuraghe ramane un mister pentru istoricii moderni. S-a presupus ca aceste constructii erau temple de cult, locuinte, adaposturi pentru santinele, mausolee pentru vechii egipteni ce au navigat in zona, morminte ale nobililor, etc.
Daca Nuraghe au fost locuri de ingropaciune, de ce nu au fost gasite ramasite sau comori se intreaba cercetatorii ?!?
Daca erau un complex de locuinte de ce nu erau mai practice ?!? Se poate presupune ca au servit drept fortificatii pentru a proteja membrii tribului de dusmani. Nu erau totusi prea multe astfel de turnuri ?
Daca primii invadatori au aparut abia la 1.000 de ani dupa constructia Nuraghe, ce premonitii sau profetii sa fi avut oamenii acelor timpuri ca sa faca astfel de turnuri.?!?
Exista legende locale care spun ca Nuraghe a servit ca mormant, uriasilor. Unii martori spun ca au vazut astfel de ramasite dar speologii si oamenii de stiinta nu au gasit nimic.
Mai multi cercetatori italieni sunt de parere ca aceste constructii aveau scop religios iar alti cercetatiri spun ca ar fi fost utilizat in astronomie.
Cel mai faimos si impresionant Nuraghe din Sardinia – este Su-Nuraxi, care se afla in apropierea orasului Barumini. In Nuraghe a fost descoperit un “castron ” neobisnuit, sculptat intr-o singura piatra, o pereche de coarne, etc nimic concludent insa.
, http://2012en.ro/mistere/gigantii-din-sardenia/

Februarie 8, 2018 Posted by | 2012 | Lasă un comentariu

Cantităţi enorme de mercur au fost descoperite în permafrost


Cantităţi enorme de mercur au fost descoperite în permafrost. Cercetătorii de la US Geological Survey (USGS) au determinat că regiunile cu permafrost (sol îngheţat) din emisfera nordică ascund o surpriză extrem de neplăcută: mercurul în cantităţi enorme – de două ori mai mult decât restul mercurului natural de pe planetă.
Descoperirea poate avea implicaţii catastrofale dacă permafrostul se dezgheaţă, scrie Science Alert.
Mai grav este că permafrostul a început să se dezgheţe, aşa cum s-a observat mai ales în Siberia. Mai mult decât atât, permafrostul poate fi considerat o cutie a Pandorei, conţinând compuşi periculoşi precum dioxidul de carbon, virusuri vechi de zeci de mii de ani şi mai nou, mercur.
„Nu ar fi nicio problemă de mediu dacă totul ar rămâne îngheţat, dar ştim că Pământul se încălzeşte”, a precizat Paul Schuster, autorul principal al studiului şi hidrolog la USGS. „Deşi măsurătorile cu privire la la rata de dezgheţare a permafrostului nu au făcut parte din studiu, un permafrost în această condiţie poate duce la eliberarea mercurului – este fizică simplă”.
 
Mercurul natural intră în permafrost din atmosferă. Ca parte a ciclului mercurului, vaporii se leagă de materialul organic din sol, care apoi este îngropat în sediment. În timp, solul îngheaţă şi devine permafrost.
Nivelul de mercur a fost măsurat în urma analizării a 13 mostre din diferite regiuni din Alaska, forajele petrecându-se în perioada 2004 – 2012, selectate pentru caracteristicile diverse ale solurilor.
Rezultatele au fost în concordanţă cu alte studii asemănătoare. În urma calculelor, s-a aflat că există 793 milioane de kilograme de mercur îngheţat în permafrostul emisferei nordice, cantitate de aproximativ 10 ori mai mare decât emisiile de mercur provocate de oameni în ultimii 30 de ani. Dacă includem şi solurile neîngheţate din regiunile nordice unde se găseşte şi permafrostul există 1,65 de miliarde de kilograme de mercur în subteran – de două ori mai mult decât tot mercurul găsit în restul regiunilor, în ocean şi în atmosferă.
Mercurul poate ajunge în pânze freatice, iar de acolo, implicaţiile pot fi catastrofale. Mercurul anorganic poate fi transformat în metilmercur, o toxină extrem de puternică ce afectează sistemul nervos. Dacă ajunge în atmosferă, poate călători prin întreaga lume.
Notă.
Permafrost este un termen care definește solurile înghețate tot timpul anului la o adâncime între 20 și 1.500 m.[1] Regiunile de permafrost se află în ținuturile cu climat polar, unde temperatura medie anuală nu depășește -1 °C și cantitatea medie anuală de precipitații este sub 1.000 mm. Regiunile de permafrost se află în regiunea polară, regiunile munților înalți acoperite de ghețari, în aceste regiuni existând numai o vegetație săracă de tundră. Ținuturile de permafrost ocupă un procent de 20-25 % din suprafața de uscat a pământului. Regiunile unde domină solurile permanent înghețate se află în Groenlanda, 99 %, Alaska, 80 %, Rusia, 50 %, Canada, 40-50 % și China, 20 %. Aceste regiuni poziționate exact din punct geografic se află în Canada de nord, Alaska de nord, toată suprafața Groenlandei, nordul Scandinaviei și regiunile din Siberia de nord, ce se întinde până în nordul Mongoliei.
, http://2012en.ro/natura/natura1/cantitati-enorme-de-mercur-au-fost-descoperite-permafrost/

Februarie 8, 2018 Posted by | 2012 | Lasă un comentariu

Crimele făcute în numele lui Hristos


Crimele făcute în numele lui Hristos. Iniţial, creştinismul era propovăduit ca o religie a iubirii şi a păcii. Odată cu transformarea creştinismului în religie oficială şi mai apoi instituţionalizare acesteia, lucrurile au început să se schimbe. Doctrina creştină a fost interpretată în funcţie de interesele puterii religioase sau laice, ambele ajungând să împartă interese politice şi economice. Mai mult decât atât, religia a ajuns să fie folosită ca o armă împotriva tuturor celor incomozi sau nesupuşi.
În evul mediu, Biserica catolică, stăpâna spirituală şi nu numai a întregului Occident, a inventat o armă mortală de represiune, culmea în numele unei religii a iubirii şi a păcii. A fost vorba de o instituţie odioasă renumită pentru crime, torturi şi decizii arbitrare, de o cruzime ieşită din comun. S-a numit Inchiziţia şi era un soi de ”poliţie religioasă”, în slujba Bisericii dar şi a puterii laice co-interesate. Victimele erau în mare parte oameni nevinovaţi a căror singură vină era fie că au deranjat interesele Bisericii sau a marilor feudali agreeaţi de Biserică, fie pur şi simplu s-au aflat la locul nepotrivit.
”Poliţia religioasă” inventată de Biserică contra ereticilor Inchiziţia a apărut ca o reacţie a Bisericii la aşa numitele erezii. Propriu-zis toţi cei care se abăteau de la doctrina oficială creştină consfinţită prin Conciliul de la Niceea din 325 d HR erau consideraţi eretici. Cu alte cuvinte orice om care interpreta altfel dogma decât varianta acceptată oficial era considerat un eretic, un ”rătăcit” care trebuie pedepsit. Încă de la începuturile creştinismului ereticii erau consideraţi o ameninţare, priviţi ca un factor destabilizator al comunităţii creştine.
Crimele făcute în numele lui Hristos
Odată cu edictul din 380 dHr dat de împăratul roman Teodosius I, creştinismul devenea religia oficială a Imperiului. Iar doctrina oficială devenea singura doctrină acceptată de primele instituţii religioase. Cine îşi lua libertatea de a interpreta dogma diferit faţă de versiunea oficială îşi putea pierde viaţa.
Primul condamnat ca eretic a fost Prisciliano de Avila în secolul IV d Hr. Acesta a fost executat pentru opiniile sale religioase. În general însă, până în evul mediu, nu a existat o instituţie ataşată Bisericii care să combată erezia şi să vâneze ereticii. Abia în secolul al XIII lea s-a pus problema înfiinţării unei astfel de instituţii, după un nou val de erezii în secolele XI-XII.
Cel care a pus bazele din punct de vedere teoretic şi teologic al acestei veritabile ”poliţii religioase” a fost un teolog faimos în evul mediu. Se numea Toma de Aquino, a trăit în Italia secolului al XIII lea şi spunea că „pentru acceptarea şi păstrarea credinţei este necesară o hotărâre liberă şi voluntară”. Ca atare cei care nu aderau şi nu respectau principiile şi voinţa Bisericii erau consideraţi eretici, ”rătăciţi”, ”păgâni”, adică elemente periculoase care trebuiau aduse pe ”drumul cel bun”, adică cel propovăduit de Biserică.
Teologul italian cerea ca ereticii să fie pedepsiţi la prima abatere prin excomunicare, adică alungarea din sânul Bisericii, lucru care atrăgea după sine indirect şi moartea. Adică orice creştin putea să ucidă un excomunicat fără pedeapsă. Pentru ereticii care recidivau Toma de Aquino propunea pedeapsa cu moartea.
Ideile teologului italian erau deja puse în practică de papa Grigore al IX lea, tot în secolul al XIII lea, care înfiinţase deja o instituţie împotriva ereticilor, dată în grija călugărilor dominicani. Această instituţie îşi avea rădăcinile în bula papală ”Ad abolendam”, dată în secolul al XII lea, prin care era legalizată lupta împotriva ereticilor. Forma clasică a Inchiziţiei va fi atinsă însă abia în secolul al XV lea.
În anul 1478, regii Spaniei, Ferdinand şi Isabella, doi catolici fervenţi, renumiţi pentru misiunea de recucerire a Spaniei de sub stăpânirea maură, au fondat Inchiziţia spaniolă. Era un tribunal religios destinat menţinerii şi respectării cu stricteţe a principiilor catolice în Spania. Inchiziţia spaniolă servea de altfel şi interesele monarhiei spaniole. Tocmai de aceea jurisdicţia lor a fost extinsă asupra evreilor şi maurilor din Spania, într-o încercare de epurare etnică şi religioasă, făcută într-un mod odios.
Inchiziţia Spaniolă va fi de altfel cea care va oferi acestei instituţii, renumele de tristă amintire, prin practici greu de imaginat chiar şi într-o epocă a violenţei, precum evul mediu.
Copii arşi pe rug, oameni nevinovaţi torturaţi ani de zile şi familii distruse în numele religiei
Dintr-un tribunal religios menit iniţial să combată erezia, Inchiziţia s-a transformat într-o instituţie care pur şi simplu teroriza întreaga populaţie. Tentaculele Inchiziţiei şi ororile sale s-au împrăştiat nu doar în Spania şi Portugalia, dar şi în toate coloniile acestor state medievale. Nu erau în siguranţă nici măcar călătorii străini care străbăteau teritoriile aflate sub jurisdicţia Inchiziţiei.
Inchizitorii, oameni ai Bisericii, judecau arbitrar şi trimiteau de multe ori la moarte oameni nevinovaţi, familii întregi sau copii, în baza unor argumente stupide, fără probe şi fără anchete desfăşurate temeinic.
Câteva cazuri abominabile sunt grăitoare asupra modului în care lucra Inchiziţia în perioada Evului Mediu Târziu. Unul dintre cele mai tulburătoare cazuri a fost cel al unei tinere însărcinate în şase luni din oraşul Sevilla. A murit în urma unor torturi îngrozitoare, singura ei vină fiind aceea că sora ei, María de Bohórquez, citise nişte cărţi protestante. Întâmplarea a avut loc la finele secolului al XVI lea în oraşul spaniol Sevillia.
María de Bohórquez o tânără nobilă deosebit de cultă începuse că citească cărţi lutherane. Era atrasă de principiile religioase expuse. A fost însă reclamată Inchiziţiei. A fost de ajuns pentru a fi condamnată şi executată, după numeroase torturi şi un simulacru de proces. Culmea, Jane de Bohórquez, sora ei a fost şi ea arestată, fără nicio vină. Tânăra era însărcinată în luna a şasea. Cu toate acestea a fost torturată cumplit şi ţinută fără nicio dovadă în temniţă.
Femeia a născut în teminţele Inchiziţiei. A petrecut doar opt zile alături de prunc. Copilul i-a fost luat, iar Jane a fost din nou torturată şi bătută. A murit din cauza loviturilor. Culmea, la scurt timp Inchizitorii i-au proclamat nevinovăţia.
Un alt caz îngrozitor a avut loc tot în secolul al XVI lea, de această dată însă în colonia spaniolă Mexic. În 1590, respectabila familie Carbajal, formată din soţii Luis şi Francesca dar şi cei opt copii ai lor, majoritatea minori, au fost arestaţi brusc de Inchiziţie. Pur şi simplu fără niciun motiv. Pentru a putea fi torturaţi, inchizitorii i-au acuzat de practicarea iudaismului. O acuzaţie fără niciun fel de dovadă. Atât cei doi soţi dar şi copiii lor, au fost torturaţi crunt. În urma caznelor, Francesca a cedat şi a ajuns să mărturisească că soţul şi cei opt copii sunt vinovaţi. La rândul său, unul dintre fii lui Luis Carbajal, sub presiunea torturii a fost obligat să mărturisească contra fraţilor şi părinţilor.
În 1596, Francesca şi cinci dintre copii au fost arşi pe rug, iar Luis a murit în închisoare înainte de a fi executat. Doar trei copii au reuşit să scape de moarte.
De altfel Inchiziţia nu se sfia să ucidă copii. Cel mai renumit caz a fost al unei copile de 10 ani numită Ines Esteban. Aceasta a trăit în oraşul spaniol Herrera de Duque în secolul al XV lea. Era cunoscută pentru viziunile şi profeţiile sale. Joaca sa de copil a fost luată însă în serios de inchizitori. După ce au torturat-o, au condamnat-o la moarte pe rug.
Sute de astfel de cazuri au fost înregistrate în dreptul Inchiziţiei. La toate acestea se adaugă şi persecuţiile şi crimele îndreptate împotriva maurilor şi evreilor din Spania. Tortură şi temniţă în numele lui Hristos Metodele Inchiziţiei erau deosebit de brutale şi deloc în concordanţă cu doctrina religioasă în numele căruia acţionau. Propriu-zis inchizitorii acţionau la fiecare denunţ. Nu conta calitatea sau faima denunţătorului. Nici măcar nu încercau să afle dacă denunţătorul avea dreptate. Pur şi simplu orice acuzaţie era luată drept adevăr absolut încă din prima clipă. Tocmai de aceea, mulţi oameni ajungeau să-şi denunţe rivalii sau cei pe doreau să se răzbune fiind convinşi că odată luaţi în vizorul Inchiziţiei nu mai aveau scăpare. De altfel, era de ajuns să fie acuzat de iudaism, de practici eretice sau vrăjitoare,pentru a fi ars pe rug.
Anchetatorii nu încercau să administreze probe sau să vadă dacă acuzaţiile erau reale sau false. Pur şi simplu îl torturau pe acuzat până murea, îşi pierdea minţile sau pur şi simplu mărturisea orice i se cerea numai pentru a scăpa de durere. Apoi soarta sa era pecetluită. Era ars pe rug, în majoritatea cazurilor.
Hellen Herbe, în lucrarea sa ”Dark Side of Chrtistian History” descrie procedura standard a Inchiziţiei. Mai precis, acuzaţii erau lăsaţi 40 de zile să mărturisească vina şi să se căiască. După această perioadă, acuzaţii erau ridicaţi de acasă şi duşi la sediul Inchiziţiei pentru a fi anchetaţi. Conform Conciliului de la Harbonne se ordona ca să nu fie cruţaţi nici femeile, nici copiii. Imediat după prezentarea în faţa anchetatorului, acuzatului i se confisca averea, pe motiv că aceasta trebuie să acopere cheltuielile de judecată. Dacă acuzatul nega acuzaţiile sau nu mărturisea cum îşi dorea inchzitorul, urma inevitabil tortura.
Exista de altfel şi un manual de procedură al inchizitorului care descrie metoda brutală de a smulge informaţiile. Este vorba despre ”Practica Inquistiorum„ începută de Bernardus Guidonis şi ”Directorium Inquisitorum”, scrisă de Nicolaus Eymerich, mare Inchizitor al Aragonului. Iată ce spune unul dintre capitolele dedicate smulgerii informaţiilor de la acuzat. ”Tortura nu este o metodă infailibilă de obţine adevărul. Sunt oameni care la prima senzaţie de durere acută vor mărturisi şi ce n-au făcut. Alţii sunt atât de rezistenţi şi îndărătnici încât îndură şi cele mai crude torturi. Cei care au mai fost supuşi la tortură anterior, rezistă cu mult curaj, pentru că braţele şi picioarele au fost deja obişnuite cu presiunea. Alţii folosesc vrăji pentru a deveni insensibili şi mor înainte să mărturisească.(..) Când a fost dată sentinţa de tortură, şi în timp ce călăul se pregăteşte să o aplice, inchizitorul dar şi ajutorul său trebuie să insiste în încercările de a-l face pe acuzat să mărturisească adevărul. În timp ce-l dezbracă şi pregăteşte, inchizitorul trebuie să-i strecoare groază în suflet acuzatului. Totodată trebuie să-i promită acuzatului că totul se va sfârşi dacă va mărturisi, bineînţeles adevărul (n.r. adică ceea ce trebuia să audă inchizitorul)”.
Prima metodă de tortură folosită era numită ”strappado”. Acuzatul era legat cu mâinile la spate şi urcat până în tavanul celulei cu un sistem de scripeţi. De fiecare picior îi era atârnată o greutate de 45 de kilograme. La fiecare ridicare, braţele condamnatului erau în pragul dizlocării. De altfel călăul dîdea de multe ori drumul brusc la funie şi oprea procesul la fel de brusc, cauzând răni, dizlocări şi o durere constantă.
O altă metodă, dacă acuzatul se dovedea a fi necooperant,era ţintuirea pe o cruce. Apoi călăul lua un ciocan şi îi rupea mâinile şi picioarele în două locuri. Dacă mărturisea era ”cruţat” cu o moarte rapidă. Dacă nu, era lăsat să moară din cauza rănilor. După fiecare repriză de tortură, care putea fi oricând fatală acuzatului, prizonierul era dus în celule întunecate. Nu avea lumină, ventilaţie şi de obicei erau ţinut în lanţuri în aşa fel încât să poată dormi doar în picioare sau întins pe piatra rece a celulei. Nu avea voie să vorbească cu nimeni. De multe ori era înfometat şi însetat. O parte îşi pierdeau minţile.
Henry Charles Lea scrie că din cauza terorii psihice şi fizice asupra acuzatului, acesta ajungea să-şi denunţe familia, prietenii şi să recunoscă crime abominabile pe care nici nu le-a comis. Inchizitorii, spun diverşi autori, erau dezumanizaţi şi nu doreau decât să-l pedepsească pe acuzat. Nu-i interesa adevărul ci doar mărturisirea şi ”purificarea prin foc”. Nici până astăzi nu se ştie cu exactitate numărul victimelor Inchiziţiei.
adevarul.ro
, http://2012en.ro/istorie/crimele-facute-numele-lui-hristos/

Februarie 7, 2018 Posted by | 2012 | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: