Viata pe Pamant nu este o intamplare ?
Teoriile despre aparitia vietii pe Pamant au evoluat odata cu omul care le-a creat. De la vechile mitologii pana la curentele si experimentele moderne, omul a incercat sa afle de unde vine, cu atat mai mult cu cat acum stie cu siguranta incotro se indreapta. Stanley Miller, celebrul biolog si chimist american, a facut in 1953 un experiment in laborator, in urma caruia a conchis ca aparitia vietii pe Pamant este o pura intamplare. Experimentul, ramas in istorie sub numele de Miller-Urey, a urmarit sa demonstreze ca materia organica poate fi obtinuta din materie anorganica. Insa acesta a fost contrazis de majoritatea oamenilor de stiinta moderni, cei care au sustinut ca un lucru atat de complex nu poate fi doar o simpla vointa a sortii.
Teoria lui Miller s-a bazat pe faptul ca aminoacizii (o componenta esentiala a vietii) au aparut din intamplare. Insa se pare ca simpla lor prezenta nu este suficienta pentru a produce viata. Aminoacizii sunt o parte esentiala a procesului formarii vietii, insa o conditie necesara este ca acestia sa se uneasca intr-o anume secventa pentru a forma molecule de proteine. Daca nu se afla in secventa corecta, moleculele de proteine nu vor functiona. Nu s-a putut demonstra niciodata faptul ca aminoacizii variati se pot uni intr-o secventa din intamplare, pentru a forma molecule de proteine. Chiar si cea mai simpla celula este alcatuita din milioane de molecule de proteine variate.
Citeste tot articolul
Religiile se imita (sau se fura?)
Intrebari de dat cu capul………
– Krishna, Nimrod, Horus, Iisus toti se nasc pe 25 decembrie. Toti se nasc din mame virgine, toti sunt botezati (initiati) la 30 de ani, toti mor pentru 3 zile si renasc apoi. Toti au 12 discipoli.
Citeste tot articolul
Biblia, cel mai mare instrument de manipulare ..
biblia-biserica-religia-dumnezeii – niste inventii ale profitorilor care au creat cele mai mari retele mafiote al acelor timpuri.
alte comentarii.. mai tarziu
Ce este Creationismul ? (o mare teapa !)
Creaţionismul este credinţa că Dumnezeu a creat în mod miraculos formele fundamentale de viaţă[1] (Este important deci de reţinut că „creaţionismul nu este ştiinţă”) [2]. Până pe la mijlocul secolului al XIX-lea, practic toată lumea în Occident credea povestea biblică a creaţiei. După ce Charles Darwin a propus în Originea Speciilor (1859) evoluţia naturală a formelor de viaţă, creaţionismul a pierdut repede teren, acest fapt fiind în special adevărat printre oamenii de ştiinţă care în majoritate pe la finele deceniului 7 al secolului al XIX-lea îmbrăţişaseră deja o formă de evoluţie biologică (cum spune Jacques Godbout, „trebuie amintit elevilor că duşmanii credincioşilor sunt în primul rând microscopul şi telescopul”[3]). Creştinii conservatori, pe de altă parte, au rămas ataşaţi ideii de creaţie specială. [4]
Creaţionismul este credinţa că universul şi toate formele de viaţă au fost create de Dumnezeu din nimic.
Citeste tot articolul
EVOLUŢIE SAU CREAŢIONISM?
1. INTRODUCERE
Întregul tineret, începând de la elevii din clasele elementare şi terminând cu studenţii, are o fire curioasă. Este vital pentru ei să cunoască în toate domeniile originile lucrurilor. Studenţii care învaţă fizică sunt curioşi să afle originea universului, cum au apărut legile care-l guvernează şi cum au evoluat ele în timp. Studenţii chimişti sunt interesaţi în originea elementelor chimice şi a legilor care guvernează reacţiile chimice. Studenţii filologi sunt curioşi în aflarea originii limbilor.
Toată lumea este în prezent curioasă să ştie cum a apărut omul: din maimuţă sau a fost creat de la început?
Putem afirma pe scurt care sunt motivaţiile pentru care studiul originilor este aşa de important:
a. Motivaţia ştiinţifică. Ştiinţa trebuie întotdeauna să răspundă la întrebările: “De ce?” şi “Şi din ce sursă iniţială”, pentru toate ştiinţele exacte;
Citeste tot articolul
Ştiinţă şi Religie
Ştiinţă şi Religie
Războiul de exterminare
Era anul 1633, la Roma. Înaintea marelui inchizitor stătea un dosar gros. Acuzatul era Galileo Galilei. Încă din 1543, cu aproape 100 ani în urmă, ereticul Nicolaus Copernicus formulase „modelul heliocentric” pentru sistemul nostru planetar; iar în 1619, un alt eretic, Johannes Kepler, îl întărise prin lucrarea sa magistrală, „Armonia lumii”. Galileo n-aducea nimic nou, decât calcule. Totuşi, foarte puţin a lipsit ca rugul să fie aprins. În schimb, Galileo avea să rămână sub arest la domiciliu până la moarte (1642). Biserica, împărăteasa evului mediu, se deprinsese să calce în picioare, cu autoritatea ei absolută, ştiinţa …1
Dar vânturile şi-au schimbat direcţia. Era 30 iunie, 1860. Sala muzeului din Oxford gemea de lume. Episcopul universităţii, Samuel Wilberforce, urma să se confrunte cu „boldogul” lui Charles Darwin, evoluţionistul Thomas Huxley. Episcopul începu cuvântarea lui în trombă şi „de sus”. Lumea, inspirată de un duh de libertate, era favorabilă cavalerului raţiunii. Când îi veni rândul, Huxley şarjă tiradă după tiradă… În uralele mulţimii, împărăteasa de demult, religia, se încovoia sub loviturile copilului teribil, ştiinţa.
Citeste tot articolul