Preziceri Nostradamus.Planeta X.Nibiru.Vinuri nobile.2012.Nostradamus despre Romania.Crama Nobless.Paunesti.Vrancea.OZN.UFO.211.

English readers CLICK HERE for an english version !

ENTER CHAT 2012EN

Forum 2012 Era Noastra

Salut, sunt adminul acestui blog. Tot ceea ce vei citi mai jos se datoreaza stradaniei unui singur om.  Intretin acest blog din pasiune, pentru ca sunt interesat si eu de aceleasi lucruri care v-au adus pe voi aici. NU doresc castiguri materiale .  Dar totusi ma poti ajuta !

*

Promoveaza acest site . Ia codul de mai jos si introdu-l in situl tau.Sau pune un link catre 2012en. Thanx anyway ! Have fun!

<a href=”http://www.2012en.wordpress.com/”> <img src=”http://2012en.files.wordpress.com/2008/09/2012thumb.gif” alt=”2012 Era Noastra” border=”0″ title=”2012 Era Noastra” /></a>

Va rezulta imaginea de mai jos. Multumesc !

*

Romania a fost invadata de Ungaria !

E timpul sa intri in joc !

ACUM !

=====================================================================

Mai puteti sa ma ajutati si altfel. Intrati in eRepublik, accesand linkul  si ramaneti in joc pana atingeti NIVELUL 6 ! E important sa atingeti acest nivel, veti primi 5 gold si eu la fel . Faceti un efort si rezistati  4-5 zile in joc . Click AICI pentru un tutorial despre prima luna de viata in eRepublik. Multumesc anticipat pentru colaborare !

================================================================

*

CETATENI AI REPUBLICII MOLDOVA, FRATI DE PESTE PRUT, MOLDOVA VIRTUALA ARE NEVOIE DE VOI !

INTRATI ACUM IN JOC PENTRU A DEZVOLTA MOLDOVA !

VA ASTEPTAM !

Sticle Personalizate pentru Petreceri ………… Scripturi pentru Webmasteri …………… YOUR LINK HERE !

La “Comentarii” puteti lasa adresa sitului vostru si o scurta prezentare.Cele mai interesante intra pe Dasboard.

EREPUBLIK

Saqsaywaman – ruinele magice ale zeilor din Peru

Privelistea panoramica privind spre sud la Saqsaywaman, in care se vad in intregime cele 3 ziduri fantastice ca din povesti, suprapuse, cu terase intre ele, formate din pietre gigante care se potrivesc perfect fara ciment intre ele, ruine magice ale zeilor din Peru, construite acum peste 12000 ani. Saqsaywaman (pronuntat sacsaiuaman) se afla la 3567 metri altitudine deasupra nivelului marii si mai putin de 2 kilometri nord de Cusco, Peru, la 14 grade latitudine sud de ecuator.

In aceasta imagine de ansamblu de la Saqsaywaman privim dinspre rasarit spre apus si se vad toate cele 3 ziduri suprapuse, in forma de zigzag, cu terase intre ele.

Zidurile de la Saqsaywaman au o lungime de peste 200 metri si sunt orientate cu fata spre nord pe partea de nord a unui deal aflat pe platoul de pe muntii la nord de Cusco, asa cum si pe muntii Bucegi din Romania se afla un platou in loc de un varf.

Toate pietrele au suprafata convexa fata de margini unde se potrivesc perfect cu pietrele de alaturi. Unele pietre au puncte care ies in afara (convexe) sau zone dreptunghiulare care intra inauntru (concave). Nu se stie daca aceste detalii inseamna ceva sau sunt un efect al felului in care a fost construit zidul, de exemplu, poate pietrele au fost moi si formate ca plastilina apoi s-a aplicat o energie care le-a impietrit, si astfel se potrivesc perfect.

Faptul ca pietrele se potrivesc perfect, fiecare piatra avand o forma unica, si zidurile au forma de zigzag a facut posibil ca aceasta constructie probabil construita de zei acum peste 12000 de ani sa ramana intacta in ciuda numeroaselor cutremure puternice din muntii Anzi.

Zidurile sunt formate din pietre gigante naturale de granit care se potrivesc perfect, fiecare piatra avand o forma unica.

Zidul de jos e construit din pietrele cele mai mari si are intre 4 si 5 metri inaltime.

Aceasta piatra colosala din coltul unui zigzag din zidul de jos are vreo 5 metri inaltime.

Alta piatra colosala de colt din zidul de jos. Pietrele au o forma convexa, astfel iesind unpic afara din zid, dar se potrivesc perfect si nu au nici un fel de ciment intre ele. Nu se stie cine, cand, cum si de ce a construit aceste structuri. Bolovanii din zid par ca si cum forma pe care o au este forma lor naturala, un lucru aparent improbabil, adica nu par taiati cu laser, ciopliti sau altfel prelucrati, de fapt nici nu par formati din plastilina sau turnati in forme si impietriti.
Cei mai mari bolovani de aici au in jur de 300 tone. Cea mai potrivita descriere ar fi ca si cum o civilizatie avansata spiritual si-a imaginat acest zid din bolovani care se potrivesc perfect asa cum au fost gasiti pe munte in natura, si zidul a aparut, dintr-o data, ca in povesti. Cert este ca tehnica folosita pentru constructie nu este cunoscuta in prezent.

Fereastra intre sud si nord in zidul din mijloc aproape de marginea de rasarit (est). Aceasta e singura fereastra care a mai ramas aici la Saqsaywaman. Se pare ca langa ea mai erau si alte ferestre, dar acestea au disparut fiindca localnicii au furat pietrele mai mici pe care le-au putut misca din loc pentru a construi propriile locuinte.

Aici este o poarta in zidul din mijloc pe terasa deasupra zidului de jos, privind spre rasarit, prin poarta spre nivelul urmator.

sursa : stelara.naruto.ru

Constructii gigant si locuri misterioase de pe Terra.

Sigiriya, Sri Lanka

Sigiriya 7.957 nord, 80.760 est

O piatra giganta cu laturi verticale pe toate partile care se ridica vreo 300 metri deasupra junglei inconjuratoare pe insula Sri Lanka in largul coastei de sud est a Indiei. Pe platoul situat deasupra pietrei este un oras antic ca in basme.

Bolovanul gigant Uluru din Australia

Uluru 25.344 sud, 131.035 est
Aceasta imagine din satelit arata bolovanul de la o inaltime de 3 kilometri deasupra solului unde este bolovanul. Pune sageata pe imagine si asteapta cateva momente sa vezi bolovanul de la 1 km deasupra solului.
Bolovanul gigant Uluru este situat in centrul Australiei (continentul antic Mu/Lemuria) la o altitudine de vreo 500m. Bolovanul are un diametru de aproximativ 3 kilometri, o inaltime de vreo 300m deasupra solului, si se estimeaza ca are o inaltime totala de vreo 5 kilometri, inclusiv partea de sub sol.
E posibil sa mai existe cativa astfel de bolovani pe planeta noastra, spre exemplu in Africa, dar acoperiti de vegetatie.

Cele 3 piramide de la Gizeh, Egipt

Piramidele de la Gizeh 29.979 nord, 31.134 est
Piramidele de la Gizeh, Egipt, la 60 metri altitudine langa orasul Cairo. Piramidele au fost acoperite cu pietre albe care se potrivesc perfect de peste 10 tone fiecare, si arata exact ca pietrele de la Saqsaywaman, dar majoritatea acestora au fost furate de oameni inapoiati spiritual.

Zidurile din bolovani poligonali care se potrivesc perfect de la Saqsaywaman, Cusco, Peru

Saqsaywaman -13.508 sud, -71.982 vest
Saqsaywaman, Peru, la 3500 metri altitudine langa orasul Cusco. Saqsaywaman se pronunta “sacsahuaman” si uneori se scrie Sacsahuaman, Sacsayhuaman, sau Saqsayhuaman, dar pe semnul de la Saqsaywaman scrie Saqsaywaman.
Aici sint ziduri monumentale in forma de zigzag din pietre colosale de pana la 350 tone fiecare,potrivite perfect fara ciment intre ele, fiecare avand o forma unica. Acestea au fost aduse de zei plutind prin aer pe un sunet melodic acum peste 12500 ani. Numai o civilizatie avansata spiritual si tehnologic, sau zeii, construiesc utilizand pietre enorme care se potrivesc perfect si astfel rezista nenumarate mii de ani.

Bolovani poligonali care se potrivesc perfect la Ollantaytambo, Peru

Ollantaytambo -13.257 sud, -72.267 vest
Ollantaytambo, Peru, la 2800 metri altitudine. Aici sint ziduri si porti construite din pietre mari care se potrivesc perfect si cateva pietre de zeci de tone fiecare potrivite perfect fara ciment intre ele in un monument masiv pe munte in centrul imaginii.

Oras din bolovani poligonali care se potrivesc perfect la Macchu Picchu, Peru

Macchu Picchu -13.163 sud, -72.545 vest
Orasul antic Macchu Picchu, Peru, la 2400 metri altitudine langa statiunea Aguas Calientes, construit acum peste 12500 ani cu pietre mari care se potrivesc perfect. Deasupra acestora au fost adaugate de incasi mii de ani mai tarziu pietre mici care nu se potrivesc perfect. Aici este si vestitultemplu cu trei ferestre, una pentru razele soarelui la solstitiul de vara, una pentru razele soarelui la echinoxul de primavara sau toamna, si una pentru razele soarelui la solstitiul de iarna.

Geoglif – desen urias in desertul din Tarapaca, Chile

Pisica uriasa din Tarapaca -19.949 sud, -69.634 vest
Un desen gigant in desert ce pare a fi o pisica extraterestra in regiunea Tarapaca, Chile.

Chan Chan, Peru – oras antic pe malul oceanului

Chan Chan -8.1 sud, -79.07 vest
Orasul antic Chan Chan langa orasul modern Trujillo, Peru, la malul oceanului Pacific.

Mohenjo Daro, Pakistan – oras antic distrus de o arma celesta

Mohenjo Daro 27.324 nord, 68.136 est
Orasul antic Mohenjo Daro din Pakistan, posibil unul din cele 7 legendare orase Rishi ale imperiuluiRama care a existat inainte de potop acum peste 12500 ani in India antica.
Mohenjo Daro a fost distrus de o explozie nucleara. Pe strazi sint perechi de indragostiti care au fost arsi in carosabil ca niste umbre care inca se tin de mana si acum. Vasele de ceramica si nisipul s-au transformat in sticla de la caldura napraznica tipica pentru o explozie nucleara.
Mohenjo Daro nu este numele real al acestui oras. In Mahabharata, o poveste foarte lunga despre India antica din folclorul hindus, in cartea 16 din 18 este vorba despre distrugerea oraselor raselorVrishni si Andhaka cu o singura arma celesta a carei descriere si efect corespunde cu cele ale unei rachete nucleare.

sursa : stelara.narod.ru

Operatiunea White Crow

Inginerul britanic Colin Andrews, autorul cartii Government Circles despre care am amintit in episodul trecut, studia inca din 1983, impreuna cu Pat Delgado si Busty Taylor fenomenul formatiunilor misterioase care apar in lanurile de cereale, fenomen pentru care ei au impus termenul de „crop circles”. In cartea metionata este descrisa si una dintre operatiile de supraveghere a fenomenului, cea numita „White Crow” (Cioara alba), din 1989, prin care sperau, cu putin noroc, sa poata filma modul de formare a formatiunilor. Locul ales era nu departe de Winchester, in Hampshire, Anglia, intr-un amfiteatru natural numit Cheesefoot Head, unde in anii precedenti au aparut astfel de formatiuni, dupa unele surse chiar si in 1922. Pat vazuse aici primul cerc in 1981 iar Colin o formatiune de cinci cercuri in 1983.

Echipa, având circa 30 de participanti, era inarmata cu camere speciale, capabile sa filmeze noaptea, cu aparatura meteorologica etc. Si a supravegheat fara intrerupere zona timp de zece zile. In ciuda faptului ca au fost vazute lumini inexplicabile pe cer si au aparut mai multe formatiuni in apropiere, nu s-a reusit filmarea formarii niciuneia.

La miezul noptii de sâmbata spre duminica, 17-18 iunie 1989, sase participanti stateau pe o patura in centrul uneia dintre cercurile aparute inainte de inceperea operatiei. Era ultima noapte de observatie si echipa era dezamagita ca nu reusisera sa filmeze aparitia unei noi formatii. La un moment dat Pat Delgado si Rita Gould, un medium cu abilitati psihice, s-au ridicat, simtind o prezenta intr-un punct la marginea cercului. Brusc, celor de fata li s-a facut frig. Unii au inceput sa tremure violent. Statia meteo mobila, aflata in imediata apropiere, a inregistrat o scadere dramatica a temperaturii si a presiunii atmosferice.

In acest moment martorii au inceput sa auda un sunet ascutit, continuu, ca de la un greier aflat lânga ureche. Unii au spus ulterior ca sunetul era insotit de o presiune in creier. Dupa câteva minute, când martorii au inteles ca fiecare il aude, tiuitul a devenit mai puternic. Privind in directia de unde parea sa vina, Colin a vazut, pentru câteva secunde, o minge luminoasa neclara. Rita spunea ca ei i s-a parut ca e capul unei fapturi scunde.

Alti doi componenti ai echipei au sosit intre timp la fata locului, iar peste zece minute un al treilea. Ei au confirmat ca sunetul se auzea inca de departe. In acest timp Rita incerca sa intre in contact cu sunetul, iar un alt participant – George Wingfield – cerea banuitei entitati: „fa-ne si noua un cerc”. Cu sau fara legatura cu aceasta, in noaptea respectiva, la vreo 450 metri de ei, a aparut un nou cerc in lan.

La un moment dat „sunetul” s-a departat, revenind apoi din nou. Pat simtea ca a ajuns chiar alaturi, inconjurându-i. Era de parca „entitatea” nu doar ca ar fi stiut unde sunt ei ci ar fi si interactionat in mod inteligent cu gândurile, cuvintele si actiunile martorilor.

Când mai multi s-au indreptat spre marginea cercului, in directia sunetului, prezenta din fata lor a devenit atât de puternica incât au avut impresia ca, dintr-un moment intr-altul, se va materializa. Pat a simtit involuntar un impuls sa isi umple palmele cu ceva invizibil, aflat deasupra spicelor, si sa transfere incarcatura catre diverse puncte de pe corpul lui Colins. Intorcându-se spre centrul cercului Pat s-a simtit tras puternic, „intr-un unghi imposibil”, de o forta nevazuta (el afirma ca a si levitat). A intins ingrozit mâinile, iar Colins l-a apucat si l-a tras inapoi. Dupa acest incident, grupul a decis sa se retraga. Era ora 1.45.

Pe la ora 3.30 Colin si alte doua persoane au revenit si au reusit sa inregistreze sunetul care continua sa se auda. Când cineva a facut o fotografie cu blitz, in directia sunetului, acesta a incetat, ca apoi sa revina treptat. Se pare ca au avut noroc, intrucât cu o luna mai târziu, când reporteri de la BBC au intâlnit un sunet similar intr-un cerc din Beckhampton, Wiltshire, echipamentul lor a fost distrus.

Pe fotografiile facute le lumina zilei au aparut, la revelare, câteva obiecte misterioase care nu fusesera vazute cu ochiul liber, fapt care s-a petrecut si in 1987. Erau un soi de „sageti cu panglici” (ribbon dart) negre, cu vârful in lan si mai multe cozi ridicate, aparent fluturând. Protagonistii se intrebau daca „sageata cu panglici” avea cumva legatura cu sunetul inregistrat. Datele acestui caz au fost puse inca de atunci la dispozitia autoritatilor, fara a obtine o explicatie sau un raspuns.

sursa : revistamagazin.ro

Soldatii maimuta ai lui Stalin

In istoria stiintei au existat numeroase experimente ciudate, unele parand mai curand apanajul stabilimentelor psihiatrice, desi au fost puse la punct de cele mai stralucitoare creiere ale omenirii. Printre acestea si crearea de razboinici perfecti, total devotati liderilor lor si capabili sa lupte in orice conditii, fara sa resimta oboseala, foamea sau frigul. Acest obiectiv a fost urmarit mai ales de regimurile tiranice, dornice sa-si asigure astfel armate disciplinate. Putini cunosc faptul ca insusi Stalin a intentionat sa realizeze o armata de mutanti, jumatate om, jumatate maimuta. Cum ar fi aratat Cel de-al Doilea Razboi Mondial daca planul sau ar fi dat roade?

„Maimuta este superioara omului prin vigoarea trupului ei”

Serghei Voronov a fost unul dintre cei mai mari chirurgi rusi ai inceputului de secol XX, fiind student al laureatului Nobel pentru medicina, Alexis Carrel, de la care a invatat tehnicile transplantului. Doar ca el a dorit sa-si depaseasca dascalul si si-a propus o tehnica de „reintinerire” cu totul socanta. Ipoteza pe care acest veritabil „geniu nebun” se baza era urmatoarea: hormonii, de tipul testosteronului, puteau impiedica procesele de imbatranire, daruind organismelor vlaguite de varsta o noua energie. Ideea nu era chiar departe de adevar, daca ne gandim ca astazi mii de sportivi se injecteaza cu hormoni pentru a-si imbunatati performantele fizice. Neavand nici un voluntar pentru trasnitele sale experimente, Voronov s-a decis sa fie el insusi „cobaiul”.

Prin urmare, si-a introdus subcutanat, hormoni extrasi din testicule de caine si de cobai. Dar rezultatele au fost dezamagitoare. Savantul a presupus ca nu injectiile, ci tesuturile testiculare vii vor avea efecte de revigorare mai accentuate si de durata. Astfel, a ajuns sa transplanteze organe animale la om. Primele experimente de acest gen au vizat transplantarea de tesut tiroidian animal la oameni cu deficit tiroidian. Totodata, a inceput sa transplanteze testicule ale unor criminali executati in corpurile unor batrani bogati, ca tratament pentru senilitate! A fost nevoit sa se opreasca, intrucat cererea depasea cu mult oferta… Pentru a nu-si dezamagi clientii, Voronov a apelat la o noua solutie, socanta, incepand sa foloseasca testicule de maimuta in locul celor de om. Primul transplant de acest gen a avut loc in iunie 1920.

„Indraznesc sa afirm, scria el atunci, ca maimuta este superioara omului prin vigoarea trupului ei, prin calitatea organelor si absenta acelor defecte, ereditare sau dobandite, care afecteaza o mare parte a omenirii”. Operatia consta in introducerea unei lamele subtiri din testicolul prelevat de la maimuta in scrotul pacientului, cu speranta ca va fuziona cu tesutul indigen. Aceasta abordare novatoare a fost aplaudata de sute de chirurgi renumiti din intreaga lume, la un congres international de chirurgie desfasurat la Londra, in 1923. Experientele sale bizare nu s-au oprit aici: Voronov a incercat transplantarea de ovare de maimuta la femei, ba a mers chiar mai departe pe acest fagas nebunesc, transplantand un ovar uman la maimuta si incercand apoi sa-l fertilizeze cu sperma umana. Terifiantul experiment nu a reusit…

Experimente in Africa de Vest

Esecul nu i-a descurajat pe savantii sovietici si se pare ca Stalin urmarea indeaproape aceste experimente absurde, nu de dragul stiintei ci al puterii: „Vreau o fiinta umana noua, invincibila, insensibila la durere, rezistenta la conditii grele si indiferenta fata de calitatea hranei”, spunea el. La o armata de „supraoameni” visa, asadar, nu doar Hitler, ci si dictatorul sovietic. Sa nu uitam ca aceste experimente aveau loc dupa ce Armata Rosie fusese practic decimata de indelungatii ani ai razboiului civil iar Stalin, temandu-se ca ar putea pierde puterea, avea nevoie de soldati puternici si sanatosi. In 1926, cu avizul expres al dictatorului, Biroul Politic al PCUS solicita Academiei de Stiinte „construirea unei masini de razboi vii”.

Cel ce a fost insarcinat sa realizeze acest lucru a fost Ilia Ivanov, cel ce pusese, in urma cu cativa ani, bazele primului centru de inseminare artificiala pentru caii de curse. Bucurandu-se de sprijinul lui Nikolai Gorbunov, seful Departamentului Institutelor  Stiintifice, el s-a apucat de lucru, cu mult entuziasm. Ivanov era constient ca URSS trecea printr-o perioada grea: agricultura era la pamant, foametea ucidea milioane de oameni, procesul de industralizare solicita eforturi uriase. Era nevoie de o forta de munca vasta, care sa nu se planga si sa nu moara. El a amintit toate aceste lucruri in raportul inaintat partidului si Stalin a dispus ca proiectului sa-i fie alocati 200.000 dolari, o suma imensa pentru acea vreme.

Ivanov a plecat in Africa de Vest, pentru a efectua experimente genetice pe cimpanzei. De asemenea, un centru stiintific unde se cresteau maimute a fost infiintat in Georgia. Sperma prelevata de la maimute a fost impregnata unor femei voluntare dar proiectul nu a dat nici un rezultat. Ivanov s-a intors in URSS si a cazut in dizgratie. Criticat de colegii sai, el a fost arestat, pe 13 decembrie 1930 si condamnat la 5 ani de exil la Alma Ata, unde a lucrat la un laborator de cercetari veterinare. Va muri peste doi ani, insa, din cauza unui infarct, obsedat de visul sau de a realiza soldatii perfecti, jumatate om, jumatate maimuta.

Cum l-au creat zeii pe primul om?

De ce a esuat el? Ivanov era un darwinist convins si nutrea convingerea ca oamenii sunt inruditi cu maimutele mari – urangutanul, gorila si cimpanzeul. Dar el a neglijat faptul ca aceasta inrudire nu era atat de apropiata: maimutele mari au 24 perechi de cromozomi, in vreme ce omul are doar 23 de perechi, desi se pare ca a avut candva tot  24. Un lucru pe care savantii n-au reusit sa-l explice a fost acela ca a doua si a treia pereche de cromozomi s-au imbinat, actiune care nu s-ar fi putut desfasura decat prin manipulari genetice, intrucat nu se cunoaste nici un fel de maladie sau conditie genetica naturala capabila sa altereze structura cromozomiala.

„Ivanov a fost condamnat din start la esec, pentru ca a uitat un lucru elementar: fara un numar identic de cromozomi doua specii nu pot procrea”, sustine biologul britanic Llyod Pye. Deocamdata, desi Darwin a afirmat ca omul a evoluat de la 24 de perechi de cromozomi la 23 prin selectie naturala nu s-a putut aduce nici o dovada in acest sens, ceea ce da apa la moara adeptilor teoriei paleoastronautice. Acestia pretind ca interventia a fost facuta de reprezentantii unei civilizatii extraterestre superioare, veniti pe Pamant cu multe milenii in urma. Cercetatorul rus Zaharia Sitchin releva ca vechii sumerieni considerau ca fiintele divine numite Anunnaki l-ar fi creat pe om, pentru a construi vaste lucrari arhitectonice si „a slavi numele lor”.

La fel, mitologia populatiei africane Dogon sustine ca oamenii au fost candva maimute, carora zeii, numiti Nummo, le-au daruit graiul pentru a putea dialoga cu ei. Cu alte cuvinte, aceste fiinte superioare putusera, probabil prin combinari genetice, sa transforme maimutele cu 48 de cromozomi in oameni cu 46 de cromozomi. Si, mai in gluma mai in serios am putea spune ca Stalin nu reusise acest lucru pentru ca nu era „zeu”, desi se comporta ca atare…

Sfincsii misteriosi din Carpati.

Semnificatia Carpatilor este asemanatoare in mai multe scrieri vechi. Astfel, in sumeriana, KUR-PAT/es/I inseamna Muntele printilor si se aminteste ca inainte de Potop, au domnit 8 regi in 5 orase, timp de 241.200 de ani. Apoi tablitele sumeriene spun ca “…a sosit Potopul, iar dupa Potop au venit la domnie regii popoarelor din munti…”. In sanscrita denumirea de KARPATA inseamna “Locul Guvernatorului” iar in latina CARPE, “Muntele tau”. Mai mult, o serie de istorici romani si straini considera ca muntele mistic, Caucaz, amintit in scrierile stravechi nu are absolut nici o legatura cu actualul Caucaz, ci cu muntii care se intindeau intre Portile de Fier si pina in zona Buzaului. Aici ar fi fost si Prometeu inlantuit de Zeus. Cunoscand toate aceste legende si realitati istorice, putem intelege mai usor valoarea spirituala a sfincsilor romanesti.

Energiile inteligente

In Muntii Bratocea, la capatul uneia dintre culmi gasim o alta stinca ciudata. Localnicii ii spun Faunul, iar numele spune totul despre vechimea pietrei. Si aici, ca si in celelalte locatii unde se gasesc sfincsi, masuratorile energetice au aratat un flux iesit din comun. Batrinii spun ca demult de tot, Zeus insusi, ranit in lupta cu titanii, si-ar fi gasit refugiu intr-o pestera de sub sfinx si ar fi fost ascuns de un faun care l-a ingrijit si i-a vindecat ranile. Tot faunul a fost cel care s-a sacrificat pentru regele zeilor atunci cand titanii s-au oprit in preajma muntilor cautindu-si prada. Dupa ce s-a vindecat, Zeus s-a intors la lupta si si-a recucerit Olimpul, iar cu un manunchi de fulgere a sculptat actuala stinca, in semn de omagiu pentru salvatorul sau. Uneori si ziua si noaptea, sfincsul pare sa ia foc. Unii spun ca se vad fulgerele lui Zeus, altii spun ca sunt flacari de comori.

Doar radiestezistii afirma ca, in realitate, e vorba despre niste incarcaturi energetice exceptionale, care se pot vedea si in plan fizic. Puterea lor este atit de mare, incit, daca nu ar fi controlate ar putea arde jumatate din Romania pe o adincime de circa doi metri, sustine domnul Pavel Codrescu, unul dintre cei care au masurat, pina la ora actuala, energiile din jurul citorva sfincsi. Domnia sa si cei cativa colaboratori au efectuat o experienta  inedita in zonele studiate. La o adincime de jumatate de metru, au ingropat un trei obiecte: unul de argint, unul de aur si unul dintr-un aliaj oarecare, pe care le-au lasat un an intreg. Se urmarea efectul energiilor asupra diverselor metale. “Am pornit de la ideea ca in antichitate sacerdotii foloseau mai mult aur si argint si mai putin alte metale”. La dezgropare, argintul era de o culoare verde inchis, aurul nu avea nimic iar aliajul respectiv  era pur si simplu topit. O explicatie logica nu a putut fi data experimentului.

“Pentru ca ar fi trebuit sa acceptam ca energiile din zonele respective sunt… inteligente si au anumite preferinte metalice. Iar asta nu e totul. Culoarea argintului nu a fost niciodata aceeasi. La Toplet argintul a avut o culoare albastra, aurul a capatat o vaga nuanta rosiatica, iar in Bucegi, argintul a fost acoperit de o pelicula rosie”. Nimeni nu poate explica anomaliile respective decat prin… componenta energetica diferita intre zone.

Paznicul de seara

Se ajunge relativ usor, de pe drumul turistic care duce de la Cabana Ciucas in virf, fiind situat pe unul din abrupturile sudice ale Tigailor Mari. Privirea sfinxului este indreptata catre apus, mai exact catre locul din care, in religia crestina, vin luptatorii negativi, cei cunoscuti si sub numele de diavoli. Localnicii spun despre sfinxul lor ca ar fi fost, la origine, un inger de-al lui Dumnezeu. Ingerul trebuia sa pazeasca o inchisoare in care Stapinul ceresc ii aruncase pe diavoli. Dar paznicul nu a fost suficient de vigilent si diavolii au scapat si au fugit catre soare-apune.  Atunci ingerul, de rusine, l-a rugat pe Dumnezeu sa-l ierte si sa-l lase acolo, in locul unde daduse gres. Iar Dumnezeu l-a ascultat si l-a transformat intr-un paznic de piatra. Cei care ajung in preajma Paznicului pot simti mici furnicaturi in palme si sunt cuprinsi de o stare de moleseala. Unii pun asta pe seama lipsei de oxigen la inaltime, dar oamenii locului stiu ca acesta e semn ca locul e viu. Si oricum, nimeni nu are curajul sa doarma in zona. Mai ales ca nu foarte departe de acel loc, mai exista o stinca denumita sugestiv “Mina dracului”.

Disparitii misterioase

In vara lui 1992, Georgescu Aurel, cativa tineri specialisti in mistica si energetica – la vremea cand acestea abia intrau pe “piata romaneasca”, aveau sa dispara fara urma. Respectivii, in numar de sapte, sustineau ca sunt in posesia unor scrieri vechi si a unor harti care atestau existenta unor porti de trecere catre alte dimensiuni. Cei sapte spuneau ca in interiorul Bucegilor s-ar afla mai multe incaperi unde au fost depozitate arhive secrete din cele mai vechi timpuri si ca acestea ar fi pazite de niste preoti ciudati. Timp de aproape doua luni, respectivii au cautat intrarile respective. Intrau in pesterile din zona si apareau abia spre seara, obositi dar deloc descurajati.

La un moment dat, cei sapte au povestit unuia dintre calugari, parintelui Teofil, (de la care, in urma cu mai bine de 10 ani a aflat subsemnatul povestea, n. a.) ca sunt pe cale sa descopere intrarea cautata. Si cand au avut impresia ca nu sunt crezuti, au scos dintr-un rucsac vechi doua obiecte stranii ce pareau a fi facute dintr-un amestec de bronz si argint. Spuneau ca mai cele doua bucati fac parte din cheia care va deschide poarta de trecere si ca ei sunt pe cale sa descopere cea de a treia bucata, si ultima, a cheii.

A fost ultima seara cand cei sapte au mai fost vazuti. Corturile in care-si faceau veacul pe timp de zi si de noapte au ramas goale iar o ancheta in adevartul sens al cuvintului nu a putut fi pornita, pentru ca nu exista nici o urma a baietilor. S-a spus la vremea respectiva cum ca ar fi patruns intr-o galerie care s-a surpat in urma lor sau ca au fost striviti de zidurile pesterilor prin care tot intrau si scormoneau. Doar parintele Teofil credea ca baietii gasisera poarta de trecere si o deschisesera, dar nu mai aveau si cheia de intoarcere. Pentru ca asa spunea calugarul cel initiat, ca fiecare usa spirituala are cheia sa si daca folosesti o alta, nimeresti in alta parte. Cit despre cei disparuti, acestia nu au fost singurii, mai multe cazuri de disparitii stranii fiind puse pe seama caderilor in prapastie sau a ursilor. Cu toate astea, pina acum nu au fost descoperite urme ale tragediilor, asa incit misterul nu a fost inca elucidat.

Pentru o mai buna documentare ne-am adresat spiritologilor si specialistilor in energetica. Se pare ca astfel de chei exista si permit accesul la anumite zone. “Spre exemplu, toata lumea stie ca sub Sfinxul din Bucegi se gasesc comorile spirituale ale omenirii, dar nimeni nu a putut descoperi nimic, indiferent de aparatura folosita. Sa va spun eu de ce. Pentru ca intrarea este ascunsa sub un val de energie primordiala, greu de reperat si de penetrat. Doar cel care trece de zidul respectiv de energie poate patrunde in tainitele secrete ale Sfinxului. Altminteri, Sfinxul pare o piatra ca oricare alta, pe unul din munti. E vorba de ceea ce noi numim decalaj temporar. Adica in acelasi loc pot exista mai multe civilizatii dar decalate temporar”, sustine domnul Frederik Hanunssen, din Finlanda, un iubitor al spatiului carpatic, pe care-l considera adevaratul pamint sfint de unde au venit zeii. Domnia sa este autorul unor cercetari care aduc in prim plan Carpatii dintre Dunare si Ceahlau, ca fiind leaganul civilizatiei noastre si al puterilor mistice care au stapinit planeta in vechime.

Dar pentru cei care sunt cit de cit initiati in mistica, cuvintul Akasha rezolva tot misterul. Pentru ca Akasha este memoria universala, cea care inregistreaza si pastreaza tot ceea ce s-a intamplat de-a lungul timpului. Astfel, se pare ca sfincsii din intreaga lume sunt zone in care aceasta arhiva a omenirii poate fi accesata. In felul acesta, stincile cele ciudate actioneaza ca o poarta ascunsa intr-un program sofisticat, o poarta lasata de programatorii initiali pentru orice eventualitate, in caz ca lucrurile nu se deruleaza asa cum ar trebui.

Punct de reper pentru calatoriile spatiale

Pentru existenta Sfincsilor din intreaga lume, exista si o alta explicatie. In cartea sa intitulata “Cartea trecutului misterios”, francezul Robert Charoux spune ca pe glob exista locuri speciale, numite puncte ale dragostei, in care energiile se aduna si se contopesc. Nu este vorba despre energiile normale ci despre energiile primordiale, cele din care a fost format pamintul si care poarta intreaga informatie despre planeta noastra. In acele puncte ale dragostei energetice, in care energiile terestre si cele celeste converg, Pamintul a “nascut” diverse forme zoomorfe de piatra. Cei care ajung sa controleze acele puncte pot controla viata si moartea pe Terra. Din acest motiv exista o permanenta lupta in umbra pentru a controla centrele de energie primordiala. Numai ca acestea nu pot fi controlate material, ci spiritual si energetic.

Un alt loc special se gaseste in Muntii Calimani, in rezervatia “12 Apostoli”, unde pot fi vazute o serie de stinci cu diverse reprezentari antropomorfe. Ani de zile oamenii au crezut ca au de-a face cu niste toane ale naturii, dar in 1987 un student descoperea pe Valea Paltinu, un megalit straniu, care reprezenta o figura bizara insotita de cateva simboluri solare. S-a afirmat la vremea respectiva ca insemnele solare sunt cele mai vechi din lume, dar descoperirea nu a avut ecou, parte din cauza birocratiei comuniste, parte din dorinta puterilor oculte de a face cit mai putin zgomot in preajma centrelor de putere energetica si spirituala. Mai mult, au fost voci care au sustinut ca zona ar fi una tamaduitoare, dar nu a fost demonstrat nimic din punct de vedere stiintific. Trecand apoi in Ceahlau, intr-un luminis la care se ajunge dupa un urcus nu chiar la indemina oricui, se gaseste o stinca ciudata, de cremene, inconjurata de mai multe formatiuni antropomorfe. Este vorba de ceea ce localnicii au numit Dochia si care are o inaltime impresionanta de nu mai putin decat 20 de metri. La baza stincii este un mic izvor, despre care oamenii spun ca ar avea proprietati curative. Aici vin, de la departari mari, pentru a umple bidoanele si sticlele de plastic cu apa curata, apa sfinta ce izvoraste direct din stinca. Legendele care inconjoara stinca sunt numeroase si nici una nu e mai “tinara” de 2.000 de ani. Unii spun ca Dochia ar fi fost, in fapt, fiica lui Decebal preschimbata de zei in stinca pentru a nu fi prinsa de romani. Se spune ca Traian insusi o urmarea pe fata si cand a vazut puterea vechilor zei ai dacilor si-a oprit armatele si nu a mai inaintat. Oricum, pasionatii de OZN sustin ca in preajma Dochiei s-ar fi vazut cele mai multe obiecte zburatoare stranii din 1980 incoace. Florea Mihai, unul dintre acestia, afirma ca Dochia este, nici mai mult, nici mai putin, decat primul punct din cadrul calatoriilor spatiale care folosesc gaurile de vierme pentru a scurta durata calatoriilor. “Chiar si asa, consumul de energie este mare si aici, la Dochia, ei fac prima reincarcare a navelor. Poate parea de domeniul fictiunii, dar orice aparat electric pe baterii functioneaza mult mai mult acolo sus, decat este prevazut a se intampla. Asta din cauza curentilor energetici din apropiere. Dochia a fost folosita de mii de ani ca punct de reper pentru calatoriile spatiale…”. Daca este sau nu adevarat, ramine ca timpul sa ne arate.

“Nu sunt copil, da` mi se facuse parul maciuca in cap”

In apropiere de Orasul Herculane, de-a lungul Cernei, pe soseaua catre Orsova, se gaseste un alt Sfincs, cel de la Toplet, ascuns privirilor turistilor, dar de a carui existenta stiu iubitorii muntelui. Se ajunge ceva mai greu la el, din cauza drumului anevoios. Si el este inconjurat de legende si povestiri fantastice. Si daca stim ca Nicolae Densusianu a localizat Muntele Sfint Kogaionon putin mai jos, la Dunare, in apropiere de Portile de Fier, nu ne mai miram de nimic. Sub Sfinxul de acolo se spune ca ar fi ingropate ciomagul lui Hercule si piele leului prin care nu trecea nici o arma. Multi au cautat, de-a lungul anilor, cele doua obiecte mistice dar nimeni nu le-a gasit. Spun oamenii ca numai un viteaz cu inima curata le va gasi si ca acela va deveni aparatorul romanilor. Ba mai mult, oamenii spun ca o data la 100 de ani, cele doua arme pot fi vazute stralucand, timp de cateva minute.

“Atunci trebuie ele luate, pentru ca altminterea nimenea nu le gaseste”, afirma domnul Nicoara Matei, profesor etnolog si istoric, citind una din legendele locale. Tot domnia sa spune ca despre unul dintre eroii locali, haiducul Pantelimon, pe la 1830, oamenii spuneau ca ar fi gasit pielea de leu si ca din cauza asta nu-l atingeau gloantele poterei si ale strajilor domnesti trimise sa-l pranda.

“Dar eu mai curand cred ca dadea bani poterei si aceia nu aveau nici un interes sa-l omoare”, incheie domnul Matei. Tot de la domnia sa aflam si ca in preajma Sfinxului de pe Cerna, viperele sunt mai mari si mai veninoase.

“Eu am vazut cateva si m-au trecut fiori pe sira spinarii. Era una care sta tolanita taman pe sfinx si arata ingrozitor. Avea pe putin 2 metri si o grosime ca pe brat. Cand m-a auzit s-a ridicat ca la juma` de metru si a sisiit spre mine de m-a luat groaza. Apoi a alunecat pe stinca si s-a strecurat printr-o crapatura, chiar sub sfinx. Nu sunt copil, da` mi se facuse parul maciuca in cap. Am crezut ca nu scap de acolo”, isi incheie etnologul relatarea.

Vocile din preajma sfincsilor

Dar cea mai importanta alcatuire stincoasa de tip sfinx a fost facuta in Muntii Retezat, unde nu mai putin de sase formatiuni de tip antropomorf sunt dispuse pe un arc de cerc care inconjoara virful cu acelasi nume. Cei care analizeaza solul masivului vor remarca uimitoarea lui asemanare cu cel de pe Luna. In plus, turistii care au campat sau doar au trecut prin preajma, sustin ca nu au simtit nevoia de apa sau de mincare si ca s-au simtit foarte relaxati, chiar daca ajunsesera acolo dupa o zi intreaga de mers pe munte.

Culmea Gropsoarelor din masivul Zaganul adaposteste un alt sfinx, numit Ciobanasul. Privirea sa este orientata catre sud-est, ocrotitor. Pentru locuitorii vechi ai Romaniei, denumirea de cioban avea si o altfel de semnificatie. Simboliza stapinitorul locului respectiv, patronul turmei, al formatiunilor tribale si chiar al micilor voievodate si cnezate. Locul musteste de legende si de intamplari bizare, iar localnicii il ocolesc, spunind ca nu aduce noroc. Cei care au trecut prin preajma Ciobanasului sustin ca au auzit niste voci ciudate, vorbind intr-o limba complet necunoscuta. Vocile au incetat imediat ce s-au indepartat de Ciobanas. Sa fi fost doar niste unde radio sau altfel de unde?! In plus, nu o data s-a afirmat ca vocile care se aud in preajma stincilor si a pesterilor pot apartine si unor fantome. Dar ce sa caute fantomele in locuri pustii, pe virf de munte?

Satelitii celesti

O alta ipoteza tulburatoare a existentei sfincsilor a fost emisa de o serie de cercetatori straini si romani a fost aceea ca pietrele functionau, in realitate, acum mii si mii de ani, ca niste bizare aparate de emisie – receptie spirituala. Prin intermediul lor, zeii de dincolo de Pamint isi puteau trimite ordinele catre preoti, iar prin intermediul lor, acestea sa ajunga la oameni. Nu intamplator zonele au fost cunoscute ca fiind sfinte din cele mai vechi timpuri, iar pe virfurile muntilor s-au descoperit o gramada de urme ale unor temple vechi de mii de ani. Sfincsii functionau nu ca aparate de radio celeste ci ca statii de amplificare, fluxurile energetice si spirituale care treceau prin ele fiind retrimise catre lumea larga. Si in felul acesta, informatiile controlate de zei ajungeau si la cele mai cunoscute oracole, printre care si cel din Delphi. Ani de zile s-a afirmat despre acesta din urma ca ar fi “functionat” ba pe seama unor gaze halucinogene care se gaseau sub oracol, ba pe seama cine stie caror mincaruri sau ciuperci cu efect halucinogen. Realitatea este putin diferita. Gazele sau mincarurile halucinogene nu ofereau informatiile primite de la zei ci il deschideau pe sacerdotul care efectua serviciul catre lumea divina. Apoi veneau informatiile celeste, care treceau prin sfincsi si se repartizau in functie de reteaua informationala creata de zei. Cum s-ar spune in zilele noastre, sfincsii indeplineau, pe vremuri, rolul satelitilor de comunicatie din zilele noastre, dar la un nivel la care satelitii nu vor ajunge niciodata.

Locul unde omenirea s-a nascut

Interesant este ca departe de a fi centre turistice active, zonele care adapostesc sfincsi par cuprinse de tacere, ca si cum cineva ar incerca sa le faca uitate in timp. Nu este vorba despre mina omului, cum s-ar putea crede ci despre o auto-protectie a zonelor respective. Energia emisa in preajma sfincsilor a dus la crearea unei faune cel putin bizare (vezi viperele de la Toplet, n. a) dar si a unor fenomene naturale menite a-i alunga pe turisti. Este suficient sa privim statisticile din ultimii zeci de ani ca sa vedem cum zona Retezat – Godeanu a fost foarte rar vizitata si cum nu o data, cei care s-au aventurat pe muntii respectivi, au murit sau au suferit accidente grele.

“Cu Bucegii s-a intamplat altceva. Strainii au stiut dintotdeauna ca acolo sunt secrete nemaipomenite care pot da stapinire asupra lumii si a popoarelor. Si cum sa ajunga sa caute acele secrete, fara a fii remarcati? Asa ca au folosit cozile de topor romane si au introdus Bucegii in circuitul turistic. In felul acesta, printre turisti, cautatorii de comori spirituale isi pot pierde urma usor printre ceilalti si pot parea oameni obisnuiti” afirma domnul Marian Dumitrescu, geologog si specialist in energia pietrelor. Cu toate acestea, in ultimii 3-4 ani, o serie de accidente bizare au tras un semnal de alarma asupra Bucegilor.

Avalanse, caderi in prapastie, accidente inexplicabile, ii determina pe tot mai multi turisti sa renunte la explorarea masivului Bucegi, cu toate ca asta nu convine anumitor grupari oculte. Si ceea ce parea imposibil, se petrece de cativa ani incoace: muntele se trezeste iar paznicii spiritualitatii universale s-au intors acasa, in locul unde omenirea s-a nascut.

sursa : razboiulnevazut.com

Misterele Calimanilor: Inscriptii de peste 2500 de ani la Muzeul Megalitilor

Muntii Calimani constituie bariera de stânca intre Ardeal si Moldova. Este simbolul de piatra care uneste patru judete – Harghita, Suceava, Mures si Bistrita. Atlasele geografice spun ca este cel mai inalt si cel mai spectaculos munte din Carpatii Orientali. In anii ’80, la porunca Elenei Ceausescu, aici, la 2.000 de metri, trebuia sa se fabrice acid sulfuric… De câtiva ani a primit, prin lege, titlul de „parc national”. Calimanii ascund insa, dincolo de flora si fauna lor, unice in România, câteva mistere greu de explicat: „megalitii”. O scriere si simboluri ciudate sapate in stânca.

Cei care se incumeta sa strabata Calimanii, de la Vatra Dornei la Toplita, isi dau seama de frumusetea pura a acestui munte. Ochiul iti este ademenit de o sumedenie de bijuterii pe care doar muntele ti le poate darui, de la padurile de brad dese ca peria pâna la stâncile sculptate misterios de natura atotstiutoare. De la rododendronul ce inroseste la inceput de vara pajistile alpine la Iezerul „fara fund”, lacul izvorât miraculos la 2.000 de metri, „Sfinxul” Calimanilor sau stâncile care intrupeaza in granit cei Doisprezece Apostoli. S-a pomenit in literatura de specialitate despre virtutile energetice ale muntelui, asemanatoare Bucegilor sau Ceahlaului, si despre misterele preistorice pe care le ascund aceste piscuri indraznete.

Pietrele scrise ale lui Pata

Intr-un sat de la poalele muntelui, la Gura Haitii, in curtea unui muntean batrân si gospodar, se afla adapostite intr-un sopron improvizat trei bucati de stânca. Pe o bucata de scândura batuta de ploi, potrivita in cuie deasupra sopronului, sta scris cu vopsea „Muzeul Megalitilor”. Nea Vasile a fost timp de vreo douazeci de ani sofer la exploatarea de sulf din Calimani. Stie toate tainele muntelui, ii cunoaste darnicia si furia. Ii place sa colinde printre jnepenii pitici, pe acolo pe unde cerul pare sa se impreuneze cu pamântul. Asa si-a invatat si copiii… Sa respecte muntele cu maretia si greutatile lui. Vasile Pata ne-a povestit ca in 4 iunie 1987, dupa o zi ploioasa, cum sunt multe pe aici, mergea, impreuna cu nevasta si cu fiul lui, catre cei 12 Apostoli. Claudiu Pata, care era in clasa a XII-a atunci la un liceu in Vatra Dornei, a descoperit, in santul adânc de 2 metri, sapat de viitura, o piatra pe care erau gravate insemne ciudate, printre care si simbolul soarelui. „Fiul meu ne-a spus, cu rasuflarea taiata, ca a descoperit o stânca ciudata. O stânca cu niste inscrisuri tainice si câteva desene greu de deslusit”, ne-a povestit batrânul. „A venit si geologul santierului de la mina sa vada minunea, impreuna cu un profesor. Ei au anuntat Institutul de Stiinte de la Bucuresti. Apoi, s-au mai gasit inca trei pietre gravate. A aflat si profesorul Traian Naum, cel care era cu adevarat interesat de muntii Calimani si cu care ne cunosteam de câtiva ani. El a venit impreuna cu un arheolog, cu Marin Cârciumaru. Când profesorul Naum a vazut pietrele, a ingenuncheat si avea lacrimi in ochi”, a adaugat Vasile Pata.

«Doar strainii sunt interesati de megaliti»

Ajutat de câtiva localnici, Vasile Pata a dus pietrele acasa. Specialistii din Bucuresti au luat in serios descoperirea lui nea Vasile. Asa a iesit la iveala originea stâncilor, care se pare ca au fost inscriptionate pe la mijlocul mileniului IV. i.e.n. Semnele de pe ele sunt identice cu literele alfabetelor getilor. Insemne bizare, scrijelite in piatra, câteva simboluri solare, asemanatoare celor din vechile culturi antice, egiptene sau aztece. Un desen pare sa simbolizeze Soarele si câteva planete. Altul pare un simbol precrestin. Un altul seamana izbitor cu un OZN! In legatura cu primul megalit descoperit de familia Pata, autorii lucrarii „Muntii Calimani”, Traian Naum si Emil Butnaru, fac urmatoarele observatii: „Totalitatea gravurilor de pe latura principala a megalitului sunt subordonate, prin modul in care au fost efectuate, cultului soarelui, marele cerc cu raze «in turbina» reprezentând probabil discul solar intâlnit uneori in gravurile din Franta, Portugalia, Italia etc.” Nea Vasile spune ca „am hotarât impreuna (n.r. – cu profesorul Traian Naum) sa ducem cele patru pietre la muzeul din Vatra Dornei. Dar am vazut ca sunt lasate sa zaca ascunse si se umpleau de praf. Ba una dintre pietre a si disparut. A fost bagata in temelia unei cladiri! Nu le-am mai putut recupera. Am decis sa le aduc acasa. Le-am expus in curtea mea, in «Muzeul Megalitilor »”. Cu o tristete blânda, Vasile Pata ne spune ca nu se acorda importanta megalitilor din ograda lui. „Din pacate, stiinta la noi e la pamânt. Doar strainii se intereseaza si vin in expeditii ca sa le vada”.

Muntele jefuit si umilit de Ceausesti

Exploatarea sulfului vulcanic din Calimani a inceput prin 1970, la indemnul familiei Ceausescu, care dorea cu orice pret independenta economica a tarii, inclusiv in ceea ce priveste materia prima pentru industrie. S-a lucrat aici, la exploatarea sulfului, peste 25 de ani. A fost decapitat fara scrupule un munte. Negoiul românesc practic nu mai exista decât pe harti. In fapt, acum este doar o stânca dezbracata, impudic si sinistru. Se vad aici toate maruntaiele pamântului. Straturile geologice asezate temeinic in timp, unul câte unul. Mina de sulf nu a fost rentabila niciodata. Acoperea doar 5% din necesarul industriei din acea perioada. A lasat insa in urma, dupa ce a fost inchisa in 1997, un adevarat dezastru ecologic. Un munte complet distrus, un alt munte, la fel de inalt si „falnic” de steril de mina, izvoare si pâraie otravite… Directorul adjunct al Agentiei pentru Protectia Mediului Suceava, inginerul Iluta Cocris, a declarat, pentru „Gardianul”, ca „in prezent se deruleaza un proiect de reconstructie ecologica a fostei exploatari miniere de sulf Calimani, finantat de Guvernul României. 200 ha de teren arata si acum, dupa unsprezece ani de la inchiderea minei, ca un straniu peisaj selenar, lipsit complet de viata. Ranile naturii se vor vindeca doar in câteva zeci de ani”. Sursa: Anna Kovacs – Gardianul

Comentariu de Prof.univ.dr. Marin Carciumaru
postat pe situl frontpress.ro

Felicitări pentru că aţi dovedit multă sensibilitate pentru megaliţii de la Gura Haiti. Multe date menţionate sunt corecte, dar există şi destule scăpări. Vă pot spune că profesorul meu Traian Naum a crezut cu ardoare în existenţa unor forme megalitice în Călimani, el fiind şi cel care, poate exagerat, a denumit o serie de forme create de natură, situate pe înălţimile muntelui – vezi “Moşul”, “Godzila” etc. Povestea megaliţilor mobili, cu gravuri, aflate în curtea lui “Nea Paţa”, un om admirabil, este puţin diferită. Eu sunt cel care, din respect pentru ceea ce făcuse pentru Călimani, l-am invitat pe prof. Naum să vizităm primul megalit, de pe care oferiţi şi o imagine. Atunci a îngenunchiat lângă megalit, iar fotografia o deţin şi acum, cu o dedicaţie specială ca pentru fostul student al Doniei sale.
În ceea ce priveşte interpretarea gravurilor, regret acestea îmi aparţin în exclusivitate, au fost publicate, este adevărat, din respect, în colaborare cu profesorul Naum, precum şi cu o colegă geolog care mi-a semnalat existenţa primului megalit. Ceilalţi au fost descoperiţi de mine şi profesorul Naum în nenumăratele deplasări ulterioare în zonă.
În acest sens, puteţi utiliza o publicaţie ştiinţifică a lor:115. TRAIAN NAUM, MARIN CÂRCIUMARU, EUGENIA NIŢOI, Megalitul gravat de la Gura Haitii, com. Şaru Dornei, jud. Suceava, SCIVA, 39, 1988, 2, p. 143-157. Interpretarea gravurilor îmi aparţine, aşa cum menţionam, pentru că pur şi simplu eram singurul dintre cei trei autori care m-am preocupat de arta preistorică, în acest sens regăsindu-se în lista mea de lucrări destule contribuţii în acest sens.
Încă odată doresc să-mi exprim admiraţia şi respectul pentru familia Paţa, oameni minunaţi, care mai mult decât cei îndreptăţiţi să o facă, au salvat aceste monumente, recuperându-le de la Muzeul din Vatra Dornei, unde eu şi profesorul Naum am crezut că le este locul. Ne-am înşelat, pentru că am constat noi înşine că erau, la un moment dat în pericol de dispariţie.

Cultul Cavalerilor Danubieni [ II ]

Spaţiul etno-genetic românesc, cuprins între Munţii Carpaţi şi Munţii Balcani, Dunărea mijlocie, Panonia şi Marea Neagră, a fost creuzetul unor misterioase religii păgâne ce au dăinuit până la apariţia şi instaurarea creştinismului.

Printre acestea un loc aparte îl ocupă cea a Cavalerilor danubieni, religie puţin cunoscută şi despre care ne-au rămas puţine date. Studiul Cavalerilor Danubieni a suscitat interesul, deopotrivă şi imaginaţia unor cercetători şi istorici, precum: Teohari Antonescu, Iozef Hampel, Mihail Rostovtev, Franz Cumont, Em. Grigoraş, Dumitru Tudor, Mircea Dogaru şi alţii. De la cultul Cavalerilor Danubieni au parvenit până în zilele noastre doar o serie de sculpturi enigmatice, singurele documente ce le atestă existenţa. Analizând documentele rămase, autorii citaţi mai sus au formulat diverse ipoteze privitoare la acest cult. Astfel, Teohari Antonescu îi identifică cu zeii Cabiri – protectori ai navigaţiei în lumea frigiană; Iozef Hampel îi asimila cu Dioscurii greci, şi ei protectori ai corăbierilor; Mihail Rostovtev susţinea că avem de-a face cu o contopire a cultului lui Mithras cu al Cavalerului Trac, o divinitate pastoral-agricolă a triburilor trace; Franz Cumont îl considera un complex de credinţe legate de ritul unor zei barbari sau greco-romani; Dumitru Tudor este de părere că avem de-a face cu un cult inspirat de credinţele geto-dacilor şi influenţate de stăpânirea romană. Mai nou, Mircea Dogaru îi atribuie Cavalerului Trac, funcţia de zeitate supremă solară aparţinând lumii trace, zeu unic al daco-romanilor (II d.H.), ce se identifică mai târziu cu Sfântul militar Gheorghe.

În secolele II—III d.H. societatea sclavagistă romană cunoştea o criză generală, manifestată mai ales printr-o adâncire a stării de mizerie şi de ignoranţă la care se adăugau o demoralizare tot mai mare şi o creştere a superstiţiilor. Oamenii începuseră să nu mai creadă orbeşte în zeii oficiali greco-romani, care, în timp, deveniseră divinităţi legate de fericirea clasei dominante, în frunte cu împăratul. Zeii existenţi ofereau adepţilor o fericire numai dincolo de mormânt, fiind necesară pentru aceasta, în prealabil, o iniţierea pe cale religioasă-mistică, lucru pe care îl puteau face numai preoţii anumitor culte, prin magie, ceremonii secrete şi diferite speculaţii de credinţă.

Zeii păgâni existenţi, prin preoţii – reprezentanţii lor pe pământ – nu arătau clar ce va fi „dincolo”, preocupare ce-1 frământa pe omul sărman, care spera ca cel puţin acolo în lumea umbrelor s-o ducă mai bine. La aceste întrebări fireşti şi omeneşti, dacă ne gândim, care i-au preocupat din totdeauna pe unii oameni, numai puţine religii păgâne puteau răspunde. Aceste religii, provenite mai ales din Orient, erau răspândite în tot Imperiul roman de către o serie de preoţi bine pregătiţi din punct de vedere al cunoştinţelor esoterice, deţinători de secrete şi neîntrecuţi în organizarea de ceremonii publice, capabile să impresioneze şi să capteze masele ignorante şi superstiţioase.

Civilizaţia dezvoltată a geto-dacilor se poate demonstra, pe lângă celelalte elemente, şi prin unitatea spirituală a lor. Această’ unitate se demonstrează prin dispunerea centrelor de cult religios într-un sistem unitar, pe toată aria de răspândire a geto-dacilor. Lăcaşurile de închinăciune erau dispuse pe vârfuri de munte, în zone considerate a fi sacre, unde se practicau misterele cultului respectiv. Până în prezent, istoricii au identificat aproximativ 12 centre de cult religios, aproape toate situate în Munţii Carpaţi şi unul singur în Munţii Babadagului: Şurianului (complexul Sarmizegetusa), Bucegi, Ceahlău, Suhard şi Rodna.

Identificarea lor s-a făcut într-un mod original. O zonă sacră era marcată, se ştie, de trei vârfuri de munţi. Denumirile vârfurilor date în antichitate nu se cunosc azi. Cercetătorii au fost izbiţi de frecvenţa denumirilor „OM” şi „TÂMPA”. Din câte se cunoaşte, există circa 18 denumiri de „OM” şi 30 de „TÂMPA”. Se ştie că în filosofia indiană, silaba „OM” este o exclamaţie sfântă pe care brahmanii o foloseau la invocări, în timpul practicării ascezei. Pentru ei, acest cuvânt sacru este o limită care, o dată atinsă, le asigură energia spirituală necesară de a trece în spiritul universal şi de a se contopi cu Brahma, căpătând nemurirea.

Templele geto-dace erau situate în zone populate şi la intersecţii de drumuri importante; centrul de cult religios din Bucegi, de pildă, se află la intersecţia drumurilor Mizil-Tabla Buţii-Braşov-Sibiu cu Târgovişte-Muntele Dichiu-Vama Strunga-Braşov-Sarmizegetusa. Punct de intersecţie Râşnov. În apropierea Râşnovului s-a descoperit cetatea Cumidava şi tot aici există un număr mare de cetăţi dispuse în sistem concentric, la fel ca şi la Sarmizegetusa. Centrele mai aveau în zona lor megaliţi (Babe, Sfincşi şi Altare) necesare practicării cultului. In perimetrele lor se găsesc cimitire sacre, unde erau înmormântaţi numai eroii şi conducătorii cultului Un astfel de cimitir este identificat de N. Densuşianu, în Bucegi, la peştera megalitică din Muntele Lespezi, un altul în zona Schitul Peştera Decebal.

Centrul religios din Munţii Bucegi este delimitat de: Muntele Omul cu vârful cu acelaşi nume, Muntele Zamora şi vârful Tâmpa În această zonă sacră a centrului din Bucegi se găsesc: schitul Peştera Decebal, Muntele Pântecele cu vârful Goga, denumire care provine de la Kogaionon. Există opinia că fiecare centru de cult religios îşi avea un Munte al înţelepţilor, unde preoţii cultului practicau astronomia, astrologia şi misterele cultului; tot aici se păstra statuia zeului. In centrul de cult religios din Bucegi se mai găsesc Babele, Sfinxul şi mai multe Altare, elemente tot de cult religios păgân.

Stăpânirea romană s-a arătat tolerantă faţă de multitudinea de credinţe greco-romane ce erau răspândite în imperiu, cu excepţia creştinismului. Zeii popoarelor supuse de romani s-au putut răspândi fără nici o piedică în tot imperiul şi, fapt greu de crezut, mulţi zei au fost admişi şi instalaţi chiar pe altarul cezarilor în pnma jumătate a secolului al III-lea, în imperiu erau adorate foarte multe divinităţi, încât se ajunsese la un adevărat haos, încât, pentru a nu trezi animozităţi din partea credincioşilor, împăratul roman Severus Alexander (222-235) a dispus să fie aşezate în Capela palatului său statuetele de cult ale tuturor divinităţilor venerate de supuşii săi, printre care se găseau chipurile lui Iehova şi Hristos.

O situaţie asemănătoare s-a petrecut şi cu spaţiul geto-dac cucerit treptat de legiunile romane în secolul III î.H.-II d.H. Ultimul bastion al rezistenţei tracilor de nord (geto-dacii) conduşi de Decebal, a căzut sub ocupaţia romană în anul 106 d.H. Ca şi în alte situaţii similare, pentru a nu provoca adversitatea populaţiei ocupate, romanii au dat dovadă de toleranţă în privinţa credinţelor locale, zeităţile nord-tracice fiind lăsate să fie adorate mai departe sau chiar, prin sincretism, ele au fost adoptate în panteonul roman. Multe dintre aceste credinţe prezentau asemănări de dogmă, de rituri şi de ceremonii izbitoare, fapt care a facilitat fenomenul de sincretism pe care l-am amintit mai sus. Acesta consta în asocierea sau contopirea unor zei şi zeiţe ce aveau un bagaj teologic apropiat (ex. Jupiter-Zbelsurdos). După impunerea creştinismului, se va produce şi cu acesta un fenomen asemănător.

Să urmărim mersul evenimentelor. În urma edictului din Milano (anul 313), creştinismul a fost recunoscut ca biserică legal constituită. Introducerea creştinismului se face în două faze: într-o primă fază, am denumi-o patriarhală, ortodoxia – ramura răsăriteană a creştinismului – i-a rămas tributară până în zilele noastre, instaurarea credinţei s-a făcut prin iubire şi autosacrificiu din iubire. într-o a doua fază au început să se facă simţite o serie de elemente combatante existente în vechea tradiţie evreiască, menţionate în Vechiul Testament. Astfel, amintim vechea tradiţie evreiască a lui „Dumnezeu Savaot” ca „Dumnezeul oştirilor”, „scutul, ajutorul şi sabia lui Israel”, prin care militantismul a fost transferat prin Noul Testament în domeniul sufletesc şi spiritual. Elemente combatante sunt identificate şi în Cartea Sfântă: alungarea zarafilor cu biciul din Templu, o serie de declaraţii ale lui Iisus din care transpare esenţa combatantă a „Dumnezeului oştirilor”: „Nu am venit să aduc pace… ci sabie” {Matei, 10, 34-35).„Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte” (Luca, 11, 23); „Cine nu are sabie să-şi vândă haina ; şi să-şi cumpere” (Luca, 22, 36), sunt doar o mică parte dintre preceptele biblice care vor justifica mai târziu, în Evul Mediu, o serie de măsuri ale Bisericii catolice – şi nu ortodoxe – dintre care amintim înfiinţarea Ordinului Templierilor, iezuitismul, cruciadele şi genocidul cu practicarea unor metode de luarea vieţii barbare (arderea pe rug, decapitarea, garotta spaniolă, vânătoarea de oameni cu câini dresaţi, tortura etc.) ca să nu mai vorbim de procesele de vrăjitorie.

După Edictul de la Thesalonic (28 februarie 380), când biserica creştină a fost proclamată în Imperiul roman ca biserică unică de stat, a fost oficializat vechiul militantism creştin în numele lui Dumnezeu Savaot. A avut loc pe cuprinsul stăpânirii romane, îngemănarea vechilor zeităţi militare păgâne cu o serie de martiri creştini proveniţi din rândul militarilor. Până în secolul VIII au existat o serie de martiri ce au fost canonizaţi în această categorie. I-am menţiona pe: Sfântul Gheorghe, Dumitru, Procopie, Theodor, Arhanghelii Mihail şi Gavril.

Nu vrem să facem proces de intenţie nimănui şi nici să ne avântăm într-o polemică sterilă, dar trebuie să remarcăm diferenţa de mentalităţi după prăbuşirea Imperiului de Apus (476 e. n.) între practicanţii   creştinismului   tradiţional   ortodox,   aflat   sub   tutela împăratului de la Constantinopol, şi creştinismul catolic, ofensiv şi combatant, condus de papa de la Roma, oştean, şef de stat şi prelat care transpune crucea în mânerul săbiei, ruptura dintre cele două biserici creştine, fiind pecetluită de Marea Schismă din 1054. Este evidentă influenţa zeilor nordici, războinici sângeroşi, în frunte cu Odin, care au produs schimbări în sânul bisericii catolice. Am amintit toate aceste influenţe spre a evidenţia caracteristicile celor două biserici, dar, mai ales, spre a desemna trăsăturile religiei de la Carpaţi. Prezenţa lor în Dacia ocupată de romani va conduce la apariţia unor credinţe ce vor purta amprenta acestor culte insolite. Răspândirea creştinismului în Dacia s-a făcut în mod diferit, existând în acest sens mai multe ipoteze. Astfel, după unii autori creştinismul s-ar fi transmis în spaţiul geto-dacic prin misionarism încă din secolul I d.H. datorită apostolului Andrei, care a propovăduit la sud de Dunăre, respectiv în Dobrogea şi a apostolului Pavel care se presupune că a întemeiat prima colonie creştină europeană la Philippi în Macedonia, astăzi Kremides în Grecia.

După alte ipoteze, creştinismul a fost adus treptat în decursul secolelor I—III datorită soldaţilor romani şi a colonilor, originari din Palestina, Asia Mică şi Peninsula Italică, răspândindu-se în mod conspirativ în rândurile populaţiei din oraşe şi printre soldaţi în castrele militare. Populaţia de la sate a fost mai puţin receptivă la noua religie, rămânând păgână, de unde provine şi cuvântul actual de paganus = locuitor de altă dată al aşezărilor rurale.

Ca şi la Roma, cei convertiţi la creştinism cunosc persecuţii, fiind daţi fiarelor în circuri, crucificaţi sau arşi de vii în spectacole nocturne. Romanii controlau afară de Transilvania, teritoriile din sudul Banatului, Oltenia şi Câmpia Română, sud-estul Moldovei cu Bugeacul, litoralul Mării Negre, Dobrogea şi Ilyricum. Cum armata constituia un mediu prielnic de răspândire a noii credinţe, în rândul militarilor creştinaţi se produc primele persecuţii. Sunt cunoscute cele declanşate în anul 298 de Veturius, prefect al Praetoriului şi între 303-311 când sunt menţionate edictele date de împăraţii Diocleţian (248-305) şi Galerius (304-311).

În Dacia sud-dunăreană, într-o serie de oraşe precum Silistra, Durostorum, Tomis şi Axiopolis sunt persecutaţi primii ostaşi pentru credinţa lor, fiind menţionaţi şi primii martiri din rândul militarilor, precum: Emilian, Iuliu Veteranul, Nicandru, Marian, Isihie, Lupu, Sfinţii Pasicrat şi Valentin şi Dasius ce a stat la originea legendei Sfântului Gheorghe.

Cea mai mare parte a populaţiei de pe teritoriul Daciei era păgână şi se închina zeităţilor romane locale sau aduse din Orient, aşa cum o dovedesc descoperirile arheologice. Populaţia fiind alcătuită în marea ei majoritate din agricultori, pe primul loc între zeii adoraţi se situa zeul oficial „Deus Sol Invictus”, care era proclamat zeu de stat. În secolele III-IV s-a generalizat cultul unui zeu suprem, la origine traco-dac, care, prin sincretism a adoptato serie de trăsături aparţinând unor zeităţi greco-orientale şi traco-frigiane. Este vorba de un zeu luptător, reprezentat călare, având însemnele stindardului dac, elementele cosmosului şi balaurul ce simboliza forţele răului. Era un zeu suprem al agriculturii şial păstorilor războinici, reprezentând binele care învinge răul.Acest zeu a apărut singur în perioada sec. I î.H. – III d.H. şi s-a numit „Cavalerul Trac”, cultul său atingând apogeul în sec. II—III, când apare deseori dublat simetric.

Cultul „Cavalerului Trac” denumit greşit, în trecut, ca fiind al Cabirilor, al Dioscurilor, al Călăreţului Traco-Mitriac etc. va purta denumirea de cultul Cavalerilor Danubieni (dunăreni) întrucât aria lor de adoraţie cuprindea, din punct de vedere geografic, zona provinciilor romane de la Dunărea mijlocie şi inferioară: Dacia, Moesia, Paanonia şi Dalmaţia. Este vorba, deci, de un cult local format iniţial din credinţele unui singur popor ce popula valea Dunării. Cultul Cavalerilor Dunăreni s-a practicat de-a lungul unei perioade de timp efemere ce a cuprins secolele II-IV.

De la această religie misterioasă ne-au parvenit puţine informaţii şi mărturii materiale. Ştim doar că cultul Cavalerilor Danubieni a apărut, în secolul I î.H., în lumea tracilor elenizaţi de la sud de munţii Balcani, aflaţi sub dominaţia romanilor, reprezentînd probabil un simbol al rezistenţei faţă de zeităţile cuceritorilor pe care aceştia  le impuneau celor învinşi.

După unele ipoteze emise de o serie de istorici, acest zeu simboliza călăreţii getului Burebista şi ai marelui preot Deceneu, ce arborau stindardul cap-de-lup al zeului Zamolxis, simbol al libertăţii şi vitejiei războinicilor. Calul, animal solar, era un simbol al imortalităţii! Poate călăreţul să-1 fi reprezentat pe însuşi Burebista, simbol şi idol al tracilor balcanici. Cultul a cunoscut treptat o extindere tot mai mare cuprinzând provincia Tracia, sud-estul Macedoniei şi, în secolele II—III, Moesiile şi Dacia. Iniţial cultula aparţinut traco-romanilor colonizaţi, devenind, în timp, şi zeul militarilor recrutaţi din cadrul populaţiei locale.

Nu se cunoaşte care era denumirea oficială a acestui zeu local si nici în ce consta cultul său, ceremoniile şi ritualurile – venerarea sa efectuându-se în cel mai mare secret, constituind probabil şi o formă de opunere faţă de puterea de la Roma şi tot ce venea de acolo. Cunoaşterea acestui cult se rezumă în prezent la studierea şi interpretarea a circa 226 de reprezentări ale zeilor întruchipaţi pe tăbliţele de piatră (114), de metal (95), de teracotă (4) şi pietre gravate (13). Nu s-a păstrat nici un fel de menţiune literară în privinţa cultului şi nici un fel de inscripţie care să-i menţioneze numele. în şapte cazuri se întâlnesc pe reliefurile dedicate acestor zei scurte inscripţii prezentate sub forma unor criptograme executate cu caractere greceşti, texte devenite, prin deterioare, complet indescifrabile. Din cele de mai sus rezultă, în primul rând, că era cu totul interzis adepţilor de a se vorbi despre ceremonialul religios, despre modul lui de desfăşurare şi mai ales despre învăţăturile date de preoţi adepţilor. În al doilea rând, era vorba de o religie tainică, complet deosebită de celelalte existente, nefiind îngăduită adepţilor rostirea în public sau, cu atât mai mult, scrierea numelelor zeilor adoraţi.

Basoreliefurile aparţin secolelor I î.H. – III d.H. şi sunt de mici dimensiuni, unele pe stele de piatră de 10-50 cm înălţime, având latura superioară în arc de boltă sau simplu arc, înfăţişând un călăreţ cu mantie în două ipostaze: fie cu alură paşnică, mai rar, împreună cu alte zeităţi care sugerează subordonarea panteonului greco-roman şi oriental faţă de acest Dumnezeu trac. Altele reprezintă prelucrări din creştinism sau din fondul comun oriental, schiţând semne de binecuvântare ori ţin pathera ori rythonul şi au animale paşnice la picioarele calului. Cavalerul e înfăţişat în chip de războinic, călărind în galop sau la trap pe drumul de întoarcere.

Imaginea, care redă lupta cu animalul  fabulos, pe care îl străpunge cu suliţa, simbolizează, fie lupta zeilor solari contra celor htonieni, a lui Zamolxis cu Gebelezis, ori victoria zeului solar împotriva Infernului şi a Morţii. Dar se poate tot atât de bine să fie simbolizată victoria eroului traco-dac, călare, în zbor peste câmpii, asupra armatei romane pedestre! La aceste reprezentări se poate asocia şi uriaşul călăreţ de la Madara, figurat pe stâncă, la graniţa Bulgariei cu Grecia. În comparaţie cu alte monumente de cult antice, mai pot fi menţionate un mare număr de basoreliefuri cu figuraţie, circa 88 care sunt turnate în plumb, metal care, conform credinţei anticilor, ar fi metalul infernului şi magiei.

Monumentele Cavalerilor Dabunieni se împart în trei clase, după reprezentările de pe ele:

A. Cu un singur cavaler şi o Mare Zeiţă;

B. Cu o Mare Zeiţă asociată cu doi Cavaleri;

C. Cu scena banchetului sacru oferit celor trei zei.

Cele mai vechi reprezentări aparţin categoriei cu un singur Cavaler.

Până în prezent, pe teritoriul Daciei, s-au descoperit 52 de exemplare de reprezentări; 56 s-au aflat în cele două Moesii (Dobrogea, nordul Bulgariei şi nordul Serbiei); 67 – în Ungaria şi Iugoslavia, între Dunăre şi Sava, iar restul de 41 au o provenienţă necunoscută. După numărul de exemplare, ar rezulta că Panonia ar fi fost leagănul cultului Cavalerilor Dabunieni, urmată de Moesia şi Dacia. Analizând aspectul cronologic şi sculptural al monumentelor descoperite, se poate trage o concluzie cu totul opusă. Astfel, cele mai vechi şi mai numeroase monumente din grupa celor cu un singur Cavaler, provenind din secolul al II-lea, au apărut în Dacia (14 din 25 de exemplare); tot aici au fost executate fără a fi turnate în serie, reprezentările cu doi Cavaleri, adică acelea care aparţin categoriei B. Reprezentările descoperite în Panonia provin toate din secolul al III-lea şi au fost turnate în metal cu ajutorul aceloraşi tipare. Ele sunt, deci, posterioare celor din Dacia. în Moesia au fost descoperite numai 8 exemplare dintre cele mai vechi (grupa A), iar cele cu doi Cavaleri sunt toate din secolul al III-lea (B-C).

Faţă de cele arătate mai sus, se poate afirma că acest cult a apărut în provincia Dacia, de unde s-a răspândit în provinciile vecine populate cu geto-daci. Istoricii care au studiat acest cult sunt de părere că această religie trebuie legată de credinţele geto-dacilor ce trăiau pe ambele maluri ale Dunării. Este cunoscut faptul că geto-dacii aveau o religie politeistă şi că nu ciopleau chipul zeilor lor.  O  dată cu  stăpânirea  romană în  Dacia acest cult a  fost reprezentat în formă plastică în piatră şi metal de către meşterii colonişti.

Tăbliţele Cavalerilor Danubieni, care au cea mai mare vechime reprezintă o Mare Zeiţă ce primeşte un Zeu cavaler, care calcă cu copitele calului un duşman învins. După aceea, în jurul Marii Zeiţe apar doi Cavaleri identici, care trec peste corpurile duşmanilor. Aceasta formează scena centrală a cultului. În jurul scenei, pe zone orizontale, sunt diferite simboluri de cult: berbecul, taurul, cocoşul peştele, şarpele, leul, corbul şi vuiturui. Apar şi divinităţile solare asociate religiei: Soarele, Luna, Luceferii etc. Sunt reprezentate, de asemenea, scene de sacrificiu aparţinând cultului, precum şi banchetul ce se acordă în final în cinstea celor iniţiaţi. Mai sunt figurate diverse obiecte sacre: masa cu peştele, candelabre, opaiţe, blana berbecului, pâini, fructe, săbii etc.

Acestui cult îi sunt asociate şi chipurile altor zei provenindin panteonul roman, transformaţi în însoţitori ai Cavalerilor Danubieni şi dispuşi în urma cailor lor. Pe măsură ce cultul s-a învechit, el a împrumutat o serie de elemente aparţinând altor religii mai vechi dotate cu mistere, în special din cultul lui Mithras. Întrucât primele reprezentări ale Cavalerilor Danubieni îşi fac apariţia în veacul al II-lea, după cucerirea Daciei de către romani se poate trage concluzia că această religie s-a format la nordul Dunării, în decursul primei jumătăţi a secolului al II-lea. La ea au aderat şi colonişti aduşi de împăratul Traian, luându-se ca model reprezentările mai vechi ale Cavalerului Trac.

In teritoriile locuite de geto-daci a dăinuit un mit ce poate fi reconstituit după scena centrală ce apare în unele tăbliţe. Mitul are la bază o temă comună mai multor religii antice şi anume lupta eternă dintre bine şi rău. Cavalerii simbolizează elementul binelui care calcă sub copitele cailor lor duşmanul, adică elementul nefast al răului. După lupta eroică cu duşmanul, se întorc acasă victorioşi şi sunt primiţi de o Mare Zeiţă. În timp, mitul a fost îmbogăţit, fiind introduşi doi zei, asociaţi Marii Zeiţe, şi alcătuind cifra magică a treimii. Marea Zeiţă danubiană ocupă acum centrul tabloului, având în faţă o masă, pe care este expus un peşte, simbol care îl întâlnim şi în religia creştină. Cavalerii, alături de arme, poartă şi un stindard denumit draco, constituit dintr-un corp de şarpe înfipt în vârful unei lance. Este cunoscut faptul că încă de pe vremea lui Decebal, dacii aveau această emblemă naţională şi religioasă, lucru consemnat şi pe Columna Iui Traian din Roma.

Marea Zeiţă asociată în toate scenele Cavalerilor Danudieni a fost din câte se pare o veche divinitate geto-dacică, care prin sincretism a împrumutat o serie de atribuţii ale zeilor altor culte din antichitate: Diana, Nemesis, Cybela şi Epona. Ea a dobândit proprietăţi şi puteri religioase vizând cele trei lumi: pământeană, subterană şi celestă. Simbolul acestei Zeiţe îl constituia peştele care i se oferea pe masă, element utilizat şi în scena banchetului sacru.

Cavalerii, aflaţi în permanenţă în preajma Zeiţei, ofereau o imagine războinică. Ei erau înarmaţi cu o lance şi o secure dublă, la picioarele lor aflîndu-se duşmanul doborît. Cînd această credinţă a început să fie însuşită şi de soldaţii ce alcătuiau armata romană de ocupaţie din Dacia (secolul al III-lea), unul dintre Cavaleri purta uniforma şi armura militară romană, având într-o mână stindardul draco. În scenele de luptă reprezenate, Cavalerii erau ajutaţi de către un câine, leu, şarpe sau delfin. Tovarăşi de luptă s-au adăugat, cu timpul, şi unii zei cu caracter militar, precum Marte şi Nemesis. Se ştie că Marte era Zeul războiului, iar Nemesis simboliza ordinea, cumpătarea, secretul şi răzbunarea împotriva tuturor acelora care călcau legile dreptăţii. Zeiţa apărea cu degetul dus la buze, recomandând păstrarea secretului, simbol pe care îl vom întâlni şi la francmasoni cu prilejul anumitor ritualuri.

Chiar dacă nu ne-au parvenit scrieri privitoare la misterele Cavalerilor Danubieni, examinarea cu atenţie a diferitelor scene imortalizate în piatră sau metal ne permite să intuim şi să reconstituim principiile care stăteau la baza acestui cult. Cele trei divinităţi – doi Cavaleri şi o mare Zeiţă – constituiau, fără îndoială, o triadă căreia i se atribuiau puteri supranaturale în cele trei lumi: pământeană, cerească (solară) şi cea infernală (htonică). Dumitru Tudor, care a consacrat acestei religii un spaţiu amplu, a reuşit să descifreze o serie de simboluri. Astfel, el menţionează că scenele legate de credinţele uraniene şi astrele sunt totdeauna aşezate deasupra scenei principale, care redă mitul „terestru” al cultului, iar cele care se referă la lumea infernală apar de regulă dedesubt. Unele elemente stranii şi aparent fără nici o legătură dovedesc că această religie avea legături cu unele practici magice şi oculte.

De la cultul lui Mithras – răspândit în lumea romană, adus de soldaţii ce luptaseră în Asia Mică – se regăsesc o serie de simboluri dispuse pe fâşiile de sus ale reliefurilor, precum: Soarele, Luna, carul solar, tras de patru cai conduşi de Soare, ce poartă un glob, doi luceferi în formă de stele cu şapte raze, vulturul şi corbul. Sunt, de asemenea, venerate cele patru elemente din natură (pământul, aerul, focul şi apa) luate tot din credinţele despre Zeul Mithra şi redate pe tăbliţele Cavalerilor Danubieni, în grupul: şarpe, cocoş, leu şi vas, aşezate în opoziţie unele faţă de altele. Zeul Mithras a mai furnizat şi alte alegorii religioase, cum ar fi imaginea celor patru vânturi, reprezentate sub formă de busturi masculine ce suflă în trompete, cele patru anotimpuri, simbolizate prin cununile de vegetaţie pe care figurile respective le poartă pe capetele lor. Se poate trage concluzia că, în religia Cavalerilor Danubieni, existau şi elemente ale unor adoraţii naturaliste legate de elementele naturii: pământul, focul, aeru, şi apa, de cele patru vînturi (bune sau rele), de cele patru anotimpuri etc.

Cultul Cavalerilor Danubieni a fost, din punct de vedere al conţinutului şi al bogăţiei în simboluri şi obiecte de cult, cel mai dezvoltat dintre toate religiile practicate la vremea respectivă pe Teritoriul Daciei. Nu există monumente religioase din secolele II-IV care să ne fi transmis un mai mare număr de simboluri şi obiecte de cult decât reprezentările Cavalerilor Danubieni. Dintre simbolurile aparţinând cultului Cavalerilor Danubieni ne reţin atenţia peştele, berbecul şi băile rituale criobolion şi taurobolion. Peştele, simbol întâlnit deopotrivă şi în creştinismul care tocmai se constituia, era închinat Marii Zeiţe şi se consuma cu prilejul banchetelor sacre de către cei iniţiaţi, fiind privit ca un aliment sfânt si pur.

Berbecul era sacrificat pe altar celor trei divinităţi adorate, carnea lui consumându-se la agapele ce nu aveau caracter mistic. Neofitul, când se prezenta la iniţiere, avea corpul gol pe care şi-1 acoperea cu blana animalului. Masca, în forma capului de berbec, se purta cu prilejul acordării unui grad de iniţiere. Băile rituale se practicau de către neofiţi cu prilejul primirii lor la misterele cultului. După scurgerea unei perioade de iniţiere în tainele cultului, timp în care neofitul era supus la diverse probe ce aminteau misterele antice, candidatul era admis la un banchet sacru pe care şi Marea Zeiţă îl oferise cândva celor doi Cavaleri Danubieni, în urma învingerii de către ei a forţelor răului. Agapa mistică avea loc într-o încăpere specială, în mijloc fiind dispusă o masă rotundă pe care se afla pâine, peşte, lapte, miere şi fructe, carnea fiind exclusă. Vom vedea că şi catharii excludeau de !a consum carnea; preoţii îi spuneau neofitului că prin consumarea peştelui sunt alungaţi din corpul său demonii, şi astfel se unea pe cale mistică cu cei trei zei, şi i se atribuiau puteri magice pentru a lupta cu succes împotriva răului. Acest prânz îl întâlnim la aproape toate marile mistere ale antichităţii, cum ar fi cele egiptene ale lui Isis şi Osiris, al lui Mithras şi altele. Şi vechii esenieni aveau în ritualurile lor agapa finală. Ea este întâlnită la francmasoni sub denumirea de punct geometric. Neofitul era proclamat mist (mystes), adică iniţiat în misterele zeilor danubieni şi invitat să ia parte ori de câte ori aveau loc festivităţi secrete ale cultului şi să înveţe pe dinafară dogmele şi simbolurile ce i se dezvăluiau de către preoţi.

Aşa cum am mai spus, ne-au parvenit puţine informaţii despre cultul Cavalerilor Danubieni. Nu au fost descoperite sanctuare destinate celebrării lor, dar din sculpturile ce au ajuns până la noi, pot fi identificate desfăşurarea unor scene religioase şi faptul că au existat probabil sanctuare, izolate de priviri indiscrete, desigur în locuri subterane unde nu aveau acces oamenii de rând. Nu dispunem de nici un fel de informaţii despre preoţii ce oficiau cultul, unde şi cum erau instruiţi şi formaţi aceştia, şi nici de date privitoare la dogmele de bază ale cultului. Ce s-a putut deduce din descifrarea reprezentărilor şi a numeroaselor tăbliţe este că avem de-a face cu un cult dualist (lupta dintre bine şi rău), iar preoţii practicau credinţe oculte şi magice. Deşi divinitatea principală a cultului era o Zeiţă, se pare că participarea femeilor la ceremonii nu era admisă. Întreţinerea preoţilor şi cheltuielile legate de efectuarea diverselor ceremonii şi conservarea localului templului se făceau din contribuţiile celor iniţiaţi, sub forma de cotizaţii şi donaţii.

Faza de dezvoltare a cultului Cavalerilor Danubieni, când aceştia sunt reprezentaţi cu doi călăreţi - B – ne este redată de foarte multe tăbliţe de dimensiuni mici, turnate în plumb, fapt care denotă că erau purtate atârnate la gât de către credincioşii, care le atribuiau puteri magice.

Reprezentările, indiferent de materialele din care erau confecţionate – metal, bronz, plumb, teracotă sau piatră -, erau lucrate în serie de către mici meşteşugari locali, după modele ce circulau de la un atelier la altul. Urmează apoi un fenomen cu totul singular în istoria religiilor: transformarea unei religii în alta printr-un fenomen de sincretism.

Cultul Cavalerilor Danubieni s-a stins treptat sub forma sa iniţială, o dată cu ofensiva creştinismului asupra religiilor păgâne. Dispariţia lui treptată a fost o consecinţă directă a crizei care a cuprins Imperiul Roman în perioada anarhiei militare (235-285). În anul 271 Imperiul roman pierde Dacia, leagănul în care a apărut şi s-a dezvoltat acest cult. Au urmat invaziile barbare începând cu secolul al II-lea, care au distrus marile centre civile şi militare de pe malul drept al Dunării şi Tisei, unde cultul cunoscuse o mare dezvoltare. Dacă în forma iniţială cultul Cavalerilor Danubieni a fost un cult modest, exprimând credinţa ţăranilor geto-daci din valea Dunării inferioare, în timp a cunoscut o mare extindere, îmbogăţindu-se din punct de vedere religios şi facându-şi adepţi din rândul militarilor şi orăşenilor.

Studiind cultul Cavalerilor Danubieni rezultă că avem de-a face cu o credinţă în care este vorba de lupta dintre bine şi rău, în care binele, reprezentat de zeul solar – poate Zamolxis – luptă şi—1 învinge pe zeul morţii şi al infernului, Gebelezis, întruchipat de un animal fabulos, semănând cu un şarpe, călcat de copitele calului.

Zeul Cavalerilor Danubieni, coborând din negura timpurilor, luând chipul unui erou pământean geto-dac, probabil Burebista, devine Invinctus (invincibil), Sanctus (sfânt), Aeternus (veşnic), Iohyras (plin de forţă), confundându-se o dată cu răspândirea creştinsmului în Dacia, cu Sfântul Gheorghe, militar, care, datorită martiriului suferit avea să intre în rândul sfinţilor.

Viitorul Sfânt – Sfântul Gheorghe întruchipare a zeului trac -ucigând balaurul, stăpânul Infernului, devine Katahtonis (stăpânul celor morţi) şi totodată şi al celor vii. Cavalerul Danubian sau Trac se dedublează în Sfântul Gheorghe. Prin creştinarea treptată a geto-dacilor, deveniţi, datorită cuceririi şi a colonizării romane, daco-romani, apăruţi în istorie la sfârşitul a patru secole de prefacere, în veacul al VIII-lea, se iveşte Sfântul Gheorghe provenit din Cavalerul Danubian. El a urmat pilda lui Iisus şi s-a sacrificat pentru eliberarea prin credinţă a celor mulţi. Transformarea Cavalerului Danubian are loc în perioada avansului dinspre sud spre nord a creştinismlui şi a transformării Republicii Romane în Monarhie de drept Divin şi a împăratului în Deus, sub influenţa culturii persane. Reacţia a avut loc în zona spaţiului traco-daco-roman, în Dacia nord-dunăreană.

Mărturiile cultului Cavalerului Danubian încep să se împuţineze către sfârşitul secolului II, transformându-se într-un fel de talismane, cu rolul de protecţie personală. În ultima fază a cultului Cavalerului Danubian (sec. III) şi în perioada dezvoltării creştinismului au loc transformări ce ne conduc la ipoteze interesante: noua credinţă în Dumnezeu Trinitate (Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh), a doi cavaleri (probabil Tatăl şi Fiul, poate dacul romanizat şi veteranul roman împământenit) şi între ei, Femeia (simbolizată de Zeiţa Mamă, poate Mama Cavalerului Fiu, poate Spiritul Pământului Fertil al Daciei). Simbolurile misterelor, care însoţeau celebrarea de către iniţiaţi a cultului secret, au dispărut, parte fiind asimilate de creştinii ortodocşi. Mircea Dogaru menţiona: „…Cultul Cavalerului Trac prin tentativa de adaptare şi contracarare (doi cavaleri plus, Zeiţa sau Spiritul Pământului) nu a făcut decât să-şi demoleze singur barierele, contopindu-se firesc în creştinism, vechiul zeu pământean, războinic, transferându-şi prima dintre calităţi, aceea de, Dominus, – Zeului trinitate creştin, devenind Dominus deus -Dumnezeu el însuşi, păstrându-şi natura uman-eroică şi celelalte calităţi de biruitor şi apărător”.

Răspândit în Dacia, în Panonia, Dalmaţia şi Moesia, cultul Cavalerilor Danubieni dispare la sfârşitul secolului al IV-lea, cultul fiind absorbit de creştinism a cărui biserică oficială, organizată de acuma la scara întregului Imperiu, merge pe drumul bătătorit de preoţii păgâni ai diverselor culte ale Romei, absorbind şi integrând toate cultele şi zeităţile locale, încercând să le confere o explicaţie-creştină.

Descoperită cu prilejul săpăturilor la sanctuarul lui Liber Pater de la Partoş împreună cu mai multe piese având acelaşi caracter. Sanctuarul suprapune incinta de pământ a oraşului roman Apulum I. Lipsă fragmente din centru şi stânga. Inscripţie realizată prin batere asupra unui tipar de lemn (lectura posibilă: Cohors I Sagitariorum Tibiscensium; se păstrează doar COHISTIBISC). În centru se distinge o divinitate feminină care ţine în mână dârlogii a doi cai dispuşi în stâga şi dreapta pe care se află Cavalerii Danubieni.

Dispariţia  Cavalerilor  Danubieni  şi  metamorfozarea  lor Sfântul Gheorghe coincide cu formarea poporului român (vlahîncepând cu veacul al VII-lea, Ia aceasta contribuind probabil şi viaţa şi faptele eroului creştin Dasius. După profesorul A. Barnea, Dasius ar fi identic cu Taseto, soldat creştin martirizat la Axiopolis (Cernavodă), ale cărui rămăşiţe pământeşti au fost duse ulterior la Durostorum (Silistra). Sursele îl indică drept personaj real, sub numele de Dasius, nume dacic. El aparţine, ca şi Cavalerul Danubian, mediului autohton romanizat, dat fiind că este un soldat roman aparţinând garnizoanei stabilite la Silistra. Călăreţ viteaz, parcurge importante trepte din cursus honorum, ca şi Sfântul Gheorghe care, desprins de spaţiul daco-roman şi universalizat este asimilat de Biserica creştină drept originar după mamă din Palestina. Ca şi Sfântul Gheorghe, Dasius refuză ordinele superiorilor de a-i maltrata pe creştini. El se revoltă împotriva împăratului Domiţian (51 -96) pe care nu-1 recunoaşte ca Dominus et Deus, neparticipând la sărbătorirea Saturnaliilor. Este mai întâi torturat şi apoi ucis şi aruncat în Dunăre. În secolul VI, Biserica îi va aduce capul la Catedrala din Ancona şi va fi sanctificat. Dasius este, deci, mucenic şi sfânt, ca şi Sfântul Gheorghe.

Din asocierea Cavalerului Danubian, Dumnezeul absolut al daco-romanilor din secolele II-IV, cu viaţa unui personaj real, călăreţul daco-roman Dasius, prin sincretism, a rezultat un personaj cu aură legendară – Sfântul Gheorghe – nume simbolizând agricultorul (influenţă daco-romană). Dar el nu mai este daco-roman, ci, după mamă, provine din Palestina, pentru a fi apropiat de Iisus. A fost soldat roman, ca şi Dasius, semănând cu Cavalerul Danubian, ca îmbrăcăminte, calitate şi fapte – în esenţă fiind ostaşul împăratului ceresc, care avea în mâini suliţă şi la şold spadă. De origine divină, vindecă oameni, trezeşte din morţi şi face o serie întreagă de minuni, Cavalerul Danubian transformându-se într-o primă fază în Dumnezeu-Fiul. După uciderea balaurului, botează în masă 25.000 de oameni şi, recăpătându-şi biografia lui Dasius, se ceartă cu Diocletian, refuză participarea la ceremonii religioase păgâne, decăzând din postura de Deus şi devinind un simplu muritor ce îndură toate umilinţele şi chinurile, fiind în final ucis.

Războinic călare, patron al călăreţilor, îşi sărbătoreşte ziua la 23 aprilie, ziua uciderii sale. Sfântul Gheorghe este un Cavaler Trac, Danubian, tipic, cu mantia fluturândă, care loveşte cu suliţa dragonul pe care îl calcă în picioarele calului său, în prezenţa unui personaj feminin-simbol. Are aură creştină, de sfânt, deşi păstrează toate atributele Cavalerului Danubian. Este un Heros prin biografia militară a mucenicului Dasius şi la figurat, prin dobândirea vieţii veşnice după moarte.

Opinia noastră, ca şi a altor cercetători – Mircea Dogaru – este aceea că acest Cavaler Danubian sau Trac, zeitate supremă solară a lumii geto-dace, reînviată de localnici în perioada de rezistenţă antiromană (sec. I î.H. -I d.H.) a devenit zeu unic al daco-romanilor (circa secolul II) şi s-a transformat în perioada introducerii creştinismului (sec. III-IV), mai întâi, prin asimilare cu Iisus, apoi cu Dasius-Gheorghe, devenind, în final, o dată cu instaurarea creştinismului, Sfântul Gheorghe.

sursa : enciclopedia-dacica.ro

Cultul Cavalerilor Danubieni

Cultul Cavalerilor Danubieni
Cei doi Zamolxis, simbol al libertatii
Una dintre cele mai misterioase religii cu radacini in Dacia preistorica si a carei continuitate a atins secolul XIX, a fost Cultul Cavalerilor Danubieni. Singurele marturii existente sunt niste basoreliefuri si niste monumente. In comparatie cu alte monumente religioase, cele inchinate cultului Danubian sunt turnate in plumb, material care, in credinta stramosilor nostri apartinea lui Zamolxis. Pana la ora actuala monumentele contin secvente cu un singur Cavaler, cu 2 Cavaleri si o Mare Zeita si cu scena unui banchet sacru oferit invingatorilor. Dupa cum se stie, dacii erau unul din putinele popoare care ni ciopleau chip pentru zeii lor. Moda asta a fost introdusa de romani, mai precis de colonistii veniti in Dacia. Fiecare din scenele reprezentate sunt o continuare a cultului lui Zamolxis, mai exact, o preluare a acestui cult de catre invingatori si de catre popoarele cucerite de ei. Romanii au facut mai mult: au recunoscut superioritatea lui Zamolxis, a straniului Cavalerul Danubian, punandu-si principalii zei in urma acestuia pe diferite monumente. Faptul ca noua religie s-a raspandit dupa cucerirea unei parti din Dacia de catre romani (Traian a cucerit 14% din teritoriul dac), arata dorinta in reintregirea tarii si faptul ca dacii liberi ii sprijineau pe fratii lor aflati sub ocupatia romana.

Basoreliefurile in care apar cei doi cavaleri si Marea Zeita ii reprezinta pe cei doi gemeni Zamolxis care, impreuna cu Zeita Bendis, ocrotitoare a Daciei, au format prima trinitate de dinaintea crestinismului, aratand, totodata si dorinta reintregirii tarii venita atat din partea dacilor aflati sub ocupatia romana cat si de dincolo de frontiera, din teritoriul controlat de dacii liberi. Era simbolul Patriei care hranea acelasi popor, acum impartit in doua, dar care avea aceeasi credinta, aceeasi limba si aceleasi teluri primordiale.  Cei doi Cavaleri erau inarmati fie cu o lance, fie cu securea dubla, avand pe cap nu cusma dacilor ci misterioasa boneta frigiana, caciula rosie simbol al luptei pentru cucerirea libertatii folosita in toate timpurile, din antichitate si pana in vremurile moderne de catre toti conducatorii armatelor care luptau pentru eliberarea tarilor lor sau pentru eliberarea din sclavie (sa nu uitam ca armata lui Spartacus avea ca simbol boneta insotita de numarul legiunii, a cohortei si a manipul-ului respectiv). De asemenea, Cavalerii purtau steagul dac, celebrul dracos cu cap de lup si trup de sarpe. Multi s-au intrebat ce reprezenta steagul dac si fiecare a incercat sa-I dea propria explicatie, fara sa priveasca  dincolo de mistica getilor. Lupul este simbolul zeului suprem al Universului, Dac-sha, amintit in vedele indiene ca tatal triburilor dace, iar sarpele este simbolul lui Zamolxis, stapan al lumii de dedesubt, aflata dincolo de granita mortii.

Pasarea Phoenix si Corbul, doua pasari nemuritoare

Dacii au fost singurul popor  a caror credinta depasea marginile propriei tari cat si marginile Pamantului. Credinta lor a fos una universala. Pe aceleasi basoreliefuri mai intalnim 2 reprezentari a caror intelegere apartine doar initiatilor. Este vorba de pasarea Phoenix, pe care multi istorici au descris-o ca fiind un vultur. Cea de a doua este un corb. Dureros este ca multi dintre istorici sunt simpli functionari care au invatat pentru a ajunge in functia respectiva, care, in necredinta lor, nu au putut privi catre maretia poporului nostru si a stramosilor nostri. In credinta pelasgilor, stramosi ai dacilor, pasarea Phoenix reprezenta renasterea spirituala a unui popor. Un monument extrem de important in acest sens il reprezinta celebrul Tezaur de la Pietroasa, carora istoricii romani, in nestiinta lor sau in reaua lor credinta, I-au spus <Closca cu puii de aur>, cand de fapt ea reprezinta pasarea nemuritoare si puii sai, simbol al renasterii permanente a poporului nostru. Iar cea de a doua pasare, corbul, este intalnit mereu ca un mesager intre lumea celor vii si lumea celor plecati de aici, dacii fiind convinsi ca nu exista moarte ci doar o trecere catre viata adevarata. Sa nu uitam ca, dupa mai bine de 1000 de ani, corbul va deveni simbolul uneia dintre cele mai renumite familii nobile din Transilvania, familia Huniazilor care au dat natiunii romane pe cel mai viteaz conducator de osti, Iancu de Hunedoara.

Neofitii treceau probe de curaj si mureau simbolic

Unul dintre elementele misterioase ale cultului era faptul ca initiatii nu consumau nici un fel de carne ci doar peste, aliment care purifica trupul, alungand demonii. Ne mai miram oare ca dacii au fost crestinati atat de usor de Apostolul Andrei, cand acestia posedau, innainte de venirea discipolului lui Isus, toate elementele crestine?
Din pacate, la ora actuala nu au fost descoperite temple ale cultului Danubian, dar se presupune ca acestea s-ar fi aflat in munti, in pesteri greu accesibile neofitilor. Cei care doreau sa devina Cavaleri ai Libertatii, respectiv ai Ordinului Danubian, trebuiau sa treaca anumite teste, examenul final fiind dat in zona muntoasa unde viitorul cavaler urma un ritual de purificare si renastere spirituala. In basoreliefuri apare ritualul de inghitire a candidatului de catre un dragon (balaur in credintele populare), urmata de sosirea unui Cavaler al Ordinului care invingea balaurul, simbol al raului si il scotea din burta pe viitorul cavaler, care invia si devenea unul dintre membrii ordinului, purificat de insusirile negative.

Ei invingeau intotdeauna

Mai mult, in randurile danubienilor erau acceptati numai nobili. Si asta nu dintr-o discriminare de rasa, ci pentru ca meseria nobililor era razboiul. Oamenii liberi munceau pamantul si doar in caz de primejdie veneau sub arme, pe cand nobilii se pregateau permanent in arta razboiului. Ordinul Cavalerilor Danubieni reprezenta elita tarii, ii reprezenta pe cei mai buni razboinici si pe marii preoti, pastratori ai ritualurilor stramosesti. Si nu intervenea intr-o lupta decat atunci cand era amenintata insasi integritatea tarii. Pentru ca una din conditiile de supravietuire era anonimatul. Sa nu uitam ca, dupa mai bine de 13 secole, ii vom intalni pe acesti cavaleri reorganizati sub Ordinul Dragonului, ordin a carei paternitate si-au insusit-o maghiarii si popoarele germanice, ordin din care au facut parte toti marii nostri domnitori din toate cele trei tari romane. Daca intelegem taina acestui Ordin de lupta poate intelegem si cum a fost posibil ca voievozii nostri, cu o mana de viteji, sa bata de atatea ori armatele numeroase ale imperiilor vecine, venetici fara tara si fara credinta.

sursa : razboiulnevazut.com

Tutorial video eRepublik.

Vreai sa devii un cetatean al Noii Lumi ?

Invata primii pasi vizionand acest tutorial video ., apoi acceseaza acest LINK SI DEVINO UN CETATEAN.

Nu uita ! Trebuie sa ajungi la nivelul 6 pentru a primi 5 GOLD !

Salut ! Avem un CHAT care functioneaza.

Dupa mai multe incercari in a posta pe pagina principala, am inteles ca nu este posibil acest lucru – sau nu asa cum ar tebui sa arate un chat !

In concluzie am activat un chat pe rizon, dar care poate fi accesat si de pe Mibbit, un chat cu un bot mereu prezent ..

Deci , daca aveti subiecte pe care vreti sa le dezbateti in amanunt, daca vreti sa discutati cu alti prieteni despre articolele prezentate in acest blog, daca vreti sa va rafuiti cu un alt cititor care v-a contrat in comentariii …… pe CHAT PUTETI SA O FACETI !

De asemeni, in topic gasiti si alte chaturi, in special referitoare la eRepublik.

Daca aveti chaturi interesante care credeti ca merita publicizate, lasati un comentariu aici !

Va astept pe CHAT.

Doi ochi de vulpe pe cer prevestesc dezastrele [ in Romania ]

Inundatiile care au afectat nodrul Moldovei ar fi fost prevestite de aparitai pe cer a unei formatiuni noroase ce semana perfect cu capul unei vulpi cu ochi imensi, scrie Monitorul de Suceava in editia sa electronica.

In noaptea de 26 spre 27 iulie 2009, un ucrainean din regiunea Cernăuţi a inregistrat pe camera video imaginea celor doi ochi, perfect conturaţi. In inregistrare se aude vocea operatorului amator, care vorbeşte despre ce dezastru fac apele revărsate şi, la un moment dat, strigă despre apariţia de pe cer.

“Priviţi ce dezastru este in faţa noastră! Priviţi cum creşte apa şi la ce se intamplă cu pămanturile noastre! Uite, uite pe cer! Uite vulpea, priviţi la ochii ei! Şi grindina are ochii vulpii!”, spun vocile celor care au asistat la fenomen, potrivit cotidianului citat.

Aici puteti vedea inregistrarea video  http://www.monitorulsv.ro/Local/2008-08-01/Doi-ochi-imensi-pe-cer-martori-la-urgia-abatuta-peste-Bucovina

Solomonarii. Enigme antice romanesti.

Solomonarul este magicianul (vrăjitorul) despre care se credea în mitologia românească, că poate controla norii şi ploaia. Solomonarii sunt cei care controlează mişcarea balaurilor norilor, pot aduce grindina şi vindecă boli. Asemenea unor asceţi, solomonarii trăiesc departe de lume, pe Tărâmul Celălalt, dar mai coboară prin sate pentru a cerşi, deşi nu au nevoie de nimic, iar unde nu sunt primiţi bine, abat balaurul grindinii. Ştiinţa lor este transmisă de la maestru la un ucenic, luat de un solomonar bătrân dintre copii însemnaţi la naştere (purtători de căiţă, o membrana care le acoperă capul şi trupul) şi crescut în peştera lor de la marginea pământului. Numele de „solomonar” şi-l capătă abia în evul mediu sub influenţa culturii iudeo-creştine datorită unei asemănări fonetice cu termenul local „salman”. Cele mai multe relatări se referă la oameni înalţi, roşcovani, cu mantii albe, având la brâu unelte magice, fie cerşind prin sate fie călare pe balaurii grindinei singuri sau alături de moroi. Pentru a se feri de mânia solomonarilor, oamenii puteau apela la un Meşter Pietrar, un solomonar revenit printre oameni, dar care le ştie magia.

Tradiţia românească nu pune la îndoială existenţa lor, ba chiar ar exista şi mărturii din Ardeal şi din Bucovina, cu privirea la existenţa unor ultimi solomonari. Există însă numeroase interpretări a provenienţei mitului, cele mai multe legate de preoţii geto-dacilor Kapnobatai sau Ktistai, peste care s-au adăugat şi numeroase influenţe creştine şi nu numai, rezultând un produs sincretic de mituri şi credinţe.

În Ţara Moţilor sunt cunoscuţi ca Şolomonari sau Zgriminţieş Mitologia populară spune că şolomonarii au o anumită carte, in care se cuprinde toată ştiinta şi puterea lor. Cartea aceasta o invaţă şolomonarii in şcoala din cetatea Babariului, şi nu fiecare iese şolomonar, ci numai din 7 unul” (Descântecele Românilor 1930 – conform Literatura populară, Bucureşti, 1985, p. 53).

Traian Herseni crede că tagma solomonarilor ar proveni din ordinul monastic al dacilor – ktistai, deoarece locuiau „în locuri solitare, în păduri sau aproape de lacurile montane” (Le dragon dace, in Ethnologică, nr. 1, 1979, p. 13-22) Eugen Agrigoroaiei, îi compară cu Kadmos, si definind casta lor ca fiind moştenire dacică, spune că solomonarul din traditia folclorică este rezultatul unui „proces de zeificare a sacerdotului”. Pentru acest cercetător, şolomonarii sunt „preoţi initiaţi” (Ţara neuitatelor constelaţii, Iaşi, 1981).

Wikipedia.org

**

Ordinul Solomonarilor

Ordinul se spune ar fi aparut in 1450 i.e.n. si ar fi fost introdus de Zamolxe (marele preot dac-trac).

Romulus Vucanescu in minunata sa lucrare “Mitologia Romana” ne spune de ordine calugaresti dacice ale ctistilor, capnobantilor, etc care duceau o viata de pustnici, în creierul muntilor, de unde coborau, din când în când, pentru a propovadui în spiritul doctrinei lui Zalmoxis. O reminiscenta a ordinului ctistilor în mitologia româna sunt, dupa Traian Herseni, solomonarii .
Marii pontifi si capeteniile militare, în frunte cu regele, faceau anual, la solstitii si echinoxuri, procesiuni în masa pe culmile domoale ale muntilor. Erau ceea ce s-a numit mai apoi urcarile pe munte , care aveau loc între rasaritul si apusul soarelui. Reminiscentele acestor urcari pentru rugaciune pe munte, cât mai aproape de cer, în liniste si reculegere, au supravietuit la români pâna în epoca moderna, fiind preluate de crestinism înca din perioada migratiilor euroasiatice ale erei noastre si transsimbolizate magico-religios.

SOLOMONARII. Erau inzestrati, de catre traditia populara, cu puteri magice, putand sa intoarca ploaia sau norii. Se spune despre ei ca traiau pe un alt taram, iar in lumea noastra veneau din cand in cand pentru a cersi. Daca cineva nu-i omenea cum se cuvine, abateau asupra lor grindina. Solomonarii erau oameni inalti, cu parul roscat si cu mantii albe. Calatoreau printre nori pe spinarea balaurilor si posedau o serie de unelte magice: o toporisca de fier care putea sa intoarca gheata si un frau din scoarta de mesteacan fara de care balaurul nu ar fi putut fi stapanit. La gat purtau o toaca, iar zgomotul facut de aceasta (tunetele) prevestea sosirea unei furtuni. Nu pana demult, atunci cand pe cerul satului apareau nori, multi oameni se speriau ca a venit solomonarul si trebuie sa se fereasca de puterea lui. Uneori, apelau la “oamenii mesteri”, fosti solomonari care traiau printre oameni.

Care este legatura dintre solomonari si credintele dacice?
Ei bine, multi cercetatori ii considera pe solomonari descendentii vechilor preoti daci. Ei se bazeaza foarte mult pe marturiile istoricilor Strabon si Iordanes. Acestia amintesc de preotii asceti kapnobatai (“calatori prin nori” sau “umblatori prin nori”), care opreau furtunile sagetand norii (ei credeau ca in nori se ascundeau balaurii care aduceau urgia). Un alt rol al acestor preoti era, in conceptia lui Mircea Eliade, practicarea unor ritualuri samanice, unde un rol esential il avea extazul provocat in urma inhalarii fumului de canepa.

Desi de natura demonica, aceste semidivinitati meteorologice provin, cum am spus, din oameni. Devin solomonari copiii nascuti cu caita pe cap. Acesti copii predestinati din nastere sunt furati de mici de solomonarii batrâni si dusi la „scoala de solomonie”, care se afla în „crugul pamântului”, pe Celalalt tarâm. Acolo li se preda stiinta magica a solomoniei pâna la vârsta de 20 de ani de arhedemonul Uniila. Traian Gherman descrie cu lux de amanunte scoala de solomonie. Din relatarile lui reiese ca initierea copiilor predestinati a deveni solomonari era foarte grea. Copiii sunt supusi la cele mai aspre chinuri si acte de curaj închipuite de vreo minte omeneasca. Numarul celor ce trebuie sa devina solomonari e limitat, când la 7, când la 9. Asa ca trierea lor este extrem de riguroasa. Scoala de solomonie este instalata într-o vagauna sau pestera inaccesibila oamenilor de rând. Aici copiii alesi erau initiati stând pe o piatra de moara, legata de un fir de ata de tavanul pesterii. Piatra se învârtea vertiginos la lumina unui opait.

În intervalul acestor 9 ani de solomonit între oameni, solomonarii detineau puteri semidivine, pe care prin statornicie le întareau si definitivau. Când erau nesocotiti de oamenii de rând, pedepseau satul întreg. Atunci îsi deschideau „susaelele” (hambare pentru bucate) si porneau la descântatul unui balaur. Urcau culmile muntilor, ajungând la unul din iezerele tainuite sau la un lac dintr-o gura de vulcan, la marginea caruia citeau din pravila pâna asudau si înghetau apa. Apoi paseau spre crucile ghetii, cu toporisca de fier o spargeau, ajutati de moroi chemati de ei anume. Gheata marunta o azvârleau cu frâul de mesteacan în capul balaurului care iesea prin copca si încalecau pe balaur dându-i pinteni. Balaurul se smucea din copca. Solomonarul, cu opincile lui de otel, continua sa marunteasca gheata si cu ajutorul moroilor o încarca în spinarea balaurului. Da pinteni si tine bine de frâul de mesteacan, ridica toiagul spre cer, se umple vazduhul de nori negri. Trage de capastru balaurul ce scotea fulgere pe nari. Moroii sareau pe balaur alaturi de solomonar. Solomonarul smucea frâul si ca un bolid intra în nori, mânându-l încotro dorea stapânul lui. Când ajungeau deasupra satului socotit sa fie pedepsit, la porunca solomonarului moroii zvârleau grindina. Daca satenii, vazând furtuna cu nori negri, prindeau de veste de cumpana ce-i asteapta si trageau clopotele bisericilor, solomonarul cotea balaurul spre padure si munte, unde descarca înciudat grindina. Daca satenii nu prindeau de veste, bucatele lor intrau în susaelele (hambarele) solomonarilor. Dupa ce abateau grindina peste sat, moroii dispareau, iar solomonarii duceau balaurul într-o tara calda îndepartata, unde îl omorau, îl jupuiau si îi vindeau pielea si oasele, bune ca talismane refrigerente.
Romulus Vucanescu

Solomonarul este unul dintre cele mai enigmatice personaje ale mitologiei populare românesti. Mai mult decât niste simpli “vrãjitori”, solomonarii, numiti grindinari, hultani, ghetari, izgonitori de nori sau zgrabuntati erau – ori poate mai sunt încã – initiati la “scolile de solomonãrie” în stiintele astrologiei, ale prezicerii viitorului, dar mai ales în stãpânirea tuturor fenomenelor meteorologice. Desi se pare cã termenul “solomonar” a pãtruns în lexicul românesc abia prin secolele XVII-XVIII, originea primilor izgonitori de nori se pierde în adâncimile istoriei. Unii îi alãturã vechilor preoþi asceþi traco-geti – kapnobatai (“cãlãtori prin nori” sau “umblãtori prin fum”), cei care sãgetau norii spre a opri balaurii furtunilor. Alþii spun c-ar fi urmasi ai Sfântului Ilie, des întâlnit în legendele populare, taumaturgul “care-i fulgera pe draci si oamenii pãcãtosi”. Mai este o variantã: asa cum se spune într-un basm bucovinean, cules în 1932, “puterea, Solomonarii o au de la împãratul cel întelept Solomon, care a stãpânit toate tainele de pe lumea asta”. Solomon, faimosul rege iudeu biblic, putea sã închidã si sã deschidã cerurile, iar la porunca lui vânturile îl ridicau chiar pânã la Dumnezeu.

Intrebarea care se iveste : au existat? oare mai exista ???
Sursa : hanuancutei.com

**

Tara Solomonarilor

- Stăpâni ai vânturilor şi călători prin nori, solomonarii trăiesc jumătate în poveste, jumătate prin pădurile Bucovinei. Nu există sat prin care trecerea lor să nu fi lăsat în urmă minuni. Aducători de ploi şi risipitori de furtuni, ei poartă oameni prin ceruri şi fac să curgă laptele din copaci. Călătorie pe urmele unor mistere străvechi -

Solomonarul este unul dintre cele mai enigmatice personaje ale mitologiei populare româneşti. Mai mult decât nişte simpli “vrăjitori”, solomonarii, numiţi şi grindinari, hultani, gheţari, izgonitori de nori sau zgrabuntaşi erau – ori poate mai sunt încă – iniţiaţi la “şcolile de solomonărie” în ştiinţele astrologiei, ale prezicerii viitorului, dar mai ales în stăpânirea tuturor fenomenelor meteorologice. Deşi se pare că termenul “solomonar” a pătruns în lexicul românesc abia prin secolele XVII-XVIII, originea primilor izgonitori de nori se pierde în adâncimile istoriei. Unii îi alătură vechilor preoţi asceţi traco-geţi – kapnobatai (“călători prin nori” sau “umblători prin fum”), cei care săgetau norii spre a opri balaurii furtunilor. Alţii spun c-ar fi urmaşi ai Sfântului Ilie, des întâlnit în legendele populare, taumaturgul “care-i fulgera pe draci şi oamenii păcătoşi”. Mai este o variantă: aşa cum se spune într-un basm bucovinean, cules în 1932, “puterea, Solomonarii o au de la împăratul cel înţelept Solomon, care a stăpânit toate tainele de pe lumea asta”. Solomon, faimosul rege iudeu biblic, putea să închidă şi să deschidă cerurile, iar la porunca lui vânturile îl ridicau chiar până la Dumnezeu.
Dar urmele Solomonarilor nu se află doar în poveste. Nu demult, am auzit că prin văile sălbatice ale Bucovinei oamenii încă îi mai văd pe “magii cerşetori”, urmaşi ai străvechilor solomonari. Cele ce urmează se adună, de fapt, în istoria unei căutări. Voi relata o călătorie văratecă prin Bucovina, către tărâmul aducătorilor de ploi, făcută de mine în luna lui cireşar a anului 2000, cel mai secetos din ultima jumătate de veac. Povestea s-ar putea numi simplu: “În căutarea Ţării solomonarilor”.

Hultanii

Basmul se apropia de sfârşit. Îl ascultasem cu foame de amănunte pe povestitorul din faţa mea, despre care se zicea că-i dintr-un neam foarte vechi de hutuli. Auzisem o întreagă legendă cu solomonari, îmblânzitori ai balaurilor furtunii, stăpânitori de vânturi şi ploi, istorisiri despre “hultănie”, o tehnică străveche de teleportare între spaţii şi vremi, sau despre vechile “şcoale de solomonărie” din Bucovina, care-i învaţă pe magii stihiilor prevestirea viitorului, cititul în stele, legarea şi dezlegarea de ploi. Şi totuşi, interlocutorul meu nu reuşise să strângă pulberea acestor împrăştiate legende, pe care le întâlnise prin cărţi, gazete sau poveşti relatate de babe şi de bătrâni, nu-mi putea explica ce sunt misterioşii solomonari, nici dacă ei au existat vreodată. Îl interesaseră toate aceste superstiţii doar fiindcă trăise în copilărie o întâmplare neobişnuită, ce avea legături cu misterioasele solomonii. Atunci nu-i dăduse atenţie, dar cu trecerea anilor a înţeles că secvenţa aceea are tâlcuri mult mai adânci şi secrete. Îşi amintea mulţi ţărani cu straie albe şi pielea arsă de soare, risipiţi pe un câmp nesfârşit. Aşteptau ceva parcă, privind în cer. Seceta pustiitoare, totul era roşiatic, ogorul fript de blestemul arşiţei, iar către amiază, glia devenea precum jarul şi aerul se curba. Ţăranii auzeau un zgomot înspăimântător, înfundat, de joasă frecvenţă, şi imediat încetau lucrul, bătând speriaţi mii de cruci: “Doamne, ajută-ne!”. Dacă ridicau ochii spre soare, ei spuneau că le fulgera privirea ceva ca un ghem de cârpă albă, înconjurat de ceaţă, trecând prin văzduh, o nălucire spintecând cerul sau propriile lor minţi, cine ştie. “Oamenii scuipau în sân cu obidă, ţipând: “ptii, hultanu’!”. Hultanul, adică uliul, vulturul, era de fapt solomonarul care fie mergea prin nori, fie “aducea pe sus” pe cineva din locuri şi timpuri îndepărtate… Bătrânii ne ziceau atunci că-n sat umbla oameni anume creaţi pentru a fi vrăjitori, născuţi cu cămaşa descântată şi căiţă pe cap, pe care-i recunoşti prin aceea că se ţin ca nişte cerşetori. Dar pe cerşetorul acesta nu vezi să-l huiduiască cineva, ci lumea se uită la el cu sfială, ca la un om sfânt. Pita pe care o iau aceşti milogi nu o mănâncă, ci o aruncă pe ape, pentru sufletul morţilor sau pentru dezlegarea ploilor. Ei, copilăria a trecut… Apoi, când am citit undeva că hultănia este asemănătoare chiar practicilor samanice, toate aceste secrete ale prunciei mele au început să mă preocupe iarăşi, şi foarte intens”, îşi aminteşte tovarăşul meu de drum.
Şi totuşi, omul meu nu văzuse vreodată vreun solomonar, nu ştia nici dacă în locurile copilăriei sale mai există cineva care să poată povesti despre descântătorii ploilor. Mai mult, ca un semn rău, el pur şi simplu nu reuşea să-şi amintească nici măcar satul bucovinean unde au avut loc aceste apariţii, avea însă credinţa că trebuie să fie undeva în triunghiul Moldoviţa-Brodina-Arbore. Drept care acum, la sfârşit de poveste, s-a legat să pornească împreună cu mine prin Obcinile Bucovinei, în căutarea adâncilor sale obsesii.

O călătorie iniţiatică

Ei bine, trebuie să mărturisesc că n-a fost uşor, căci zile în şir am hălăduit zadarnic prin cătunele munţilor, câteodată bătând din casă în casă, iscodindu-i pe bătrânii mai înţelepţi ai satelor, care de obicei trăiesc sihăstriţi, dar slobozi în pădurile de pe culmi, încercându-i mereu cu aceeaşi şi aceeaşi întrebare: “Aţi auzit vreodată de oameni care, prin descântece, aduc, întorc sau opresc ploaia?”.
Lângă hotarul de nord al ţării, la Nisipitu, un moşneag de 84 de ani începuse să ne dea speranţă. Ioan Cobelita spune că şi acum sunt nişte haiduci care ştiu “a întoarce” vânturile şi furtunile: “Au o lumânare ce-o sfinţit-o de Paşti şi ştie zice nişte descântece. Să zicem c-aicea făceam fân şi, dacă bate piatra, ei descântă şi-o dă pe pădure, o mută la Lupcina. Dar pentru asta, trebuie să posteşti douăşpe vineri peste an. Vinerile mari, în post negru, sunt rugăciuni tare puternice. Uite ce puteau face: dacă ei mergeau aşa, pe-o poiană şi vrea să bea lapte, el ştia aşa de tare să descânte, că înfipta cuţitul într-un brad şi curgea lapte. I-am cunoscut în persoană, zicea că ştie “să mulgă copacul”. Da’ de solomonari nu, n-am auzit… Numai cu rugăciune la Dumnezeu şi credinţă, aia-i!”.
Un alt răspuns am primit de la bătrâna Sutac Maria. Nu prea aude, aproape a asurzit din cauza unui frig mare care a fost altădată aici, în Nisipitu. Gurile rele zic că, în taină, şi ea s-ar îndeletnici cu vrăji ori descântece. Deşi gârbovită până aproape de pământ, abia putând merge, oamenii o respectă cumva, ca pe o strămoaşă a locului. Şi în pofida aparentei urâţenii a trupului ei sprijinit în cârje, chipul prelung, brăzdat de vremi, ascunde trăsături delicate, nobile chiar, şi o înţeleaptă cumpătare îi armonizează vorbele. Adânci şi pline de tâlc îi erau poveştile, însă de solomonari sau hultani nici pomeneală, nu auzise sau poate doar se făcea că nu auzise. De la bătrâna asta am aflat însă că altădată, pentru adusul ploilor, fecioare împodobite ca de nuntă erau duse cu sila la un iezer sau la Pârâul Ascuns, unde erau îmbăiate tocmai în perioada aceea “de boală”, când n-aveau voie să între în biserică. Şi că prin această scaldă, fata îmblânzea “duhul” apei.
În sfârşit, găsisem ceva. Citisem despre fecioarele curate, trimise în pustie, cărora solomonarii le dăruiau “căpăstrul cel fermecat” şi puterea de a înfrâna stihiile firii, făcându-le astfel “solomonăriţe”. O veche legendă amintea cum “la o fântână, balaurul mănâncă în fiecare zi un chip de fată mare după ce o iubeşte”, o alta că “fecioara sorocea din gură sau cu nişte beţişoare de alun; în pielea goală se ducea cu beţele lângă iaz şi aducea sau oprea ploaia”.
Din nou în maşină, spre Moldoviţa.

Păzitorii de grindine

Mulţumiţi că totuşi călătoria în ţinuturile Brodinei n-a fost zadarnică, ne-am îndreptat spre Moldoviţa, cea mai sudică patrie a hutulilor. Mult am colindat şi obcinele acestea legendare, din Argel până în Demacusa, căutând cu încăpăţânare pe vracii ploilor, dar călăuza mea tot nu-şi amintea pe unde văzuse hultanii. Dar un alt zvon ne trimite către regiunile mai joase ale Bucovinei. Cineva ne zice că nu aici, ci-n satele din apropierea Rădăuţiului se angaja câte un om, doar ca să bată clopotele sau toaca atunci când se apropie o grindină mare, oameni tari cu duhul, numiţi “păzitori de grindine” sau grindinari. Ei n-aveau altceva de făcut decât să vegheze în hotarul satului, uitându-se în nori. Şi iarăşi, babele zvoneau: pe la Marginea, Casvana, Solca şi Arbore se plătea altădată cate un vrăjitor care citea stelele şi gonea norii, care prezicea oamenilor zodiile şi vremea, stătea pe dealuri, mereu cu ochii pe cer, păzind câmpii, trăind din bucatele cu care îl miluiau gospodarii. “La Arbore, da! La Arbore a fost!”, şi un fulger de amintire a străbătut ochii tovarăşului meu hutul, că avea acolo un uncheş pe care nu-l mai văzuse de mulţi ani, Grigore Manoil pe nume. Pe dată, asemeni parcă unor “fântânari” însetaţi de basm, am pornit-o într-acolo, mutându-ne şi noi căutările către zonele mai blânde ale Bucovinei. În locuri unde ploua mai puţin.

Arbore. Povestea noastră ar fi putut începe de-aici

Dacă se poate zice că şi satele au firea lor, în Arbore, la fiecare brazdă de pământ, plugul zgârie cioburile unor bătrâne civilizaţii. Dealurile Portarului, Blândului, Lupului sau Ţapului, luncile Clitului şi Solcii sunt locuri magice, pline de ciudăţenii, ce-au înăbuşit comorile unor sate dacice. Ţăranii se minunează că, în fiecare an, din molozuri ori din pârâie răsar ulcioare, cărămizi sau bănuţi de aur. Fraţii se bănuiesc între ei pentru averi nemuncite, fiindcă aici pizma nu-l strică pe om, ci-l face mai puternic. Observ la arboreni o suspectă uniformitate a felului în care şi-au clădit casele, toate având la stradă garduri înalte de lemn, înălţate exact la acelaşi nivel, şi nimeni nu bravează cu monumentalitatea în faţa vecinilor, de parcă fiecare ar ascunde câte o taină a casei şi n-ar prea vrea “să dea de bănuit”. De-a lungul brâului de garduri, cam din zece în zece metri, gospodarii şi-au făcut porţi la fel de asemănătoare, ridicate pe doi stâlpi înalţi, în vârf cu câte un moţ de ţiglă.
Te întâmpină prietenoşi, însă numai de peste gard. La trecerea noastră, capete îmbrobodite apar din loc în loc, zâmbind fără dinţi. Pe stâlpii telegrafului, în pămătufuri de cuib, berze apocaliptice se arcuiesc către cer. Remarc o altă bizarerie a arborenilor: în faţa absolut tuturor caselor este câte o băncuţă scundă din lemn. În zilele de lucru, pe ele nu şade nimeni. Abia la sărbători toate familiile ies pe laiţele astea, spre a vorbi cu vecinii: uliţe întregi se împestriţează de oameni, dar care nu se mişcă de la porţi, nu se adună în locuri publice, ci stau aşa, ore în şir pe bănci, comunicând doar cu cei apropiaţi, ca la o şezătoare întinsă pe câţiva kilometri. Şi astfel, nu e de mirare că mulţi consăteni nici nu se cunosc între ei, că nu au de unde să ştie că la fiecare trei case ar locui câte un fermecător din vechime.
Importantă este în Arbore strigarea numelor. Fără economie de vorbe, cineva îşi cheamă vecinul şi-i zice Ion Iliese a lui Gheorghe a lui Toader a lui Gheorghe a lui Duminte, iar pronunţarea acestei scurte genealogii nu este flecăreală ieftină, ci arată că omul chemat are strămoşi de seamă. Când nu-l strigi aşa, omului trebuie să-i zici porecla. Absolut tot bărbaţii au poreclă, ba se spune că dacă vezi numai cuşma flăcăului peste poartă ştii cine-i acolo.
Şi obiceiul ăsta are o noimă: sunt neamuri numeroase şi astfel mulţi săteni ajung să aibă acelaşi nume. Porecla magică rostită într-un fel anume, cu accentul arborean, devine un fel de cod, de cheie spre inimă şi bunătatea omenească, şi doar aşa îi găseşti casa mai repede. În acest fel aflăm că-n sat sunt doi cu porecla “Hultanu” şi unul cu porecla “Solomonariu”. Eram pe drumul cel bun.

Cei care aduc oameni pe sus

Buliga e neamul cel mai mare din Arbore. Buliga Ion trăiesc astăzi douăzeci şi şapte, iar satul ne îndrumă către cel mai bătrân dintre ei, zis Hent, peste care trecuseră 93 de ani de adânc zbucium. Locuieşte în “Cotu de Jos” al Arborelui, doar el, împreună cu nevasta, având căsuţă, acareturile şi ograda pictate în verde. Un moşneag ciolănos, cu fruntea înaltă, săpată de necazuri şi faţa spânatecă. Bătrânul ne vorbeşte repezit, parca l-am fi trezit din cine ştie ce treburi importante ori, poate, din cine ştie ce basm. Ne zice că şi el, că mai toţi casvanenii şi arborenii au stat mult “prezonieri” în lagăre la ruşi, astfel că-n vremea asta, femeile şi mumele lor căutau descântători puternici, îngeri ai vânturilor. Ăstora le spunea “cei care aduc oamenii pe sus”, vrăjitori care mai trăiesc şi astăzi. “Din ceri se auzea ca un strigat: “APAA!”. Urla cei duşi pe sus: “apa!”. Vrăjtoriu îi chema, îi ducea şi îi trântea unde vra el. S-auzea aici, apoi iarăşi, la câţiva kilometri, mergea peste noi prin nouri, săracii oameni…”
Ne-a scăpat un strigăt de uimire. Da!, asta era “hultania”, teleportarea călătorilor prin văzduh. Citisem despre apa sau laptele cald şi proaspăt pe care trebuie să-l bea “chematul” spre a i se restabili echilibrul energetic, ştiam că dacă umblătorul prin nori nu primeşte apa imediat ce ajunge poate muri, căci “zborul” îl osteneşte de moarte.
La intervale rare, ne întrerupe şi bătrâna Buliga, vorbind despre bărbatul ei ca şi cum n-ar fi de faţă, ca şi cum ar fi un lucru neînsufleţit. Iată o istorie veche, de când ea încercase să-şi aducă soţul pe sus, pe care preferam să o redăm cu exactitate: “N-o fost ăsta acasă trei ani din lagăr. Eu n-am vrut să-l ieu acasă şi vrăjitoarea m-o hulit. Mi-o zâs: “Lasă, că-i mai veni!”. Zâc: “Nu te teme, n-oi veni. Dacă-l aduc ştiu că-i mort, da’ aşa, mă mai gândesc şi eu că n-o fi mort”. Na, ne-am luat două femei şi ne-am dus la vrăjitoarea ceea, eu şi o vecina cumătră. Întreb: “Tu, Dora, am auzit că ştii a desface, că scoţi oamenii bătuţi din lagăr?”. “Da”, zice ea. Mi-a cerut cinci sute de lei să-i dau şi de-ale mâncării. Amu, eu eram mai darnică, da’ cumătra asta, aşa zgârcită era… n-ar fi dat nemica… Dar când am văzut-o că şi ea se-ntinde să deie, apăi eu nici atâta nu m-am oprit. Apăi vin eu acasă, îi pun un pungălău de fărină de grâu şi bani şi-i dau. Amu, trece vreo două zâle, mă duc iarăşi şi-ntreb: “Ce faci, tu, Dora? Ai început ceva, faci?”. Zice: “Stai, stai o ţâră, nu mă grăbi! Vrei să-l aduc pe sus, sau aşa?”. “Nu-l aduce pe sus – zic – că mi l-oi omori.” “Iaste, trăieşte, dacă vrei să ti-l aduc pe sus, mâine dimineaţă-i acasă, dacă nu, mai durează…” Zic: “Nu-l aduce amu, mă tem!”. Vecina asta zice: “Pe-a meu să-l aduci pe sus!”. Eu zic: “Îl aduce pe-al ei pe sus, păi să-l aducă de-acolo şi pe-al meu om pe sus”. Mai trece vreo două zile, iar mă duc: “Tu, Dora, ori dă-mi banii ori fă ce fă, că-ti cânt tot bordeiu’!”. “Stai o ţâră”, zâce ea. “L-am scos dintr-un lagăr şi o marş, dară n-o ştiut pe un’ să margă şi l-o prins şi l-o băgat în alt lagăr. Amu, când l-oi scoate de acolo.” Ei, omul femeii iştiia vine. Vrăjitoarea zice: “Na, ai văzut c-o venit a lu’ cumătra-ta?”. Mai trece vreo săptămână, vine şi a meu acasă. Aşe m-am bucurat, c-am lăsat şi bani şi tot, şi nu mi-o mai păsat de nemica”.

Şi, în sfârşit, o apărut solomonariu, călare pe balaur…

Punctul terminus al iniţierii noastre. Găsim în sfârşit omul care ne poate vorbi cu exactitate despre gonitorii de nori. E prima dată când auzim cuvântul “solomonar” rostit răspicat şi firesc, de gura unui alt bătrân din neamul Buligilor. Omul din faţa mea era el însuşi o legendă: ştie “cât în stele”, degetele noduroase încă îi umblă ca vrăjite pe fluieraş sau arcuşul cobzei, ba arborenii spun că moşneagul ăsta mai bate încă “lunca”, “rândunica” sau alte jocuri vechi, dar aşa de voiniceşte, că şi feciorii tineri se înciudează când îl văd. Pe peretele din fund al odăii atârnă zeci de distincţii şi medalii câştigate la mari festivaluri de folclor din lume. Spre deosebire de celalalt Buliga, bătrânul acesta era în putere, vânos şi puternic, carnea nu i se boţise de fel, iar pieptul îi era încă bombat şi tare. În ochii săi mereu umezi şi lucitori, de o inteligenţă înspăimântătoare, s-au adunat înţelepciunea celor 91 de ani şi legendele unui sat întreg. Aşa l-am găsit: în cerdacul lui sculptat cu migală, privind depărtările, sau veghind parcă ceva anume. Astfel îşi începe povestea, cu francheţea de temut a bucovineanului puternic: “Uitaţi-vă la mine, 90 de ani cum mă vedeţi, amu o să ziceţi, omu’ asta nu-i cuminte, dar eu atâta mă sâmt de deştept, parcă nu mai am pereche, la vârsta asta ajungi la aşa o cuminţenie şi linişte, că toate din lumea asta le vezi limpede”.
Despre solomonari i-a vorbit odată, la început de veac, prin 1929-1930, un vecin, Vasile Cârcu, care a murit în 1940 “de tânăr”, la vârsta de 60 de ani. Iar acest Vasile Cârcu a văzut solomonarul în carne şi oase. Iată cum a fost: “Era lângă un iezer un balaur care scotea ploile. Vasile ăsta a luat puşca şi-o zis că el o să împuşte balaurul, fiindcă purta duşmănie oamenilor. În vremea asta, solomonariu sta-n balcon cu boieriu moşiei, amândoi. Apăi, Vasile ăsta o vrut să-l împuşte şi-atunci vai, s-o stârnit o vântoasă şi toată iarba dealului o-nceput să se mişte şi să se înfoaie, dealu’ tot o prins viaţă şi-atuncea, în sfârşit, o apărut solomonariu. Mare, cu şapte pieptare, cu traista, cartea de vrăji în mână, avea un toiag cu care a fost omorât un şarpe, topor descântat şi frâu din coajă de mesteacăn. Cu frâul asta el o îmblânzit balaurul. Solomonariu îi spunea: “Nu-l împuşca, că după aceea îi mai rău, îi mai rău, lasă-l, c-aista-i de mult aicea, îi bătrân, el conduce vântoasele”. Când solomonariu îi încălecat pe balaur prin cer, balaurul întreabă de solomonar dacă-s în ţarină ori pe pădure. Solomonariu îl păcăleşte, zice că-s în ţarină când îs pe pădure, aşa mută ploile pe păduri şi cruţă satele”. Da, asta era istoria secretă a mentalităţii populare, de care ştiam: balaurul, principiu al haosului şi stihiilor, îmblânzit şi învins de solomonarul demiurg, urmaşul zeului dac Gebeleizis, zeul furtunilor fertile, ce strunea cu fulgere fiara norilor de furtună. Spusele bătrânului tăinuiau pilde ancestrale, poveştile sale veneau din veac. ”Şi solomonariu era om sau ce era? Locuia la boierul acela?”, întreb, iar moşneagul se repede să-mi răspundă: “Daa, om era, cu musteaţă. Mergea pe hăt şi păzea cerul. Boieriu îl ospăta, dar el nu mânca de dulce, mânca numai ouă, lapte, mălai şi faguri de miere, aşa mănâncă solomonarii. De dormit nu doarme în căşi, cat de ger ar fi, ci pe malul taurilor, în peşteri, scorburi sau în pământ. Trăiesc fără femei, zic că femeia îi stoarce de puteri şi dacă o singură dată o iubit o femeie, se prefac în oameni ca toţi oamenii. Şi Vasile ăsta zicea c-o văzut cum venea balaurul înaintea ploii printre nouri, cu solomonariu pe dânsul. Solomonariu îl prindea de gât şi bătea grindina. Când vroia s-o pornească prin cer, se ducea pe malul heleşteului şi citea din carte, că era dăscălit. După ce gata de citit, arunca baltagul în mijlocul bălţii şi când ieşea balauru’ îi arunca căpăstrul pe gât şi pornea ca o nălucă prin cer, călare pe balaur, şi-l conducea pe unde vroia el, pe la boieri ce nu ţineau sărbătorile, ce nu-i dădeau de pomană şi le bătea moşia cu piatra…”. Şi bătrânul continua, istoria e atât de coerentă, nimic extrasenzorial sau fantastic, totul are o concreteţe crudă, solomonarul există şi este un om, balaurul e un şarpe sau peşte mare, “ca 5 metri lung, mare, cu doua capete şi avea patru labe, avea cam 2000 de chile, se lasa în balta ceea, în papura ceea şi mâncă acolo peste. Asta, dacă nu-i arunca boieriu în mocirlă câte un bou sau o oaie de pomană. Vai, şi când să ridicau amândoi, solomonariu smucind din frâu balaurul cela bălos, vecinu’ meu o pus puşca la ochi… da’ solomonariu i-o zis, cu milă, nu-l împuşca, că după aceea o să fie mai rău, mai rău, îi bătrân aicea, bătrâân…”.
Repetând acelaşi basm şi aceleaşi cuvinte, bătrânul parcă îmi descânta simţurile. Prelungirea vocalelor producea un ritm halucinant, ca un şuier molipsitor, vorbea despre potopuri, nouri repezi şi vânturi, iţi legăna întreg sufletul ca într-o dormitare plină de suspinări şi surâsuri. Aproape că nu-l mai auzeam, aproape că nu simţisem când în ogradă au intrat – şi nu ştiu să-i fi poftit cineva – ţărani casvaneni, în frunte cu hâtrul satului Arbore, Grigore Manoilă, aşezându-se pe unde-au apucat, ascultând şi ei, fără un cuvânt, această poveste de demult.
La urma, ieşind cu toţii din muţenie, casvanenii se porniră să vorbească, dar toţi deodată şi despre cu totul altceva. Curios este că imediat au început cu toţii să râdă şi eu nu pricepeam în ruptul capului de ce râdeau, căci nimeni nu spusese vreo glumă. Un râset înspăimântător, hohot de castă, profund şi sănătos, cu mine în mijlocul lor, privindu-i nedumerit. Şi toată carnea fetelor şi pântecelor li se mişca şi, pentru o clipă, observându-i un licăr în coada ochiului lui nea Grigore, am avut impresia că de fapt de mine râdeau, dar asta nu mai avea nici un fel de importanţă. Găsisem Ţara Solomonarilor.

Sursa : formula-as.ro

Evolutie 2012en.

Evolutia blogului, pe luni, de la infiintare si pana in ziua de azi, 25 ian.2010.

Cei care sunteti interesati de o colaborare cu mine, lasati un mesaj aici sau contact pe scripturigratis@yahoo.com.

Bafta !

“Cimitirul Diavolului”din Siberia.Meteoritul Tungus. [ + Video ]

Vegetatia locului este saracacioasa, nu traiesc animale aici iar oamenii care se intampla sa tranziteze regiunea acuza “din senin” migrene inexplicabile si ciudate stari de anxietate. Se crede ca energia funesta a locului, responsabila de toate aceste lucruri, are de a face cu prabusirea de acum un secol a unui meteorit in apropierea raului Tunguska.

Intr-un interval de zece ani, intre 1980 si 1990, aproximativ 75 de persoane care au pornit in cercetarea “Cimitirului Diavolului” si-au aflat sfarsitul in taigaua siberiana. Trei grupuri organizate au disparut fara urma. Spre exemplu, in 1992, un grup de turisti din orasul Nabarezhnye Chelny a luat calea acestei destinatii si nu s-a mai intors niciodata.

De asemenea, mai multe expeditii au fost initiate de armata pentru explorarea locurilor, dar echipele fie au disparut fie, sesizand distrugerea brusca a echipamentelor si experimentand stari si intamplari ciudate, si-au abandonat misiunile.

Multi experti sunt de parere ca explicatia ciudatelor fenomene vine dinspre evenimentul din 1908 al presupusei prabusiri a unui meteorit in Krasnoyarsk Krai, in dimineata zilei de 30 iunie 1908. Unele documentari de atunci atesta faptul ca vitele scoase la pascut de satenii din apropiere au murit in masa numai apropiindu-se de zona in care a avut loc explozia care a luminat cerurile de deasupra a peste o jumatate de Glob.

La sfarsitul anilor ‘20, un zoolog expert, Shemchenko, a incercat un experiment in zona “Cimitirului Diavolului”. El a aruncat o sfoara cu o greutate la capat in groapa din centrul campiei. Aceasta a cazut in abis cateva zeci de metri, fara a ii atinge fundul. Semchenko este cel care a observat ca pasarile moarte zac numai in apropierea gropii iar pielea lor are o ciudata tenta purpurie.

O alta versiune de explicare a fenomenului vine de la profesorul de fizica si matematica Victor Zhuralev, care in anii ‘80 a sugerat ca un foc subteran arde mocnit sub “Cimitirul Diavolului”.

Un zacamant de carbuni trece prin acea regiune. In caz de lipsa de oxigen, arderile de carbuni sunt acompaniate de emisiile incolore si inodore de monoxid de carbon, un gaz otravitor pentru organismele vii. Totusi, aceasta teorie din urma nu explica distrugerea echipamentelor si disparitia unor harti care indica drumul pana la “cimitir”.

Sursa: Pravda

****

Explozia de la Tunguska s-a petrecut pe 30 iunie 1908, cand aproximativ 80 de milioane de copaci, acoperind o zona de 2 000 de kilometri patrati, au fost nimiciti de o explozie foarte puternica, avand o forta echivalenta cu cea a 20 de bombe atomice.
Putini oameni au fost martorii acestui eveniment, iar in zona nu au putut fi identificate niciodata craterul sau fragmente de meteorit.

Mai multe teorii care incercau sa explice evenimentul au fost emise, insa cea care sustine impactul cu un meteorit este sustinuta de analizele depozitelor de turba localizate in zona dezastrului, la nordul lacului Baikal.
Experimentul, condus de geologul Evgeniy Kolesnikov de la Universitatea de Stat din Moscova, a revelat prezenta unor tipuri neobisnuite de nitrogen si izotopi de carbon, care dateaza chiar din perioada catastrofei.
Aceste urme chimice sugereaza, in opinia cercetatorilor, ca impactului i-au urmat ploi acide intense, o reactie cauzata de arderea meteoritului-cometa in atmosfera.
De altfel, stratul de turba colectat din zona Tunguska, continea cantitati foarte mari de iridiu, un element care abunda in spatiu, dar foarte rar intalnit pe Pamant.

Sursa: National Geographic

**

Enigma Tunguska

Martorii oculari spun ca explozia a fost insotita de flacari uriase, iar incendiile care au urmat au durat zile in sir. Unda de soc a facut inconjurul pamantului si fenomene misterioase au inceput sa aiba loc la scurt timp dupa aceea. Intregul continent asiatic a fost udat de ploi negre nemaivazute iar cerul a fost acoperit de nori argintii care emiteau o lumina stranie. Nopti luminoase au fost semnalate pana in Europa fara ca cineva sa poate explica incredibilul eveniment. S-a estimat ca daca impactul ar fi avut loc doar cateva ore mai tarziu, orasul Sankt Petersburg ar fi fost, pur si simplu, ras de pe harta.

In ciuda fenomenelor enigmatice care avusesera loc, nimeni nu se incumetase sa cerceteze locul cu pricina. Asta pana in 1921, atunci cand Leonid Kulik, un cercetator rus, a intreprins prima expeditie  in regiunea Tunguska, in speranta de a descoperi urmele craterului a ceea ce mai toti oamenii de stiinta credeau ca a fost un meteorit. Conform calculelor lui Kulik, impactul ar fi fost produs de unul dintre cele mai mari corpuri ceresti care ar fi lovit vreodata pamantul. El chiar reuseste sa schiteze presupusul obiect si incearca sa convinga noul guvern sovietic sa finanteze o expeditie care sa porneasca in cautarea imensului bloc de fier de origine extraterestra.

Pretextand ca descoperirea unei asemenea cantitati de fier ar putea revigora economia nationala, cercetatorul primeste fondurile pentru cea de a doua expeditie care va avea loc in 1927. Cu toate acestea, in loc sa faca lumina in cazul Tunguska, calatoria avea sa adanceasca si mai mult misterul. Spre mare supriza a lui Kulik, niciun crater nu a fost descoperit. In schimb, pe o raza de peste 35 de kilometri copacii carbonizati fusesera culcati la pamant de explozia puternica ce avusese loc cu 19 ani inainte. Fapt si mai curios, in locul in care se credea ca avusese loc impactul, copacii ramasesera in picioare asemeni unor stalpi de telegraf. Nici incercarea de a gasi fragmente meteorice nu s-a soldat cu vreun rezultat. Meteoritul, pur si simplu, nu exista.

Lumea stiintifica se simtea neputincioasa si nu putea decat sa speculeze pe marginea bizarului fenomen. Doi cercetatori rusi avanseaza o noua idee, diferita de cea a lui Kulik, conform careia obiectul care a lovit Siberia nu ar fi fost un meteorit ci o cometa alcatuita din gheata si praf cosmic, fapt ce ar explica lipsa craterului si a urmelor metalice din regiune.
Explicatia nu este insa in masura sa acopere si celelate evenimente ciudate care au urmat impactului, cum ar fi unda de soc si cutremurulele puternice. Nici ipoteza meteoritului care ar fi explodat inainte de a lovi solul nu este in masura sa multumeasca oamenii de stiinta. Lipseau, pur si simplu, dovezile materiale.

Expeditiile care au urmat in anii 50-60 au scos la lumina sfere microscopice de sticla ce contineau mari cantitati de nichel si iridiu, fapt ce avea sa conduca la ideea ca originea lor ar fi una extraterestra. Ceea ce dusese la aparitia lor era insa un mister, iar teoriile tindeau sa mearga mai degraba catre pseudo-stiinta. Prabusirea unui OZN, antimaterie sau gauri negre au fost doar cateva dintre ipotezele lansate in presa vremii.

Studiile asupra efectelor bombelor atomice de la Hiroshima si Nagasaki aveau sa adanceasca si mai mult misterul Tunguska, atunci cand Aleksandr Kazantev, om de stiinta rus, descoperea similitudini intre cele doua evenimente: norii luminosi, ploaia neagra si padurea de stalpi de telegraf. Dar cum era posibil ca o explozie nucleara sa aiba loc in 1908? Probele prelevate din solul si vegetatia din zona dovedeau fara putinta de tagada ca nu exista nicio urma de radiatie. Chiar daca adeptii teoriei atomice isi sustineau opiniile si prin misterioasa epidemie care lovise majoritatea persoanelor aflata la mai putin de 100 de kilometri de explozie, si care se manifesta prin aparitia unor rani purulente, medicii rusi puneau totul pe seama variolei care afecta localnicii cu mult inainte de fenomenul Tunguska.

Controversele nu au incetat nici astazi. Daca majoritatea savantilor rusi inclina sa creada ca a fost vorba de o cometa, oamenii de stiinta americani sunt de parere ca vinovatul este un asteroid. Argumente exista de ambele parti, dar nici una dintre teorii nu poate fi general acceptata. La inceput de secol XXI, evenimentul care a creat stupoare in 1908 este inca invaluit in mister.

Sursa : Descopera.ro

**

Rezultatul impactului a fost ceea ce azi denumim fenomenul Tunguska, o intamplare care nu a putut fi explicata pe deplin nici pana in ziua de astazi. La 30 iunie 1908, o explozie uriasa, cu o forta estimata la 15 megatone, a culcat la pamant peste 80 de milioane de copaci si a pustiit o suprafata de aproximativ 160 de kilometri patrati. Cercetarile ulterioare au demonstrat un fapt socant, acela ca nu a existat niciun crater care sa sustina teoria impactului cu un meteorit. Cei mai multi oameni de stiinta au sustinut ca fenomenul a fost produs de explozia unui corp celest chiar inainte de prabusirea acestuia pe suprafata terestra, ipoteza care a ramas singura explicatie plauzibila a incidentului. La fata locului, cercetatorii rusi au identificat mai multe cristale minuscule, prezenta acestora neputand fi explicata pana astazi.

Yuri Labvin este convins insa ca fragmentele de cristal reprezinta ramasitele unui tablou de comanda aflat pe nava extraterestra care s-a ciocnit intentionat cu corpul ceresc pentru a salva Pamantul. „Nu exista pe Terra o tehnologie care sa ne permita realizarea unor astfel de cristale. De altfel, am descoperit in Tunguska silicat de fier intr-o forma care nu poate fi reprodusa pe Pamant. Astfel de materiale pot fi produse doar in spatiu”, concluzioneaza cercetatorul rus.

Sursa:Fox News

Documentar Discovery -

Partea 1/3

Partea 2/3

Partea 3/3

Despre superstitii.TU, esti superstitios ?

SUPERSTÍŢIE, superstiţii, s.f. Prejudecată care decurge din credinţa în spirite bune şi rele, în farmece şi vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice sau în alte rămăşiţe ale animismului şi ale magiei.

Cred ca toti ati dat de superstitii macar o data. De multe ori am auzit ca unora le este frica sa se intoarca din drum sau sa treaca pe sub o scara, dar sunt superstitii (la unii duse chiar la extrem) care mai de care mai stupide.

Se spune ca:

…vineri 13 se zice ca ar aduce nenorociri, boala, ghinion si ca, daca 13 martie este vineri este cu atat mai rau.

…cei care sunt superstitiosi evita sa spuna ca stau pe strada x la numarul 13; folosesc 12 bis.

…daca numele tau are 7 litere ai noroc, daca are 13 ai ghinion.

…daca iti faci patul si te opresti intre timp, ca sa faci altceva, o sa ai ghinion.

…nu e bine sa stergi apa varsata pe podea cu piciorul (sugerez carpe).

…nu e bine sa incurci pantofii cand ii pui in picioare, ar aduce ghinion.

O multime de obiecte au semnificatii din cele mai ciudate (check here). Se pare ca oamenii nu se plictisesc niciodata inventand… Sau poate unii au prea mult timp liber si o imaginatie prea bogata. Nu exista dovezi concrete pentru superstitii, totul porneste din mintea noastra, iar daca vrei sa crezi in ceva vei crede fara nici un argument.

Vineri 13 ar fi aparut pe la 1900 si preluat de atunci fiind exploatat mai ales de filmele americane (care nu se plictisesc de aceleasi subiecte niciodata). Exista oameni care in aceste zile nici macar nu se dau jos din pat, altii care evita deplasarile cu avionul/masina/vaporul. Cei carora le este frica de vineri 13 sunt in numar de aproximativ 17 milioane. In Spania oamenii se tem de marti 13 pentru care au si un proverb „En martes, ni te cases, ni te embarques, ni de tu familia te apartes”. (Marti nu te casatoresti, nu calatoresti si nici de familie nu te desparti).

“Superstition is the religion of feeble minds.” – Edmund Burke
“Superstition is to religion what astrology is to astronomy: the mad daughter of a wise mother.” – Voltaire
“A belief which leaves no place for doubt is not a belief; it is a superstition.” – Jose Bergamin

Alte superstitii comune:

Pantofii pe pat aduc numai ghinion,si mai mult…pericol de a fi spanzurat.
-pentru a te proteja de ghinioane trebuie sa porti o panglica albastra.
-daca te visezi alergand e un semn al unei sanse unice in viata.
-sa visezi cioara,inseamna dezamagire in tot,saracie si ghinioane.
-daca un pahar/o farfurie este spart/a in timpul petrecerii,casnicia va fi fericita.

-daca visezi colier,curand vei suferi o pierdere grea in dragoste.Daca visezi iubitul/a,cu un colier la gat,urmeaza o casatorie si o viata de familie fericita.Daca mireasa poarta colier de perle la nunta,perlele se vor transforma in lacrimi pe perioada casatoriei.
-daca stai pe coltul mesei,nu te vei mai casatori..
-daca omori un corb,ranesti spiritul unui mare inaintas care a luat forma corbului pentru a vizita lumea.
-crapaturile de pe drum ocoleste-le,nu le sarii caci este cu ghinion.

-daca la examen vei scrie cu acelasi creion cu care te-ai pregatit pentru examen,creionul isi va aminti raspaunsurile.
-daca scapi o cratita care se opreste pe podea cu gura i jos,inseamna ca iti vei vedea curand iubitul/a.

-daca te visezi omorand pe cineva,intentionat sau accidental,semnifica o perioada intensa de stress prin care treci,si careia trebuie sa i te opui cu multa forta spre a nu-ti pierde controlul.
-daca visezi diamante,este un semn favorabil,care iti spune ca iti va fi recunoscuta valoarea si pozitia.

-daca iti pui o dorinta in timp ce arunci o moneda intr-o fantana,aceasta se va implini.Gandeste-te la o dorinta in timp ce iti pui pe degetul inelar al mainii stangi verigheta unei femei maritate;invarte-o te trei ori si dorinta ta va deveni curand realitate.
-aduce ghinion sa dai laptele in foc.

- o pana de lebada introdusa in perna partenerului de viata,iti va asigura fidelitatea lui.
-o lingura scapata pe jos,este semn ca iubitul/a trebuie sa vina.
-daca te castoresti in Mai,viata iti va fi grea si plina de amaraciuni.
-daca te mananca nasul,urmeaza sa te certi,sa iei bataie,sau sa te sarute un nebun.

-daca versi sare,te va urmari ghinionul in cazul in care nu arunci imediat un pic de piper,peste umar,exact in ochii demonului care asteapta sa-si faca treaba.
-pune sare pe treptele de la intrarea in noua ta casa si ghinionul va fi tinut afara
-supa sarata inseamna ca bucatarul este indragostit.
-daca te intorci din drum,iti va merge rau toata ziua.
-daca vezi o pisica neagra,iti aduce ghinion,iar pentru a scapa trebuie sa faci trei pasi inapoi.
-daca versi sare pe jos,e semn de cearta.
-daca cutitul este cu taisul in sus,deasemeni inseamna cearta in familie.
-mireasa trebuie sa poarte in ziua nuntii ceva vechi,ceva nou,ceva imprumutat si ceva albastru si atunci casnicia ei va fi lunga si fericita.

Misterioasa cetate a Altlantilor.

Intre fabulatie si adevar

Cand dezastrul a lovit, a facut-o cu o iuteala terifianta. A debutat cu un cutremur de proportii, urmat de un gigantic val tsunami, care a maturat aproape intreaga insula. Supravietuitorii au trait doar cat sa fie martorii unei si mai mari orori. Neputincioasa in fata stihiilor dezlantuite, insula s-a scufundat in intregime.

Acesta a fost destinul Atlantidei – cel putin dupa spusele lui Platon. Chiar si astazi, dupa aproape 2.400 de ani de la nasterea legendei, repovestirea ei nu pierde nimic din spectaculozitate si tragism.

Pana de curand, putini oameni de stiinta au privit cele relatate de Platon altfel decat ca preluari si prelucrari ale unui mit. Din iulie 2005, insa, au inceput sa apara dovezi care sustin si din punct de vedere stiintific afirmatiile filosofului. Anul trecut, in cadrul unei conferinte desfasurate pe insula Milos din Grecia, mai multi savanti au dezvaluit si au dezbatut rezultatele unor ample studii geologice si istorice intreprinse de catre o echipa internationala de cercetatori in vestul Stramtorii Gibraltar. Aceste rezultate acreditau ideea ca, in zona in care s-a desfasurat investigatia, a existat intr-adevar o insula lovita de un cutremur devastator si acoperita de un val tsunami chiar in perioada la care face referire Platon.

Cunoscuta din lucrarile filosofului grec Platon (427-247 i.Hr.), legenda Atlantidei face referire la o civilizatie extrem de avansata (“un pamant feeric, pasnic, prosper, cu cladiri monumentale si tehnologii inalte, create de catre o civilizatie superioara”) care a pierit ca urmare a unei calamitati de proportii.

De atunci, invatatii si savantii au dezbatut de nenumarate ori veridicitatea istorisirii lui Platon. Multi au catalogat-o drept un simplu mit, altii o considera o relatare trunchiata ce descrie efectele unei uriase eruptii vulcanice care a afectat asezarile de la Marea Mediterana cu peste o mie de ani inainte de vremea in care a trait Platon.

Niste structuri bizare descoperite pe fundul Mediteranei, in dreptul coastei cipriote, au fost desemnate, in 2004, drept vestigii ale orasului disparut. Insa o locatie mult mai probabila a Atlantidei se apreciaza a fi o mica portiune din dreptul Stramtorii Gibraltar – ipoteza insulei Spartel, reacreditata la inceputul acestui an.

Seful echipei de cercetatori, dr. Marc-Andre Gutscher, de la Institutul European de Studii Marine din Plouzane, Franta, considera ca asemanarea dintre legenda si realitatea geologica descoperita este izbitoare: “Posibilitatea ca un cutremur de mare magnitudine si un val tsunami sa devasteze regiunea geografica aleasa de Platon pentru legenda sa pare a fi mai mult decat o intamplare.”

Inca din timpul vietii filosofului grec, relatarea acestuia despre orasul-cetate scufundat a fost socotita neplauzibila sub mai multe aspecte, printre sceptici numarandu-se chiar si (la fel de ) celebrul elev al lui Platon, Aristotel. Nu putini au fost, totusi, cei care au dat crezare povestii. “Platon a spus raspicat ca niciegiptenii – care au transmis legenda Atlantisului grecilor – nu au fost creatorii acesteia, textul fiind tradus in limba lor dintr-o sursa mai veche si dintr-o limba ramasa necunoscuta”, precizeaza profesorul Robert Sarmast, autorul lucrarii “Descoperirea Atlantidei”.

Platon plaseaza evenimentul scufundarii acesteia “…cu 9.000 de ani inainte de Solon” – om politic atenian care a trait in jurul anului 600 i.Hr. -, adica acum aproximativ 11.610 de ani, o perioada din care nu s-au pastrat nici un fel de dovezi scrise.

In aceste conditii, nu este de mirare ca descrierea unei “civilizatii deosebit de avansate”, localizata intr-o “metropola infloritoare, cu ziduri aurite”, a provocat atata indoiala.

FACTS. Sa fi nascocit Platon Atlantida?
Daca da, de ce? In lucrarile sale, filosoful a facut mereu diferenta intre mit si realitate.

• Nascut la Atena in anul 427 i.Hr., Platon este recunoscut drept fondatorul filosofiei clasice (si cel mai mare filosof din toate timpurile), fiind elevul lui Socrate si profesorul lui Aristotel.
• In doua dintre celebrele sale dialoguri, “Timaios” si “Criton”, filosoful a sustinut ca vechea civilizatie a atlantilor ar fi avut legaturi cu cea ateniana, pe care a premers-o.
• Platon descrie Atlantida drept o insula de circa 15 kilometri diametru “gazduind un oras inconjurat de un imens zid circular”.
• “In interior se gaseau o serie de inele concentrice din piatra si canale de apa”, acestea din urma fiind folosite de navele comerciale pentru a patrunde in oras.
• Platon ofera detalii amanuntite privind forma si dimensiunile unor structuri, in timp ce altele sunt doar schitate si lasate in ceata. De asemenea, filosoful nu ne spune prea multe despre majoritatea tehnologiilor atlantilor, specificand doar faptul ca erau foarte avansate, “nepamantene”.
• In plus, el evoca lirico-metaforic, in pagini intregi, sistemul de canalizare si pe cel de alimentare cu apa rece si calda a orasului.
• Sa fie oare toate acestea simple fabulatii? Platon sustine ca relatarea sa este bazata pe o descriere obtinuta de catre marele om de stat atenian Solon de la preotii egipteni, in timpul calatoriilor acestuia in tara piramidelor.

Redescoperirile Atlantidei

Intemeiata pe o mare varietate de argumente contradictorii, pozitionarea Atlantidei a fost facuta, de-a lungul istoriei, in mai multe zone ale globului. In 1882, omul de stat si scriitorul american Ignatius Donnelly a realizat poate cea mai relevanta incercare de a urma cat mai fidel firul legendei, plasand Atlantida chiar in Oceanul Atlantic. Potrivit deductiilor sale, ingeniosii locuitori ai Atlantidei ar fi inventat printre altele praful de pusca si tehnici agricole extrem de avansate.

Aceste opinii indraznete au fascinat publicul larg, dar multi intelectuali au ramas sceptici. Starea lucrurilor s-a schimbat in 1939, cand arheologul grec Spyridon Marinatos a sustinut ideea ca legenda scufundarii Atlantidei isi are originea intr-un eveniment real: disparitia unei insule in urma unei eruptii vulcanice.

Astfel, relatarea lui Platon a revenit in atentia arheologilor si a istoricilor din intreaga lume. In primul rand, Marinatos a propus ca loc al dezastrului Thera – o insula care a existat dincolo de Coloanele lui Hercule, cum numea Platon Stramtoarea Gibraltar. Acelasi cercetator afirma ca pe acea insula a avut loc o eruptie vulcanica de proportii gigantice, pe care a plasat-o in jurul anului 1500 i.Hr. – cu aproximativ 900 de ani inainte de Solon si nu cu 9.000, cum sustine Platon. In plus, facand legatura intre eruptia vulcanica de pe insula Thera si disparitia faimoasei civilizatii minoice, Marinatos acorda credit existentei unei civilizatii avansate care s-a stins in urma dezastrului.

Misterul mediteranean

In anii ‘90 ai secolului trecut, Robert Sarmast sustinea ca Atlantida s-ar fi aflat la aproximativ 80 de kilometri sud-est de insula Cipru si ca ar fi fost distrusa in timpul inundarii bazinului mediteranean, cu circa 12.000 de ani in urma. In cursul anului 2004, profesorul Sarmast a dat publicitatii imagini ale unor structuri bizare descoperite in timpul unor scufundari de pana la 1.500 de metri adancime. “Aceste imagini arata ceea ce cred eu ca este cea mai veche structura construita de om”, mentiona el.

Sarmast nu se sfieste sa admita ca exista multe goluri in teoria sa. Unii geologi contraargumenteaza ca bazinul mediteranean a fost inundat cu peste 5 milioane de ani in urma si ca asa-zisele “structuri construite de om” sunt in intregime naturale. Chiar si asa, Sarmast spera sa produca dovezi hotaratoare in viitorul apropiat. “Intentia noastra este sa trimitem o sonda operata de la distanta sau chiar un submarin-prototip cu echipaj uman care sa cerceteze aceste structuri, astfel incat oamenii sa poata vedea vestigii ale Atlantidei.”

Chiar daca ideile lui Sarmast au atras interesul opiniei publice, in momentul de fata oamenii de stiinta sunt preocupati sa cerceteze o teorie de ultima ora care se apropie mult mai mult de descrierea lui Platon. In 2001, dr. Jacques Collina-Girard, de la Universitatea Mediteraneana din Franta, a subliniat un fapt relativ trecut cu vederea de catre alti specialisti, si anume ca, in urma cu aproximativ 12.000 de ani, a existat intr-adevar o insula chiar dincolo de Coloanele lui Hercule.

Urmare a ultimei glaciatiuni, insula Spartel se afla in prezent complet sub apa, dupa ce a fost acoperita de oceanul in crestere. Dr. Collina-Girard a scos in evidenta si faptul ca Spartel se afla intr-o zona puternic activa din punct de vedere seismic si maturata de valuri tsunami – exact tipul dezastrelor naturale presupuse a fi distrus Atlantida.

Ar putea fi relatarea lui Platon, atat de contestata de-a lungul timpului, adevarata pana la urma? Cele mai recente cercetari facute in zona au darul sa intrige. Marc-Andre Gutscher a relevat faptul ca sedimentele de pe fundul oceanului indica producerea unui cutremur devastator in regiunea respectiva in urma cu 12.000 de ani si ca valul tsunami rezultat ar fi atins inaltimi de peste 20 de metri. Pe de alta parte, indiciile spun ca insula Spartel nu ar fi avut un diametru mai mare de 500 de metri. Potrivit profesorului geolog Floyd McCoy, de la Universitatea din Hawaii, este necesara analiza unor roci din regiune pentru a putea da un verdict final. Floyd glumeste: “Va rog sa retineti ca fac referire doar la roci. Fac cinste cu o masa la restaurant daca se va gasi vreun vestigiu arheologic.”

Nimeni nu isi face iluzii ca istorisirea lui Platon – care cuprinde descrieri ale unor porturi intinse, ale unor temple si ale unui taram guvernat de fiii lui Poseidon – se va adeveri in intregime. Dar devine din ce in ce mai probabil ca povestea sa faca referire la un eveniment real – disparita unei civilizatii, produsa in vremuri preistorice.

Astfel, legenda Atlantidei ar putea fi interpretata ca un avertisment transmis de-a lungul mileniilor cu privire la nepasarea si la neputinta oamenilor in fata fenomenelor naturale. Asa cum au relevat cumplitele ravagii care au avut loc nu de mult in Oceanul Indian, nu suntem in masura sa controlam aceste forte nici in zilele noastre. Cum ar fi putut sa o faca atlantii in urma cu 12.000 de ani?

Prabusirea Imperiilor

• Sa fie responsabile dezastrele naturale de distrugerea unora dintre cele mai avansate civilizatii umane?
• De-a lungul timpului, istoricii s-au confruntat cu numeroase mistere asemanatoare celui al Atlantidei. De exemplu, disparitia culturii akkadiene, infloritoare in centrul actualului Irak in urma cu 4.000 de ani, a ramas o enigma pana in 2001, cand imagini luate din satelit au relevat existenta in zona a unei forme de relief cu diametrul de 3 kilometri care duce cu gandul la un crater. Imaginile sugereaza ca Orientul Mijlociu a fost lovit de un meteorit care a devastat regiunea cu o forta echivalenta celei obtinute prin detonarea a o suta de bombe cu hidrogen.
• Acum circa 3.600 de ani, asezarile de pe Thera, o insula vulcanica din Marea Mediterana, au fost distruse de o eruptie gigantica urmata de un tsunami. Se pare ca acest cataclism a cauzat si colapsul & disparitia civilizatiei minoice de pe insula Creta.
• Multi cercetatori sunt astazi de parere ca Atlantida si-a gasit sfarsitul cu aproximativ 12.000 de ani in urma. Daca este asa, aceasta data ar putea face legatura intre scufundarea Atlantidei si potopul biblic.Istorisiri referitoare la un potop de apa care a acoperit Pamantul se regasesc in mitologiile multor culturi antice. Stiintific, potopul s-ar explica prin cresterea nivelului marii cu 100 de metri, in urma unei incalziri bruste a climei. In urma cu 12.000 de ani, acest fenomen a dus la topirea galopanta a ghetarilor. Cercetarile geologice acrediteaza ideea ca potopul a afectat in proportii diferite intreaga Europa si o parte din Asia, epicentrul dezastrului aflandu-se in bazinul Mediteranei si in cel al Marii Negre. Dar, pentru oamenii care l-au trait si i-au supravietuit, evident ca o astfel de calamitate a avut valente universale.

FACTS. Atlantida, prin ochii unui clarvazator

In 1927, Edgar Cayce, un celebru clarvazator american, a declarat ca are cunostinta despre locatia celebrei cetati disparute. In timpul transelor sale hipnotice, Cayce a descris cu lux de amanunte o civilizatie avansata care a inflorit langa insula Bimini din Marea Caraibelor si care a cazut victima unui terifiant dezastru natural. In 1940, clarvazatorul a facut o predictie care s-a dovedit relativ adevarata: “Vestigiile Atlantidei vor fi descoperite spre finalul anilor ‘60.” Cayce a decedat in 1945, iar spusele sale au devenit oarecum realitate cand, in 1968, au fost descoperite blocuri de piatra cu inscriptii necunoscute si vestigii ale unor coloane de marmura scufundate langa insula Bimini. Totusi, analiza expertilor a demonstrat ulterior ca respectivele coloane fusesera construite in jurul anului 1800 si ca erau, probabil, materiale de constructie destinate conacelor de pe plantatiile de bumbac din sudul Statelor Unite. Cum au ajuns ele pe fundul marii ramane insa un mister.

10 posibile localizari ale Atlantidei

• Bimini. Insula din Bahamas. Atlantida a fost “vazuta” aici de catre medium-ul american Edgar Cayce.
• Marea Sargaselor. In secolul al XIX-lea, pe baza unor dovezi mai apoi contestate, congresman-ul american Ignatius Donnelly sugera ca insula scufundata se afla in acest perimetru.
• Insula Spartel. In anul 2001, francezul Jacques Collina-Girard a demonstrat ca, in urma cu 12.000 de ani, la vest de Stramtoarea Gibraltar se inalta din apa insula Spartel. In 2005, Dr. Marc-Andre Gutscher a sustinut, pe baza unor probe geologice, ca respectiva insula a fost chiar Atlantida.
• Insula Thera (Santorini) In 1939, arheologul grec Spyridon Marinatos a indicat aceasta insula drept posibila gazda a cetatii atlantilor.
• In apropierea coastei cipriote. La sfarsitul secolului XX, profesorul Robert Sarmast a pozitionat Atlantida la 80 de kilometri departare de Cipru.
• Insula Spitzbergen. Astronomul francez Joan Bailly a indicat o posibila situare a Atlantis-ului in largul coastei norvegiene.
• Insulele Canare. In secolul al XVII-lea, calugarul iezuit Athanase Kircher a formulat pentru prima oara ipoteza ca Insulele Canare ar fi ramasite ale Atlantidei. Teoria germanului a fost reluata in secolul XX.
• In inima Saharei. In 1919, romancierul Pierre Benoit a imaginat un tinut ascuns in nisipurile desertului saharian. El a declarat ca si-a fundamentat viziunea pe tezele unui botanist francez din secolul al XVIII-lea, D.A. Godron, care “avea dovezi” ca ruinele Atlantidei se afla sub nisipurile din nordul Africii.
• Insula Heligoland. Teoreticianul national-socialist Arthur Rosenberg a dezvoltat teza ca arienii erau un popor ales, descendenti ai atlantilor. Rosenberg se baza si pe ipotezele profesorului Jurgen Spanuth, conform carora vechea capitala a Atlantidei ar fi fost chiar aceasta insula germana situata in Marea Nordului.
• Antarctica. Aceasta este situarea sugerata in anul 1993 de doi scriitori canadieni, Rand si Rose Flem-Ath, in romanul “When the Sky Falls”.

  Sursa : descopera.ro

  UPDATE :  foto reportaj despre descoperirea [ din nou ] a Atlantidei.

  Acesti cercetatori insista ca imaginile prezinta ceea ce par a fi ruinele unui oras care ar putea predata piramidele egiptene, aparute dupa anul 2600 i.Hr. Arheologii au declarat chiar, pentru o publicatie franceza, ca una dintre structurii se aseamana cu o piramida.

  

  Acum, grupul anonim asteapta sa adune fonduri pentru explorarea amanuntita a locatiei secrete unde au fost obtinute imaginile. Pana atunci, pentru a avea exclusivitate asupra subiectului, nu vor sa dezvaluie amplasarea sa exacta, divulgand numai ca locul se afla undeva in Marea Caraibelor.

  

  Aceste declaratii au alimentat dezbateri febrile pe Internet, desi scepticii s-au abtinut sa le demoleze in intregime, pastrandu-si oarecare rezerve pana cand planuita expeditie va avea loc.

  

  Legenda Atlantidei, un oras cu imense bogatii, cunostinte magice si putere, ce s-a scufundat misterios sub ape, a fascinat milioane de oameni. Din timp in timp, sperantele descoperirii acestui oras de legenda au inflorit sub incidenta unor explorari, fiind la scurt timp ingropate de dovezile gasite sau de lipsa lor.

  Se crede ca locul unde a inflorit candva orasul pierdut al Atlantidei a fost acoperit de un mare potop in jurul anului 5 000 i.Hr., posibil chiar de Potopul biblic, mentionat in Vechiul Testament. De-a lungul timpului, urme ale “Atlantidei” au fost anuntate in Marea Neagra, in Marea Mediterana dintre Cipru si Siria, in Marea Nordului si, in acest an, cu ajutorul Google Earth, chiar in apropierea coastei vestice a Africii.

  Sursa: The Telegraph

Exista viata dupa moarte ? Exista Dumnezeu? [ + Video documentar ]

Exista viata dincolo de moarte? Este o intrebare monumentala care a intrigat omenirea de-a lungul istoriei sale. Stiinta a analizat fiecare element, fiecare organ, fiecare proces din corpul uman, iar dovezile tind sa arate ca atunci cand acesta cedeaza, pur si simplu ne incetam existenta.

Totusi, in ciuda dovezilor stiintifice coplesitoare, un procent mare din populatie continua sa creada ca viata este mai mult decat o suma de organe, iar sufletul transcede forma fizica.

De ce nu acceptam ce spune stiinta?

Poate ca este vorba despre o trasatura umana, aroganta, care ne face sa credem ca suntem prea speciali ca sa murim pur si simplu. Sau este vorba de frica?

Oamenii de stiinta inca incearca sa descopere unde se localizeaza subconstientul, cum si de ce este necesar sa visam, de ce exista diferente in structura creierului la mai multe nationalitati, femei, barbati, dreptaci, stangaci, homosexuali. Exista ceea ce s-ar numi o memorie a speciei? Si lista poate continua.

O intrebare mai interesanta, potrivit Unexplained-mysteries, este: Ce dovezi sunt care sa sugereze ca mai este si un alt plan de existenta – viata de dupa moarte? De ce sunt atat de multi care nu cred ce spune stiinta?

Oamenii care au vazut moartea cu ochii

Sunt foarte multi oameni, care au fost resuscitati, si care vorbesc despre lumina de la capatul tunelului si intalniri cu rude care murisera.

In mod surprinzator si deranjant, exista povesti si despre unii oameni care ajung intr-un loc al torturii si durerii.

Multe dintre descrieri sunt identice, iar atunci cand oamenii de stiinta au observat acest lucru, au inceput sa studieze in mod serios fenomenul.

Concluzia stiintifica, pana in 2008, era ca lumina de la capatul tunelului este un produs combinat al cortexului privat de oxigen si al endorfinelor care se elibereaza in corp in apropierea mortii.

Totusi, stiinta nu poate explica modul in care persoanele care au “experimentat” moartea si-au parasit corpul si au vazut tot ceea ce se intampla in jurul lor. Sau cum au primit mesaje de la rude decedate, continand informatii si detalii pe care nu ar fi avut cum sa le stie.

Samanii din padurile tropicale

Etnobotanistii, cei care studiaza relatia dintre plante, oameni si medicina, au povestit despre un fenomen incredibil, intalnit in mai multe mici triburi.

Exista peste 100.000 de specii de plante in padurile tropicale din intreaga lume, dar, triburile individuale pot combina cateva pentru a face un medicament eficient in tratarea bolilor locale.

Matematic, sansele ca o astfel de combinatie sa fie utila sunt minime, dar, studiind un trib din Samoa, s-a ajuns la concluzia ca remediile lor sunt eficiente in proportie de 86%.

In plus, mai multe triburi, care nu puteau sa comunice unele cu altele, aveau acelasi tratament pentru o boala, cu mici variatii regionale.

Atunci cand au fost intrebati despre cum stiu ce plante sa combine, membrii triburilor au spus ca samanul a obtinut informatia in timp ce se afla intr-un alt plan spiritual.

Samanii sunt considerati sfinti si isi petrec viata in meditatie si rugaciune. Ei ofera consiliere membrilor tribului in orice problema, incluzandu-le pe cele medicale.

Pentru a atinge alt plan spiritual, multi samani folosesc substante halucinogene naturale, printre care si “ciuperci magice”. Odata ajunsi in acest plan, ei se consulta cu spirite atoatestiutoare, care le raspund la intrebari. Dovada? O gasim in intelepciunea si cunostiintele lor.

Reincarnarea

Sunt multe cazuri bine documentate care par sa ofere dovezi indiscutabile ale reincarnarii. O mare parte dintre acestea au ca subiect copii, care intr-un mod surprinzator, sunt constienti de fiecare aspect al vietii unei persoane decedate – detalii pe care nu aveau cum sa le stie din propriile experiente.

In cazul lui Cameron McCauley, nascut in Glasgow, in Scotia, de la varsta de doi ani, acesta a inceput sa vorbeasca despre viata sa pe mica insula Barra, aflata la mai mult de 220 de mile departare.

Cameron a explicat cum ca pe tatal sau din Barra il chema Shane Robertson si a murit calcat de o masina. Isi descria in detaliu locuinta, unde ii placea sa se joace cu cainele sau.

Ii era atat de dor de vechea sa viata, incat familia sa l-a dus pe insula Barr. Au gasit casa, care la exterior era exact asa cum o descrisese Cameron, desi interiorul fusese modernizat.

Prin intermediul unui genealogist, a fost descoperita o anule Gillian Robertson, care isi aducea aminte de cainele familiei. Shane Robertson nu a fost de gasit.

Multi oameni cred ca sufletul ramane intact dupa moarte si renaste intr-un corp nou. De obicei, memoria vietii anterioare nu este accesibila, dar poate ramane undeva ascunsa, cauzand frici neobisnuite sau irationale, pasiuni si interese.

Teorii despre un Univers constient

Exista persoane care cred ca Universul este o entitate constienta, si ca acesta a produs viata ca rezultat al unui gand constient.

Aceste idei sunt sprijinite de unele zone teoretice din fizica cuantica.

Doctorul Gerald Schroeder a propus o teorie potrivit careia creierul uman functioneaza ca un aparat radio, receptand informatii de la constient, care este extern creierului, si care, mai mult, adauga experiente individuale si sentimente, colectivului.

Ce spune fizica cuantica

Pe taramurile fizicii cuantice, corpul uman, descompus in particule de baza, este energie.

Toata materia este energie – energie sub forma de unde de lumina, parte din spectrul electro-magnetic.

Materia nu este de fapt solida. La o “privire mai atenta”, materia este compusa din electroni, care se invart in jurul unui nucleu, si protoni.

Faimoasa ecuatie a lui Einstein, E= MC2, (E este energia, M materia si C este viteza luminii) arata ca materia si energia sunt de fapt acelasi lucru.

Legea conservarii energiei arata ca aceasta poate fi transformata, dar nu poate fi creata sau distrusa. Cantitatea de energie din Univers este mereu aceeasi.

Bazandu-ne pe aceasta lege, energia corpului uman a existat inca de la Big Bang, atunci cand a aparut acest Univers. Intrebarea interesanta este daca energia poate sa retina informatie in legatura cu formele anterioare.

Este o tema care va fi dezbatuta in continuare timp de nenumarati ani. O intrebare arzatoare, al carei raspuns il vom afla poate intr-o zi.

Sursa: Ziare.com

Partea 1/9

Partea 2/9

Partea 3/9

Partea 4/9

Partea 5/9

Partea 6/9

Partea 7/9

Partea 8/9

Partea 9/9

Extratereştrii au luat contact cu Terra !

Deţinătorul recordului pentru cea mai lungă ieşire pe Lună susţine că NASA voia să păstreze secretul 60 de ani

Astronautul Edgar Mitchell, care a luat parte la misiunea Apollo 14, a făcut afirmaţii şocante. El susţine că extratereştrii au contactat Pământul de mai multe ori.

Astăzi în vârstă de 77 de ani, astronautul Edgar Mitchell a declarat de asemenea că NASA a hotărât ca acest adevăr să fie ascuns timp de 60 de ani.

Mitchell, care a fost pilotul modulului lunar în cadrul misiunii Apollo 14 şi, totodată, al şaselea om care a păşit pe Lună, a făcut aceste afirmaţii într-un interviu pentru postul de radio american Kerrang! Cu acest prilej, Edgar Mitchell a mai spus că surse din NASA – care au avut contacte cu extratereştrii – i-au descris ca pe nişte fiinţe „de înălţime mică, ce păreau bizare oamenilor”.

Astronautul a subliniat că aceştia ar arăta aşa cum sunt cei descrişi în cultura populară, de înălţime mică, cu cap şi ochi mari.

Dacă ar fi fost ostili, am fi dispărut

Pasionat de fenomene paranormale, Mitchell a explicat că tehnologia noastră „nu este nici pe departe atât de sofisticată” ca a lor şi că, „dacă ar fi fost ostili”, „am fi dispărut până acum”.”Am fost destul de privilegiat să aflu că am fost vizitaţi şi că fenomenele OZN sunt reale”, a spus Mitchell.

„Am făcut parte din cercurile militare şi ale serviciilor secrete, care ştiu că, dincolo de ceea ce se cunoaşte public, am fost vizitaţi.

Citind ziarele recent, îmi dau seama că s-a întâmplat chiar de mai multe ori”, a adăugat astronautul. Oficialii NASA au reacţionat rapid la afirmaţiile acestuia, printr-un purtător de cuvânt: „NASA nu se ocupă cu depistarea OZN-urilor. NASA nu este implicată în acoperirea urmelor de viaţă extraterestră de pe această planetă sau din univers”.

Incidentul Roswell, în curs de investigare

Doctor în aeronautică şi astronautică, Edgar Mitchell deţine, împreună cu comandantul misiunii Apollo 14, Alan Shepard, recordul pentru cea mai lungă ieşire pe Lună – 9 ore şi 17 minute. Referitor la celebrul incident de la Roswell, New Mexico, din 1947, acesta susţine că a fost locul prăbuşirii unei navete extraterestre reale şi că fenomene similare sunt în curs de investigare.

sursa : Adevarul

Runele magice.

Enigmele ingropate in “litere”

• 13.000 de placute funerare au fost descoperite in Toscana. Savantii stiu sa le citeasca fonetic, insa nu reusesc deloc sa le inteleaga sensul. In consecinta, etrusca ramane o limba necunoscuta, iar despre stapanii Romei de dinaintea romanilor lipsesc, pe mai departe, o serie de informatii esentiale.
• 10.000 de inscriptii din Sudan. Scrierea meroitica rezista si ea incercarilor de descifrare.
• Discul de argila cretan de la Phaistos. 241 de semne imposibil de echivalat.

Acest scenariu al neputintei se repeta cam peste tot in lume, din Mexic – Valea Oaxaca (inscriptiile zapotece, sec. X i.Hr.), Cascajal (inscriptia olmeca perpetuand, vreme de 3.000 de ani, misterul a 62 de semne) sau frontiera cu Honduras (300 de documente impenetrabile redactate in limba nahuatl) – in Insula Pastelui (circa 20 de placute de lemn gravate cu 595 de semne de baza si peste 1.400 de glife) sau in Iran (21 de inscriptii in piatra ori pe placute de argila gasite la Susa si atribuite protoelamitei), in Valea Indului (400 de semne identificate pe sigiliile harapeene) si, mult mai aproape de inima civilizatiei europene antice, in insulele grecesti (hieroglifele din Creta, datand de acum patru milenii, sau scrierea minoica din Cipru, cu peste 2.500 de semne, din aceeasi perioada).

Urmasii lui Champollion nu au toti la dispozitie o comoara precum stela de la Rosetta, care continea acelasi text in trei scrieri diferite: greaca veche, demotica si egipteana. In schimb, au computere ultraperformante, care pot compara, in cateva secunde, mii de versiuni posibile ale uneia si aceleiasi unitati semantice.

Cu toate acestea, limba aztecilor, inca vorbita pe scara larga de catre indigenii mexicani, nu a putut fi descifrata complet la nivel pictografic, nivel la care prezinta o combinatie naucitoare de litere, glife (reprezentari figurative stilizate) si diferite desene antropomorfe sau zoomorfe.

S-au conceput deja trei programe de ordinator, insa progresele nu sunt realmente semnificative, desi au fost analizate circa 12.000 de glife si 6.000 de “personaje”.

Epigrafistii nu reusesc sa stapaneasca pe deplin nici cuneiformele sumeriene identificate in alfabetele limbilor houritte (folosita in Mesopotamia de nord) si ourarteana (vorbita in Anatolia orientala), ce dateaza din primele doua milenii de dinaintea erei noastre. Unii specialisti le considera chiar cele mai vechi alfabete cunoscute, bazandu-se pe o serie de descoperiri facute la Uruk, in sudul Mesopotamiei (azi, zona localizata in Irak).

Pe tablitele de argila de aici, s-au gasit mesaje ale regelui Enmerkar, prin care acesta le facea o comanda de metale pretioase negutatorilor din orasul Aratta (in Iranul din vremea noastra). Dificultatile incep sa apara atunci cand se compara texte de proveniente diferite, caci cuneiformele au servit unui numar de 15 limbi si dialecte, vorbite intr-un areal imens, ce se intindea de la Mediterana pana in Persia, incluzand Anatolia si intreaga Peninsula Arabica. Un echivalent al pietrei magice de la Rosetta a fost descoperit la Persepolis, dar, initial, acesta mai mult i-a incurcat pe cercetatori, intrucat pe artefact se afla inscriptii pentru care s-au folosit trei randuri de cuneiforme distincte!

Dupa ce, in 1842-1843, consulul francez de la Mossul, Paul-Emile Botta, a identificat, in jurul Babilonului, mai multe inscrisuri revelatoare, alfabetul unei limbi asiriene protopersane a fost descifrat la jumatatea secolului XIX, in urma descoperirii unui document fabulos. Este vorba despre biografia oficiala a marelui rege Darius, asa cum a fost ea daltuita in piatra, la Behistoun, in muntii Iranului. O copie a textului a fost dusa in Anglia de catre tanarul militar englez Henry Rawlinson (foto, jos), iar in 1857, sub supravegherea Royal Asiatic Society din Londra, Rawlinson, alaturi de Willian Henry Fox Talbot, francezul Jules Oppert si pastorul irlandez Edward Hincks, a oferit una dintre cele patru versiuni paralele de traducere a textului original, unul care combina caracterele ideografice cu cele fonetice. In consecinta, Rawlinson, care, in final, a primit titlul de Sir din partea reginei Victoria, este considerat, de multi, echivalentul britanic al lui Champollion.

O preocupare speciala o reprezinta, azi, o alta limba disparuta, folosita, cu cateva secole inainte de Hristos, in Nubia egipteana (nordul Sudanului de azi). Meroitica este limba protonubiana din care s-au format majoritatea dialectelor nilo-sahariene moderne, vorbite pe o suprafata vasta, din Ciad pana in Eritreea. Inca de la inceputul secolului XIX, Frederic Cailliaud a publicat copii ale unor inscriptii meroitice, insa abia in 1911 egiptologul Francis Griffith a reusit sa echivaleze partial doua dintre variantele lor idiomatice. Apoi, cercetarea a stagnat, iar in 1964, pe urmele lui Joseph H. Greenberg, Bruce Trigger a reincadrat ramificatia de dialecte in arborele limbilor sudanice orientale. Pentru a se intelege dificultatea acestei cercetari comparatiste, e de notat ca, pana in 2007, s-a reusit reconstituirea a doar 300 de cuvinte…

Protocronisme autohtone – misterioasele tablite din Romania

Limba sau limbile vorbite in vechime pe teritoriul Romaniei au lasat putine probe epigrafice, dar au nascut controverse enorme.

In 1961, in satul Tartaria de langa Alba Iulia, mai exact in santierul Gura Luncii de pe malul Muresului, membri ai echipei arheologului clujean Nicolae Vlassa au descoperit (in absenta lui Vlassa, seara, putin inaintea terminarii programului de lucru), alaturi de alte artefacte care insoteau in timp ramasitele unui barbat din vechime (probabil, un saman), trei tablete de lut nears, care ar putea schimba intreaga conceptie actuala despre originea scrisului. Datate cu carbon radioactiv, tablitele – despre care se credea initial ca au fost realizate in jurul anului 2700 i.Hr. – s-au dovedit a fi mult mai vechi, cam din anul 5.500 i.Hr., inaintea primelor inscriptii sumeriene sau, pe plan european, a celor minoice din Creta.

Obiecte similare au fost descoperite si la Lepenski Vir, in Serbia, sau la Karanovo si Gracianita, in Bulgaria, ceea ce elimina ipoteza unor contrafaceri extrem de abile. In plus, tablite aemanatoare, dar din fier, au fost excavate de langa Portile de Fier, fapt ce indica un continuum balcanic (asa-numita Cultura Vinca, de la numele unei suburbii a Belgradului, unde, in 1908, au fost identificate tablite asemanatoare celor de la Tartaria) bazat pe o posibila forma de scriitura care precede cu un mileniu cuneiformele din Mesopotamia.

O teza aparent fantezista, dar care a primit sustinere din partea mai multor savanti romani si straini, precum rusul N. Jirov in 1971, urmat de polonezul Ludwig Zailer sau de ungurul Janos Harmatty, afirma ca scrierea de tip Tartaria este protosumeriana, momentul realizarii ei fiind urmat de o migratie de populatie din zona Traciei spre cea a Orientului Apropiat.

Din cauza putinatatii dovezilor existente si a unor neconcordante din articolele lui Vlassa consacrate subiectului, specialistii nu au cazut de acord daca este vorba de un mesaj realizat cu un sistem grafic echivalabil unui alfabet sau de reprezentari mai degraba picturale, cu caracter totemic, unde apar, pe langa simboluri abstracte, si glife usor recognoscibile (un animal cornut, un chip de om, o ramura de copac).

Arhaicele pictograme au primit, pe langa multele contestari care le integrau mai degraba in randul amuletelor, statutul de protoscriitura din partea unui savant de talia Marijei Gimbutas, chiar daca – din neglijenta? – arheologul roman implicat nu a putut lamuri mai multe semne de intrebare procedurale (situatia stratigrafica a tablitelor, reproducerea in situ a complexului arheologic in care s-a efectuat descoperirea, absenta fotografiilor de la locul excavatiilor, posibila ardere a obiectelor in laboratorul de restaurare din Cluj, nementionarea in raportul preliminar de sapatura a tratamentului suportat de piese etc.).

O controversa similara, dar fara impact international, o ridica si chestiunea ipoteticelor tablite dacice din aur de la Sinaia. Se pare ca, in secolul al XIX-lea, in jurul anului 1873, au fost descoperite, fie in cadrul unor lucrari efectuate la temelia Manastirii Sinaia (pe locul unui fost altar al cultului zalmoxian?), fie la saparea fundatiei Castelului Peles, un numar neprecizat de tablite de aur cu inscriptii dacice.

Dupa ce au fost copiate pe alte tablite, dar de plumb, o parte ar fi fost topite de Carol I (caruia ii fusesera daruite de premierul Lascar Catargiu) pentru a finanta constructia resedintei sale montane, in timp ce alta parte ar fi fost depozitate in tezaurul Bancii Nationale si ar fi luat drumul Moscovei, impreuna cu Closca cu puii de aur si alte valori, in timpul momentelor critice de la finalul primului Razboi Mondial.

Conform marturiei extrem de discutabile a unui fost ofiter din trupele speciale sovietice (Vitalie Usturoi, convertit, dupa 1989, in om de afaceri si implicat in mai multe scandaluri, inclusiv de contrabanda cu materiale radioactive), unele tablite s-ar afla in continuare in Rusia, in timp ce altele – circa 35-40 – ar fi reintrat, in secret, in tezaurul Bancii Nationale de la Bucuresti. De asemenea, s-au facut conexiuni intre pictogramele de la Sinaia si scrierea pe mandibule de cai de la Chitila (concurand scrierea pe carapace de broasca testoasa din China neolitica), fapt ce ridica intreaga afacere la un nivel greu de probat stiintific.

In 2003, o carte a lui Dan Romalo, “Cronica apocrifa pe placi de plumb?”, starnea agitatie in presa si, pe alocuri, in lumea academica romaneasca. Autorul, inginer pensionar, povestea ca, in tinerete, prin anii ‘40, fusese chemat sa fotografieze niste misterioase placute de plumb depozitate in subsolurile Muzeului de Antichitati din Bucuresti. Laolalta, tablitele constituiau o epopee fastuoasa a regilor daci, cu imagini parca desprinse (sau copiate?) de pe Columna lui Traian si ample fragmente de scriitura in alfabet grecesc, dar si intr-o limba necunoscuta, posibil in limba daca.

Istoricii s-au temut mai multe decenii ca ele ar fi reprezentat niste falsuri, asa ca nu s-au inghesuit sa le cerceteze. O prietena a familei Romalo, Marioara Golescu, s-ar fi incumetat, insa, sa inceapa redactarea unei carti consacrate acestui fenomen si, cu acordul directorului muzeului, profesorul Ion Nestor, l-ar fi chemat pe tanarul Dan Romalo sa le fotografieze. Se pare ca, la acel moment, nu se cunostea nici macar provenienta aproximativa a obiectelor, existand doar presupunerea ca ele ar fi fost aduse la muzeu pe la inceputul secolului XX, de catre academicianul Grigore Tocilescu, cunoscut epigrafist.

In anii ‘80, la Muzeul (redenumit) de Arheologie, ar mai fi ramas doar patru asemenea tablite (altele doua regasindu-se in colectia Manastirii Sinaia), insa, printr-un miracol, dupa cutremurul din 1977, mama lui Dan Romalo a reusit sa salveze o mare parte dintre cliseele realizate in 1943-1944. In prezent, oficiali ai Muzeului de Arheologie sustin ca detin pana la 35 de artefacte (din aproape 100 existente candva), estimand numarul lor total pe teritoriul Romaniei, in colectii particulare sau institutionalizate, la circa 50.

S-au emis mai multe ipoteze legate de subiect. Originea obiectelor este, in continuare, extrem de disputata: placi de aur, copiate ulterior in plumb, sau de plumb (dintr-un aliaj aproape identic cu cel folosit la Sarmisegetuza) dar acoperite initial cu folie de aur si realizate de marii preoti daci (teza reluata de Dumitru Manolache in cartea sa din 2006 “Tezaurul dacic de la Sinaia – legenda sau adevar ocultat?”), ori falsuri exceptionale atribuite fie invatatilor din Scoala Ardeleana, fie lui Bogdan Petriceicu Hasdeu (recidivist dovedit – “Diploma barladeana”, “Hrisovul lui Iurg Koriatovici” – in materie de falsuri patriotice, in opinia lui P.P. Panaitescu) sau Nicolae Densusianu (autorul cartii “Dacia preistorica”), fie unor anonimi geniali (inclusiv un savant de talia lui Vasile Parvan mergand pe aceasta interpretare)?

Un lucru este clar: asemenea materiale, extrem de coerente, nu puteau fi opera unui diletant, ci a unor martori ai evenimentelor narate sau a unor cunoscatori ulteriori ai lor, care aprofundasera subiectul.

Surse foto: 2012en, Lovendal, Dacia.org, Atlas

Facts. DICTIONAR A-Z

A. Akkadiana. Limba semitica vorbita in Mesopotamia de catre babilonieni si asirieni, cu trei milenii inainte de Hristos, a carei scriere era bazata pe cuneiforme sumeriene ce reprezentau silabe cu vocale bine definite.

B. Bolter, Jay David (n. 1951). Teoretician al fenomenului comunicational contemporan, conform caruia omenirea a intrat in stadiul final al culturii de tip “print”.

C. Champollion, Jean-Francois (1790-1832). Savant francez care, comparand elina cu demotica si cu hieroglifele egiptene, a reusit sa le descifreze pe acestea din urma in 1822, folosind inscriptia trilingva existenta pe stela de la Rosetta.

D. Densusianu, Nicolae (1846-1911). Istoric roman, academician, autor al tomului “Dacia preistorica” (aparut postum, in 1913), unul dintre cei suspectati ca ar fi fost falsificator al tablitelor dacice de aur de la Sinaia.

E. Epigrafie. Stiinta care se ocupa cu descifrarea inscriptiilor in piatra, metal sau alte materiale dure.

F. Fenicieni. Au dezvoltat, in jurul anului 1050 i.Hr., un alfabet propriu, bazat strict pe consoane, asemenea egiptenilor.

G. Grotenfeld, Georg. Cercetator german care a reusit sa descifreze, in 1802, inscriptiile in trei limbi sumeriene de la Persepolis, identificand 42 de cuneiforme principale si intuind structura silabica a idiomurilor folosite.

H. Hieroglife. Caractere figurative cu care a fost realizata scrierea vechilor egipteni, folosita din Antichitate pana in anul 394.

I. Ind, Valea. Zona in care, in anii 2600-1900 i.Hr., s-a practicat – in special pe sigilii – o scriere inca nedescifrata, bazata pe limba harapeeana.

J. Japonia. Sistemul japonez de scriere folosit azi este o combinatie unica a trei sisteme diferite: unul logografic, de inspiratie chineza (kanji) si doua silabice, locale (hiragana si katakana). In aceeasi propozitie, pot fi intalnite caractere din toate cele trei sisteme.

K. Koriatovici, Iurg. Personaj inventat de Hasdeu intr-un fals document medieval, datat 1374, prin care se facea o donatie ce includea satul Zabrauti.

L. Lee, Tim Berners, Sir (1955). Savant de origine engleza, cercetator la Massachusetts Institute of Technology (MIT), inventatorul HTML (HyperText Markup Language), codul apt sa creeze layout-urile ingloband grafica si text care au stat la baza crearii paginilor de web.

M. Marek, Kurt Wilhelm (1915-1972). Savant german, autor – sub pseudonimul-anagrama Ceram – al volumului “Zei, morminte, carturari”, subintitulat “Romanul arheologiei”, in care este prezentata si odiseea stiintifica a lui Champollion.

N. Niebuhr, Carsten (1733-1815). Arheolog danez care a descoperit si studiat inscriptiile trilingve, realizate cu cuneiforme, de la Persepolis (Iran).

O. Olmec. Cel mai vechi sistem de scriere precolumbian (900 i.Hr.), precedand scrierea zapoteca. Inscriptia descoperita in 2006 la Cascajal – si inca nedescifrata – foloseste 62 de simboluri, dintre care 28 unice.

P. Parvan, Vasile (1882-1927). Cel mai mare arheolog roman, a considerat ca presupusele tablite dacice de la Sinaia reprezinta simple falsuri.

Q. Qin. Dinastie chineza venita la putere in anul 221 i.Hr., care a ramas in istorie pentru construirea Marelui Zid Chinezesc si pentru prima standardizare a limbii si scrierii celui mai numeros popor al lumii.

R. Rawlinson, Henry C., Sir. Militar britanic caruia, in 1846, ii parvine o copie a biografiei regelui persan Darius, descoperita la Behistoun, in muntii Iranului. Supranumit “tatal cuneiformelor”.

S. Silabic. Sistem de scriere, folosit inca din Antichitate in diferite zone ale lumii, in care caracterele reprezinta silabe, nu sunete individuale.

T. Trigger, Bruce C. (1937-2006). Arheolog si lingvist canadian, remarcat pentru studiile sale de egiptologie, a contribuit la descifrarea partiala a alfabetului nubian meroitic.

U. Uruk. Oras in Mesopotamia in care au fost descoperite unele dintre primele dovezi ale scrisului sub forma unor placute din argila pe care, cu sase milenii in urma, erau inregistrate recoltele si efectivele turmelor de vite.

V. Vlassa, Nicolae. Arheolog clujean care, in 1961, a descoperit la Tartaria trei tablite de lut din Neolitic, pe care se afla elemente ale unui posibil sistem de protoscriere.

W. Wadi el-Hol. Zona din Valea Nilului in care au fost descoperite inscriptii realizate cu cel mai vechi alfabet egiptean, datand din anul 2000 i.Hr.

X. Xanadu. Primul proiect din categoria hypertext, initiat in 1960 de Ted Nelson. Este considerat punctul de cotitura in trecerea de la scrierea pe hartie la scrierea pe computer.

Z. Zhuang. Numeros grup etnic din China (peste 18 milioane de persoane), care foloseste alfabetul logografic Sawndip – atestat inca din anul 689 si derivat din cel chinezesc Han, dar transliterat, din 1957, cu caractere romane.

*****

sursa : www.descopera.ro

Avatar by James Cameron . Impresii. VEZI FILMUL AICI !

Lung, dar neplictisitor, cu multe efecte speciale, fara prea multi timpi morti, mega productia ce a costat aproximativ 400 milioane de dolari (pe criza asta …) este insa plina si de alte simboluri si mesaje pe care evident cunoscatorii le-au observat.

Na’vi traiesc in copaci si sunt una cu natura. Se inchina Mother Earth, aidoma paganilor contemporani zeitei Gaia si considera ca exista o reţea de energie care curge prin toate lucrurile vii. Stau stransi in jurul unui copac de unde le vorbesc stramosii si au toate lucrurile in comun.

Spre deosebire de societatile tribale de pe pamant, in acea lume extraterestra femeia este cu totul egala barbatului, vanand alaturi de el si alegandu-si sotul dupa bunu-i plac. Ei traiesc intr-un echilibru perfect cu natura si nu s-au inmultit excesiv …

Ca toate mega productiile de la Hollywood si aceasta este o propaganda new age (ce presupune evident si credinta in reincarnare), prin urmare nu putea lipsi conceptul conform caruia  „toata energia este împrumutata si intr-o zi va trebui sa o dai inapoi”.

Desi ar avea acces la ea, populatia Na’vi refuza folosirea altei tehnologii decat arcul, cutitul si calaritul cailor sau a pterodactililor. Si aici e una din chichitele filmului. Desigur, in principiu nu e rau sa traiesti cat mai simplu in mijlocul naturii, problema e ce anume se urmareste a se sublinia …

Trimis in mijlocul acestor new age–isti albastri, personajul principal Jake Sully are rolul de se infiltra in comunitatea lor si de a le castiga increderea.

Dar descoperind o asa de perfecta si verde lume, fara emisii de carbon, acesta realizeaza cat de ticaloasa e propria sa specie. Si devine furios pe semenii sai ce si-au distrus planeta. Deplange lipsa vegetatiei din lumea sa pe moarte si acuza omenirea ca si-au ucis mama, adica zeita pamant. Si constata cum in ticalosia lor, companiile si-au trimis slujbasii sa cucereasca noua planeta, sa-i fure resursele si sa-i extermine populatia.

Atat de dezgustat este realizatorul James Cameron de specia umana incat a creat prima mega productie SF in care intr-un razboi pamanteni- extraterestrii, cei buni sunt creaturile cu urechi ascutie si coada.

De fapt, atat de greata ii este de oameni, incat eroul Sully nu doar ca alege sa lupte alaturi de pieile albastre, dar chiar renunta la vechiul sau trup.

Referitor la productie sa, Cameron declara ca Avatar abordeaza impactul omenirii asupra mediului natural si avertizeaza asupra pericolelor la care suntem supusi daca nu se vor intreprinde urgent masuri pentru a fi intr-un echilibru perfect cu pamantul. Condamna de asemenea consumerismul si iubirea excesiva fata de tehnologie.

Mai trebuie subliniat faptul ca in religia hindusa, avatarul este o manifestare trupeasca (incarnare) a unei fiinte divine in forma de om sau animal. De obicei, o zeitate (deva), care exista la un nivel mai inalt de realitate, alege sa se manifeste trupeste (avatar) in nivelul inferior de realitate al oamenilor pentru scopuri specifice.

Herald Sun: „AVATAR, raspunsul visului celor ce participa la summitul din Copenhaga”

MAJORITATEA oamenilor vor lega evenimentul mortii panicii in legatura cu incalzirea globala nu de fiasco-ul din Copenhaga – plictisitor! – ci din Avatar.

Nu o fi cea mai scumpa conferinta din acest domeniu, dar este cel mai scump film din lume, film ce va ramane in memorie ca momentul cand credinta ‘verde’ a inceput a se contracta de la prostia pura.

Avatar este de fapt visul celor ce sustin incalzirea globala, filmat in 3D. Desfasurandu-se prin ochelarii specifici, aceasta creatie spectaculoasa a lui James Cameron, in valoare de 400 milioane dolari, arata in final unde a ajuns acest cult al incalzirii globale.

Si se poate vedea, de asemeni, totul se va rasfrange asupra pamantului.

Decembrie 2009. Retineti. Inceputul sfarsitului, chiar daca Avatar este posibil sa devina filmul cu cele mai mari incasari din istorie.

Cameron, a carui capodopera anterioara a fost Titanic, a creat o noua planeta virtuala denumita Pandora, pe care, in perioada viitoare de 150 de ani, oamenii  si-au format un mic stabiliment.

Acolo ei exploateaza un minereu atat de rar incat este denumit Unobtainium (groan), iar cel mai mare zacamant al acestuia se afla chiar sub marele copac sacru al speciei dominante de pe planeta, extraterestrii albastri umanoizi denumiti Na’vi.

Daca Tim Flannery, Al Gore si alti delegati din Copenhaga s-ar pune de acord macar sa schiteze un nou tip de om, ar semana foarte mult cu aceste creaturi 3D.

Creaturile Na’vi traiesc in copaci, in armonie cu natura. Ei venereaza Zeita Mama Pamant si, la fel cu gaianii de astazi, vorbesc in mod semnificativ de “o retea de energie ce interactioneaza cu toate fiintele”. Ei beau apa ce se strange pe frunze gigant si canta in jurul unui copac ce le vorbeste de stramosi.

De asemeni, nu exista discriminare sexuala, caci femeile sunt egale cu barbatii, ele vaneaza si isi aleg singure sotul. Bineinteles, ca si in Hollywood, se gasesc si aici cei ce cred in reincarnare care considera ca “toata energia este imprumutata si intr-o zi aceasta trebuie data inapoi“.

Si, bineinteles, creaturile Na’vi resping toata tehnologia care este mai avansata decat arcul si sageata, deoarece “bogatia lumii se afla in jurul nostru“.

Trimis pentru a-i momi cu dolari si sentimente pe acesti new age-isti albastri si sa ii faca sa dispara din calea buldozerelor, fostul ofiter de marina, Jake Sully (interpretat de australianul Sam Worthington), se foloseste de corpul unui avatar Na’vi pentru a le castiga increderea.

Dar intalnind asemenea creaturi perfecte, traind fara emisii de carbon, Sully realizeaza cat de ticaloasa este propria specie.

Oamenii, declara el manios, deja si-au distrus propria planeta cu lacomia lor.

“Nu exista nimic verde” in  “lumea lor muribunda” deoarece “ei si-au omorat mama”. Acum noi, oamenii lacomi, planuim sa distrugem si Pandora, cu bombele noastre, cu razboiul nostru impotriva “terorismului”  si cu planurile noastre de genocid, planuri de a distruge creaturile Na’vi si de a le fura pamantul.

Atat de mare este dezgustul lui Cameron fata de oameni – si atat de convins este ca audienta sa ii impartaseste acest dezgust – incat a realizat un film istoric: a creat primul film despre un razboi dintre extraterestrii si oameni, razboi in care noi pur si simplu suntem batjocoriti in favoarea extraterestrilor.

De fapt, atat de gretosi sunt oamenii incat eroul,Sully, nu doar ca alege sa lupte alaturi de creaturi, dar pur si simplu devine una dintre ele. El ii respinge nu numai pe oameni, ci si propria sa umanitate.

Avatar, afirma el, abordeaza “impactul nostru asupra mediului inconjurator, caci oriunde mergem noi realizam activitati de minerit si construim mall-uri“ si acest film avertizeaza “ca ne vor astepta  mari pericole daca nu ne inteleptim si nu incercam sa ducem o viata aflata in echilibru perfect cu ciclul natural al vietii pe pamant“.

Nu pierdeti din vedere, in cea mai mare parte acest lucru va reprezenta doar imagine de fundal pentru audienta reala a filmului, care nu va fi formata din cei ce se lupta pentru salvarea planetei.

Nu, audienta, mancandu-si cu nerabdare popcorn-ul si asteptand marea productie, va fi formata din multimea obisnuita incarcata cu pungi de la megaplex-ul impodobit de Craciun – multimea cu ochi de insecta ce se infioara de ceea ce pretinde ca ar condamna Cameron, de la tehnologia hi-tech pana la cea militara.

Totusi, nu ii puteti comdamna daca nu cred mesajul pe care il vinde Cameron, de vreme ce nici el nu-l crede.

Aici Cameron condamna consumerismul, insa el cheltuie aproape o jumatate de miliard de dolari in realizarea unui film pentru sezonul Craciunului, cat si pentru produse specifice de la McDonald’s si jucarii Avatar de la Mattel.

Astfel Cameron condamna faptul ca folosim tehnologia, insa foloseste cea mai avansata tehnologie din domeniul cinematografului pentru a-si crea noua sa lume verde.

De fapt, Cameron isi indeamna audienta sa renunte la posesiunile materiale si sa se apropie de natura, doar ca el sa se poata retrage linistit in fiecare noapte in splendida sa vila de la Malibu.

Nici macar creatiile lui nu traiesc conform doctrinei pe care le pune sa o predice.

Cu toata vorbaria lor despre a fi conectat la natura, creaturile Na’vi inca omoara animale pentru hrana – cu toate acestea nu inainte de a spune cat de rau le pare, bineinteles, de vreme ce traim intr-o epoca in care a-ti parea rau se pare ca este o scuza perfecta pentru a-ti manifesta egoismul.

In totalitatea sa, Avatar capteaza précis intregul crez al summit-ului din Copenhaga.

Amintiti-va ceea ce ati vazut de la acesti salvatori ai planetei din Copenhaga in ultimele doua saptamani.

Au fost avertizarile apocaliptice despre cum distrugem planeta. Au fost ovatiile realizate de delegati saptamana trecuta catre presedintele Venezuelei, Hugo Chavez, ce a denuntat furios capitalismul, consumerismul si armata SUA.

A fost apelul presedintelui bolivian Evo Morales pentru o viata mai simpla: “Trebuie schimbate politicile economice, renuntarea la lux, la consumerism… a trai mai bine inseamna a exploata oamenii. “

Au fost multimile de activisti ca de exemplu profesorul australian Clive Hamilton care, ca si Jake Sully din Avatar, ce accentueaza nevoia de a imbratisa “pamantul zeitei Gaia intr-o modalitate ecologica, cibernetica, impreuna cu cateva notiuni despre minte, suflet sau chi. “

Si au fost demonstratiile primitivilor care au cantat si au dansat dansuri tribale adresand imnuri Zeitei Mama Pamant.

Bineinteles, Cameron isi traieste viata exact in stilul pe care il condamna. Si la fel se intampla cu ceilalti.

De exemplu, printul Charles, care a zburat cu avionul sau privat la Copenhaga pentru a prezenta un studiu despre cat de putin grijulii suntem fata de resursele naturale si cum am adus planeta la marginea dezastrului.

Apoi pilotul sau l-a condus acasa.

Dar da, aveti dreptate. Cum as putea afirma ca aceasta mare credinta verde a ajuns acum putin cam ridicola, cand filmul Avatar cu siguranta are incasari colosale? Nu va invata o intreaga generatie aceasta credinta de la creaturile albastre?

Nu va fi flatata Cate Blanchett sa fie acum confundata cu o creatura Na’vi dezbracata, alergand dupa animale salbatice in padurea intunecata?

Nu i-ar placea cu adevarat unui Al Gore sa aiba milioane de cinefili ce vor vedea in 3D unde poate duce negrija fata de planeta?

Nu, acum putem vedea lumea lor verde si putem vedea, de asemeni, ca este timpul sa venim acasa.

Sursa : saccsiv.wordpress.com

***********************************

Punctul meu de vedere :

E adevarat ca James Cameron nu traieste dupa perceptele pe care le enunta in film, dar ,over all , filmul va avea un impact  asupra a miliarde de oameni si va face – poate- mai mult bine decat raul pe care-l face Cameron traind ca un capitalist imputit

Si daca J.C. nu era acolo unde este… nici acest mesaj de salvare a planetei nu era strigat.

ToT raul spre bine !

ATENTIE : DACA VREI SA VEZI FILMUL AVATAR  …. DA CLICK                         AICI

Jesus – I Will Survive [ funny video ]

No offence, but it’s funny !

Porcodrillo  - Porco Cane – Italian version  - Jesus – I will Survive

Jesus VS Terminator

Triunghiul Bermudelor [ + video documentar ]

In Oceanul Atlantic, intre trei tari, se regaseste legendarul Triunighi al Bermudelor. Cele trei orase care il inconjoata sunt Bermuda, Puerto Rico si Fort Lauderdale. De-a lungul anilor in aceasta zona au disparut in mod misterios nave, oameni si aeroplane a caror urma nu a mai fost gasita vreodata. In scurt timp zona a capatat numele de Triunghiul diavolului , fiind tinta superstitiei umane ca diavolul a acaparat zona si rade de calatorii pierduti pe care ii supune la diferite incercari. Sa fie oare diavolul care ne joaca feste? Sau poate extrateresti folosesc acest loc drept baza militara pe pamant? Dar, poate ca triunghiul contine un vortex mistic ce atrage oamenii intr-o a treia dimensiune!!! Mitul triunghiului misterios a inceput pe data de 16 septembrie 1950, intr-un articol al reporterului E.V.W. Jones ce relata disparitia misterioasa a catorva nave si avioane intre coasta Floridei si Bermude. La doar doi ani dupa aparitia articolului, revista Fate publica la randul sau un articol scris de George X. Sand cu privire la o serie de disparitii maritime ce nu au lasat nici o urma in triunghiul de apa dintre Florida, Bermude si Puerto Rico. Nu a trecut mult timp pana ce au inceput sa apara idei si teorii ciudate cu privire la aceasta portiune de ocean. M.K. Jessup a scris despre disparitiile repetate din aceasta zona, sugerand ca forte extraterestre ar fi cauza principala. Aceeasi opinie era impartasita si de Donald E. Kyhoe in cartea Conspiratia Farfuriei Zburatoare. Cel care a inventat denumirea de Triunghiul Bermudelor a fost Vincent Gaddis ce a scris un articol in editia din luna februarie a Argosy, o marturisire ce avea sa apara mai tarziu in cartea sa Orizonturi Invizibile sub denumirea de Triunghiul Bermudelor Mortal. Astfel a luat nastere denumirea a ceea ce avea sa fie mitul Triunghiului Bermudelor.

De-a lungul anilor au aparut nenumarate articole, carti si filme ce ilustrau misterul disparitiilor din Triunghiul Bermudelor. Orice om pragmatic cu siguranta se intreaba cum se poate ca in zilele noastre sa dispara barci, avioane si calatori, intr-o singura bucatica de apa?, Nu le-ar fi oare teama avioanelor internationale de calatori sa survoleze aceasta zoan a oceanului? . Ei bine lasati-ma sa va spun ca asta m-am intrebat si eu la randul meu si am ajuns la o concluzie legata de aceasta poveste. Nu-i totul decat un mit ce a supravietuit de-a lungul anilor, hranit fiind de intamplari nascocite si povesti exagerate ce au mers din generatie in generatie datorita unor oameni carora la place sa asculte povesti misterioase cu un final neprevazut!

MISTERIOASA DISPARITIE A ZBORULUI NOUASPREZECE

Una dintre cele mai faimoase povesti din triunghiul Bermudelor este disparitia misterioasa a zborului 19. Cum s-a intamplat totul? Pe data de 5 decembrie 1945, 5 bombardiere Avanger au parasit aeroportul naval de la Fort Lauderdale. Acestea nu s-au mai intors niciodata la baza. Bomabardierele Avenger aveau la bord 14 oameni din care 13 erau in ultimul stagiu de pregatire al antrenamentului alaturi de Locotenentul Charles Taylor. Cei cinci piloti fusesera transferati de curand de la statia navala din Miami. Locotenentul Taylor cunostea foarte bine Florida dar nu zburase de foarte multe ori deasupra inspre Bahamas, care era chiar destinatia zborului 19. Misiunea lor din acea zi era antrenamentul de bombardare a unei baze care se afla da 56 de mile departare. Odata indeplinita misiunea, bombardierele trebuiau sa mearga inspre este pentru inca 67 de mile si apoi catre nord saptezeci si trei de mile, urmarind sa se intoarca acasa prin sud vest. In alte cuvinte acestia zburau in forma de triungi exact in zona ce avea sa se numeasca mai taziu triunghiul Bermudelor. La ora 3:50 pm in acea dupamiaza unul dintre piloti si instructorul sau de zbor, locotenentul Robert Cox se pregateau sa aterizeze in aeroportul de la Fort Lauderdale. In acel moment au auzit o transmisiune radio adresata unei persoane pe nume Powers, care a raspuns ca nu stia unde se afla si ca probabil se pierduse dupa ultima tura. Putin mai tarziu locotenentul Cox a reusit sa stabileasca legatura cu alt pilot dintre cei pierduti. Vorbind cu locotenentul Taylor acesta a aflat ca busolele nu mai functionau si ca pilotul era sigur ca se aflau desupra cheiurilor Floridei si nu stia cum sa ajunga la Fort Lauderdale.In acel moment Cox l-a indemnat sa zboare catre nord inspre Maiami. Taylor se insela amarnic, de fapt nu se afla deasupra chiurilor, era deasupra insulelor Bahamas si urmandu-i sfatul lui Cox si zburand catre nord nu facea decat sa se indeparteze de tarm inspre mare. Eforturile depuse de Cox si alti specialisti de a descoperi locatia in care se afla zborul 19 au fost zadarnicite de mijloacele de comunicatie slabe. La un moment dat taylor a fost indrumat sa lase comanda unuia dintre studentii saiaparent acesta nu a facut-o! Odata cu apusul cei de la Fort Lauderdale si-au dat sema cu oroare ca locotenentul Taylor si pilotii sai nu aveau nici o ide unde se afla, erau complet pierduti. Interferentele radio si semnalul s-au inrautatit la rasaritul soarelui, astfel comunicarea cu zborul 19 a devenit imposibila. Inainte de pierderea legaturii locotenentul taylor a apucat sa spuna ca vor zbura spre nord est pentru o vreme scurta si apoi se vor indrepta catre nord. Ultima replica a locotenentului Taylor a fost un indemn adresat celor ce il insoteau in care le spunea ca atunci cand vor ramane fara combustibil sa se adune pentru a ateriza cu totii. Soarele apunea deasupra Fort Lauderdale la ora 5 29 pm. Vremea rea venea dinspre nord si situatia se transforma intr-una de maxima urgenta. Nimeni nu stia unde se alfau cei din zborul 19. La ora sase fix, pentru o clipa doar, comunicarea a devenit mai buna, insa din nefericire statiile comerciale cubaneze au bruiat mesajul celor de la Fort Lauderdale pentru zborul 19. La un anumit moment cei de la centrul de evaluare maritime ComGulf au crezut ca au reperat pozitia aproximativa a pilotilor, undeva la est de plaja New Smyrna, in Florida. Primul zbor de salvare a fost ordonat la ora 6:20. Era vorba de o nava zburatoare Dumbo ce a pierdut contactul cu tarmul facandu-I pe cei ce asteptau la sol sa creada ca si ea era pierduta. De fapt problema se datora unei antene inghetate care a refuzat sa mai functioneze. Intr-o ora de la incetarea semnalului mai multe nave au fost trimise in cautare celor pierduti. Prognoza meteo si marea se aratau potrivnice si turbulente. Unul dintre pilotii navelor de cautare a raportat ca a observat la un moment dat o explozie puternica, apoi multe resturi si o pata de ulei in mijlocul oceanului.

Nu a mentionat existenta nici unui supravietuitor sau cadavru. Din cauza conditiilor meteo foarte proaste nu s-a mai facut nici un demers pentru gasirea eventualilor supravietuitori. Pana la demararea de noi cautari combustibilul zborului 19 se terminase iar cautatorii credeau ca pilotii celor 5 bombardiere erau deja morti. Nici o urma n-a mai fost gasita vreodata. Pe data de 3 aprilie 1946 a aparut si rezolutia data de comisia ce a investgat accidental: accidentul a fost cauzat de proasta orientare a pilotului ce credea ca se afla in apropierea cheiurilor Floridei, credinta ce i-a afectat toate deciziile ulterioare si ordinele catre subalterni. Mama lui Taylor si matusa acestuia au refuzat sa accepte acest verdict, fortand oarecum armata sa revizuiasca raportul in cauza. In luna august a aceluiasi an comisia intrunita pentru a revizui respectivul raport a dat acelasi verdict necrutator. Furioase, cele doua femei au angajat un avocat si au programat o audiere in luna octombrie. Pe data de 19 noiembrie Consiliul de Judecata al Marinei a retractat decizia originala si a clasat dosarul drept Cauze necunoscute!. Disparitia totala a celor cinci bombardiere se poate datora furtunii puternice la care au fost supuse. Cunoscute drept pasarile de fier ale armatei, acestea cantareau 14000 de tone fara nici un fel de incarcatura la bord. La un impact puternic acestea s-ar fi scufundat imediat ajungand pe fundul oceanului. Orice alta urma ar fi fost inghitita de oceanul agitat. Pe la inceputul anilor 50 au inceput sa apara informatii inselatoare privind disparitia zborului 19.

Povestile despre locul misteros in care nave si avioane dispar au inceput sa capteze imediat atentia publicului, legenda Triunghiului Bermudelor perpetuandu-se pana in zilele noastre. Multe publicatii au dat citate false facute de locotenentul Taylor in timpul zborului ajungand chiar sa afirme ca acesta a spus intr-o transmisie catre cei de la baza: Arata de parka ar fi extraterestrii nu venii dupa mine sau totul e pe dosciudatoceanul nu arata cum arata de obicei. De fapt locotenentul nu a afirmat niciodata asa ceva. De aici la relatarea unor povesti caraghioase nu a fost decat un pas. La un moment dat s-a spus chiar ca cele cinci bombardiere au fost rapite de catre o nava spatiala ce inca mai bantuie deasupra Triunghiului Bermudelor. Sunt multe povesti legate de disparitii cidate de vapoare si avioane in Triunghiului Bermudelor.

Adevarul e ca, dintr-un motiv sau altul accidente chiar au loc…de exemplu Titanicul parea indestructibil cand a fost pus la apa. Cercetarile facute de Larry Kusche au demolat multe ipoteze si neadevaruri privind Tiunghiul Bermudelor. Dupa indelungi cautari in ziare, rapoarte ale politiei, buletine meteo si alte documente oficiale, Kusche a realizat (dupa cum suspecta) ca Triunghiul Bermudelor nu era mai special decat oricare alt loc din lumii. O maturie clara a acestei concluzii este insasi cartea sa denumita Misterul Triunghiul Bermudelor – Rezolvat!. Pe data de 4 aprilie 1975 in revista Fate a aparut o declaratie oficiala a Marinei engleze conform careia 428 de nave au fost declarate disparute in intreaga lume din anul 1955, dar Triunghiul Bermudelor nu pare a inghiti mai multe nave decat alte locuri din lumea larga.

Triunghiul Bermudelor – special UFO documentar [ part I ]

Triunghiul Bermudelor – special UFO documentar [ part II ]

Proiectul Montauk: experimente în timp

„Proiectul Montauk: experimente în timp” expune cele mai uimitoare si secrete proiecte de cercetare din istoria omenirii.

Început cu Experimentul Philadelphia în anul 1943, unde grupul de cercetatori de la Biroul Naval au adoptat Teoria Câmpului Unificat enuntata de Albert Einstein în încercarea de a face distrugatorul USS Eldridge invizibil la radar. În mod uluitor, vasul a devenit invizibil nu doar pe monitoarele radarelor – el a disparut însa din timpul si spatiul cu care fiinta umana este familiarizata, fiind teleportat inclusiv echipajul de la bord. Experimentul Philadelphia s-a dovedit a fi un dezastru total pentru membrii echipajului de pe Eldridge. Efectele experimentului au fost perturbari psihologice grave, traume fizice si chiar decese. Au urmat apoi patruzeci de ani de cercetari intense, culminând cu misterioasele experimente de la Montauk Point, din statul New York, prin care au fost accesate forte si energii extraordinare, însusi timpul fiind manipulat.

„Proiectul Montauk” este relatarea lui Preston Nichols, care a lucrat ca director tehnic în cadrul proiectului. El a supravietuit nenumaratelor amenintari si încercarilor de spalare a creierului. Relatare fascinanta a acestor cercetari, acest volum contine descrieri ale unor aplicatii tehnice proiectate pentru operarea directa asupra timpului, notiuni prezentate pentru prima data; ele se îmbina armonios cu uluitoarea poveste personala a lui Preston.

Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, a început un proiect de cercetare majora, cu scopul de a întelege ce s-a întâmplat cu exactitate în timpul Experimentului Philadelphia si de a descoperi secretele functionale ale Teoriei Câmpului Unificat. Cercetarile avansate si foarte secrete au culminat cu construirea actualului avion invizibil Stealth. Simultan, s-a realizat însa un studiu asupra fiintei umane care a condus la rezultate mult mai uimitoare.
Pentru a întelege cum pot supravietui fiintele umane în alte dimensiuni decât cele ale planului fizic, savantii au supus numerosi oameni unor experimente prin care acestora le-au fost bombardate mintile cu unde radio si programe virtuale prin intermediul computerului.

MONTAUK REVIZITAT aventuri în sincronicitate (vol. II din Seria Montauk)

„Montauk revizitat” demasca fortele oculte din spatele modalitatilor stiintifice si tehnologice folosite în cadrul Proiectului Montauk.
„Montauk revizitat” continua investigatiile initiate de Preston Nichols si de Peter Moon, dezvaluid o serie incredibila de noi personaje si informatii cutremuratoare. Este descris un scenariu uluitor care trece cu mult peste orizontul primei carti. Cartea patrunde înca si mai adânc în misterele de la Montauk, prezentând nenumarate relatari si istorisiri care demonstreaza ca proiectul a existat cu adevarat. Sunt descrise fortele oculte, extrem de puternice, care au stat în spatele întregului scenariu de la Montauk. Noi descoperiri ne vor conduce mult mai departe de tema atinsa în primul volum. Secretele revelate în continuare ne vor purta, în cele din urma, la însasi esenta creatiei.
„Proiectul Montauk” a deschis calea catre revelarea misterului tuturor misterelor. Aceasta continuare accelereaza intensitatea investigatiilor.

Citeste cartea :

Proiectul Montauk: experimente în timp

Posibil sa fi existat asa ceva ,oare aceste lucruri sunt adevarate ?

Extraterestrii in istoria umanitatii.

Man în black. OZN-uri. Reptilieni. Persoane răpite de extratereştrii. Industria hollywood-iană a exploatat la maxim aceste subiecte şi oficial ni se spune că „toate acestea există doar în filme”. Există civilizaţii extraterestre? Sunt acestea în contact cu Pământul? O scurtă incursiune în dosarele istoriei ne arată şi o altă faţă a poveştilor cu extratereştrii. De această dată, una care există nu doar pe ecranele cinematografelor.

Fiecare aspect al vieţii pe pământ atrage gânduri de diferite tipuri. „În timp ce lumina călătoreşte cu circa 300.000 de kilometri pe secundă, gândurile ajung practic instantaneu la locul de destinaţie. Acestea călătoresc mai repede decât lumina în toate direcţiile, pătrunzând în minţile altor oameni şi producându-le, prin fenomenul subtil al rezonanţei, gânduri similare. Astfel, fiecare are propria lui lume a gândurilor, şi toate aceste lumi se dizolvă în marele ocean al Minţii Cosmice. Cea mai bună explicaţie este că manas, sau substanţa minţii, umple ca un eter întregul spaţiu, servind drept vehicul pentru gânduri, la fel cum prana este vehiculul pentru sentimente, lumină şi electricitate, iar aerul pentru sunet”, explică  Swami Shivananda. Există anumite aspecte care privesc toate fiinţele umane de pe acest pământ şi referitor la care oamenii au fost obişnuiţi să gândească, aproape toţi, la fel. Un astfel de aspect este mişcarea Pământului în sistemul solar; un altul este contactul cu civilizaţiile extraterestre. Percepţiile şi concepţiile comune ale oamenilor creează aşa-numita „realitate consensuală”. Aceasta nu reaprezintă întotdeauna adevărata realitate.

Cum a fost percepută mişcarea Pământului de-a lungul istoriei

„Almagesti”, lucrarea de bază a astronomiei până în timpul Evului Mediu, cuprindea, pe lângă un catalog al stelelor cunoscute, o expunere amănunţită a reprezentării geocentrice a universului – reprezentare în care Pământul este fix şi imobil, în centrul unor sfere concentrice în rotaţie pe care se găsesc diversele planete ale sistemului solar (cum îl numim astăzi). Ptolemeu, autorul acestei lucrări, respingea ideea conform căreia Soarele se află în centrul sistemului solar. Ideea universului heliocentric a fost susţinută întâia oară de filosofii pitagorieni Aristarchos din Samos şi Seleukos din Seleukia, şi recunoscută abia după 1300 de ani, prin contribuţiile lui Nicolaus Copernic, Johannes Kepler şi Galileo Galilei.

Copernic

Nicolaus Copernic scrie în 1512 „Comentariolus”, o lucrare în care descrie sistemul solar în model heliocentric. Acest manuscris era destinat doar celor apropiaţi. În 1530 Copernic încheie opera „De Revolutionibus Orbium Coelestium” („Despre mişcările de revoluţie ale corpurilor cereşti”), lucrare destinată publicului, dar care va fi publicată abia în 1543. În tratatul său, Copernic reia vechea ipoteză heliocentrică şi descrie cele trei tipuri de mişcări ale Pământului: în jurul axei proprii („rotaţie”), în jurul Soarelui („revoluţie”) şi în raport cu planul eliptic, menţinând teza aristotelo-ptolemeică asupra universului finit delimitat pe cer de stelele fixe.

Între 1543 şi 1600 au existat puţini adepţi ai sistemului copernician, printre cei mai renumiţi aflându-se Galileo Galilei şi Johannes Kepler. Cei mai înverşunaţi oponenţi ai teoriei lui Copernic au provenit din rândul clerului, pentru că sistemul propus de acesta era în contradicţie cu doctrina oficială a Bisericii Catolice.

În vremurile respective Biserica Catolică nu putea admite ideea că Pământul ar fi o simplă planetă care se învârte, împreună cu alte planete, în jurul Soarelui. Descoperirea unui centru de gravitaţie în afara Pământului contrazicea teoria lui Ptolemeu asupra cosmosului şi intra în conflict cu doctrina aristoteliană, acceptată oficial de Biserica Catolică. Inchiziţia a stigmatizat drept eretică această reprezentare cosmologică şi chiar i-a interzis lui Galileo Galilei să-şi susţină teoriile. Abia la sfârşitul secolului al XVII-lea, odată cu apariţia lucrărilor lui Isaac Newton asupra mecanicii cereşti, sistemul copernician a fost admis de majoritatea gânditorilor europeni..

Dovezi ale faptului că există extratereştrii

În ultimele decenii am fost destul de obişnuiţi cu romane şi filme ştiinţifico-fantastice în care apăreau fiinţe şi nave extraterestre. Prin urmare, ideea că nu suntem singuri în univers a început să dobândească forţă. Există multe dovezi care susţin acest lucru:
- numeroase fotografii realizate pe timp de zi şi pe timp de noapte, chiar înregistrări video de nave spaţiale (diferite de cele cunoscute a fi realizate cu tehnologia terestră), apărute în diverse părţi ale lumii; aceste filme au fost examinate de specialişti şi au fost găsite ca fiind autentice;
- mai mult de 3500 de rapoarte de la piloţi de avioane militare sau comerciale, despre OZN-uri (obiecte zburătoare neidentificate); multe cazuri aveau date coroborate cu informaţii radar şi martori la sol şi în aer;
- mai mult de 4000 de urme de aterizare de OZN-uri, în întreaga lume;
- sute de cazuri de interferenţă electromagnetică exercitată de navele extraterestre asupra motoarelor, radiourilor sau altor aparate electrice, care au fost observate de poliţie, personal militar şi civili;
- mai mult de 100 de martori ai unei retrageri a unei nave extraterestre, şi cel puţin patru corpuri de fiinţe extraterestre rămase în urma unei coliziuni care s-a petrecut în iulie 1947, la nord-vest de Roswell, New Mexico;
- sute de rapoarte credibile, multe având numeroşi martori, despre aterizări de nave spaţiale cu fiinţe umanoide;
- multe evenimente cu martori în care fiinţe umane au fost luate la bordul OZN-urilor;
- din rapoartele primite, aproximativ 10% din populaţia Americii (25 de milioane de oameni) au văzut OZN-uri;
- numeroase documente ale Guvernului SUA indică faptul că aceste vehicule sunt reale şi că ele au fost implicate în supravegherea Pământului mai multe decenii.

În octombrie 1999, Vaticanul admitea, în cadrul unei emisiuni la televiziunea naţională, realitatea contactelor cu extratereştrii. Monseniorul Corado Balducci, un membru al consiliului director al Vaticanului (Vatican Curia) şi apropiat al papei, a apărut la televiziunea naţională  de cinci ori, pentru a susţine realitatea contactelor cu civilizaţii extraterestre. Balducci a spus că Vaticanul urmăreşte îndeaproape acest fenomen, în mod discret. Se pare că Vaticanul primeşte multe informaţii referitoare la extratereştrii şi contactele lor cu oamenii.

Experimentul Philadelphia şi proiectul Montauk

În luna iunie 1982, regizorul Stephen Spielberg i-a prezentat, în avanpremieră, filmul “ET – Extraterestrul” preşedintelui Ronald Reagan, la Casa Albă. După ce filmul a luat sfârşit, Reagan i-a mărturisit lui Spielberg: “Ştii, nu sunt nici măcar şase persoane în această încăpere care să ştie cât de adevărat este (fimul)”.

S-au scris sute de cărţi despre posibile colaborări ale guvernului Statelor Unite cu civilizaţii extraterestre. Există teorii care explică prin această prismă experimentul Philadelphia şi proiectul Montauk. Experimentul Philadelphia este unul dintre cele mai controversate experimente efectuate de către armata americană în timpul celui de-al doilea război mondial. În anul 1943, o navă a armatei americane a fost teleportată pe o distanţă de 600 de kilometri ca urmare a unui experiment ultrasecret numit Proiectul Rainbow (Curcubeul), cunoscut publicului sub numele de experimentul Philadelphia. Mai mulţi cercetători au descoperit o legătură  între acest experiment şi un altul dezvoltat în anii 1960-1970 de către armata americană cunoscut sub numele de Proiectul Montauk. În cadrul proiectului Montauk s-au realizat misterioase experimente de călătorie în timp.

Există surse credibile care afirmă că încă din 1934 preşedintele Roosevelt a făcut o înţelegere secretă cu anumiţi extratereştri. Din relatările referitoare la proiectul Montauk aflăm, de asemenea, că Nikola Tesla avea contacte cu o grupare extraterestră ce era orientată benefic în intenţiile ei. Unul din oamenii de ştiinţă care au participat la acest experiment, Alfred Bielek, afirma: “Cu siguranţă Tesla, care era un apropiat al preşedintelui, a pus la cale întâlnirea. Extratereştrii au promis ajutor pentru scoaterea Statelor Unite din criza economică şi au oferit o tehnologie care, cu siguranţă, li s-a părut uluitoare oamenilor de ştiinţă ai anului 1934. Cu toate că nu este vorba de extratereştrii „micii cenuşii”, ci de o altă grupare, s-ar părea că aceştia s-au divizat constituindu-se într-un subgrup care a început să devieze de la planurile iniţiale în privinţa cărora se convenise cu guvernul nostru.”

Experimentul Philadelphia, considerat de serviciile secrete ale marinei americane o modalitate de a utiliza tehnologia invizibilităţii în scop militar, ar putea fi o acţiune pusă la cale de extratereştrii – grupul umanoid K, pentru a putea pătrunde cu uşurinţă pe Pământ. Cercetătorii, cum ar fi fraţii Bielek, care au participat direct la acest experiment şi care şi-au reamintit etapele prin care au trecut şi detalii concrete ale acestui experiment, sunt de părere că extratereştrii au realizat un studiu foarte atent asupra bioritmurilor Pământului, cu mult timp înainte de a se realiza experimentul propriu-zis, şi au ales data şi locul punerii în practică în conformitate cu rezultatele studiului. Experimentul a fost un succes tehnologic şi un eşec uman. Mulţi marinari care au participat au avut de suferit în urma experimentului, atât fizic, cât şi psihic. Pentru extratereştrii a fost un succes, deoarece s-a realizat o gaură de 40 de ani în hiperspaţiul Pământului, prin care ei au putut pătrunde fără efort în dimensiunile spaţio-temporale ale planetei noastre. Mărturii despre aceste aspecte sunt cuprinse şi în relatările oamenilor de ştiinţă care au participat la proiectul Montauk.

Contactele cu extratereştrii, păstrate sub tăcere

Agenţia Naţională de Securitate (NSA) a recunoscut existenţa proiectului “Vărsătorul” – lansat la începutul anilor ‘60, cu scopul de a colecta toate datele ştiinţifice, tehnologice, medicale şi informaţiile de la navele extraterestre identificate. Nu există însă declaraţii oficiale ale guvernelor ţărilor în care au avut loc aterizări de OZN-uri, sau contacte clare cu extratereştrii, care să certifice aceste aspecte. Există încă publicaţii care pun la îndoială prezenţa acestor evidenţe. Să fie oare anumite ameninţări care fac  să fie păstrată tăcerea asupra acestor contacte?

Există multe relatări ale celor care s-au ocupat de fenomenul OZN şi ale celor care au fost martori oculari ai aterizărilor de nave spaţiale, confirmând apariţia, după evenimentele respective, a unor persoane, de obicei îmbrăcate în negru, care îi ameninţau şi îi terorizau dacă relatau cuiva ceea ce se petrecuse. Se poate pune întrebarea dacă există vreun grup de “reducere la tăcere” care încearcă să transforme cercetarea OZN într-un câmp de luptă? Dacă da, atunci de ce şi din partea cui?

Nu suntem singuri în univers, aşa cum am fost lăsaţi să credem o lungă perioadă de timp. Nu Soarele este cel care se roteşte în jurul Pământului. Astfel, în mod logic, apare întrebarea: extratereştrii au aflat de existenţa Pământului abia în ultimele decenii, de când se semnalează apariţia OZN-urilor? Multe din legendele diferitelor popoare  menţionează fiinţe care vin din cer sau care dispar în cer, cu sau fără diferite aparate sofisticate, explicate alegoric.

Alfred Bielek, într-unul din interviuri, afirma: “ştiu cu certitudine că reptilienii s-au amestecat de multă vreme în modelul de evoluţie natural al acestei planete”. De asemenea el consideră că este o posibilitate foarte mare ca societăţi secrete, precum Illuminati, să fi stabilit legături cu grupul de extratereştrii de pe Orion.

Secretele ADN-ului şi evoluţia

Mergând în timp până la vremurile în care se menţionează prezenţa omului pe Pământ, apare o altă întrebare: “Ce anume ar fi putut să-l facă pe om să devină om începând să folosească uneltele? De unde ideea asta? Ştiinţa vorbeşte despre “necesitate”, dar aceeaşi necesitate există şi în cazul maimuţelor… chiar şi acum”. Apare astfel ideea unei intervenţii extra-umane care a făcut posibilă trecerea de la homo erectus la homo sapiens.

O descoperire importantă a fost realizată de curând de către un grup de cercetători care au participat la proiectul de decodare a genomului uman (Human Genome Project). Ei au observat că 97% din secvenţele non-codante ale ADN-ului uman sunt de origine extraterestră. Genomul uman conţine 3 miliarde de baze, dar numai 40% din acestea sunt organizate ca gene, restul fiind sub forma de ADN-silenţios (junk DNA), care nu codifică aparent nimic. Studii recente au arătat faptul că acest „ADN tăcut” este conservat de milioane de ani, fiind comune tuturor organismelor vii de pe Pământ, de la mucegaiuri, la peşti, inclusiv la mamifere şi oameni. Acestea sunt versiuni „defecte” ale genelor normale funcţionale care se regăsesc si în genomul uman, fiind evaluate la 30.000. Deoarece aceste secvenţe ocupă o mare parte din genomul uman, se poate spune că majoritatea materialului genetic uman este de origine extraterestră, după cum afirmă profesorul Sam Chang, conducătorul grupului.

Profesorul Chang a înaintat ipoteza că „o formă de viaţă extraterestră superioară a fost implicată în crearea vieţii şi plantarea ei pe diferite planete”. Profesorul Chang indică faptul că „ceea ce se observă la ADN-ul uman este un program care constă din două versiuni: un cod mare şi un cod bazal. Primul lucru este că programul complet nu a fost scris pe Pământ, aspect verificat prin decodarea genomului uman. Al doilea aspect este că genele prin ele însele nu sunt suficiente pentru a explica evoluţia; trebuie să mai fie ceva în acest joc”. Astfel, Sam Chang a ajuns la concluzia că …”evoluţia nu este ceea ce credem că este”.

yogaesoteric.net

Amintiri din casa mortilor.Experiente dupa moarte.

Ne-am obisnuit sa privim experientele din pragul mortii drept fenomene paranormale care se intampla in cazuri speciale, extrem de rare, si carora cu greu le putem gasi o explicatie. Nu realizam ca sunt atat de comune si de des intalnite incat au intrat practic in vocabularul nostru de zi cu zi. Expresii ca „intreaga viata mi-a trecut prin fata ochilor” sau „nu te indrepta spre lumina” au devenit deja de notorietate. Ce anume insa reprezinta aceste fenomene? Sunt experiente spirituale? Halucinatii? Modificari chimice la nivel cerebral in momentul mortii? Sau sunt ele dovada clara a existentei vietii de dupa moarte?

Ne-am obisnuit sa privim experientele din pragul mortii drept fenomene paranormale care se intampla in cazuri speciale, extrem de rare, si carora cu greu le putem gasi o explicatie. Nu realizam ca sunt atat de comune si de des intalnite incat au intrat practic in vocabularul nostru de zi cu zi. Expresii ca „intreaga viata mi-a trecut prin fata ochilor” sau „nu te indrepta spre lumina” au devenit deja de notorietate. Ce anume insa reprezinta aceste fenomene? Sunt experiente spirituale? Halucinatii? Modificari chimice la nivel cerebral in momentul mortii? Sau sunt ele dovada clara a existentei vietii de dupa moarte?

Intunericul, tunelul si lumina

„Ati auzit probabil, de multe ori, ca moartea este o experienta terifianta. Sa nu credeti asta! Moartea este cea mai dulce, tandra si senzuala senzatie pe care am trait-o vreodata. Moartea vine deghizata intr-un prieten foarte foarte bun… Este usor sa mori… Ca sa traiesti, insa, trebuie sa lupti” – Edward V. Rickenbacker, pilot din timpul Primului Razboi Mondial, care a fost la un pas de moarte dupa ce avionul sau a fost doborat de inamici.

In 1975, Dr. Raymond Moody lansa pentru prima data o ipoteza tulburatoare, cea a existentei unui set de experiente comune tuturor persoanelor care s-au aflat in pragul mortii. Cartea sa, „Viata de dupa viata”, s-a dovedit un succes de proportii si a impamantenit, atat in mediul stiintific cat si in viata de zi cu zi, notiunile tunelului intunecat, a luminii, a senzatiilor de parasire a corpului si toate celelalte experiente care insotesc momentul mortii. Nu va ganditi insa ca astfel de fenomene au inceput cu Dr. Moody. In realitate, ele sunt cunoscute de cand lumea. Platon, in celebra sa „Republica”, din anul 360 i.Hr., povesteste experienta unui soldat pe nume Er, dupa ce acesta a fost ucis intr-o lupta. Er descrie momentul in care spiritul ii paraseste trupul, pentru ca apoi sa fie judecat alaturi de sufletele altor persoane decedate si, intr-un final, sa vada un loc minunat… paradisul.

Succesul inregistrat de tratatul medical al lui Raymond Moody a dus ca in 1978, la numai trei ani dupa lansarea cartii, sa ia nastere International Association for Near-Death Studies (IANDS), o asociatia ce trebuia sa largeasca in mod considerabil aria cercetarilor in domeniu. Astazi, aceeasi asociatie se bucura de ajutorul unora dintre cei mai prestigiosi medici, specialisti si oameni de stiinta. Daca la inceput, in mediul stiintific, problema experientelor din pragul mortii a fost privita cu scepticism, in prezent nu mai exista niciun dubiu cu privire la autenticitatea lor, adevarata provocare a oamenilor de stiinta fiind elucidarea originilor acestora. Nu mai departe de anul trecut, mai precis in septembrie 2008, experti din 25 de spitale din Marea Britanie si SUA, coordonati de specialistii Universitatii Southampton, au anuntat ca au demarat un proiect amplu, care va dura trei ani si care va include observatii atente pe 1.500 de pacienti. Scopul? Aflarea unei explicatii plauzibile privind experientele din pragul mortii.

Studiile efectuate inca din 1980 au aratat o realitate socanta. Peste 15% dintre cetatenii americani au trait astfel de senzatii. In Germania, numai 4%, dar daca raportam acest procent la populatia de peste 82 de milioane de locuitori a tarii, numarul celor care au trecut prin experienta mortii iminente este unul extrem de mare.

Despre ce fel de experiente vorbim insa? Intr-o lista a trairilor paranormale de acest gen, specialistii au enumerat nu mai putin de opt stari corelate, desi extrem de putini oameni ajung sa le traiasca pe absolut toate.

• Sentimentul de liniste – Prima senzatie pe care o au cei aflati in pragul mortii, este cea de pace interioara, de liniste sufleteasca, acceptarea mortii si confortul fizic si emotional. Uneori, aceasta stare poate fi precedata de un zgomot extrem de neplacut.
• Lumina intensa si pura – Cateodata, aceasta lumina intensa ( deloc dureroasa) pare sa umple camera in care se afla subiectul. In alte cazuri, pacientii mentioneaza o lumina neobisnuita, care pare sa vina dintr-un colt al camerei, si pe care o asociaza cu Dumnezeu sau cu Paradisul.
• Parasirea propriului corp – Cel de al treilea pas este cel in care persoana in cauza simte ca isi paraseste propriul corp. Exista numeroase mentiuni in care pacientii sustin ca levitau si ca puteau vedea si auzi persoanele din jurul lor, la fel de bine cum isi puteau vedea trupul inert. Uneori, „spiritul” poate zbura in afara camerei, catre cer sau catre ceea ce pare a fi Raiul.
• Intrarea in alte dimensiuni – Indiferent de orientarile religioase ale celui afectat, exista aceleasi mentiuni cu privire la natura locului in care „spiritul” poate ajunge. In marea majoritate a cazurilor, cei aflati in pragul mortii vorbesc de Rai, desi exista si situatii in care oamenii vorbesc de locuri reci, intunecoase, si de voci disperate care se aud in jurul lor, o imagine pe care nu au putut sa o asocieze decat cu Infernul.
• Entitati luminoase – Una dintre cele mai intalnite si ma des relatate experiente este cea a entitatilor luminoase care insotesc sufletul celui aflat in pragul mortii. Majoritatea relatarilor fac referire la un glob de lumina, a carui voce este calda si prietenoasa. Acesta este perceput ca Dumnezeu, un inger, un sfant sau chiar o persoana apropiata care a decedat.
• Tunelul – La fel de cunoscuta este si prezenta tunelului intunecat, pe care spiritul este nevoit sa il traverseze. In unele relatari, la capatul acestuia se afla o lumina, in timp ce altele sustin ca singura sursa de lumina este cea a entitatii care insoteste sufletul celui aflat in pragul mortii. In tunel este mentionata prezenta a numeroase alte spirite, unele ratacite, in timp ce altele isi urmeaza drumul catre aceeasi sursa de lumina.
• Comunicarea cu spiritele – Inainte ca experienta sa ia sfarsit, pacientii afirma ca au comunicat cu o alta entitate. Aceasta a fost descrisa sub forma unei puternice voci masculine, care ii spune celui afectat ca inca nu a sosit timpul sau si ca trebuie sa se intoarca. Unii subiecti pretind ca li s-a dat posibilitatea alegerii intre lumina divina si intoarcerea in propriul corp, in timp ce altii sustin ca li s-a ordonat, pur si simplu sa se intoarca.
• Vizualizarea propriei vieti – Aceasta experienta mai este numita si „vederea panoramica a vietii” si poate fi intalnita atat la inceputul starii propriu-zise cat si la finele trairilor paranormale. Modul in care ea se produce difera de la persoana la persoana. Daca unii pacientii sustin ca imaginile erau extrem de detaliate, altii sustin ca au vazut doar franturi din propria viata. Subiectii aud uneori voci apropiate care le judeca faptele.

Asa cum mentionam si mai devreme, aceste opt experiente ajung doar rareori sa fie traite in totalitate. Unele dintre ele, asa cum este senzatia de parasire a propriului corp, pot fi percepute in situatii care nu au nimic de a face cu experientele din pragul mortii. In acelasi timp, trairile difera la o persoana la alta, relatarile care sa se incadreze exact in tiparul de mai sus fiind extrem de putine.

Teorii supranaturale

Este evident ca teoriile care incearca explicarea experientelor din pragul mortii intra inevitabil intr-una din cele doua categorii: stiintifice sau supranaturale. Ambele variante pot fi acceptate la fel de bine cum pot fi si combatute. Important insa de mentionat este ca teoriile supranaturale au la baza substratul cultural si religios al celor implicati. Sa urmarim insa cateva dintre acestea.

Cea mai simpla explicatie este aceea ca subiectii care experimenteaza senzatiile de mai sus isi amintesc, de fapt, ceea ce se intampla cu propria lor constiinta dupa parasirea corpului. Mai exact, atunci cand sunt pe moarte, oamenii isi simt sufletul disociat de trup si incep sa perceapa stari si trairi pe care nu le-ar putea percepe in mod normal. Sufletul merge pana la granita dintre lumea noastra si cea a mortilor, de obicei reprezentata prin acel tunel. Odata ajuns, spiritul intalneste sufletele altor decedati si chiar o entitate divina, asociata uneori chiar cu Dumnezeu. Pacientului, sau spiritului acestuia, i se prezinta cealalta lume, Raiul sau Iadul, dupa care este trimis inapoi in propriul corp.

Credinta in proiectiile astrale leaga experientele din pragul mortii cu alte forme de parasire ale propriului corp. In cazul de fata, eul astral se elibereaza spontan de trup si calatoreste liber catre alte dimensiuni. Ceea ce ii socheaza pe oamenii de stiinta este dovada irefutabila a acestor parasiri ale corpului. Exista numeroase marturii despre persoane inconstiente sau aflate in moarte clinica care, atunci cand si-au revenit, au dat detalii uluitoare despre procedurile medicale care s-au efectuat asupra lor sau despre persoanele prezente in apropiere. Si mai uluitoare sunt declaratiile unor persoane oarbe care au identificat cu precizie culorile hainelor celor care s-au aflat in camera de spital, in preajma lor.

Pentru iudeo-crestini, astfel de experiente reprezinta dovada clara ca exista viata dupa moarte si ca oamenii continua sa existe intr-o alta dimensiune, in genere, Raiul sau Iadul. Nu mai putin importanta este si convingerea unora ca senzatiile din pragul mortii nu sunt altceva decat lucrarea diavolului, cel care incearca sa profite de vulnerabilitatea oamenilor si care apare ca un „inger de lumina”. In ce mod profita Satana de oameni reprezinta inca un subiect de discutie.

Anumite teorii tind mai degraba spre ezoterism. Unii oameni sunt convinsi ca experientele din pragul mortii reprezinta o conexiune la nivel psihic intre entitati cu o evolutie superioara, din alte dimensiuni. Acestea pot fi chiar oameni care au depasit ciclul nastere-moarte-reincarnare, si care au capacitatea de a oferi neinitiatilor imagini din viitor. Da, este adevarat ca anumiti subiecti au facut previziuni extrem de detaliate dupa iesirea din starile mentionate mai sus.

Interesant este si punctul de vedere al reprezentantilor altor religii decat cea iudaica sau cea crestina. In budism, spre exemplu, „lumina mortii” nu este altceva decat dovada decaderii morale a celui in cauza. Un suflet curat ar trebui sa fie capabil sa recunoasca atat natura luminii cat pe cea a propriului suflet detasat de corp. In situatia in care cel aflat pe patul de moarte este capabil sa identifice aceste trairi, se poate spune ca a depasit ciclul reincarnarilor si ca este gata sa atinga starea de nirvana.

Moartea sub lupa cercetatorilor

Nu mai este un secret pentru nimeni, ca stiinta nu poate explica experientele paranormale din pragul mortii. Nu putem spune ca explicatiile medicilor sau psihologilor sunt incorecte dar, categoric, multe dintre aspectele acestor trairi nu pot fi testate. Oare cum ai putea elabora un test prin care sa dovedesti ca cineva se duce, literalmente, in Rai sau in Iad; ca cIl intalneste pe Dumnezeu, si apoi sa il resuscitezi pentru a dovedi stiintific toate acestea?

In orice caz, stiinta poate dovedi ca numeroase aspecte ale trairilor din momentul mortii au, de fapt, o natura psihologica si fiziologica. Cercetatorii au descoperit ca anumite droguri, asa cum este ketamina, pot crea senzatii identice cu cele descrise mai sus. Mai mult, anumiti pacienti chiar sunt convinsi ca mor sub efectul acestor droguri. Mecanismul care se afla insa in spatele unor atari senzatii nu este altul decat propriul nostru creier. Ceea ce noi percepem ca o realitate, poate fi, de fapt, o suma a informatiilor pe care creierul le transmite in acel moment. Sa luam, spre exemplu un test simplu. Inchideti ochii si ridicati mana dreapta pana in momentul in care va atingeti crestetul capului. De unde stiti unde se afla mana voastra atata timp cat tineti ochii inchisi? Evident, senzorii cerebrali au capacitatea de a prelucra informatii privind spatiul si timpul, chiar si in lipsa stimulilor vizuali. De aceea, acest test nu va da gres niciodata.

Acum, imaginati-va ca tot acel sistem neuronal a luat-o razna si ca functiile sale se afla in degringolada. In locul senzatiilor reale, creierul poate transmite o multitudine de informatii eronate, dandu-va impresia ca va aflati in cu totul alte locuri decat cele in care va aflati de fapt, si ca traiti experiente care nu au nimic in comun cu realitatea. Aceste senzatii pot fi atinse sub efectul drogurilor sau, spre exemplu, sub cel al unor traume cerebrale puternice. Creierul incearca sa interpreteze toti stimulii pe care ii primeste, dar senzatiile pe care noi le simtim reale nu sunt nimic altceva decat stradaniile acestuia de a-si reveni la normalitate.Suprasaturarea cu informatii false a creierului da celui in cauza senzatia, ati ghicit, unei lumini puternice. Pe masura ce aceasta se amplifica, o alta reactie normala a creierului este cea a crearii imaginii unui tunel intunecat.

Senzatia de plutire si de parasire a corpului are, la randul ei, o explicatie logica. Din nou, creierul incearca sa „traduca” informatiile privitoare la spatiu si timp. Rezultatul? Pacientul are impresia ca leviteaza si ca isi paraseste trupul. Lipsa de oxigen, combinata cu o trauma puternica, poate duce la aceasta senzatie.  Calmul, pacea, linistea interioara se explica prin nivelul ridicat de endorfina secretat in corpul nostru in momentul unei traume cerebrale. Exista numerosi pacienti care au declarat ca s-au simtit lipsiti de orice emotii in timpul unor momente traumatice (vezi aici chiar si experientele din pragul mortii). Nimic paranormal pana aici.

Inexplicabile pentru medici raman insa bizarele experiente in care apar entitati divine, spirite sau chiar Dumnezeu. Nu se poate explica nici modul in care oameni inconstienti relateaza in detaliu, evenimente si lucruri despre care nu ar trebui sa aiba nici cea mai mica idee. O teorie cat de cat plauzibila este aceea ca, inclusiv in momente de inconstienta, creierul nostru continua sa inregistreze informatiile transmise de stimuli externi, si sa le depositeze la un anumit nivel, astfel incat ele sa ajunga din subconstient in memoria pacientilor. Da, dar aceasta este doar o ipoteza, iar demonstrarea ei ramane inca un deziderat al medicilor si specialistilor in neurologie.

Desigur, exista o explicatie pentru fiecare moment din experientele din momentul mortii. Dar oamenii de stiinta sunt constienti ca ipotezele lor nu au ajuns decat la un nivel infim fata de ceea ce se doreste. Oamenii prefera sa creada in teoriile supranaturale si este evident de ce fac acest lucru. Lor li se ofera speranta ca dincolo de moarte vor continua sa existe si ca moartea nu este un capat macabru de drum. Singurul lucru cert este acela ca exista o teorie stiintifica pentru absolut fiecare pas din experientele de mai sus. La fel de cert este insa ca pentru fiecare ipoteza a specialistilor exista cel putin cinci cazuri de senzatii din pragul mortii care sfideaza logica si, implicit, stiinta.

descopera.ro

Biografii – Mihai Viteazul – Legenda, Istorie, Mit

„In tara mea as fi putut sa raman linistit si sigur, fara nici o teama, daca nu m-ar fi chemat credinta mea fata de crestinatate. Io Mihail voievod al Ungrovlahiei, al Ardealului si al Tarii Moldovei” – Memoriu al lui Mihai Viteazul din anul 1601 catre imparatul Rudolf al II-lea.

Si totusi cine a fost Mihai Viteazul?

Pentru multa vreme i s-a mai spus si Mihai Patrascu, fiul voievodului Patrascu cel Bun (si, implicit, frate al domnitorului Petru Cercel), atribuindu-i-se, in mod eronat, o filiatie nobila care sa ii legitimeze prezenta pe tronul Tarii Romanesti si, apoi, al Ardealului si Tarii Moldovei. Izvoarele istorice sustin insa falsitatea unei asemenea teorii. Cert este ca Mihai s-a nascut undeva in apropierea Ialomitei, in localitatea Piua Pietrii de azi, in anul 1558, la un an dupa moartea lui Patrascu cel Bun. Chiar si ideea ca el ar fi fost un fiu nelegitim si postum al domnitorului valah este putin probabila, atata vreme cat Patrascu a murit in anul 1557 in urma unei grele si indelungate suferinte, acesta fiind si motivul pentru care a fost dus de catre medicii sai la aerul curat al Valcei. Cunoastem, in schimb, numele mamei sale, Tudora (sau Teodora) Cantacuzino, “o vaduva frumoasa si bogata din zona Ialomitei”, o femeie de neam grec din impresionanta familie a Cantacuzinilor.

Tineretea lui Mihai este una marcata de treburile negustoresti, acolo unde viitorul voievod da dovada de o abilitate innascuta. O cronica polona il prezinta ca fiind negustor de vite, in timp ce o alta spaniola il arata ca pe un comerciant de bijuterii. Alaturi de influentul sau unchi Iane Cantacuzino, zis si Epirotul, Mihai invata turceste si greceste, si dovedeste un real talent pentru stiintele vremii. Tot prin unchiul sau, capuchehaia (reprezentant al domnului la Stanbul), Mihai incepe o fulminanta ascensiune pe scara sociala. Bazandu-se pe averea stransa in anii tineretii si pe relatiile lui Iane, tanarul este numit banisor de Mehedinti in anul 1588, moment in care incepe achiztionarea primelor sate. Doi ani mai tarziu, in 1590, el este numit mare stolnic, pentru ca dupa alti doi ani, in 1592, sa devina mare postelnic. Mai trec doar cateva luni si ambitiosul tanar este numit mare aga. In tot acest timp, Mihai indeplineste si functie de ispravnic in locul unchiului sau care locuia la Istanbul. Sub domnia lui Alexandru cel Rau (1592-1593), acelasi Mihai devine ban al Olteniei in locul lui Iane.

Portret al lui Mihai Viteazul

Averea sa era deja una considerabila, dupa propriile declaratii, viitorul domn detinand 23 de sate numai in judetul Romanati, altele fiind aduse ca zestre de sotia sa, Stanca, fiica lui Dobromir, fost ban al Olteniei, in timp ce alte sate de mosneni le daruise mamei sale. Este evident ca Mihai rivaliza cu insusi domnitorul si, chiar in aceste momente, sunt lansate zvonurile ca ar fi nimeni altul decat fiul lui Patrascu cel Bun. Poate ca acesta este motivul pentru care Mihai este arestat si obligat sa jure in prezenta a 12 boieri si a domnitorului Alexandru cel Rau ca nu are legaturi cu defunctul voievod, fapt pe care noul ban al Olteniei il indeplineste fara cracnire. Credibilitatea, insa, a unei asemenea intamplari este pusa sub semnul intrebarii, mult mai credibila fiind aceea in care Mihai a fost condamnat la moarte in lipsa datorita implicarii intr-un complot prin care urmarea sa ia tronul Valahiei. Cert este ca Mihai scapa cu fuga si, pentru doua saptamani, se ascunde in Ardeal. Ia apoi drumul Constantinopolului acolo unde, cu ajutorul unchiului sau Iane, al lui Andronic Cantacuzino, fiul lui Seitanoglu, al lui Sigismund Bathory si al agentului englez Barton, reuseste sa il induplece pe sultan si sa obtina tronul Tarii Romanesti. Sumele pe care Mihai le ofera atat sultanului cat si nobililor turci care sa ii faciliteze intrarea la suveran sunt fabuloase, el fiind nevoit sa cheltuie aproape tot ce agonisise de-a lungul anilor si chiar sa imprumute sume exorbitante. Astfel, in octombrie 1593, noul domnitor al Valahiei intra in Bucuresti insotit de un alai de creditori dornici sa isi recupereze cat mai repede investitia si dobanzile aferente, bani pe care Mihai nu ii putea obtine decat din satele populate de valahi.

Birurile devin insuportabile, taranii aleg sa fuga de pe mosii lasand locul turcilor care prinsesera ” a se aseza” si a inlocui, in multe locuri, populatia locala. Tara Romaneasca se transforma incet-incet intr-o provincie turceasca in toata regula, iar banii necesari creditorilor nu puteau fi stransi cu una- cu doua. Dovedind o intuitie caracteristica doar marilor lideri militari si politici, Mihai nu ramane indiferent la miscarea antiotomana ce cuprinsese Europa si, atras de mirajul eliberarii tarii de catre turci si, nu in ultimul rand, de datoriile grele catre creditorii sai, el alege sa se alature Ligii Sfinte europene. Astfel, el nu asteapta sa fie invitat ci, fapt ce il caracteriza din plin, ia initiativa si trimite el insusi soli in Ardeal si Moldova, precum si la boierii Buzesti, pe care ii cheama alaturi de el in lupta antiotomana. Rezultatul a fost o intelegere deplina intre cele trei tari. La 13 noiembrie 1594, la doar un an dupa inscaunarea sa, Mihai cheama pe toti creditorii la vistieria domneasca pentru a “incheia socotelile”. Dar socotelile sale erau mai mult decat sangeroase. Tunurile lovesc in plin in multimea celor adunati sa isi primeasca banii. Supravietuitorii sunt masacrati de armata domneasca. Au urmat circa 2000 de ieniceri, intreaga garnizoana turceasca din Bucuresti, in frunte cu emirul. Giurgiul este asediat, dar rezista in fata armatei lui Mihai. In schimb, La Harsova, Silistra si Targul de Floci, turcii sufera infrangeri zdrobitoare. In Moldova, Aron Voda macelerea pe toti otomanii din Iasi si dadea semnul unei rascoale generale in cele doua tari romane.

Oastea lui Mihai Viteazul

La Istanbul, sultanul decide inlocuirea “hainilor” si, in fruntea a doua armate conduse de Hasan Pasa si Mustafa Pasa, trimite inlocuitorii: Bogdan, fiul lui Iancu Sasul in Moldova, si Stefan Surdul in Tara Romaneasca. In acelasi timp, suveranul turc asmute asupra lui Mihai pe tatari. Mihai ii intampina la 14 ianuatrie 1595, in apropierea satului Putinei, apoi, la 16 ianurie la Stanesti. In ambele infruntari el iese victorios dar nu poate impiedica unirea celor doua armate musulmane. Domnitorul isi surprinde, insa, adversarsul la Marotin, dupa ce trecuse Dunarea pe gheata si reuseste o victorie stralucita. Ambii pasi sunt ucisi, iar inlocuitorul sau este pus pe fuga. Armatele sale continua inaintarea pana la Muntii Balcani, iar populatiile locale (bulgari, sarbi, albanezi, greci) i se alatura. Rascoale pornesc peste tot si era evident ca sultanul nu va tolera o atare stare de fapt.

Calugareni – victorie sau infrangere a lui Mihai?

Rascoala lui Mihai si a lui Aron Voda trezise in sanul popoarelor din balcani speranta eliberarii de sub jugul otoman. Haiducii sarbi si bosniaci, unii dintre cei mai sangerosi si mai temuti adversari ai turcilor stabiliti in Balcani, i se alatura lui Mihai Viteazul fara nicio conditie. Printre ei se afla inclusiv temutul Baba Novac, un razboinic feroce chiar si la varsta de 80 de ani. Din Istanbul pornea, insa, temutul ordin.O armata de circa 40.000 de oameni, nici pe departe 150.000-300.000 atat cat se vehicula in manualele de istorie postdecembriste, in frunte cu Ferhat Pasa, porneste catre Muntenia. Mihai trebuia dat ca exemplu in fata celor care mai aveau idei de rebeliune. Sultanul se razgandeste inexplicabil si il inlocuieste pe incercatul general cu vizirul Sinan Pasa chiar inainte de a trece Dunarea. Mihai nu reuseste sa stranga mai mult de 8000-14.000 de osteni, carora li se adauga un contingent de 2000 de unguri si circa 200 de cazaci. Se parea ca totul se va sfarsi intr-o baie de sange pentru valahi.

Mihai Viteazul – imagine de epoca

Constient ca nu poate infrunta o asemenea armata in camp deschis, Mihai Viteazul alege aceeasi tactica pe care si marele Stefan voievod o folosise la Vaslui, anume alegerea unui teren prielnic care sa nu permita desfarsurarea trupelor otomane. Iar acest loc a fost satul Calugareni din apropierea Giurgiului. La 13/23 august 1595, valahii isi incep ofensiva. Primul lor atac are darul de a ii duce pana aproape de corturile turcilor, dar contraofensiva ienicerilor ii face sa se retraga peste Nealjlov, lasand in urma 11 tunuri. Ungurii nu iau parte la lupta, preferand sa se foloseasca doar de artilerie impotriva trupelor ce inaintau amenintator. Este momentul in care Mihai alege sa puna totul in joc. In fruntea ostasilor ramasi el se regrupeaza si porneste un contraatac fulgerator. Doi pasi sunt ucisi chiar de catre domnitor, in timp ce detasamentul unguresc decide, in final, sa loveasca din flanc. Cazacii si un mic grup de ardeleni, dupa ce invaluisera armata turceasca, ataca din spate creand un haos general printre turci. Totul se transforma intr-o retragere dezorganizata, insusi Sinan fiind la un pas de a-si pierde viata in tumultul de oameni si animale. 3000 de turci isi pierd viata in lupta, iar romanii reusesc sa recucereasca tunurile pierdute. Dar victoria lui Stefan de la Vaslui nu mai putea fi repetata.

Scena din batalia de la Calugareni

Turcii era inca mult prea multi. Intaririle se aflau pe drum iar spionii lui Mihai il avertizasera deja de iminenta sosirii lor. Pierderile in randul armatei muntene erau uriase, astfel ca domnitorul alege sa se retraga in Transilvania, lasand liber invaziei otomane. La fel ca la Rovine, victoria pe campul de lupta ramasese a romanilor, turcii fiind, insa, cei care ocupau Muntenia.

Intre timp, dupa o noapte a nuntii care se dovedise un fiasco, Sigismund Bathory alege sa isi paraseasca mireasa, pe Maria Cristina, si, cu inima franta, alege sa isi aline durerea in razboi. Era semnul pe care il asteptase atata vreme Mihai. Sigismund aducea cu el 22.000 de secui, 15.200 de soldati ardeleni si 63 de tunuri. Moldova raspundea si ea chemarii domnitorului muntean cu 3000 de oameni si 22 de tunuri. Lor li se alaturau si 300 de italieni, experti in asedii si arme de artilerie trimisi de ducele din Toscana. Sinan, fara sa stie ce il astepta, alege sa treaca Dunarea si sa lase la Giurgiu doar ariegarda si o prada uriasa. Un advesar prea marunt pentru armata crestina. Giurgiul cade in urma unui atac violent, tranformand expeditia de pedepsire ordonata de sultan la stadiul unui esec rasunator. Cronicarul turc Naima, nota cu amaraciune: “O asemenea retragere dezastruoasa si infrangere n-a mai fost pomenita in istorie”. In schimb, Muntenia, in frunte cu Bucurestiul, era o ruina. Razboiul transformase orasele in gramezi de resturi fumegande, iar satele se destramau in lipsa oamenilor care alesesera fuga sau moartea in lupta.

Batalia de la Giurgiu

Unirea Tarilor Romane – Actul lui Sigismund Bathory sau al lui Mihai?

Revenind la batalia de la Calugareni, trebuie mentionat ca Mihai Viteazul era constient de iminenta unui atac turcesc la scara mare. Astfel, el trimite soli care sa ceara ajutorul aliatului sau, Sigismund Bathory. Ajunsa la 2 mai 1595 la Alba Iulia, delegatia boiereasca a muntenilor se loveste, insa, de refuzul categoric al principelului transilvan. Era evident ca Bathory dorea sa se foloseasca de un vis de veacuri al romanilor, acea “Restitutio Daciae” (Refacerea Daciei), si sa creeze un stat tampon intre Imperiul Otoman si Europa Apuseana. Iar acesta era momentul cel mai potrivit. Siliti de imprejurari, boierii valahi accepta conditiile suveranului din Ardeal semnand actul care insemna, practic, desfiintarea statului muntean. Mihai devenea, astfel, un simplu loctiitor al lui Bathory pe tronul Valahiei, acelasi lucru intamplandu-se si cu noul domnitor moldovean, Stefan Razvan Voda. In documentele vremii aparea, astfel, primul carmuitor ale celor trei provincii de la moartea ultimului rege dac, Sigismund Bathory… “Prea luminatul domn Sigismund, din mila lui Dumnezeu, principele Transilvaniei, Moldovei si Valahiei transalpine si al sacrului Imperiu roman, domnul partilor regatului unguresc si comitele secuilor, domnul nostru prea milostiv”. In acelasi timp, Mihai era numit “respectabilul si magnificul domn Mihai, voievodul tarii noastre transalpine, credinciosul nostru iubit”.

Sigismund Bathory

Conditiile erau mai mult decat umilitoare. Mihai nu putea incheia nici un tratat fara stirea lui Sigismund, nu putea condamna boierii si nu putea demite dregatorii. Taranii fugiti de pe mosiile boieresti urmau sa fie adusi inapoi si doar o cerere pusa de boierii munteni, anume ca bisericile sa ramana sub jurisdictia mitropolitului de la Targoviste, a fost acceptata. Stefan cel Mare cunoscuse un moment asemanator la Calomeea. Raspunsul sau a fost victoria din Codrii Cosminului. Pentru Mihai, raspunsul s-a aflat la Selimbar si, apoi, la Guruslau.

Lipsit de aportul “suveranului” sau, domnitorul valah continua de unul singur luptele cu turcii, si asta in ciuda unei vistierii golite de multa vreme. Mihai, alaturi de Baba Novac si de fratii Buzesti, ataca necontenit Balcanii, pradand Babadagul, Vidinul, Plevna, Sofia si arzand, conform cronicilor vremii, peste 2000 de sate. Crestinii apuseni fusesera, insa, invinsi la Kerestes, iar Mihai intelegea ca singur nu se putea opune uriasei masinarii de razboi care era Imperiul Otoman. Armata sa de mercenari, o inovatie pentru Valahia, necesita circa 100.000 de forinti pe luna, suma pe care, in ciuda jafurilor, domnitorul nu o putea asigura. In Tara Romaneasca izbucneau tot mai des lupte intre mercenari si taranii care se vedea jefuiti chiar de cei care ar fi trebuit sa ii apere. Nu ramanea decat o solutie… pacea cu turcii. Astfel, la 7 ianuarie 1597, Pasa Hasan din Belgrad ii confirma lui Mihai ca vasalitatea sa fusese acceptata de sultan “pana la sfarsitul zilelor sale”, totul in schimbul unui tribut consistent. In schimb, Viteazul de pe tronul Munteniei nu renunta la ideea luptei antiotomane. In acelasi timp, el incheie un tratat de alianta si cu imperialii lui Rudolf al II-lea, cerand si primind de la acestia bani pentru intretinerea unei armate de 5000 de oameni si promisiunea unor subsidii pentru inca 5000 de ostasi in cazul unei lupte cu turcii. Tot in tratatul incheiat cu Rudolf, Mihai accepta suzeranitatea acestuia si primea, in cazul in care ar fi vrut sa paraseasca tronul, un castel in Ungaria sau Transilvania, acolo unde ar fi urmat sa traiasca pe banii monarhului conform rangului sau.

Intre timp, schimbatorul Sigismund Bathory accepta sa predea puterea imperialilor in schimbul a doua ducate in Silezia (1598). Dupa doar cateva luni intelege, insa, ca Ardealul ii oferea o situatie financiara mult mai buna si, intors pe furis, se proclama din nou principe si aresteaza oamenii lui Rudolf. Mihai isi permite de acum sa trateze de pe picior de egalitate cu Sigismund. El intervine pe langa Rudolf al II-lea pentru a-l mentine in functie pe principele ardelean, trimitandu-i acestuia din urma o solie amenintatoare prin care ii arata lui Sigismund adevarata sa fata. Mihai cerea ajutor in vesnicele sale lupte cu turcii altfel, in cazul unei paci secrete, ar fi tinut loc ” de pagan si turc destul”.

Portret contemporan al lui Mihai Viteazul

Sigismund se dovedeste, insa, acelasi caracter instabil si paraseste pentru a doua oara domnia, lasand in loc pe varul sau, cardinalul Andrei Bathory (29 martie 1599), un protejat al polonilor, aliatii turcilor, iar Mihai se vedea pentru a doua oara in situatia de a se recunoaste vasalul familiei Bathory.Din nou, cele trei tari romane, Ardealul, Muntenia si Moldova (pe tronul careia se afla un alt supus al polonilor, Ieremia Movila) se inchinau aceluiasi domn. Nu era insa, decat o formalitate. Sustinut de Rudolf al II-lea si de generalul acestuia, albanezul Giorgio Basta, Mihai primeste acceptul de a lupta impotriva lui Andrei Bathory cel care, asa cum se temuse domnul muntean, incheiase pacea cu turcii.

La 5 octombrie 1599, Mihai patrunde in Ardeal prin pasul Buzaului. In acelasi timp, pe Olt, o alta armata munteana condusa de fratii Buzesti si Baba Novac, venea in ajutorul domnitorului. Jonctiunea s-a facut la 16 octombrie in satul Selimbar, iar armata lui Mihai, mare parte formata din mercenari, secui, valahi si haiduci balcanici numara aproape 20.000 de oameni. Andrei Bathory ii opunea un numar egal de ostasi. Primul atac este dat de neobositul Baba Novac, urmat imediat de un contraatac al armatei cardinalului. Valahii se repliaza si ataca din nou, dar sunt respinsi pentru a doua oara si se parea ca vor pierde batalia. Este momentul in care Mihai, la fel ca in batalia de la Calugareni, intra personal in lupta, in fruntea propriei armate, moment care decide sortii bataliei, transformand infrangerea iminenta intr-o victorie rasunatoare. Andrei Bathrory alege sa fuga dar este prins de secui si decapitat in coliba unui taietor de lemne. Capul sau avea sa fie adus lui Mihai in suspinele sotiei sale, doamna Stanca, cea care se spune ca murmura mereu “saracul popa, saracul popa”. La 1 noiembrie 1599, Mihai patrundea in Alba Iulia asemenea unui mare invingator. Ardealul se afla la picioarele sale. Nu mai ramanea decat Moldova pentru ca Dacia sa fie refacuta, si nu formal, ci prin forta armelor.

Predarea capului lui Andrei Bathory

Mihai Viteazul intentionase cucerirea Moldovei inca din anul 1597, doar demersurile lui Sigismund Bathory facand ca aceasta campanie sa fie amanata. La motivele initiale, care insemnau slabirea influentei turcesti si evitarea unui atac direct asupra Ardealului din Moldova, se adauga si ura voievodului fata de Ieremia Movila, cel care incercase in repetate randuri sa il ucida pe Mihai “cu otrava sau prin tradare”, pentru a pune pe tronul Valahiei pe fratele sau, Simion Movila. Era, insa, o decizie grea. Polonia nu dorea ca Moldova sa iasa de sub sfera ei de influenta si ar fi luptat fara rezerva impotriva lui Mihai.

Valahul isi asuma, totusi, riscurile si patrunde, in primavara anului 1600, prin pasul Oituz, in fruntea a 17.600 de oameni la care se adauga, spre surprinderea lui Ieremia Movila, un contingent de 2000 de moldoveni. Campania este una fulgeratoare. La 10 mai, Mihai ocupa Bacaul, la 11 mai Romanul, iar polonezii pierd lupta in mod dezastruos. Cetatea Neamtului si Suceava se predau fara lupta in fata lui Mihai Viteazul. Urmeaza batalia din fata Cetatii Hotinului, acolo unde Ieremia Movila era invins si scapa cu fuga peste Nistru. Nu trecusera nici trei saptamani si Mihai Viteazul stapanea si ultima provincie a vechilor daci, Moldova. Din Constantinopol si pana la Roma nu se vorbea decat de faptele sale. Multi l-au asemanat cu Alexandru Macedon, in timp ce altii vedeau in el “Steaua rasaritului”. Regele Frantei, vestitul Henric al IV-lea spunea intr-o scrisoare: “se zice ca romanul e foarte tare si ca planurile lui cresc potrivit cu izbanzile”. Iata ce se scria si intr-o publicatie a vremii din Roma: “Daca a fost vreodata un principe in lume demn de glorie pentru actiuni eroice, acesta este signor Mihai, principele Valahiei”.

Intrarea lui Mihai Viteazul in Alba Iulia

Mihai insusi se intitula “Io Mihai voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Tarii Romanesti, al Ardealului si a toata Tara Moldovei”. Romanii stapaneau din nou, dupa veacuri, din Maramures pana la Dunare si de la Nistru pana in Banat.

Infrangerea si moartea domnului Mihai

In nici un alt moment al istoriei romanesti, marirea nu a fost urmata atat de repede de decadere. Victoriile din Ardeal si Moldova nu mai insemnau mare lucru, atata vreme cat Rudolf al II-lea vroia sa preia Transilvania si sa o transforme intr-o provincie austriaca. Domnul Mihai nici nu se gandeste si insista sa ramana stapanitorul de drept al Ardealului. Moldova se afla sub amenintarea polona, in timp ce in Tara Romaneasca, turcii pregateau inscaunarea lui Simion Movila. In plus, incapabil sa isi plateasca mercenarii, Mihai se vede pus in fata rebeliunii nobililor unguri, apasati de darile grele necesare intretinerii armatei dar, mai ales, de umilinta de a fi supusii unui valah. In consecinta, generalul Giorgi Basta alege sa intre in conflict de partea rasculatilor, impotriva domnitorului muntean. La 18 septembrie 1600, 18.000 de cavaleri apuseni, dintre care 6000 de calareti germani si flamanzi, purtand cuirase, alaturi de muschetari valoni si francezi se pregateau sa infrunte o armata stransa in pripa de Mihai, o armata ce nu depasea 10.000 de oameni.

Generalul albanez Giorgio Basta

La fel ca la Calugareni, voievodul valah isi alege o pozitie strategica in apropierea satului Miraslau, o pozitie ce nu ar fi permis lui Basta sa il atace din flancuri, ci doar frontal. In acelasi timp, albanezul era un razboinic incercat si, constient ca ar fi picat in capcana asemenea lui Sinan Pasa, simuleaza o retragere. A fost momentul hotarator al luptei. Mihai crede ca adversarii sai se retrag si ataca frontal. Prea tarziu isi da seama ca nu a fost decat o pacaleala. Soldatii sai sunt spulberati de catre cuirasierii germani si maturati de gloantele muschetarilor francezi. Mihai insusi, insotit doar de trei cazaci, trece Muresul inot ca sa scape cu viata. La 20 septembrie, Basta intra in Alba Iulia si ucidea pe toti italienii, grecii, sarbii si romanii, aliatii valahului. Furiei nobililor unguri ii pica, apoi, insusi Baba Novac, cel care este jupuit, ars de viu si tras in teapa. In acelasi timp, polonii, profitand de infrangerea lui Mihai de la Miraslau, ocupau Moldova. Efortul domnului muntean de a recuceri aceasta veche provincie romaneasca ar fi fost zadarnic. Domnul Mihai nu mai incerca acum decat sa isi apere tara, acolo unde polonezii pregateau inscaunarea lui Simion Movila. Iar putinele trupe stranse de Nicolae, fiul lui Mihai, se dovedesc insuficiente. Voievodul este infrant in mai multe randuri si vede cum si Valahia era inchinata de polonezi turcilor. Nu ii mai ramanea decat calea pribegiei si singura speranta de a primi ajutorul imperiarilor. In drumul sau catre Europa, din cetatile pe care le cucerise prin lupta, se trage in deradere cu tunul asupra sa.

Pentru Mihai urmeaza indelungi peregrinari la Viena si Praga, acolo unde sta prin hanuri si asteapta o audienta la Rudolf al II-lea. Cand, in sfarsit o primeste, afla ca situatia din Ardeal ii devenise din nou favorabila. Sigismund Bathory venea pentru a treia oara pe tronul Ardealului, ungurii il arestasera pe Basta din cauza exceselor sale sangeroase, iar haosul stapanea din nou Transilvania. Nu exista decat un singur om capabil sa remedieze situatia, iar acesta era Mihai. Parea ca steaua sa norocoasa stralucea din nou. Rudolf ii ofera 100.000 de taleri pentru ridicarea unei armate de mercenari si ducatul Konigsberg din Silezia. Cei mai mari pictori se inghesuie sa realizeze portrete eroice ale domnitorului, el insusi fiind privit ca o curiozitatea de catre nobilii prea putin obisnuiti cu teatrul de lupta.

Portret al lui Mihai realizat in timpul sederii sale la Praga

La 3 aprilie 1601, Mihai parasea Praga spre Viena si apoi spre Casovia. Acolo il intalneste pe Basta cel care, din ordinul imparatului, ar fi urmat sa il asiste in batalia impotriva lui Sigismund. Pentru Mihai Viteazul nu mai exista insa cale de targuiala. Stia probabil ca aceasta ar fi fost unica sa sansa sa recapete ceea ce pierduse atat de usor. Si astfel, la 3 august 1601, in apropierea satului Guruslau (Goraslau) Mihai dadea ultima sa batalie. Cu tunuri care bateau gresit si cu o armata mai dornica sa se retraga din calea temutilor mercenari ai romanului decat sa lupte, Sigismund scapa cu o fuga rusinoasa. Din Valahia veneau vesti bune. Afland ca domnul lor vine cu oaste mare din Ardeal, fratii Buzesti stransesera o armata si izgonisera pe Simion Movila de pe tronul Tarii Romanesti. Acestia ii trimisesera solie lui Mihai ca il asteptau cu bratele deschise pe tron. Lupta valahului putea reincepe. La Turda, el alege sa se desparta de armata, grabit fiind sa ajunga mai degraba la Fagaras, acolo unde il astepa sotia sa, doamna Stanca. Giorgio Basta stia, insa, ca imperialilor le-ar fi convenit mai degraba un control direct asupra Ardealului decat unul mijlocit printr-o personalitatea covarsitoare asa cum era cea a lui Mihai. In consecinta, el ia decizia de a scapa de fostul sau aliat, ale carui realizari pe plan militar ii rascolisera destul orgoliul, si trimite in secret un detasament de 300 de cavaleri germani si valoni, condus de ofiterii Jacques Beauri si Mortague, pentru a “aresta sau a ucide” pe Mihai. Soarta domnului fusese hotarata printr-o miseleasca tradare.

Intrand in cortul sau, Beauri ii striga atunci lui Mihai: “Da-te prins!”. Domnitorul nu a rostit decat un singur cuvant: “Ba!”, si a incercat sa isi apuce sabia pentru a lupta chiar si de unul singur cu atacatorii sai. Era, insa, prea tarziu. Un glont pornit din muscheta unui soldat valon il tintuieste pe loc. Imediat, un mercenar ii strapunge pieptul cu sulita, in timp ce multimea ucigasilor se repde asupra sa cu halebardele. Urmeaza un spectacol ingrozitor. Viteazul este hacuit si batjocorit prin praful din fata cortului sau. Trupul sau gol este aruncat iar capul, dupa ce ii este taiat, este lasat prada cainilor si corbilor ce ar fi trecut pe acolo.

Asasinarea lui Mihai Viteazul

“Si cazu trupul lui cel frumos ca un copaciu pentru ca nu stiuse, nici se prilejise sabia lui cea iute in mana lui cea viteaza”, spune cu amar cronica Tarii Romanesti. Viteazul isi gasise un sfarsit nedemn, in mana tradatorilor infamului Basta. Cu el se stingea pentru mai bine de trei veacuri si visul romanilor de a se reuni pe teritoriul Daciei mandrului Decebal. Prececentul fusese, insa, creat…

descopera.ro

Vacile Bazooka !

Pentru inceput, metoda va fi implementata unui lot de crescatori de vite din Tara Galilor care au acceptat sa isi hraneasca efectivele de taurine cu o cantitate zilnica de usturoi. Totul a inceput in momentul in care un grup de cercetatori din cadrul prestigioaselor universitati britanice Bangor, Reading si Aberystwyth au descoperit, in cadrul unor experimente, ca daca adauga o cantitate de usturoi in furajele folosite la hrana vacilor, acestea nu mai elimina gazele intestinale responsabile de intensificarea efectului de sera.

Metoda vine la timp, deoarece toate vitele de pe Terra elimina prin procesul flatulentei circa 4% din cantitatea de dioxid de carbon responsabila pentru incalzirea globala. Usturoiul este un aliment-medicament cu multiple valente, printre care si capacitatea de a stopa fermentatiile intestinale care produc flatulenta. Prin noua metoda, specialistii considera ca se va elimina de la sine circa 90 % din cantitatea de gaze intestinale produse de vaci. Proiectul a primit deja pentru a fi implementat suma de 750.000 lire sterline, remisa de o agentie guvernamentala britanica – Departament for Environment, Food and Rural Affairs.

“O sa hranim vitele cu o cantitate crescuta de fulgi de cereale, care sunt saraci in grasimi; pe parcurs, vom introduce in hrana fiecarei vite cateva capatani de usturoi. Astfel, vom mentine reputatia Tarii Galilor in ceea ce priveste continuarea traditiei de a produce alimente naturale, sanatoase, fara aditivi chimici. Singura problema va fi reprezentata de laptele vacilor, care s-ar putea sa aiba un gust mai… ciudat”, afirma profesorul Jamie Newbold, unul dintre initiatorii proiectului.

Sursa: Daily Mail

Biografii – William Shakespeare – farsor, mason, geniu ?

Daca “lumea-ntreaga e o scena” iar William Shakespeare un actor genial, atunci cine a jucat in rolul dramaturgului? Personalitati ca Orson Welles, Charlie Chaplin, Henry James, Charles Dickens sau Sigmund Freud s-au indoit de faptul ca Shakespeare a fost insusi Shakespeare. De la Francis Bacon la Elisabeta I, nu putine persoane au fost creditate cu paternitatea celor doua versiuni ale lui Hamlet, trei versiuni ale lui Henric al VI-lea, sase versiuni ale lui Richard al III-lea…

Inainte ca specialisti precum Robert Matthews sa ridice – in studiul Who Was Shakespeare - problema “autorului pieselor lui Shakespeare”, au fost invocate prea multele secrete ale vietii marelui actor si, eventual, scriitor elisabetan cu acelasi nume.

Asemenea biografiei lui Iisus, cea a celebrului nativ din Stratford are nu putine mari pete albe. Shakespeare a trait fix 52 de ani (23 aprilie 1564 – 23 aprilie 1616), dar intervalul fertil din punct de vedere literar a durat doar din 1590 pana in 1613, scriitorului atribuindu-i-se un numar de 38 (?) de piese de teatru, 154 de sonete si alte 5 poeme.

Viata Bardului are doua perioade distincte, in care nu se stie exact cu ce s-a ocupat acesta. Biografii vorbesc despre asa-numitii “Lost Years”, anii (1578-1582) de dinaintea insuratorii cu Anne Hathaway (o femeie mai in varsta cu opt ani, deja insarcinata – cu cine? – in momentul incheierii casatoriei, fapt ce a produs un mare scandal in familie), dar si anii scursi intre momentul casatoriei si reprezentarea primei parti din “Henric al VI-lea” la Rose Theater (1585-1592), cand se pare ca, printre altele, Shakespeare ar fi calatorit in Italia si s-ar fi inrolat in marina militara.

In plus, aceiasi biografi pomenesc de posibilul fiu nelegitim – sau doar fin? – al scriitorului, viitorul Sir Will Davenant, nascut in 1606, dintr-o presupusa legatura adulterina a lui Shakespeare cu nevasta primarului din Stratford, localitate in care scriitorul revenea periodic pentru a-si vizita familia (cu toate ca intrerupsese relatia cu Anne Hathaway). Apoi, este de notorietate disponibilitatea sa pentru relatii homosexuale, unii speculand chiar ca Doamna Bruna din Sonete ar fi fost, de fapt, protectorul sau, lordul Southampton.

Toate aceste enigme, coroborate cu alte si alte detalii picante, au contribuit la crearea legendei unui ins dilematic, greu de fixat in insectarul uman comun. Pe cale de consecinta, de ce nu ar putea exista dubii sau interpretari controversate nu doar ale vietii, ci si ale operei unui personaj care intriga atat de mult?

Pseudonim sau alibi?

Despre paternitatea pieselor lui Shakespeare s-a discutat mai mult chiar decat despre sexualitatea lui. Nici pana astazi nu se poate spune exact care texte ii apartin dintre multele atribuite lui in decursul timpului. Cert este ca, pe vremea aceea, se lucra cam ca la Hollywood astazi: fiecare productie era opera colectiva a unui grup de scenaristi profesionisti.

Brian Vickers a dedicat acestei practici a scrisului in comun in epoca elisabetana un studiu cat se poate de pedant (recenzat cu entuziasm de The Times Literary Supplement), in care demonstreaza ca, la limita, nimic nu-i poate fi atribuit integral lui Will, cel din Stratford. Daca parti din Pericle sau Titus Andronicus, bunaoara, au fost incredintate de proprietarii de teatre unor iscusiti copywriteri precum George Wilkins ori Thomas Middleton, interesant este ca si Shakespeare, la randu-i, a prestat pentru diverse texte dramatice din epoca, pe care azi nu le regasim in antologiile Lebedei de pe Avon.

Cat anume va fi scris Will pentru altii probabil ca nu vom afla niciodata, insa stim ca a finisat – cand nu a semnat, pur si simplu, “ca primarul” – destule bestseller-uri de pe la sfarsitul secolului al XVI-lea si inceputul secolului al XVII-lea. Astfel, in 1605, un editor intrepid a lansat culegerea The London Prodigal de “William Shakespeare”, in care figurau piese ca Locrine, Thomas Lord Cromwell, The Puritan si altele, de care azi nu mai pomeneste nimeni ca facand parte din – oricum – vasta opera shakespeareana. Editorul nu a facut altceva decat sa cumpere un “brand image” si sa revanda un numar de produse de calitate medie ambalate intr-un pachet cu o eticheta stralucitoare (si cu un scor de piata pe masura).

Reintorcandu-ne la Shakespeare-urile “veritabile”, chiar daca editiile Cambridge recente (2001, de pilda) insista pe un singur autor (“the one and only”), Vickers contesta, cu argumente solide, acest tip dogmatic de atribuire a paternitatii textelor si propune in schimb formule hibride, cum ar fi “Henric al VIII-lea, Macbeth, Timon din Atenade William Shakespeare impreuna cu John Fletcher” sau “…impreuna cu George Peele” s.a.m.d.

POSIBILI COAUTORI AI PIESELOR LUI SHAKESPEARE

• Cardenio (1612?) – John Fletcher
• Chinurile zadarnice ale dragostei (1594-1596) – Sir Francis Bacon
• Furtuna (1610) – John Dee, Sir Walter Raleigh
• Henric al IV-lea (partea I – 1596, partea a II-a – 1597) – Sir Henry Neville
• Henric al VI-lea (1590-1592) – George Peele
• Henric al VIII-lea (1613) – John Fletcher, Sir Henry Neville, George Peele
• Macbeth (1606) – Thomas Middleton
• Masura pentru masura (1603) – Thomas Middleton
• Nevestele vesele din Windsor (1597) – Sir Henry Neville
• Pericle (1606-1607) – George Wilkins
• The Two Noble Kinsmen (1611) – John Fletcher
• Timon din Atena (1604-1606) – George Wilkins, Thomas Middleton
• Titus Andronicus (1593-1594) – George Peele
• Visul unei nopti de vara (1595) – William Stanley, Earl of Derby

Brandul lui Shakespeare

Daca descifrarea ADN-ului pieselor lui Shakespeare ramane, totusi, un pariu greu de castigat, este incontestabil faptul ca industria publicitatii a lansat branduri de succes nu doar cu mult inainte ca David Ogilvy sa teoretizeze revolutia din advertising, ci si cu o vecie in avans fata de primul raget al leului Metro-Goldwin-Mayer.

Brandul Shakespeare a putut fi folosit in fel si chip: ca pseudonim pentru persoane de rang foarte inalt (o regina a Angliei, un rege al Scotiei, feluriti nobili elisabetani), ca trambulina pentru tinere talente (gen John Fletcher, dar nu numai) sau ca alibi pentru figuri excentrice ale lumii literare (exista si teza ca un mare autor precum Christopher Marlowe – presupus spion – si-ar fi inscenat moartea pentru a ascunde unele detalii ale biografiei sale, dar a continuat sa scrie teatru sub numele generic Shakespeare).

Inclusiv analiza stilometrica intreprinsa pe computer de o serie de filologi, matematicieni sau fizicieni (Thomas Mendenhall, Ward Elliott, Robert Valenza, Kate Mcluskie, Tom Merriam) releva ca unele opere sau parti ale acestora ar fi fost scrise de Marlowe (partea a treia din Henric al VI-lea, Titus Andronicus etc.) sau Fletcher (actele doi si trei din The Two Noble Kinsmen, piesa care, de altfel, nici nu apare in editia de Opere din 1623). Insa si stilometria in sine – metoda de analiza comparativa care studiaza recurentele stilistice pe baze statistice ample – ramane o modalitate de interpretare destul de controversata…

Dincolo de atari speculatii, prima editie in folio din 1623, alcatuita, deci, la sapte ani de la moartea lui Shakespeare, ridica ea insasi o serie de intrebari. Cine, cum si de ce a alcatuit-o? Cat s-a folosit din manuscrise si cat s-a reconstituit din amintirile actorilor? De ce s-a preferat o compilatie cu surse incerte in loc sa se reproduca pur si simplu textele pieselor, asa cum au fost ele jucate pe scena? Nici una dintre aceste intrebari nu a primit, inca, un raspuns definitiv.

Teoria gulerului alb

De ce gravura lui Martin Droeshout, de pe pagina de garda a editiei din 1623, nu seamana cu cea a lui Marshall, realizata pentru editia din 1640, intre cele doua portrete diferentele fiind mai mult decat vizibile? Dar, mai ales, ce se intampla cu gulerul din prima gravura? Este el un indiciu relevant pentru problema identitatii autorului?

Desi pare mai mult o speculatie de tip Dan Brown, “The Collar Theory” castiga tot mai multi adepti. Examinand cu atentie portretul, se observa flagranta disproportie dintre cap si bust, precum si linia aparenta ce uneste nefiresc (?) urechea cu barbia, elemente care ar sugera ca de fapt este o vorba de o masca. Asadar, artistul ar fi vrut (sau i s-ar fi cerut) sa induca ideea ca dincolo de “portret” se ascunde altcineva, marcand excesiv acest indiciu criptografic.

E oare masca unui actor (sugerand autorul colectiv care realizase operele), masca unui alt personaj din epoca (Sir Francis Bacon, conform Sir Edwin Durning-Lawrence) sau insasi masca mortii, cu toate posibilele ei semnificatii (Shakespeare a fost ucis sau a ucis el pe cineva, ducand misterul cu el in mormant)?

Dar, mai mult decat atat, ar trebui sa frapeze un alt detaliu. Gulerul din imagine este unic, nu a existat asa ceva in timpul vietii lui Shakespeare si nu se regaseste in nici un alt portret din acea vreme. In plus, pozitia lui e stranie, neexistand un gat care sa sustina capul, ce pare asezat pe guler ca pe o tipsie (in stilul capului Sfantului Ioan Botezatorul?). Iar gulerul in sine e prea rigid (si lipsit de sustinere gravitationala) pentru a fi guler. Dar atunci, daca nu este un guler, ce ar putea fi?

Probabil, un scut, dar unul in sens heraldic, un element distinctiv de pe un blazon (ori chiar o ilustrare subtila a conceptului de revers al medaliei, fiindca, de fapt, la o analiza si mai atenta, care presupune o privire intr-un spatiu tridimensional, este vorba de un scut incastrat in sau desenat pe un alt scut). Asta nu poate sa trimita decat tot la o posibila si probabila incriptare a imaginii. Cineva a vrut sa ascunda aici un indiciu pretios, eventual accesibil doar initiatilor. Si cine ar fi putut fi acestia daca nu membrii unei confrerii secrete, care comunicau intre ei prin intermediul unui limbaj cifrat?

Teoria conspiratiei

Unul dintre motivele pentru care omul Shakespeare nu se suprapune perfect scriitorului omonim (sau titularului drepturilor de autor, dupa caz) ar putea fi, in opinia unora, faptul ca el sau cei care ii foloseau numele au fost implicati in activitatea unor societati secrete de tip masonic.

Prigonite secole de-a randul, asociatiile masonice, descendente sau nu din ordinele feluritilor cruciati (cazul templierilor, de pilda), au dus in epoca o politica a secretomaniei extreme. Asta impunea faptul ca toate mesajele lor sa fie codificate, iar accesul la cheie sa fie extrem de limitat.

In cazul de fata, conform tratatului heraldic al lui John Guillim, aparut in 1610, un “scut in scut” trimite la ideea de confrerie (Brethren), de fratie masonica. Sa mai fie atunci o coincidenta faptul ca prima editie in folio a operelor “shakespeariene” a fost dedicata celor doi frati Pembroke, Philip si William (numiti explicit “cea mai nobila si neasemuita pereche din Fratie”), fiii contelui de Pembroke, seful Miscarii Rosacruciene din Anglia (aceasta organizatie masonica a fost fondata de un gnostic alexandrin in anul 46 d.Hr. si din ea a rezultat, mai aproape de zilele noastre, Ritul Scotian Antic si Acceptat).

Sa trimita, oare, indiciul respectiv spre adevaratul sau adevaratii autori? Fie acestia sunt cei doi frati Pembroke (ipoteza destul de neverosimila), fie se incerca acreditarea plastica a ideii ca, in fapt, opera lui “Shakespeare” era rezultanta eforturilor mai multor autori din randul masoneriei, care folosisera reprezentatiile pieselor drept acte de propaganda si/sau de comunicare, iar acum voiau sa perpetueze asemenea mesaje cifrate prin intermediul unui soi de manual universal.

Ecuatia devine si mai pasionanta daca se ia in considerare ipoteza complementara generata de observatia empirica. Mai limpede, figura gravata s-ar compune din doua jumatati oarecum distincte, una apartinandu-i lui Augustus, duce de Brunswick, iar cealalta lui Sir Francis Bacon, ambii masoni rosacrucieni.

LISTA CANDIDATILOR

Edward “Ned” ALLEYN(E), 1566-1626. Actor englez de prim rang din epoca elisabetana, interpret al rolurilor titulare (create special pentru el) din piesele lui Marlowe.

Sir Francis BACON, 1561-1626. Cel mai important om de cultura al epocii, om de stat asociat cu masoneria si autor al unor tratate filosofice (Novum Organum), adept al revolutiei stiintifice si practicant al alchimiei (pseudonim al lui Christian Rosenkreuz?), promotor al metodei inductiei (experiment – observatie – ipoteza) si pasionat de coduri. O sintagma cifrata din Chinurile zadarnice ale dragostei – “honorificabilitudinitatibus” – a fost tradusa prin: “Aceste opere ale lui Bacon vor fi ascunse de ochii lumii”.

John DEE, 1527-1608. Matematician, astronom, geograf, astrolog, ocultist, alchimist, consultant al reginei Elisabeta I. Expert in navigatie, a recrutat exploratori si capitani de nave, fiind creatorul sintagmei “Imperiul Britanic”. Se crede ca personajul Prospero din Furtuna a fost inspirat de el.

John DONNE, 1572-1631. Poet de la curtea lui Iacob I, specializat in sonete si poezii de dragoste, maestru al metaforei duble (“concetto”, practicata si de Petrarca), traducator din latina, predicator si vicar al catedralei St. Paul din Londra.

Sir Edward DYER, 1543-1607. Poet specializat in elegii si pastorale, membru al curtii regale, trimis special (spion?) al Elisabetei in Tarile de Jos si Danemarca, mason, pasionat de alchimie si de ermetism.

ELISABETA I, 1533-1603. Regina a Angliei, patroana spirituala a artistilor, prezenta (?) intr-o replica din Henric al VII-lea, in care se afirma “Sunt sanse de zece contra unu ca aceasta piesa sa nu placa”, posibila aluzie la faptul ca Elisabeta era singura femeie intre cei zece monarhi ai Europei din acea vreme. Gravura din editia in folio din 1623 a fost interpretata ca o posibila replica a portretului sau.

John FLETCHER, 1579-1625. Dramaturg englez, a facut parte din grupul de scriitori care se reunea la Mermaid Tavern (Shakespeare, Ben Jonson etc.) si a colaborat cu Shakespeare la scrierea a cel putin doua piese (Henric al VIII-lea si The Two Noble Kinsmen). De asemenea, cei doi ar mai fi scris impreuna Cardenio (manuscris pierdut, in care era prelucrata o povestire din Don Quijote de Cervantes).

Phillip HENSLOW(E), 1550-1616. Director de teatru, a construit teatrele Rose si Fortune, pe scenele carora s-au reprezentat multe dintre piesele lui Shakespeare. Se crede ca a contribuit la unele texte, iar pe altele le-ar fi modificat/cenzurat. Autor al unui Jurnal despre teatrul din epoca elisabetana si iacobita.

Mary Sidney HERBERT, 1561-1621. Contesa de Pembroke, considerata a doua femeie in stat dupa regina, sotie a liderului masonic al Miscarii Rosacruciene, mama a celor doi nobili carora le este dedicata editia in folio din 1623, sora poetului Philip Sidney, patroana a artelor.

IACOB I, 1566-1625. Rege al Scotiei (sub titulatura de Iacob al VI-lea), a urmat la tronul Angliei dupa decesul Elisabetei I (1603), fiind primul rege din familia Stuart. A desenat drapelul britanic si a intretinut o curte de artisti si oameni de cultura.

Ben JONSON, 1572-1637. Dramaturg, poet si actor, autor al pieselor Volpone si Alchimistul, bun prieten cu si, apoi, rival al lui Shakespeare, a contestat pasaje din Iulius Cezar si Poveste de iarna, semnand poemul prefatator al volumului in folio din 1623.

Roger MANNERS, Earl of Rutland, 1576-1612. Nobil englez, ginere al poetului Sir Philip Sidney, a calatorit intens prin Europa (studiind inclusiv la Universitatea din Padova) si a luat parte la rebeliunea contelui Essex impotriva Elisabetei I. Prieten al artistilor si scriitorilor contemporani, apreciat de regele Iacob I al Scotiei. Ar fi scris unele piese impreuna cu sotia sa, Elisabeth Sidney.

Christopher MARLOWE, 1564-1593 (?). Unul dintre marii autori dramatici elisabetani (Tamerlan, Doctor Faustus) si presupus agent secret (in slujba lui Walsingham), disparut in inchisoare in conditii misterioase, banuit ca si-ar fi inscenat moartea cu ajutorul prietenilor masoni si ca ar fi continuat sa scrie teatru si dupa 1593, folosind pseudonimul “Shakespeare”.

Thomas MIDDLETON, 1580-1627. Dramaturg cunoscut si poet din perioada iacobita, a scris piese in colaborare cu alti autori din epoca (William Rowley, Cyril Tourneur) si a lucrat impreuna cu Shakespeare la redactarea unor scene din Macbeth, Masura pentru masura sau Timon din Atena.

Sir Henry NEVILLE, 1562-1615. Curtean si diplomat, ruda indepartata a Bardului din Avon. Multe dintre temele politice si locatiile geografice ale pieselor lui Shakespeare coincid cu cele din traseul existential al lui Neville, iar un text al acestuia din urma se pare ca a stat la baza redactarii piesei Henric al VIII-lea. Porecla sa era… Falstaff.

George PEELE, 1556-1596. Autor a numeroase piese de succes din epoca elisabetana, intre care drama istorica Edward I (1593), considerata prototip al pieselor-cronica ale lui Shakespeare. Peele ar fi redactat parti importante din Henric al VI-lea (folosite, dupa moartea sa prematura, de catre Shakespeare in versiunea finala) si Titus Andronicus.

Sir Walter RALEIGH, 1552 sau 1554-1618. Poet, curtean si explorator, a stabilit prima colonie britanica in Carolina de Nord (1584). Unele dintre poemele sale au inspirat fragmente din Furtuna, dar si din piesele lui Marlowe.

Edmund SPENSER, 1552-1599. Poet-laureat, s-a remarcat cu amplul poem The Faerie Queene (1590-1596), alegorie in versuri celebrand dinastia Tudor, al carei ultim reprezentant a fost Elisabeta I. Alaturi de Shakespeare si Marlowe, este considerat unul dintre autorii reprezentativi ai epocii. Personaj politic contoversat, a fost implicat in inabusirea rascoalei irlandeze din Munster si a scris carti in care sustinea genocidul si infometarea ca mijloace de lupta.

William STANLEY, Earl of Derby, 1561-1642. Fiu al mostenitoarei prezumtive a Elisabetei I, nepot al lui Henric al VII-lea, implicat in miscarea teatrala, alaturi de fratele sau, Ferdinando, Earl of Derby. Premiera piesei Visul unei nopti de vara a avut loc in cadrul petrecerii sale de nunta.

Edward de VERE, Earl of Oxford, 1550-1604. Poet si curtean, considerat unul dintre cei mai importanti candidati la rolul lui “Shakespeare, autor dramatic”, multe dintre evenimentele din diverse piese avand corespondente in biografia sa. Teza este sustinuta, intre altii, de Freud si de Orson Welles. Din opera lui De Vere au supravietuit doar unele poeme si nici o piesa de teatru.

George WILKINS, ?-1607. Dramaturg (A Yorkshire Tragedy) si pamfletar, colaborator al altor autori de teatru (William Rowley si John Day), presupus coautor al pieselor Timon din Atena si, in special, Pericle, despre al carei subiect a semnat – cu pseudonimul John Gower – un roman postum, aparut in 1608.

Henry WRIOTHESLEY, Earl of Southampton, 1573-1624. Cel mai important protector dar si amant al lui Shakespeare, care i-ar fi dedicat – cifrat? – majoritatea Sonetelor. Posibil fiu nelegitim si virtual pretendent la tronul Elisabetei I, nu putea semna piese de teatru de pe pozitia sa, asa ca s-ar fi folosit de relatia cu Shakespeare pentru a-si reprezenta operele.

descopera.ro

——————– pentru lecturi amanuntite :

-  http://www.descopera.ro/dnews/4062635-sase-opere-necunoscute-ale-lui-shakespeare-au-fost-scoase-la-lumina

- http://www.descopera.ro/dnews/2870789-s-a-descoperit-teatrul-lui-shakespeare

Biografii – Constantin Brancoveanu – Voievod, Martir si Sfant

“Logofete – i-au spus boierii – noi cu totii pohtim sa ne fii domn. – Dar ce asi vrea eu cu domnia? De vreme ce ca un domn sint la casa mea, nu-mi trebuieste sa fiu; ear ei zisera: Ne rugam nu lasa teara sa intre alti oameni, sau rai sau nebuni, sa o strice, ci fii! Si-l luara de mani si-l impingea de la spate si acolea fiind si un capegiu imparatesc pentru trebi imparatesti, il dusease si pre el la Mitropolie; si dusera caftan la capegi-basa al imparatului de au cetit molitvele de domnie si au mers de i-au sarutat mana, zicandu-i: Multi ani!”

Asa a inceput una dintre cele mai luminate si indestulate domnii din istoria Tarii Romanesti. Contextul politic al acelei vremi facea ca domnitorul unei tari, indeosebi al uneia din Balcani, sa se asemene cu un acrobat care practica mersul pe sarma sub o prapastie adanca. Pozitionarea geografica a tarii ii aducea la granita unele dintre cele mai de temut popoare ale vremii: pe de o parte imperialii, pe de cealalta parte, turcii si tatarii.

Printul aurului

Intr-o atare situatie, intelepciunea celui care fusese vel logofat a oferit solutia ideala: compromisul. Brancoveanu avea grija sa satisfaca cererile imperialilor, furnizandu-le informatii si nerefuzandu-le serviciile solicitate, toate acestea fara a deranja fragilele relatii cu Poarta otomana. Insa austriecii nu se multumesc doar cu atat si urmaresc sa supuna Tara Romaneasca, manati de speranta ca resursele acesteia i-ar fi putut ajuta sa isi sustina nevoile materiale generate de lungile razboaie cu turcii. In final, expeditia austriaca condusa de generalul Heissler a fost zdrobita de trupele romanesti ajutate de cele turcesti si de un corp de ostasi unguri numiti “curuti”. In acel an, 1690, s-a dat prima si ultima batalie de sub Constantin Brancoveanu. Austriecii au fost nevoiti sa se multumeasca numai cu ceea ce le daruia domnul roman, insa relatiile dintre acestia si Tara Romaneasca au inceput sa se imbunatateasca: Brancoveanu le oferea stiri despre ceea ce se petrecea la turci si ii aproviziona, iar imperialii i-au recunoscut titlul de “principe al imperiului” in data de 30 ianuarie 1695.

Nici turcii nu erau neglijati. Brancoveanu le platea darile si ajuta ori de cate ori era solicitat, cum se intampla deseori, cu precadere in cazul intaririi sau ridicarii unor cetati importante din punct de vedere strategic. Insa obligatiile domnitorului roman fata de Poarta nu se invarteau doar in jurul chestiunilor banesti. Sultanul era informat permanent cu privire la situatia tarilor crestine din jur, iar pentru a obtine informatiile acestea, Brancoveanu isi crease o adevarata retea de informatori si de spioni raspanditi in toate punctele fierbinti ale tarii, dar si ale straintatii: Viena, Venetia si chiar Moscova. Nu este de mirare de ce darnicia si generozitatea sa, induse de imprejurari de vreme ce aceasta era singura metoda de a tine la distanta lacomii dusmani, i-au adus denumirea de Altan-beg sau “principele aurului”. Bogatia si darnicia sa il facusera celebru, de aceea la Stambul, mai-marii se intreceau intre ei pentru a avea de-a face cu printul Valahiei. Aurul a fost cel care i-a asigurat domnia linistita, insa tot aurul a fost acela care l-a pierdut pe domnul Brancoveanu impreuna cu cei patru feciori ai sai.

Multumita averii sale pe care o impartasea cu bunavointa, dar si a serviciilor aduse Portii, Brancoveanu a reusit sa isi pastreze domnia, iar in anul 1699 sa o primeasca pe viata. Si, intr-adevar, domnia sa s-a incheiat cu putin timp inainte de a-si pierde viata. Chiar daca reusea sa mentina un echilibru precar in relatiile cu imperialii si cu turcii, Brancoveanu nu a uitat niciodata ca se afla pe teren minat si si-a luat toate masurile posibile pentru a-si asigura existenta sa si a familiei sale, fara a banui macar ca cea mai crunta soarta ii era rezervata. Domnul Tarii Romanesti obtinuse cetatenia transilvana inca de pe vremea boieriei sale, de altfel, purta titlul de conte. Acestea, impreuna cu mosiile pe care le stapanea in Transilvania si depozitele de bani din Venetia, trebuiau sa garanteze securitatea familiei sale.

Relatiile cu Moldova

Desi Dimitrie Cantemir a ramas in paginile istoriei romanesti ca unul dintre cei mai eruditi domnitori romani, familia din care provenea nu a fost pe placul conducatorului Tarii Romanesti, un alt cunoscut iubitor de cultura. Mai exact, intre 1685 si 1693, domnul Moldovei a fost Constantin Cantemir, tatal lui Dimitrie si al lui Antioh. Relatiile dintre cele doua tari erau foarte tensionate, cu atat mai mult cu cat Brancoveanu il considera pe Constantin Cantemir un om de rand, in vreme ce acesta din urma era contrariat de atitudinea superioara a vecinului sau. Prin urmare, cei doi au crezut de cuviinta sa se sape reciproc la Poarta. Ceea ce nu a luat in considerare Constantin Cantemir este puterea aurului, care cantarea mai mult decat orice barfa rautacioasa. Asa se face ca la un moment dat, un grup de boieri romani se refugiaza in Moldova, pe langa Cantemir, plangandu-se de Brancoveanu. Cantemir crede ca a gasit momentul prielnic pentru a-si defaima vecinul si ii trimite pe boieri la Stambul cu jalba. Argumentele si pozitia fata de Poarta a lui Brancoveanu se dovedesc a fi mai puternice decat nemultumirile si uneltirile unor boiernasi, prin urmare acestia sunt trimisi domnului Traii Roamnesti intru judecata. Judecata se face, iar boierii sunt spanzurati la marginea orasului Bucuresti, pentru a servi de pilda si altora.

Ostilitatatea fata de Cantemir sporeste si se revarsa si asupra feciorilor sai care ii vor urma la tronul Moldovei. Desi mari iubitori de arta si de cultura, Brancoveanu si Dimitrie Cantemir vor fi pentru totdeauna separati de interesele politice si personale. Prima domnie a lui Dimitrie Cantemir in Moldova nu este recunoscuta de catre sultan, tocmai ca urmare a interventiilor lui Brancoveanu. Antioh va simti si el represaliile pe propria piele. O impacare are totusi loc, in anul 1705, in urma infiriparii unei aliante prin casatorie, insa aceasta nu va fi defintiva. Anul 1711, cand are loc a doua domnie a lui Dimitrie, ii gaseste pe cei doi iar in relatii tensionate. Aversiunea lui Brancoveanu fata de Cantemiresti mai are o explicatie, de natura personala si egoista, am putea spune, desi in acea perioada era un lucru normal ca domnii sa doreasca sa aiba aliati la conducerea tarilor invecinate. Brancoveanu isi dorea un astfel de aliat pe tronul Moldovei, iar candidatul perfect era Constantin Duca, care ii era si ginere, precedat in ordinea preferintelor de Mihai Racovita, ce-i venea var de-al doilea.

O domnie pe viata…scurta

O confirmare pe viata a domniei ar fi trebuit sa echivaleze cu o garantie a pastrarii tronului, insa la acea vreme, tot aurul din lume nu putea sa sustina terenul alunecos pe care se afla acesta. Brancoveanu nu avea numai prieteni castigati cu bani grei la Stambul, ci avea si dusmani care s-ar fi imaginat pe tronul acestuia. Unul dintre acestia era marele dragoman Alexandru Mavrocordat Exaporitul, care dorea tronul tarii pentru fiul sau, Nicolae. Brancoveanu nu era strain de interesele acestui reprezentant al Portii, prin urmare, a incercat sa isi ia din timp masuri de prevedere, incuscrindu-se cu acesta. Ilinca, una dintre fiicele sale s-a casatorit cu unul dintre fiii Exaporitului, Scarlat. Asa cum era de asteptat, zestrea miresei a fost mai mult decat generoasa, iar aceasta noua relatie de rudenie prin alianta, l-a potolit pentru o vreme pe Mavrocordat. Incuscrirea avea sa tina doar un an si jumatate, terminandu-se odata cu decesul prematur al lui Scarlat. Odata cu ruperea relatiilor de rudenie, Mavrocordat a lasat orice maniera la o parte si si-a continuat “sapaturile” la Poarta. Un moment critic se petrece in anul 1703, cand noul vizir Rami Mehmed il cheama pe domnul roman la poarta “sa sarute poala imparateasca”. Departe de a avea semnificatii pozitive, acest lucru echivala de cele mai multe ori cu o mazilire. Aurul il salveaza inca o data pe Brancoveanu, care accepta sa plateasca dari mai mari.

Odata depasit si acest hop, urmeaza una dintre cele mai frumoase perioade din domnia lui Brancoveanu. Si cum vremurile linistite incurajeaza spiritul uman catre meditatie si dezvoltare spirituala, in aceasta epoca au loc cele mai mari transformari culturale si manifestari artistice. Se ridica palate, se construiesc biserici si manastiri, iar tiparul ia avant, ceea ce echivaleaza cu un acces mai larg al maselor catre slova scrisa.

Naframa de matase neagra

Izbucnirea razboiului dintre rusi si turci in 1711 avea sa puna capat linistii. Armata ruseasca condusa de catre nimeni altul decat tarul Petru cel Mare a ajuns pana in Moldova, unde domnul Dimitrie Cantemir li se alatura imediat. A venit randul lui Brancoveanu sa decida de partea cui va fi. In acelasi spirit echilibrat si prevazator, Brancoveanu pune in balanta sortii de izbanda a fiecarei parti. Alege si de aceasta data prudenta si isi aseaza tabara intr-un punct strategic, care ii permitea “sa pazeasca tara fara primejdie, de catre amandoua partile, adica si de catre turci si de catre muscali”, dupa cum mentioneaza cronica. Cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, nici macar prevederea extrema a lui Brancoveanu nu a putut anticipa comportamentul boierilor sai. Asa se face ca spatarul Toma Cantacuzino, ruda de-a lui Brancoveanu, decide sa actioneze dupa bunul plac, decizie ce l-a costat pe domnitorul roman viata sa si a celor patru feciori ai sai.

Toma Cantacuzino trece cu o parte din calarime la rusi, in incercare de a-i ajuta sa cucereasca Braila, neglijand astfel indicatiile domnului sau. Rusii au castigat doar o batalie, nu si razboiul. In final, au fost bucurosi sa cada la pace cu turcii, insa acestia din urma au inceput sa il banuiasca pe domnitorul roman de tradare. Puternicii reprezentanti ai Portii nu au vrut sa creada ca un spatar ar fi actionat de capul sau, prin urmare, aceasta actiune, cumulata cu toate intrigile de la Stambul, avea sa semnifice inceputul sfarsitului. “Miezul actiunii” la Stambul a fost chiar o ruda de-a lui Brancoveanu, stolnicul Constantin Cantacuzino, care dorea la conducerea Tarii Romanesti pe fiul sau, Stefan. Legaturile bune cu Poarta, averea lui Brancoveanu, cat si cei patru descendenti ai sai pe linie masculina, erau tot atatea motive pentru a-si vedea visul spulberat.

Actiunea nesabuita a spatarului Cantacuzino le oferea acum momentul ideal sa unelteasca impotriva domnului roman. Se afla despre mosiile si despre depozitele de bani din afara, ceea ce intareste suspiciunile turcilor. Nu mai putin, acestia din urma, visau sa intre in posesia aurului pe care Altan-beg il stapanea, prin urmare indepartarea acestuia i-ar fi multumit pe toti. De aici pana la decizia de mazilire nu a mai fost decat un pas. Fara a banui nimic, in data de 14 aprilie 1714, Brancoveanu il primeste la Bucuresti pe trimisul sultanului, capugi-basa Mustafa-aga. Primit in divan, acesta ii pune pe umar domnitorului roman naframa de matase neagra, semnul maziliei. Amenintati cu navalirea tatarilor, nici unul dintre boierii prezenti nu a schitat nici un gest. In vreme ce unul dintre cei mai destoinici domnitori ai Tarii Romanesti lua drumul maziliei, la tron se instala triumfator nimeni altul decat Stefan Cantacuzino.

Sub o tortura cumplita, Brancoveanu si-a declarat intreaga avere, inclusiv mosiile si depozitele de bani din strainatate. In afara de proprietatile din Transilvania, familia Brancovenestilor fusese expoliata de orice bun. Se parea ca lucrurile se vor opri aici si chiar domnul mazilit scrisese in Ardeal sa i se pastreze bunurile de acolo. Nimeni nu banuia ca sadismul vizirului Gin Ali Pasa va intrece orice limita. Acesta hotaraste pedeapsa capitala pentru Brancoveanu, cei patru fii ai sai si pentru clucerul Ienache Vacarescu, sfetnicul de incredere al fostului domn. Ca o ironie, executia a fost hotarata pentru 15 august, exact data in care Brancoveanu implinea varsta de 60 de ani. In acea zi neagra, a cazut intai capul clucerului, apoi ale feciorilor, iar Brancoveanu, obligat sa treaca prin tortura infioratoare de a-si vedea copiii ucisi, este condus ultimul catre esafod. O moarte care, in acele conditii, venea ca o eliberare. Mult mai tarziu, trupurile Brancovenestilor au fost aduse in tara si ingropate in biserica Sfantul Gheorghe cel Nou din Bucuresti, insa venerarea lor ca sfinti martiri a inceput la scurta vreme dupa uciderea lor miseleasca.

descopera.ro

Steaua de la Bethleem – Enigma nasterii lui Iisus

Misterul Stelei de la Bethleem, intre credinta si stiinta

“Iar daca S-a nascut Iisus in Bethleemul Iudeii, in zilele lui Irod regele, iata Magii de la Rasarit au venit in Ierusalim, intreband: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a nascut? Caci am

De secole, cercetatorii se intreaba daca Steaua de la Bethleem care i-a calauzit pe Magi spre locul nasterii lui Iisus a fost un miracol sau un fenomen astronomic obisnuit. Apriga dezbatere nu s-a incheiat nici in ziua de astazi.

“Iar daca S-a nascut Iisus in Bethleemul Iudeii, in zilele lui Irod regele, iata Magii de la Rasarit au venit in Ierusalim, intreband: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a nascut? Caci am vazut la Rasarit steaua Lui si am venit sa ne inchinam Lui.” Pentru ca nu il gasesc in Ierusalim, Magii “au plecat si iata, steaua pe care o vazusera in Rasarit mergea inaintea lor, pana ce a venit si a stat deasupra, unde era Pruncul. Si vazand ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Si intrand in casa, au vazut pe Prunc impreuna cu Maria, mama Lui…”. Matei, 2:1.

Incercari de explicare stiintifica a fenomenului au fost facute incepand cu secolul al XIV-lea. De atunci, o puzderie de teorii si ipoteze despre Steaua de la Bethleem si despre “comportamentul” ei ciudat au fost lansate de cercetatori mai mult sau mai putin credibili. S-a spus ca Steaua a fost o supernova, un fulger globular, ba chiar un OZN. Astazi, desi exista o explicatie care da seama in mod stiintific de relatarea biblica, misterul este departe de a fi lamurit. Pentru a descoperi ce a fost Steaua de la Bethleem trebuie sa te izbesti de multe contradictii biblice; mai intai, insa, trebuie sa rezolvi un alt mister, poate si mai mare: care este data exacta a nasterii lui Iisus?

O stea apare deasupra Tarii Sfinte si anunta nasterea lui Mesia. Este vazuta de catre Magii – sau Inteleptii – de la Rasarit, care sunt calauziti de ea pana cand ajung in Bethleem, unde il descopera pe pruncul Iisus. Aceasta istorioara biblica nu si-a pierdut farmecul nici acum, la mai bine de 2.000 de ani de la evenimentele pe care le relateaza. Pentru crestinii practicanti si pentru unii credinciosi, povestea Stelei de la Bethleem pur si simplu inregistreaza faptele miraculoase care s-au petrecut in ajunul nasterii lui Hristos si nu are nevoie de explicatii. Dar este oare o blasfemie sa mergem mai departe de atat, adica sa folosim metode stiintifice care sa dezvaluie mai multe detalii despre Stea? Raspunsul este nu.

De-a lungul timpului, numerosi teologi, istorici si astronomi au incercat sa dezlege misterul Stelei, sperand sa puna astfel in acord informatiile din Evanghelia dupa Matei cu datele istorice si stiintifice. Nici unul nu a rezolvat definitiv dilema, cu totii pierzandu-se intr-un complicat labirint de date contradictorii, de erori si de pronosticuri neverificabile. Cu toate acestea, cercetatorii au facut descoperiri socante in legatura cu contextul istoric si cultural in care s-au petrecut evenimentele din Tara Sfanta la inceputul primului mileniu al erei crestine.

Bunaoara, astazi, oamenii de stiinta au cazut de acord asupra faptului ca, daca Steaua a existat si i-a calauzit pe Magi, atunci, cu siguranta, sosirea acestora in Bethleem nu s-a petrecut intr-o zi de 25 decembrie din urma cu 2009 ani. Asa cum o sarbatorim astazi, ziua de nastere a Mantuitorului a fost fixata in anul 525 d.Hr., de catre calugarul crestin Dionysius Exiguus. Unii teologi si numerosi cercetatori cred ca Dionysius s-a inselat si caIisus s-ar fi nascut de fapt in anul 5 i.Hr. In ceea ce priveste ziua de 25 decembrie, aceasta a fost aleasa pentru a se suprapune peste o sarbatoare pagana mult mai veche, inchinata lui Deus Solus Invictus sau Apollo-Helios.

Pornind de la ipoteza ca data fixata de Dionysius ar fi o conventie, unii cercetatori au sustinut ca Steaua de la Bethelehem a fost un fenomen astronomic predictibil, precum conjunctia a doua planete. Miscarea regulata a corpurilor ceresti permite calcularea unor astfel de evenimente: daca ai informatii suficiente, poti prezice, de exemplu, toate conjunctiile care vor avea loc in viitor intre Jupiter si Saturn si, in plus, poti afla datele exacte la care a avut loc un astfel de eveniment in trecut. Conjunctia planetelor s-a dovedit insa o pista falsa, pentru ca nici un astfel de fenomen nu a avut loc in proximitatea nasterii lui Iisus. Nici alte explicatii de natura astronomica in stare sa dea seama de Steaua de la Bethleem – cum ar fi explozia unei supernove – nu sunt probabile. De aceea, unii oameni de stiinta si-au extins aria de cercetare, incercand sa se foloseasca de evenimentele istorice pentru a descoperi mai multe detalii despre Stea.

Cand s-a nascut, de fapt, Iisus?

Un indiciu-cheie este moartea regelui Irod care, conform tututor cronicilor cunoscute, a avut loc cu foarte putina vreme inainte de nasterea lui Iisus, la putin timp dupa o eclipsa de Luna si inainte de sarbatoarea Pesah-ului (Pastele evreiesc, care comemoreaza Exodul evreilor din Egipt). Eclipsa de Luna este un fenomen predictibil, asa ca, apeland la astronomie, cercetatorii au impus drept an al nasterii Mantuitorului anul 5 i.Hr. Pe de alta parte, Pesah-ul are loc in a 15-a zi de Nisan (dupa calendarul evreiesc), care pica intre 15 martie si 30 aprilie. Din cauza aglomeratiei pricinuite de aceasta mare sarbatoare, Maria si Iosif nu gasesc in oras un loc in care sa fie gazduiti. Ei sunt primiti in schimb de pastorii care isi pasc turmele pe dealurile din preajma Bethleem-ului (indeletnicire foarte logica in lunile de primavara, dar foarte putin probabila in decembrie).

Prin urmare, aparitia Stelei ar fi un eveniment astronomic care s-a petrecut in anul 5 i.Hr., iar Iisus s-ar fi nascut primavara. Cunoscand toate aceste date, artistul florentin Giotto di Bondone (1267-1337) a infatisat in lucrarile sale Steaua ca pe o cometa – cea mai cunoscuta dintre toate: cometa Halley (vezi mai jos). Insa Giotto s-a inselat cu 7 ani, deoarece, conform tuturor calculelor moderne, Halley s-a aratat in anul 12 i.Hr. (prin urmare, nu putea fi Steaua Magilor).

Multa vreme s-a crezut ca Steaua ar indica o conjunctie a lui Jupiter si Saturn. Insa fenomenul cel mai apropiat de anul nasterii lui Iisus s-a petrecut in 7 i.Hr. – prin urmare prea devreme. Cu toate acestea, cercetari recente, realizate de Mark Kidger de la Institutul de Astrofizica din Tenerife, arata ca evenimentul conjunctiei ar putea fi totusi important in descifrarea misterului. In urma cu 2.000 de ani, astfel de fenomene erau considerate extrem de importante din punct de vedere astrologic. Conjunctia din anul 7 i.Hr. a indicat planeta “regala” Jupiter in constelatia Pestilor, care, astrologic, este legata de evrei. Pentru orice initiat antic – cum erau si Magii -, aceasta conjunctie era in mod evident un semnal. “Conjunctia dintre Jupiter si Saturn din anul 7 i.Hr. a jucat un rol important in avertizarea Magilor, chiar daca ea nu a fost Steaua de la Bethleem”, afirma profesorul Kidger.

****

Initiatii de la Rasarit

“Magii cum zarira
Steaua si pornira
mergand dupa raza
pe Hristos sa-l vaza.”

In intreaga Biblie, singurul text in care apare povestea Magilor si a Stelei este evanghelia lui Matei. Dar Matei nu scrie nicaieri ca Magii erau trei – s-a ajuns la aceasta credinta populara mult timp dupa scrierea Noului Testament – si nici nu ne ofera numele lor. El spune doar ca erau “Magi de la Rasarit”. Din aceasta informatie deducem ca Inteleptii erau de origine persana, provenind dintr-o straveche casta de preoti zoroastrieni, astrologi si profeti.

MAGII DE LA RASARIT. Cine sunt cei trei misteriosi initiati care vin sa se inchine lui Iisus?

Herodot, care a trait cu aproximativ 500 de ani inainte de Hristos si a fost cronicarul razboaielor greco-persane, ne dezvaluie faptul ca Magii (magu, in persana) erau originari din Medes (astazi Medina, oras-simbol al islamului, situat in Arabia Saudita) si formau o clasa de elita a Imperiului Persan. Dupa mai multe incercari nereusite de a castiga controlul puterii politice in imperiu, casta Magilor a cunoscut un proces de transformare total: a “dat” politica pe pietate, din randurile ei nascandu-se cei mai apreciati profesori si iluminati ai Persiei antice. In plus, Magii erau considerati specialisti in interpretarea viselor si in ghicitul in stele. Sunt motive pentru care, cu timpul, casta lor a acaparat toate pozitiile religioase din imperiu, Inteleptii devenind preotii oficiali ai zoroastrismului, religia vechii Persii. O profetie de-a lui Zarathushtra, legendarul intemeietor al zoroastrismului, spune ca dintr-o fecioara se va naste un Saoshyant (Salvator) care va purifica Universul si va aduce Paradisul. La mai bine de 2.000 de ani dupa ce a fost formulata profetia, trei magi, Baltazar, Melchior si Gaspar (dupa cum au fost numiti in texte apocrife), au avut o viziune comuna la Esfahan, identificandu-l pe Salvatorul anuntat de Zarathushtra cu pruncul Iisus. De altfel, intre profetul persan care a trait in mileniul II i.Hr. si Iisus Hristos sunt deosebit de multe asemanari, diversi istorici ai religiilor sustinand ca autorii textelor biblice au fost puternic influentati de zoroastrism.

CONTRADICTII BIBLICE. Cata incredere putem avea, din punct de vedere istoric, in povestea biblica a Stelei de la Bethleem?

Scopul Noului Testament nu este acela de a relata, asemenea unui manual de istorie, evenimentele care s-au petrecut in primii 100 de ani de crestinism. De aceea, oricine incearca sa rezolve misterul Stelei se va confrunta cu numeroase lipsuri si contradictii, daca priveste evangheliile ca pe niste cronici istorice. Episodul nasterea lui Iisus este mentionata in doar doua evanghelii – cea dupa Luca si cea dupa Matei; dintre cei patru evanghelisti, numai Matei vorbeste despre Stea si Magi. Pentru faptele istorice majore de la inceputul primului mileniu, atat Matei, cat si Luca sunt priviti drept niste cronicari rezonabili. Problemele incep cu detaliile privitoare la Sfanta Nastere – detalii care, din pacate, sunt cruciale pentru orice teorie legata de Steaua de la Bethleem. De exemplu, Matei spune ca Iisus s-a nascut “in zilele lui Irod regele”, despre care toti cronicarii vremii consemneaza ca a murit in anul 4 i.Hr. Potrivit lui Luca, insa, Iisus s-a nascut in Bethleem, pe cand Iosif din Galileea si logodnica lui, Maria, mergeau sa se inregistreze la recensamantul poruncit de Augustus.“Aceasta inscriere s-a facut intai pe cand Quirinius ocarmuia Siria”, ne spune Luca (Luca, 2:2), adica 10 ani mai tarziu fata de data oferita de Matei. Atari discrepante nu ar trebui totusi sa ne mire, tinand cont de faptul caambele evanghelii au fost scrise la aproximativ 70 de ani de la producerea evenimentelor pe care le descriu.

Pentru a ajunge la Mesia, Magii au strabatut o distanta semnificativa pentru acele vremuri: 1.500 de km, pe care au parcurs-o in cateva saptamani. Din povestea biblica, dar mai ales din imagistica si folclorul care s-au nascut in jurul ei, deducem ca Steaua a stralucit de-a lungul intregii calatorii; mai mult de atat, ea s-a miscat, calauzindu-i pe prooroci. Judecand dupa aceste ipoteze, Steaua ar fi putut fi un fulger globular sau un meteorit. Totusi, astfel de fenomene astronomice dureaza prea putin. Raman doar doi candidati la “functia” Stelei.

Teoria Novei

In urma cu 400 de ani, astronomul german Johannes Kepler sugera ca Steaua de la Bethleem a fost o supernova. La vremea respectiva, Kepler nu avea informatii suficiente pentru a-si demonstra ipoteza. Astazi insa stim ca moartea unei stele-gigant intr-o explozie termonucleara naturala reprezinta un fenomen foarte stralucitor, care lasa urme in Univers. S-ar putea justifica astfel “calauzirea” Magilor. Insa nicaieri in lume, nici macar la meticulosii astronomi din China antica, nu s-au gasit consemnari privitoare la vreo supernova (aparitie care, daca ar fi avut loc, ar fi fost vizibila de pe tot cuprinsul globului).

Faptul ca nici regele Irod si nici ceilalti oameni din Ierusalim nu aveau cunostinta de existenta Stelei inainte de sosirea Magilor sugereaza ca prezenta acesteia nu era evidenta unui ochi neantrenat – contrar credintei populare ca Steaua ar fi fost un obiect deosebit de stralucitor. Pornind de la acest amanunt, in anul 1999, profesorul Mark Kidger formula pentru prima data ipoteza ca Steaua de la Bethleem a fost efectul unui alt tip de explozie stelara, mai putin spectaculoasa, cunoscuta drept nova. O nova ar putea straluci aidoma unei stele si, in plus, ar putea da senzatia ca se misca la fel ca un meteorit, corespunzand informatiilor oferite de poveste. Mai mult, astronomii chinezi si coreeni au consemnat existenta unei nove in chiar anul 5 i.Hr. (in care s-ar fi nascut de fapt Hristos). Rezolva ipoteza lui Kidger misterul Stelei? Din punct de vedere stiintific, aceasta este cea mai plauzibila explicatie pe care o avem.

Cum erupe o nova?

In Univers, majoritatea stelelor cunoscute apartin unor sisteme binare, formate din perechi de stele care orbiteaza una in jurul celeilalte. In anumite situatii, o stea numita Giganta rosie se blocheaza pe o orbita foarte apropiata de a unui corp ceresc mai mic (aproximativ de marimea Pamantului), numit Pitica alba. Giganta rosie este, de fapt, acea etapa din viata unei stele medii in care aceasta si-a consumat o mare parte din cantitatea de hidrogen si se apropie de sfarsitul vietii. Este de culoare rosie pentru ca are o temperatura scazuta. Pitica alba reprezinta fostul nucleu al Gigantei rosii si se prezinta sub forma unei stele compacte, formate din ceea ce a ramas dupa ce o stea de marime medie a parcurs stadiul de Giganta rosie.

Cand Giganta rosie se blocheaza pe o orbita apropiata Piticei albe, gravitatia sporita a acesteia din urma atrage materie de pe steaua mai mare. Materia furata (compusa in special din hidrogen) se infasoara asemenea unui disc in jurul Piticei. Dupa mii de ani, invelisul spiralat de hidrogen devine atat de fierbinte si de dens, incat produce o devastatoare explozie termonucleara naturala. Rezultatul este transformarea Piticei si a Gigantei intr-un singur corp cosmic, o nova, care straluceste de aproximativ 100.000 de ori mai tare decat cele doua foste stele care i-au dat nastere.

Ar putea fi fuziunea nucleara instantanee a unei nove raspunsul la misterul genezei Stelei de la Rasarit?

Multa vreme s-a crezut ca Steaua de la Bethleem ar fi fost o supernova. Denumim supernova explozia de la finalul vietii unei stele in timpul careia o mare parte din materia stelei respective este imprastiata in spatiu. In urma fenomenului, ramane o stea neutronica sau o gaura neagra. Supernova reprezinta cel mai stralucitor eveniment din Univers. Faptul ca nimeni de pe Pamant nu a consemnat aparitia vreunei supernove in proximitatea nasterii Mantuitorului a pus insa cercetatorii pe ganduri.

In anul 1999, astronomul britanic Mark Kidger, de la Institutul de Astrofizica din Tenerife, a formulat o ipoteza care, din punct de vedere stiintific, pare sa rezolve cel mai bine si mai detaliat misterul Stelei de la Bethleem. Potrivit lui Kidger, Steaua ar fi fost o asa-numita nova. Mai putin spectaculoasa vizual decat o supernova, nova este un fenomen care se produce cand hidrogenul unei stele este “furat” de alta stea (vezi caseta alaturata).

In cartea sa Steaua de la Bethleem din perspectiva unui astronom, publicata in 1999, Kidger demonstreaza ca o nova corespunde elementelor-cheie din povestea biblica – de la infatisarea sa de simpla stea, pana la abilitatea de a-i calauzi pe Inteleptii de la Rasarit (care aveau cunostinte remarcabile – inclusiv pentru timpurile noastre – de astronomie) pe lungul lor drum din Persia in Iudeea. Mai mult de atat, astronomii antici din China si din Coreea au consemnat, la mijlocul lunii martie a anului 5 i.Hr., aparitia unui obiect celest stralucitor in constelatia Soimului – data ce confirma rezultatele unor cercetari privitoare la anul si luna nasterii lui Hristos. Kidger a indicat si sistemul binar care a dat nastere Stelei de la Bethleem: acesta se numeste DO Aquilae si se afla astazi intr-o faza de “hibernare”.

descopera.ro

Apocalipsa dupa Luna.

Misterele selenare

Coliziunea dintre proto-Pamant si corpul ceresc Theia pare a fi cifrul care deschide lacatul misterelor selenare. Aceasta ipoteza, formulata pe baza informatiilor stranse de astronauti in timpul programului Apollo, pare sa ofere cea mai buna explicatie pentru formarea Lunii. Simularile marelui impact n-au reusit deocamdata sa lamureasca pe deplin misterul. Cert e ca daca aceasta coliziune nu ar fi avut loc sau daca s-ar fi produs altfel, pamantenii poate nu ar mai fi cunoscut farmecul eclipselor totale de Soare sau poate chiar nu ar mai fi existat deloc…

Cu 4,5 miliarde de ani in urma, in locul Pamantului si al Lunii se gasea o planeta tanara si ostila vietii. O coliziune uriasa cu un obiect de talia lui Marte avea sa-i modifice existenta pentru totdeauna. Cele doua corpuri s-au izbit puternic, s-au contopit, iar bucati din ele au fost proiectate la sute de mii de kilometri. In urmatoarele 10 milioane de ani rocile din jurul noului Pamant s-au grupat si au dat nastere singurului nostru satelit natural. Si totusi, cum ar fi fost daca istoria planetei noastre ar fi luat o cu totul alta turnura?

Ce s-ar intampla daca Luna ar avea o masa de doua ori mai mica sau mai mare?

Rolul pe care il joaca Luna in viata planetei noastre este o intrebare pentru care cercetatorii nu au reusit inca sa formuleze un raspuns complet. Profesorul de astronomie Neil F. Comins de la Universitatea din Maine, SUA, crede ca o variatie semnificativa a masei Lunii „ar pune in pericol producerea eclipselor totale de Soare si ar face ca Pamantul sa fie populat cu creaturi cu o vedere nocturna mult imbunatatita sau, dupa caz, slabita”. O Luna cu masa de doua ori mai mica, deci cu un diametru redus cu aproximativ 20% in ideea in care densitatea corpului ceresc s-ar pastra, „ar permite doar producerea eclipselor partiale sau inelare de Soare, pentru ca niciodata Luna nu ar „acoperi” in totalitate steaua, daca distanta dintre cele doua corpuri s-ar conserva”, sustine profesorul american. Totusi, teoretic, daca satelitul ar fi mai putin masiv, el ar trebui sa fie pozitionat mai aproape de Terra, iar acest fapt le-ar da eclipselor totale de Soare sanse de producere, crede prof. Comins.

Dacă Luna ar fi „injumatatita”, ar exercita si o influenta mai mica asupra Pamantului, ceea ce s-ar traduce si prinmaree de o mai slaba intensitate. „Tarmurile marilor si oceanelor ar fi mult mai line, pentru ca forta de eroziune a valurilor care se sparg de uscat ar fi mai mica”, afirma prof. Neil F. Comins. Desi pare nesemnificativ, acest fapt ar fi putut frana sau chiar stopa aparitia vietii, intrucat anumiti compusi organici care se crede ca ar fi contribuit la nasterea primelor creaturi nu ar mai fi trecut de pe uscat in mari si oceane. Daca ar fi ajuns totusi sa existe, vietatile planetei s-ar mai fi confruntat cu o amenintare: gravitatia Lunii influenteaza axa planetei, iar cu un satelit natural mai mic, Pamantul ar fi condamnat sa treaca prin schimbari relativ bruste ale climei; erele galciare si perioadele cu temperaturi foarte ridicate s-ar succeda la intervale mult mai mici de timp. O Luna „injumatatita” ar modifica pana si durata zilelor. Geologii cred ca daca satelitul nostru natural ar fi fost mai putin masiv, Pamantul nu si-ar mai fi incetinit atat de mult miscarea, iar zilele ar fi putut avea, astazi, 15 ore.

Pericolele nu ar fi fost la fel de mari insa daca in locul unui astru selenar mai mic am fi avut unul de doua ori mai mare. Adrian Sonka, specialist al Observatorului Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” din capitala, crede ca viata nu ar fi fost amenintata. In acest caz pur ipotetic „centrul de masa al sistemului Pamant-Luna, centru in jurul caruia se rotesc cele doua corpuri, s-ar muta mai aproape de satelit. Acum, centrul este la aproximativ 1700 km sub scoarta terestra”. In opinia lui Sonka, „ar trebui ca masa Lunii sa creasca de peste 100 de ori pentru a vedea efecte puternice asupra vietii creaturilor de pe Terra”. Sistemul Pamant-Luna nu este intr-un echilibru perfect in acest moment. Astrul selenar este putin cam mare pentru distanta la care se afla de noi. Dar, natura are darul de a se „acorda” in timp. Luna se indeparteaza de planeta noastra cu 3,8 cm pe an, iar viteza de rotatie a Pamantului scade cu 17 microsecunde in aceeasi perioada. „Luna se va indeparta de Terra pana cand cele doua corpuri vor ajunge in rezonanta orbitala. Acest lucru se va intampla peste 50 de miliarde de ani, dupa care ar trebui ca ele sa isi arate aceeasi fata, rotindu-se cu aceeasi viteza. Luna se va invarti in jurul Pamantului in 47 de zile, fata de 29 in prezent”, explica Adrian Sonka.

O ipoteza despre formarea Lunii in documentarul de mai jos.

Ce s-ar intampla daca Luna ar disparea?

Cum gravitatia Lunii influenteaza mareele oceanice si terestre, primul efect observabil in cazul disparitiei astrului selenar ar fi reducerea nivelului acestora cu doua treimi fata de acum. „Mareele ar continua sa existe, totusi, pentru ca si Soarele are o influenta asupra masei de apa”, spune Adrian Sonka. Prin disparitia Lunii, viata pe Pamant ar putea fi in pericol, pentru ca planeta ar trece prin schimbari rapide si prin inclinatii extreme. Adrian Sonka explica: „S-au facut calcule si s-a descoperit ca axa Terrei ar varia intre 0 si 85 de grade. Acum este inclinata la 23,44 grade si variaza intre 22,1 si 24,5 cu o perioada de aproximativ 42.000 de ani. Cumanotimpurile se produc ca urmare a inclinarii axei, daca aceasta ar varia mult, ar exista anotimpuri extreme:ecuatorul ar ingheta, ghetarii de la Polul Nord s-ar topi, iar tarmurile marilor s-ar modifica la intervale scurte de timp”.

Ar fi putut avea Pamantul doua sau mai multe Luni?

In urma marelui impact dintre proto-Pamant si Theia s-ar fi putut forma, pe langa Luna, si alti sateliti naturali, care ar fi rezistat milioane de ani sub aceasta forma. Teoria, propusa recent de cercetatorii americani Jack J. Lissauer (NASA) si John E. Chambers (Institutul Carnegie, Washington), sugereaza ca aceste corpuri ceresti, botezate „troieni”, ar fi fost prinse in punctele lagrangiene, regiuni in care campurile gravitationale ale Lunii si ale Pamantului se anuleaza reciproc. In timp, coordonatele punctelor in raport cu planeta noastra au suferit modificari, ceea ce a facut ca obiectele candva „prinse” in acestea sa devina afectate de gravitatie si, drept urmare, sa poata intra in coliziune fie cu Terra, fie cu Luna. O teorie spune ca un astfel de troian de 10 km diametru ar fi dus la disparitia dinozaurilor. Troienii nu ar fi putut influenta prea mult viata pe planeta noastra, sustine Adrian Sonka, de la Observatorului Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”: „Daca Pamantul ar fi avut mai multi sateliti, ar fi aparut modificari ale perioadei de rotatie a planetei si a inclinarii axei numai in cazul in care acestia ar fi fost masivi”.

Luna, corpul ceresc cel mai usor de observat de astronomii amatori

Luna este obiectul ceresc cel mai apropiat de Pamant si, pentru cei mai multi dintre noi, singurul caruia i-am putut vedea detaliile de suprafata, cum ar fi marile lunare sau regiunile luminoase din jurul unor cratere mari. Astronomul amator Florin Marc din Tirgu Mures spune ca satelitul nostru natural poate fi observat cu telescopul, cu luneta sau binoclul, dar si cu ochiul liber, insa „cu cat avem un aparat mai performant, cu un obiectiv mai mare, creste numarul detaliilor vizibile pe suprafata Lunii. Putem observa bine craterele lunare, muntii, marile si chiar crapaturi ale scoartei”.

Desi astronomii din Tirgu Mures au inceput anul trecut construirea unui telescop cu o oglinda de 37,4 cm diametru, care impreuna cu unul similar de la Timisoara ar fi cele mai mari din tara facute de amatori, pentru Florin Marc unul dintre instrumentele preferate de observare a cerului ramane banalul binoclu: „Poate oferi imagini de neuitat in cazul eclipselor de Luna! Este folosit in general de incepatori, dar este si preferatul astronomilor experimentati, datorita campului vizual generos. Marita cam de 10 ori, cum permit majoritatea binoclurilor din comert, Luna poate fi studiata destul de amanuntit”.

Nimic nu se compara insa cu prima fotografie realizata la ocularul telescopului. Spre deosebire de alte corpuri ceresti, Luna nu este pretentioasa si se lasa pozata cu mijloace simple: o camera de 3-4 megapixeli sau chiar un telefon mobil. „Cei cu foarte mult noroc pot fi chiar martorii caderii unui meteorit pe Luna, fenomen vizibil sub forma unui flash de scurta durata produs pe suprafata ei neluminata, intre faza de Luna Noua si cea de Luna Plina”, spune Florin Marc, premiat anul trecut la doua dintre categoriile Concursului National de Astrofotografie organizat de Societatea Astronomica Romana de Meteori.

FACTS

• Luna este cel de-al 5-lea satelit natural ca marime in Sistemul Solar. Masa ei este de 7,3477 × 10²² kg (0,0123 din cea a Pamantului).
• Distanta Pamant – Luna este de 363.104 km la perigeu si 405.696 km la apogeu.
• Pe Luna exista locuri romanesti: Craterul Haret (botezat dupa matematicianul si astronomul Spiru Haret care a obtinut doctoratul in astronomie la Paris cu teza “Asupra invariabilitatii axelor mari ale planetelor”), Craterul Bolyai (care poarta numele matematicianului transilvanean Janos Balyai, unul dintre intemeietorii geometriei neeuclidiene), Craterul Hermann Oberth (nascut la Sibiu, Oberth este considerat unul dintre cei trei parinti ai constructiei rachetelor si ai astronauticii) si Muntii Carpati.
• Fazele Lunii influenteaza comportamentul fiintelor, spune o teorie pseudostiintifica numita si “ipoteza transilvaneana”. Inainte ca medicina sa avanseze, chirurgii refuzau sa opereze cand era Luna Noua, pentru ca, spuneau ei, crestea riscul ca pacientul sa moara din cauza pierderii de sange. Legendele continua si in zilele noastre. In Marea Britanie, un sondaj de opinie a aratat ca numarul accidentelor rutiere creste cu 50% in timpul noptilor cu Luna Plina. In paralel, politia din Toledo, Ohio, SUA, a anuntat ca numarul infractiunilor este mai mare cu 5% cand satelitul natural al Pamantului ni se arata cel mai mult.
• In ianuarie 2004, la scurt timp dupa dezastrul navetei Columbia, George W. Bush, pe atunci presedintele al SUA, vorbea despre construirea une baze permanente pe Luna:

Documentar despre colonizarea Lunii.

descopera.ro

Fotografii terifiante cu poluarea fin China.

Citez din articolul Amazing Pictures, Pollution in China:

Octombrie 14, 2009, a 30-a ceremonie de premiere a Fondului memorial W. Eugene Smith a avut loc la Asia Society din orasul New York. Lu Guang de la revista People a Republicii Chineze a castigat premiul de $ 30,000 W. Eugene Smith Grant in cadrul Fotografie Umanista pentru proiectul sau documentar “Poluare in China”

Lu Guang , fotograf independent, a inceput ca fotograf amator in 1980. A lucrat ca muncitor in fabrica, mai apoi si-a deschis propriul studio foto  si agentie de publicitate. In August 1993 s-a intors la studii post-universitatre la Academia Arte Centrale si Design din Beijing (Acum e Academia de Arte si Design, Universitatea Tsinghua).

In perioada absolvirii a studiat, calatorit peste tot in tara si si-a sculptat o cariera, a devenit “armasarul neimblanzit” al cercului fotografic din Beijing. Priceput la fotografiile de documentar social, munca sa patrunzatoare, creativa si artistica s-a orientat pe “fenomenele sociale si oamenii ce traiesc la marginea societatii”, a atras atentiile cercului fotografiei nationale si lumii media. Multe din premiile muncii sale s-au concentrat pe probleme sociale precum “goana dupa aur din vest”, “fata cu drogurile”, “groapa cu carbuni”, “satul HIV”, “Marele Canal”, “dezvoltarea liniei ferate Qinghai-Tibet” si asa mai departe.

1. “La granita provinciei Ningxia cu Interiorul Mongoliei am vazut un furnal inalt ce arunca fum auriu acoperind cerul albastru, fasii intinse de vegetatie devenite gropi de deseuri industriale; mirosuri nocive de nesuportat ce au facut oamenii sa tuseasca; resturile operatiunilor industriale curgeau in Raul Galben….”

– Lu Guang

2. Resturi chimice din cantonul industrial chimic Jiangsu Taixing aruncate pe malul raului Yangtze. Mai 15, 2009.

3. Fan Jai Zhuang din orasul Anyang, provincia Henan , doar un zid separa acest sat de furnalele otelariilor. Satenii locuiesc in acest mediu greu poluat unde satul este sub o ploaie de metal in fiecare zi. Martie 24, 2008.

4. Resturi industriale ale Zhejiang Xiaoshan Industrial District varsate in Riul Qiantang. Aprilie 24, 2009

5. Resturile fabricilor de otel si fier Henan Anyang  varsate in Riul Anyang . Martie 25, 2008

6. Guiyu, provincia Guangdong, riuri si rezervoare au fost contaminate, sateanul se spala intr-un lac grav poluat. Noiembrie 25, 2005

7. Tevile inalte arunca fum si praf in districtul industrial Shizuishan din provincia Ningxia. Rezidentii si-au luat masuri preventive impotriva prafului ce cade din cer cand ies afara. Aprilie 22, 2006

8. Pe coasta Marii Galbene, numeroase tevi de scurgere ingropate in plaja si care se extind departe in mare. Aprilie 28, 2008.

9. In Ma’anshan, provincia Anhui, pe marginea riului Yangtze exista multe fabrici de selectie de fier si centre de procesare de plastic. Mari cantitati de resturi sunt aruncate in riul Yangtze, Iunie 18, 2009.

10. In Mongolia interioara erau 2 “dragoni negri” de la Fabrica de Energie Lasengmiao ce acopereau satele invecinate. Iulie 26, 2005

11. Fabrica Changshu de tratament al reziduurilor din industria chimica cu Fluor din provincia Jiangsu era responsabila pentru colectarea si procesarea deseurilor industriale. Totusi nu a facut asta, teava de scurgere a fost  extinsa 1500 metri sub raul  Yangtze si a desertat reziduurile acolo. 2009 Iunie 11

12. Solul riului Yangtze, poluat de Anhui Province Ma’anshan Chemical Industrial District . Iunie 26, 2009

13. Cantitati mari ale apelor uzate s-au scurs din districtul industrial Lasengmiao din Mongolia Interioara in Riul Galben in fiecare zi. Iulie 26, 2005

14. O cantitate mare de apa chimica aruncata in riul Yangtze de catre Zhenjiang Titanium mill  in fiecare zi. La mai putin de 1000 metri mai la vale este departamentul apelor de unde orasul Danyang isi colecteaza apa potabila. Iunie 10, 2009

15. In orasul Haimen, provincia Jiangsu, fabrica de tratament al reziduurilor Chemical Industrial District a aruncat reziduurile in riul Yangtze. Iunie 5, 2009

16. Fabrica de fier si otel Tianjin din Hebei provincia Shexian polueaza foarte mult. Afacerea companiei este in crestere afectand serios vietile locuitorilor zonei. Martie 18, 2008.

17.  Longmen, orasul Hanchen, provincia Shaanxi dezvoltat industrial la scara mare are un grad mare de poluare. Aprilie 8, 2008

18. Exista peste 100 fabrici chimice in districtul industrial al provinciei Jiangsu. Unii arunca deseuri in ocean; deseuri grav contaminate sunt stocate in 5 “piscine temporare”. In timpul celor 2 valuri mari din fiecare luna deseurile ajung in ocean, in valuri. Iunie 20, 2008

19. Districtul industrial chimic Hu Ko din provincia Jiangxi e situat linga riul Yangtze. Fabrica chimica otravesc malul riului Yangtze ca sa mareasca spatiul fabricii fara autorizare.

20. Cihu Chemical Industry District, Anhui Province  a construit o teava subterana ca sa scape de deseuri in riul Yangtze. Deseurile sunt uneori de culoare neagra, gri, rosu aprins sau galben, stiind deja ca in functie de fabricile chimice culoarea poate fi diferita.

21. Provincia Shanxi este cea mai poluata zona din China. Este deasemenea provincia cu cele mai multe defecte la nou nascuti. Acest fermier iubitor a adoptat 17 copii cu dezabilitati. April 15, 2009

“In unele zone din China vietile oamenilor au fost puse in pericol de poluarea mediului. Rezidenti bolnavi de tot felul de boli obscure, satele canceroase, cresterea numarului copiilor cu malformatii, acestea au fost rezultatele sacrificarii mediului si cautarea oarba a castigului economic.”

- Lu Guang

22. Cioban batran linga riul Galben nu poate suferi mirosul. April 23, 2006

23.Un copil de 15 ani din Tianshui, provincia Gansu a renuntat la scoala dupa clasa a 2-a si si-a urmat parintii in districtul industrial Heilonggui. Castiga 16 yeni pe zi. April 8, 2005

24. Provincia Mongolia interioara districtul industrial Heilonggui, cuplul care lucra la Plaster Kiln si de abia s-a intors acasa. Martie 22, 2007

25. Sateni din satul Kang in Linfen City, provincia Shanxi – datorita consumarii de apa poluata pe termen lung de reziduuri industriale exista 50 de oameni care au cancer si tromboza cerebrala. Wang Baosheng in virsta de 64 de ani s-a imbolnavit din 2003, are o rana deschisa pe spate si nu se poate da jos din pat si sta cu fata in jos pe marginea patului in fiecare zi. Iulie 10, 2005

26. Oamenii se imbolnavesc respirand praful nociv dupa lucrul timp de 1-2 ani. Majoritatea migrantilor vin din zone sarace. April 10, 2005

27. Satul Zhangqiao linga riul Hong in Wugang City, Provincia Henan, o femeie de 45 de ani Sun Xiaojun nu poate sa isi miste picioarele si mainile de 4 ani. Numeroasele tratamente din spitale nu au avut efect. April 7, 2009

28. Satul Zhaozhuang linga riul Hong in orasul Wugang, provincia Henan, in virsta de 66 ani, Zhao Bingkun sufera de cancer esofagian din 2004, dupa a doua operatie tratamentele costa deja peste 200.000 yuan. Este in ultimul stadiu al bolii, are febra in fiecare zi asteptand moartea. April 7, 2009

29. Satul Zhaozhuang linga riul Hong in Wugang City, provincia Henan, sotia lui Gao Wanshun  a murit de cancer. Acum traieste in saracie. Aprilie 3, 2009

30. Orasul Linfen in provincia Shanxi este o zona poluata grav. Fermierii sunt plini de cenusa de carbune dupa lucrul timp de 2 ore in lanurile de porumb. Septembrie 24, 2007

31. Un muncitor la fabrica de sare din Lianyungang, provincia Jiangsu declara suparat, “cand vantul bate inspre partea noastra mirosul ingrozitor de la fabricile chimice este de nesuportat. Este si mai mult gaz toxic pe timp de noapte.” Iulie 19, 2008

32. Oameni din Fanjiazhuang sunt gata sa depuna o plangere plina cu amprentele lor pentru a primi compensatii pentru stricaciunile cauzate de poluare. Martie 19, 2008

33. In provincia Shanxi exista multe case de ajutor pentru copii pentru a ajuta copii abandonati de parintii lor. Aprilie 14, 2009

34. Satul Liujiawan linga riul Hong in Wugang City, provincia Henan,in noiembrie 2008 Yang Xiao in varsta de 13 ani a fost bolnava de o boala ciudata. A fost salvata de donatiile satenilor. Cand bunica ei l-a vazut pe seful satului venind in vizita a ingenunchiat tinand mina fiicei sale. Aprilie 19, 2009

35. Cel mai in virsta copil, de 9 ani, nu merge la scoala. Cel mai tanar este mai mic de 2 ani. Traiesc in zone sever poluate. Mainile si fetele lor sunt mereu murdare. Aprilie 10, 2005

36. Satul Mazhuang linga riul Hong, orasul Wugang, provincia Henan, Ma Haipeng in virsta de 58 ani sufera de cancer stomacal din 2006 si nu poate munci pe camp. Trebuie sa ia medicamente in fiecare zi altfel are dureri foarte mari. Aprilie 6, 2009

37. In fiecare an multi copii cu deficiente din provincia Shanxi sunt abandonati. Kong Zhenlan din orasul Qi care traia din reciclarea gunoaielor a adoptat 25 de copii abandonati. Aprilie 14, 2009.

38. Satul Xuanwei in provincia Yunnan este un sat al oamenilor bolnavi de cancer. In fiecare an mai mult de 20 de persoane mor de cancer. Studentul de 11 ani Xu Li sufera de cancer osos. Mai 8, 2007

39. In satul Shexian, provincia Hebei, pacientii existenti de cancer sunt in numar de mai mult de 50 si mai mult de 20 de pacienti mor in fiecare an. Martie 18, 2008

40. Satul Zhangyuzhuan linga riul Hong in distrinctul Xiping, provincia Henan, Zhu Xiaoyan in virsta de 22 de ani a avut o tumoare in stomac in 2007. A murit in urma unor tratamente in spital in luna Iulie 2008. Fetita ei de 4 ani a venit cu bunicul la mormant. Aprilie 2009.

Originalul articolului: Fengniao

ssacsiv.wordpress.com

Vanga – Urmasa lui Nostradamus.

*La zece ani de la moartea sa, faimoasa prezicătoare oarbă, bulgăroaica Vanga Dimitrova, nu a fost încă îngropată *Vanga a murit la vîrsta de 85 de ani, de cancer, iar ziua morţii şi-a prezis-o singură cu mulţi ani înainte de producerea evenimentului – 11 august 1996 *Experţii ruşi încearcă şi acum să descopere în profeţiile Vangăi noi sensuri, cu o insistenţă asemănătoare celei cu care specialiştii din Occident încearcă să comenteze prezicerile lui Nostradamus

Nimeni nu a reuşit pînă acum să explice fenomenul reprezentat de clarvăzătoarea oarbă de origine bulgară, Vanga Dimitrova.
Bătrîna doamnă a murit în urmă cu 10 ani. Deşi oamenii de ştiinţă studiază încă viaţa şi remarcabilele ei însuşiri, totuşi serviciile speciale ruse încearcă de pe acum să folosească metodele Vangăi pentru a preveni actele de terorism. De-a lungul vieţii ei, peste un milion de oameni din toată lumea au trecut pragul Vangăi. Printre ei şi Ceauşeştii. Inamicii ei au încercat să o acuze de înşelăciune şi chiar au întemniţat-o pentru că a prezis cu precizie moartea lui Iosif Visarionovici Stalin. Vanga a prezis şi dezastrul de la Cernobîl, destrămarea URSS, atentatul terorist asupra turnurilor gemene, precum şi moartea celor de pe submarinul scufundat Kursk.

La zece ani de la moartea sa, faimoasa prezicătoare oarbă, bulgăroaica Vanga Dimitrova, nu a fost încă îngropată, scria nu cu mult timp în urmă publicaţia moscovită „Jizni“, fără a preciza unde se află rămăşiţele ei pămînteşti. Vanga a murit la vîrsta de 85 de ani, de cancer, iar ziua morţii şi-a prezis-o singură cu mulţi ani înainte de producerea evenimentului – 11 august 1996. Deşi bătrîna a murit, prezicerile ei continuă să facă valuri. Experţii ruşi încearcă şi acum să descopere în profeţiile Vangăi noi sensuri, cu o insistenţă asemănătoare celei cu care specialiştii din Occident încearcă să comenteze prezicerile lui Nostradamus. În anul 1980, Vanga a făcut o profeţie şocantă care avea să se împlinească după 20 de ani: „La sfîrşitul veacului, în august 1999 sau 2000, Kursk va fi sub apă şi toată lumea îl va deplînge“, a spus ea atunci. Dar ceea ce a părut la acea vreme o vorbă în vînt a luat, după 20 de ani, chip de tragedie, pentru că scufundarea submarinului nuclear rusesc „Kursk“, cu 117 oameni la bord a fost o imensă tragedie umană.

Forţele „mici şi mari“

Vanga îşi manifesta capacităţile extraordinare recepţionînd imagini şi auzind glasuri. Ea pătrundea cu o exactitate uluitoare în trecutul depărtat şi apropiat, prezent şi viitor, atingea cele mai ascunse unghere ale sufletului oamenilor, ajungea pînă la universuri necunoscute şi aducea informaţii despre lucruri stranii şi de necrezut, îşi făcea predicţiile sale asupra unui singur ins, asupra unui întreg popor, asupra unor oraşe şi sate, asupra întregii planete. Ea obişnuia să repete: „Oh, astea sînt forţele, micile forţe care se află permanent în jurul meu. Există însă şi altele mai mari, care le conduc pe acestea. Cînd hotărăsc să se adreseze cuiva prin gura mea mă simt rău, iar apoi mă simt abătută pentru tot restul zilei.“

Preziceri exacte

Vanga a numit cu exactitate matematică ziua în care va începe Cel de-al Doilea Război Mondial şi invadarea fostei Iugoslavii de armata germană. Cu o jumătate de an înaintea morţii lui Stalin, femeia a prezis ziua şi condiţiile în care acesta va pieri, fiind arestată şi întemniţată. A fost eliberată din închisoare abia după moartea sîngerosului dictator de la Kremlin. Vanga ştia dinainte de invazia trupelor sovietice în Praga revoltată, în 1968. În 1969, Vanga a anticipat victoria Indirei Gandhi la alegerile parlamentare anticipate. Catastrofa de la Cernobîl, perestroika, ieşirea lui Gorbaciov de pe scena marii politici, destrămarea URSS – toate s-au întîmplat conform prezicerilor bătrînei oarbe, care nu avea noţiuni prea profunde de politologie sau geopolitică. În timpul vieţii, nimeni n-a reuşit să dezlege misterul legat de prezicerile bulgăroaicei oarbe, însă acum oamenii de ştiinţă au găsit cheia acestui fenomen, de care s-ar servi în prezent serviciile speciale ruse pentru a dejuca acţiuni teroriste.

Fenomenul Vanga

Înainte de a ajunge în atenţia serviciilor speciale ruse, fenomenul Vanga a fost studiat în ţara de origine a prezicătoarei. Institutul Pedagogic din Sofia a înfiinţat încă în anul 1967 un laborator special care a încercat să descifreze prezicerile sale. Profesorul Gheorghi Lozanov, care conducea acest laborator, a inclus-o pe Vanga, care era analfabetă, pe statele de angajaţi ai instituţiei. Casa Vangăi era arhiplină de aparate de ascultat, care înregistrau toate discuţiile sale cu persoanele care o vizitau, iar prezicerile ei erau verificate. Oamenii de ştiinţă bulgari susţin că acestea s-au împlinit în proporţie de 70-80%. Omul de ştiinţă rus Iuri Negrebitki, care a cercetat fenomenul Vanga, susţine că encefalul femeii era mobilizat pe căutarea informaţiei exact ca un computer. La baza metodei prezicerilor stă, în opinia lui, capacitatea de a găsi rapid şi eficient legături între cauză şi efect. „Lumea este făcută astfel încît nimic nu e întîmplător!“, spune Negrebitki.

A văzut „tufişul“ din tragedia turnurilor gemene

Ceretătorii ruşi, care au încercat să dezlege cîteva dintre profeţiile bătrînei, spun că în 1989 ea făcea referire la atacurile din 11 septembrie 2001: „Teamă, teamă! Fraţii americani cad de la înălţime, ciupiţi de moarte cu ciocul de păsări de oţel. Lupii ies de după tufiş, urlînd, şi sînge nevinovat curge în valuri“. Experţii susţin că şi numele preşedintelui american Bush ar apărea în profeţie pentru că „bush“ înseamnă în limba engleză „tufiş“.

Vom da mîna cu extratereştrii

„În anul 2018 trenurile vor zbura pe sfori ce pornesc de la Soare. Extragerea petrolului va înceta. Pămîntul se va odihni“ – este o profeţie a clarvăzătoarei făcută în 1960. Pînă în 2018, savanţii susţin că vor reuşi să pornească extracţia industrială a heliului de pe Lună, iar Rusia a anunţat recent că va încerca să pună acest plan în practică, în comun cu China. Heliul-3 este produsul activităţii solare şi un combustibil pentru reactoare nucleare, care în esenţă reprezintă un mic soare artificial. Reactorul generează electricitate, care trece prin „sfori“ de la soare şi pune în funcţiune trenurile. „În spaţiu va fi descoperită viaţă şi atunci se va clarifica cum a apărut viaţa şi pe Pămîntul nostru, iar peste 200 de ani ar urma să aibă loc o întîlnire între oameni şi fraţi de pe alte planete, dotaţi cu raţiune“, mai prezicea Vanga în 1979.

Baba Vanga

* Vanga Dimitrova (pe numele ei de fată Evanghelia Sourcheva) a fost unul dintre cei mai cunoscuţi mediumi care au existat pe Pămînt. S-a născut la data de 31 ianuarie 1911 în oraşul Strumita din Macedonia, în familia unor plugari săraci. A văzut lumina zilei cu două luni înainte de soroc, era foarte plăpîndă, avea urechile lipite de cap şi tot aşa, lipite, degetele de la mîini şi picioare. La vîrsta de doisprezece ani, a fost prinsă de o furtună şi, pare-se, lovită de un fulger. Din acel accident Vanga a rămas oarbă pentru totdeauna. Ea a început să manifeste darul prezicerii şi obişnuia adeseori să vorbească unor fiinţe invizibile celorlalţi. Prezicerile sale, verificate în timp, au făcut din Baba (bunica) Vanga aproape o sfîntă. Cînd intra în transă pentru a face predicţii, Vanga avea un alt glas, care indica foarte precis locuri, evenimente, nume. Faima de prezicatoare a Vangăi s-a răspîndit şi a devenit tot mai căutată. Căsătorită în 1942 cu un bulgar, ea s-a mutat cu familia în oraşul Petrici ai cărui localnici aflînd că acolo s-a aciuat o clarvăzătoare au început să o viziteze în număr mare pentru a-i cere ajutorul. Afluxul de oameni la porţile casei Vangăi a determinat autorităţile să ia măsuri. A fost înfiinţat un serviciu special în cadrul Primăriei, care să înregistreze datele tuturor solicitanţilor şi să facă programări, casa clarvăzătoarei fiind păzită zi şi noapte. Practic, analfabeta oarbă originară din Macedonia îi speria pe comuniştii bulgari care au preferat să o ia în serviciul lor, consemnînd-o, de fapt, la domiciliu. Vanga a primit vizita unor importanţi şefi de stat. Şi Ceauşeştii, se spune, ar fi apelat la serviciile ei. De-a lungul vieţii ei, Baba Vanga a fost vizitată de peste un milion de persoane.

Vedere fără ochi

* Valentina Gîrlea este o clarvăzătoare oarbă din Iaşi. Ea mărturisea: „Eu n-aş mai vrea să văd cu ochii fizici niciodată, căci ce văd cu ei parcă e o minciună! Cu ei am văzut ceva care îi o amăgeală, nu-i ceva adevărat ce vezi cu ochii fizici! E bine cu ei, ca să ştii să te fereşti şi să ştii să mergi, dar totuşi cu ei eşti ca orb pe Pămînt! Lumea adevărată este cea văzută cu vederea adevărată, este cea văzută cu ochii minţii. Asta-i cea mai frumoasă! Deşi n-am văzut cu ochii fizici decît foarte puţini ani, n-aş mai vrea nicicînd, încă trei vieţi de-aici înainte dacă mi-ar da Dumnezeu şi dacă mi-ar da să aleg – n-aş mai vrea să mai văd cu ochii deschişi. Ceea ce văd cu ochii închişi e mult mai frumos datorită culorilor. Din culori este totul, adevărul adevărat este în culori, e în preajma noastră“.

monitorulexpres.ro

Razboiul pentru Romania Virtuala a inceput.

Kiwi – pentru cei care pot muri pentru un vis !

Nu va luati dupa aparente, nu e un simplu desen . Astept comentariile voastre !

3D Animations – Engine

Biografii – Louis Armstrong

Louis Armstrong, născut în New Orleans (Louisiana) a avut o copilărie zbuciumată; părinţii s-au despărţit la puţin timp după naşterea sa. A fost încredinţat să fie crescut unei mătuşe, Josephine, în timp ce mama sa, cu mare probabilitate, practica prostituţia.A incercat pe rand diferite meserii (carutas, laptar, vanzator ambulant, lustragiu). A fost atras de muzică din fragedă tinereţe, cânta la colţuri de stradă împreună cu grupuri improvizate, neavând posibilitatea şi nici forţa să folosească un instrument de suflat, care ar fi corespuns dorinţei lui. Această practică muzicală spontană, neşlefuită i-a permis să dezvolte o intonaţie optimă şi un deosebit simţ al improvizaţiei, caracteristică esenţială a jazzului.La 7 ani a cantat pe strazile orasului natal cu un cvartet de copii, la 13 ani a studiat cornetul si a condus orchestra scolii de corectie unde fusese internat pentru ca a tras un foc de revolver in aer in noaptea de Anul Nou. După ce a fost eliberat, cutreieră străzile New Orleans-lui împreună cu o mică formaţie orchestrală simpatizată de populaţia oraşului, executând, printre altele, bucata ”When the Saints Go Marchin’in”, care – ani mai târziu – avea să fie una din piesele sale cele mai interpretate. În cursul acelor peregrinări prin oraş, îl întâlneşte pe Joe Oliver, considerat cel mai bun cornetist din New Orleans, supranumit “King Oliver”, care îi dă lecţii de trompetă, îl acceptă în formaţia sa şi, într-o seară, Armstrong îl substituie cu succes pe trompetistul orchestrei, Kid Ory, el însuşi o celebritate locală. Abia în noiembrie 1918, stimulat de performanţele efectuate pe ”riverboats” - mici vase ce navigau pe Mississippi – începe să înveţe notele muzicale şi să descifreze partituri, devenind astfel un muzician profesionist complet.

În anul 1922 se mută la Chicago, care devenise în acea vreme centrul muzicii de jazz, în continuă dezvoltare. În această perioadă a maturizării sale artistice, Louis Armstrong este preocupat de rigorile polifonice ale liniilor muzicale, având tendinţa de a conferi solistului un rol în acelaşi timp conducător, dar şi integrat în textura muzicală. Este angajat de ”King Oliver”, venit şi el la Chicago, în formaţia”Creole Jazz Band”, unde are posibilitatea ca trompetist solist să-şi desfăşoare întreaga virtuozitate pe care o dobândise între timp. Într-adevăr, iubitorii de jazz sunt unanimi în a recunoaşte în execuţiile lui”Satchmo” inventivitate, fantezie ritmică şi melodică, unite cu un impresionant volum sonor şi un timbru de neuitat. În anul 1924 părăseşte formaţia lui Oliver şi intră în ”Big Band”-ul lui Fletcher Henderson dinNew York, un colos al jazz-ului, care dispunea de una din cele mai bune orchestre ale timpului, cu interpreţi de prestigiu. Cu această orchestră, Armstrong are posibilitatea să înregistreze discuri având ca parteneri celebrităţi ca Sidney Bechet, Bessie Smith şi mulţi alţii. Se hotărăşte să se dedice carierei de solist şi înregistrează ”Hot Fives and Hot Sevens”, transformând jazz-ul în una din cele mai înalte expresii ale muzicii, cu sunetul clar şi briliant al trompetei sale şi cu vocea sa răguşită, pornită parcă din fundul gâtlejului. Urmează o serie de succese şi, datorită prezenţei sale carismatice, contribuie la ruperea oricăror bariere rasiale, devenind unul din primii ”stars” de culoare în muzica americană.

În ultimii ani ai vieţii, Louis Armstrong personifică la cel mai înalt nivel muzica de jazz şi devine – împreună cu formaţia sa ”All Stars” - ambasadorul acestui gen în întreaga lume. Tendinţa comercializantă a unor impresari lipsiţi de scrupule nu l-a scutit însă nici pe el de anumite concesii făcute succeselor ieftine, printre altele în unele filme pe care le-a turnat. Louis Armstrong, ”The King of Jazz”, cum a mai fost numit, se îmbolăveşte, din păcate de cancer la gît. Deşi medicul îi spune sa renunţe la trompetă, Armstrong nu poate să o facăe şi în cele din urmă moare în ziua de 6 iulie 1971, în casa sa din cartierulQueens al oraşului New York.

wikipedia

Melodii faimoase.

[http://www.youtube.com/watch?v=vnRqYMTpXHc]  - What a Wonderful Life

[http://www.youtube.com/watch?v=R-xzfwDAn1I]  - Dream aLittle Dream

Mai multe melodii pe YouTube

Biografii – Matei Corvin, rege al Ungariei.

Matei Corvin, nascut Matia de Hunedoara, (n. 23 februarie 1443, la Cluj – d. 6 aprilie 1490, la Viena) (in latina Matthias Corvinus, in maghiara Hunyadi Mátyás, in germana Matthias Corvinus, in croata Matija Korvin) a fost unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei. A condus tara intre 1458 si 1490.

Viitorul rege s-a nascut in 1443 la Cluj, ca al doilea fiu al lui Iancu de Hunedoara, renumit conducator militar de origine romana, care a intreprins in calitate de regent al Ungariei o serie de campanii militare reusite impotriva Imperiului Otoman, lasand un regat sigur si stabil fiului sau. Mama sa a fost Elisabeta Szilágy, din mica nobilime transilvaneana.

A primit la botez numele de Matia datorita faptului ca s-a nascut in ajunul zilei de 24 februarie, zi in care calendarul roman il comemoreaza pe Matia Apostolul (trecut in calendarul rasaritean pe 9 august). Din cauza frecventei reduse a numelui Matia in spatiul romanesc, prenumele regelui a fost confundat cu cel al apostolului Matei (sarbatorit pe 21 septembrie in calendarul roman universal, respectiv pe 16 noiembrie in cel bizantin-rasaritean). Epitetul Corvinus provine din stema familiei, ce continea un corb (corvus in latina).

Dupa moartea lui Iancu de Hunedoara (Hunyad), oligarhia maghiara a pus din nou mana pe putere. “Tanarul rege” (Ladislau Postumul) a fost conducatorul nominal; adevaratii conducatori erau familiile Garai, Ujlaki si Cillei. Grija lor a fost sa nimiceasca influenta familiei Hunyadi. Astfel au convins pe tanarul rege maghiar sa ordone uciderea lui Ladislau, fiul cel mare al lui Iancu de Hunedoara, care a fost decapitat; fiul cel mic al lui Iancu de Hunedoara, Matei, inca un copil, a fost curand aruncat in inchisoare. Apoi a inceput razboiul civil. Adolescentul rege a fugit in Boemia, luand pe Matei de Hunedoara cu el. Elisabeta Szilágy, vaduva lui Iancu de Hunedoara, a organizat armatele fidele sotului sau si a reusit sa puna capat razboiului civil, invingand armatele marii nobilimi. Regele Ladislau Postumul a fost ucis, impreuna cu mare parte a celor care il indemnasera sa-l ucida pe Ladislau de Hunedoara. Dieta Nationala a fost reunita la Buda sa aleaga noul rege. In prezenta armatelor lui Hunyadi, cantonate pe Dunarea inghetata, a fost ales rege Matei, fiul cel mic al lui Iancu de Hunedoara, in varsta de 18 ani, care trebuia sa fie rascumparat si adus de la Praga.

Matei Corvin a domnit 32 de ani ca rege al Ungariei si domnia sa a fost una dintre cele mai stralucite din istoria Regatului Maghiar. Marea nobilime insa nu s-a impacat cu prezenta unui mic nobil pe tronul Ungariei si a uneltit mereu pentru a-l detrona. Conform legendei, marii nobili ar fi reusit sa-si puna planul in aplicare cu ajutorul reginei Beatrice, sotia regelui. Medicul reginei il trata pe regele Matei de reumatism otravindu-l cu plumb; astfel regele Matei muri incet, prin otravire, inainte sa ajunga la varsta de 50 de ani.

Matei a fost format in italiana. Descoperind realizarile Renasterii, a inceput sa promoveze influentele culturale italiene in Ungaria. Buda, Esztergom, Székesfehérvár si Visegrád au fost printre orasele care au beneficiat de stabilirea unui sistem de sanatate publica si educatie, precum si a unui nou sistem legal sub domnia lui Matei Corvin. S-a dovedit a fi un generos patron al artistilor din Italia (ex. Galeotto Marcio) si Europa de Vest, care s-au strans la curtea sa. Biblioteca sa, Bibliotheca Corviniana, era cea mai mare colectie europeana de cronici istorice si lucrari filosofice si stiintifice din secolul al XV-lea, numarand peste 5.000 de exemplare, fiecare exemplar valorand mai mult de 1.000 forinti de aur.

Domnia sa este considerata ca fiind unul dintre cele mai glorioase capitole ale istoriei Ungariei, marcate prin campanii militare victorioase ale temutelor sale Fekete Sereg (“Armata Neagra”). Ungaria a cunoscut in timpul domniei sale cea mai vasta intindere din istoria sa (la vest din sud-estul Germaniei pana in Dalmatia, iar la est din Polonia pana in Bulgaria de astazi). Matei a condus in uniune personala Regatul Moraviei, Silezia si Lusacia (Lausitz) (toate trei 1468/1469/1479-1490) si Austria Inferioara (1477/1485-1491). Vorbea romana, maghiara, italiana, croata, latina si mai tarziu germana, ceha, slovaca, precum si alte limbi slave. Regele Matei este amintit si astazi ca un conducator foarte intelept si drept, in multe istorisiri si cantece populare.

Matei Corvin, nascut Matia de Hunedoara, (n. 23 februarie 1443, la Cluj – d. 6 aprilie 1490, la Viena) (in latina Matthias Corvinus, in maghiara Hunyadi Mátyás, in germana Matthias Corvinus, in croata Matija Korvin) a fost unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei. A condus tara intre 1458 si 1490.

Viitorul rege s-a nascut in 1443 la Cluj, ca al doilea fiu al lui Iancu de Hunedoara, renumit conducator militar de origine romana, care a intreprins in calitate de regent al Ungariei o serie de campanii militare reusite impotriva Imperiului Otoman, lasand un regat sigur si stabil fiului sau. Mama sa a fost Elisabeta Szilágy, din mica nobilime transilvaneana.

A primit la botez numele de Matia datorita faptului ca s-a nascut in ajunul zilei de 24 februarie, zi in care calendarul roman il comemoreaza pe Matia Apostolul (trecut in calendarul rasaritean pe 9 august). Din cauza frecventei reduse a numelui Matia in spatiul romanesc, prenumele regelui a fost confundat cu cel al apostolului Matei (sarbatorit pe 21 septembrie in calendarul roman universal, respectiv pe 16 noiembrie in cel bizantin-rasaritean). Epitetul Corvinus provine din stema familiei, ce continea un corb (corvus in latina).

Dupa moartea lui Iancu de Hunedoara (Hunyad), oligarhia maghiara a pus din nou mana pe putere. “Tanarul rege” (Ladislau Postumul) a fost conducatorul nominal; adevaratii conducatori erau familiile Garai, Ujlaki si Cillei. Grija lor a fost sa nimiceasca influenta familiei Hunyadi. Astfel au convins pe tanarul rege maghiar sa ordone uciderea lui Ladislau, fiul cel mare al lui Iancu de Hunedoara, care a fost decapitat; fiul cel mic al lui Iancu de Hunedoara, Matei, inca un copil, a fost curand aruncat in inchisoare. Apoi a inceput razboiul civil. Adolescentul rege a fugit in Boemia, luand pe Matei de Hunedoara cu el. Elisabeta Szilágy, vaduva lui Iancu de Hunedoara, a organizat armatele fidele sotului sau si a reusit sa puna capat razboiului civil, invingand armatele marii nobilimi. Regele Ladislau Postumul a fost ucis, impreuna cu mare parte a celor care il indemnasera sa-l ucida pe Ladislau de Hunedoara. Dieta Nationala a fost reunita la Buda sa aleaga noul rege. In prezenta armatelor lui Hunyadi, cantonate pe Dunarea inghetata, a fost ales rege Matei, fiul cel mic al lui Iancu de Hunedoara, in varsta de 18 ani, care trebuia sa fie rascumparat si adus de la Praga.

Matei Corvin a domnit 32 de ani ca rege al Ungariei si domnia sa a fost una dintre cele mai stralucite din istoria Regatului Maghiar. Marea nobilime insa nu s-a impacat cu prezenta unui mic nobil pe tronul Ungariei si a uneltit mereu pentru a-l detrona. Conform legendei, marii nobili ar fi reusit sa-si puna planul in aplicare cu ajutorul reginei Beatrice, sotia regelui. Medicul reginei il trata pe regele Matei de reumatism otravindu-l cu plumb; astfel regele Matei muri incet, prin otravire, inainte sa ajunga la varsta de 50 de ani.

Matei a fost format in italiana. Descoperind realizarile Renasterii, a inceput sa promoveze influentele culturale italiene in Ungaria. Buda, Esztergom, Székesfehérvár si Visegrád au fost printre orasele care au beneficiat de stabilirea unui sistem de sanatate publica si educatie, precum si a unui nou sistem legal sub domnia lui Matei Corvin. S-a dovedit a fi un generos patron al artistilor din Italia (ex. Galeotto Marcio) si Europa de Vest, care s-au strans la curtea sa. Biblioteca sa, Bibliotheca Corviniana, era cea mai mare colectie europeana de cronici istorice si lucrari filosofice si stiintifice din secolul al XV-lea, numarand peste 5.000 de exemplare, fiecare exemplar valorand mai mult de 1.000 forinti de aur.

Domnia sa este considerata ca fiind unul dintre cele mai glorioase capitole ale istoriei Ungariei, marcate prin campanii militare victorioase ale temutelor sale Fekete Sereg (“Armata Neagra”). Ungaria a cunoscut in timpul domniei sale cea mai vasta intindere din istoria sa (la vest din sud-estul Germaniei pana in Dalmatia, iar la est din Polonia pana in Bulgaria de astazi). Matei a condus in uniune personala Regatul Moraviei, Silezia si Lusacia (Lausitz) (toate trei 1468/1469/1479-1490) si Austria Inferioara (1477/1485-1491). Vorbea romana, maghiara, italiana, croata, latina si mai tarziu germana, ceha, slovaca, precum si alte limbi slave. Regele Matei este amintit si astazi ca un conducator foarte intelept si drept, in multe istorisiri si cantece populare.

Manuscrisele de la Marea Moarta

Acum 50 de ani în câteva pesteri din desertul Iudeii nu departe de tarmul de nord-vest al Marii Moarte au fost descoperite întâmplator stravechi manuscrise religioase, texte în parte cu caracter canonic dar si apocrife, cunoscute astazi sub denumirea de Manuscrisele de la Marea Moarta. Aceasta descoperire a fost considerata cea mai importanta de acest fel, de la descoperirea în 1844 si în 1859 a tezaurului de manuscrise aflate în mânastirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai.

Descoperirea primelor manuscrise în desertul Iudeii a fost pur întâmplatoare. În primavara anului 1947 sau poate chiar 1945, nu se stie cu precizie nici data nici împrejurarile când a avut loc aceasta descoperire epocala, beduinii din desertul Iudeii pasteau caprele si oile în regiunea Wadi Qurman. Un tânar beduin, Mohamed eb-Dib (Mohamed Lupul) cautând o capra ratacita de restul turmei a descoperit într-una din multele pesteri raspândite în zona, niste suluri din piele scrise în ebraica si care mai târziu s-au dovedit a avea o vechime de peste 2000 de ani.

De la descoperirea lor de catre pastorii beduini manuscrisele au avut parte de o viata, am putea spune plina de aventuri, trecând de la un proprietar la altul, devenind obiecte de tranzactie comerciala sau lasate în asteptare pentru descifrare sau comercializare.

Evenimentele legate de aceste manuscrise se desfasoara în jurul a trei institutii situate în orasul Ierusalim: manastirea siro-iacobita de rit monofizic ( biserica siro-iacobita este o ramura a crestinismului care nu recunoaste dogma oficiala crestina despre dubla natura,umana si divina, a lui Iisus, ci numai pe cea divina), Scoala americana de studii orientale si Universitatea din Ierusalim.

Astfel în 1947 cativa pastori din tribul taamnirilor veniti la Bethleem pentru a-si vinde produsele si a-si cumpara marfurile necesare au oferit spre vânzare, unui anticar, câteva manuscrise pe pergament, pentru o suma modesta. Acesta a refuzat si atunci beduinii s-au adresat unui negustor care avea si un atelier de cizmarie, pentu cumpararea bucatilor de piele. Acest negustor, Halila Iskander, cunoscut si sub numele de Kando, fiind membru al comunitatii siro-crestine a realizat ca se afla în fata unor manuscrise vechi si îl înstinteaza pe mitropolitul bisericii, Mar Atanasie, care era si staretul manastirii Sfântul Marcu. Acesta nu cunostea limba manuscriselor dar si-a dat seama cu sunt foarte valoroase pentru ca ele proveneau din regiunea Qurman, regiune nelocuita de secole, fapt ce oferea garantia vechimii lor. Staretul a vrut sa ia legatura cu beduinii dar taamirii plecasera.

Un timp nu s-a mai auzit nimic despre aceste manuscrise, dar Kando, negustorul a carui pravalie era cautata de beduini, a fost înstiintat sa-i anunte pe pastori ca staretul era interesat de cumpararea bucatilor de piele.

Astfel s-a reusit cumpararea unora dintre aceste manuscrise, unele de catre staretul Atanasie iar altele, mai putine de catre profesorul Sukenik de la Universitatea din Ierusalim., în total sapte suluri.

Doua dintre suluri cuprindeau fragmenete ale aceluiasi manuscris , asa-numitul Statut al comunitatii iar printre celelalte se afla textul complet al Cartii prorocului Isaia. De pe un sul prost conservat oamenii de stiinta au descifrat numle Lamateh si l-au intitulat Apocalipsul lui Lamateh, ca mai apoi dupa ce a fost desfasurat si restaurat sa primeasca numele de Apocriful Genezei caci continea povestea înflorita a Cartii Facerii din Biblie.

Profesorul Sukenik este cel dintâi care a publicat descrierea primelor manuscrise, în 1948 sub titlul Sulurie tainuite. Prima editie integrala a textelor celor sapte suluri a aparut mult mai târziu, dupa moartea profesorului Sukenik, sub îndrumarea elevilor si colaboratorilor sai care i-au continuat munca, în special a fiul sau Ygal Yadin. Au aparut întâi descrierea primelor sase suluri în ebraica si mai apoi al saptelea în engleza, acestea fiind o mica parte a textelor cunoscute sub numele de “Manuscrisele de la Marea Moarta”.

În decursul timpului staretul manastirii Sfântul Marcu, Atanasie, întelegând valoarea adevarata a manuscriselor a continuat cercetarea pesterilor din desert cu ajutorul oamenilor manastirii si desi a declarat ca nu a mai gasit nimic, este posibil sa fi gasit totusi fragmentele ce lipseau din manuscrisele achizitionate, precum si alte materiale, pe care mai târziu le-a oferit spre verificarea competenta a specialistilor, pentru a se convinge înca o data de autenticitatea lor, dar declarând ca aceste manuscrise au fost gasite în incinta manastirii. Era poate o masura de protectie, pentru ca acestea sa nu intre în posesia statului pe teritoriul caruia fusesera gasite.

Nu se stie însa câte manuscrise s-au pierdut în perioada lunga a cautarilor de catre pastorii seminomazi care nu stiau sa le mânuiasca pentru a le proteja si a nu le deteriora si pentru care ele reprezentau doar o sursa de venit.

O buna bucata de vreme aceste cautari de noi manuscrise si descifrari ale manuscriselor deja cunoscute au trenat desi în zona se gaseau multe institutii stiintifice specializate în filologie clasica si studii biblice. O explicatie ar fi framântarile politice ce aveau loc în zona si aparitia celor doua state noi, Iordania si Israel care au împartit în doua orasul Ierusalim si astfel institutiile s-au trezit despartite unele de altele, comunicarea fiind îngreunata de problemele politice.

În anii care au urmat de la descoperirea primelor manuscrise au fost cercetate în jur de 300 de pesteri, naturale sau sapate de mana omului; multe dintre acestea erau goale. În circa 30 de pesteri s-au gasit resturi de cultura materiala de interes minor pentru stiinta dar în alte 11 pesteri din regiunea Qumran si de la Wabi Murabb’at ca si în ruinele manastirii Sfântul Sava s-au gasit depozite de manuscrise de valoare, achizitionate fie de la beduini, fie de la negustori care le cumparasera de la pastorii taamiri.

În total au fost descoperite asemenea manuscrise (precum si monezi si alte obiecte ) în jur de 40 000 fragmente reprezentând vestigiile a aproximativ 600 de carti, scrise în piele (pergament), papirus si tablete de cupru în opt limbi si dialecte, texte cuprinzând o perioada de un mileniu( secolul al III-lea î.e.n. – secolul al VII-lea e.n.).

Cele sapte mansucrise din prima pestera (achizionate în mare parte de staretul Atanasie si pe de alta parte de profesorul Sukenik) sunt însa printre cele mai importante.

La studierea manuscriselor descoperite în desertul Iudeii au participat paleografi, arheologi, filologi istorici, cercetatori ai artei antice, etc.

Compararea acestor manuscrise cu altele gasite cam în aceasi regiune, cu caractere asemanatoare, la fel de vechi, precum si cu alte documente descoperite de-a lungul secolelor poate conduce la concluzia ca manuscrisele ascunse în împrejurimile Marii Moarte de comunitatea din Qurman au fost scoase la diferite date, însiruite de-a lungul secolelor. Se poate însa ca nu fiecare descoperire sa fi fost consemnata în scris si nu toate au ajuns pâna în zilele noastre. Printre manuscrisele asemanatoare putem da exemplu manuscrisele descoperite în 217 în apropiere de Ierihon, de catre Origene, teolog vestit al crestinismului primitiv, manuscrise continând o versiune greaca a Cartii Pasalmilor alaturi de alte carti în greaca si ebraica, într-un vas de argila si scrisoarea mitropolitului nestorian la Seleuciei, Timotheos , miytropolitului Sergios al Elamului în care arata o întâmplare asemanatoare cu cea din Qurman : decoperirea într-o pestera, lânga Ierihon, de catre niste vânatori, a unor carti, printre care peste 200 de psalmi ai lui David, unele versete ale Bibliei si citate din Noul Testament.

Deci se pot trage doua concluzii din descoperirile facute. Una ar fi existenta unei “secte a pesterilor” în regiunea Marii Moarte, dovezi în acest sens întinzându-se pe doua milenii, ea fiind atestata în timpul domniei împaratului Augustus (anul 31 î.e.n – 14 e.n) apoi descoperirea lui Origene din anul 217 a manuscriselor din pesterile de lânga Ierihon, iar în anul 800 mitropolitul Timothes relateaza despre descoperirea unor manuscrise într-o încapere sapata în stânca si în fine descoperirea tot în vase de lut a manuscriselor din pesterile din regiunea Qurman, nu departe de Ierihon, a celebrelor Manuscrise de la Marea Moarta.

Alta concluzie este legatura care ar exista între comunitatea din Qurman si secta karaimilor. Aceasta ipoteza pare a fi confirmata de un manuscris din Qurman care este o versiune mai veche a unui manuscris al karaimilor gasit înt-o sinagoga din Cairo. Exista asemanari evidente între ideologiile comunitatii din Qurman si secta iudaica a karaimilor-care îsi spuneau Fii Bibliei-, care a aparut în secolul al VIII-lea în Asia Mica, raspândindu-se apoi în Egipt, Spania, Crimeea, Caucaz, Lituania.

Numele de Qurman nu figureaza în Biblie si nici în vechea toponimie a Palestinei. Unii cercetatori sunt de parere ca aceasta este traducerea araba a denumirii ebraice Gomora.

Când au fost folosite prima oara pesterile din regiune nu se stie. Este sigur ca ele au fost abandonate în anul 70 în timpul rascoalei împotriva stapânirii romane. În Iordania pe o terasa de marmura de lânga Marea Moarta s-au descoperit ruinele unei cladiri mari, cu multe încaperi, cu constructii anexe, cisterne, apeducte, precum si încaperi de copiat manuscrise. Numele arab al locului este Khirbet Qurman adica ruinele Qurman. S-au descoperit aici 1100 de amfore, în apropiere un cimitir cu 1000 de morminte, monede din perioada primilor procuratori ai lui Augustus si pâna la izbucnirea rascoalei din anul 67. Se pune întrebarea cine erau locuitorii asezarii din regiunea Qurman. Probabil ca acestia nu locuiau tot timpul în pesteri ci numai în vremuri vitrege si tot acolo îsi ascundeau si manuscrisele în vase de lut. La mica distanta de vechile cladiri s-a descoperit o pestera artificiala în care se aflau mii de fragmnete de manuscrise în ebraica si arameica, provenind de la 400 de carti, biblioteca a comunitatii din Qurman. Autenticitatea acestor texte nu poate fi pusa la îndoiala deoarece falsificarea lor ar fi imposibila iar testele cu carbon 14 au dovedit vechimea lor.

Cel mai important manuscris îl constituie Statutul comunitatii (initial primise alt nume: Manual de disciplina). Fragmente ale aceluiasi text, mai mult sau mai putin îngrijite, au fost descoperite în mai multe pesteri ceea ce dovedeste ca reglementa viata comunitatii si ca era socotit deosebit de important daca la ivirea unei primejdii fiecare cauta sa-si puna la adapost propiul exemplar.

Statutul vorbeste despre un întemeietor, obiect al veneratiei membrilor comunitatii, caruia i se spune “învatator al dreptatii” sau “unicul Legiuitor”. Membrii comunitatii practicau unele ritualuri care se reîntâlnesc mai târziu la crestini, precum botezul si masa sfânta. Cecetatorii au observat imediat asemanarea cu unele paragrafe din manuscrisul descoperit la Cairo denumit Documentul de la Damasc, document în care se vorbeste de asemenea despre “Învatatorul dreptatii”.

Polemicile, discutiile, interpretarile, studiul manuscriselor de la Marea Moarta au continuat ani si ani de-a rândul.

Problema cea mai aprig discutata a fost legatura dintre comunitatea din Qurman (pe care unii o considera ca ar fi esenieni, altii doar o ramura a esenienilor ) si crestinismul primitiv. Aceasta deoarece exista o serie de analogii, asemanari dintre practicile acestei comunitati si crestinismul primitiv. Asemanarile dintre “Învatatorul dreptatii ” care a murit pentru ideile sale cu cel putin 100 de ani înaintea lui Christos a suscitat dicutii care poate mai continua. Oricum manuscrisele de la Marea Moarta au declansat adevarate revolutii în studierea Bibliei si a Noului Testament.

Astfel descoperirea întâmplatoare a pastorului nomad a dus la discutii patimase legate de controversatele probleme din istoria religiilor: problema originii si a izvoarelor crestinismului.

În cadrul acestor discutii la care participa filologi, paleografi, arheologi, teologi istorici, publicisti de cele mai diferite nuante, si pe masura descifrarii si studierii textelor, a acumularii de material faptic s-au conturat trei directii: cei care peldeaza în favoarea legaturii indusolubile între manuscrisele de la Qurman si literatura Noului Testament, clericii si teologii ortodocsi care vad în interpretarea continutului manuscriselor o subminare a tezei fundamnetale a religiei crestine privind esenta divina a lui Christos si unicitatea “revelatiei “sale si a treia categorie , adeptii asa numitei orientari “liberale” sau “istorice” care se situeaza între celelalte doua. ” Crestinismul nu s-a nascut din vid ” este premisa de la care pornesc acestia din urma. Orientarea acestora este limpede: ideologia crestina nu este originala, cum nu sunt originale nici organizarea sociala si ritualurile comunitatii crestine primitive. Caracterul specific al crestinismului este dat de esenta divina a întemeietorului sau si fapta sa expiatoare.

Informatiile furnizate de Manuscrisele de la Marea Moarta ilustreaza nu numai mediul istoric concret si atmosfera spirituala în care au luat nastere primele comunitati crestine, dar aduc si unele date noi cum ar fi cea a “Învatatorului dreptatii” care nu este mentionat în vreun alt izvor cunoscut. De asemenea aceste manuscrise pun la dispozitia cercetatorilor izvoare autentice pentru studierea miscarilor social politice si ideologice din Siria si Palestina prcum si despre Iudeea.

Diferite stiinte si discipline ( filologia, lingvistica, paleografia -grafia si tehnica scrisului, lexicul, sintaxa limbii vorbite în acea epoca, istoria si evolutia alfabetului-, istoria dreptului -practica juridica în Palestina, dreptul babilonian, dreptul egiptean-, geografia si toponimia ) gasesc în textele manuscriselor de la Marea Moarta teren de cercetare.

Dintre cele 40 000 de fragmente de manuscrise descoperite în regiunea Marii Moarte s-a publicat destul de putin. Mare parte a manuscriselor se afla poate înca în curs de descifrare si editare si nu este exclus sa apara noi date despre primele comunitati crestine.

Manuscrisele de la Marea Moarta îsi merita pe deplin aprecierea de cea mai importanta descoperire arheologica din perioada postbelica.

Zeitgeist – o mistificare ?

AICI PUTETI URMARI DOCUMENTARELE !

Indiscutabil, este cel mai vizionat documentar independent distribuit pe internet, notorietatea sa in randul tinerilor depasind productii consacrate cu bugete de milioane de dolari. De cand a fost lansat si pana in prezent si-a castigat un numar consistent de fani, iar faima sa – in randul populatiei avide de conspiratii si dezvaluiri senzationale – este in continua crestere. Cu toate acestea, structura pe care e construit Zeitgeist se poate prabusi in orice moment. Ce ai spune daca ai afla ca tocmai documentarul care te indeamna sa iesi de sub valul de minciuni cu care esti sufocat si intoxicat de mass-media, iti ascunde Adevarul, inselandu-te cu buna stiinta?

Cea mai mare dintre conspiratii

In acest ultim episod al maratonului Descopera Teoria Conspiratiei, am ales sa abordam tema Zeitgeist pentru ca documentarul din 2007 care isi propune sa curete lumea de miturile si mistificarile religioase, politice si economice este emblematic pentru scheletul motivational si non-logica persuasiva pe baza carora sunt construite, in genere, majoritatea teoriilor conspiratiei. De altfel, la granita sofismului, o ipoteza secundara, lansata – culmea! – tot de adeptii teoriei conspiratiei, afirma ca intreaga mascarada a senzationalelor dezvaluiri despre tot ceea ce se petrece in ascuns – de la conjuratiile in sine ale celor care ne conduc din umbra, la monstruoasele masinatiuni pe care acestia le alimenteaza pentru a ne subjuga –, totul nu este, de fapt, decat o grosolana manipulare informationala. Iar cea mai mare conspiratie ar fi insasi teoria conspiratiei, un subgen al yellow journalism-ului aparut in sec. XIX, curent precursor al presei tabloide de azi, in care majoritatea stirilor si articolelor erau fie inventate, fie generos “ajustate” cu un potop de info-podoabe impresionante – falsuri mesterite de ziaristi talentati (intr-o vreme in care nu existau mijloace de informare alternative precum internetul si televiziunea, iar radioul era in epoca pionieratului), menite sa tina cititorii cu sufletul la gura si sa securizeze vanzarea gazetei zi de zi.

O legiune de dracusori pe burtile carora sta scris stiri cu crime, scandal, abuz, mita etc. ies dintr-o masina de tiparit. Caricatura a aparut pe 21 noiembrie 1888 in revista americana satirica Puck intr-un numar dedicat demascarii stirilor si articolelor inventate din presa “galbena” (denumita astfel dupa culoarea hartiei pe care era tiparita).

Candoarea acestei ipoteze vine tocmai din chestionarea scopurilor unei asemenea manevre. Atunci, ca si acum, – zice-se –, de la povestile emotionante despre tot felul de monstri, creaturi fantastice, vrajitori, necromanti si ocultisti (subiectele predilecte ale presei de scandal in anii 1800) la dezvaluirile socante despre extraterestri, guverne din umbra, dezastre “naturale” provocate artificial si boli inventare in laborator, intregul arsenal conspirationist ar fi fost lansat asupra noastra tocmai pentru a ne distrage atentia de la gravele probleme – de ordin politic, social, economic, juridic sau etic – pe care, altfel, am fi fost inclinati sa le dezbatem si sa le rezolvam. O asemenea ipoteza isi are adeptii ei intemeiati – ganditi-va numai la una dintre multele conspiratii istorice care au fost dovedite si despre care am pomenit si in preambulul acestui maraton , operatiunea Mockingbird, instrumentata de CIA intre 1948 si 1976, in cadrul careia cateva sute de agenti sau oameni de influenta ai celebrei agentii de spionaj s-au infiltrat in redactiile celor mai importante ziare si reviste americane (multi dintre ei ajungand chiar in functii de conducere), de unde au devenit urechile si, mai ales, vocea intereselor agentiei, manipuland vreme de aproape 3 decenii politica editoriala a presei de peste Ocean.

In mod ironic insa, daca imbratisam dintr-o perspectiva conspirationista ipoteza manipularii generale a mediilor informatice prin lansarea a false teorii ale conspiratiei, ajungem fix de unde am plecat sau, si mai rau, cum ar zice o veche vorba romaneasca “cadem din lac in put” – cu alte cuvinte, da!, exista grupuri obscure de interese, da!, se pregateste o noua ordine mondiala, da!, suntem in mod constant si planificat intoxicati cu fel de fel de minciuni pentru nu afla Adevarul. Acesta este si controversa care bantuie celebrului documentar, Zeitgeist, talmacit prin “spiritul timpului”, sau climatul cultural si politic care defineste o epoca, pentru a ne apropia mai mult de sensul originar al conceptului, introdus in limba germana de traducerea latinescului genius seculi (“spiritul gardian al secolului”), realizata de filosoful si poetul german Johann Gottfried Herder spre sfarsitul secolului XVIII.

Paradoxul Zeitgeist: un succes ignorat

Zeitgeist a avut si inca are un urias succes online. Este unul dintre cele mai bune video-virale realizate vreodata – inca de la aparitia sa, de pe 18 iunie 2007, s-a raspandit pe internet folosindu-se cu brio de toate mijloacele posibile – bloguri, twitter, forumuri, warez, torente, spam, mass pe messenger. Filmul a urmat cu mare atentie distributia underground, fiind in acest sens bine marketat – peste tot unde l-am intalnit, a fost prezentat sub forma unei dezvaluiri extraordinare, a unei demistificari cumplite, care zdruncina din temelii institutiile fundamentale ale omenirii: Biserica si Statul. Pana in prezent, conform estimarilor regizorului si producatorului Zeitgeist, Peter Joseph, peste 60 de milioane de oameni de pe tot cuprinsul Globului au urmarit documentarul. Pentru un film independent, pelicula a avut un succes colosal – cu toate acestea, cu rare exceptii, cazuri in care a fost ironizat sau criticat sumar in diverse publicatii, Zeitgeist nu a primit niciun fel de atentie din partea mijloacelor de informare, fiind ignorat cu desavarsire.

Desigur, o explicatie ar fi aceea ca intr-una dintre paradigmele conspirationiste, mass-media este total aservita unor interese obscure, motiv pentru care constitutional n-ar fi lasata sa propage asemenea dezvaluiri. Acest argument se subtiaza insa atunci cand aducem in discutie cazul altor filme documentare care s-au luat serios la tranta cu establisment-ul politic, economic sau social, precum Fahrenheit 9/11 (care radiografiaza America dupa atentatele teroriste din 2001, dezvaluind legaturi surprinzatoare intre administratia americana si bin Laden), Sicko (care infiereaza sistemul de sanatate si industria farmaceutica din Statele Unite), SuperSize Me (care chestioneaza etica marilor lanturi de fast-food), Where the hell in the world is Osama Bin Laden? (care sugereaza ca, de fapt, americanii nu au intreprins nicio actiune concreta pentru a-l cauta pe celebrul terorist) sau Who killed the electric car? (in care se dezvaluie cum pe tot parcursul secolului XX, o conjuratie formata din mai marii producatori de autoturisme dimpreuna cu marile companii de exploatare a petrolului au conspirat pentru ca masina electrica sa ramana la stadiul de prototip). Michael Moore, Morgan Spurlock sau Chris Paine, realizatorii acestor documentare s-au bucurat de o larga prezenta in mass-media, fiind de multe ori ovationati si au castigat premii la festivaluri de film prestigioase, in ciuda subiectelor foarte sensibile pe care le-au atins.

In toata presa mainstream, Zeitgeist a fost fie ignorat, fie expediat sumar prin sintagme precum: “o perversiune suprarealista”, “o fictiune”, “un pastis de paranoia”, “o prostioara vesela”, “un film de internet lipsit de spirit critic”, “un documentar realizat fara nici cea mai vaga urma de profesionalism jurnalistic, stiintific sau academic” etc. In fata acestui val critic devastator, Peter Joseph si-a promovat filmul drept marele castigator al festivalului Artivist in 2007 (acelasi premiu ducandu-se si la Zeitgeist: Addendum, continuarea documentarului din 2008 – vezi foto sus). Singura problema este aceea ca Artivist Film Festival este chiar mai obscur si mai underground decat Zeitgeist in sine, festivalul fiind infiintat in 2004 de o minuscula organizatie non-profit americana care premiaza artistii activisti…

Cea mai grozava poveste spusa vreodata

Scriam in acest maraton, in episodul consacrat topului celor mai mari teorii ale conspiratiei din toate timpurile, cum ca in secolul XX, antisemitismul a fost propulsat de “un controversat document, Protocoalele Inteleptilor Sionului, din care rezulta ca evreii dimpreuna cu masonii conspira pentru a acapara puterea mondiala si a controla lumea. Textul are forma unor instructiuni de manual prin care noii membri acceptati in randul Inteleptilor sunt initiati in politica de cucerire a lumii prin controlul mass-media si a finantelor si prin inlocuirea ordinii sociale traditionale cu una bazata pe manipularea in masa. Intr-o proportie covarsitoare, majoritatea istoricilor si cercetatorilor care au studiat lucrarea, au dovedit ca aceasta este un plagiat […] si un fals fabricat. In ciuda acestor evidente, Protocoalele… au fost des folosite in mod propagandistic pentru a alimenta miscarile antisemite”. Studiind o traducere romaneasca a Protocoalelor… am fost surprins sa constat ca pe coperta-spate a cartii este un lung citat dintr-un articol aparut in 1921 in prestigiosul cotidian britanic Times. Citind extrasul cu pricina, singura concluzie logica la care ajungi este ca editorii de la Times ar acorda o larga incuvintare lucrarii, fiind de acord cu toate teoriile expuse in ea. Oarecum contrariat de aceasta constatare, am cautat sa citesc articolul cu pricina integral, iar cand l-am gasit am fost surprins sa observ ca, de fapt, aceasta este una dintre primele anchete de presa care demonstraza ca Protocoalele Inteleptilor Sionului sunt un fals, iar bucata de text care a aparut si in traducerea romaneasca era, pur si simplu, un rezumat al lucrarii, pentru a pune cititorii ziarului in tema, urmand apoi ca acesta sa fie desfiintat paragraf cu paragraf.

Acest exemplu de manipulare este paradigmatic pentru “fenomenul” Zeitgeist. Filmul a fost distribuit si si-a castigat incontestabila autoritate pe internet, un mediu folosit cu preponderenta de persoane tinere, de copii si adolescenti. Adica, un mediu care iti da iluzia autosuficientei si in care investigatia amanuntita a unei informatii este pentru un utilizator obisnuit o pierdere de vreme, in conditiile in care lumea virtuala te supune unui ritm ametitor, oferindu-ti in cantitati generoase aparent tot ceea ce vrei. Ce rost ar mai avea sa cauti sa descoperi istoria completa a lui Mithra sau sa investighezi veridicitatea legaturii dintre Vitelul de Aur si Era Taurului, din moment ce Zeitgeist ti-a asigurat deja doza zilnica de entertainment, ba mai mult, te-a facut sa te simti partas la un incredibil adevar secret? Si ce te faci daca aceste informatii nu sunt disponibile pe Wikipedia sau altundeva, aiurea, in imensitatea Retelei, si ar trebui sa citesti vreo 5-6 carti pentru a avea un punct de vedere informat si cat de cat pertinent asupra problemei? Nu mai bine, in timpul acesta, scoti un film, un joc, cateva melodii, te uiti la niste clipuri funny pe YouTube si vezi ce site-uri porno noi au mai aparut, comentand toate acestea cu amicii, pe messenger?

In Zoroastrismul stravechi, Mithra este creat de Ahura Mazda – Creatorul Suprem – pentru a judeca sufletele oamenilor la sfarsitul timpurilor. Atributele sale – iubitor de Adevar si yazata (creatia celesta) a lui Ahura Mazda -, il fac echivalentul unui zeu sau al unui inger.

Pentru un public tanar si neinstruit, Zeitgeist are toate atributele unei revelatii devastatoare – aflat la varsta marilor intrebari, orice adolescent este sedus inca din primele momente de mesajul percutant si persuasiv al documentarului. Pentru oricine a cochetat macar sumar cu istoria religiilor sau cu antropologia, revelatiile cu iz de wow! din documentar sunt fie falsuri grosolane, fie locuri deja comune. Pentru ca despre sisteme economice,criza mondiala sau atentatele de la 11 septembrie am mai scris in maratonul Descopera Teoria Conspiratiei, iar, prin comparatie, un cititor-spectator atent poate lesne observa care sunt exagerarile si plasmuirile din film (de altfel, de partea a II-a, dedicata World Trade Center, s-a dezis in cele din urma insusi creatorul documentarului), ne vom ocupa aici numai de prima parte a Zeitgeist, in care prin expunerea si compararea unor scheme mitologice care simplifica la extrem diverse religii antice, se pune la indoiala autenticitatea mesajului lui Iisus (si a personajului istoric in sine).

Zeitgeist, editia revizuita si remasterizata – documentar integral

Cati Iisusi au fost de fapt?

Punctul forte al teoriei este dat de catre o sumedenie de figuri mitice, zei si profeti care ar avea cu totii acelasi arhetip existential: nasterea pe 25 decembrie dintr-o mama-fecioara, bunavestirea celor trei regi, 12 apostoli, miracole, moartea prin crucificare in jurul varstei de 30 de ani si invierea dupa 3 zile. Iisus, Attis, Krishna, Dyonisus si multi altii ar fi avut o biografie inventata, care imprumuta (cloneaza) foarte multe elemente din existenta zeului egiptean Horus, cel mai vechi dintre toti, care a aparut pe scena mitica cu aproximativ 3.000 de ani inainte de Hristos. In istoria comparata a religiilor, diversele paralelisme si similitudini nu sunt ceva extraordinar – de exemplu, in capitolul consacrat crestinismului din Istoria ideilor si credintelor religioase, Mircea Eliade atragea atentia asupra asemanarilor dintre Iisus si Ahura Mazda, zeul cel bun, creator al Pamantului, din zoroastrism.

Cu toate acestea, la vremea lor, dezvaluirile cu pricina nu au dus la o lepadare in masa a credintei, la fel cum nu au facut-o nici diverse cercetari care au demonstrat ca din punct de vedere istoricist crestinismul are o problema: niciun istoric antic contemporan sau apropiat perioadei in care a trait Iisus nu-l mentioneaza in vreo lucrare. De altfel, in acest singular aspect, documentarul lui Peter Joseph are perfecta dreptate – singura semnalare istorica, obiectiva si explicita a lui Iisus, cea facuta de istoricul roman de origine evreiasca Flavius Josephus (37 – 100 d.Hr.) s-a dovedit a fi un fals, un insert realizat cateva sute de ani mai tarziu de catre niste calugari crestini contrariati de faptul ca marele cronicar al Imperiului Roman nu a mentionat absolut nimic despre viata Mantuitorului, desi povesteste amanuntit istoria iudeilor chiar in vremea in care a trait Hristos.

Controversatul paragraf despre Iisus din lucrarea Antiquitates Judaicae. Inca din secolul al XVII-lea a existat suspiciunea ca aceasta ar fi un fals.

De asemenea, este indubitabil ca Iisus a avut cateva trasaturi comune cu diverse figuri religioase de dinaintea sa. Crestinismul nu a aparut din nimic! Pana la un anumit punct, respectiv venirea lui Messiah, drumul acestei religii este identic cu cel al iudaismului, care l-a randul sau isi extrage seva dintr-un bazin cultural si religios cu mult mai larg, care cuprinde Egiptul, Babilonul, Persia si alte civilizatii stravechi. “Critica de genul asta este una adevarata doar intr-un sens local si instrumental. Extinsa, isi pierde validitatea. Crestinismul n-a plagiat vechile religii (imprumutul unor teme din alte complexe religioase intotdeauna s-a soldat cu o resemnificare proprie si creativa) si n-a fost doar (sau mai mult) manipulator social si abuzator politic.” noteaza filosoful Adrian Ciubotaru pe blogul sau.

De dragul de a sublinia apasat asemanarile dintre Iisus si predecesorii sai, Zeitgeist simplifica la modul absurd mare parte a religiilor antice, iar acolo unde nici macar exagerarea si scoaterea din context nu-si pot juca rolul, filmul se foloseste de argumente invechite, demontate de multa vreme sau – in mod perfid – precum vechii adepti ai yellow journalism-ului, inventeaza baliverne.

In documentar se afirma ca Attis (o divinitate romana) a fost crucificat, iar apoi a inviat dupa trei zile. Insa, in absolut nicio poveste mitologica nu veti gasi aceste date biografice. In fapt, Attis i-a fost necredincios iubitei sale, zeita fertilitatii, Sibela, iar intr-un acces de furie, aceasta i-a luat mintile. Nebun fiind, Attis s-a castrat si a fugit in padure, unde a sangerat pana la moarte. J. Gresham Machen, profesor la Princeton si fondatorul Seminarului Westminster, subliniaza ca „mitul nu face trimitere la nicio inviere; Sibela reuseste doar sa recupereze trupul lui Attis si sa-l conserve ca atare”.

Familia divina – Osiris, Horus, Isis

Conform istoricului religiilor, filosofului si conferentiarului Norman Geisler, singura divinitate predecesoare Mantuitorului care a supravietuit mortii nici macar nu a fost Horus – zeul cu care Iisus este permanent comparat in Zeitgeist –, ci tatal acestuia Osiris. In mitologia egipteana se povesteste ca „Osiris a fost taiat in 14 bucati care au fost aruncate pe curpinsul Egiptului, insa datorita dragostei soatei sale, Isis, a reusit sa-si reuneasca trupul si sa invie. El insa nu revine la viata in sens fizic, asemenea lui Iisus, ci ramane in lumea umbrelor, al carei zeu suprem ajunge sa fie. Din aceasta postura, il concepe cu Isis, zeita vietii si a naturii, pe Horus”, care avea sa ajunga zeul cerului, nu al Soarelui cum fals se afirma in Zeitgeist. De altfel, intreaga paralela dintre Iisus si Horus este pura fictiune, intre cei doi neexistand nicio asemanare evidenta: nici unul nu s-a nascut pe 25 decembrie (desi egiptenii au fost cei care au impartit anul in 365 de zile si 12 luni, modul in care erau dispuse acestea in Egiptul Antic era cu totul altul – de exemplu, scriitorul roman Censorinus nota in secolul III d.Hr. ca Anul Nou Egiptean a cazut pe 20 iulie!; totodata, ziua nasterii lui Iisus este o conventie bisericeasca de organizare a vietii religioase, nu o certitudine istorica); Horus nu s-a nascut dintr-o virgina (aceasta ipoteza a aparut la cateva sute de ani de la aparitia zeului, cand acesta dimpreuna cu Osiris au inceput sa fie venerati de Faraonii din Egiptul de Jos, care au tras concluzia ca Isis i-a dat nastere lui Horus in forma ei originala, de Regina zeificata); Horus nu a predicat, nu a avut apostoli, nu a murit, nu a inviat etc. Singurul punct comun intre cei doi ar fi cei trei regi – cu toate acestea, traditia crestina ii mentioneaza explicit pe cei trei magi de la Rasarit (invatati persani, o casta cu existenta istorica dintr-o cultura separata, cu alta identitate spirituala si simbolica).

In sfarsit, nici intre Iisus si Mithra, zeul-protector al creatiei, al adevarului si al dreptatii in zoroastrism nu se pot trasa asemanari izbitoare – cert este ca nici aceasta divinitate nu se incadreaza in tabloul elementelor arhetipale ce compun schema mitologica simplista pe baza careia sunt comparate religiile in film. De altfel, se pare ca tema mortii si a invierii la viata este specifica crestinismului, ea nu a mai aparut in nicio religie antica, iar paralele dintre diverse mituri pagane si crestinism nu se pot face decat pe baza unor texte scrise spre sfarsitul secolului II dupa Hristos – atat religiile Misterelor elenistice de care vorbea Eliade, cat si gnosticismul cu care unii cercetatori au incercat acum cateva decenii sa-l identifice pe Iisus (tema preluata de Zeitgeist) inspirandu-se, practic, din crestinism si nu viceversa.

In loc de Addendum

Erori, falsificari grosolane, exagerari, povesti inventate – nici nu e de mirare ca intr-un spumos articol din eSkeptik (paradoxal, jurnalul online al unei organizatii care lupta impotriva proliferarii pseudostiintei, superstitiilor si credintelor irationale) Zeitgeist a fost numit “Codul lui da Vinci cu steroizi”. Insa nici nu se putea altcumva! Pe site-ul oficial al filmului, aveti ocazia sa urmariti transcriptul documentarului,transcript in care sunt mentionate si sursele din care provin halucinantele informatii. In mod cert, din lista foarte generoasa de autori, nu ati auzit nici de 5% dintre ei. Pe langa cativa autori ocultisti cu oarece notorietate printre pasionati, in marea lor majoritate “cercetatorii” mentionati nu exista nici pe Google – sunt genul de scriitori care compun conspiratii la kilogram, publicate in carti ieftine, aparute la edituri obscure.

Vezi mai jos un minidocumentar despre discutabilele surse ale Zeitgeist si expunerea catorva erori majore din film

In acelasi timp, lucrari consacrate de istorie a religiilor sau texte religioase in sine sunt date uitarii; de altfel, realizatorul filmului nici nu avea cum sa se revedince de la ele, nu i-ar fi servit in niciun fel teoriilor pe care avea de gand sa le expuna. Niste teorii inchistate in cel mai american, conspirationist si hollywoodian mod cu putinta: “Institutiile religioase ale acestei lumi au fost puse acolo de aceiasi oameni care v-au dat guvernul, educatia voastra pervertita, care v-au dat cartelurile bancare internationale.” Pentru ca documentarul sugereaza ca aceasta cumplita pervertire se petrece dintotdeauna, exceptandu-l de dragul exercitiului pe Iisus, ne intrebam ce treaba or fi avand Buddha, Odin, Quetzalcoalt sau chiar Mahomed cu toate astea?!

Pentru a parafraza filmul, in finalul acestui articol ii invitam pe cei care inca mai cred in relevanta Zeitgeist sau a altor teorii ale conspiratiei senzationaliste, sa ia seama chiar de vorbele expuse la inceputul documentarului: “Cu cat investigam mai mult, despre ceea ce credem ca intelegem, care ne este originea, ceea ce credem ca facem, cu atat mai mult ne dam seama ca suntem mintiti.”

 

descopera.ro

Dumnezeu care NU era acolo.

Un documentar despre originile crestinismului , care pune intrebari reale asupra legitimitatii crestinismului.