Artefacte care nu ar trebui să existe

Artefacte care nu ar trebui să existe. In anul 1966, câțiva arheologi au descoperit în Mexic, la Hueyatlaco, o serie de unelte destul de complexe din piatră, ce păreau a fi extrem de vechi. Pentru a le data, a fost chemată o echipă de geologi americani din cadrul U.S. Geological Survey. Acești geologi au folosit patru metode diferite de datare, foarte performante și anume: (1) uranium series dating, (2) fission track dating, (3) tephra hydration dating și (4) study of mineral weathering. După câțiva ani de cercetări, rezultatele au indicat că vechimea respectivelor artefacte era situată undeva între 250.000 și 350.000 de ani! Acest rezultat nu a fost însă găsit plauzibil de către unii savanți consacrați, care au ridiculizat concluziile studiului geologic respectiv, pe motiv că în acea perioadă Homo Sapiens nu avea cum să fi existat. Ca urmare – așa cum aflăm din investigațiile jurnalistului american Neil Steede (vezi Hueyatlaco Site – „Extreme Dating Controversy” ), șeful departamentului arheologic al guvernului mexican a dispus ca situl respectiv să fie închis, iar toate artefactele și materialele asociate să fie confiscate.

U.S. Geological Survey a fost somată chiar prin Secretarul de Stat al SUA să modifice datarea. A fost astfel tăiat un zero din „coada” valorii datării inițiale și apoi s-a anunțat oficial că rezultatul final este de … 35.000 de ani. Știind că slujbele lor sunt în joc, niciunul dintre membrii echipei geologice nu a îndrăznit să se opună, cu excepția unei cercetătoare pe nume Virginia Steen-McIntyre. Aceasta avusese până în acel moment o reputație științifică internațională foarte bună, cu perspective de afirmare dintre cele mai strălucite. Totuşi, odată ce a luat decizia de a susține pe cont propriu versiunea inițială a datării, ea a fost însă gradat repudiată din mediul științific internațional, iar cariera ei universitară a fost ruinată. Nimeni nu a mai dorit să o angajeze nici măcar ca geolog, ea ajungând în urma acestor situații să fie nevoită să lucreze o perioadă pe un post de simplu grădinar.
Acesta nu a fost însă un caz singular. Într-un mod similar s-au petrecut lucrurile și cu Tom Lee, un arheolog canadian ce a avut „ghinionul” să descopere un sit foarte vechi pe o insulă din Marile Lacuri; sau cu Dee Simpson care a găsit artefacte de 200.000 de ani în deșertul Mojave din California; ori cu Louis Leakey, care a găsit și el unelte extrem de vechi, în Africa; sau cu George Carter ce a găsit artefacte din perioade foarte îndepărtate în zona orașului San Diego, SUA.
Asemenea descoperiri au avut loc și în România. Una dintre ele a fost făcută în anul 1973 de câțiva muncitori care lucrau la o carieră de nisip de pe malul Mureșului, undeva lângă localitatea Aiud. Ei au găsit la un moment dat, la o adâncime de aproximativ 10 metri, trei bolovani de nisip pietrificat pe care i-au spart. În unul dintre ei au descoperit un ciudat obiect de metal. A fost chemată la fața locului o echipă de investigație formată din specialiști, care după o operațiune de curățare au constat că e vorba de un obiect confecționat în principal din aluminiu, în greutate de 2,5 kg având dimensiunile de 20x12x7 cm.
Artefacte care nu ar trebui să existe
Pentru a determina compoziția exactă a obiectului, acesta a fost trimis la Laboratorul Institutului Măgurele. Concluzia buletinului de analiză (buletinul nr 380, proba NK-2, emisă de Centrul de Cercetări și Proiectări pentru Metale Radioactive de pe Platforma Măgurele) a fost aceea că respectiva piesă metalică este formată dintr-un aliaj având la bază aluminiul în proporție de 89%, împreună cu alte 11 metale. Aspectul uluitor constatat a fost însă acela că oxidul de aluminiu de pe suprafața obiectului era neobișnuit de gros, ceea ce indica faptul că acea piesă a stat foarte mult timp în pământ, metalul având în mod clar o structură îmbătrânită. Metalurgiștii au stabilit ca vechimea obiectului este de cel puțin 250.000 de ani! Uimiți de rezultate, cercetătorii români au trimis proba de lucru la un laborator din străinătate, la Lausanne, în Elveția, unde informația evidențiată la Măgurele a fost confirmată în totalitate. Detaliile obiectului sugerează faptul că piesa a făcut cândva parte dintr-un ansamblu funcțional și că a fost pierdută dintr-un motiv oarecare în albia de atunci a râului Mureș. Dar cine să fi deținut o asemenea tehnologie acum 250.000 de ani?!
Oamenii de știință au fost mai mult decât șocați deoarece aluminiul în stare pură nu poate fi găsit în natură, iar tehnologia necesară obținerii unui grad atât de ridicat de puritate a fost disponibilă omenirii doar de la mijlocul secolului al XIX-lea. Aluminiul a fost descoperit în laborator abia în anul 1825 de către Oersted, iar producerea sa pe cale industrială a început tocmai în 1883. Este evident că în cei 90 de ani care au trecut din 1883 până în 1973 ar fi fost imposibil să se fi produs un strat de oxid de aluminiu atât de gros. Misterul nu a putut fi explicat în niciun fel și, în consecință, obiectul a fost încadrat la Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei din Cluj, la secțiunea OOPART (Out of Place ARTifact – artefact care nu se încadrează locului unde a fost descoperit).
În anii care au urmat, obiectul a rămas spre păstrare la Muzeul Național de Istorie din Cluj sub denumirea de „Călcâiul din Aiud”. În anul 2005, editorii unei reviste având ca temă OZN-urile din România au găsit artefactul în depozitul muzeului și au făcut o oarecare vâlvă, publicând câteva articole despre existența acestuia. În 2007, obiectul a fost vedeta unei expoziții ce a avut loc în cadrul Muzeului.
Artefacte care nu ar trebui să existe
În iunie 1851, revista Scientific American a retipărit un raport care a apărut pentru prima dată în Boston Transcript despre un vas metalic care a fost descoperit de către mineri în Dorchester-Mass, SUA. Vaza respectivă a fost găsită în două părți, printre dărâmăturile rezultate în urma dinamitării unor roci sedimentare solide. Lucrul ciudat însă, este faptul că această vază fusese adânc încrustrată în interiorul unei roci care provenea de la aproximativ 15 de metri adâncime. Acest lucru indică faptul că a fost acolo pentru un timp extrem de lung, estimat la aproximativ 100.000 de ani. Vaza în formă de clopot măsoară 10 cm înălţime şi 12 cm la bază și este alcătuită dintr-un aliaj de zinc și argint, în timp ce părțile laterale sunt decorate cu modele de flori, toate încrustate cu argint pur. Ce civilizație confecționa asemenea vaze acum 100.000 de ani? Acest artefact a fost menționat în mai multe conferințe, filme documentare și cărți de specialitate.
 
Artefacte care nu ar trebui să existe
Mult mai recent, în anii 1991-1993, căutătorii de aur din zona râului Narada, situat în partea de est a munților Urali, în Rusia, au descoperit săpând la adâncimi cuprinse între 3 și 12 metri, o serie de artefacte foarte neobișnuite, în formă de spirală. Cele mai mari aveau dimensiunea de 3 cm, însă existau şi unele mult mai mici. Până în prezent au mai fost descoperite alte cîteva mii de asemenea obiecte în apropierea râurilor Narada, Kozhim, și Balbanyu, precum și în apropierea a două râuri mai mici, numite Vtvisty și Lapkhevozh. Obiectele-spirală sunt compuse din diferite metale: cele mai mari sunt din cupru, în timp ce cele mici și foarte mici sunt confecționate din tungsten și din molibden, care sunt metale rare și care au fost descoperite de știința modernă abia de aproximativ 150 de ani.
Aceste metale necesită, de altfel, tehnologii foarte avansate de prelucrare, având în vedere că au o greutate atomică mare, sunt foarte dense și au un punct de topire foarte ridicat (3410oC tungstenul, respectiv 2650oC molibdenul). Măsurători exacte (realizate cu microscopul electronic) au indicat în plus faptul ca aceste minuscule obiecte au fost construite în acord cu „proporția phi” numită și secțiunea de aur. Spiralele misterioase au fost examinate și analizate la Academia Rusă de Știință din Moscova, la Sankt Petersburg, precum și la Institutul Helsinki din Finlanda. Toate testele la care au fost supuse aceste obiecte indică faptul că vârsta lor este situată undeva între 20.000 şi 320.000 de ani! Cine să le fi construit oare în acea perioadă, având în vedere că fineţea prelucrării lor presupune cu siguranță nanotehnologii pe care știința actuală abia de curând a început să le pună la punct?
Uneori oamenii găsesc lucruri uimitoare chiar în propria lor curte. În 1936, un om pe nume Tom Kenny săpa un beci pentru legume pe proprietatea sa situată pe pantele vestice ale Munților Stâncoși, în Colorado, când progresul său a fost brusc oprit atunci când lopata a lovit o lespede de piatră, la o adâncime de aproximativ trei metri. Tom Kenny a descoperit acolo un pavaj neted și nivelat realizat din plăci de gresie de 12 cm grosime, fixate cu mortar. Analiza mortarului a arătat că acesta este de o compoziție chimică diferită de orice obiect care poate fi găsit în mod curent în acea zonă.
Artefacte care nu ar trebui să existe
Oamenii de ştiinţă nu pot explica misterul pavajului și pot fi de acord doar cu faptul că vechimea acestuia este undeva între 20.000 și 80.000 de ani, ceea ce iese oricum din cadrul teoriei oficial acceptate. Problema care sporește însă și mai mult misterul este că pavajul a fost găsit în același strat geologic în care este situat și calul Miocen, care a fost o rudă foarte îndepărtată a calului de azi, având doar mărimea unui câine. Ei bine, acest căluţ avea reputația de a cutreiera zona într-o perioadă situată aproximativ cu 30 de milioane de ani în urmă! Acest pavaj încă mai există pe proprietatea respectivă.
O altă descoperire extraordinară, foarte similară cu cea de mai sus, a fost făcută de către câțiva muncitori ce săpau undeva în Blue Springs, Kentucky. La început, oamenii au descoperit oasele unui mastodont, la o adâncime de aproximativ 12 de metri, însă după ce au săpat în continuare, la încă trei metri mai în adâncime, au descoperit un pavaj de piatră, de origine necunoscută, care a fost complet construit din lespezi de piatră mari, tăiate frumos, care seamănau cu un fel de drum. Cine ar fi putut avea însă un drum pavat prin Munţii Stâncoşi cu atât de mult timp în urmă încât acum acesta să se afle la 15 de metri sub pământ, indicând astfel o vechime de cel puțin 100.000 de ani?
Unul dintre cele mai convingătoare semne ce indică gradul avansat de civilizaţie este cuvântul scris. În primăvara anului 1891, un fermier numit J. H. Hooper examina o suprafață împădurită de pe proprietatea sa, situată în districtul Bradley, la 13 mile de Cleveland, Tennessee. O bizară piatră i-a atras atenţia. La prima vedere părea să fie o piatră de mormânt. Dar săpând în jurul ei, el a descoperit curând că piatra respectivă era doar un vârf al unei structuri subterane prelungite mai jos, în adâncime. Hooper petrecu următoarele câteva săptămâni în încercarea de a dezgropa neobișnuita sa descoperire. El a scos la iveală un perete de aproximativ 300 metri lungime, în medie cam de 60 cm grosime şi 2,5 metri înălţime, cu numeroase proiecţii – ca și prima – distanţate în partea de sus, la fiecare 9-10 metri. Structura continua în ambele direcţii, dincolo de secţiunea expusă inițial, urmând muchia unei creste muntoase care se întinde de la nord de râul Hiawassee, Chattanooga, până către sud, la râul Tennessee.
Elementul senzaţional care a fost însă atestat ulterior este acela că datarea geologică a acestui zid îl situează aproape de începutul cuaternarului, având așadar cu mult peste un milion de ani vechime.
Pe o întindere a peretelui, aproape de capătul dinspre nord al acestuia, pe o suprafață de șase metri, Hooper a făcut fără îndoială cea mai importantă descoperire: un număr de blocuri de piatră aveau suprafeţele acoperite cu hieroglife aparținând unui limbaj necunoscut, uşor ascuns sub suprafața exterioară. Literele erau dispuse în valuri, paralel şi în linii diagonale și se împleteau cu imagini mici de animale ciudate, multe neidentificabile astăzi. Erau reprezentate și alte simboluri: ale soarelui, ale fazelor lunii, sau altele care se pare că aveau unele semnificații astronomice. Toate împreună numărau 872 caractere individuale, într-o formă oarecum asemănătoare cu scrierea chineză.
Totuşi, în ciuda implicațiilor revoluţionare a descoperirii acestui zid, precum și a provocării pe care o reprezenta identificarea unei forme necunoscute de scriere, știrea a fost întâmpinată de către comunitatea științifică mai degrabă cu o copleșitoare apatie. A apărut doar un scurt articol în ziarul Tennessee Mistery, articol ce a fost înregistrat și de Academia de Științe din New York (11:26-29). Articolul a fost scris de A. L. Rawson, care a analizat structura şi scrierea originală şi a publicat câteva copii pe care le-a făcut după unele dintre gravurile şi imaginile prezente pe acel perete. Dar aceasta a fost tot; niciun alt studiu nu a mai fost realizat vreodată.
Artefacte care nu ar trebui să existe – partea I
Artefacte care nu ar trebui să existe –
, http://2012en.ro/mistere/artefacte-care-nu-ar-trebui-sa-existe/

Artefacte care nu ar trebui să existe (2/3)

Artefacte care nu ar trebui să existe. O serie de artefacte, având ca presupusă origine o perioadă cuprinsă între mai multe milioane de ani și doar câteva sute de ani în urmă, sunt din punct de vedere tehnologic mult mai avansate faţă de timpul în care sunt plasate de către versiunea oficială a istoriei. Nu pretindem că toate sau oricare dintre aceste artefacte reprezintă dovezi definitive ale existenţei unor civilizaţii preistorice avansate, ci mai degrabă urmărim să oferim doar o scurtă prezentare a ipotezelor ce au fost formulate cu privire la aceste obiecte.
Citiți prima parte a articolului :
Artefacte care nu ar trebui să existe – Partea 1/2
8. Sfere vechi de 2,8 miliarde de ani?
Artefacte care nu ar trebui să existe
În fotografia alăturată puteţi vedea în partea din stânga sus şi dreapta jos două exemple de sfere ce sunt cunoscute sub numele de „sfere Klerksdorp”, ce au fost găsite în straturile geologice de pirofilit, în apropiere de Ottosdal, Africa de Sud. În partea din dreapta sus şi stânga jos se află imagini ale unor obiecte similare cunoscute sub numele de „marmură Moqui”, ce au fost găsite în straturile de gresie din Navajo, în sud-estul statului Utah.
Unii au spus că sferele respective, ce au caneluri fine împrejurul lor şi care au fost găsite în minele din Africa de Sud, ar fi mase formate în mod natural din materie minerală. Alții au spus că ele au fost precis modelate de mâna omului preistoric.
În conformitate cu cartea lui Michael Cremo Arheologia interzisă: Istoria ascunsă a rasei umane, Roelf Marx, specialist al muzeului din Klerksdorp, Africa de Sud, a declarat că „Globurile au o structură fibroasă pe interior şi un înveliș ca o coajă în exterior, sunt foarte grele și nu pot fi zgâriate, nici chiar de oțel”.
Pe baza faptului că stratul de pirofilit în care au fost găsite sferele s-a format prin sedimentare cu miliarde de ani în urmă, Marx a estimat că ele au o vechime de circa 2,8 miliarde de ani.
Dacă totuşi sferele nu sunt altceva decât mase minerale naturale, nu este clar cum anume s-au format.
7. Pilonul de fier din Delhi
Artefacte care nu ar trebui să existe
Fotografia alăturată prezintă o inscripție gavată pe pilonul de fier din Delhi. Inscripţia este datată la aproximativ 400 d.Hr., în vremea regelui Chandragupta II.
Pilonul are aşadar cel puțin 1.500 de ani vechime, dar ar putea fi şi mai vechi. Ceea ce este uluitor este că metalul din care a fost făcut nu rugineşte și are o puritate extraordinară.
Conform profesorului A.P. Gupta, șeful Departamentului de Ştiinte Aplicate și Umaniste al Institutului de Tehnologie și Management din India, pilonul are o compoziţie de 99.72% fier.
În timpurile moderne, s-a ajuns la producerea fierului forjat care să aibă o puritate de 99,8%, dar este vorba de un aliaj care conține mangan și sulf, două ingrediente absente în metalul pilonului din Deplhi.
Pilonul a fost făcut cu cel puțin „400 de ani înainte ca cea mai veche turnătorie cunoscută a lumii să îl fi putut produce”, a scris John Rowlett în cartea sa Un studiu al meşteşugurilor din civilizațiile antice și medievale.
6. Sabie Ulfbehrt de viking
Artefacte care nu ar trebui să existe
Fotografia alăturată prezintă o sabie Ulfberht expusă la Muzeul Național din Nürnberg, Germania.
Arheologii au fost uimiţi când au descoperit o sabie vikingă de tip Ulfberht datând din perioada 800-1000 d.Hr. Ei nu au putut înţelege cum a fost disponibilă tehnologia necesară pentru a face o astfel de sabie înainte de Revoluţia Industrială, care a avut loc abia 800 de ani mai târziu.
Conținutul de carbon al acestei săbii este de trei ori mai mare decât al celor obişnuite din acel timp, iar impuritățile din aliajul acesteia au fost îndepărtate într-o așa măsură, încât minereul de fier trebuie să fi fost încălzit la cel puțin 3000° Fahrenheit (1650° Celsius).
Cu mare efort și precizie, fierarul Richard Furrer din Wisconsin a creat în zilele noastre o sabie de calitatea Ulfberht folosind o tehnologie care ar fi putut fi posibilă în Evul Mediu. El a spus că a fost cel mai complicat lucru pe care l-a făcut vreodată și că a folosit metode despre care nu se ştie dacă au fost folosite de oamenii din acea vreme.
5. Ciocan vechi de 100 de milioane de ani?
Artefacte care nu ar trebui să existe
În anul 1934 a fost găsit în apropierea localităţii Londra din statul Texas un ciocan încastrat în piatra care s-a format în jurul lui. Se afirmă că stânca din jurul ciocanul are o vechime de mai mult de 100 de milioane de ani.
Glen J. Kuban, un vocal sceptic al ideii că ciocanul ar fi fost făcut cu milioane de ani în urmă, a declarat că roca respectivă poate conține, într-adevăr, materiale care sunt vechi de 100 de milioane de ani, dar asta nu înseamnă că acea rocă chiar s-a format în jurul ciocanului cu atât de mult timp în urmă.
Kuban a adus ca argument faptul că unele pietre calcaroase s-au format în jurul unor artefacte cunoscute a fi din secolul 20, ceea ce înseamnă că concreţionările de acest gen se pot produce destul de repede în jurul unor obiecte. Concrețiunile sunt mase întărite de materie minerală.
Carl Baugh, care se află în prezent în posesia artefactului, a declarat că mânerul din lemn s-a transformat în cărbune (dovadă a vârstei sale foarte mari) și că metalul din care este confecționat are o compoziție ciudată. Scepticii au solicitat mai multe testări independente pentru a verifica aceste afirmaţii, dar până acum niciun fel de astfel de teste nu au fost efectuate.
4. Un şantier preistoric?
Artefacte care nu ar trebui să existe
Muncitorii care lucrau în secolul 18 la o carieră de piatră în apropierea localităţii Aix-en-Provence din Franța, au dat peste nişte unelte încastrate într-un strat de calcar la adâncimea de 50 de picioare (aproximativ 15 metri).
Descoperirea a fost înregistrată în Jurnalul American de Ştiinţe şi Arte din anul 1820 de către T.D. Porter, care traducea lucrarea contelui Bournon, intitulată Mineralogie.
Uneltele care odinioară fuseseră din lemn s-au transformat în timp în agat, o piatră dură. Porter a scris: „Totul avea tendinţa să demonstreze că urmele respective proveneau de la o lucrare ce fusese realizată chiar pe locul acela. Aceasta era o dovadă că prezenţa omului a precedat formarea acelui strat de piatră, cu considerabil mai mult timp înainte, deoarece el ajunsese deja la un grad de civilizație în care cunoştea artele, a lucrat piatra și a format coloane din ea.”
Așa cum se menţionează şi în cazul ciocanului despre care s-a vorbit mai sus, scepticii argumentează că straturile de calcar se formează relativ repede în jurul uneltelor moderne.
3. Pod de un milion de ani vechime?
Artefacte care nu ar trebui să existe
Fotografia alăturată efectuată de NASA prezintă ceea ce se presupune a fi aşa-numitul „Pod al lui Adam”, cunoscut de asemenea şi sub numele de „Podul lui Rama” sau „Podul lui Seth”. Acest pod leagă India și Sri Lanka.
Potrivit unei legende indiene antice, regele Rama a construit un pod între India și Sri Lanka în urmă cu mai mult de un milion de ani. Din satelit au fost observate ceea ce par a fi în prezent resturile unui astfel de pod, dar mulți spun că nu este altceva decât o formațiune naturală.
Dr. Badrinarayanan, fost director al Institutului Geologic din India, a studiat mostre din componenţa acestui pod. El a constatat existenţa unor bolovani în partea de sus a unui strat de nisip marin, și a fost de părere că bolovanii trebuie să fi fost plasaţi acolo în mod artificial.
Nicio explicație naturală nu a fost acceptată unanim de către geologi. Datarea podului a fost de asemenea controversată, din moment ce unii spun că nicio parte a podului (cum ar fi eșantioanele de corali) nu poate oferi o perspectivă reală pentru a determina cât de vechi este întregul pod.
2. Bujie veche de 500.000 de ani?
Artefacte care nu ar trebui să existe
În anul 1961 trei persoane căutau geode pentru magazinul lor de bijuterii și suveniruri din Olancha, California, când au găsit ceea ce părea a fi o bujie încastrată într-o geodă. Virginia Maxey, una dintre cele trei persoane care au făcut descoperirea, a declarat că un geolog a examinat fosilele din jurul dispozitivului, datându-l la 500.000 de ani, sau chiar mai mult.
Geologul nu a fost niciodată numit, iar locul unde s-ar afla în prezent artefactul nu este cunoscut. Criticii ipotezei unui artefact atât de vechi, Pierre Stromberg și Paul V. Heinrich, au analizat doar diagrama obţinută prin scanarea cu raze X a artefactului, precum şi schiţa acestuia făcută de un artist. Ei cred că a fost mai degrabă o bujie modernă prinsă într-o concreţiune cu formare rapidă, decât o veritabilă geodă.
Totuși, Stromberg și Heinrich au afirmat că „Există foarte puține motive să credem că descoperitorii ar fi intenţionat să înşele pe cineva.”
1. Ziduri preistorice lângă Bahamas?
Artefacte care nu ar trebui să existe
Un zid de stâncă în largul mării, cu blocuri groase de piatră, a fost descoperit lângă coastele insulelor Bahamas în anul 1968.
Arheologul William Donato a condus multiple operaţiuni de scufundare pentru a investiga zidul și a emis ipoteza că este o structură făcută de om, veche de 12.000 până la 19.000 ani, construită pentru a proteja de valuri o așezare preistorică.
El a descoperit că este o structură cu mai multe niveluri, inclusiv cu piloni de susţinere care par să fi fost plasaţi acolo de mâna omului. William Donato a găsit, de asemenea, şi ceea ce consideră a fi un fel de pietre de ancorare, care prezintă găuri pentru cablu.
Dr. Eugene Shinn, un geolog pensionar care a lucrat pentru Institutul Geologic al SUA, a declarat că eşantioanele de rocă din partea centrală pe care le-a luat arată o înclinare către apa adâncă. Dacă toate părțile centrale prezintă o înclinare către apa adâncă, acest lucru ar dovedi că roca respectivă s-a format chiar acolo unde se află și nu în altă parte, pentru a fi mai târziu transportată de către oameni în locaţia actuală.
Scrierile ulterioare ale lui Shinn au afirmat că toate probele au indicat existenţa acestei înclinații, părând a dovedi în felul acesta că este vorba despre o formaţiune naturală. Totuşi, în primele studiile, el a afirmat că doar 25% dintre probe au arătat că ar fi vorba de un bazin natural.
Dr. Greg Little, un psiholog care a fost captivat de studiul acestei structuri, l-a confruntat pe Shinn în legătură cu această discrepanță, iar Shinn a recunoscut că nu şi-a luat, într-adevăr, studiul său foarte în serios și că „am fost un pic dus de val pentru a face o poveste bună.”
, http://2012en.ro/mistere/artefacte-care-nu-ar-trebui-sa-existe-2-3/

Artefacte care nu ar trebui să existe (1/3)

Artefacte care nu ar trebui să existe. În conformitate cu viziunea convențională a istoriei, oamenii au apărut pe Pământ în forma actuală în urmă cu aproximativ 200.000 de ani. Civilizaţii avansate s-au născut în urmă cu câteva mii de ani, iar cea mai mare parte din ingeniozitatea mecanică pe ca…, http://2012en.ro/mistere/artefacte-care-nu-ar-trebui-sa-existe-1-3/

Iată în ce ţări este interzis Facebook

Iată în ce ţări este interzis Facebook. Una dintre ţările care şi-a depus candidatura la Uniunea Europeană, Turcia, apare într-un top al ţărilor care au blocat sau blochează încă accesul la Facebook, YouTube sau Twitter.
Guvernul de la Ankara a îngrădit temporar, în mai multe rânduri, accesul la Facebook, în 2015, 2016 şi 2017, ani în care această ţară a fost marcată de tulburări politice şi sociale.
Cum funcţionează cenzura în Coreea de Nord
Considerată a fi una dintre cele mai izolate ţări, Coreea de Nord, a interzis accesul populaţiei la Facebook. Regimul comunist de la Phenian s-a temut în permanenţă de posibilele influenţe occidentale, astfel că a cenzurat Internetul. Deşi o nouă reţea 3G este disponibilă vizitatorilor străini, pentru majoritatea populaţiei Internetul rămâne un tabu. Potrivit rednewswire.com, în Coreea de Nord funcţionează o reţea de intranet, Kwangmyong, care se pare că este cel mai folosit pentru a posta mesaje. Un număr limitat de studenţi şi profesori universitari de la Universitatea de Ştiinţe şi Tehnologie de la Pyongyang au acces la internet, însă doar de la un laborator specializat. Chiar şi aşa, mulţi dintre ei au au ales să nu o folosească, pentru a nu fi nevoiţi să întocmească în fiecare lună raporturi stufoase către serviciile secrete.
 
Iran, ţara care a blocat şi apoi a deblocat accesul la reţelele de socializare
Iranul a blocat şi deblocat Facebook, Twitter şi YouTube începând din 2009, ca urmare a tensiunilor generate de alegerile prezidenţiale discutabile. Totuşi, spre deosebire de Coreea de Nord, liderii politici din Iran apelează la reţelele social media şi chiar şi preşedintele Hassan Rouhani are propriul său cont pe Twitter, dar accesul la aceste conturi poate fi obţinut doar printr-un server proxy. Facebook a fost iniţial interzis în ţară după alegerile din 2009 pe fondul temerilor că mişcările de opoziţie au fost organizate prin intermediul site-ului. Dar situaţia s-ar putea schimba în bine, dat fiind că ministrul Culturii din Iran, Ali Jannati, a remarcat recent că reţelele sociale ar trebui să fie accesibile iranienilor obişnuiţi.
Facebook poate fi accesat într-un singur loc în China
Marele Firewall al Chinei, aşa cum este supranumit sistemul de filtrare a traficului pe Internet din această ţară, este unul dintre cele mai eficiente sisteme de cenzură din lume. Facebook a fost blocat pentru prima oară în urma revoltelor uigurilor din iulie 2009, după ce serviciile secrete chineze au ajuns la concluzia că activiştii din Xinjiang folosesc acest site pentru a comunica şi a pune la cale noi planuri de revoltă. De atunci, Partidul Comunist Chinez a controlat agresiv internetul, ştergând în mod regulat mesajele şi blocând accesul la site-uri web. Din punct de vedere tehnic, interdicţia privind Facebook a fost ridicată în septembrie 2013, dar numai într-o zonă de comerţ liber de 17 de kilometri pătraţi în Shanghai şi doar pentru a-i face investitorii străini să se simtă ca acasă.
Ţara în care o oră de Internet costă o jumătate de salariu
Deşi Facebook nu este oficial interzis în Cuba, accesul la Internet şi la reţelele de socializare este restricţionat. Doar politicienii, unii jurnalişti şi studenţii medicali pot accesa în mod legal Facebook de acasă. Pentru cubanezul de rând, singura modalitate de conectare legală la online este via internet cafe. Numai că tarifele sunt incredibil de ridicate. O singură oră de acces nelimitat la Internet costă echivalentul a 6 sau 10 dolari americani, în funcţie de localul de internet cafe. Cum salariul mediu în această ţară este de aproximativ 20 dolari, Internetul rămâne un vis pentru cei mai mulţi cubanezi.
Accesul la Facebook în Pakistan şi Bangladesh a fost restricţionat în 2010, atunci când au circulat pe Internet imagini satirice cu profetul Mahomed şi cu mai mulţi politicieni. De atunci, autorităţile din cele două ţări supraveghează reţelele de socializare şi există numeroase restricţii.
Facebook a fost interzis şi în Egipt, în urmă cu şapte ani. Protestele masive ale populaţiei care au dus într-un final, în 2011, la înlăturarea preşedintelui Hosni Mubarak, au determinat reacţia autorităţilor. Pentru a-i împiedica pe demonstranţi să comunice prin intermediul reţelelor sociale, acestea au fost blocate timp de câteva zile. Situaţia a revenit la normal după căderea lui Mubarak, când accesul a fost restabilit.
Şi vietnamezii s-au lovit de probleme asemănătoare în 2009, când timp de o săptămână nu şi-au putut accesa conturile de Facebook. Problemele au fost remediate, numai că între timp a apărut Decretul 72, care a intrat în vigoare în septembrie 2013. Prin această hotărâre, guvernul vietnamez limitează accesul la Facebook şi interzice utilizatorilor să posteze link către ştiri sau alte site-uri de ştiri de pe site-ul social media.
 
, http://2012en.ro/digital/iata-ce-tari-este-interzis-facebook/

Swastika și istoria sa de 12.000 de ani

 
Swastika și istoria sa de 12.000 de ani. Swastika este un simbol folosit de unul dintre cei mai urâți oameni de pe Pământ, un simbol care reprezintă sacrificarea a milioane de oameni și unul dintre cele mai distrugătoare războaie de pe Pământ. Dar Adolf Hitler nu a fost primul care a folos…, http://2012en.ro/mistere/swastika-si-istoria-sa-de-12-000-de-ani/

De ce lipsesc atâtea nasuri de pe feţele statuilor egiptene ?

 
De ce lipsesc atâtea nasuri de pe feţele statuilor egiptene ? Una dintre întrebările cele mai frecvente pe care le veți auzi în cercurile istoriei artei este: „De ce lipsesc nasurile de la atâtea statui egiptene vechi?” Este doar o coincidență sau ar putea fi o conspirație?
Eroziunea naturală a jucat un rol
Mai mulți arheologi au sugerat că eroziunea ar putea fi unul dintre principalele motive pentru care se întâmplă acest lucru cu multe statui străvechi. Vânturile dăunătoare, noroiul și nisipul de nisip, curgerea apei și mii de ani de picioare și mâini care pătrund pe materiale relativ delicate, cum ar fi marmura și piatra, vor avea cel mai probabil un efect dăunător. Multe dintre aceste statui străvechi au fost expuse acestor elemente de foarte mult timp, în timp ce altele au fost îngropate timp de secole sub tone de noroi și nisip şi, de obicei, extremitățile, cum ar fi brațele, picioarele și nasurile, sunt deteriorate cel mai mult și eventual pot dispărea.
Intervenția umană este cu siguranță un alt factor major
Vandalismul ar putea fi un alt factor major în ceea ce privește motivul pentru care acest fenomen apare atât de frecvent. Un exemplu recent, nu în Egipt, este statuia faimosului filozof Aristotel, care îi întâmpină pe vizitatori la intrarea în vechiul sit al orașului Assos, în Turcia. Statuia lui Aristotel, cunoscută ca fondator al primei școli de filosofie din istorie, a fost ridicată în 2009 de către Ministerul Culturii din Turcia la intrarea în vechiul sit al orașului Assos din cartierul Ayvacık, dar în 2015 a fost vandalizată şi brațul drept a fost înlăturat, iar pe fața statuii s-a observat o denaturare gravă.
Cine sau ce a distrus această statuie a faraonului egiptean Haremheb ca scriitor? Vandalii i-au luat nasul?
De ce lipsesc atâtea nasuri de pe feţele statuilor egiptene ?
De asemenea, s-a remarcat faptul că mai mulți arheologi, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, lipsiți de instrumentele și procedurile mai fine pe care le avem astăzi și care se grăbesc să fie primii care au descoperit „următorul mare lucru” su provocat cele mai grave daune comise vreodată împotriva sculpturii clasice.
Desigur, religia a jucat de asemenea o mare parte, chiar dacă musulmanii extremiști nu sunt singurii care au fost prinși în faptă, așa cum mulți oameni cred fals astăzi. Creștinii, evreii și multe alte religii cunoscute au participat, de asemenea, la actul rușinos de vandalism de-a lungul secolelor și sunt responsabili pentru distrugerea nasurilor și dezmembrarea multor comori culturale și istorice.
Ar putea fi rasismul?
Potrivit unor cercetători, a existat o încercare deliberată a egiptologilor timpurii de a nega și ascunde că Egiptul Antic era o cultură africană. Conform declarației scrise a lui Vivant Denon, un artist, scriitor și arheolog francez care a gravat imaginea Sfinxului din Giza în jurul anului 1798, trăsăturile facial ale faimosului monument păreau a fi de origine africană,
” Deși proporțiile sale sunt colosale, conturul este pur și grațios; expresia capului este ușoară, plină de grație și liniștită; personajul este african, dar gura și buzele sunt groase, are o delicatețe și delicatețe de execuție cu adevărat admirabile; se pare că viața reală și carnea. Arta trebuie să fi fost la un nivel înalt atunci când acest monument a fost executat; căci dacă capul dorește ceea ce se numește stil, adică liniile drepte și îndrăznețe care exprimă cifrele în care grecii și-au desemnat divinitățile, totuși suficientă justiție a fost făcută pentru simplitatea fină și caracterul naturii care este afișat în această figură”
Marele Sfinx din 1867. Observați starea lui nerestricționată, corpul încă îngropat parțial și omul care stătea sub ureche.
De ce lipsesc atâtea nasuri de pe feţele statuilor egiptene ?
Cu toate acestea, această teorie nu explică de ce atât de multe statule grecești și romane antice sunt deminate și dezmembrate. Nasurile de pe marea majoritate a sculpturilor vechi grecești și romane din piatră lipsesc. În timp ce unele dintre acestea s-au rupt în mod inevitabil accidental, este destul de evident că un număr copleșitor au fost vizate în mod deliberat. Din moment ce istoric, arheologic și științific a demonstrat că vechii greci și romani erau de origine europeană (caucaziană), în acest caz rasismul nu era probabil un motiv pentru distrugerea intenționată a nasurilor acestor statui.
, http://2012en.ro/istorie/de-ce-lipsesc-atatea-nasuri-de-pe-fetele-statuilor-egiptene/

Google gestionează reclamele prin intermediul unei A.I.

Google gestionează reclamele prin intermediul unei A.I. Majoritatea site-urilor pe care le vizitezi în 2018 au reclame. Aceasta este realitatea lumii în care trăim și reprezintă modul prin care multe dintre publicațiile online reușesc să supraviețuiască. Respectivele reclame provin din foarte multe locuri, dar prin programul Google AdSense, gigantul din Mountain View a avut din totdeauna o poziție privilegiată când vine vorba de a-ți servi bannere personalizate.
Prin natura lor, reclamele din Google AdSense sunt automatizate. Orice pagină de internet este scanată rapid. Este identificat cuvântul cheie și, pornind de la acea informație, în respectivul site sunt integrate niște reclame ”pe subiect”. Citești o știre despre mașini, imediat vei vedea o reclamă la cel mai nou bolid al brandului tău preferat.
Deși mecanismul de mai sus a funcționat din totdeauna fără intervenție umană, Google va apela la o inteligență artificială pentru a duce la un cu totul alt nivel modul în care vezi reclame pe internet. Prin intermediul noii platfome Auto Ads, o serie stufoasă de rețele neurale nu stabilesc doar tipul reclamelor pe care le vezi online, ci și locația lor ideală într-o pagină web. Un AI va decide câte reclame sunt prea multe pentru o pagină și unde trebuie să le pună ca să nu deranjeze, dar să-ți stârnească o reacție.
Pe de o parte, noul mecanism va limita influența vânzătorilor de reclame vizavi de modul în care le sunt afișate bannerele. Pe de altă parte, oficialii companiei americane sunt optimiști că rezultate noului sistem vor fi surprinzător de benefice pentru toată lumea. Un beta test efectuat pe o perioadă destul de lungă folosind noii algoritmi, s-a reflectat într-o creștere a profitului în medie de 10%. Va fi interesant să vedem care vor fi rezultatele noii metodologii pentru utilizatori și cât timp va trece până se va găsi o vulnerabilitate ce poate fi exploatată ca să-ți fie servite știri false sau promoții mincinoase din cauza unei inteligențe artificiale defectuoase.
, http://2012en.ro/digital/google-gestioneaza-reclamele-prin-intermediul-unei/

Opportunity, 5000 de zile pe Marte !

 
Opportunity, 5000 de zile pe Marte ! În urmă cu câteva zile, roverul Opportunity al celor de la NASA a atins performanța de a petrece 5000 de zile pe planeta Marte. Performanța este cu atât mai spectaculoasă cu cât ar fi trebuit să reziste doar 90 de zile.
În weekendul trecut, roverul celor de la NASA s-a putut mândri cu o performanță record. Creația motorizată propulsată de energie solară a reușit să fie funcțională nu mai puțin de 5000 de zile. La momentul lansării sale din 2003, expediția realizată de Opportunity ar fi trebuit să se încheie după doar 90 de zile pe Marte. Deși șederea robotului pe planeta roșie nu a fost lipsită de evenimente, se pare că roverul a fost capabil să treacă fără pagube majore peste toate aventurile.
Roverul Opportunity a fost lansat împreună cu roverul Spirit în 2003. Aterizarea pe lună s-a petrecut în ianuarie 2004. Nici unul dintre rovere nu ar fi trebuit să reziste pe parcursul iernii de pe Marte, dar se pare că au fost ghidate în așa fel încât să dobândească suficient de multă energie solară încât să nu se stingă pentru totdeauna. Iarna pe Marte durează de aproximativ două ori mai mult decât pe Pământ și se reflectă într-o cantitate infimă de lumină.
Inginerii NASA și-au dat seama că, orientând roverele către nord și, implicit, către soare, au putut asigura alimentarea cu energie electrică pe parcursul iernii. Scenariul s-a repetat în fiecare an. Din păcate, Spirit s-a blocat în pământul de pe Marte în 2010, iar panourile nu au mai putut fi reorientate pentru alimentarea cu energie electrică. Orice comunicații cu Spirit au fost încetate în 2011.
Revenind însă la Opportunity, roverul celebrat în această săptămână a parcurs pe suprafața planetei roșii nu mai puțin de 45 de kilometri. În cei 14 ani, de când este pe lună, a imortalizat și expediat către Pământ aproximativ 225.000 de fotografii. Cele mai multe dintre ele sunt disponibile gratuit online. Cu ajutorul acestui rover, oamenii de știință au putut trage concluzia că a existat la un moment dat apă pe Marte, atât la suprafață, cât și sub pământ.
, http://2012en.ro/stiinta/stiinta2/opportunity-5000-de-zile-pe-marte/

Traian Vuia, geniul nerecunoscut al aviatiei mondiale

 
Meritul lui Traian Vuia este că a reuşit primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, care s-a înălţat prin propria forţă.
 
Au fost şi alţii care au zburat înaintea lui Vuia, dar aceştia foloseau pentru decolare diferite artificii, cum ar fi catapultarea sau tracţiunea cu alte vehicule. Este cazul fraţilor Wright, care se foloseau de şine pentru lansarea maşinii lor de zbor. Ei sunt înregistraţi , incorect, drept primii care au întreprins un zbor cu un aparat mai greu decât aerul.
Traian Vuia a venit pe lume în 17 august 1872, în localitatea Surducu Mic, din judeţul Timiş. Astăzi, localitatea îi poartă, în semn de recunoştinţă numele. Surducu Mic face parte din Banat, dar la acea vreme regiunea Banatului se afla sub stăpânire austro-ungară. Din acest motiv, Vuia a fost considerat mult timp ca fiind de origine maghiară sau austriacă. Între 1884-1892 Traian Vuia s-a aflat la Lugoj, unde a urmat studiile liceale. În această perioadă a construit mai multe modele de aparate de zbor de tipul zmeelor. Dupa ce a trecut examenul de bacalaureat, în anul 1892, Traian Vuia a plecat la Budapesta. S-a înscris la Politehnică, dar veniturile pe care le avea nu i-au permis să urmeze decât Facultatea de Drept. La 6 mai 1901, Traian Vuia îşi ia doctoratul în ştiinte juridice solicitând, în conformitate cu drepturile minime pe care le avea un student român, ca diploma eliberată să fie redactată în limba latină şi nu în limba maghiară.
După absolvirea facultăţii, Vuia trebuia să ia decizia care-l va orienta pe calea destinului. Putea să trăiască decent, profesând avocatura, sau să rişte ca să-şi vadă visul împlinit. A ales să urmeze calea zborului şi a progresului, hotărând să-şi pună în practică ideile la Paris. La plecarea de acasă, i-a spus mamei sale: “Mă duc departe, la Paris, dar lasă, mamă, să nu-ţi pară rău; că am să viu de acolo în zbor sau n-am să mai vin niciodată acasă.” Astfel, în 1902 porneşte către capitala Franţei – considerată la acea vreme si „capitala aeronauticii”. Aici spera să obţină un sprijin material şi o recunoaştere a proiectelor sale de zbor. Ambiţiosul inventator purta cu el proiectul „aeroplanului-automobil”, pe care îl va prezenta, prin comparaţie cu alte aparate de zbor de la acea vreme, în cadrul unei conferinţe ţinută la Aeroclubul Francez. Românul va contacta marile figuri ale aeronauticii din acea perioadă, pentru a-i consulta în legătură cu aparatul său de zbor. Adresându-i-se lui Victor Tatin, acesta i-a atras atenţia că aparatul Vuia are nevoie de un motor uşor, dar foarte puternic. În replică, inventatorul a declarat ferm „Voi face acest aparat!”.
În februarie 1903 prezintă în faţa Academiei de Ştiinţe pariziene „Proiectul aeroplanului-automobil”. Ca orice idee care depăşeşte timpul său, proiectul a fost primit cu scepticism: „Găsirea unei soluţii la problema zborului cu un aparat mai greu decât aerul este o himeră”. Totuşi, inginerul român nu se descurajează şi îşi brevetează în acelaşi an apartul de zbor conceput el. De acum, toate eforturile lui Vuia se vor îndrepta către construcţia efectivă a aeroplanului-automobil. Piedicile nu erau puţine, dar cel mai mult îl preocupa tipul de motor cu care să înzestreze aparatul “Vuia I”. Avea nevoie de un motor uşor care să-i asigure propulsia şi sustenaţia. “Dacă un asemenea motor nu exista de fapt, cauza nu era imposibilitatea de a-l construi ci indiferenţa şi dispreţul fabricării de motoare pentru maşina de zbor şi pentru cei ce căutau să o realizeze”, avea să declare inginerul câţiva ani mai târziu. În aceste condiţii, inventatorul s-a văzut nevoit să construiască el însuşi motorul, bazându-se pe cunoştinţele sale de mecanică şi termodinamică. Modificând radical un motor de tip Serpollet, l-a făcut să funcţioneze cu acid carbonic.
“Vuia I” era un aparat de zbor cu aspectul unui liliac, cu aripi repliabile ca o umbrelă. După o serie întreagă de experimente, Traian Vuia avea să facă, la 18 martie 1906, la Montesson, în apropiere de Paris, primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, prin mijloce proprii. Aeroplanul-automobil a rulat 50 de metri pe sol, iar apoi s-a înălţat singur la o înălţime de aproximativ un metru, străbătând în zbor 12 metri. Din păcate, după 12 metri, elicea s-a blocat şi motorul s-a oprit brusc, lovindu-se de un copac. Deşi a durat doar câteva clipe, zborul a reuşit. Românul Traian Vuia pusese piatra de temelie a aeronauticii moderne.

Meritul lui Vuia este că a reuşit primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, care s-a înălţat prin propria forţă. Au fost şi alţii care au zburat înaintea lui Vuia, dar aceştia foloseau pentru decolare diferite artificii, cum ar fi catapultarea sau tracţiunea cu alte vehicule. Este cazul fraţilor Wright, care se foloseau de şine pentru lansarea maşinii lor de zbor. Ei sunt înregistraţi drept primii care au întreprins un zbor cu un aparat mai greu decât aerul. Din acest moment, Traian Vuia va face o serie de observaţii legate de comportarea “aeroplanului-automobil” în zbor. Pentru asigurarea stabilităţii în aer avea nevoie de o propulsare mai puternica. Cu un motor de tip Antoinette şi cu o serie de modificări, aparatul “Vuia 1” s-a transformat în “Vuia 2”, brevetat în 1907, în Belgia. Acest aparat avea performanţe mult sporite, astfel că, în 1907, el avea să zboare pe o distanţă de 70 de metri, la o înălţime variabilă.
În capitala Franţei, Traian Vuia a încercat permanent să influenţeze destinul românilor din Transilvania, ducând o adevărată campanie pentru unificarea cu România. Astfel, împreună cu alţi fruntaşi români aflaţi la Paris, a pus, la 30 aprilie 1918, bazele Comitetului Naţional al Româmilor din Transilvania. Noua societate, avea drept organ de presă revista „La Transylvanie”, unde Vuia va publica numeroase articole prin care să susţină cauza celor de acasă. De asemeni, Vuia a fost consilier în cadrul delegaţiei române de la Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920) unde, prin relaţiile care le cultivase, şi-a adus o importantă contribuţie la unficarea românilor. Cu această ocazie a publicat lucrarea „Le Banat” spre a face cunoscute realităţile conaţionalilor de aici. În aceeaşi perioadă, a publicat sub pseudonim o colecţie de articole apărute în Austro-Ungaria, în care erau calomniate celelalte puteri participante la Conferinţa de pace, Rusia, Franţa şi Marea Britanie. Tot în acest context, din proprie iniţiativă sau în urma unor sfaturi primite din ţară, a intrat în francmasonerie, împreună cu Alexandru Vaida-Voievod, se pare, pentru a combate elementul maghiar pătruns în forţă în această organizaţie, şi care acţiona pe toate căile pentru a împiedica unirea teritoriilor româneşti din fostul Imperiu cu România.
Mereu activ, nu numai în cercetarea aviatică, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, inginerul român a creat în 1943 „Frontul Naţional al Românilor din Franţa”. Această organizaţie a acţionat în legătură cu rezistenţa franceză, care lupta împotriva ocupaţiei germane.
Traian Vuia şi-a extins permanent cercetările de navigaţie aeriană. Astfel, el a fost preocupat de zborul vertical şi de menţinerea aparatului la punct fix în zbor. Numeroasele experimente întreprinse se vor concretiza în brevetul „Perfecţionări la mijloacele de propulsie, de tracţiune şi de sustenaţie”, cu aplicabilitate la nave, elicoptere sau roţile cu palete ale turbinelor. Între 1918-1925 a coceput şi realizat două elicoptere, pe care intenţiona să le treacă în producţia de serie în România. În 1923 ţine o conferinţă pe tema elicopterelor, la Societatea Franceză de Navigaţie Aeriană la care a anunţat că noua masina de zbor era deja construită, dar trebuie perfecţionat. Românul a intuit corect utilitatea acestui aparat pentru zborul comercial sau transportul de pasageri pe distanţe scurte. Propunerile lui veneau în perioada în care dirijabilul şi aeroplanele puteau transporta doar mase relativ mici. M. Yvonneau, cu care a lucrat în acea perioadă, avea să dezvăluie abia în 1957, cu ocazia Expoziţiei Traian Vuia de la Bucureşti, care erau ideile ce îl stăpâneau pe inventatorul român.„Vuia proiectase pe vremea acea un aparat cu patru rotoare, în tandem, înzestrat cu o cabină pentru 100 de pasgeri. Din nefericire, ideea a rămas în suspensie”, a spus Yvonneau la manifestarea amintită.
Vuia nu era interesat numai de aerodinamică, ci şi de ameliorarea motoarelor. În plus, în 1925, a realizat un generator de abur original, cu circulaţie forţată unică, cu presiune si temperatură înaltă şi cu randament termic ridicat. Savantul nu a fost ferit de problemele cu care se confruntă un vizionar. În 1923 intenţiona să treacă la producţia de serie a aparatelor sale de zbor şi a unor elicoptere, la uzinele Reşiţa. Inventatorul i-a dat unui prieten următorul mesaj pe care să-l ducă în ţară: “Povesteşte prietenilor de acasă tot ce ai văzut aici. Am dovedit că se poate zbura cu un aparat ‘mai greu decât aerul’. (…) Acum, după ce s-au convins de posibilitatea zborului mecanic, numărul experimentărilor va creşte rapid, specialiştii vor realiza motoare speciale, aviaţia va avea o industrie înfloritoare pe temeiul experienţei mele, devenită bun comun. Ai putut vedea! Nu m-am ascuns, am experimentat în văzul tuturor. Vor continua alţii, tot mai mulţi. Aşa se realizează progresul…” Din nefericire, el nu a primit sprijinul pe care l-a solicitat şi a fost nevoit să-şi amâne revenirea în România.
În vremea Primului Război Mondial, Traian Vuia a lucrat pentru Ministerul francez al Apărării. Împreună cu binecunoscutul Victor Tatin, a construit o torpilă folosită cu succes de marina militară. Un alt episod care l-a afectat pe Vuia s-a produs în 1937, când a fost invitat să ţină un discurs, cu prilejul Expoziţiei Internaţionale de Aeronautică din capitala franceză. Deoarece Dimitrie Gusti, directorul pavilionului românesc s-a îmbolnăvit, iar noul director nu a manifestat interes pentru acţiune, Vuia nu şi-a mai putut ţine cuvântarea pregătită. Dezamăgit de modul cum a fost tratat, îi dă unui cunsocut un bilet pe care ereu scrise versuri ale lui Alfred de Vigny, din „La mort du loup”:
Energic du-ţi întruna povara vieţii-n spate
Pe drumul unde soarta te cheamă adeseori
Apoi ca mine rabdă şi fără-o vorbă mori
În 1950, Vuia revine în ţară, grav bolnav. Se stinge din viaţă la Bucureşti, în acelaşi an, la 3 septembrie, scurt timp după repatriere. Este înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.
, http://2012en.ro/stiinta/stiinta2/traian-vuia-geniul-nerecunoscut-al-aviatiei-mondiale/

Istoria zilei îndrăgostiţilor (Valentine’s Day)

Istoria zilei îndrăgostiţilor (Valentine’s Day). Am intrat deja în luna în care se sărbătorește iubirea. Culoarea reprezentativă a sărbătorii de pe 14 februarie – care se numește Ziua Îndrăgostiților – este roșu, pentru că ea reprezintă dragostea și pasiunea. Însă, în mod ironic, această zi a trandafirilor, ciocolatei și cadourilor are o istorie sinistră, neagră. Vrei să o afli?
De ce se numește Ziua Îndrăgostiților (Valentine’s Day)
Ziua Îndrăgostiților marchează data executării Sfântului Valentin de către împăratul roman Claudius al II-lea, în timpul celui de-al treilea secol d. Hr. De ce a fost ucis Sfântul Valentin? Cea mai populară teorie susține că Sfântul Valentin oficiase nunțile soldaților, în ciuda faptului că acele căsătorii fuseseră interzise prin lege. Aparent, împăratul a spus că dragostea îi făcea pe soldați mai slabi.
De ce se sărbătorește Ziua Îndrăgostiților pe 14 februarie
Cu mult înainte de execuția Sfântului Valentin, 14 februarie era asociată cu fertilitatea și sângele. Între 13 și 15 februarie, romanii celebrau sărbătoarea Lupercalia sacrificând o capră și un câine, și apoi bătând femei goale cu biciul, toate în scopul de face femeile mai fertile. În secolul al V-lea d.Hr., Papa Gelasius I a interzis sărbătoarea Lupercalia și a declarat oficial ca 14 februarie să fie sărbătoarea Sfântului Valentin sau Ziua Îndrăgostiților.
Ziua Îndrăgostiților, o sabie cu două tăișuri de-a lungul istoriei
Pe măsură ce anii au trecut, Ziua Îndrăgostiților a început să fie asemănătoare cu sărbătoarea ”Ziua Galatinului” (galatin se referea la iubitul femeilor), potrivit NPR. În cartea sa, ”Parliament of Fowls”, autorul Geoffrey Chaucer s-a referit la Ziua Îndrăgostiților ca la ziua în care păsările își găsesc perechea (secolului XIV). De atunci, Ziua Sfântului Valentin a intrat în conștiința oamenilor ca o zi asociată iubirii. Însă pe la sfârșitul secolului al XVI-lea, William Shakespeare a folosit o referință la Ziua Sfântului Valentin pentru a preîntâmpina sinuciderea Ofeliei în piesa Hamlet.
, http://2012en.ro/istorie/istoria-zilei-indragostitilor-valentines-day/

, http://2012en.ro/uncategorized/614/

, http://2012en.ro/uncategorized/613/

, http://2012en.ro/uncategorized/612/

, http://2012en.ro/uncategorized/611/

, http://2012en.ro/uncategorized/610/

, http://2012en.ro/uncategorized/609/

Misterele Bibliei

Biblia este de departe cea mai cunoscută și mai publicată carte de pe pământ. Biblia sau mai corect Sfânta Scriptură este un izvor de cunoaștere, este piatra de temelie a creștinătății și cartea de căpătâi a peste un miliard de credincioși din toată lumea.Mai mult chiar, în lumea creștină se consideră că în momentul în care Biblia este tradusă în limba respectivă, acea limba este pe deplin formată. Și totuși referirile care se fac la ea nu de puține ori au contrariat. Au fost războaie născute din cauze religioase. Cu siguranta puține lucruri din cultura omenească pot egala Scripturile când vine vorba despre istorie, legende și controverse. O parte dintre acestea sunt datorate traducerii sale din ebraică, aramaică sau greacă veche. O altă parte a acestor controverse provin din limbajul incifrat și modul tainic în care este scrisă Biblia. Unii exegeți vorbesc de iluminarea divină a autorilor, alții de ștergerile deliberate a unor pasaje. Am încercat să adunam câteva dintre cele mai populare mistere cuprinse în Biblie.
Care este Numele lui Dumnezeu-YHVH
Numele lui Dumnezeu este o necunoscută, cel puțin din punct de vedere al pronunțării. Conform tradiției evreiești, există mai multe moduri în care se face referire la Dumnezeu, dar cel corect este Tetragrammaton, un cuvânt cu patru litere scris „YHVH”. Pronunția corectă a dispărut în istorie și ceea ce avem azi sunt doar presupuneri:Iahwe, Iahve sau Iehova. Totuși acest nume apare doar de vreo câteva ori în Vechiul Testament. Misterul este și mai mare pentru că pe cruce Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, se referă la Dumnezeu Tatăl astfel:Eli, Eli, lama sabahtani? adica:Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit? (Matei 27, 46).
Unde este Sfântul Graal?
Potrivit mitologiei creștine, Sfântul Graal a fost pocalul sau cupa folosită de către Iisus la Cina cea de Taină. Despre acest recipient se spune că ar poseda puteri miraculoase. S-au constuit multe legende, povești și filme, ba chiar au avut loc căutări amănunțite încă din Antichitate pentru găsirea acestui obiect.
Există o legendă care vorbește despre cărturarul Iosif din Arimateea, un apropiat al lui Iisus și cel care i-a îngropat trupul în mormântul pregătit pentru sine, cum că el a intrat în posesia Graalului în urma unei apariții a Mântuitorului, care i l-ar fi înmânat. De aici lucruile o iau pe o turnură greu de urmărit. Cică Iosif ar fi luat vasul și le-ar fi cerut apostolilor să îl transporte pe teritoriul Britaniei. Alte legende vorbesc de faptul că în timpul cruciadelor, mai exact în timpul celei dintâi, ar fi fost găsit acest potir de către Cavalerii Templieri.
Astăzi în lumea catolică-acolo unde misterul Graalului este cu mult mai puternic decât oriunde altundeva, s-a formulat ipoteza potrivit căreia acest vas miraculos ar fi în unele biserici precum:Catedrala Sf. Maria din Valencia (al cărei Sfânt Potir se crede că ar fi fost transportat de Sfântul Petru la Roma în secolul I, si apoi in Huesca, Spania, de către Sf. Laurențiu, sec. III);în Capela Roslin (că ar fi îngropat aici) sau că zace adânc în pivnitele Turnului Sf. Mihail, de pe dealul Glastonbury, Marea Britanie. Ultima născocire apărută nu demult într-o carte de succes și într-un blockbuster lansează ideea că membrii secreți ai unei linii de sânge oculte protejează Graalul sau chiar că de fapt „San Graal”-„Sang real”, adică „sange regal”-vizează existența unor posibili urmași ai lui Iisus Hristos. Acești urmași ar fi menționați în unele din Scripturi apocrife (lucrări scrise în același timp cu cele biblice, dar care nu au intrat in alcătuirea ei).
Unde este Chivotul Legământului?
Chivotul Legii, cum se mai numește artefactul menționat în capitolul Exodului din Biblie, reprezintă cea mai importantă comoară a „Poporului Ales”.Pentru evrei, el constituia cel mai sacru obiect de pe Pământ, creat de Dumnezeu, prin intermediul lui Moise, pe Muntele Sinai. Descrirea sa îl arată ca fiind un cufăr masiv, poleit cu aur, cu doi heruvimi din aur dispuși față în față.Cufărul adăpostea câteva relicvele sacre:cele doua table de piatra pe care erau scrise Cele Zece Porunci, un vas cu mana din cer, primită drept hrană în pustie și toiagul lui Moise cu care despărțise apele Mării Roșii. Chivolul era așezat în Sfânta Sfintelor din Templului lui Solomon, acolo unde accesul era interzis credinciosilor de rând. Chivotul a dispărut când au fost luați în robia babiloniană, 607 î.Hr. Din acest moment avem de-a face doar cu legende:că ar fi fost ascuns de către israeliți înainte de a fugi din oraș sau că însuși Dumnezeu a ascuns chivotul și că acesta va fi găsit doar de către cei drepți. Totuși există câteva menționări în Biblie potrivit cărora israleiții ar fi folosit acest Chivot al Legii la vreme de război. S-a formulat legenda că de fapt acest artefact ar fi fost un fel de armă sau baterie gigantică. Totuși una dintre cele mai frecvente referiri la Chivot, fără vreo dovadă istorică clară, se face de cătreortodocșii etiopieni ce susțin că în situl funerar al regilor de la Aksum a fost ascuns Chivotul Legii. Vechi de peste 1.700 de ani și înalt de 24 de metri, Obeliscul din Aksum, în care se presupune că se afla Chivotul, cântărește aproximativ 100 de tone.
Care este anul de naștere al lui Iisus
Cele mai multe evenimente care sunt descrise în Evanghelii nu sunt legate de o dată exactă, iar nașterea lui Iisus nu face excepție. În Evanghelia după Luca se spune că Iisus s-a născut în timpul domniei lui Irod, când a avut loc un recensământ. Fapt ce este un pic complicat pentru că informațiile istorice plasează recensământul lui Quirinius în jurul anilor 6-7 d.Hr., dar acesta nu se suprapune cu domnia lui Irod. La momentul recensământului, Irod murise de aproape un deceniu. Ceea ce înseamnă că cele două indicii despre nașterea lui Iisus se contrazic reciproc. Încă un lucru care a atras atenția cercetătorilor este faptul că evenimentul astronomic deosebit-steaua de la Răsărit, cea care a vestit nașterea lui Iisus-ar fi avut loc ceva mai devreme de momentul amintit în Biblie și considerat anul 0 al epocii creștine. Chiar și azi se recunoaște faptul că atunci când s-a fixat această dată ca moment de pornire al noii ere s-au făcut niște erori.
Au existat Sodoma și Gomora?
Biblia spune că pentru păcatele și murdaria morală a locuitorilor lor, orașele antice Sodoma și Gomora au fost distruse prin „foc și pucioasă venită de la Dumnezeu din ceruri” (Geneza 19:24-25). Interesant este că cele două orașe și soarta lor e relatată atât în creștinism cât și în islam.Totuși, existența istorică a Sodomei și a Gomorei este un subiect de dezbatere în rândul arheologilor. Biblia le așează în apropierea Mării Moarte. Dar orașele candidate sunt mult mai numeroase:Bab edh-Dhra, Numeira, es-Safi, Feifeh si Khanazir. Toate prezintăurme de arsuri și de sulf pe multe din pietre și sunt caracterizate de o încetare subită și imediată a populării către finalul Epocii timpurii a Bronzului. Deși nu putem ști dacă acestea sunt celebrele orașe biblice sau care dintre ele, cert este căele erau niște orașe înfloritoare; au fost găsite aicichiar și urmele unui ziggurat (piramida in scari), alaturi de forme similare ca forma Sfinxului din Egipt.
Unde se afla Grădina Edenului?
Acest loc idilic, care chiar a dat naștere unui fenomen complex numit de specialiști simptomul paradisului pierdut, este nu de puține timp în atenția oamenilor. Unii teologi și specialiști considera că pasajul care vorbește despre Grădina Edenului este simbolic, alții sunt de părere că locul chiar a existat.Biblia oferă unele indicii cu referire la locația sa. Versetele din cartea Facerii menționează amplasarea geografică atât a Edenului, grădina celor patru râuri biblice (Pison, Gihon, Tigru și Eufrat), cât și a celor trei regiuni biblice (Havila, Asiria si Kush). Așadarexistă ipoteze ce indică poziția Edenului în zona izvoarelor râurilor Tigru și Eufrat sau în Golful Persic. Alții au amplasat această grădină în Africa, ca să fie mai apropiată de noile teorii ale evoluției umane. În timp ce adevarăta locație rămâne un mister, exista un amănunt ce merită menționat:Etiopia apare ca fiind în apropierea sau împrejmuind Grădina Edenului în Geneza 2:13 („Și numele celui de-al doilea râu este Gehon, același care a urzit tărâmul Etiopiei”).
Există și cărți lipsă din Biblie?
Biblia este una dintre cărtile care conțin cele mai multe cuvinte scrise vreodată. A fost scrisă în mai multe timpuri și de mai mulți autori. Totuși canonul cunoscut azi e mai sărac cu cel puțin 17 cărți, susțin specialiștii. Aceștia spun că unele capitole din Biblie fac referiri la scrierile care lipsesc. Spre exemplu, în Cronici 29, se vorbește de „scrierile despre profetul Nathan și Gad” și detalii despre domnia regelui David. Dar încercând să căutam aceste scrieri în Biblie nu vom găsi nimic. La fel și cu Cartea Războaielor Domnului, care ar contine un ciclu epic de poeme. Nimeni nu știe ce s-a întamplat cu aceste scrieri. La un moment dat in istorie, ele au fost pierdute sau cineva a decis să le scoată din Biblie. În tradiția creștină știm că numărul cărților canonice a fost stabilit la primele sinoade ecumenice (sec.IV-V)
Ce s-a întâmplat cu 10 din cele 12 triburi ale Lui Israel?
Biblia ne spune așa:Patriarhul Avraam e părintele a două popoare:ismaeliți și evrei. El a avut un fiu neofical cu o slujnică pe Ismael și un fiu oficial Isaac. Acesta a avut alți doi băieți. Pentru istoria poporului evreu contează doarIacob, care a fost redenumit Israel atunci cand Dumnezeu i s-a revelat în timp ce acesta părăsea Padn-Aram. Iacob a avut 12 fii, dintre care fiecare a devenit tatăl unuia dintre cele douăsprezece triburi ale lui Israel:Reuven, Shimon, Levi, Yehuda, Issachar, Zevulun, Dan, Naphtali, Gad, Asher, Joseph, Benjamin (în alte traduceri aparRuben, Simeon, Levi, Iuda, Dan, Neftali, Gad, Aşer, Isahar, Zabulon, Iosif și Benianim). După ce s-au întors din robia egipteană fiecare trib a primit pământurile sale, dar după moartea regelui Solomon, regatul s-a divizat în două. Regatul de nord care cuprindea 10 triburi și Regatul de sudcu triburileYehuda (Iuda) și Benjamin în sud, loiali casei Davidiene.În anii 722-721 î.Hr., cele 10 triburi care compuneau Regatul nordic al Israelului au disparut, fiind cucerite de regele asirian Shalmaneser V. Acesta i-a deportat pe israeliți și Biblia nu mai relatează ce s-a întâmplat cu ei. Azi sunt tot felul de cereri și declarații că unii au aparținut acestor triburi pierdute. Cele 2 triburi sudice constituie rădăcinile istorice ale celor mai mulți evrei așa cum sunt ei cunoscuți azi. Există o profeție a profetul Ezekiel care zice că aceste triburi și urmașii lor vor fi găsiți. Deocamdată aceste triburi sunt de negăsit.
Cine a fost faraonul Exodului?
Multe filme și cărți de azi presupun că marele Ramses al II-lea i-ar fi pierdut pe evrei din robie. Nu se știe dacă e adevărat. Povestea biblică îl indică pe Moise ca lider al evreilor, cel care a despărțit apele Mării Roșii și și-a condus poporul către libertate, dar nu il menționează pe faraon. Chiar dacă unii consideră că această informație este ușor de aflatfăcând o paralela între momentul Exodului și faraonul Egiptului de la acea vreme. Totuși nu se știe când a fost exodul … Unii cercetatori au avansat anul1445 i.Hr.corelând informațiile din teren cu cele din carteaRegi 6:1, așadar exodul ar fi avut loc în cel de-al treilea an de domnie al faraonului Amenhotep al II-lea. Conform informațiilor din Biblie reiese ca predecesorul lui Amenhotep, Thutmose al III-lea, ar fi singurul faraon din intervalul cronologic specificat în Regi 6:1 care ar fi stapanit suficient de mult (54 de ani) încât să fie pe tron în momentul plecării lui Moise și să moară la scurt timp după întoarcerea acestuia în Egipt. Astfel însemnă ca Thutmose III ar fie faraonul care i-a oprimat pe evrei, iar Amenhotep II faraonul Exodului.
În ciuda acestor calcule, cea mai comună imagine închipuită în cultura populară este cea a lui Ramses cel Mare, ca fiind faraonul menționat în Vechiul Testament, deși nu exista dovezi de niciun fel. Alți cercetători consideră că ar putea fi faraonul Merneptah, dar dovezile sunt tangențiale.
Unde este Arca lui Noe?
Rămășițele acestui artefact au fost căutate de toate civilizațiile. Mulți consideră că locul în care s-ar afla Arca lui Noe ar fi muntele Ararat din Turcia. Dar nu există niciun motiv pentru care ar trebui sa credem acest lucru. Deși Biblia menționează ca Arca ar fi ajuns la Urartu, un vechi imperiu din estul Turciei, nu există nicio dovada care să indice existența unui potop uriaș care să fi afectat vreodată aceasta zonă. Totuși, de curând, un grup de exploratori chinezi și turci aflați în căutarea relicvelor biblice a anunțat că este posibil să fi descoperit Arca lui Noe, la altitudinea de 4.000 de metri, pe Muntele Ararat din Turcia. Echipa susține că a colectat specimene din lemn dintr-o structura de pe Muntele Ararat cărora datarea cu radiocarbon le-a stabilit originile în urmă cu 4.800 de ani, o perioada ce coincide cu cea în care se crede că a avut loc Potopul lui Noe. Structura descoperită avea câteva compartimente, dintre care unele conțineau cuști din lemn, în care se crede că erau ținute animalele. Conform poveștii biblice cuprinse în Vechiul Testament, Dumnezeu a decis sa reverse un potop asupra Pământului după ce a văzut cât era de decăzut și i-a spus lui Noe să construiască o arcă, unde să ofere adăpost câte unei perechi din fiecare specie de animal. După ce apele potopului s-au retras, spune Biblia, arca a rămas încremenită pe un munte.
Un animal misterios-Behemoth
In Biblie, în cartea lui Iov (40, 15-24), se vorbeste despre o creatura numită în unele traduceri Behemoth, una gigantica și foarte puternică. În biblia ortodoxă traducerea se face cu hipopotam, dar se pare că nu e chiar așa. Din descriere, știm că Behemoth este un animal terestru foarte mare. Azi nimeni nu are idee despre ce poate fi vorba. Cei mai mulți au sugerat că acest animal ar putea fi un hipopotam, alții au spus că este un elefant sau chiar un dinozaur, care a supravietuit în timpurile biblice. Totul este un mister total.
Cum arăta șarpele înaintea Păcatului Originar?
Căderea în păcat reprezintă un moment crucial în Biblie si este un lait motiv întâlnit în toată Sf. Scriptură. Despre sarpele care întruchipa diavolul se face următoarea referire:”Zis-a Domnul Dumnezeu către şarpe: „Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii între toate animalele şi între toate fiarele câmpului;pe pântecele tău să te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale!” (Geneza, 3:14). Fragmentul „pe pântecele tău să te târăşti”, rostit ca o pedeapsa din partea lui Dumnezeu, face destul de evident faptul că înainte de acest moment șarpele folosea alt mijloc de locomoție.
Mai existau și alți oameni pe Pământ în afara de Adam, Eva și copii lor?
Cu toții știm că prima crimă apare încă de la începutul Bibliei. În capitolul 4 al Facerii este relatată crima lui Cain, care își omoară fratele, pe Abel. Dumnezeul îl izgonește și el zice: „Pedeapsa mea este mai mare decât aş putea-o purta. De mă izgoneşti acum din pământul acesta, mă voi ascunde de la faţa Ta şi voi fi zbuciumat şi fugar pe pământ, şi oricine mă va întâlni, mă va ucide” Continuarea indică un fapt ciudat, că ar mai fi fost oameni pe pământ… „Şi i-a zis Domnul Dumnezeu: „Nu aşa, ci tot cel ce va ucide pe Cain înşeptit se va pedepsi”. Şi a pus Domnul Dumnezeu semn lui Cain, ca tot cel care îl va întâlni să nu-l omoare. Şi s-a dus Cain de la faţa lui Dumnezeu şi a locuit în ţinutul Nod, la răsărit de Eden. După aceea a cunoscut Cain pe femeia sa şi ea, zămislind, a născut pe Enoh. Apoi a zidit Cain o cetate şi a numit-o, după numele fiului său, Enoh.” Aceste informații ridică multe semne de întrebare: de unde era soția lui Cain, cine ar fi putut să-l ucidă, dacă mai existau oameni creați de ce nu sunt menționați… Foarte mulți își pun întrebări cu privire la relațiile incestuoase din aceasta parte a cărții, mai cu seamă că dacă Adam și Eva sunt părinții tuturor însemnă că la început nu s-a ținut cont de nicio legătură consagvinică. O parte din lucrurile acestea mai sunt explicate ulterior în Biblie, dar o curiozitate fără răspuns este vârsta la care au murit acești oameni primordiali. În capitolul 5 al cărții Facerii ei ajung lesne să aibă sute de ani…„toate, zilele vieţii lui Adam au fost nouă sute treizeci de ani şi apoi a murit”.
Care este locul crucificării lui Iisus
Noul Testament marchează Crucificarea lui Iisus Hristos drept evenimentul cel mai important din istoria omenirii sau cel puțin a creștinătății. Dar unde a avut loc acest eveniment de așa o importanță? Nu se cunoaște exact acest lucru. Biblia spune ca Răstignirea a avut loc pe Golgota, unul dintre dealurile din afara Ierusalimului. Este unul dintre foarte puținele detalii din cele patru Evanghelii care coincid. Învățații contemporani consideră că Golgota ar putea fi zona denumită azi „Gordon’s Calvary”, în apropiere de Ierusalim, descoperită de britanicul Charles Gordon la sfârșitul secolului al XIX-lea.
, http://2012en.ro/mistere/misterele-bibliei/

Prostia consumeristă numită Valentine’s Day

Prostia consumeristă numită Valentine’s Day. Este acel moment din an când, de nicăieri, apar decorațiuni cu inimioare și Cupidoni grași, tot felul de oferte pentru cupluri și petreceri care au toate aceeași tematică.
Pentru mine, Valentine’s Day este apogeul culturii noastre consumeriste.
Originile sărbătorii au fost ceva mai pure, dar nu despre asta vorbim acum. Cumva, iubirea a ajuns să fie luată de pe piedestalul pe care se afla – acela al purității și a ceea ce este mai bun în oameni, a fost trântită în mașina consumerismului și tocată bine-bine, până au rămas doar inimioarele pe care le vedem anual în magazine.
Îmi amintesc cât de inutil mi s-a părut când, la un moment dat în liceu, s-a creat un panou cu bilețele de dragoste de Valentine’s Day. Majoritatea erau puse acolo de iubiții fetelor, care la rândul lor se lăudau prietenelor cu cât de romantic este iubitul lor că le-a scris un bilețel pe panou, să vadă toată lumea.
Legenda spune că fetele singure din acea vreme încă suspină că nu au găsit niciun bilețel.
Ideea de a sărbători dragostea este, în principiu, una frumoasă, dar pusă în practică se transformă într-un mănunchi de clișee răsuflate. Sunt multe motive pentru care nu sărbătoresc Valentine’s Day, dar am ales să vorbesc despre cele mai importante.
Sărbătoarea aceasta aduce, o dată pe an, o presiune imensă pentru cupluri. Totul trebuie să meargă bine în acea zi – activitățile trebuie să fie plănuite dinainte, ambele persoane trebuie să se simtă energice și să arate mai dichisit ca oricând, cadourile trebuie să fie atent plănuite – să nu fie nici prea generice, dar nici să nu o dai în bară, vremea trebuie să fie excelentă pentru februarie, Mercur trebuie să nu fie „retrograd”, iar la finalul zilei sexul trebuie să fie mai exploziv ca oricând.
Brusc, Valentine’s Day devine mai mult o corvoadă și un factor care va declanșa anxietatea și în cele mai stabile persoane. Ceea ce putea fi o zi minunat de normală cu persoana iubită, fără romantisme forțate pentru că așa face toată lumea, devine ceva copleșitor de stresant. Iar cei care sunt de puțin timp împreună și urmează să sărbătorească de 14 februarie? Au tras lozul ghinionist.
De Valentine’s Day, cei singuri sunt puși în colțul rușinii
Cum rămâne cu persoanele care nu sunt într-o relație de Valentine’s Day? Realitatea a ajuns să imite filmele proaste de la Hollywood, în care acele persoane ajung fie să se închidă în casă și să își plângă de milă, sau să iasă cu alți prieteni singuri și să se îmbete, într-un semn de protest față de așa-zisă sărbătoare a iubirii.
Oricum ar fi, cei care rămân singuri de Valentine’s Day sunt arătați, cel puțin metaforic, cu degetul.
Devin pentru o zi copilul acela ratat din liceu, de care toată lumea făcea mișto fără un motiv exact. Segregarea aceasta scoate la iveală o preconcepție pe care am blama-o puternic în orice altă zi a anului – aceea că ești împlinit cu adevărat doar când ești într-o relație.
Valentine’s Day ne amintește că stereotipurile de gen nu sunt nici pe aproape de dispariție
În era când femeile vor, mai mult ca oricând, să își afirme egalitatea în fața bărbaților, Valentine’s Day este aici să strige în gura mare „How about no?„. În această zi magică de februarie, bărbații trebuie să se dea peste cap astfel încât să își mulțumească partenerele. Intră în responsabilitatea lor de masculi feroce să cheltuie jumătate din salariu pentru a lua cadouri cu care iubitele lor să se poată lăuda pe Facebook.
Tot ei trebuie să se asigure că nu își supără în vreun fel partenerele tocmai acum, de Valentine’s Day.
Între timp, femeile trebuie să se aranjeze ca pentru ziua nunții, să le amintească partenerilor că merită efortul. Trebuie să fie epilate, cu părul perfect și cu machiajul natural care a durat o oră de realizat la locul lui. Rolul lor este să spună „awww” la cadourile primite, să facă selfie-uri cu tot ce se poate – mai ales cu darurile și, opțional, cu partenerul. Dacă le rămâne timp în programul încărcat, e musai să își întrebe prietenele care sunt și ele în relații ce au primit – nu din interes altruist, ci din interes de tipul vreau-să-știu-dacă-ai-primit-ceva-mai-scump-ca-mine.
Originalitatea și romantismul mor cu Valentine’s Day
Trandafiri criogenați, buchete cu sute de trandafiri, brățări sau lănțișoare cu chipurile voastre, ursuleți de pluș, cutii cu bomboane, inele complicate, vouchere în diverse locuri, parfumuri scumpe, lenjerie sexy – am scăpat ceva? Cadourile de Valentine’s Day sunt variate și totuși, la fel de generice.
Fiecare din ele poartă după sine un nivel mai mic sau mai mare de cringe, dar asta nu le scade din popularitate. Când știi deja ceea ce urmează să primești, parcă se mai pierde din farmec.
Mai mult, când totul este atât de planificat pentru a ieși cum trebuie, nu simți că romantismul își pierde orice autenticitate? Pe 14 februarie, totul pare mai mult o cursă de cine iubește mai mult, a cărei miză este validarea că da, relația ta este bună, este normală, este funcțională. Acesta este modul în care vrei să dovedești ție și partenerului că sunteți o pereche bună?
Valentine’s Day te face să uiți cum este, de fapt, să iubești
Este trist când e nevoie de o sărbătoare pentru a face ceva special unul cu celălalt. Asta răpește orice spontaneitate – care, de altfel, este necesară pentru a menține interesul viu. Mai mult, cadourile și activitățile de Valentine’s Day costă – și nu puțin.
Dintre toate lucrurile, sărbătorirea iubirii nu ar trebui să fie axată pe bani și pe opulență. Demonstrarea iubirii nu trebuie să fie un mare spectacol global care te golește de bani, de nervi și de originalitate.
Sunt multe alte feluri în care îți poți arăta dragostea față de celălalt. Ele sunt cu atât mai semnificative când nu sunt făcute de dragul unei sărbători comerciale.
O duminică leneșă în pat, o plimbare simplă, o fugă în alt oraș, un maraton de filme bune, o masă pe care o gătiți împreună, un cadou micuț pe care l-ai luat pentru că îți amintea de persoana iubită – sunt atâtea alte moduri prin care îți poți arăta sentimentele fără să fii condiționat de data din calendar, trebuie doar să fii deschis să le descoperi.
, http://2012en.ro/istorie/prostia-consumerista-numita-valentines-day/

Fenomen natural incredibil în Muntenegru: copacul-izvor

Fenomen natural incredibil în Muntenegru: copacul-izvor. Un fenomen natural rar face ca, de peste două decenii, dintr-un dud să curgă șuvoaie de apă. Copacul se află în satul Dinosa din Muntenegru.
RFE/RL ne oferă un videoreportaj despre acest fenomen rarisim.
Fenomen natural incredibil în Muntenegru: copacul-izvor
Explicația? Ploile masive pot transforma un simplu copac într-un veritabil tun cu apă.
Ploaia inundă izvoarele subterane, provocând în adâncuri o presiune care începe să pompeze apă prin rădăcinile pomului. În cazul în care copacul are o gaură în trunchi, apa se adună acolo ca într-un mic bazin, iar apoi izvorăște în exterior, potrivit RFE/RL.

„Lucrul acesta se întâmplă de 25 de ani, poate chiar de mai mult timp. Pomul are mai mult de 100 de ani, poate 150 de ani”, spune un localnic, Emir Hakramaj.
, http://2012en.ro/natura/natura1/fenomen-natural-incredibil-muntenegru-copacul-izvor/

Dispare ora de vară, a hotărât U.E.

Uniunea Europeană a decis, prin majoritatea voturilor deputaților, ca anul să nu mai fie împărțit în ora de iarnă și ora de vară. Astfel, s-ar putea ca luna viitoare să nu mai fii nevoit să-ți dai ceasul înainte.
La sfârșitul anului trecut, Lituania a înaintat o cerere prin care îi cerea Uniunii Europene să renunțe la ora de vară. Asta pentru că era inutilă și punea în dificultate mare parte din locuitori. Lituania susținea că majoritatea oamenilor consideră enervant că trebui să-și adapteze ceasurile de două ori pe an.
Că are sau nu sens, nici nu mai contează. Cert este că rezoluția a fost votată de majoritatea deputaților, urmând ca România și restul statelor membre să fie o adopte, după ce își vor da acordul.
Deputații europeni au acționat în consecință, după ce au luat în calcul mai multe variante. Prima ar fi disconfortul creat de schimbarea ceasului de două ori pe an, a celui fizic dar și biologic. În plus, deși s-a crezut că zilele mai lungi din timpul verii ajută la economisirea energiei, lucrurile stau puțin diferit. Unele studii au arătat că, în mare parte, energia este economisită, dar nu la nivelul scontat. Deci e degeaba.
Dintre cei 549 de deputați prezenți, o majoritate de 384 au votat să se renunțe la cele două fusuri orare de peste an, iarnă și vară. Astfel, ora de vară ar urma să fie scoasă din practică, iar ora de iarnă să fie valabilă pe întreg parcursul anului.
Majoritatea rezoluțiilor puternice, de impact, sunt luate din considerente economice. Ideea trecerii la ora de vară îi aparține omului de știință Benjamin Franklin, propusă în secolul al XVIII-lea. Ideea orei de vară a apărut și ca o necesitate de război.
Germania și Austro-Ungaria au fost primele țări care au adoptat acest sistem în 1916. Scopul a fost economisirea rezervelor de cărbune necesare producției de război. Puterile Antantei au adoptat această reglementare un an mai târziu. Astfel, și România a adoptat pentru prima dată ora de vară în 1917. Asta până în 1943, când practica a fost suspendată.
Statele Uniunii Europene au început să adopte ora de vară începând cu 1970 pentru a economi energie după primul șoc petrolier. În România, ora de vară a fost reintrodusă în 1979. Atunci s-a stabilit ca în ultima duminică din martie, românii să-și dea ceasurile cu o oră înainte.
, http://2012en.ro/natura/natura1/dispare-ora-de-vara-hotarat-u-e/