21 decembrie 2012 – Apocalipsa ?

Inapoi la mayasi 

Maya a fost una dintre cele mai cunoscute civilizatii din Mezoamerica. Istoria maya cunoaste trei faze: perioada preclasica, care incepe in jurul anului 2600 i.Cr., clasica si postclasica, perioada care s-a incheiat cu cateva secole in urma, desi sunt voci care sustin ca populatia maya nu a disparut cu adevarat niciodata. Perioada cuprinsa intre anii 250 e.n. si 900 e.n., cunoscuta si sub numele de perioada clasica, avea sa insemne apogeul culturii mayase. Domeniile vaste pe care acestia le ocupau, incluzand teritoriul actual al Mexicului, Guatemalei, nordul Belizelor si vestul Hondurasului, au contribuit la supravietuirea si perpetuarea acestei civilizatii pentru o lunga perioada de timp.

Desi nu mayasii au fost cei care au pus bazele astrologiei, epigrafiei, scrisului sau sistemelor calendaristice, ci le-au preluat de la o puternica civilizatie antecesoare, olmecii, aceste stiinte au fost desavarsite de catre mayasi. Nici cunostintele de arhitectura si inginerie nu le erau straine. Marturie a acestui fapt stau constructiile care le-au supravietuit timp de secole: arhitectura ceremoniala, incluzand piramide care serveau drept temple, palate si observatoare astronomice, rezervoare subterane in care colectau si pastrau apa de ploaie, toate construite fara ajutorul uneltelor de metal. In jurul anului 300 e.n., mayasii au adoptat un sistem de conducere ierarhic, condus de regi si de nobili. Civilizatia s-a dezvoltat intr-un regat foarte bine structurat in timpul perioadei clasice. Societatea lor era formata din mai multe state independente, fiecare dintre ele avand atat o societate agricola rurala, cat si intinse localitati urbane, construite in jurul lacasurilor de cult. Declinul a inceput dupa anul 900 e.n., cand, din motive inca ramase neintelese, mayasii din regiunile sudice si-au abandonat orasele. Ulterior, formatiunile nordice au fost integrate in civilizatia tolteca, ceea ce le-a prelungit existenta si cultura pana in jurul anului 1200. Cateva formatiuni periferice au continuat sa existe pana la venirea conquistadorilor, la inceputul secolului XVI.

 

Calendarul cel lung, la final 

Conceptul de calendar mayas in sine este unul complex, asta deoarece nu exista doar unul, ci trei astfel de calendare. Primul dintre ele este calendarul religios, care are nevoie de 260 de zile pentru a completa un ciclu religios. Cel de-al doilea este cel solar, care are 365 de zile, numit Haab. Echivalentul a ceea ce cunostem noi in prezent a fi un an, insemna la mayasi echivalentul unui Tun, 20 de Tun inseamna un Katun, 20 de katun este echivalentul unui Baktun (aproape 400 de ani), iar 13 Baktun inseamna Marele Ciclu de 1 872 000 zile sau 5 200 de Tun, adica 5 125 de ani. Primele doua calendare erau folosite pentru a prezice influente care puteau schimba destinul, preziceri personale sau evenimente apropiate. Insa nici unul dintre ele nu contine teribila sentinta care da nastere unor dezbateri din ce in ce mai aprinse, pe masura ce momentul se apropie. Toate acestea sunt prevazute de un al treilea sistem, cel numit “Calendarul cel lung.”

Calendarul gregorian, pe care il folosim in prezent, a fost introdus in Europa in 1582. Conform acestuia, Pamantul face o orbita completa in 365,25 de zile, cu o eroare de 0.0003 %, o masuratoare destul de exacta, avand in vedere ca a avut loc in urma cu 400 de ani. Calenadrul mayas este derivat din cel al predecesorilor lor, olmecii, a caror cultura dateaza cu 3000 de ani mai devreme. Acestia, fara a avea la indemana instrumentele secolului XVI european, au reusit sa aproximeze un an in 365,2420, deci cu o eroare de 0.0002 %, o masuratoare mult mai precisa si, mai ales, facuta mult mai devreme.

Oamenii de stiinta au incercat sa coreleze sistemul de numerotare al calendarului mayas cu calendarul gregorian, inca de la inceputul acestui secol. Aceasta corelatie, cunoscuta sub denumirea de corelatia GMT, a fost finalizata in 1950. Astfel, inceputul Marelui Ciclu sau ziua 0.0.0.0.0. ii corespunde datei de 11 august 3114 I.Cr. si se termina in 13.0.0.0.0 sau 21 decembrie 2012. De-a lungul decadelor ce au urmat, multe dezbateri s-au focusat pe gasirea corelatiei exacte dintre cele doua calendare. Majoritatea cercetatorilor din domeniu sunt de acord insa ca aceasta echivalare este cat se poate de exacta, ceea ce inseamna ca intr-adevar, sfarsitul calendarului maya corespunde datei de 21 decembrie 2012.

In 21 decembrie, in timpul solstitiului de iarna, o conjunctura planetara mai putin obisnuita va avea loc: Pamantul se va alinia cu Soarele, care se va afla in mijlocul ecuatorului galaxiei Caii Lactee, alcatuind ceea ce vechii maya numeau “Copacul sfant”. Ciudata aliniere nu va fi brusca, ci este pregatita de cateva mii de ani, pentru a avea loc in data de 21 decembrie 2012, la ora 11:11 a.m. GMT. Conform credintei mayase, centrul galaxiei este uterul cosmic: loc al mortii, al transformarii, al regenerarii si al renasterii. Acest moment marcheaza finalul calendarului.

 

2012: oracole, vrajitori, prezicatoare, hexagrame, calendare, internet 

Nu doar mayasii sunt de parere ca ni se pregateste ceva. Numeroase documente, carti sau marturii pastrate par sa vina in sustinerea teoriei sabiei lui Damocles.

Cu putin timp inaintea erei noastre, traia intr-o pestera vestita Sybilla, prezicatoarea lui Apollo, care isi scria viziunile, dupa iesirea din transa, pe frunze de stejar. O parte dintre acestea au fost colectionate si pastrate in ceea ce reprezenta templul lui Jupiter. Dupa una dintre viziuni, prezicatoarea a anuntat ca viata pe Pamant va avea 9 perioade a cate 800 de ani. Conform acesteia, omenirea tocmai traverseaza ultima perioada. Pe langa asta, ea a mai prevazut ascensiunea Imparatului Constantin si nasterea lui Isus cu 20 de ani inainte, ceea ce i-a indreptatit pe multi sa o considere o precursoare a crestinismului.

I Ching sau “Cartea schimbarilor” era folosita in general pentru previziuni si sfaturi de natura personala. Citirea se facea pe baza unor hexagrame, formate din linii continue sau intrerupte, existand 64 de combinatii posibile. Insa de la un oracol personal, I Ching a devenit in ultimele decade un soi de carte a apocalipsei. Totul a pornit de la controversatul cercetator Terence McCanon, care a realizat o reprezentare grafica matematica a celor 64 de hexagrame care compuneau I Ching, din care a reiesit un soi de harta a timpului. Acesta a recunoscut un tipar in cele 64 hexagrame, pe care le-a transpus intr-un grafic, in care se regaseau date importamte ale istoriei omenirii. Diagrama incepe din anul 1000 i.e.n., momentul crearii cartii I Ching. Printre altele, McCanon a observat ca anul caderii imperiului roman sau cele doua razboaie mondiale sunt marcate grafic cu o linie descendenta, in vreme ce in dreptul datei descoperirii Lumii Noi exista o linie ascendenta. Insa curiozitatea acestui tabel grafic este data de faptul ca se incheie in dreptul datei care ii corespunde calendaristic lui 21 decembrie 2012.

O alta prezicatoare care a trait in Anglia la inceputul anilor 1 500, denumita mama Shipton, despre care se spune ca ar fi fost jumatate umana si jumatate fiinta supranaturala, vine sa sutina prezicerile altor oracole, adaugand chiar unele noi. Aceasta a anticipat corect moartea lui Henric al VIII-lea, domnia reginei Victoria, marea ciuma sau ororile celor doua razboaie mondiale si apocalipsa, cand conform viziunilor acesteia, jumatate din populatia planetei va pieri.

Una dintre cele mai exacte surse privitoare la ipotetica apocalipsa este calendarul mayas, deoarece ofera o data concreta a ceea ce va sa fie sfarsitul lumii: anul, luna si ziua. Este o predictie exacta venita de la o civilizatie care isi lua calendarul in serios, obsedata de tinerea socotelii timpului, intr-atat de exact, incat au putut prezice eclipse in viitorul indepartat. Calendarul este si profetic: 5 martie 1519 este data exacta la care mayasii au prevestit sosirea conquistadorilor condusi de Cortes. In acea zi, istoria consemneaza debarcarea capitanului spaniol pe tarmurile Lumii Noi. In 21 decembrie 2012 calendarul mayas isi incheie un mare ciclu, caruia, cel putin in aparenta, nu-i mai urmeaza nimic.

Astronomii moderni confirma calculele mayasilor. Pamantul se va afla intr-un aliniament exact cu Soarele si cu centrul Caii Lactee, un eveniment galactic care are loc o data la 25 800 ani. Nimeni nu stie exact care vor fi efectele acestui aliniament asupra Pamantului, insa geofizicienii au o teorie care vine in sustinerea prezicerilor mayase: este vorba despre fenomenul inversarii polilor, in cadrul caruia acestia isi inverseaza pozitiile, cauzand catastrofe naturale in lant care vor zgudui lumea intreaga: cutremure, tsunami, incendii care vor avea ca rezultat pagube materiale si pierderi importante de vieti omenesti. Aceasta ar fi totodata si ultima catastrofa pe care omenirea ar trebui sa o infrunte. Albert Einstein este unul dintre primii oameni de stiinta care au sustinut aceasta teorie inca din 1955. Un nou studiu al Universitatii Princeton dezvaluie faptul ca Pamantul nu se confrunta cu aceasta schimbare dramatica pentru prima data. In urma cu 800 de milioane de ani, Polul Nord se afla in mijlocul Pacificului, iar Alaska se afla la ecuator. Miscarea nu s-a petrecut brusc, ci de-a lungul unei lungi perioade de timp.

Dincolo de oracole, calendare si magicieni, stiinta moderna vine cu propria sa previziune asupra datei la care lumea se va sfarsi. Este vorba despre world wide web, care a reusit sa creeze un circuit de comunicare fara precedent in istoria omenirii. Internetul poate fi mai mult decat un simplu punct de referinta al previziunilor apocaliptice. Acesta a devenit chiar mijlocul de transmitere al unui astfel de mesaj, care de aceasta data nu apartine unei vrajitoare care traieste intr-o pestera si nici unei carti chinezesti. Profetii insapimantatoare au inceput sa apara dintr-o directie care nici macar nu este umana, un “oracol” numit “web-bot”. Programul scaneaza world wide web-ul pentru a sorta informatiile legate de viitor, avand ca rezultat o serie de profetii, care sunt in final, la fel de ambigue ca si oracolele lumii antice. Acesta incearca sa citeasca starile inconstiente ale omenirii, scanand masiv limbajul folosit in mii de site-uri web. Procesul implica mai multe programe numite “paienjeni” sau “agenti”, care citesc tot internetul, in cautarea unor anumite cuvinte-cheie. Programul a fost conceput initial pentru realizarea unor previzuni financiare, legate de bursa si de investitii. In 2001, unii programatori au observat ca rezultatele obtinute erau mai mult decat simple informatii financiare. Frazele au inceput sa se lege, sa se combine cu anumite date din calendar, incepand sa primeasca un sens. Specialistii si-au dat seama ca ar putea avea de-a face cu niste predictii legate de evenimente viitoare. Unul dintre evenimentele majore pe care dezlegarea acestor fraze le-a putut prezice sunt chiar atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001.
Daca intr-adevar acest sistem functioneaza, atunci viitorul nu arata prea roz: pe langa calamitati naturale, conflicte armate, apare si data de 2012. Web-Bot prezice ca anumite catastrofe vor lovi Pamantul la acea data, ca urmare a unei alinieri stranii a planetelor.

 

Lumea dupa 12 decembrie 2012 

Sunt voci care sustin ca mayasii nu au mai inregistrat nimic dincolo de aceasta data fatidica, insa exista documente care par sa contrazica acest lucru. Anumite ramasite ale culturii mayase vorbesc si despre alte evenimente care au loc dupa 2012. Multe dintre acestea sunt prezentate sub forma unor date foarte indepartate. Intr-una dintre tablitele inscriptionate de la Palenque, apare o alta data a calendarului, 1.0.0.00.8 5 Lamat 1 Mol, echivalentul datei de 21 octombrie 4772, cu aproape 3 000 de ani in viitor. Regele Pacal din Palenque a prezis ca la aceasta data un important eveniment mayas isi va sarbatori a 88-a aniversare, sugerand astfel ca acesta nu credea ca lumea se va termina in 2012.

In ciuda imensei publicitati si discutiilor care se desfasoara pe seama acestui eveniment ce se apropie, Susan Milbrath, curator la Muzeul de Istorie Naturala din Florida, a declarat in numele comunitatii arheologice ca nu a fost descoperit, pana in prezent, vreun document care sa ateste ca maya credea ca lumea se va sfarsi in 2012, ci doar ca in acel moment se va incheia un mare ciclu calendaristic, care fara indoiala va avea si urmari la nivel planetar, dar nu neaparat apocaliptice. “Pentru vechii maya, data reprezinta o mare sarbatoare de incheiere a unui intreg ciclu”, declara Sandra Noble, director executiv la Foundation for the Advancement of Mesoamerican Studies din Florida. In viziune acesteia, intreaga isterie mediatica declansata in jurul acestui eveniment, nu este decat o ocazie de castig pentru anumite parti. Parerea acestora este sustinuta si de E. Wyllys Andrews, director la Universitatea Tulane:”Va fi un alt ciclu. Stim cu siguranta ca civilizatia maya stia ca mai fusese un astfel de ciclu inainte, ceea ce implica si faptul ca stiau ca va urma un altul.”

Unii oameni de stiinta sunt de acord asupra faptului ca, in ciuda metodelor si mijloacelor stiintifice de care dispunem, nu putem prevedea viitorul intocmai. Pentru acestia, mesajul profetiilor este ca trebuie sa ne pastram o atitudine optimista in ceea ce priveste viitorul. Tot timpul oamenii s-au gandit ca sfarsitul lor este aproape, l-au anticipat si l-au asteptat. Pana in prezent, insa, s-au inselat de fiecare data.

 

Facts – Alte sfarsituri ipotetice 

8 septembrie 2040 – Aliniere planetara, despre care se crede ca va avea efecte nefaste asupra Pamantului, provocand, in mod special, cutremure foarte puternice
2076 – sfarsitul calendarului musulman
2240 – sfarsitul calendarului evreiesc

sursa : descopera.ro

Sumer, prima civilizatie oficiala a omenirii.

In urma cu peste opt milenii, in rodnicul tinut al stravechii Mesopotamii, lua nastere prima civilizatie a lumii. Si daca inventiile enigmaticilor sumerieni depaseau cu mult cunostintele si tehnologia vremii, punand bazele culturilor ce aveau sa le urmeze, o parte insemnata a mostenirii lor nu isi gaseste nici astazi explicatia in randul oamenilor de stiinta.

Ar fi suficient, poate, sa mentionam, intr-o ordine aleatorie, ca in Sumerul antic erau inventate : scrierea, roata, matematica, astronomia, calendarele, sistemele de irigatii, armura, carul de lupta, sabiile, barcile, harnasamentul cailor, cuiele, morile, sandalele, roata olarului, harponul, dalta, inelele, seile sau acul. Tot aici lua nastere si prima mare opera literara a umanitatii, Epopeea lui Ghilgames, descoperita in secolul al XIX-lea intre ruinele stravechiului oras Uruk, precum si prima religie politeista despre care ne-au parvenit informatii detaliate.
In fapt, istoria omenirii incepe cu sumerienii. Ei sunt cei care, practic, au facut trecerea de la preistorie catre istorie, prin inventarea scrisului si mentionarea, in premiera, a tuturor cunostintelor si credintelor pe care le aveau. Chiar daca s-a dovedit ca in Orientul Mijlociu au existat orase locuite permanent de peste 10.000 de ani (vezi cazul Ierihonului sau al Damascului), majoritatea istoricilor considera Sumerul drept prima mare civilizatie a lumii.
Si totusi, dincolo de remarcabilele realizari ale sumerienilor, intr-o epoca in care marile culturi ale lumii erau, cel mult, intr-o faza incipienta, misterele care inconjoara stravechea civilizatie sunt departe de a-si gasi o explicatie, chiar si in epoca moderna. Incercand sa pastreze obiectivitatea adevarului istoric si stiintific, va  la un scurt periplu printre cele mai mari enigme ale culturii si istoriei sumeriene.

Sistemul solar sumerian

Teoriile general acceptate astazi, despre cunostintele de astronomie ale sumerienilor, spun ca acestia remarcasera, inca de la inceputuri, prezenta pe bolta cereasca a celor cinci planete vizibile cu ochiul liber : Venus, Saturn, Jupiter, Mercur si Marte, cele care, alaturi de Soare si Luna, vor da, in majoritatea culturilor lumii, sistemul saptamanal de sapte zile.
Si cu toate acestea, descoperirea unei placute de lut sumeriene, celebra VA-243, aflata in prezent la Muzeul de Istorie din Berlin (vezi foto), soca lumea oamenilor de stiinta. Nu numai ca sistemul solar, gravat in detaliu, arata toate planetele cunoscute astazi ( inclusiv nou retrogradata de la stadiul de planeta, Pluto), ba mai mult, alaturi de cele 11 corpuri ceresti recunoscute astazi : Soarele, Luna, Mercur, Venus, Terra, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun si Pluto, apare reprezentata, la o distanta considerabila, o alta planeta, numita in mediile academice, si nu numai, Planeta X sau Nibiru.
Unii cercetatori sunt, insa, sceptici cu privire la desenul sumerian, a carui autenticitate, de altfel, se afla dincolo de orice banuiala. Conform acestora, desenul nu ar reprezenta sistemul solar ci, mai degraba, ar fi simbolul Zeului Soare, inconjurat de stele. Si totusi, asezarea respectivelor stele/planete, identica cu cea a planetelor din sistemul solar, lasa loc, pe mai departe, speculatiilor de orice natura.
Misterul se adanceste in momentul in care descoperim ca in religia sumeriana existau 12 zeitati majore, numar identic cu cel al corpurilor ceresti de pe VA-243, zeitati numite in limbajul akkadian drept Anunnaki (Cei de sange regal). Mai mult, sumerienii credeau ca originea zeitatilor lor se afla in spatiu, mai precis pe enigmatica Planeta X, acolo de unde acestia coborau pe Terra pentru a crea din lut primii oameni, intr-un loc numit E-den (legatura mai mult decat evidenta cu mitul biblic al creatiei). De altfel, zeul creator al oamenilor, Marduk, era asociat in religia sumeriana cu Nibiru, planeta considerata a fi, pe de o parte, Jupiter sau, pe de alta parte, ipotetica planeta reprezentata pe placuta de lut.
Asa cum era de asteptat, teoriile pseudo-stiintifice cu privire la eventuale influente din spatiul extrasolar in aparitia umanitatii pe Terra nu au intarziat sa apara, Zecharia Sitchin, Erik von Daniken sau Ludvik Soucek fiind doar cativa dintre autorii care au vazut in mitologia sumeriana o veritabila descriere a creatiei de sorginte extraterestra.

Misteriosul prizonier si regii giganti

”In vremea aceea s-au ivit pe pamant uriasi, mai cu seama de cand fiii lui Dumnezeu incepusera a intra la fiicele oamenilor si acestea incepusera a le naste fii: acestia sunt vestitii viteji din vechime” – Geneza 6:4;
„Acolo am vazut noi uriasi, pe fiii lui Enac, din neamul uriasilor; si noua ni se parea ca suntem fata de ei ca niste lacuste si tot asa le paream si noi lor” – Numerii 13:34
„Inainte au locuit acolo Emimii, popor mare, mult la numar si inalt ca fiii lui Enac. Si acestia se socotesc printre Refaimi ca fiii lui Enac; iar Moabitii ii numesc Emimi” – Deuteronom 2:10/11
Mitul existentei gigantilor in trecutul oamenirii exista in aproape toate culturile lumii asa cum, de altfel, exista si mitul potopului. Fiinte de staturi colosale sunt mentionate atat in credinta sumeriana, prima cunoscuta de acest gen, precum si in pasajele biblice si, mai tarziu, in miturile occidentale, cu precadere cele nordice. Dar nicaieri nu exista gravuri mai tulburatoare decat cele de pe placutele de lut din anticul Sumer, in care existenta uriasilor sa fie atat de evidenta (vezi galerie foto).
Este suficient sa aruncam o privire asupra deja celebrei VA-243 pentru a remarca statura impresionanta a regelui ce isi primeste supusii in sala tronului. Calculele cercetatorilor au aratat ca, misteriosul personaj, ridicat in picioare, ar masura aproape trei metri inaltime, fapt evidentiat si de statura minuscula a animalelor din preajma sa.
Si daca nu era de ajuns, aceleasi reprezentari apar si pe alte gravuri vechi de peste 6 milenii. Pe o placuta de lut, cu o vechime de circa 5500 de ani, apare, de asemenea, imaginea unui monarh primindu-si supusii in audienta. De aceasta data, inaltimea monarhului este de-a dreptul colosala. Nu numai ca oamenii din fata sa par niste copii, ba mai mult, acestia nu ii ajung decat la genunchi regelui asezat pe tron. O simpla estimare arata ca personajul enigmatic ar avea peste 7 metri inaltime.
Si ca misterul sa se adanceasca si mai mult, pe o a treia gravura, un nou monarh cu o statura impresionanta primeste din partea soldatilor sai un prizonier cu totul si cu totul atipic. La o prima vedere, figura inlantuita din centrul imaginii ar parea un simplu hominid. La o privire mai atenta, insa, se observa faptul ca acesta, in partea inferioara a corpului, are trasaturi insectoide. Articulatiile genunchilor sunt asezate invers fata de ale celorlalte personaje din imagini, talpile ii sunt bifurcate, si asta in timp ce spatele acestuia se continua cu o coada asemanatoare cu cea a unei libelule. De altfel, enigmatica gravura nu si-a gasit o explicatie stiintifica nici pana in prezent, singura corelatie cu mitologia sumeriana fiind cu cea a unui alt hibrid, Enkidu, creatura om-animal care apare in Epopeea lui Ghilgames.
Ca o ultima mentiunea trebuie sa amintim ca, daca istoricii argumentau statura uriasa a zeilor sau regilor din imagini prin respectul adus de supusi acestora, traducerea insemnelor cuneiforme de pe placutele de lut nu a dus la identificarea nici unui zeu din panteonul sumerian ca, de altfel, a niciunui monarh cunoscut de istorici.

sursa : descopera.ro.

Preziceri Nostradamus.Planeta X.Nibiru.Vinuri nobile.2012.Nostradamus despre Romania.Crama Nobless.Paunesti.Vrancea.OZN.UFO.211.

PERMANENT DASH BOARD ! aici.. ANUNTURI !!!

ATENTIE ! “STICKY POST !”.SUBIECTE NOI GASITI MAI JOS!

Daca sunteti interesati de un anume subiect pe care nu-l gasiti pe blog, dar care ati vrea sa fie discutat, sunteti

bineveniti sa lasati aici un mesaj..Fie voi transforma mesajul vostru intr-o postare, fie voi gasi materialul ce va intereseaza.

Daca doriti sa deveniti colaboratori ai blogului.. la fel, lasati un mesaj aici.Lectura placuta si fie

sa va mearga mintea sa dezlegati cat mai multe din enigmele prezentate aici !

Sticle Personalizate pentru Petreceri ………… Scripturi pentru Webmasteri …………… YOUR LINK HERE !

La “Comentarii” puteti lasa adresa sitului vostru si o scurta prezentare.Cele mai interesante intra pe Dasboard.

EREPUBLIK

Crestinare cu spada.Crime in numele crestinismului.

Daca studiem putin istoria si din alt unghi, invadatori barbari au fost mici copii pe langa crimele barbarilor crestini impotriva “paganilor”. In ziua de azi majoritatea sarbatorilor crestine sint sarbatorile pagane, si nasterea lui Iisus Cristos este sarbatorita in ziua de Sol Invictus, sarbatoarea pagana, ca sa dau numai un exemplu.
Dar sa revenim la crimele pe care s-a construit crestinismul, lista fiind foarte lunga voi aminti doar numai cateva.

In anul 314, imediat dupa legalizarea sa, Biserica crestina ataca paganii. Prin edictul din 315 au fost distruse templele pagane si sacerdotii pagani asasinati.
In anul 324 imparatul Constantin declara Crestinismul ca unica religie oficiala a imperiului Roman. In Dydima, in Asia Menor, devasteaza oracolul zeului Apolo si tortureaza sacerdotii pana la moarte. Expluzeaza toti paganii de la muntele Athos si distruge toate templele pagane.
In 326 imparatul Constantin, urmand instructiunile mamei sale Elena, distruge templul zeului Ascelpio in Aigeai din Cilicia si multe temple ale zeitei Afrodita din Ierusalim, Afaka in Liban, mambre, Fenicia, Baalbek, etc. In anul 330 Imparatul Constantin fura comorile si statuile templelor pagane din Grecia pentru a decora Noua Roma (Constantinopolul), noua capitala a imperiului sau.
In anul 354, un nou decret ordona inchiderea tuturor templelor pagane. Unele din ele sint profanate si transformate in bordeluri si sali de jocuri de noroc. Sint executati sacerdotii pagani. Sint arse biblioteci in diverse orase ale Imperiului. Ritualurile pagane sint declarate ilegale in anul 356 si vinovatii condamnati la moarte.
In anul 359, in orasul Skythopolis, Siria, crestinii organizeaza primul lagar de concentrare pentru a tortura si executa paganii arestati in orice parte a Imperiului.
In anul 372 imparatul crestin Valens ordona guvernatorului din Asia Menor sa extermine toti helenii si toate documentele care fac referire la intelepciunea lor.
In 27 februarie 380, un decret al imparatului Flavius Teodosius declara crestinismul ca singura religie a Imperiului Roman, cerand ca „toate natiunile supuse noua trebuie sa practice religia ce ne-a fost data de apostolul Petru”. Intr-un alt decret ii numeste „nebuni” pe toti cei care nu cred in dumnezeul crestin si interzice orice discrepanta cu dogmele Bisericii. La 2 mai 381, Teodosie interzice crestinilor sa revina la practicarea religiei pagane. In toata partea orientala a imperiului sint devastate si arse templele si bibliotecile pagane.
In 382 cuvantul „Hellelu-jah” (Glorie lui Yahveh) este impus in slujbele crestine.
In anul 391, imparatul Bizantin crestin Teodosie, a ordonat distrugerea bibliotecii din Alexandria, cu bogatii culturale absolut de neinlocuit, adapostea peste 700.000 de pergamente.
Imparatul Theodosius (408-450) a executat inclusiv copii, pentru ca s-au jucat cu resturi ale statuilor din templele pagane distruse. De acord cu istoricii crestini el „urma intocmai invataturile crestine”.
La 14 noiembrie 435, un nou decret al imparatului Teodosie II ordona condamnarea la moarte a a tuturor „ereticilor” si paganilor din Imperiu. Se proclama ca pe langa unica religie legala Crestinismul, este si Iudaismul. In anul 448 ordona sa fie arse toate cartile ne-crestine. In sec. VI paganii au fost declarati in afara legii, fara nici un drept. Torturi, asasinate, persecutii ale paganilor au durat secole. Convertirea la crestinism s-a facut cu spada. Convertirea violenta a ultimilor pagani heleni a facut-o armeanul San Nikon intre anii 850-860.

acesti salbatici au stat la baza celor mai civilizate tari din spatiul european Suedia,Norvegia,Danemarca , necontaminate inca total de erezia Uniunii Europene.

„acesti salbatici” au stat la baza celor mai civilizate tari din spatiul eurpean nu pentru ca ar fi crestinati (multi nordici sint azi adoratori ai lui Odin si se declara pagani).

Legende si superstitii despre Craciun.

Crăciunul sau Naşterea Domnului este o sărbătoare creştină celebrată la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (după calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sărbători domneşti (praznice împărăteşti) ale Bisericilor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii. În anumite ţări unde creştinii sunt majoritari, e de asemenea sărbătoare legală, şi se prelungeşte în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun. De la debutul secolului al XX-lea, Crăciunul devine şi o sărbătoare laică, celebrată atât de către creştini cât şi de către cei necredincioşi, centrul de greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, “darurilor de la Moş Crăciun”.

Crăciunul în tradiţia românească

Peste tot unde există suflare românească cu simţământ creştin, Crăciunul este una din cele mai importante sărbători religioase, este sărbătoarea Naşterii Domnului, prilej de bucurie, pace şi linişte spirituală. Este o zi în care dăruim şi primim multă iubire şi căldură sufletească. Acest lucru se remarcă în entuziasmul cu care se fac pregătirile pentru Crăciun.

 Credinţă şi legende populare privitoare la originea termenului:

Pentru lingvişti, cuvântul “Crăciun” este un cuvânt ciudat. Unii susţin că ar proveni din limba latină, şi anume din “creatio”, care înseamnă creaţie, naştere. În folclor se spune că Fecioara Maria, când trebuia să nască pe fiul lui Dumnezeu, umbla, însoţită de dreptul Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost. Ajungând la casa unui anume Crăciun, este dusă de soţia acestuia în grajd, unde dă naştere lui Iisus. De asemenea, se spune că în noaptea sfântă a naşterii lui Hristos s-au deschis cerurile şi Duhul Sfânt a coborât deasupra Fiului lui Dumnezeu, luminând grajdul în care domnea întunericul. Deci Crăciunul este o sărbătoare sfântă care aduce lumină în sufletele oamenilor.

 Colindele de Crăciun

Sărbătoarea Crăciunului este anunţată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul, pentru a vesti Naşterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiţie este “mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoţii comunităţii locale cu icoana Naşterii Domnului, binecuvântându-se casele şi creştinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului şi Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Evocând momentul când, la naşterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul naşterii, copiii – câte trei, ca cei trei magi – merg din casă în casă cântând colindul “Steaua sus răsare…”, purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul “Bună dimineaţa la Moş Ajun!”, casele frumos împodobite îşi primesc colindătorii. Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi chiar bani. Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă, cum ar fi: “Iată vin colindătorii” de Tiberiu Brediceanu, “O, ce veste minunată” de D.G. Kiriac, “Domnuleţ şi Domn în cer” de Gheorghe Cucu. Scriitorul Ion Creangă descrie în “Amintiri din copilărie” aventurile mersului cu colindele.

Colindele, precum şi obiceiurile colindelor sunt prezente şi la alte popoare, şi s-ar putea ca ele să dateze din timpul romanizării. De pildă, colinda românească “Scoală, gazdă, din pătuţ” există şi la valoni, unde aceasta e cea mai răspândită, sub numele de “Dji vén cwerî m’cougnou d’Noyé”.

 Obiceiurile culinare

Timp de 40 de zile înainte de sărbători creştinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în seara de Crăciun după liturghie. Tăierea porcului în ziua de Ignat (la 20 decembrie) este un moment important ce anticipeaza Crăciunul. Pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: cârnaţii, chişca, toba, răciturile, sarmalele, caltaboşul şi nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun, fiind la loc de cinste alături de vinul roşu preţuit de toată lumea.

 Originea termenului (etimologie)

Cei mai mulţi cercetători (Pericle Papahagi, Vasile Pârvan, Sextil Puşcariu, Teodor Capidan, Nicolare Drăganu) consideră că termenul provine din latinescul calatio cu forma sa de acuzativ calationem . La romani prin calatio se înţelegea convocarea poporului de către preoţii păgâni în fiecare zi de întâi a lunii pentru anunţarea sărbătorilor din luna respectivă, şi, prin extindere, sărbătoarea în general, căci cea mai importantă calatio era aceea de la 1 ianuarie. Este lucru bine ştiut că până către sfârşitul secolului al IV-lea, naşterea lui Hristos se sărbătorea odată cu Boboteaza la 6 ianuarie, când se obişnuia să se facă anunţarea sărbătorilor de peste an (Paşti, etc.). Şi cum celor de curând creştinaţi din Dacia şi din sudul Dunării această anunţare li se părea apropiată de sărbătoarea păgână calatio, au denumit cu acest termen sărbătoarea creştină a naşterii lui Hristos.

Alţi cercetători (între care Aron şi Ovid Densuşianu, Al Rosetti, Al. Graur ş.a.) derivă cuvântul Crăciun din etimonul creatio (cu acuzativul creationem , în latina vulgară creation / creatiun ) deci ziua creării sau a facerii lui Iisus. Deşi s-ar putea obiecta că acesta ar fi o concepţie ariană (care socoteşte că Fiul este o creatură a Tatălui), se poate răspunde că poporul care a creat termenul nu putea cunoaşte (şi nu cunoaşte nici acum) asemenea subtilităţi teologice. În reacţie la această ambiguitate, elitele bisericeşti au înlocuit aceste termen popular cu acela de sărbătoarea Născutului (tot de origine latină), aşa cum se constată în Evanghelia învăţătoare din 1642 şi în Cazania lui Varlaam din 1643, pe baza aceluiaşi termen deci cu care şi celelalte limbi neolatine (romanice) – şi nu numai – au derivat numele sărbătorii (Noël, Natale, Navidad Nativity).

Alte etimoane latine care au fost propuse de lingvişti, fără a fi convins un număr suficient de specialişti, sunt ( in ) carnationem (Lexiconul de la Buda), crastinum (Hasdeu 615) şi Christi ieiunium (Schuchardt, Literaturblatt VII, 154). Termenul apare cu diverse semnificaţii sau ca nume propriu în mai multe limbi care au fost în contact cu româna: lb. bulgara, lb. ucraineană, lb. sârbească, rusa veche şi lb. rusa (rusa modernă). ^[1]

Pe de altă parte, o posibilă etimologie poate fi legată de denumirea unei vechi sărbători păgâne a slavilor vestici şi anume Korochun [1] , Kračún, Karachun (în limba maghiara Karácsony înseamnă chiar Crăciun iar cuvântul a fost preluat odată cu creştinismul de la slavi).

 Istoria sărbătorii

Tablou german din 1457

Crăciunul este serbat de către creştini pe 25 decembrie după cel puţin trei secole de la moartea personajului principal al evangheliilor, anume începând cu secolul al IV-lea în Vest şi începând cu cel de-al V-lea secol în Est. Iniţial, sărbătoarea naşterii lui Hristos era ţinută pe 6 ianuarie, istoricii ştiind azi că ea se celebra deja în 336 e.n. la Roma. ^[2] (în Est, “Boboteaza”, serbată la data de 6 ianuarie începând cu secolul al IV-lea, celebra pe atunci naşterea, botezul şi primul miracol al lui Iisus, în timp ce gnosticii (sectă creştină considerată eretică de către creştinismul canonic) serbau aceeaşi “Epifanie” în Egipt, încă din secolul al II-lea, tot la data de 6 ianuarie, când, în viziunea lor, “Iisus s-a arătat ca Fiul lui Dumnezeu la botez” ^[3]). Sextus Julius Africanus, un creştin din secolul al III-lea, este primul care alege în 221 e.n. această dată pentru naşterea lui Iisus, care însă nu va fi celebrată încă multă vreme de către ceilalţi creştini, care preferau 6 ianuarie. ^[4]

În primele două secole creştine, a existat o puternică opoziţie la celebrarea zilelor de naştere a martirilor şi a lui Iisus. Numeroşi Părinţi ai bisericii au emis comentarii sarcastice privitoare la obiceiul păgân de a celebra zile de naştere, când, de fapt, sfinţii şi martirii trebuiau, în viziunea lor, să fie celebraţi la data matririului lor, adica la “data adevăratei lor naşteri” din prespectiva bisericii. ^[5] Mulţi creştini ai primelor secole erau scandalizaţi şi de veselia şi festivismul celebrării, pe care îl vedeau ca fiind o reminiscenţă a păgânismului, în special al Saturnaliilor romane. ^[6]

Ei aveau dreptate să afirme asta: plasarea sărbătorii naşterii lui Iisus Hristos din momentul în care aceasta a început să fie celebrată de creştini, exact la finele lui decembrie sau începutul lui ianuarie (adică 25 decembrie sau 6 ianuarie), se datora copierii tradiţiilor păgâne, căci Evanghelia nu dă nici un detaliu despre data naşterii lui Iisus. ^[7]

Din motive politice, aşa cum sugerează istoricul Edward Gibbon, ierarhia creştină a considerat copierea sărbătorilor şi a riturilor păgâne ca fiind soluţia răspândirii accelerate a cultului lor în mase, mase care pe atunci erau puternic ataşate vechilor sărbători şi practici rituale păgâne. ^[8]

Factorul pentru care primii creştini au ales datele de 25 decembrie sau 6 ianuarie ca moment al naşterii zeului lor, a fost deci că la aceste date, în lumea romană, germanică şi orientală se celebrau diverse date de naştere ale altor zei. ^[9] Povestea unui zeu salvator născut din fecioară pe 6 ianuarie sau 25 decembrie, nu era deloc nouă, cele mai multe culte păgâne ale vremii adorând câte un astfel de zeu. Astfel, pe 6 ianuarie, data solstiţiului egiptean, era celebrată revărsarea apelor Nilului şi în “cultele misterelor” locale naşterea “eonului” din fecioară. ^[10] Epifaniu, scriitor creştin, redă în lucrare sa ritul celebrărilor din 6 ianuarie şi semnificaţia acestuia la egipteni şi la arabii “Petra”-ei (Eleusa, unde se serba naşterea pruncului-zeu Dusares din fecioară. Alt scriitor creştin, anume Ipolit, descrie cum la Eleusis, în Grecia, se celebra tot atunci sărbătoarea misterelor, când ierofantul exclama la naşterea pruncului sacru: “Fecioara care era grea a conceput şi a născut un fiu!”. Tot pe 6 ianuarie grecii sărbătoreau naşterea zeului Dionisie, zeul care ca şi Iisus, transforma apa în vin.

O sărbătoare populară la Roma celebra pe 25 decembrie naşterea Soarelui neînvins (Dies Solis Invicti Nati, Deus Sol Invictus), ca simbol al renaşterii soarelui şi alungării iernii (ca şi Saturnaliile). Odată ce creştinii au abandonat celebrarea naşterii zeului lor pe 6 ianuarie optând pentru data de 25 decembrie, scriitorii creştini fac frecvente legături între renaşterea soarelui şi naşterea lui Hristos. . ^[11] Triburile nordeuropene (germanice) celebrau şi ei la aceeaşi dată “Iule”, pentru a comemora “renaşterea soarelui dătător de lumină şi căldură”, de maniera în care şi creştinii spuneau despre zeul lor născut tot atunci, că este “Lumina lumii”. ^[12] Reprezentările numismatice romane ale lui Sol invictus prezintă adesea un chip cu o coroană de raze, aşa cum în primele reprezentări creştine Iisus avea şi el o coroană de spini. Astfel că, în secolul al V-lea chiar, în vremea papei Leon întâi, erau creştini care afirmau că serbează nu atât naşterea lui Hristos, cât a zeului-soare, fapt care l-a determinat pe acest papă să-i mustre pe rătăciţi, însă nu negând cumva că trebuie cinstit zeul-soare, ci doar că nu trebuie cinstit mai mult decât Hristos (Sermo XXII) ^[13]

Unul dintre zeii cei mai populari la Roma în perioada ridicării creştinismului, anume Mitra, avea şi el ziua de naştere serbată pe 25 decembrie. Mitra era un zeu persan al cărui cult şi rit era şi foarte asemănător creştinismului, aşa cum constata scriitorul creştin Iustin Matir în Apologia sa prin secolul al II-lea, aşa cum va remarca mai târziu şi Tertulian la debutul secolului III. (De praescritione haereticorum) ^[14] Pe la mijlocul secolului al III-lea, Sfântul Ciprian cartaginezul, clama extaziat: Oh, ce magică lucrare a Providenţei că ziua în care Soarele s-a născut … Hristos şi el se naşte! ^[15] Creştinii secolului al III-lea credeau că creaţia lumii a avut loc la echinocţiul de primăvară, pe atunci plasat pe 25 martie; prin urmare, noua creaţie prin “întruparea lui Hristos” (concepţia), trebuia, în viziunea lor, să aibă loc tot pe 25 martie, moment de la care numărându-se 9 luni (sarcina, gestaţia) se obţinea data de 25 decembrie. ^[16]
Sărbătorile din jurul solstiţiului de iarnă au, după cum se vede, o origine precreştină. Ele sunt legate în mod indisolubil de evenimentele astronomice care au loc în acea perioadă.
(Traducere din Wikipedia varianta în engleza) [2] “Evenimentele astronomice, care în vechime permiteau stabilirea datelor pentru monta animalelor, semănături și măsurarea rezervelor de hrană pentru iarnă între recolte, ne permit să înțelegem apariția diferitelor mitologii și tradiții culturale. În noaptea solstițiului de iarnă, un observator aflat în emisfera nordică poate observa cum cele trei stele din centura lui Orion se aliniază cu cea mai strălucitoare stea din est, Sirius, indicând puntcul unde va răsări soarele în dimineața de după solstițiul de iarnă. De la data solstițiului de vară, soarele a descris un arc de cerc descrescător de-a lungul cerului sudic. La data solstițiului de iarnă, soarele își oprește coborârea pe cer iar durata de lumină zilnică atinge minimul pentru 3 zile, timp în care soarele nu își modifică poziția pe orizont. După acest moment soarele își începe ascensiunea pe cerul nordic iar durata zilelor începe să crească. Bazându-se pe aceste fapte, multe culturi dau acestui interval interpretarea unei renasteri a soarelui și a unei întoarceri a luminii. Această întoarcere este sărbătorită din nou la data echinoxului de primăvară, când durata zilei o egalează pe cea a nopții. (n.trad., dată de care se leagă în creștinism sărbătorirea Paștelui) “

from wikipedia

—————-

La fel ca orice alta sarbatoare crestina sau nu, si Craciunul are o serie de legende si superstitii, care s-au transmis de-a lungul anilor, de cele mai multe ori prin viu grai. Bineinteles, gradul acestora de veridicitate nu poate fi verificat, majoritatea facand parte din traditia noastra populara. Nu suntem obligati sa le dam crezare, dar este bine sa le cunoastem .

Legende vechi
“O legenda spune ca Maica Domnului, fiind cuprinsa de durerile facerii, cere adapost lui Mos Ajun. Acesta, motivand ca este om sarac, o refuza, indrumand-o spre fratele sau mai mare si mai bogat Mos Craciun. Acesta era stapanul staulului unde au fost gazduiti Iosif si Maria. Mos Ajun era credincios de noapte la paza vitelor. Mos Ajun i-a spus lui Mos Craciun ca Maria statea sa nasca si Craciun si-a trimis sotia sa o moseasca. Dupa nastere, el l-a ascuns pe Iisus sub un mar si, culegand fructe, le azvarlea de bucurie, ca semn de darnicie, copiilor care treceau pe acolo. Mos Ajun a murit curand dupa aceea si Craciun l-a ingropat sub pomul unde fusese pus intai Iisus”, a mentionat etnologul Roxana Cornea, din cadrul Centrului pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Brasov.
O alta legenda spune faptul ca, fara acordul sotului, Craciuneasa o primeste in gazda pe Fecioara Maria, oferindu-i adapost in grajd. Afland acest lucru, Craciun se infurie si ii taie mainile sotiei sale. Maica Domnului avu puterea de a i le lipi la loc. Aceasta minune il converti pe Craciun la crestinism. De bucurie ca nevasta sa a scapat nevatamata de pedeapsa lui necugetata, Craciun aprinse un rug din trunchiuri de brad in curtea lui si juca o hora cu toate slugile lui. Exista legende legate si de bradul de Craciun. Despre acest subiect, una dintre ele este despre calugarul englez Sfantul Boniface, care a vrut sa impiedice un copil a fi sacrificat si a taiat copacul unde acest lucru avea sa se intample.
La locul unde pomul a fost taiat, un mic bradut a inceput sa creasca, iar el a convins localnicii ca acesta era Pomul Vietii, simbolizand viata lui Hristos. Mai exista o poveste, despre Martin Luther, care a mers intr-o noapte prin padure si a vazut stele licarind printre crengile unui brad.
I-a placut aceasta imagine atat de mult incat a vrut sa o arate si altora, asa ca a facut o copie folosind mici lumanari.
Acestea sunt, insa, doar niste povesti, despre care nu vom sti niciodata daca sunt adevarate sau nu.

Povestea lui Mos Craciun
Legenda Mosului Craciun este veche de sute de ani si este derivata din povestea Sfantului Nicolae. Se crede ca Sfantul Nicolae s-a nascut in jurul anului 280 d.Hr. in Patara, langa Myra, in moderna Turcie.
Foarte admirat pentru credinta si bunatatea sa, Sfantul Nicolae a ajuns subiectul multor legende. Se spune ca el a renuntat la o parte din averea sa si a decis sa calatoreasca in zonele rurale pentru a-i ajuta pe oamenii saraci de aici. Pana in perioada Renasterii, Nicolae era cel mai popular sfant din Europa. Chiar si dupa Reformarea Protestanta, cand venerarea sfintilor a inceput sa fie descurajata, Sfantul Nicolae si-a mentinut reputatia pozitiva, in special in Olanda.

O serie de superstitii
Se spune ca aduce ghinion sa porti pantofi noi de Craciun. De asemenea, un cer senin de Craciun anunta un an roditor, iar daca bate vantul de Craciun, se anunta ghinion. Nu e bine ca intre Craciun si Anul Nou sa se tricoteze, sa se coase, sa se spele rufele. Este bine sa aveti pe masa de Craciun crengute de vasc, pentru ca aduce noroc. Daca faceti baie in ziua de Craciun, veti ramane curati tot anul, iar daca mancati mere in ajun de Craciun, veti fi sanatosi tot anul. Se spune, de asemenea, ca cei nascuti de Craciun sau de Anul Nou sunt norocosi. Maramuresul e plin de tot felul de superstitii legate de seara de Ajun. Multe practici din Ajun au ca principala grija vitele din batatura, dandu-li-se mancare pe saturate, ca doar in aceasta noapte “s-a nascut Hristos in iesle”.
Pentru a avea “frupt” vacile, era bine sa nu se imprumute nimic din casa in toata aceasta perioada, focul (deloc intamplator!) si aluatul dospit trebuind sa fie foarte bine pazite si nicidecum imprumutate.

——————–

Craciunul - singurul cuvint in limba romana care desemneaza Nasterea Domnului.

La romani amintirea acelor vremuri este inca proaspata, de vreme ce in unele sate banatene si transilvanene ziua de 1 ianuarie se numeste Craciunul Mic, nu Anul Nou. In spatiul sud-est european, Craciunul a fost o sarbatoare solstitiala, cind oamenii celebrau divinitatea solara.

Termenul de “mos” indica virsta zeului adorat, care trebuie sa moara si sa renasca impreuna cu timpul calendaristic. Peste sarbatoarea autohtona a Craciunului s-au suprapus Saturnaliile romane (la inceputul mileniului 1 i.H. zeul Saturn se celebra intre 17 si 23 decembrie). In satele de pe Valea Muresului, Craciunul este inca legat de anumite credinte populare care se pastreaza si in prezent, iar obiceiul de a oferi daruri isi are originile intr-o legenda pe care numai batrinii o mai cunosc.

Legendele spun ca Mos Craciun era un cioban rau, care nu a vrut sa o lase pe Maica Domnului sa nasca in staulul sau. In satul Harpia, oamenii cred ca daca primul care intra in casa de Craciun este un barbat este un semn de bunastare si sanatate pentru anul urmator. Pentru a atrage binele asupra caselor lor, oamenii tin masa intinsa toata noaptea.Colindatul este unul dintre obiceiurile de Craciun care se pastreaza cel mai bine in toate satele romanesti, inclusiv cele din judetul Alba. Pe linga mesajul mistic, multe obiceiuri practicate in aceasta zi sint legate de cultul fertilitatii si de atragerea binelui asupra gospodariilor. Copiii din satele de pe Valea Secasului pornesc sa colinde pe la casele oamenilor, iar gazdele trebuie sa-i primeasca pe colindatori. In unele sate se mai pastreaza si un alt obicei: cel mai in virsta membru al familiei trebuie sa arunce in fata colindatorilor boabe de griu si de porumb. Batrinii spun ca daca boabele peste care au trecut colindatorii vor fi date gainilor, acestea vor fi spornice la ouat. Ei cred, de asemenea, ca vor avea o recolta foarte buna in anul urmator daca vor amesteca saminta pe care o vor pune in brazda cu boabele folosite in ajun la primirea colindatorilor.

Craciunul nu a fost intotdeauna asa cum il vedem acum. De altfel, el a devenit sarbatoare legala abia in secolul al XIX-lea. Nu au existat nici brazi si nici Mos Craciun dintotdeauna. Si nici macar colinde… Unul dintre cele mai indragite obiceiuri de Craciun, colindatul, era pe vremuri interzis. Cel care a decis ca muzica este nepotrivita pentru o zi solemna cum este Craciunul a fost Oliver Cromwell, care in secolul al XVII-lea a interzis colindele.

Cel mai vechi cintec crestin de Craciun este “Jesus refulsit omnium”, compus de St. Hilary din Poitiers, in secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere dupa un colind englezesc este unul scris de Ritson, in 1410. In 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anuntat cu o zi inaintea Craciunului ca orga bisericii sale s-a stricat si nu poate fi reparata la timp pentru slujba de Craciun. Foarte trist din aceasta pricina, el s-a apucat sa scrie trei piese care sa poata fi cintate de cor, acompaniat la chitara. Una dintre ele era “Silent Night, Holy Night”, care astazi este cintata in peste 180 de limbi de milioane de persoane.

Cea mai vinduta piesa de Craciun din toate timpurile este “White Christmas” a lui Bing Crosby, din filmul clasic “Holiday Inn”. Peste 30 de milioane de exemplare din acest single au fost vindute in intreaga lume. O alta poveste mai putin cunoscuta legata de Craciun este faptul ca in secolul al VII-lea calugarii foloseau forma triunghiulara a bradului pentru a descrie Sfinta Treime. In jurul anului 1500, oamenii au inceput sa vada in bradul de Craciun un simbol al copacului din Paradis si au atirnat in el mere rosii, simbol al pacatului originar. In secolul al XVI-lea, familiile crestine au inceput sa decoreze brazii cu hirtie colorata, fructe si dulciuri. Dar mai inainte, in secolul al XII-lea, oamenii obisnuiau sa atirne brazii de Craciun in tavan, cu virful in jos, ca simbol al crestinatatii. Inca nu este clara originea acestui gest.

Astazi stim ca Iisus nu s-a nascut la 25 decembrie, ci cindva in martie. Decembrie a fost ales pentru aceasta sarbatoare pentru a coincide cu sarbatorile romane pagine dedicate zeului Saturn (Saturnalii) si Mithra (vechiul zeu al luminii), o forma de venerare a Soarelui.

Primii crestini nu celebrau nasterea lui Iisus. Sarbatoarea nasterii era considerata in luna septembrie, o data cu Ros Hashana (sarbatoare din calendarul iudaic). In anul 264, Saturnaliile au cazut in 25 decembrie si imparatul roman Aurelian a proclamat aceasta data “Natalis Solis Invicti”, festivalul nasterii invincibilului Soare. In anul 320, Papa Iuliu I a specificat, pentru prima data oficial, data nasterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie.

In 325, imparatul Constantin cel Mare a introdus oficial Craciunul ca sarbatoare care celebreaza nasterea lui Iisus. De asemenea, el a decis ca duminica sa fie “zi sfinta” intr-o saptamina de sapte zile si a introdus Pastele cu data variabila. Cu toate acestea, cele mai multe tari nu au acceptat Craciunul ca sarbatoare legala decit din secolul al XIX-lea. In Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a adoptat Craciunul ca sarbatoare legala, in 1836. Oklahoma a fost ultimul stat, in 1907. Pe vremuri, nici spiridusii nu erau ce sint acum. Ei furau cadourile de sub brad, nu le aduceau.

Conceptul de spiridusi de Craciun provine din credinta straveche ca gnomii pazeau casa omului de spiritele rele. Spiridusii au fost iubiti si uriti, pentru ca desi uneori se purtau cu bunavointa puteau foarte usor sa se transforme in niste fiinte rautacioase si nesuferite, atunci cind nu erau tratati cum se cuvine. Perceptia cea mai raspindita era ca ei erau dupa cum era si persoana cu care aveau de a face, rautaciosi sau draguti. In Evul Mediu, ei mai degraba asteptau daruri decit sa le faca. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea spiridusii au devenit prieteni ai lui Mos Craciun.

Mos craciun a fost imbracat la inceput in haine verzi, in ani 20 sub enorma presiune de marketing executata de Coca-Cola, Mos Craciun s-a imbracat in rosu … si asa a ramas pana astazi.