Manuscrisele de la Marea Moarta

Acum 50 de ani în câteva pesteri din desertul Iudeii nu departe de tarmul de nord-vest al Marii Moarte au fost descoperite întâmplator stravechi manuscrise religioase, texte în parte cu caracter canonic dar si apocrife, cunoscute astazi sub denumirea de Manuscrisele de la Marea Moarta. Aceasta descoperire a fost considerata cea mai importanta de acest fel, de la descoperirea în 1844 si în 1859 a tezaurului de manuscrise aflate în mânastirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai.

Descoperirea primelor manuscrise în desertul Iudeii a fost pur întâmplatoare. În primavara anului 1947 sau poate chiar 1945, nu se stie cu precizie nici data nici împrejurarile când a avut loc aceasta descoperire epocala, beduinii din desertul Iudeii pasteau caprele si oile în regiunea Wadi Qurman. Un tânar beduin, Mohamed eb-Dib (Mohamed Lupul) cautând o capra ratacita de restul turmei a descoperit într-una din multele pesteri raspândite în zona, niste suluri din piele scrise în ebraica si care mai târziu s-au dovedit a avea o vechime de peste 2000 de ani.

De la descoperirea lor de catre pastorii beduini manuscrisele au avut parte de o viata, am putea spune plina de aventuri, trecând de la un proprietar la altul, devenind obiecte de tranzactie comerciala sau lasate în asteptare pentru descifrare sau comercializare.

Evenimentele legate de aceste manuscrise se desfasoara în jurul a trei institutii situate în orasul Ierusalim: manastirea siro-iacobita de rit monofizic ( biserica siro-iacobita este o ramura a crestinismului care nu recunoaste dogma oficiala crestina despre dubla natura,umana si divina, a lui Iisus, ci numai pe cea divina), Scoala americana de studii orientale si Universitatea din Ierusalim.

Astfel în 1947 cativa pastori din tribul taamnirilor veniti la Bethleem pentru a-si vinde produsele si a-si cumpara marfurile necesare au oferit spre vânzare, unui anticar, câteva manuscrise pe pergament, pentru o suma modesta. Acesta a refuzat si atunci beduinii s-au adresat unui negustor care avea si un atelier de cizmarie, pentu cumpararea bucatilor de piele. Acest negustor, Halila Iskander, cunoscut si sub numele de Kando, fiind membru al comunitatii siro-crestine a realizat ca se afla în fata unor manuscrise vechi si îl înstinteaza pe mitropolitul bisericii, Mar Atanasie, care era si staretul manastirii Sfântul Marcu. Acesta nu cunostea limba manuscriselor dar si-a dat seama cu sunt foarte valoroase pentru ca ele proveneau din regiunea Qurman, regiune nelocuita de secole, fapt ce oferea garantia vechimii lor. Staretul a vrut sa ia legatura cu beduinii dar taamirii plecasera.

Un timp nu s-a mai auzit nimic despre aceste manuscrise, dar Kando, negustorul a carui pravalie era cautata de beduini, a fost înstiintat sa-i anunte pe pastori ca staretul era interesat de cumpararea bucatilor de piele.

Astfel s-a reusit cumpararea unora dintre aceste manuscrise, unele de catre staretul Atanasie iar altele, mai putine de catre profesorul Sukenik de la Universitatea din Ierusalim., în total sapte suluri.

Doua dintre suluri cuprindeau fragmenete ale aceluiasi manuscris , asa-numitul Statut al comunitatii iar printre celelalte se afla textul complet al Cartii prorocului Isaia. De pe un sul prost conservat oamenii de stiinta au descifrat numle Lamateh si l-au intitulat Apocalipsul lui Lamateh, ca mai apoi dupa ce a fost desfasurat si restaurat sa primeasca numele de Apocriful Genezei caci continea povestea înflorita a Cartii Facerii din Biblie.

Profesorul Sukenik este cel dintâi care a publicat descrierea primelor manuscrise, în 1948 sub titlul Sulurie tainuite. Prima editie integrala a textelor celor sapte suluri a aparut mult mai târziu, dupa moartea profesorului Sukenik, sub îndrumarea elevilor si colaboratorilor sai care i-au continuat munca, în special a fiul sau Ygal Yadin. Au aparut întâi descrierea primelor sase suluri în ebraica si mai apoi al saptelea în engleza, acestea fiind o mica parte a textelor cunoscute sub numele de “Manuscrisele de la Marea Moarta”.

În decursul timpului staretul manastirii Sfântul Marcu, Atanasie, întelegând valoarea adevarata a manuscriselor a continuat cercetarea pesterilor din desert cu ajutorul oamenilor manastirii si desi a declarat ca nu a mai gasit nimic, este posibil sa fi gasit totusi fragmentele ce lipseau din manuscrisele achizitionate, precum si alte materiale, pe care mai târziu le-a oferit spre verificarea competenta a specialistilor, pentru a se convinge înca o data de autenticitatea lor, dar declarând ca aceste manuscrise au fost gasite în incinta manastirii. Era poate o masura de protectie, pentru ca acestea sa nu intre în posesia statului pe teritoriul caruia fusesera gasite.

Nu se stie însa câte manuscrise s-au pierdut în perioada lunga a cautarilor de catre pastorii seminomazi care nu stiau sa le mânuiasca pentru a le proteja si a nu le deteriora si pentru care ele reprezentau doar o sursa de venit.

O buna bucata de vreme aceste cautari de noi manuscrise si descifrari ale manuscriselor deja cunoscute au trenat desi în zona se gaseau multe institutii stiintifice specializate în filologie clasica si studii biblice. O explicatie ar fi framântarile politice ce aveau loc în zona si aparitia celor doua state noi, Iordania si Israel care au împartit în doua orasul Ierusalim si astfel institutiile s-au trezit despartite unele de altele, comunicarea fiind îngreunata de problemele politice.

În anii care au urmat de la descoperirea primelor manuscrise au fost cercetate în jur de 300 de pesteri, naturale sau sapate de mana omului; multe dintre acestea erau goale. În circa 30 de pesteri s-au gasit resturi de cultura materiala de interes minor pentru stiinta dar în alte 11 pesteri din regiunea Qumran si de la Wabi Murabb’at ca si în ruinele manastirii Sfântul Sava s-au gasit depozite de manuscrise de valoare, achizitionate fie de la beduini, fie de la negustori care le cumparasera de la pastorii taamiri.

În total au fost descoperite asemenea manuscrise (precum si monezi si alte obiecte ) în jur de 40 000 fragmente reprezentând vestigiile a aproximativ 600 de carti, scrise în piele (pergament), papirus si tablete de cupru în opt limbi si dialecte, texte cuprinzând o perioada de un mileniu( secolul al III-lea î.e.n. – secolul al VII-lea e.n.).

Cele sapte mansucrise din prima pestera (achizionate în mare parte de staretul Atanasie si pe de alta parte de profesorul Sukenik) sunt însa printre cele mai importante.

La studierea manuscriselor descoperite în desertul Iudeii au participat paleografi, arheologi, filologi istorici, cercetatori ai artei antice, etc.

Compararea acestor manuscrise cu altele gasite cam în aceasi regiune, cu caractere asemanatoare, la fel de vechi, precum si cu alte documente descoperite de-a lungul secolelor poate conduce la concluzia ca manuscrisele ascunse în împrejurimile Marii Moarte de comunitatea din Qurman au fost scoase la diferite date, însiruite de-a lungul secolelor. Se poate însa ca nu fiecare descoperire sa fi fost consemnata în scris si nu toate au ajuns pâna în zilele noastre. Printre manuscrisele asemanatoare putem da exemplu manuscrisele descoperite în 217 în apropiere de Ierihon, de catre Origene, teolog vestit al crestinismului primitiv, manuscrise continând o versiune greaca a Cartii Pasalmilor alaturi de alte carti în greaca si ebraica, într-un vas de argila si scrisoarea mitropolitului nestorian la Seleuciei, Timotheos , miytropolitului Sergios al Elamului în care arata o întâmplare asemanatoare cu cea din Qurman : decoperirea într-o pestera, lânga Ierihon, de catre niste vânatori, a unor carti, printre care peste 200 de psalmi ai lui David, unele versete ale Bibliei si citate din Noul Testament.

Deci se pot trage doua concluzii din descoperirile facute. Una ar fi existenta unei “secte a pesterilor” în regiunea Marii Moarte, dovezi în acest sens întinzându-se pe doua milenii, ea fiind atestata în timpul domniei împaratului Augustus (anul 31 î.e.n – 14 e.n) apoi descoperirea lui Origene din anul 217 a manuscriselor din pesterile de lânga Ierihon, iar în anul 800 mitropolitul Timothes relateaza despre descoperirea unor manuscrise într-o încapere sapata în stânca si în fine descoperirea tot în vase de lut a manuscriselor din pesterile din regiunea Qurman, nu departe de Ierihon, a celebrelor Manuscrise de la Marea Moarta.

Alta concluzie este legatura care ar exista între comunitatea din Qurman si secta karaimilor. Aceasta ipoteza pare a fi confirmata de un manuscris din Qurman care este o versiune mai veche a unui manuscris al karaimilor gasit înt-o sinagoga din Cairo. Exista asemanari evidente între ideologiile comunitatii din Qurman si secta iudaica a karaimilor-care îsi spuneau Fii Bibliei-, care a aparut în secolul al VIII-lea în Asia Mica, raspândindu-se apoi în Egipt, Spania, Crimeea, Caucaz, Lituania.

Numele de Qurman nu figureaza în Biblie si nici în vechea toponimie a Palestinei. Unii cercetatori sunt de parere ca aceasta este traducerea araba a denumirii ebraice Gomora.

Când au fost folosite prima oara pesterile din regiune nu se stie. Este sigur ca ele au fost abandonate în anul 70 în timpul rascoalei împotriva stapânirii romane. În Iordania pe o terasa de marmura de lânga Marea Moarta s-au descoperit ruinele unei cladiri mari, cu multe încaperi, cu constructii anexe, cisterne, apeducte, precum si încaperi de copiat manuscrise. Numele arab al locului este Khirbet Qurman adica ruinele Qurman. S-au descoperit aici 1100 de amfore, în apropiere un cimitir cu 1000 de morminte, monede din perioada primilor procuratori ai lui Augustus si pâna la izbucnirea rascoalei din anul 67. Se pune întrebarea cine erau locuitorii asezarii din regiunea Qurman. Probabil ca acestia nu locuiau tot timpul în pesteri ci numai în vremuri vitrege si tot acolo îsi ascundeau si manuscrisele în vase de lut. La mica distanta de vechile cladiri s-a descoperit o pestera artificiala în care se aflau mii de fragmnete de manuscrise în ebraica si arameica, provenind de la 400 de carti, biblioteca a comunitatii din Qurman. Autenticitatea acestor texte nu poate fi pusa la îndoiala deoarece falsificarea lor ar fi imposibila iar testele cu carbon 14 au dovedit vechimea lor.

Cel mai important manuscris îl constituie Statutul comunitatii (initial primise alt nume: Manual de disciplina). Fragmente ale aceluiasi text, mai mult sau mai putin îngrijite, au fost descoperite în mai multe pesteri ceea ce dovedeste ca reglementa viata comunitatii si ca era socotit deosebit de important daca la ivirea unei primejdii fiecare cauta sa-si puna la adapost propiul exemplar.

Statutul vorbeste despre un întemeietor, obiect al veneratiei membrilor comunitatii, caruia i se spune “învatator al dreptatii” sau “unicul Legiuitor”. Membrii comunitatii practicau unele ritualuri care se reîntâlnesc mai târziu la crestini, precum botezul si masa sfânta. Cecetatorii au observat imediat asemanarea cu unele paragrafe din manuscrisul descoperit la Cairo denumit Documentul de la Damasc, document în care se vorbeste de asemenea despre “Învatatorul dreptatii”.

Polemicile, discutiile, interpretarile, studiul manuscriselor de la Marea Moarta au continuat ani si ani de-a rândul.

Problema cea mai aprig discutata a fost legatura dintre comunitatea din Qurman (pe care unii o considera ca ar fi esenieni, altii doar o ramura a esenienilor ) si crestinismul primitiv. Aceasta deoarece exista o serie de analogii, asemanari dintre practicile acestei comunitati si crestinismul primitiv. Asemanarile dintre “Învatatorul dreptatii ” care a murit pentru ideile sale cu cel putin 100 de ani înaintea lui Christos a suscitat dicutii care poate mai continua. Oricum manuscrisele de la Marea Moarta au declansat adevarate revolutii în studierea Bibliei si a Noului Testament.

Astfel descoperirea întâmplatoare a pastorului nomad a dus la discutii patimase legate de controversatele probleme din istoria religiilor: problema originii si a izvoarelor crestinismului.

În cadrul acestor discutii la care participa filologi, paleografi, arheologi, teologi istorici, publicisti de cele mai diferite nuante, si pe masura descifrarii si studierii textelor, a acumularii de material faptic s-au conturat trei directii: cei care peldeaza în favoarea legaturii indusolubile între manuscrisele de la Qurman si literatura Noului Testament, clericii si teologii ortodocsi care vad în interpretarea continutului manuscriselor o subminare a tezei fundamnetale a religiei crestine privind esenta divina a lui Christos si unicitatea “revelatiei “sale si a treia categorie , adeptii asa numitei orientari “liberale” sau “istorice” care se situeaza între celelalte doua. ” Crestinismul nu s-a nascut din vid ” este premisa de la care pornesc acestia din urma. Orientarea acestora este limpede: ideologia crestina nu este originala, cum nu sunt originale nici organizarea sociala si ritualurile comunitatii crestine primitive. Caracterul specific al crestinismului este dat de esenta divina a întemeietorului sau si fapta sa expiatoare.

Informatiile furnizate de Manuscrisele de la Marea Moarta ilustreaza nu numai mediul istoric concret si atmosfera spirituala în care au luat nastere primele comunitati crestine, dar aduc si unele date noi cum ar fi cea a “Învatatorului dreptatii” care nu este mentionat în vreun alt izvor cunoscut. De asemenea aceste manuscrise pun la dispozitia cercetatorilor izvoare autentice pentru studierea miscarilor social politice si ideologice din Siria si Palestina prcum si despre Iudeea.

Diferite stiinte si discipline ( filologia, lingvistica, paleografia -grafia si tehnica scrisului, lexicul, sintaxa limbii vorbite în acea epoca, istoria si evolutia alfabetului-, istoria dreptului -practica juridica în Palestina, dreptul babilonian, dreptul egiptean-, geografia si toponimia ) gasesc în textele manuscriselor de la Marea Moarta teren de cercetare.

Dintre cele 40 000 de fragmente de manuscrise descoperite în regiunea Marii Moarte s-a publicat destul de putin. Mare parte a manuscriselor se afla poate înca în curs de descifrare si editare si nu este exclus sa apara noi date despre primele comunitati crestine.

Manuscrisele de la Marea Moarta îsi merita pe deplin aprecierea de cea mai importanta descoperire arheologica din perioada postbelica.

Zeitgeist – o mistificare ?

AICI PUTETI URMARI DOCUMENTARELE !

Indiscutabil, este cel mai vizionat documentar independent distribuit pe internet, notorietatea sa in randul tinerilor depasind productii consacrate cu bugete de milioane de dolari. De cand a fost lansat si pana in prezent si-a castigat un numar consistent de fani, iar faima sa – in randul populatiei avide de conspiratii si dezvaluiri senzationale – este in continua crestere. Cu toate acestea, structura pe care e construit Zeitgeist se poate prabusi in orice moment. Ce ai spune daca ai afla ca tocmai documentarul care te indeamna sa iesi de sub valul de minciuni cu care esti sufocat si intoxicat de mass-media, iti ascunde Adevarul, inselandu-te cu buna stiinta?

Cea mai mare dintre conspiratii

In acest ultim episod al maratonului Descopera Teoria Conspiratiei, am ales sa abordam tema Zeitgeist pentru ca documentarul din 2007 care isi propune sa curete lumea de miturile si mistificarile religioase, politice si economice este emblematic pentru scheletul motivational si non-logica persuasiva pe baza carora sunt construite, in genere, majoritatea teoriilor conspiratiei. De altfel, la granita sofismului, o ipoteza secundara, lansata – culmea! – tot de adeptii teoriei conspiratiei, afirma ca intreaga mascarada a senzationalelor dezvaluiri despre tot ceea ce se petrece in ascuns – de la conjuratiile in sine ale celor care ne conduc din umbra, la monstruoasele masinatiuni pe care acestia le alimenteaza pentru a ne subjuga –, totul nu este, de fapt, decat o grosolana manipulare informationala. Iar cea mai mare conspiratie ar fi insasi teoria conspiratiei, un subgen al yellow journalism-ului aparut in sec. XIX, curent precursor al presei tabloide de azi, in care majoritatea stirilor si articolelor erau fie inventate, fie generos “ajustate” cu un potop de info-podoabe impresionante – falsuri mesterite de ziaristi talentati (intr-o vreme in care nu existau mijloace de informare alternative precum internetul si televiziunea, iar radioul era in epoca pionieratului), menite sa tina cititorii cu sufletul la gura si sa securizeze vanzarea gazetei zi de zi.

O legiune de dracusori pe burtile carora sta scris stiri cu crime, scandal, abuz, mita etc. ies dintr-o masina de tiparit. Caricatura a aparut pe 21 noiembrie 1888 in revista americana satirica Puck intr-un numar dedicat demascarii stirilor si articolelor inventate din presa “galbena” (denumita astfel dupa culoarea hartiei pe care era tiparita).

Candoarea acestei ipoteze vine tocmai din chestionarea scopurilor unei asemenea manevre. Atunci, ca si acum, – zice-se –, de la povestile emotionante despre tot felul de monstri, creaturi fantastice, vrajitori, necromanti si ocultisti (subiectele predilecte ale presei de scandal in anii 1800) la dezvaluirile socante despre extraterestri, guverne din umbra, dezastre “naturale” provocate artificial si boli inventare in laborator, intregul arsenal conspirationist ar fi fost lansat asupra noastra tocmai pentru a ne distrage atentia de la gravele probleme – de ordin politic, social, economic, juridic sau etic – pe care, altfel, am fi fost inclinati sa le dezbatem si sa le rezolvam. O asemenea ipoteza isi are adeptii ei intemeiati – ganditi-va numai la una dintre multele conspiratii istorice care au fost dovedite si despre care am pomenit si in preambulul acestui maraton , operatiunea Mockingbird, instrumentata de CIA intre 1948 si 1976, in cadrul careia cateva sute de agenti sau oameni de influenta ai celebrei agentii de spionaj s-au infiltrat in redactiile celor mai importante ziare si reviste americane (multi dintre ei ajungand chiar in functii de conducere), de unde au devenit urechile si, mai ales, vocea intereselor agentiei, manipuland vreme de aproape 3 decenii politica editoriala a presei de peste Ocean.

In mod ironic insa, daca imbratisam dintr-o perspectiva conspirationista ipoteza manipularii generale a mediilor informatice prin lansarea a false teorii ale conspiratiei, ajungem fix de unde am plecat sau, si mai rau, cum ar zice o veche vorba romaneasca “cadem din lac in put” – cu alte cuvinte, da!, exista grupuri obscure de interese, da!, se pregateste o noua ordine mondiala, da!, suntem in mod constant si planificat intoxicati cu fel de fel de minciuni pentru nu afla Adevarul. Acesta este si controversa care bantuie celebrului documentar, Zeitgeist, talmacit prin “spiritul timpului”, sau climatul cultural si politic care defineste o epoca, pentru a ne apropia mai mult de sensul originar al conceptului, introdus in limba germana de traducerea latinescului genius seculi (“spiritul gardian al secolului”), realizata de filosoful si poetul german Johann Gottfried Herder spre sfarsitul secolului XVIII.

Paradoxul Zeitgeist: un succes ignorat

Zeitgeist a avut si inca are un urias succes online. Este unul dintre cele mai bune video-virale realizate vreodata – inca de la aparitia sa, de pe 18 iunie 2007, s-a raspandit pe internet folosindu-se cu brio de toate mijloacele posibile – bloguri, twitter, forumuri, warez, torente, spam, mass pe messenger. Filmul a urmat cu mare atentie distributia underground, fiind in acest sens bine marketat – peste tot unde l-am intalnit, a fost prezentat sub forma unei dezvaluiri extraordinare, a unei demistificari cumplite, care zdruncina din temelii institutiile fundamentale ale omenirii: Biserica si Statul. Pana in prezent, conform estimarilor regizorului si producatorului Zeitgeist, Peter Joseph, peste 60 de milioane de oameni de pe tot cuprinsul Globului au urmarit documentarul. Pentru un film independent, pelicula a avut un succes colosal – cu toate acestea, cu rare exceptii, cazuri in care a fost ironizat sau criticat sumar in diverse publicatii, Zeitgeist nu a primit niciun fel de atentie din partea mijloacelor de informare, fiind ignorat cu desavarsire.

Desigur, o explicatie ar fi aceea ca intr-una dintre paradigmele conspirationiste, mass-media este total aservita unor interese obscure, motiv pentru care constitutional n-ar fi lasata sa propage asemenea dezvaluiri. Acest argument se subtiaza insa atunci cand aducem in discutie cazul altor filme documentare care s-au luat serios la tranta cu establisment-ul politic, economic sau social, precum Fahrenheit 9/11 (care radiografiaza America dupa atentatele teroriste din 2001, dezvaluind legaturi surprinzatoare intre administratia americana si bin Laden), Sicko (care infiereaza sistemul de sanatate si industria farmaceutica din Statele Unite), SuperSize Me (care chestioneaza etica marilor lanturi de fast-food), Where the hell in the world is Osama Bin Laden? (care sugereaza ca, de fapt, americanii nu au intreprins nicio actiune concreta pentru a-l cauta pe celebrul terorist) sau Who killed the electric car? (in care se dezvaluie cum pe tot parcursul secolului XX, o conjuratie formata din mai marii producatori de autoturisme dimpreuna cu marile companii de exploatare a petrolului au conspirat pentru ca masina electrica sa ramana la stadiul de prototip). Michael Moore, Morgan Spurlock sau Chris Paine, realizatorii acestor documentare s-au bucurat de o larga prezenta in mass-media, fiind de multe ori ovationati si au castigat premii la festivaluri de film prestigioase, in ciuda subiectelor foarte sensibile pe care le-au atins.

In toata presa mainstream, Zeitgeist a fost fie ignorat, fie expediat sumar prin sintagme precum: “o perversiune suprarealista”, “o fictiune”, “un pastis de paranoia”, “o prostioara vesela”, “un film de internet lipsit de spirit critic”, “un documentar realizat fara nici cea mai vaga urma de profesionalism jurnalistic, stiintific sau academic” etc. In fata acestui val critic devastator, Peter Joseph si-a promovat filmul drept marele castigator al festivalului Artivist in 2007 (acelasi premiu ducandu-se si la Zeitgeist: Addendum, continuarea documentarului din 2008 – vezi foto sus). Singura problema este aceea ca Artivist Film Festival este chiar mai obscur si mai underground decat Zeitgeist in sine, festivalul fiind infiintat in 2004 de o minuscula organizatie non-profit americana care premiaza artistii activisti…

Cea mai grozava poveste spusa vreodata

Scriam in acest maraton, in episodul consacrat topului celor mai mari teorii ale conspiratiei din toate timpurile, cum ca in secolul XX, antisemitismul a fost propulsat de “un controversat document, Protocoalele Inteleptilor Sionului, din care rezulta ca evreii dimpreuna cu masonii conspira pentru a acapara puterea mondiala si a controla lumea. Textul are forma unor instructiuni de manual prin care noii membri acceptati in randul Inteleptilor sunt initiati in politica de cucerire a lumii prin controlul mass-media si a finantelor si prin inlocuirea ordinii sociale traditionale cu una bazata pe manipularea in masa. Intr-o proportie covarsitoare, majoritatea istoricilor si cercetatorilor care au studiat lucrarea, au dovedit ca aceasta este un plagiat […] si un fals fabricat. In ciuda acestor evidente, Protocoalele… au fost des folosite in mod propagandistic pentru a alimenta miscarile antisemite”. Studiind o traducere romaneasca a Protocoalelor… am fost surprins sa constat ca pe coperta-spate a cartii este un lung citat dintr-un articol aparut in 1921 in prestigiosul cotidian britanic Times. Citind extrasul cu pricina, singura concluzie logica la care ajungi este ca editorii de la Times ar acorda o larga incuvintare lucrarii, fiind de acord cu toate teoriile expuse in ea. Oarecum contrariat de aceasta constatare, am cautat sa citesc articolul cu pricina integral, iar cand l-am gasit am fost surprins sa observ ca, de fapt, aceasta este una dintre primele anchete de presa care demonstraza ca Protocoalele Inteleptilor Sionului sunt un fals, iar bucata de text care a aparut si in traducerea romaneasca era, pur si simplu, un rezumat al lucrarii, pentru a pune cititorii ziarului in tema, urmand apoi ca acesta sa fie desfiintat paragraf cu paragraf.

Acest exemplu de manipulare este paradigmatic pentru “fenomenul” Zeitgeist. Filmul a fost distribuit si si-a castigat incontestabila autoritate pe internet, un mediu folosit cu preponderenta de persoane tinere, de copii si adolescenti. Adica, un mediu care iti da iluzia autosuficientei si in care investigatia amanuntita a unei informatii este pentru un utilizator obisnuit o pierdere de vreme, in conditiile in care lumea virtuala te supune unui ritm ametitor, oferindu-ti in cantitati generoase aparent tot ceea ce vrei. Ce rost ar mai avea sa cauti sa descoperi istoria completa a lui Mithra sau sa investighezi veridicitatea legaturii dintre Vitelul de Aur si Era Taurului, din moment ce Zeitgeist ti-a asigurat deja doza zilnica de entertainment, ba mai mult, te-a facut sa te simti partas la un incredibil adevar secret? Si ce te faci daca aceste informatii nu sunt disponibile pe Wikipedia sau altundeva, aiurea, in imensitatea Retelei, si ar trebui sa citesti vreo 5-6 carti pentru a avea un punct de vedere informat si cat de cat pertinent asupra problemei? Nu mai bine, in timpul acesta, scoti un film, un joc, cateva melodii, te uiti la niste clipuri funny pe YouTube si vezi ce site-uri porno noi au mai aparut, comentand toate acestea cu amicii, pe messenger?

In Zoroastrismul stravechi, Mithra este creat de Ahura Mazda – Creatorul Suprem – pentru a judeca sufletele oamenilor la sfarsitul timpurilor. Atributele sale – iubitor de Adevar si yazata (creatia celesta) a lui Ahura Mazda -, il fac echivalentul unui zeu sau al unui inger.

Pentru un public tanar si neinstruit, Zeitgeist are toate atributele unei revelatii devastatoare – aflat la varsta marilor intrebari, orice adolescent este sedus inca din primele momente de mesajul percutant si persuasiv al documentarului. Pentru oricine a cochetat macar sumar cu istoria religiilor sau cu antropologia, revelatiile cu iz de wow! din documentar sunt fie falsuri grosolane, fie locuri deja comune. Pentru ca despre sisteme economice,criza mondiala sau atentatele de la 11 septembrie am mai scris in maratonul Descopera Teoria Conspiratiei, iar, prin comparatie, un cititor-spectator atent poate lesne observa care sunt exagerarile si plasmuirile din film (de altfel, de partea a II-a, dedicata World Trade Center, s-a dezis in cele din urma insusi creatorul documentarului), ne vom ocupa aici numai de prima parte a Zeitgeist, in care prin expunerea si compararea unor scheme mitologice care simplifica la extrem diverse religii antice, se pune la indoiala autenticitatea mesajului lui Iisus (si a personajului istoric in sine).

Zeitgeist, editia revizuita si remasterizata – documentar integral

Cati Iisusi au fost de fapt?

Punctul forte al teoriei este dat de catre o sumedenie de figuri mitice, zei si profeti care ar avea cu totii acelasi arhetip existential: nasterea pe 25 decembrie dintr-o mama-fecioara, bunavestirea celor trei regi, 12 apostoli, miracole, moartea prin crucificare in jurul varstei de 30 de ani si invierea dupa 3 zile. Iisus, Attis, Krishna, Dyonisus si multi altii ar fi avut o biografie inventata, care imprumuta (cloneaza) foarte multe elemente din existenta zeului egiptean Horus, cel mai vechi dintre toti, care a aparut pe scena mitica cu aproximativ 3.000 de ani inainte de Hristos. In istoria comparata a religiilor, diversele paralelisme si similitudini nu sunt ceva extraordinar – de exemplu, in capitolul consacrat crestinismului din Istoria ideilor si credintelor religioase, Mircea Eliade atragea atentia asupra asemanarilor dintre Iisus si Ahura Mazda, zeul cel bun, creator al Pamantului, din zoroastrism.

Cu toate acestea, la vremea lor, dezvaluirile cu pricina nu au dus la o lepadare in masa a credintei, la fel cum nu au facut-o nici diverse cercetari care au demonstrat ca din punct de vedere istoricist crestinismul are o problema: niciun istoric antic contemporan sau apropiat perioadei in care a trait Iisus nu-l mentioneaza in vreo lucrare. De altfel, in acest singular aspect, documentarul lui Peter Joseph are perfecta dreptate – singura semnalare istorica, obiectiva si explicita a lui Iisus, cea facuta de istoricul roman de origine evreiasca Flavius Josephus (37 – 100 d.Hr.) s-a dovedit a fi un fals, un insert realizat cateva sute de ani mai tarziu de catre niste calugari crestini contrariati de faptul ca marele cronicar al Imperiului Roman nu a mentionat absolut nimic despre viata Mantuitorului, desi povesteste amanuntit istoria iudeilor chiar in vremea in care a trait Hristos.

Controversatul paragraf despre Iisus din lucrarea Antiquitates Judaicae. Inca din secolul al XVII-lea a existat suspiciunea ca aceasta ar fi un fals.

De asemenea, este indubitabil ca Iisus a avut cateva trasaturi comune cu diverse figuri religioase de dinaintea sa. Crestinismul nu a aparut din nimic! Pana la un anumit punct, respectiv venirea lui Messiah, drumul acestei religii este identic cu cel al iudaismului, care l-a randul sau isi extrage seva dintr-un bazin cultural si religios cu mult mai larg, care cuprinde Egiptul, Babilonul, Persia si alte civilizatii stravechi. “Critica de genul asta este una adevarata doar intr-un sens local si instrumental. Extinsa, isi pierde validitatea. Crestinismul n-a plagiat vechile religii (imprumutul unor teme din alte complexe religioase intotdeauna s-a soldat cu o resemnificare proprie si creativa) si n-a fost doar (sau mai mult) manipulator social si abuzator politic.” noteaza filosoful Adrian Ciubotaru pe blogul sau.

De dragul de a sublinia apasat asemanarile dintre Iisus si predecesorii sai, Zeitgeist simplifica la modul absurd mare parte a religiilor antice, iar acolo unde nici macar exagerarea si scoaterea din context nu-si pot juca rolul, filmul se foloseste de argumente invechite, demontate de multa vreme sau – in mod perfid – precum vechii adepti ai yellow journalism-ului, inventeaza baliverne.

In documentar se afirma ca Attis (o divinitate romana) a fost crucificat, iar apoi a inviat dupa trei zile. Insa, in absolut nicio poveste mitologica nu veti gasi aceste date biografice. In fapt, Attis i-a fost necredincios iubitei sale, zeita fertilitatii, Sibela, iar intr-un acces de furie, aceasta i-a luat mintile. Nebun fiind, Attis s-a castrat si a fugit in padure, unde a sangerat pana la moarte. J. Gresham Machen, profesor la Princeton si fondatorul Seminarului Westminster, subliniaza ca „mitul nu face trimitere la nicio inviere; Sibela reuseste doar sa recupereze trupul lui Attis si sa-l conserve ca atare”.

Familia divina – Osiris, Horus, Isis

Conform istoricului religiilor, filosofului si conferentiarului Norman Geisler, singura divinitate predecesoare Mantuitorului care a supravietuit mortii nici macar nu a fost Horus – zeul cu care Iisus este permanent comparat in Zeitgeist –, ci tatal acestuia Osiris. In mitologia egipteana se povesteste ca „Osiris a fost taiat in 14 bucati care au fost aruncate pe curpinsul Egiptului, insa datorita dragostei soatei sale, Isis, a reusit sa-si reuneasca trupul si sa invie. El insa nu revine la viata in sens fizic, asemenea lui Iisus, ci ramane in lumea umbrelor, al carei zeu suprem ajunge sa fie. Din aceasta postura, il concepe cu Isis, zeita vietii si a naturii, pe Horus”, care avea sa ajunga zeul cerului, nu al Soarelui cum fals se afirma in Zeitgeist. De altfel, intreaga paralela dintre Iisus si Horus este pura fictiune, intre cei doi neexistand nicio asemanare evidenta: nici unul nu s-a nascut pe 25 decembrie (desi egiptenii au fost cei care au impartit anul in 365 de zile si 12 luni, modul in care erau dispuse acestea in Egiptul Antic era cu totul altul – de exemplu, scriitorul roman Censorinus nota in secolul III d.Hr. ca Anul Nou Egiptean a cazut pe 20 iulie!; totodata, ziua nasterii lui Iisus este o conventie bisericeasca de organizare a vietii religioase, nu o certitudine istorica); Horus nu s-a nascut dintr-o virgina (aceasta ipoteza a aparut la cateva sute de ani de la aparitia zeului, cand acesta dimpreuna cu Osiris au inceput sa fie venerati de Faraonii din Egiptul de Jos, care au tras concluzia ca Isis i-a dat nastere lui Horus in forma ei originala, de Regina zeificata); Horus nu a predicat, nu a avut apostoli, nu a murit, nu a inviat etc. Singurul punct comun intre cei doi ar fi cei trei regi – cu toate acestea, traditia crestina ii mentioneaza explicit pe cei trei magi de la Rasarit (invatati persani, o casta cu existenta istorica dintr-o cultura separata, cu alta identitate spirituala si simbolica).

In sfarsit, nici intre Iisus si Mithra, zeul-protector al creatiei, al adevarului si al dreptatii in zoroastrism nu se pot trasa asemanari izbitoare – cert este ca nici aceasta divinitate nu se incadreaza in tabloul elementelor arhetipale ce compun schema mitologica simplista pe baza careia sunt comparate religiile in film. De altfel, se pare ca tema mortii si a invierii la viata este specifica crestinismului, ea nu a mai aparut in nicio religie antica, iar paralele dintre diverse mituri pagane si crestinism nu se pot face decat pe baza unor texte scrise spre sfarsitul secolului II dupa Hristos – atat religiile Misterelor elenistice de care vorbea Eliade, cat si gnosticismul cu care unii cercetatori au incercat acum cateva decenii sa-l identifice pe Iisus (tema preluata de Zeitgeist) inspirandu-se, practic, din crestinism si nu viceversa.

In loc de Addendum

Erori, falsificari grosolane, exagerari, povesti inventate – nici nu e de mirare ca intr-un spumos articol din eSkeptik (paradoxal, jurnalul online al unei organizatii care lupta impotriva proliferarii pseudostiintei, superstitiilor si credintelor irationale) Zeitgeist a fost numit “Codul lui da Vinci cu steroizi”. Insa nici nu se putea altcumva! Pe site-ul oficial al filmului, aveti ocazia sa urmariti transcriptul documentarului,transcript in care sunt mentionate si sursele din care provin halucinantele informatii. In mod cert, din lista foarte generoasa de autori, nu ati auzit nici de 5% dintre ei. Pe langa cativa autori ocultisti cu oarece notorietate printre pasionati, in marea lor majoritate “cercetatorii” mentionati nu exista nici pe Google – sunt genul de scriitori care compun conspiratii la kilogram, publicate in carti ieftine, aparute la edituri obscure.

Vezi mai jos un minidocumentar despre discutabilele surse ale Zeitgeist si expunerea catorva erori majore din film

In acelasi timp, lucrari consacrate de istorie a religiilor sau texte religioase in sine sunt date uitarii; de altfel, realizatorul filmului nici nu avea cum sa se revedince de la ele, nu i-ar fi servit in niciun fel teoriilor pe care avea de gand sa le expuna. Niste teorii inchistate in cel mai american, conspirationist si hollywoodian mod cu putinta: “Institutiile religioase ale acestei lumi au fost puse acolo de aceiasi oameni care v-au dat guvernul, educatia voastra pervertita, care v-au dat cartelurile bancare internationale.” Pentru ca documentarul sugereaza ca aceasta cumplita pervertire se petrece dintotdeauna, exceptandu-l de dragul exercitiului pe Iisus, ne intrebam ce treaba or fi avand Buddha, Odin, Quetzalcoalt sau chiar Mahomed cu toate astea?!

Pentru a parafraza filmul, in finalul acestui articol ii invitam pe cei care inca mai cred in relevanta Zeitgeist sau a altor teorii ale conspiratiei senzationaliste, sa ia seama chiar de vorbele expuse la inceputul documentarului: “Cu cat investigam mai mult, despre ceea ce credem ca intelegem, care ne este originea, ceea ce credem ca facem, cu atat mai mult ne dam seama ca suntem mintiti.”

 

descopera.ro

Dumnezeu care NU era acolo.

Un documentar despre originile crestinismului , care pune intrebari reale asupra legitimitatii crestinismului.

 

Teoria Conspiratiei. Noua OrdineMondiala. Novus Ordum Seclorum. 3/3

Teoria Conspiratiei. Noua OrdineMondiala. Novus Ordum Seclorum.

P3/3

Teoria Conspiratiei. Noua Ordine Mondiala . Video. P2/3

Teoria Conspiratiei. Noua Ordine Mondiala . Video. Novus Ordo Seclorum

P2/3

 

Teoria Conspiratiei. Video. 1/3

Teoria Conspiratiei.Noua Ordine Mondiala. Novus Ordum Seclorum.

P1/3

 

Biblia secreta a Cavalerilor Templieri. Video.

Biblia secreta. Cavalerii Templieri. Video documentar. Subtitrare in Ro.

Nor ? deasupra Moscovei. Octombrie 2009. UPDATE nov. : si deasupra Romaniei !

Incredibil nor ??? filmat deasupra Moscovei, luna aceasta. Priviti si voi !

UPDATE !

http://www.realitatea.net/fenomen-ciudat-filmat-la-constanta_647496.html VIDEO  ! CLICK PE LINK  !

UPDATE : Acelasi tip de nor ciudat vazut la Constanta, ulterior celui din Rusia !

Informatie primita de la George – vezi in comentarii !

http://www.realitatea.net/fenomen-ciudat-filmat-la-constanta_647496.html

Ufo.The Greatest Story Ever.Denied.

This is the best of the whole story of UFO investigation that we have today. It’s an All in One, UFO’s Prophecy and technology.

 

OZN-uri inregistrate de navetele spatiale ale NASA.

Lagarul de la Auschwitz. Adevar sau mistificare ?

WARNING: In some countries it could be considered a federal crime to be in possession of this movie, and certainly to question the holocaust aspect of WW2. Keep it at your own risk!

Subtitrare in romaneste.

Misterele trecutului omenirii.

Stiinta ne prezinta o istorie in care umanitatea a pornit de la primitivism si a progresat incet si sigur. Cele mai multe artefacte descoperite in diverse situri sustin aceasta teorie liniara.

Exista totusi multe artefacte iesite din comun, care contrazic aceasta imagine pe care o avem asupra antichitatii. Ele nu se potrivesc cu etapele pe care le-am stabilit pentru preistorie, indicand in schimb existenta unei civilizatii avansate care a trait inainte de culturile antice.

Desi multe dintre aceste descoperiri sunt bine documentate, cei mai multi istorici si-ar dori ca ele sa fie maturate sub un pres de o mana invizibila.

Mai mult, artefactele misterioase confirma povesti si legende antice care vorbesc despre o civilizatie foarte avansata care a influentat istoria oamenilor. Aceasta ar fi disparut intr-un cataclism.

Harta lui Piri Reis

Piri Reis a fost un faimos amiral turc din secolul saisprezece, care avea ca pasiune colectionarea de harti de navigatie vechi. In 1929, un grup de istorici a gasit una dintre hartile sale, desenata in 1513.

Harta lui Piri Reis arata coasta vestica a Africii, coasta de Est a Americii de Sud si coasta nordica a Antarcticii, aceasta din urma ffiin perfec detaliata.

Intrebarea care se pune nu este cum a reusit Piri Reis sa deseneze o harta atat de detaliata a regiunii Antarctice cu 300 de ani inainte ca aceasta sa fie descoperita, in 1818, ci cum a reusit el sa deseneze conturul coastei de SUB gheata?

Dovezile geologice arata ca ultima oara cand Antarctica ar fi putut fi cartografiata in lipsa ghetii ar fi fost in preajma anului 4.000 i.e.n.

Cine a facut aceasta harta, in urma cu nu mai putin de 6.000 de ani? Ce civilizatie a avut tehnologia necesara si nevoia pentru asta?

Pe de alta parte, studii din secolul XX, facute pentru a verifica acuratetea hartii, au demonstrat ca singurul mod in care ar fi putut fi facuta harta este prin observare din aer.

Poate cel mai ciudat lucru este faptul ca prin harta lui Piri Reis au putut fi facute corecturi asupra hartilor din zilele noastre.

Giulgiul din Torino

Giulgiul din Torino, pastrat la capela regala a Catedralei Sfantul Ioan Botezatorul din Torino este o panza din in, in care se crede ca a fost inmormantat Hristos. Este considerat o relicva religioasa inca din Evul Mediu.

Pentru credinciosi, este o dovada divina ca Hristos a inviat, iar pentru sceptici este o dovada a celei mai mari farse din istoria artei.

Giulgiul are lungimea de 4,36 m, latimea de 1,10 m si este alcatuit din fire de in, tors manual, iar tesatura urzita (tot manual). Pe tesatura apar 2 amprente: partea din fata si cea din spate a unui barbat neimbracat, biciuit si crucificat.

Corpul a fost asezat pe spate, pe jumatatea inferioara a giulgiului, petrecandu-se cealalta jumatate pe deasupra. Materialul prezinta numeroase gauri (in prezent peticite), locurile arse la incendiul din 1532 si mai multe pete de apa de la stingerea acestui incendiu.

Nimeni nu a reusit sa dovedeasca faptul ca acesta este adevaratul vesmant al lui Iisus din Nazaret, dar imaginea imprimata, care arata trupul ranit al unui barbat este o dovada suficienta pentru credinciosi.

In 1988 analize amanuntite, printre care testul cu carbon 14, au stabilit ca giulgiul dateaza din 1325, si ca este una dintre numeroasele relicve false din Evul Mediu, desi misterioasa si complexa.

Dupa 20 de ani, o trupa de la canalul BBC a putut fotografia Giulgiul in imagini de inalta definitie, imagini din care reies detalii a caror studiere pune in discutie originea medievala a lintoliului, cu forme si trasaturi in continuare greu de explicat si care continua sa pasioneze experti din toata lumea.

Un grup de oameni de stiinta americani si europeni, dintre care unii au participat la analizele efectuate la Oxford, Zurich si Tucson in 1988, afirma ca acele analize ar fi putut da un rezultat distorsionat si solicita o noua analiza definitiva pe cel mai faimos si discutat giulgiu din istorie.

Mecanismul de la Antikythera

Mecanismul Antikythera, asa cum a fost numit, a fost descoperit in anul 1901 de catre un pescar grec, iar de atunci a continuat sa uimeasca oamenii de stiinta din intreaga lume.

Enigmaticul calculator antic, descoperit in regiunea Antikythera din Grecia, la inceputul secolului XX, si-a dezvaluit secretele in fata oamenilor de stiinta dupa aproape un secol de cercetari. Acesta nu este altceva decat un mecanism complex, folosit pentru a calcula data Jocurilor Olimpice, se arata intr-un studiu publicat in revista Nature.

Asa cum se banuia, calculatorul antic era folosit pentru a calcula cu precizie anumite cicluri astronomice dar, spre supriza cercetatorilor, acesta putea determina si datele la care aveau loc Olimpiadele din vechea Grecie.

Craniile de cristal

A presupune ca Pamantul este singura planeta populata intr-un spatiu infinit este ca si cum ai crede ca intr-un lan de grau, o singura samanta va rodi.

Craniile sunt unul dintre cele mai vechi simboluri pentru moarte ale omenirii. Multe dintre acestea, deformate intr-un mod ciudat au fost descoperite in Mexic si Peru, iar unul dintre ele face acum obiectul unui test de ADN.

In diferite parti ale lumii au fost descoperite 13 cranii realizate din cristal, ametist, topaz, cuart si alte materiale dure, care au iscat numeroase presupuneri privind existenta extraterestrilor.

De foarte multi ani, arheologii si cercetatorii incearca in zadar sa afle motivul realizarii ciudatelor obiecte a caror vechime a fost estimata la aproximativ 1000 de ani, si asta pentru ca ele nu ar putea fi realizate nici macar cu tehnologia prezentului.

Specialistii in prelucrarea cristalelor afirma ca felul in care au fost taiate aceste obiecte este atipic si este aproape imposibil ca ele sa fi fost realizate de mana unui om.

Bateria de la Bagdad

Prezenta in viata noastra de zi cu zi, bateria a devenit unul dintre acele elemente cu care ne-am obisnuit atit de mult incit uitam sa ne intrebam de unde provine si cum a ajuns in stadiul pe care-l cunoastem astazi.

Foarte putini stiu, de exemplu, ca prima baterie a fost inventata in urma cu 2.200 de ani sau ca in anii 1970 se ajunsese in stadiul in care fabricarea bateriilor era pe punctul de a fi sistata.

Un borcan din lut de 2.200 de ani, descoperit langa Bagdad, Irak, este cea mai veche pila electrica functionala. Borcanul pare sa dateze din jurul anului 200 i.e.n.. El a fost descris pentru prima data de catre arheologul german Wilhelm Koning, in 1938.

In momentul descoperirii sale avea un capac dintr-un material asemanator asfaltului de azi, iar in interior avea o foita de cupru infasurata intr-un tub, care avea la capatul de sus un disc din cupru. O vergea din fier, extrem de subtire, era fixata de capacul de jos si trecea prin centrul tubului de cupru, fara sa se atinga insa de peretii acestuia.

Modul de functionare al acestei baterii antice se rezuma in principiu la introducerea de otet sau suc de grapefruit fermentat in borcan. Experimentele efectuate cu aceasta baterie au aratat ca putea genera intre 1,5 si 2 volti. Din nefericire, insa, nici pina astazi nu s-a putut stabili la ce se foloseau aceste baterii.

ziare.com

Mistere neelucidate – Exista viata dupa moarte ?

Exista viata dincolo de moarte? Este o intrebare monumentala care a intrigat omenirea de-a lungul istoriei sale. Stiinta a analizat fiecare element, fiecare organ, fiecare proces din corpul uman, iar dovezile tind sa arate ca atunci cand acesta cedeaza, pur si simplu ne incetam existenta.

Totusi, in ciuda dovezilor stiintifice coplesitoare, un procent mare din populatie continua sa creada ca viata este mai mult decat o suma de organe, iar sufletul transcede forma fizica.

De ce nu acceptam ce spune stiinta?

Poate ca este vorba despre o trasatura umana, aroganta, care ne face sa credem ca suntem prea speciali ca sa murim pur si simplu. Sau este vorba de frica?

Oamenii de stiinta inca incearca sa descopere unde se localizeaza subconstientul, cum si de ce este necesar sa visam, de ce exista diferente in structura creierului la mai multe nationalitati, femei, barbati, dreptaci, stangaci, homosexuali. Exista ceea ce s-ar numi o memorie a speciei? Si lista poate continua.

O intrebare mai interesanta, potrivit Unexplained-mysteries, este: Ce dovezi sunt care sa sugereze ca mai este si un alt plan de existenta – viata de dupa moarte? De ce sunt atat de multi care nu cred ce spune stiinta?

Oamenii care au vazut moartea cu ochii

Sunt foarte multi oameni, care au fost resuscitati, si care vorbesc despre lumina de la capatul tunelului si intalniri cu rude care murisera.

In mod surprinzator si deranjant, exista povesti si despre unii oameni care ajung intr-un loc al torturii si durerii.

Multe dintre descrieri sunt identice, iar atunci cand oamenii de stiinta au observat acest lucru, au inceput sa studieze in mod serios fenomenul.

Concluzia stiintifica, pana in 2008, era ca lumina de la capatul tunelului este un produs combinat al cortexului privat de oxigen si al endorfinelor care se elibereaza in corp in apropierea mortii.

Totusi, stiinta nu poate explica modul in care persoanele care au “experimentat” moartea si-au parasit corpul si au vazut tot ceea ce se intampla in jurul lor. Sau cum au primit mesaje de la rude decedate, continand informatii si detalii pe care nu ar fi avut cum sa le stie.

Samanii din padurile tropicale

Etnobotanistii, cei care studiaza relatia dintre plante, oameni si medicina, au povestit despre un fenomen incredibil, intalnit in mai multe mici triburi.

Exista peste 100.000 de specii de plante in padurile tropicale din intreaga lume, dar, triburile individuale pot combina cateva pentru a face un medicament eficient in tratarea bolilor locale.

Matematic, sansele ca o astfel de combinatie sa fie utila sunt minime, dar, studiind un trib din Samoa, s-a ajuns la concluzia ca remediile lor sunt eficiente in proportie de 86%.

In plus, mai multe triburi, care nu puteau sa comunice unele cu altele, aveau acelasi tratament pentru o boala, cu mici variatii regionale.

Atunci cand au fost intrebati despre cum stiu ce plante sa combine, membrii triburilor au spus ca samanul a obtinut informatia in timp ce se afla intr-un alt plan spiritual.

Samanii sunt considerati sfinti si isi petrec viata in meditatie si rugaciune. Ei ofera consiliere membrilor tribului in orice problema, incluzandu-le pe cele medicale.

Pentru a atinge alt plan spiritual, multi samani folosesc substante halucinogene naturale, printre care si “ciuperci magice”. Odata ajunsi in acest plan, ei se consulta cu spirite atoatestiutoare, care le raspund la intrebari. Dovada? O gasim in intelepciunea si cunostiintele lor.

Reincarnarea

Sunt multe cazuri bine documentate care par sa ofere dovezi indiscutabile ale reincarnarii. O mare parte dintre acestea au ca subiect copii, care intr-un mod surprinzator, sunt constienti de fiecare aspect al vietii unei persoane decedate – detalii pe care nu aveau cum sa le stie din propriile experiente.

In cazul lui Cameron McCauley, nascut in Glasgow, in Scotia, de la varsta de doi ani, acesta a inceput sa vorbeasca despre viata sa pe mica insula Barra, aflata la mai mult de 220 de mile departare.

Cameron a explicat cum ca pe tatal sau din Barra il chema Shane Robertson si a murit calcat de o masina. Isi descria in detaliu locuinta, unde ii placea sa se joace cu cainele sau.

Ii era atat de dor de vechea sa viata, incat familia sa l-a dus pe insula Barr. Au gasit casa, care la exterior era exact asa cum o descrisese Cameron, desi interiorul fusese modernizat.

Prin intermediul unui genealogist, a fost descoperita o anule Gillian Robertson, care isi aducea aminte de cainele familiei. Shane Robertson nu a fost de gasit.

Multi oameni cred ca sufletul ramane intact dupa moarte si renaste intr-un corp nou. De obicei, memoria vietii anterioare nu este accesibila, dar poate ramane undeva ascunsa, cauzand frici neobisnuite sau irationale, pasiuni si interese.

Teorii despre un Univers constient

Exista persoane care cred ca Universul este o entitate constienta, si ca acesta a produs viata ca rezultat al unui gand constient.

Aceste idei sunt sprijinite de unele zone teoretice din fizica cuantica.

Doctorul Gerald Schroeder a propus o teorie potrivit careia creierul uman functioneaza ca un aparat radio, receptand informatii de la constient, care este extern creierului, si care, mai mult, adauga experiente individuale si sentimente, colectivului.

Ce spune fizica cuantica

Pe taramurile fizicii cuantice, corpul uman, descompus in particule de baza, este energie.

Toata materia este energie – energie sub forma de unde de lumina, parte din spectrul electro-magnetic.

Materia nu este de fapt solida. La o “privire mai atenta”, materia este compusa din electroni, care se invart in jurul unui nucleu, si protoni.

Faimoasa ecuatie a lui Einstein, E= MC2, (E este energia, M materia si C este viteza luminii) arata ca materia si energia sunt de fapt acelasi lucru.

Legea conservarii energiei arata ca aceasta poate fi transformata, dar nu poate fi creata sau distrusa. Cantitatea de energie din Univers este mereu aceeasi.

Bazandu-ne pe aceasta lege, energia corpului uman a existat inca de la Big Bang, atunci cand a aparut acest Univers. Intrebarea interesanta este daca energia poate sa retina informatie in legatura cu formele anterioare.

Este o tema care va fi dezbatuta in continuare timp de nenumarati ani. O intrebare arzatoare, al carei raspuns il vom afla poate intr-o zi.

ziare.com

Locuri misterioase ale Terrei.

Au fascinat prin frumusete si prin mister timp de sute de ani sau chiar milenii. Sunt franturi ale unor civilizatii demult apuse, dar care continua sa intrige prin faptul ca nu ni le putem
explica in totalitate.

Lacasuri de cult, ruine sau orase antice, create de mana omului sau de fiinte superioare, aceste situri fascineaza prin multitudinea de teorii pe care le genereaza.

Nazca, aerodromul zeilor

“Liniile Nazca”, asa cum au fost supranumite, reprezinta o serie de geoglife localizate in desertul cu acelasi nume, la suprafata unui platou arid care se intinde pe o distanta de 80 km, intre orasele Nazca si Palpa, din Peru.

Aici se gasesc sute de reprezentari de diverse complexitati, de la simple linii, la forme stilizate, de pasari, maimute, paianjeni, pesti, rechini, lame si soparle, totul la o scara de-a dreptul gigantica.

Despre misterioasele desene efectuate in plin desert si care nu pot fi vazute decit din aer nu se stie aproape nimic. Nu e deloc limpede cum au fost realizate si nici in ce scop. Au fost descoperite in 1939 si se cunoaste doar ca apartin culturii Nazca (700 i.H. – 900 d.H.), dar nu au putut fi datate.

Exista numeroase teorii privind aparitia desenelor culturii Nazca. Cea care are cea mai mare trecere in cercurile de istorici si geologi vorbeste despre un cult centrat pe zeitati acvatice care inlesneau activitatile agricole intr-o zona arida.

Exista multe alte opinii, dintre care cele mai spectaculoase sustin ca liniile Nazca ar crea un gigantic ceas astronomic sau un teren de aterizare pentru OZN-uri.

Sfinxul

Numele de Sfinx vine de la cuvantul grecesc “shingo” care inseamna “a strangula” si grecii l-au folosit pentru prima data numind o creatura fabuloasa care avea capul unei fete, corpul unui leu si aripi de pasare care isi strangula victimile.

Ultimile teorii spun ca Sfinxul a fost construit in timpul celei de a IV-a Dinastii de catre Khaf-Ra (Chefren, Kefren), in anul 2500 i.H., dupa constructia piramidei acestuia.

Dovezi arheologice si geologice arata ca eroziunea Sfinxului se datoreaza in principal apei si mai putin nisipului si ca ar fi fost construit cu 7.000 – 10.000 de ani in urma fiind doar restaurat de Khaf-Ra. Aceste teorii sustin ca Sfinxul era deja construit in timpul ultimei ere glaciare din perioada 13.000 – 8.000 BC.

Legendele egiptene spun ca sub piramida sunt labirinte subterane unde poti rataci luni in sir si ca in centrul carora se afla surse ascunse de cunoastere.

Testele radar au detectat anomalii in structura solului de sub Sfinx indicand prezenta unor cavitati in sol. Toate anomaliile pareau legate printr-o cavitate mai ingusta dar inca nu s-au facut sapaturi sub Sfinx si nici sub piramida.

Stonehenge

Stonehenge este probabil cel mai important monument preistoric din Anglia. Nu se stie cu exactitate cand a fost construit si de catre cine. Ruinele megalitice cunoscute sub denumirea de Stonehenge se afla in campia Salisbury la 3 km vest de orasul Amesbury, Wiltshire, in sudul Angliei.

Nu este o singura constructie, ci a fost facut in mai multe etape. O teorie destul de cunoscuta a avansat ipoteza ca ar fi construit de druizi, o populatie existenta in Anglia inainte de cucerirea romana.

Tehnicile arheologice moderne au demonstrat insa ca Stonehenge a fost construit cu cel putin 1.000 de ani inainte de druizi, in 2.950 i.H., ajungand la forma pe care o cunoastem azi in anul 1.600 i.H.

Ceea ce este ciudat despre Stonehenge, este faptul ca este departe de a fi unic in Anglia, dar este cel mai bine pastrat si elaborat astfel de monument. Sunt cunoscute peste 100 de cercuri din pietre pe teritoriul Insulelor Britanice si in nordul Frantei.

Unele dintre ele erau mici, de numai 3 metri in diametru. Cel mai mare este cel de la Avebury care se intinde pe o suprafata de aproximativ 4.000 de metri patrati.

Astazi au mai ramas in picioare doar aproximativ jumatate dintre pietrele originale si imaginea locului e foarte diferita de cea de la inceputuri.

De-a lungul anilor, in jurul acestui monument s-au nascut numeroase legende, iar oamenii de stiinta din diverse secole i-au atribuit intrebuintari dintre cele mai bizare: altar de sacrificiu, constructie extraterestra, simbol mistic, simbol al trecerii timpului, un simplu monument decorativ …

Biserica Maicii Domnului din Fatima

Basilica Maicii Domnului din Fatima este unul dintre cele mai importante locuri de rugaciune pentru romano-catolicii din Portugalia, dar nu numai.

Fatima este un oras in Portugalia, faimos pentru o serie de viziuni religioase ce au avut loc aici, in anul 1917.

Totul a inceput in data de 13 mai 1917, cand fratii Jacinta (7 ani) si Francisco Marto (11 ani), insotiti de fetita Lucia dos Santos (10 ani) se aflau cu oile la pascut in apropiere de Fatima, in locul denumit local “Cova da Iria – Grota Sfintei Irina”.

In timp ce pasteau oile, la un moment dat, ei ar fi vazut un fulger, dupa care ar fi aparut o lumina puternica. Apropiindu-se, copiii ar fi observat in mijlocul luminii conturul unei femei – “Doamna din Lumina”. Ea i-ar fi indemnat pe copii sa se roage si sa revina in acelasi loc in ziua de 13 a fiecarei luni.

Urmatoarea luna, deci pe 13 iunie 1917, cei trei copii au revenit, impreuna cu alte 50 de persoane. Dupa o oarecare asteptare, copiii au fost vazuti ingenunchind langa un maslin si vorbind cu cineva nevazut. La urma, cu totii ar fi auzit o bubuitura, urmata de ridicarea unui nor deasupra maslinului, care a disparut curand in inaltul cerului.

Francisco si Jacinta Marto au murit in timpul Epidemiei de Gripa Spaniola din anul 1919.

Acestia vor fi exhumati in anul 1935, iar mai apoi in anul 1951, cand s-a facut constatarea ca trupul Jacintei nu putrezise. Trupul lui Francisco era insa descompus.

Francisco si Jacinta au fost declarati “venerabili” de catre papa Ioan Paul al II-lea intr-o slujba publica tinuta in Fatima la data de 13 mai 1989. Papa Ioan Paul s-a intors in Fatima la data de 13 mai 2000 pentru a-i declara pe acestia “binecuvantati”.

Cine viziteaza Basilica din Fatima in perioada mai-octombrie trebuie sa fie pregatit pentru multimea de pelerini pe care ii va gasi in zona. Oamenii vin non-stop, ziua si noaptea, si umplu piata larga din fata bisericii celei mari.

Machu Pichu, sanctuarul incasilor

Sanctuarul istoric al incasilor a fost declarat una dintre noile sapte minuni ale lumii Pozitia exacta a cetatii Machu Picchu, construita in jurul anului 1450, la 2.430 de metri altitudine, a fost unul dintre cele mai bine pazite secrete militare ale civilizatiei incase.

Orasul nu a fost locuit decat 100 de ani, fiind abandonat dupa ce imperiul a fost cucerit de conchistadorii spanioli. Desi se afla la numai 70 de kilometri de capitala incasa, Cuzco, din cauza vegetatiei abundente si a amplasarii pe un platou stancos ce nu poate fi observat
decat din avion, citadela a fost de negasit pentru europeni timp de peste 350 de ani.

Desi mic, orasul incas avea totusi 140 de imobile, construite precum vilele de azi, si sistem propriu de canalizare. Fiecare casa era alimentata cu apa de izvor, despre care vechii locuitori din Machu Picchu credeau ca este “vie”. Migala cu care incasii au taiat stanca din care au construit orasul ii uimeste pe arhitectii de astazi.

Insula Pastelui

Insula Pastelui este situata la peste 3.000 km sud-vest de Insulele Galapagos si la 4.200 km departare vest de Chile.

S-a format in urma unei eruptii vulcanice si are forma triungiulara, cu laturi de aproximativ 20 de km fiecare. Primii exploratori veniti pe insula au descoperit aici trestii, cartof dulce si yuca, toate originare din America de Sud.

Legendele bastinasilor vorbesc despre o populatie care a sosit aici din est, urechi-lungi, si o alta venita din vest, urechi-scurte. Se presupune ca primii exploratori erau din America Latina pre-incasa intrucat aici se practica alungirea lobului urechii.

Primii exploratori europeni au ajuns pe insula in anul 1722 in Duminica Pastelui, de unde si denumirea insulei.

Cel mai interesant aspect al insulei raman insa uriasele statui din piatra. In numar de aproximativ 1.000, au fost numite de insulari moai si ating o inaltime de 4-10 metri, cu o greutate de 20 pana la 90 de tone.

Capetele statuilor sunt exagerat de mari in comparatie cu restul trupului si au urechi alungite si barbi ascutite. Unele statui poarta pe cap caciuli din piatra rosiatica.

La fel de enigmatic ramane si felul in care insularii au reusit sa deplaseze statuile din carierele de piatra. Traditia locala spune ca statuile s-au deplasat singure, dar in urma unor investigatii s-a descoperit ca centrul de greutate al lor este deplasat inspre centru, asa ca o formatie de 10-15 oameni putea foarte usor sa le tracteze cu ajutorul unor franghii.

Statuile nu au picioare si pe deasupra, fapt extrem de intrigant, in limba insularilor exista un verb ce semnifica deplasarea fara ajutorul picioarelor.

ziare.com

Mistere neelucidate.

Privita prin ochii unui om simplu, viata pare simpla. Ce punem pe masa seara, ce culoare sa aiba rochia de bal sau ce tip de masina sa-mi iau – sunt preocuparile noastre cele mai arzatoare.

Poate ca uneori nu ne punem destule intrebari, sau poate nu punem intrebarile potrivite la momentul potrivit. Exista insa mistere care preocupa oamenii de stiinta de ani de zile si care asteapta, inca o rezolvare.

Michael Brooks, consultant la revista NewScientist, prezinta 13 dintre intrebarile care ii fac pe multi oameni de stiinta sa se scarpine in cap, nedumeriti.

In 2005, Kate Land and Joao Magueijo, cercetatori la Colegiul Imperial din Londra au descoperit ca radiatiile remanente de la Big Bang se aliniaza pe o anumita axa, in loc sa fie distribuite uniform.

Ei au numit descoperirea “Axa Cosmica a Raului”, in principiu pentru ca a demontat ceea ce se stia anterior despre Univers: ca acesta este uniform, indiferent din ce punct este privit. Cercetatorii inca incearca sa descifreze modul in care este alcatuit Universul.

Un grup de cercetatori de la NASA au descoperit ca exista un grup de galaxii care se deplaseaza cu o viteza extraordinara catre spatiul dintre constelatiile Centaur si Vela.

Astronomii spun ca viteza de deplasare nu poate fi cauzata decat de o forta de atractie extrem de mare, exercitata de … ceva ce, in prezent, nu poate fi observat.

Incalzire globala? Sa mai discutam. In urma cu zeci de milioane de ani, in Eocen, temperatura medie la poli era de 15-20 de grade Celsius, iar unele specii de plante au disparut.

Nu se stie exact cum s-a ajuns la temperaturi atat de mari, insa cercetatorii sunt ingrijorati de precedentul creat. Mai precis, nu se stie daca exista vreun mecanism prin care clima se stabilizeaza in urma unei perioade lungi de incalzire.

Cat de repede se misca sondele spatiale? Ai putea crede ca se misca doar atat cat le permite “motorul”. Insa cercetatorii au descoperit ca pot economisi combustibil daca utilizeaza campurile gravitationale ale planetelor sau ale satelitilor naturali pentru a oferi sondelor “un impuls”. Impulsul este, insa, mai mare decat se credea.

In decembrie 1990, naveta Galileo a trecut pe langa Pamant, in drum spre Jupiter. Naveta avea o viteza cu 3,9 milimetri pe secunda mai mare decat ar fi trebuit sa aiba. Efectul a fost constatat si la alte navete si sonde spatiale, insa cercetatorii inca nu stiu care este cauza acceleratiei.

Bunul-simt iti spune ca un organism hibrid, cu gene din linii evolutionare diferite nu ar trebui sa existe. Insa in adancul marilor exista numeroase astfel de organisme care dau batai de cap specialistilor, aratandu-le ca speciile “pure” nu sunt singurele capabile sa supravietuiasca.

Ai senzatia ca ti se plimba insecte pe sub piele? E posibil sa ai boala lui Morgellon, o afectiune despre care nu se stiu multe.

Unele persoane insista ca le cresc fibre stranii sau filamente pe piele sau sub ea. Boala a fost documentata pentru prima oara de medicul Thomas Browne in secolul al XVII-lea si nu au mai existat alte cazuri pana in 2002. Oamenii de stiinta dezbat inca daca aceasta boala exista sau nu.

Sunetul marii? Nu e vorba despre valuri. In vara anului 1997, microfoanele amplasate sub apa de guvernul american au detectat un sunet ciudat, care a disparut ulterior. Sunetul era mai puternic decat orice cantec al balenelor si nimeni nu a reusit sa afle de unde provenea.

Un alt sunet misterios a fost receptionat in mai 1997, iar o posibila explicatie ar putea fi ca era vorba despre ruperea ghetii din Antarctica.

Teoria Big Bang-ului postuleaza ca geneza Universului a dus la crearea unor cantitati egale de materie si antimaterie.

Experimentele realizate cu acceleratoare de particule arata insa ca, la fiecare 10 miliarde de antiprotoni existenti in univers exista 10 miliarde plus unu protoni. Acelasi dezechilibru se aplica la electroni.

Oamenii de stiinta inca incearca sa isi dea seama care este cauza dezechilibrului.

Teoria Big Bang mai are aspecte neelucidate: conform calculelor, dupa explozia initiala ar fi trebuit sa existe o anumita cantitate de litiu, hidrogen si heliu.

Daca hidrogenul si heliul se regasesc si in Univers si pe hartiile oamenilor de stiinta in cantitati echivalente, unii izotopi de litiul nu le ies deloc “la numaratoare”. Mai precis, in Univers exista o treime din izotopi de litiu-7 si de o mie de ori mai multi izotopi de litiu-6 decat au calculat specialistii.

Cat de rapid traverseaza spatiul radiatiile? La viteza luminii, ar raspunde Einstein.

In 2005 insa, un telescop din La Palma (Insulele Canare), ce inregistra radiatiile gamma emise de gaura neagra din centrul galaxiei Markarian 501 a inregistrat intai date despre radiatiile cu energie mica si, patru minute mai tarziu, despre radiatiile cu energie ridicata.

Efectul a fost observat ulterior si in 2008, cand telescopul Fermi al NASA a inregistrat un decalaj de 20 de minute la fotonii energie ridicata ce soseau de la o sursa de la 12 miliarde de ani lumina distanta.

De ce nu exista magneti monopol? Exista sarcini electrice pozitive si negative, iar cercetatorii cred ca, pe acelasi principiu, ar trebui sa existe si magneti cu un singur pol, desi sunt foarte rari.

Detectorul GEO600 din Hanovra nu a reusit, pana acum, sa detecteze nimic spectaculos. A reusit insa sa inregistreze un semnal pentru care cercetatorii nu au, inca, nicio explicatie.

Semnalul receptionat era insa similar cu ceea ce fizicianul Craig Hogan credea ca se poate receptiona de la granita Universului, conform teoriei principiului holografic (teoria care postuleaza ca tot ceea ce vedem, ca realitatea fizica este rezultatul unei proiectii de la granita universului).

Exista si reversul efectului placebo. In 1970, un om caruia medicii i-au pus in mod eronat diagnosticul de cancer la ficat in faza terminala a murit la cateva luni dupa ce a fost diagnosticat. Desi autopsia a aratat ca omul avea o tumoare, aceasta nu se raspandise in corp.

In plus, atunci cand medicii avertizeaza pacientii despre posibilele efecte adverse ale unui medicament, exista sanse mai mari ca acestia chiar sa manifeste efectele adverse.

ziare.com

Istoria interzisa a omenirii

“Esti materie, esti un amestec intamplator de substante chimice. Esti un animal superior, o maimuta evoluata, esti…un accident al legilor fizicii.” Te simti vizat? Ar trebui, pentru ca, desi nimeni nu ti-a spus-o fatis, nu doar stiinta, toate asa-zisele medii de promovare a cunoasterii te bombardeaza zilnic cu aceasta idee. Este ceea ce ne spun cercetatorii sau,mai degraba, ceea ce sunt lasati sa ne spuna. Nu este oare paradoxal ca, desi magulitorul curent New Age plaseaza individul in centrul Universului, incoronandu-l stapan absolut al naturii si al propriei existente, de la promotorii aceluiasi crez aflam ca nu suntem decat niste primate oportuniste si un pic norocoase, diferite de “suratele” animale doar printr-un continut cranian mai consistent?

Materie, numai materie. In spatele acestor jocuri scenice care ne pun o ordine bine calculata in viata si in ganduri se ascunde un peisaj de culise mult mai vast si mai tenebros decat se poate banui analizand faptele accesibile. Cu toate acestea, Descopera.ro va incerca sa faca putina lumina in ce priveste “cunoasterea necunoscuta” a umanitatii.

Nu sunt putini acei specialisti, dintre care se disting nume precum Michael Cremo si Richard L. Thompson, autorii cartilor “Arheologia interzisa” si “Istoria ascunsa a rasei umane”, care vorbesc despre fenomenul filtrarii cunoasterii. Dupa cum o sugereaza contextual forma termenului, aceasta politica, suspectata ca fiind o arma de capatai a elitelor ce conduc lumea din umbra, este menita sa tina masele in ignoranta si necunoastere. Altfel spus, este vorba despre puterea intelectuala, cea din care deriva toate formele de dominatie si control la care este supusa civilizatia umana astazi. Articolul de fata nu va trata insa despre cine sunt sforarii acestor masinatiuni, ci se ambitioneaza sa releve cate ceva despre modul in care ei opereaza.

“Involuatii” stiau
Liderii fara chip care actioneaza manetele acestui mecanism al cenzurii limiteaza masiv accesul maselor la informatii care vizeaza in special originile si trecutul speciei umane, temelie a intelegerii existentei si scopului in viata. Este vorba despre aspecte esentiale ale civilizatiei si ale planetei pe care, daca le-am cunoaste, ne-am intelege mai bine natura si misiunea; ceea ce ne-ar face insa liberi si mai greu de controlat. Sunt lucruri pe care “EI” le cunosc, dar pe care le tin departe de noi, din egoism, din interes, din trufie, din nevoia de a avea un ascendent asupra semenilor.

Premisa fundamentala de la care porneste teza unor specialisti precum cei mentionati mai sus, cum ca istoria umana este cu totul alta decat cea care ne este prezentata astazi in mod oficial, rezida, ca debut, in scrierile antice. Majoritatea culturilor dispun de astfel de carti care vorbesc despre existenta unor civilizatii avansate in trecutul foarte indepartat, dar scrierile in sanscrita ale Indiei sunt de departe cele mai explicite in aceasta directie. Manuscrise antice, precum Mahabharata, Ramayana sau Vedele vorbesc deschis, pe langa principiile filosifice si culturale indiene, si despre episoade fascinante din vechime, care fac descrieri amanuntite ale unor tehnologii pe care omenirea abia le-a dobandit astazi. Sunt descrise aparate de zbor impreuna cu principiile lor de functionare, sunt mentionate arme precum bomba atomica sau chiar bomba cu hidrogen si se descriu avansate tehnici medicale si genetice. Aceleasi carti vorbesc despre erele pamantului, despre ciclicitatea vietii pe planeta si despre succedarea civilizatiilor. Convingeri asemanatoare vin din intelepciunea romana si egipteana dar mai ales dinspre cea greaca de unde, de la Platon si Artistotel ne parvin invataturi referitoare la aceeasi insiruire a vietii. Ei credeau puternic intr-o fiintare pe ere, dupa un model arhetipal. Astfel, in credintele stravechi – care, dealtfel, nu sunt deloc de lepadat – un mare ciclu de viata incepe edenic, cu o Era de Aur, in care toate fiintele umane sunt spiritualizate, constiente, bune. Aceasta era este succedata de cele de Argint, Bronz si Fier, ce caracterizeaza, gradual, deprecierea umana prin cultivarea lacomiei si a individualismului intr-atat incat lumea trebuie reconfigurata. Ceea ce se si intampla, printr-un cataclism general si o reinchegare ulterioara a vietii.

In viziunea initiatilor indieni, oamenii s-au nascut de mai multe ori si de tot atatea ori, minus unu (inca), au disparut in urma unor dezastre de exterminare a speciilor. Acest lucru s-ar fi intamplat insa numai pentru ca viata sa reinfloreasca, prin repopularea Pamantului fie de catre refugiati paranormali, neafectati de Armageddon, fie de civilizatii superioare din alte sfere cosmice. Cartile acestea fac referiri foarte serioase la existenta in urma cu milioane si chiar cu miliarde de ani in urma, pana la inceputurile planetei, a inteligentei pe Pamant si a civilizatiilor evoluate. Totusi, pentru sustinerea unor atari premise, trebuie sa existe si probe fizice. In absenta acestora, s-ar putea presupune cu usurinta ca scrierile sunt false, mincinoase, produs al unei imaginatii disproportionate. Surprizator, ele sunt cofirmate nu doar sporadic, ci chiar abundent, nenumarate dovezi arheologice ale existentei unor antice civilizatii avansate iesind la lumina, accidental sau “vanate”, in toate colturile lumii.

Teoria ca teoria, dar practica…
Exemplele sunt numeroase si dispun de caracteristici mult prea complexe pentru a fi expuse convingator aici, dar vom face cateva insemnari succinte. Este vorba despre descoperiri arheologice precum: macheta egipteana din lemn din secolul al II-lea i.Hr, care are forma unui avion; ciocanul descoperit la marginea Londrei, incastrat intr-o roca veche de 500 milioane de ani; harta desenata in 1513 a amiralului turc Piri Reis, care arata in detaliu portiuni din Africa, America si Antarctica, in conditiile in care Antarctica a fost descoperita oficial abia in 1818. Mai mult, harta reprezinta continentul alb asa cum arata el sub gheturi, stare in care se afla, probabil, in urma cu 10.000 – 12.000 de ani; orasul Nan Madol, construit intre anii 200 i.Hr.- 800 d.Hr., pe un recif de corali din Micronezia, din aproximativ 250 milioane de tone de blocuri bazaltice, al caror transport nu poate fi explicat; artefactul Coso, din Olancha, California, asemanator cu un dispozitiv de aprindere, gasit in interiorul unei bucati de piatra care ar fi avut nevoie de 500.000 de ani pentru a se forma. O amprenta palmara a fost gasita intr-un strat de piatra calcaroasa avand circa 110 milioane ani, in localitatea Glen Rose (Texas). In nordul inghetat al Canadei s-a gasit un deget omenesc fosilizat,datand din Cretacic. In Utah, intr-un strat de roca estimat la 300-600 milioane de ani vechime, s-a descoperit ceea ce pare amprenta unei talpi omenesti, incaltata intr-un soi de sanda. Minerii din Africa de Sud au scos la lumina sute de sfere metalice de origine necunoscuta, denumite sferele Klerksdorp. Ele au circa 3-5 cm in diametru, iar unele au incrustate linii paralele, asemenea unor santuri, de jur-imprejur. Sferele par a fi facute de mana omului, desi specialistii nu pot explica in ce fel au fost realizate liniile. Stratul de roca din care au fost extrase aceste sfere dateaza din precambrian, vechimea lor fiind estimata la 2,8 miliarde ani.

Exemplele pot continua, acestea sunt doar cateva dintre cele mai cunoscute care au ajuns sub ochii publicului larg. Surprinzator este insa faptul ca, desi asemenea reusite arheologice vorbesc fatis despre o realitate incontestabila, oamenii de stiinta nu le aplica mai mult decat o eticheta pe care sta scris “mistere”. De ce alegem sa le consideram curiozitati si bizarerii, cand putem accepta povestile uneori de necontestat pe care aceste obiecte ni le spun? Nimeni nu se oboseste, oficial, sa sape mai adanc si sa intelega implicatiile uriase pe care le au aceste lucruri. Cat despre noi, sfidarea afisata de elite in relatia cu vulgul este de un cinism revoltator. Ne servesc, prin intermediul cercetatorilor si al publicatiilor pe care le au in “buzunar” toate aceste informatii, probabil desperecheate, bizuindu-se fara griji pe faptul ca ignoranta isi va juca rolul si ne va impiedica sa ne implicam activ sau sa ne “sinchisim” macar de ele. Pentru ca, la urma urmei, cine suntem noi sa ne gandim la asemenea lucruri? Ce conteaza daca oamenii au 10 mii, o suta de mii sau un milion de ani? Aceste preocupari sunt ciudate, abstracte, ele reprezinta exclusiv apanajul unor filosofi si mistici neintelesi, izolati in turnurile lor de fildes. Noi trebuie sa ne traim viata la maximum, timpul inseamna bani, este scurt, viata trece, nu trebuie irosita cu intrebari existentiale. Sunt numai cateva dintre trendurile pe care elitele ni le-au impregnat, pentru a imbraca poate cele mai importante deprinderi pe care ar trebui sa le posedam in cosumatii care sunt adesea ridicole si caraghioase in ochii unei opinii publice profund contaminate.

Indoctrinare religioasa? Mai gandeste-te
Totusi, aceia care aleg sa nu se lase pacaliti de teoriile evolutioniste vehiculate extrem de agresiv, se aliniaza mai degraba unei tendinte spirituale de masurare a lucrurilor. Acesti oameni privesc devenirea umana, nu ca pe o evolutie din materie, ci, mai degraba, ca pe o involutie, dintr-o constiinta superioara. Aceasta premisa se aseamana poate cu o argumentatie religioasa, cu o doctrina ridicola, dar incercati sa va intrebati daca nu cumva aveti aceasta impresie tocmai in virtutea informatiilor care vi se “injecteaza” pe toate mediile de comunicare. Omul nu este un produs unilateral, asa cum incearca sa ne convinga conducatorii nostri de talie mondiala. El este intr-adevar alcatuit din materie, este grosier, dar mai are si o dimensiune mentala, precum si una spirituala. Lumea noastra este, din acest motiv, privita de initiati, ca o etapa cosmica grosiera, ce va fi urmata de niveluri superioare ale realitatii, dominate de energii subtile, denumite de culturile diferite spirite, ingeri, zei, sfinti, etc. Nasterea ar insemna, practic, procesul prin care o fiinta de constiinta pura coboara in sferele inferioare ale Cosmosului si se acopera de energiile scazute ale mintii si ale materiei.

Toate culturile si civilizatiile credeau ca venim dintr-un nivel spiritual al realitatii, traiau in acord cu aceasta convingere si erau armonizati cu natura si viata. Mai putin noi, care ne dezicem de orice forta superioara. Noi, care ne credem fruntasi si superiori, nu doar ca civilizatie, ci la nivel individual. Este in asentiment cu mersul actual al lucrurilor ca “eu” sa fie in centrul lucrurilor si “mie” sa fie elementul de referinta al existentei. Si tocmai pentru ca “eu” nu este singur, ci sunt sase miliarde ca el, acest lucru duce la izolare, la dezbinare si conflicte, la dominatie si razvratire. Daca eu lupt doar pentru mine, atunci cauza mea nu mai este si a altora, ceea ce ma face sa fiu absolut singur, neunificat in nimic cu altcineva. Desi poate parea desuet, nu este decat aplicarea maximei “Dezbina si stapaneste” la nivel planetar.

Spuneam putin mai sus ca, daca ideea spiritualitatii ti se pare a fi o doctrina, un raspuns disperat al Bisericii la avantul actual al stiintei, atunci ar trebui sa te intrebi daca nu crezi asta tocmai in urma faptului ca esti controlat. Ei bine, sa venim in sprijinirea unei asemenea declaratii si cu un exemplu. Este vorba despre cazul sotilor Pierre si Marie Curie. Cei doi cercetatori francezi din secolele XIX – XX sunt recunoscuti oficial pentru performantele din domeniul radioactivitatii, care le-au si onorat activitatea prin obtinerea unui premiu Nobel pentru Fizica in anul 1903. Niciun manual insa si in general nicio carte nu vor mentiona implicarea lor activa si meritorie in experimentele parapsihologice. Pret de mai multi ani, cei doi cercetatori au derulat o serie de teste cu nuanta supranaturala in laboratoare si institutii, inregistrand rezultate notabile si succese nebanuite, materializate prin comunicarea cu spiritele, extracorporalizari, materializari, clarviziune si alte astfel de fenomene catalogate astazi drept “bazaconii”.

Aceasta activitate intensa si mascata este atestata de o documentatie vasta aflata in arhivele institutiilor care le-au gazduit initiativele lui Pierre si Marie. Si in acest caz, exemplele unor performante si descoperiri halucinante pe taram spiritual sunt in numar suficient de mare, incat sa ateste existenta incontestabila a unei asemenea dimensiuni umane. De ce ocultizarea lor? Pentru a masca latura spirituala a umanitatii si pentru a canaliza civilizatia spre materialism si consumerism. Suntem vaduviti prin aceasta privare de cunoastere, de aspecte importante ale existentei si ale fiintei umane, capitale in intelegerea completa a ceea ce suntem si a ceea ce avem de fapt de facut aici. Daca nu stim nimic despre aceste lucruri, care, iata, exista ca parte a realitatii, este firesc sa ne refugiem in productie si consum, in efemer, in placeri marunte si in bucurii intr-adevar animalice. Iar acest lucru nu este intamplator.

Mai gandeste-te un pic
Toata aceasta mistificare se intampla pentru ca stiinta are in miezul sau un grup extrem de influent care musamalizeaza voit descoperirile cele mai importante. Motivele unui asemenea grup influent nu pot fi decat presupuse, dar probabil ca banuielile celor care le emit nu se indeparteaza prea mult de adevar. Astfel, Michael Cremo suspecteaza ca doua mari directii motiveaza elitele sa filtreze cunoasterea. Una ar fi insasi natura umana, negarea, respingerea teoriilor care le contrazic pe ale lor, deoarece sunt oameni indragostiti de ei insisi si de adevarurile lor, nefiind dispusi sa accepte alternative. Apoi, probabil ca este vorba de ratiuni ceva mai adanci, legate de putere si control. In sistemul educational, evolutionistii au detinut o pozitie suficient de inalta pentru a dicta raspunsuri la intrebarile fundamentale: “cine suntem? de unde venim? incotro mergem?” Aceste raspunsuri, dupa cum bine se stie, sunt pur materialiste, exclud cu desavarsire orice implicare divina in crearea omulu. De aceea, nici nu este surprinzator sau intamplator ca omenirea a luat-o pe o panta adanc materialista si exclusiv fizica. Manipulatorii din umbra au insuflat maselor valori eronate, ideea ca scopul fundamental al omului este acela de a produce si de a consuma. Mereu mai mult. Acest lucru, in cazul in care mai sunt dintre aceia care nu isi dau seama, naste bogatii uriase. O parte dintre ele intra in buzunarele cercetatorilor, care nu doar fac parte din mecanismul manipularii, dar stau si la temelia conceptelor produselor comercializate (armament, tehnologie, lux etc). O alta mare parte din fonduri intra in buzunarele industriasilor care le produc si, nu in ultimul rand, in buzunarele adanci ale guvernelor care percep taxe si impozite, in unele locuri, uriase, pe marginea comertului masiv. Aceasta nu inseamna altceva decat faptul ca forte foarte mari sunt cointeresate ca lucrurile sa ramana in lume in forma in care sunt astazi. Ele nu vor sa vada intrerupt acest proces si atunci nu este de mirare faptul ca devine tot mai energic.

Orice scadere a activitatii economice creaza unde de soc. Elitele au inteles asta. Din acest motiv, se intretine furibund procesul de productie-consum. Oamenii nu trebuie sa se gandeasca la existenta, nu trebuie sa-si puna probleme inalte, adanci, trebuie mentinuti si concentrati in uriasa masinarie economica. Exemplul clar a venit in urma atentatului terrorist din 11 septembrie 2001, in urma caruia mii de oameni pur si simplu au incetat sa mai cumpere, sa mai consume. Au ales sa stea mai mult cu familiile si cu prietenii lor si sa se intrebe ce este viata si incotro se misca, ce se intampla cu lumea. Reverberatiile unui asemenea fenomen sunt mari si durabile. Liniile aeriene, spre exemplu, nu si-au revenit inca total in acesti 7 ani de la eveniment. Stapanii unui imperiu financiar nu isi permit asemenea pierderi. Ei trebuie sa aiba mereu mai mult, nici macar mentinerea nu este o optiune. Sunt, deci, interese mari care ne vor focusati trup si suflet pe procesul material de productie si consum, iar elementul cheie sunt oamenii de stiinta si dascalii, cei care ne invata despre lume si viata. Ei insista ca suntem fiinte materiale si mai ales ca acesta este un lucru bun. Dar daca am primi si un alt raspuns la intrebari precum “Cine sunt? De unde vin? Unde ma duc? Ce vreau?” ? Ce ar fi daca s-ar preda in scoli faptul ca facem parte dintr-o constiinta superioara si pura si ar trebui sa ne canalizam mai mult pe cultivarea constiintei si a spiritului, pentru ca ele sunt eternitatea? “EI” nu vor insa acest lucru, pentru ca ar insemna ca oamenii sa fie mai putin controlati, ceea ce ar insemna mai putini bani si o putere scazuta. De aceea s-a impamantenit si ideea de proprietate. Intr-o societate complet mercantila, toata lumea are proprietati. Liderii, corifei ai omenirii, detin aceste proprietati prin diferite sisteme sociale, bancare sau politice. Ori, cine controleaza proprietatea controleaza si proprietarul.

Sustinatorii sistemului axiologic bazat pe productie si consum, pe ahtiere de acumulare si materialism, s-au infiltrat insidios in pozitiile influente si puternice ale societatilor umane, de unde pot dicta celor de sub ei realitatea. Ei au creat sistemele de comoditate, care stimuleaza latura hedonista umana, capturand individul in placeri si indepartandu-l de realitate. Mijloacele de distragere sunt astazi extrem de numeroase si de eficiente, imbracand tot soiul de forme. De ce nu s-ar abate chiar razboiul asupra unei comunitati preocupate de spirit si Divinitate, daca numai asa ea poate fi convertita sau chiar eliminata? Conducatorii lumii nasc si finanteaza razboaie, inventeaza sisteme monetare si diverse constrangeri, aplicand, sub aparenta unei libertati totale si a unei civilizari apoteotice, o lege martiala deghizata, mai rea decat tot ce a existat pana in prezent. De ce este mai rea? Pentru ca biciul in spate si siluirea nu iti pot fura sufletul, nu iti pot starpi credinta si stinge lumina din priviri. Conducatorii de astazi nu se multumesc sa conduca oameni, mase, nu se multumesc sa aiba mancaruri fine si vile luxoase, ei vor sa ne biciuiasca sufletele. Care este motivul final? Sigur ca, in aparenta, tinand in jug o omenire care se naste, traieste si moare pentru ei, isi asigura o viata nu de regi, dar chiar de Dumnezei aici pe Pamant. Dar asta sa fie totul?

Cat poate trai un om sa se bucure de placerile vietii? Cateva zeci de ani? Planurile lor se intind pe secole, de ce? Pentru urmasi? Ar putea niste oameni atat de egoisti sa se gandeasca la viitorul copiilor lor? Ce stiu ei? Cred oare ca viata este numai una si atunci merita traita din postura unui zeu, caci dupa ea nimic nu mai conteaza? Este putin probabil sa fie atat de naivi, de vreme ce nu vor ca noi sa aflam de puntile spre lumea spirituala. Stiu ei mai multe decat ne inchipuim, care le sunt resorturile? Este intr-adevar o conspiratie sau doar miscare browniana, curs evolutiv firesc, natura umana exacerbata? Crezi ca poti primi raspunsuri la intrebarile astea dintr-o masina luxoasa, cu un telefon performant in mana si cu o vestimentatie la moda pe trup? Poate iti va raspunde fotomodelul de langa tine sau vila cu trei etaje. Ori, cine stie, poate iti va sufla cate ceva despre viata plasticul din cardurile pe care le ai in portofel. Toate tac? Atunci unde e raspunsul? Intr-un Happy Meal cu siguranta nu.

descopera.ro

Topul conspiratiilor si controverselor politice romanesti.

Topul conspiratiilor si controverselor politice romanesti

Istoria Romaniei nu putea fi ocolita de masinatiuni de culise si de intrigi cu substrat politic, religios sau economic. Conspiratiile, miscarile si tratatele politice discutabile au fost parte integranta a istoriei noastre nationale, la fel ca in oricare alt colt de lume. Chiar daca in vechime erau numite hiclenii, comploturi, tainuiri, sfatuiri sau uneltiri, aceste modalitati ascunse de influentare a mersului firesc al istoriei, nu se deosebeau in esenta de conspiratiile moderne care fac sa curga rauri de cerneala.

10. Enigmele Tezaurului de la Pietroasa

Tezaurul de la Pietroasa consta probabil in cea mai mare si mai valoroasa comoara descoperita in ultimele secole pe teritoriul Romaniei. Faimoasa “Closca cu puii de aur” este, de fapt, cel mai pretios artefact din cadrul acestei comori. In primavara anului 1837, constructorii palatului Episcopal din Buzau solicita taranilor din comuna Pietroasa sa extraga o cantitate sporita de calcar necesar ridicarii edificiului. Intr-o dimintata de sfarsit de aprilie,Ion Lemnaru si socrul sau, Stan Avram, descopera faimoasa comoara compusa la randu-i din vase de ornament, bijuterii, podoabe si obiecte de cult ceremonial de origine gotica. Cei doi sateni erau constienti ca descoperisera o comoara, dar habar nu aveau de valoare sa, dupa cum a dovedit Ion Lemnaru care a vandut un lant si o fibula de aur unui nepot de arendas, pentru doar 30 de parale si o sticla de tuica. Comoara a ramas ascunsa in gospodaria celor doi pana pe data de 11 ianuarie 1838, cand in urma unui cutremur, Ion Lemnaru a fost somat de autoritati sa-si darame casa puternic avariata. Din acest moment incepe o adevarat epopee cu rezonante europene pentru stravechea comoara de la Pietroasele. Cei doi tarani sunt pacaliti de catre Anastase Tarba, un antreprenor veros care le cumpara intreaga comoara. Satenii se lauda in gura mare de isprava facute, autoritatile si agia afla si intervin pe fir. Ancheta a fost supravegheata de nimeni altii decat Mihalache Ghica si Petrache Poenaru. Comoara este recuperata in mare parte, pentru ca, in anul 1875, sa fie furata din incinta Universitatii Bucuresti. Tezaurul este din nou recuperat, pentru ca in timpul incendiului din anul 1884 sa fie aproape de distrugere. Totul a culminat odata cu calatoria si expunerea tezaurului la Paris, la Luvru, cu ocazia celei de-a doua Expozitii Universale din anul 1900. Gurile rele afirma ca tezaurul expus la Muzeul de Istorie al Romaniei nu este decat o copie care s-ar fi putut efectua in cadrul calatoriei sale in afara granitelor tarii. Argumentul lor este acela ca in cadrul expozitiei de la Roma din anul 1911, nu ar fi fost expus originalul, ci o copie galvano-plastica realizata de restauratorul Paul Telge.

9. Conspiratia din spatele abdicariii lui A.I. Cuza

Abdicarea domnitorului Alexandru Ion Cuza reprezinta un subiect insuficient cunoscut majoritatii romanilor, un subiect tratat incomplet in manualele scolare si ignorat pe nedrept de istorici. Epoca domniei lui Cuza este caracterizata prin trecerea brusca de la oranduirea preponderant feudala a societatii romanesti catre o alta structura social-istorica, caracterizata prin modernism si dezvoltarea industriei. Asistat de catre consilierul sau, Mihail Kogalniceanu, Cuza a initiat o serie de reforme care au dat un nou inceput societatii romane din acele timpuri. Prima sa masura din anul 1863 a vizat confiscarea mosiilor detinute de manastiri. Pentru a savarsi aceasta hotarare controversata, domnitorul Cuza a avut nevoie de tot sprijinul pe care putea sa-l ofere Parlamentul. Un an mai tarziu, Alexandru Ioan Cuza purcede la dezrobirea taranilor de sub influenta hotaratoare a boierimii, precum si la impropietarirea marilor mase de tarani agricultori. Principalele sale reforme au avut un mare impact in strainatate si au dus la intensificarea activitatilor diplomatice ale Romaniei. Adopta primul Cod Civil si Cod Penal din tarile romane, inspirate dupa Codul Napoleonian. A fondat Universitatea din Bucuresti si cea din Iasi si a modernizat Armata Romana. Datorita acestor masuri neagreate de cler, Cuza a fost in pericol de a fi asasinat, datorita conspiratiilor si intrigilor arhimandritului Nylos din Constantinopol, actiunile acestuia fiind dejucate de catre agentii romani. S-a stabilit, astfel, un grup de complotisti compus din reprezentantii clerului grec si Henry Bulwer, ambasadorul Marii Britanii la Constantinopol. Acestora s-au alaturat imediat mosierilor liberali care considerau ca domnitorul Cuza nu le mai reprezenta interesele. Totul a culminat cu o lovitura de stat, in care domnitorul a fost fortat, sub amenitarea armei, sa abdice de catre asa-numita Monstruasa Coalitie, o asociere politica de moment dintre conservatori si liberali. La ora 4 dimineata, pe data de 22 februarie 1866, un grup de conspirationisti inarmati l-a fortat pe Cuza sa abdice dupa care l-a condus pana la granita. Domnul Unirii a murit in exil…

8. Nicolae Titulescu – Victima conspiratiilor naziste?

Considerat cel mai bun diplomat roman din perioada interbelica, Nicolae Titulescu este creditat de o parte a istoricilor drept victima unei adevarate conspiratii politice ai carei autori ar fi fost cercurile care guvernau Germania lui Hitler si Italia lui Mussolini. Pentru a-si atinge scopurile, diplomatia fascista nu s-a dat in laturi de la folosirea pe scara larga a asasinatelor politice. In aceasta directie, cancelaria de la Berlin intocmise deja o adevarata “Lista Neagra” pe care figurau nume importante ale politicii europene interbelice precum Engelbert Dolfuss, Alexandru I Karagheroghevici – regele Iugoslaviei, Eduard Benes, Albert I – regele Belgiei, Louis Barhou, Armand Calinescu, I. G. Duca, Nicolae Iorga si Nicolae Titulescu. Acesta din urma a fost in mai multe randuri Ministru de Externe al Romaniei si delegat permanent al statului roman la Liga Natiunilor de la Geneva. Intreaga sa activitate s-a bazat pe problemele majore ale politicii externe a Romaniei. Invinuit de apartenenta la Francmasonerie, dar si la ideile de stanga, Titulescu a ramas toata viata un patriot convins. O prima incercare de asasinat a avut loc in anul 1934, in apropiere de Zagreb, in momentul in care o bomba a explodat pe calea ferata la cateva secunde dupa ce trecuse un tren in care se afla Titulescu alaturi de alti diplomati. O alta incercare nereusita a avut loc in anul 1936, la Paris. Serviciile si agentiile secrete naziste nu se lasa, astfel incat Titulescu ajunge sa fie demis, urmarit, suspectat si anihilat politic din ordinul expres al regelui Carol al II-lea. Exilat in Elvetia, apoi in Franta de catre rege, Nicolae Titulescu a continuat propagarea ideilor sale printr-o serie de articole si conferinte cu tematica social-pacifista. Pe data de 17 martie 1941, Titulescu moare brusc, analiza sangelui sau demonstrand ca a fost vorba de un asasinat prin otravire. In octombrie 1944, ziarul Fapta publica un articol in care denunta otravirea lui Titulescu de catre Franco Trandafino, un presupus agent Gestapo.

7. Manuc Bei – Primul spion din Valahia?

Cel mai cunoscut han al Bucurestilor a fost resedinta unui personaj pe cat de putin cunoscut, pe atat de misterios. Este vorba de Manuc Bei, un negustor si hangiu armean nascut in orasul Rusciuk, pe malul bulgaresc al Dunarii.In urma activitatilor sale cu caracter comercial, ajunge bogat in scurt timp. Initial negustor de grane, Manuc a fost considerat de catre contemporanii sai, drept cel mai bogat si influent om din Balcanii acelei perioade. Urca repede treptele puterii, astfel incat ajunge usor in slujba vizirului Mustafa Alemdar, pasa peste Bairaktar. Initial, Manuc intentiona sa ocupe tronul Valahiei, dar planurile sale sunt zadarnicite de caderea protectorului sau. Deschide un han celebru in Bucuresti care-i poarta si astazi numele. Devine creditorul principal al domnitorului fanariot Constantin Ipsilanti, pe care-l sponsorizeaza cu suma de 160.000 de taleri. In timpul razboiului Ruso-Turc din anii 1806-1812, Manuc este mediatorul dintre Armata Imperiala Rusa si o garnizoana rebela din Giurgiu. In acelasi timp, Manuc Bei se lanseaza intr-un adevarat rol de agent dublu, acceptand misiunea Inaltei Porti, in care trebuia sa trateze cu rusii incheierea pacii in termeni propice pentru puterea otomana. Pacea dintre rusi si turci semnata la Bucuresti in luna mai 1812, prevedea insa cedarea unor teritorii rusilor, fapt ce a provocat furie la Istanbul. Manuc Bei este invinovatit fatis de catre turci, fiind nevoit sa fuga in Basarabia pentru a-si salva viata. In anul 1817, Manuc moare intr-un accident de calarie si este ingropat la Biserica Armeneasca din Chisinau.

6. Conspiratia din spatele asasinarii lui Barbu Catargiu

Barbu Catargiu a fost, fara indoiala, una dintre cele mai ilustre figure ale politicii romanesti din secolul al XIX-lea. Jurnalist si politician roman de succes, Catargiu a ocupat functia de prim-ministru al Romaniei pana pe data de 20 iunie 1862, cand a fost asasinat. Acest politician conservator a fost, de fapt, primul prim-ministru al statului roman, patriot desavarsit, demn urmas al unei vechi familii boieresti, al carui motto dupa care se calauzea era “Totul pentru Tara, nimic pentru noi”. A fost un exigent barbat de stat, care a servit drept model pentru tinerii sai adversari liberali din acea perioada, Mihail Kogalniceanu si Ion C. Bratianu. Datorita calitatilor sale, a fost numit initial Ministru al Finantelor de catre Alexandru Ioan Cuza. A faptuit o serie de reforme revolutionare, astfel incat istoricii il considera si astazi drept cel mai european om politic al epocii sale. A interzis totusi adunarile publice, inclusiv adunarea de comemorare a Revolutiei de la 1848, fapt care i-a adus animozitati. Personalitatea sa cu convingeri puternice i-a facut pe adversarii sai din ambele tabere politice sa se uneasca in “Monstruoasa Coalitie” care apoi l-a mazilit pe Cuza. Radicalii liberali si ultraconservatori au decis se pare, asasinarea premierului Barbu Catargiu. Ultimul sau cuvant politic a fost: “Pacea, domnilor, pacea si odihna sunt scaparea tarii, si voi prefera moartea mai inainte de a calca sau a lasa sa se calce vreuna din institutiile tarii”. Pe data de 20 iunie 1862, pe cand parasea cladirea Parlamentului din Bucuresti si se afla in trasura alaturi de Prefectul Capitalei, Principele Nicolae Bibescu, Barbu Catargiu a fost asasinat prin impuscare. Desi nu a putut fi dovedit vinovat niciodata, asasinul sau prezumtiv se pare ca a fost Gheorghe Bogati. Moartea lui Barbu Catargiu a fost cu adevarat o crima politica perfecta.

5. Republica de la Ploiesti – Conspiratie acasa la Nenea Iancu…

In esenta, fenomenul istoric cunoscut sub numele de “Republica de la Ploiesti” a fost o simpla revolta de o zi, mai precis in data de 8 august 1870, indreptata impotriva regimului monarhist care conducea Romania. Totul a inceput ca banala rebeliune pe plan local orchestrata de radicalii filialei Partidului Liberal din orasul Ploiesti. Acestia se opuneau noului conducator al tarii, Printul Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, dorind sa instaureze o republica in locul regimului monarhist stabilit de Constitutia din 1866. Liderul conspirationistilor liberali din Ploiesti era capitanul Alexandru Candiano-Popescu care, in prealabil, fusese arestat in 1867 pentru ca publicase in ziarul personal, Perseverenta, o serie de articole virulente in care il ataca pe Printul Carol I. In noaptea de 8 august 1870, Candiano-Popescu a organizat doua intalniri secrete la Ploiesti, anuntand ca are informatii de la Bucuresti, conform carora Monarhia va fi abolita in noaptea urmatoare, marile orase se pregateau de revolta contra monarhistilor, iar in ultima instanta, Republica Romania trebuia proclamata. Candiano-Popescu i-a asigurat pe conspirationisti inclusiv de sprijinul Marilor Puteri. In entuziasmul clipei, Candiano-Popescu a anuntat in public ca va deveni noul prefect de Prahova, iar Stan Popescu va ajunge noul sef al Politiei din Ploiesti. In noaptea urmatoare, seful Politiei din Prahova a fost arestat de conspirationisti, iar statia de telegraf a fost ocupata de Candiano si Guta Antonescu. Candiano-Popescu ramas fara alt obiectiv de ocupat, s-a instalat in Unitatea de Pompieri. Conspirationistii au trimis o telegrama la Bucuresti, anuntand ca proaspatul prefect Candiano este sustinut de administratia civila si militara a orasului. Partea hazlie de abia acum urmeaza. In seara de 9 august 1870, o unitate de soldati de la Bucuresti a sosit in gara Ploiesti si a arestat intreaga administratie autoinstalata. Majoritatea “conspirationistilor” au declarat ulterior autoritatilor de stat ca ei nu facusera o revolta, ci participau la o petrecere prelungita…

4. Max Goldstein si atentatul din Dealul Spirii

Multa cerneala a curs de-a lungul timpului in jurul atentatului de la Dealul Spirii. La urma urmei, este vorba de primul atentat cu bomba din istoria Romaniei. “Masina infernala”, cum a fost poreclita bomba de catre presa vremii, a fost detonata la data de 8 decembrie 1920 chiar in sala Senatului Romaniei de catre anarhistul Max Goldstein. Printre victimele vizate s-au aflat Ministrul Justitiei din acea perioada – Dimitre Greceanu care, alaturi de alti doi senatori, a murit in urma exploziei. Complotistii au fost comisarii bolsevici trimisi de regimul sovietic de la Moscova cu misiunea de a crea un Partid Comunist in Regatul Romaniei, si a lansa, mai apoi, o stare de revolta si anarhie populara in urma careia noul Partid Comunist sa acapareze puterea, Romania urmand sa devina un nou stat-satelit al Uniunii Sovietice. Inainte cu o luna de explozia de la Senat, anarhist-socialistul Max Goldstein a mai atentat la viata Ministrului de Interne Constantin Argetoianu, un dusman neimpacat al ideologiei comuniste si al adeptilor acesteia. Max Goldstein, ajutat de alti doi bolsevici, Saul Osias si Leon Liechtblau, a fabricat bomba artizanala si a reusit sa o introduca in secret chiar in sala Senatului Romaniei. Unul dintre complicii care i-au ajutat in acest sens a fost Alexandru Constantinescu, liderul de extrema stanga al proaspatului infintat Partid Socialist din Regatul Roman. Imediat dupa comiterea faptei, Max Goldstein a fugit in Bulgaria. A fost prins totusi in anul 1921 langa vama din Rusciuk, pe cand incerca sa reintre in Romania. Anarhistul Goldstein a fost condamnat la munca silnica pe viata, murind de pneumonie in anul 1924, pe cand isi ispasea sentinta la inchisoarea din Doftana.

3. Conspiratia din spatele Revolutiei din Decembrie 1989

Revolutia din anul 1989 a fost, fara indoiala, cel mai important eveniment din istoria recenta a Romaniei. In prezent, tot mai multi istorici si cercetatori avanseaza ideea ca in spatele evenimentelor sangeroase din decembrie 1989, care au culminat cu arestarea si executia cuplului Ceausescu, a stat de fapt o mare conspiratie. Aceasta a avut epicentrul la nivel mondial si s-a desfasurat inca din timpul consfatuirilor de la Yalta si Malta, de la mijlocul anilor ‘80. In cadrul acestor intalniri discrete intre liderii mondiali din acea perioada s-a hotarat abolirea comunismului in tarile Europei de Est si in fosta Uniune Sovietica. Directivele stabilite au fost urmate fidel de catre conjuratii din Romania socialista, care au profitat pe plan national de hotararile puterilor mondiale. Grupul conspirationistilor romani erau alcatuiti din membri de partid din esaloanele 1 si 2, precum si de o parte a conducerii Securitatii. Pentru a se face transferul de putere intre cele doua regimuri, unele servicii secrete straine au organizat o diversiune de proportii in decembrie ’89. Peste aceasta diversiune s-a suprapus revolta populara a marilor mase de oameni nemultumiti de inrautatirea conditiilor de trai. Arestarea si executia in mare graba a cuplului Ceausescu, nu a facut decat sa alimenteze discutiile din jurul mai multor conspiratii care au vizat atat momentul din 22 decembrie 1989, cat si viitorul Romaniei postdecembriste.

2. Horea – Mason sau initiat zalmoxian?

La data de 15 mai 1767, opt tineri sasi din Transilvania reveniti de la studii din Germania, au fondat la Sibiu Loja Sfantului Andrei, prima loja masonica atestata pe teritoriul Ardealului. Masonii isi alegeau noii membri fara sa tina cont de originea etnica sau de religia acestora. Astfel, intalnim la acea data, in Transilvania, 147 masoni catolici, 73 evanghelisti, 8 ortodocsi si 2 unitarieni. Istoricul Iona Chinchis sustine cu dovezi ca Horea, eroul motilor din Apuseni si conducatorul rascoalei din 1784-1785, a fost membru al unei loji masonice. La baza acestei supozitii stupefiante, stau legaturile dintre Horea si Ignatius Born, francmason celebru al acelei epoci, de profesie prospector minier. Ignatius Born a fost unul dintre apropiatii imparatului Iosif al II-lea. La domiciliul lui Born activa un cerc al artistilor adepti ai masoneriei printre care se numara si gravorul Jakob Adam, nimeni altul decat autorul celor mai cunoscute portrete ale lui Horea, Closca si Crisan. Ignatios Born ar fi fost personajul care l-a introdus pe Horea imparatului Iosif al II-lea. Conform unui curent recent de opinie, tot mai multi masoni romani sustin apartenenta lui Horea la aceeasi loja masonica cu imparatul Iosif al II-lea. In sprijinul acestei afirmatii, sunt aduse cererile aduse de Horea, cereri care, in opinia masonilor, semanau partial cu idealurile care au stat la baza Revolutiei de la 1848, revolutie initiata si dezvoltata in proportie de 100% de catre Masoneria romaneasca. Un alt argument vine din partea faptului ca Horea stia sa scrie si sa citeasca, ceva foarte rar printre romanii din Ardeal care erau tinuti intr-o adevarata stare de sclavie. Un mister nedezlegat nici astazi este cel care invaluie momentul prinderii lui Horea care se ascundea in padurea Soracetului din Muntii Gilaului, undeva langa Albac. In momentul arestarii sale, Horea a scos din san cateva manuscrise pe care le-a aruncat in foc. Hartiile au ars complet, inainte ca cei care l-au arestat sa le salveze. Acest fapt adanceste misterul care inconjoara personalitatea taranului mot Necula Ursu. O ipoteza si mai tulburatoare cu privire la natura adevarata a lui Horea vine de la o serie de istorici care afirma ca Horea ar fi fost un ultim initiat in cultul dacilor. Ipoteza nu pare deloc fantezista, daca tinem cont de faptul ca motii din Apuseni sunt urmasi directi ai dacilor. Mai mult, in ultimatumul sau adresat nemesilor unguri si curtii vieneze, Horea face un apel la libertate total lipsit de frica, in spiritul ilustrilor sai inaintasi. In plus, dupa arestare, Horea manifesta o noblete neobisnuita afirmand ca-i cunoaste pe cei 6 tarani care l-au tradat, dar “ca-i iarta din toata inima”.

1. Alianta secreta a lui Stefan cel Mare cu Persanii

Vestea despre uluitoarele victorii ale lui voievodului Stefan cel Mare asupra celei mai puternice forte armate a vremurilor au inconjurat lumea. Daca liderii care domneau in Europa crestina s-au marginit doar la incurajari si laude scrise, in celalat capat al lumii o alte putere militara admira lupta si succesele voievodatului Moldovei, sperand la un eventual atac combinat contra turcilor otomani. In aceasi perioada, Persia, Afganistanul si Kurdistanul erau sub stapanirea unei confederatii de triburi a turcilor oguzi, dusmani traditionali ai Imperiului Otoman. Confederatia Aq Koyunlu, sau a Oilor Albe turcmene a reusit in urma unor mari eforturi militare sa stopeze expansiunea spre Est a otomanilor. In cautarea unor aliati, oguzii din Persia au apelat chiar si la statul venetian, caruia hanul Uzun Hassan i-a cerut ajutorul in anul 1464. Venetienii au promis, dar nu au ajutat cu nimic armatele de calareti ai turcomanilor oguzi. In acelasi timp, Stefan cel Mare scria epistole tuturor dusmanilor Imperiului Otoman. A existat astfel o corespondenta intre Stefan cel Mare si stapanitorii Persiei, in care oguzii lauda si sprijina eforturile domnitorului moldovean. Insa lucrurile au mers chiar mai departe decat niste simple epitete de gratulare reciproca din epistole cu caracter diplomatic. La finele anului 1490, turcmenii se angajeaza sa atace Imperiul Otoman, in cadrul unei campanii in Antolia, urmand ca voievodul Moldovei sa inceapa la randu-i o campanie la Dunare. Dusmanul otoman urma sa fie prins in cleste. Forta militara a clanurilor Oilor Albe era cu adevarat impresionanta. Cronici chinezesti si rusesti relateaza ca aprigii luptatori din stepe intunecau orizontul cu multimea lor. Planul prin care romanii ar fi putut schimba fata lumii pentru prima data in istorie s-a naruit odata cu moartea accidentala a hanului oguz. Hoarda Oilor Albe s-a risipit odata cu dinastia pe care au fondat-o in Persia. Restul este istorie…

descopera.ro

Eminescu – moartea misterioasa a unui geniu

La prima vedere, pare greu de crezut ca tocmai Eminescu, marele poet national, sa faca subiectul uneia dintre cele mai mari conspiratii nationale, ale carei interese si implicatii depaseau la acea vreme granitele tarii noastre. Nu exista nicio indoiala asupra valorii operei eminesciene, fie ca vorbim despre poezie, fie ca vorbim despre proza. Insa cat de multe lucruri stim noi, romanii, despre activitatea jurnalistica a lui Eminescu?

Cine este Eminescu?
Din articolele lui Eminescu scrise in perioada in care profesa ca redactor pe la diferite ziare, dar mai ales din vremea in care ocupa functia de redactor-sef la ziarul conservatorilor, Timpul, transpare nu numai o mare putere de analiza, un spirit critic si intrasingent, neiertator cu cei corupti si lacomi, dar mai ales, spiritul scrierilor sale aduce in lumina reflectoarelor un mare nationalist. Acesta va face tot ceea ce ii sta in puteri pentru a-i sustine pe moldoveni si pe ardeleni, care luptau, separat, impotriva marilor puteri care se pregateau sa ii absoarba, va crea o societate secreta, va ignora toate avertismentele primite de la apropiati, si se va intoarce chiar si impotriva conducerii Partidului Conservator si, implicit, a lui Maiorescu. Tocmai acest nationalism si patriotismul sau aproape naiv in acel context politic aveau sa-l piarda. Informat asupra a ceea ce i se pregatea, Eminescu nu a incetat sa lupte pana la sfarsit.

Ce informatii au parvenit generatiilor urmatoare de elevi si de studenti despre cel mai mare poet al Romaniei? Stim ca Eminescu este poetul national, si in acelasi timp, grad de comparatie absolut (mai toti marii poeti romani sunt pe locul 2 dupa Eminescu. Locul 3 nu exista). Stim ca a innebunit brusc la varsta de 33 de ani, doar pentru a se stinge cativa ani mai tarziu intr-un ospiciu, si (cu perdea) ca suferea de sifilis. Insa stim prea putine despre activitatea lui jurnalistica (care are marele merit de a-l releva pe Omul Eminescu, fata de Visatorul Eminescu, asa cum ne parvine din poeziile sale), si stim si mai putine lucruri despre contextual politic din acea perioada, care a jucat un rol major nu numai in viata lui Eminescu, ci si in scenariul mortii lui.  La 120 de ani de la moartea lui Eminescu, o multime de informatii surprinzatoare ies la suprafata, informatii de natura sa zugraveasca in alte culori epoca si situatia jurnalistului politic, care departe de a fi “bietul”, reprezenta tinta unor puteri interne si internationale.

Un context nefavorabil
Eminescu devine ziarist in 1876 si aceasta este meseria pe care o va profesa pana la sfarsitul vietii. Lucreaza la Curierul de Iasi, dupa care ajunge la ziarul Timpul din Bucuresti, publicatie afiliata Partidului Conservator. In anul 1880 devine redactor-sef, iar functia sa ii va permite sa ia atitudine vizavi de miscarile politice care aveau loc in Romania, si care erau departe de a servi interesele romanilor. In doar trei ani, pana in 1883, anul oficial al alienarii sale, Eminescu a reusit “performanta” de a-si face dusmani nu numai interni, ci si internationali . Lucrurile vor merge atat de departe, incat dovezi care ies la suprafata par sa indice atat implicarea in complot atat a celor apropiati, cat si a celor care il sustinusera si ii sprijinisera initial in cariera.

Eminescu s-a aratat foarte vehement si intransigent in ceea ce priveste instrainarea Basarabiei, a politicii interne care urmarea aservirea scopurilor Imperiului Austro-Ungar (printre care renuntarea la Ardeal), dar si chestiunea spinoasa a invaziei evreiesti in Moldova, care a saracit dramatic in doar cativa ani intreaga populatie, in mare parte rurala. Iata de ce Eminescu devenise o problema internationala. In momentul in care va incepe sa atace si conducerea partidului sau si inclusiv pe Maiorescu, acestia vor intelege ca este timpul sa faca ceva pentru a-i astupa gura “slobodulului” Eminescu. In anul 1882, poetul ii marturisea Veronicai Micle: “TIMPUL acesta m-a stricat in realitate cu toata lumea. Sunt un om urat si temut, fara nici un folos…, unul din oamenii cei mai urati din Romania…Naturi ca ale noastre sunt menite sau sa infranga relele sau sa piara, nu sa li se plece lor”.

Eminescu si-a urmat acest crez pana in ultima zi a vietii sale, pentru ca in momentul in care nu a mai putut sa le infranga, a pierit. Celebrele vorbe: “si mai potoliti-l pe Eminescu” au fost rostite de Petre Carp, unul dintre politicienii influenti aflati la conducerea Partidului Conservator. Din cauza fervorii si pasiunii cu care isi sustinea ideile, manat de spiritul sau patriot aflat in neconcordanta cu epoca in care traia, Eminescu se cearta si cu alti membri ai partidului, printre care Zizi Cantacuzino si Lahovari, pe care il apostrofeaza dur chiar in redactia ziarului Timpul. Alte “victime” ale spiritului sau justitiar si critic sunt C.A. Rosetti si I.C. Bratianu.

Mai tarziu, Eminescu avea sa fie implicat in dezvaluirea afacerii Warszawsky, in care intendentul armatei ruse, baronul A.M. Warszawsky a oferit mita pentru a obtine dreptul de a cumpara la preturi mici alimente din Romania si de a le vinde mai departe armatei tariste, la preturi mult mai mari, desigur. Odata cu acest privilegiu a primit si dreptul de a achizitiona care cu boi, folosite pentru transportul marfii. Aceasta afacere a insemant cresterea considerabila a averii baronului si ruinarea taranilor romani din zona, care isi castigau existenta din transportul marfurilor peste Dunare. Dupa ce substraturile acestei afaceri au fost dezvaluite, organele judecatoresti au fost sesizate, insa decizia Tribunalului Ilfov avea sa fie inca o mostra a puterii si a influentei de care se bucurau anumite personae din cercurile sus-puse: “nu este caz a se pune in miscare actiunea publica in contra cuiva.”

Jurnalul lui Titu Maiorescu (foto sus) din acea perioada vine ca o confirmare a problemei care devenise Eminescu: “Grea epoca Eminescu…Articol al lui in chestiunea evreiasca in contra mea”.

In 1882, Eminescu ia parte la infiintarea unei societati secrete, “Societatea Carpatii”, care va atrage atentia marilor puteri europene prin natura conspirativa a discutiilor ce aveau loc la aceste intruniri. Urmarea este una inevitabila. Simtindu-se ameninate de influenta pe care Eminescu o avea ca formator de opine, la comanda Imperiului Austro-Ungar sunt inserate in cadrul grupului iscoade, pe langa faptul ca jurnalistul avea tot timpul pe urmele sale un spion, care trimitea rapoarte regulate asupra activitatilor si discutiilor purtate in cadrul intalnirilor. Scopul principal al acestor reuniuni era sustinerea Ardealului in favoarea dezlipirii de Imperiul Austro-Ungar si alipirea lui de tara. Iata ce continea o parte din raportul pe care ambasadorul austriac la Bucuresti, baronul Mayer, l-a transmis superiorilor sai: “S-a stabilit ca lupta impotriva Austro-Ungariei sa fie continuata…S-a recomandat membrilor cea mai mare prudenta. Eminescu, redactor principal la Timpul, a facut propunerea ca studentii transilvaneni de nationalitate romana, care frecventeaza institutiile de invatamant din Romania pentru a se instrui, sa fie pusi sa actioneze in timpul vacantei in locurile natale pentru a orienta opinia publica in directia unei Dacii Mari”.

Misterioasa boala a lui Eminescu
Aceste lucruri se intamplau in 1882. Brusc, dupa numai un an, Eminescu avea sa innebuneasca. Cum comenta presa vremii evenimentul? “Dl. Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, a innebunit. Dl Paleologu va lua directiunea sus-zisului ziar’’.

Fragmente din jurnalul lui Titu Maiorescu din acea perioada, mentionarea frecventa si in contexte ascunse a numelor doctorilor care s-au ocupat de starea de sanatate a poetului, cat si faptul ca imediat dupa prima internare fortata, atat Maiorescu, cat si alti apropiati au lipsit din tara timp de o luna jumatate, par sa fie tot atatea dovezi care il implica pe Maiorescu in complotul impotriva jurnalistului politic incomod. In mare parte datorita pozitiei pe care o ocupa, dar si a influentei pe care o exercita, Eminescu nu putea disparea brusc. Daca ar fi fost concediat, si-ar fi continuat fara indoiala atacurile prin intermediul paginilor altor publicatii. Cei care se loveau de intrasingenta sa la tot pasul au ales calea cea mai lunga, dar si cea mai sigura, cu atat cu cat era dificil de probat.

28 iunie 1883 este o data fatidica in istoria noastra, in care Romania nu numai ca a pierdut un mare poet si jurnalist (este data la care Eminescu a fost internat prima data), ci si situatia politica a tarii s-a aflat intr-o situatie mai mult decat delicata. In aceasta zi Austro-Ungaria a rupt relatiile diplomatice cu Romania pentru 24 de ore, timp in care Germania trimitea scrisori de amenintare Romaniei, prin intermediul carora o soma sa intre in alianta militara. In acea zi trebuia sa se semneze un tratat secret intre Austro-Ungaria, Germania, Italia, pe de o parte, si Romania, pe cealalta. Tratatul stipula, printre altele, interzicerea oricaror proteste pentru eliberarea Ardealului, iar una dintre conditii era ca activitatile in acest sens care aveau loc la Bucuresti sa fie interzise. Tratatul, semnat in luna septembrie a anului 1883, a mutat teatrul miscarilor de protest in Ardeal, domeniu care era deja sub dominatia Imperiului Austro-Ungar, si prin urmare, mai usor de controlat. In aceste conditii extrem de delicate s-a produs prima internare a lui Eminescu. Defaimarea marelui poet national incepe aici. Este raspandit zvonul nebuniei lui, a bolii venerice de care suferea si nimeni nu vrea sa isi mai aminteasca despre jurnalistul politic Eminescu. Prin urmare, se simte necesitatea accentuarii laturii creative, romantice si visatoare a personalitatii acestuia, asa cum reiese ea din opera sa poetica.

In realitate, inca de la prima internare, protocolul de examinare si de internare a fost incalcat intru-totul, insa nu cu intentia de a-i face vreun favor. S-a aratat ca diagnosticele puse de anumiti medici erau fanteziste si nu se bazau pe observarea simptomelor, care pareau sa indice altceva. Atat familia, cat si Veronica Micle (foto jos) au fost tinuti departe de Eminescu si neinformati asupra starii acestuia.

Dupa ce i s-a pus diagnosticul nemotivat de sifilis (Eminescu nu manifesta simptomele proprii bolii), si avand in vedere ca la vremea respectiva nu exista un tratament concret impotriva acestei boli, medicii din ospiciu l-au trecut pe un tratament soc pe baza de mercur. Tratamentul i se administra regulat, in ciuda faptului ca era cunoscuta inca de pe atunci toxicitatea acestei substante, chiar si in doze foarte mici. Insa pentru tratamentul lui Eminescu, dozele depaseau cu mult limita permisa. De la prima “imbolnavire” pana la data decesului, viata lui Eminescu a insemnat un du-te vino intre casa si ospicii, dupa bunul plac al puternicilor zilei, in mana carora devenise doar o marioneta. Dupa singurul moment in care a reusit sa publice un alt articol denuntator intr-o gazeta, sub protectia anonimatului, avea sa fie depistat si ridicat, fara a mai fi eliberat. Unul dintre cei mai mari romani avea sa moara “in cea din urma mizerie”, dupa cum anunta sora sa, Harietta.

Dr. N. Tomescu, unul dintre medicii care s-a ocupat de Eminescu noteaza: “Oricum ar fi, sfarsitul total nu parea iminent, caci el se nutrea bine, dormea si puterile se sustineau cu destula vigoare. Un accident insa de mica importanta a agravat starea patologica a cordului si a accelerat moartea” (Eminescu a fost lovit in cap cu o piatra de catre un pacient nebun, care se afla in curte). Si tot acesta noteaza dupa autopsie: “Eminescu n-a fost sifilitic…Adevarata cauza a maladiei lui Eminescu pare a fi surmenajul cerebral,  oboseala precoce si intensa a facultatilor sale intelectuale”. In ciuda acestei recunoasteri, mitul fabricat s-a pastrat si s-a perpetuat.

Abia la reanalizarea recenta a autopsiei de catre doctoral Vladimir Belis, specialist in medicina legala, si a doctorului Ovidu Vuia, neuropsihiatru, s-a dovedit ca bolile lui Eminescu nu erau decat simple fabulatii, o modalitate de a acoperi necesitatea suprimarii acestuia. Dupa un studiu care s-a intins pe parcursul catorva ani, dr. Ovidiu Vuia scrie: “Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetator stiintific, autor a peste 100 de lucrari in domeniul patologiei creierului, sunt cat se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues si nu a avut dementa paralitica”. Creierul sau, in greutate de 1490 de grame, “uitat” ulterior la soare avea sa fie dovada falsitatii diagnosticului de sifilis, intrucat aceasta boala consuma materia cerebrala.

In acea trista zi de 15 iunie 1889, Titu Maiorescu avea sa isi noteze in jurnal: “Pe la 6 ore a venit Stemill si Vitzu la mine sa-mi spuna ca astazi pe la 3 ore a murit Eminescu in institutul de alienati al d-rului Sutzu, de o embolie”.

descopera.ro

Agenda ascunsa. Novus Ordo. [ deosebit ]

În spatele fiecărui aspect al vietii “ordinare” există o agendă ascunsă. Există o elită ce ghidează majoritatea organizatilor politice, econimice, sociale, non-guvernamentale, etc. Acest film reprezintă munca grea şi cercetarile a multor profesionişti care încearcă să scoată la lumină aceste agende ascunse, pentru a pune viitorul acestei planete înapoi în mâna oamenilor de rând. “There is an Esoteric Agenda behind every facet of life that was once believed to be disconnected. There is an Elite faction guiding most every Political, Economic, Social, Corporate, some Non-Governmental or even Anti-Establishment Organizations. This film uses the hard work and research of professionals in every field helping to expose this agenda put the future of this planet back into the hands of the people”

Nostradamus.Profetii Nostradamus.Documentar video Nostradamus.2012 Nostradamus.

Lampile eterne

a mijlocul secolului al XV-lea, a fost descoperit la Roma un mormant mai putin obisnuit, a carui vechime a fost stabilita, dupa inscriptiile gasite la fata locului, la circa 1500 de ani. In el, cufundat intr-un lichid, a carui compozitie a ramas necunoscuta, zacea trupul Tulliei, fiica lui Cicero.

Corpul era intr-o perfecta stare de conservare, nici una din trasaturile fetei nefiind alterata. La picioarele defunctei, o candela raspindea o lumina palida. Cum nimeni nu mai umblase anterior pe acolo, inseamna ca ardea de un mileniu si jumatate! Din nefericire, la putin timp dupa aceea, flacara s-a stins si nimeni nu a reusit sa explice remarcabila longevitate a felinarului.

Un studiu amanuntit asupra a ceea ce a ramas din doua lampi vesnice aflate la Muzeul Leyda ar putea oferi o solutie. Insa, se pare ca acest aspect nu intereseaza pe nimeni. Lampile la care ne referim au fost gasite intr-o manastire din Anglia, la inceputul secolului al XV-lea, in timpul regelui Henric al VIII-lea, si se presupune ca ardeau din secolul al IV-lea.

In Germania anului 1604 a fost descoperit, in interiorul unei caverne, un mormant. Conform unei inscriptii gravate pe o placa de arama, monumentul funerar apartinea lui Christian Rosenkreutz, decedat in 1484, presupus fondator al societatii secrete Rose-Croix (Crucea de Trandafiri). Primii care au patruns in sanctuar au fost intrigati, in primul rind, de lumina ce scalda toate obiectele din mausoleu, lumina ce era generata de mai multe lampi eterne si care, asa cum se intimpla cu toate lucrurile importante, s-au stins inainte ca secretul sa le fi fost patruns. Singura mentionare despre respectiva asociatie secreta poate fi gasita doar in Fama Fraternitatis Rosae Crucis, manifestul confreriei intemeiate de Rosenkreutz, publicat in 1613, la 9 ani dupa descoperirea mormantului.

Iata ce puteau citi parizienii anului 1613, intr-un afis lipit pe zidurile coscovite si strambe ale viitorului oras al luminilor: “Noi, deputati ai colegiului principal al Rose-Croix, facem sejur vizibil si invizibil in acest oras, prin gratia Celui Prea Inalt. Aratam si invatam a vorbi, fara carti sau semne, toate graiurile tarilor unde vrem sa ne aflam pentru a-i salva pe oameni, semenii nostri, din greseala si moarte. Daca cineva este cuprins numai din curiozitate de dorinta de a ne vedea, nu va reusi niciodata sa comunice cu noi; dar daca doreste sa ni se alature, noi, care citim gindurile, ii vom arata adevarul promisiunilor noastre; pina intr-atit ca noi nu spunem locul unde ne aflam, pentru ca gandurile unite cu vointa reala a cititorului vor fi capabile de a ne face lui cunoscuti si el noua.”

O suta de ani mai tirziu a fost descoperit un alt templu subteran care-i apartinea unui membru al confreriei. In ziua de 15 mai 1717, oamenii care au patruns in sanctuar au gasit un fotoliu de piatra pe care era asezat un barbat mumificat, ce parea a citi dintr-o carte voluminoasa, sprijinita pe genunchi. Linga necunoscut, un felinar emitea o lumina placuta. Brusc, o mana a cadavrului a coborit pe neasteptate, strivind lampa eterna si bagand groaza in vizitatori.

Roger Bacon, Geoffroy de Villehardouin, Laonikos Chalchochondylas, Georgios Akropolites, Abul Feda, Abul Fergius pomenesc si ei despre neobisnuitele mijloace de iluminat ce par sa fi fost destul de bine cunoscute in Evul Mediu. De forma sferica si confectionate dintr-un material care nu era nici piatra, nici sticla, nici metal, dar seamana cu toate aceste materii la un loc, intrau singure in functiune si nu foloseau nici unul din materialele combustibile cunoscute in acea vreme.

Degajau o caldura si o lumina intense, fara a scoate fum, iar lovite, explodau violent, distrugind palate si cetati, asa cum s-a intimplat in Cipru, la Famagusta, si in Nicosia. Cind unul dintre aceste globuri care ardeau fara incetare a fost aruncat in mare, fiind considerat lucratura diavoleasca, furtuna izbucnita din senin si moartea pestilor din zona au intarit ideea originii nepamintene a straniilor obiecte.

Legede europene, asiatice si africane sustin ca ele ar fi fost daruite oamenilor de fiinte coborate din cer. Colonelul Fawcett, renumit explorator al continentului latino-american, afirma ca orasele ascunse in jungla sunt luminate de sfere stralucitoare, iar locuitorii lor sint descendentii unei mari civilizatii disparute. Din nefericire, Fawcett a disparut pe cand incerca sa descopere fabuloasele cetati, inainte de a divulga sursa neobisnuitelor informatii pe care le detinea.

Precedandu-l cu cateva secole, cronicarul Barco Centenerra descrise si el o luna mare, fixata in virful unui stalp inalt si care lumina in intregime cetatea, denumita de conchistadori Gran Marco (in Matto Grosso, la izvoarele Paraguayului). In cursul luptei de cucerire, misteriosul obiect a disparut fara urma, luat probabil de bastinasii care s-au retras in desisul impenetrabil al junglei.

Conform exploratorului si scriitorului australian Ian Idriss, capeteniile merilor, triburi din insulele Oceanului Pacific, erau posesoarele unor asa-numite buia, toiege care pareau sa aiba o foarte interesanta proprietate. Astfel, cand, in timpul ceremoniilor, detinatorii le indreptau spre cer, din virful lor tisnea, mai ales inainte de furtuna, o intensa lumina albastra-verzuie, asemanatoare flash-ului fotografic. Pentru realizarea toiegelor buia se foloseau trei pietre ovale, a caror compozitie Idriss nu o cunostea, introduse intr-o trestie groasa de bambus.

Tot din piatra par a fi confectionate si sferele din varful unor stalpi inalti, care straluceau asemeni unor tuburi de neon peste colibele unui sat de la poalele muntelui Wilhelmina/Noua Guinee, asa cum mentiona, in 1963, C. S. Downyx, autorul surprinzatoarei descoperiri. Beneficiarii originalei instalatii, care intra singura in functiune la caderea noptii, aveau un nivel de dezvoltare echivalent cu ceea ce se considera a fi fost paleoliticul timpuriu.

Singurele mijloace care pot fi intrevazute astazi si care ar putea egala performantele enigmaticelor lampi eterne, s-ar putea baza pe energia nucleara. Conditia ar fi, insa, ca realizarea lor sa fie miniaturala, nepericuloasa, extrem de fiabila, extrem de usor de folosit si sa nu necesite intretinere. Cum, insa, legendarele felinare nu aveau nevoie, aparent, de nici un fel de combustibil, este mai probabila utilizarea surselor de energie neconventionale, desi aplicatiile practice din acest domeniu se lasa inca asteptate chiar si pentru stiinta actuala.

O posibilitate ar putea-o constitui valorificarea asa-numitilor curenti telurici ce curg in profunzimile pamantului si inmagazineaza energii imense, iar o alta – utilizarea campului electric, care atinge in orice loc de pe suprafata globului terestru, in medie, 75 de volti pe metru. In momentul in care se apropie furtuna sau inaintea cutremurelor, el poate depasi chiar 4000 de volti/m.

Tehnologiile contemporane utilizeaza aproape in exclusivitate prelucrarea la cald a materialelor, fiind mari consumatoare de energie si contribuind la poluarea cu substante nocive a mediului inconjurator. Dovedind un respect mai mare pentru natura, anticii au pus la punct metode de prelucrare a materialelor la rece, fara consumuri excesive de caldura si energie. In favoarea acestei afirmatii vin marturiile referitoare la utilizarea unei tehnici de taiere la rece si a unei tehnici de inmuiere a pietrei.

enigme.ro

Corabii disparute.

Misterele create în jurul corăbiilor se împart în mod firesc în trei categorii: corăbii care au dispărut în mod misterios, corăbii care au fost găsite fără echipaj, deşi condiţiile meteorologice erau bune, şi corăbii fantomă sau „spectrele” tradiţionale.

Până de curând, dispariţiile ambarcaţiunilor nu reprezentau în mod special un lucru misterios. Ambarcaţiuni de navigat fragile, fără sisteme de radio-comunicaţie, dispăreau adesea fără urmă, victime ale diferitelor capricii ale mării.

În acest secol au fost înregistrate câteva dispariţii inexplicabile. Deşi s-ar putea naşte multe speculaţii pe marginea acestor fapte, ele nu reprezintă totuşi în mod evident situaţii misterioase.

Vasele abandonate în mod misterios, cu siguranţă că ridică şi ele multe semne de întrebare, dar în multe cazuri explicaţia poate fi în legătură cu conflicte, crime, răscoale sau chiar cu anumite comportamente bizare ale celor de la bord. Oamenii constrânşi să trăiască mult timp pe corăbii mici ajung uneori să facă lucruri stranii.

Există însă şi cazuri care sunt totuşi uluitoare şi inexplicabile.

Un echipaj dispărut fără urmă

În 1850, fermierii şi pescarii care locuiau într-un sătuc de pe Plaja Easton, lângă Newport, Rhode Island, au văzut un vas ciudat îndreptându-se spre ţărm. Cu toate pânzele sus şi cu toate steagurile fâlfâind în vântul aspru, acesta se îndrepta direct spre plajă. Se adunase deja o mare mulţime de oameni care aştepta tensionată producerea dezastrului, când vasul s-a izbit într-adevăr de fundul mării.

Dar vasul s-a lovit atât de uşor de ţărm, încât nu s-a avariat absolut deloc. Mulţimea a urcat imediat la bord. Corabia se numea „Seabird”, se afla sub comanda căpitanului John Huxman şi era aşteptată în acea zi la Newport, în urma unei călătorii în Honduras.

Cei căţăraţi pe vas au găsit cafeaua fierbând pe sobă, micul dejun aşezat pentru echipaj, hărţile marine şi instrumentele de navigaţie în perfectă ordine. Singura fiinţă găsită în viaţă la bord era un câine, ce stătea tăcut pe punte. Cercetările minuţioase întreprinse apoi nu au putut descoperi nici cel mai vag indiciu despre ceea ce s-a petrecut cu căpitanul sau cu echipajul. De ce, cum şi unde au dispărut ei de pe o corabie perfect solidă, pe o vreme liniştită, numai Dumnezeu şi acel câine corcitură ştiau.

O apariţie fantomatică

Unul dintre martorii următorului fenomen fantomatic a fost însuşi regele George al 4-lea al Angliei.

În 1881 Prinţul George al Ţării Galilor călătorea pe vasul Majestăţii Sale, „Inconstant”, însoţit de fratele său, prinţul Albert Victor.

La ora 4 a.m. pe data de 11 iulie, când vasul se îndrepta de la Melbourne spre Sidney, a fost văzută o lumină roşie necunoscută în apropierea portului.

Ceea ce a urmat e descris cu patos în jurnalul prinţului, care a fost publicat mai târziu în lucrarea mai extinsă intitulată „Croaziera Bacantelor”.

„În mijlocul luminii roşii se vedeau catargele şi velele unui bric aflat la o distanţă de 200 de metri, vas ce ne apărea conturat într-un mod ciudat. Atât ofiţerul aflat în far cât şi cel care asigura paza portului l-au văzut clar, lângă port.

L-a văzut şi marinarul de gardă de pe punte, care a fost trimis imediat la far; dar trecând cu o barcă prin locul acela a verificat că nu era nicio urmă de corabie materială. Noaptea era clară iar marea era liniştită.

13 persoane l-au văzut. Echipajul de pe alte 2 vase „Tourtaline” şi „Cleopatra”, care navigau la tribordul vasului nostru, ne-a întrebat dacă am văzut „lumina roşie ciudată”.

La bord, cu timpul suflând în pânze!

În jurnalul de bord al distrugătorului american Kennison, putem găsi relatarea a două fenomene neobişnuite, sfidând orice logică.

Primul din ele a avut loc în iarna lui 1942, în timp ce Kennison patrula prin zona numită Golden Gate, în dreptul oraşului San Francisco, încercând să detecteze prezenţa submarinelor japoneze.

La un moment dat vasul s-a confruntat cu o ceaţă foarte deasă produsă din senin, aşa încât vizibilitatea a devenit aproape nulă. Kennison, care tocmai făcea manevrele de intrare în port, a continuat să înainteze cu foarte multe precauţii, folosindu-se de radarul de bord pentru a se îndrepta spre insulele Fallon cât mai repede posibil.

Howard Brisbane, Tripod şi Jack Cornelius erau ofiţerii de gardă în cartul respectiv. Marinarii se aflau şi ei la post, foarte atenţi, datorită condiţiilor meteorologice deosebite, când au auzit cu toţii fără excepţie, vocea lui Cornelius spunându-le să meargă să privească repede către pupă!

Apoi Cornelius, cu o voce surescitată, a alertat comandamentul, raportând că distrugătorul tocmai trecuse razant pe lângă ceva ce părea a fi un vas cu două catarge, abandonat. Vasul a mai fost văzut, de asemenea, de alţi marinari şi de Tripod, descrierile lor coincizând întru-totul: fusese un velier fără echipaj, aflat într-o stare avansată de descompunere. Ciudat a fost însă faptul că ofiţerul de la radar nu a detectat absolut niciun semnal neidentificat!

În aprilie 1943 acelaşi distrugător Kennison era de gardă în largul oraşului San Diego. El se întorcea către port, după ce escortase vasul Lurline, un transportor de trupe, dincolo de zona în care era pericol de intercepţie cu submarinele japoneze.

Era noapte târziu şi Kennison se găsea cam la 150 mile marine de San Diego. Marea era foarte liniştită sub cerul senin, plin de stele strălucitoare. Marinarii Carlton Herschell şi, din nou, Howard Brisbane erau de cart la cârmă. La un moment dat au văzut cu binoclurile lor un cargo care se îndrepta către ei cu toată viteza. Imediat au alertat cabina radar, pentru a putea obţine mai multe date despre vasul respectiv, dar ofiţerul de gardă nu vedea nimic pe ecran!

Cargoul s-a apropiat foarte mult, cam până la 7 mile marine de distrugător astfel încât marinarii îl puteau vedea cu ochiul liber. Părea părăsit şi avea un aer ireal, ca şi cum n-ar fi avut consistenţă materială. Apoi, brusc a dispărut!…

Nu s-a găsit nicio explicaţie acestor stranii fenomene.

sursa : yogaesoteric.net

Tablitele cerate de la Rosia Montana

Rosia Montana este o comoara de aur nu doar pentru spatiul romanesc, dar si pentru istoria Europei. Atat de putin mediatizate, tablitele cerate gasite intamplator in galeriile minelor reprezinta o pagina de istorie care rastoarna teoriile ilogice ale celor care sustin ca dacii nu exploatau aurul, ca nu stiau sa il prelucreze, deci nici un tezaur scos la lumina de-a lungul timpului, nici macar faimoasele bratari de aur, nu pot fi dacice. Teoria originii latine a romanilor sta, si ea, cu greu in picioare, pentru cine cerceteaza tablitele de la Rosia. Ele demonstreaza, de pilda, ca minerii peregrini iliro-dalmatini, din marele neam al tracilor,

ca si “autohtonii”, adica dacii, se intelegeau foarte bine cu romanii, in limba latina vulgara. In tablite se stipuleaza clar ca, desi aproape nimeni “quia se litteras scire negavit” – “nu stia a scrie literele” -, partile se intelegeau verbal asupra obiectului contractului. Si asta, in anul 131 (dupa cum este datat in scris cel mai vechi triptic), ceea ce naste o intrebare legitima: cand anume invatase neamul trac limba latina vulgara? Cat despre vechimea exploatarii in subteran, datarile cu C14 au adus dovezi indubitabile ca dacii extrageau aurul cu 300 de ani inainte de a fi partial cuceriti de romani si ca acestia nu au facut altceva decat sa intre in galeriile sapate de daci. Rosia Montana, dupa explorari care dureaza din 1999, este inca o sursa inepuizabila de istorie adevarata, nefalsificata, care supara pe multi academicieni. Si inca rezerva surprize, cum a fost cea de la Neagra, unde, intr-o neinsemnata valcea si intr-un mic paraias, s-a descoperit aurul cel mai fin, poate din toata lumea cunoscuta, aur de 24 carate. Istoria tripticelor (carti cu trei foi de lemn cerat, legate intre ele) de la Rosia Montana a fost povestita in detalii, in cartea “Romanica”, de G. Popa-Lisseanu, editata in 1926, la tipografia Ion C. Vacarescu.

Contracte in limba latina vulgara

La Rosia s-au gasit 50 de piese (tablite), dintre care jumatate au fost distruse integral sau partial, din nepricepere, ignoranta, sau rea-credinta, pastrandu-se intregi sau parti doar 25. Cele mai multe au fost scoase din tara si se afla la Budapesta, Viena, Berlin.

Prin continutul si destinatia lor, tripticele reprezinta contracte intre “proprietari” de mine romani si “arendasi”- baiesi priceputi -, un edict de dizolvare a unui colegiu funerar (cel mai important document despre colegiile funerare din antichitate), o lista de bucate pentru un ospat al unui colegiu de meseriasi, contracte de vanzare-cumparare de sclavi si asocieri in vederea exploatarii unor “gauri de mina”. Am pus in ghilimele “proprietari”, pentru ca in tablite, formularea este deosebit de interesanta. Dam un exemplu: “Ulpius Valerius, nestiutor de carte, inchiriaza o groapa de aur, despre care zice ca e a sa, lui Socratio Socrationes, de asemenea nestiutor de carte”. Este cel putin ciudat ca Ulpius nu este trecut ca proprietar categoric, ci doar ca unul care pretinde ca aurofodina era a sa! Atunci care era proprietarul adevarat? Nu cumva un localnic dac?

In anul 1873, cele 25 de tablite au fost publicate integral, cu comentarii si ilustratie grafica, de catre eruditul german Theodor Mommsen. Ceea ce sustin toti cei care le-au studiat este faptul ca tripticele sunt documente extrem de rare si de o foarte mare importanta, ele constituind o dovada despre raspandirea limbii latine vulgare in secolul II d.Hr., despre scrierea in aceasta limba, pana la descoperirea tablitelor de la Rosia Montana, cu totul necunoscuta in lume. Iar faptul ca aceste triptice au fost descoperite accidental, existand posibilitatea sa existe multe altele, ascunse in galeriile dacice, ar trebui sa constituie un argument fundamental pentru oprirea proiectelor de exploatare care ar distruge orice vestigiu de o asemenea importanta culturala. Scrisul pe tablite cerate este socotit o inventie greceasca. Aristofan pomenea ca atenienii isi scriau contractele pe ceara, la fel ca in tablitele cerate de la Rosia Montana.

Ascunse in subterane

Tripticele au fost semnalate prima oara in anul 1835, la Munchen, ca fiind gasite in minele de aur de la Rosia.

Ele au fost descoperite accidental, prin surparea unor galerii, in minele numite Larnic, unde, pe langa tablite, s-a gasit si un stil, pe care oamenii din zona il numesc condeiu si pe care astazi il folosesc ca instrument pentru a incondeia ouale de Pasti; in minele din Letea, unde langa triptice a fost gasit si cadavrul unui barbat cu barba lunga, cu varsta apreciata la 40 de ani; intr-o mina din Carnicul Mare, intr-o odaie subterana, care era mobilata cu o masa si mai multe scaune, avand si o vatra (11 triptice); langa Rosia Abrudului, in mina numita Sf. Ecaterina, la o adancime de 277 metri, unde au fost gasite cele mai multe, impreuna cu obiecte casnice.

Povestea tablitelor descoperite in minele Letea s-a pastrat in detaliu. In anul 1788, un baies caruia nu i s-a pastrat numele a gasit trei triptice intr-una din minele de aur restaurate de catre Societatea Sf. Iosif, al carei conducator (magister) era Paul Laurentiu Kovacs din Abrud. Unul din triptice a ajuns la Kovacs, iar despre celelalte doua nu se mai stie nimic. Kovacs a daruit tripticul cumnatului sau, Stefan Lazar, superintendentul Unitarienilor din Cluj, scriindu-i ca s-a gasit impreuna cu o multiume de alte obiecte casnice. Stefan Lazar, cunoscand valoarea tripticului, l-a daruit la randul sau Colegiului Unitarienilor din Cluj, unde s-a pastrat ca o curiozitate pana la 181l, cand Stefan Lazar a murit. Fiul sau, Samuel, colectionar de antichitati, l-a cerut inapoi si i-a fost returnat, apoi fiul lui l-a vandut, in anul 1834, librarului anticar Samuel Nemes. Se pare ca la acest anticar au ajuns si unele tablite in limba greaca, pe care a incercat sa le falsifice. Una dintre acestea a ajuns la Muzeul National din Pesta, care a achizitionat exemplarul cu pretul de 1000 florini.

Falsificarea grosolana

G. Popa-Lisseanu scrie in “Romanica” despre incercarea grosolana de falsificare a unor tablite: “Pe alocuri, ceara fusese topita atat cat sa se stearga literele initiale si, pe langa unele vorbe barbare, fara de nici un inteles, scrise cu litere pseudo-scitice si cursive neo-grecesti rau formate, au aparut numele mai multor “eroi” din migratiunea huno-ungarica”, asa-zisi sclavi adusi de romani pentru a munci in mine. Timotheiu Cipariu, membru al Comisiei pentru Conservarea Monumentelor Vechi ale Transilvaniei, a avut doua exemplare de astfel de tablite falsificate, unul in original, altul in copie, amandoua comunicate de un profesor de la Craiova. Din cauza acestor falsuri care au circulat in mediile europene de profil, doi paleografi francezi, Natalis de Wailly si Letronne au publicat, pe buna dreptate, in “Journal des Savants”, niste disertatii total nefavorabile despre tablitele cerate, pronuntandu-se in contra autenticitatii lor. Partea buna este ca cei doi au devenit curiosi cu privire la modelele ce au stat la baza falsurilor studiate de ei. Mai ales dupa ce, in 1875, tablite asemanatoare au mai fost descoperite intr-un cufar din casa bancherului Cecilius Jucundus din Pompei, toate fiind chitante scrise cu acelasi fel de litere, cursive, in latina vulgara. Acestea sunt anterioare tablitelor de la Rosia Montana cu aproape un secol, dar impreuna constituie singura dovada a vechimii scrierii cursive in latina vulgara. Cele de la Rosia Montana sunt insa mult mai valoroase, pentru ca ele nu sunt simple chitante, ci documente care ofera indicii nepretuite despre relatiile sociale dintre oamenii de rand, care constituiau o clasa aparte fata de conducatorii vorbitori de limba latina culta.

Ciudateniile lingvistice

Textul documentului incrustat in astfel de table cerate se scria de doua ori, iar numarul sigiliilor martorilor (cu exceptia unui singur contract) era, obligatoriu, de sapte.

Scopul dublei transcrieri era sa se poata sti cuprinsul textului, fara a se desface sigiliile, iar scopul contractului era, dupa cum stipula cel ce le scria, sa se fixeze si in scris obligatiunea verbala. Fiecare triptic este scris de aceeasi mana, de la cap la coada, inclusiv semnaturile celor sapte martori obligatorii, deoarece este specificat in contract ca nici cei care sustineau ca sunt proprietari, nici baiesii arendasi, nici martorii “quia se litteras scire negavit” (nu stiau sa scrie literele). O “ciudatenie” a limbii latine vulgare utilizate in contracte o constituie folosirea “oltenismelor”, pe care lingvistii le considera tipic romanesti. De exemplu, la un contract de vanzare al unei femei, un martor se subscrie cu formula segnai, in loc de signavi, adica perfectul simplu romanesc sau “oltenismul” semnai. In alte parti, gasim iarasi o forma “autohtona”, “siesi”, scrisa “sies” sau “sues”. Aici trebuie sa amintim de toporul gasit pe Valea Mozacului, care poarta inscriptia in limba latina vulgara “SVI MI PIE”, “al meu, patriarhul”! Datarea acestui topor este uimitoare: 1500-1375 i.Hr. Si atunci, cine pe cine a “latinizat”? Printre monumentele epigrafice de la Rosia Montana se afla si o stela inchinata zeului Ianus, cel cu doua capete, considerat patriarhul latinilor (vezi foto). Acesta este incadrat de cuvintele “IM” si “PIO”, “patriarhul imortales, nemuritor”. Acest zeu misterios cu doua capete a fost adorat din timpuri stravechi la Tartaria, sub numele de Su, sau Saue, fiind o divinitate al carei simbol era soarele. El apare si pe monedele dacice, sub denumirea de Ianus. Isidor, in lucrarea sa “Origini”, ne spune ca “limba prisca (vulgara), adica limba batrana, a fost aceea pe care au folosit-o locuitorii cei mai vechi ai Italiei, in timpul lui Ianus”. Iar limba latina culta, folosita de patura conducatoare, il supara pe Catilina: “Ispraviti cu atatea grecisme in limba, ca nu ne mai putem intelege cu poporul!”. Iata de ce tablitele cerate descoperite pana in prezent, si poate multe altele ramase prin galeriile din Rosia Montana sunt dovezi nepretuite ca latina vulgara se vorbea cursiv de catre neamul trac, probabil cu diferente mici de pronuntie, dupa cum demonstreaza “greselile gramaticale” din texte.

Protagonistii contractelor

Dintre semnatarii contractelor, vreo suta de nume sunt de origine romana, aceia care pretindeau ca “gaurile de mina” pe care le inchiriau erau ale lor. Cei mai multi dintre “arendasi” erau baiesi din tribul dalmat al Pirustilor, asezat in Rosia Montana in “vicus Pirustarum”. Dintr-un contract aflam ca o sclava, Passima, a fost cumparata de “Dasius Verzonis”, care “pirusta e”. In Muntii Apuseni traia un alt trib, al pirustilor daci. Se poate presupune ca cele doua “neamuri” se aflau in bune relatii. Alti baiesi, vreo cinsprezece, au nume grecesti si nu este exclus ca si acestia sa se fi avut bine cu dacii, asa cum s-au avut intotdeauna. Vreo patruzeci de nume pomenite de tablite sunt “barbare”, originare Daciei , dar si altor neamuri de traci, iliri indeosebi. Este important sa aflam cine erau arendasii si cei care scriau contractele pentru romanii nestiutori de carte, pentru a intelege de ce documentele n-au fost tinute la centrul tuturor minelor stapanite de romani, la Zlatna, acolo unde se tineau socotelile referitoare la toate exploatarile aurifere!

Afaceri dubioase

Istoricii sustin ca minele “romane” erau exploatate direct de catre imparat, prin “procuratori aurari”. Tablitele ne spun ca majoritatea procuratorilor erau doar niste liberti, dar de conditie mai buna. In afara de acestia, exista o multime de “particulari” romani, tot liberti, care pretindeau ca stapanesc “gropi de aur”. Intregul personal al minelor era format din liberti, in functiile superioare, din sclavi in cele inferioare si din baiesi priceputi, colonizati in tinutul aurifer, in numar relativ mic. Contractele scrise pe tablite par cel putin dubioase, pentru ca cei care le incheiau erau in afara organizarii exploatarilor de catre procuratorii romani, iar cei care le scriau cursiv in latina vulgara nu erau functionari romani, pentru ca acestia foloseau latina oficiala, culta. Si de ce au fost “ingropate” tablitele in galeriile miniere greu accesibile? S-a spus ca din cauza atacurilor triburilor germanice ale marcomanilor, aliate cu triburile sarmate, fratii dacilor, si ale dacilor liberi. Cu atat mai mult acestea ar fi trebuit sa fie puse la adapost la centru, pentru ca erau niste acte pe care proprietarii n-ar fi vrut sa le piarda! Se poate presupune fie ca erau “furtisaguri”, facute pe la spatele comenduirii romane, nefiind vorba de minele mari, ci doar de “gropi” aurifere, fie ca “scribii” erau in bune relatii cu dacii si nu au vrut ca romanii sa fuga cu astfel de acte de proprietate.

Monumente unice

Din cele 25 de tablite cerate, noua dintre documente au fost redactate la Alburnus Maior, doua in cazarmile Legiunii a XIII-a Gemina de la Apulum, iar restul in localitatile neidentificate pe teren deocamdata: vicus Deusara, Immenosum Maius, Anssium, Resculum, Baridustarum, toate, in afara de Immenosum, purtand denumiri autohtone. Incepand cu 1999, la Rosia Montana cerceteaza o echipa de arheologi si specialisti francezi de la “Centre National de la Recherche Scientifique”, de la “Unite Toulousaine d’Archeologie et d’ Histoire (UTAH)” si de la Universitatea “Le Mirail”, plus geologi de la Universitatea Tehnica Babes Bolyai din Cluj si de la Universitatea Tehnica din Mnchen. La UTAH exista un departament de arheologie miniera, foarte avansat ca metode de cercetare. La inceput, misiunea stiintifica a fost sponsorizata de statul francez, apoi 40% din cheltuieli au fost preluate de S. C. “Rosia Montana Gold Corporation”. Rezultatele cercetarilor laborioase au fost publicate in volumele “Alburnus Maior” I si II. Conform acestor specialisti, Alburnus Maior era o “structura de sine statatoare, cu un statut juridic incert, deocamdata, in cadrul municipalitatii romane, iar toponimele amintite ori reprezinta cartiere, ori asezari pe criterii etnice, de tip vicus si castella”. Aceste asezari, locuite de liberti romani si de mineri peregrini iliro-dalmati, au fost parasite simultan, undeva in sec. III. “Stilul monumentelor epigrafice este unic, specific pentru Rosia Montana: banda superioara decorata la colturi cu doua spirale si un fronton triunghiular la mijloc”. Este vorba de simboluri stravechi, folosite de populatia autohtona din cele mai vechi timpuri, pe ceramica, si inca pastrate ca motiv decorativ pe costumele populare. Un opait catalogat ca “ceramica romana atipica” este decorat central cu un frumos simbol solar, la fel de vechi pe aceste meleaguri ca si spirala si triunghiul.

Dacii, initiatorii exploatarii in subteran

Citam in continuare din concluziile francezilor, pentru ca suna altfel cand o spun ei: “In opinia noastra, este foarte posibil ca Rosia Montana sa fi cunoscut o activitate miniera chiar din epoca bronzului. Filoanele bogate au fost cu siguranta exploatate initial la suprafata, apoi in subteran. In campania din 2000, a fost descoperita o sustinere miniera din lemn in situ in reteaua de galerii Tarina, datata cu C14 la mijlocul sec.I i.Hr. sfarsitul sec. I d.Hr. Nimic nu ne impiedica sa credem ca exploatarea miniera a fost initiata de daci. Campania din 2002 a furnizat noi datari dacice”.

In capitolul “Retelele miniere antice” din volumul I “Alburnus Maior” se propune in repetate randuri deschiderea unor galerii foarte vechi, zidite nu se stie de catre cine, pe care cercetatorii francezi le banuiau “si mai interesante” decat cele cercetate. “Sectorul Habad este renumit ca gazduieste lucrari foarte vechi. Mai multe intrari apar relativ usor de redeschis manual sau cu excavatorul. Daca sectorul este amenintat de extinderea exploatarii de suprafata, s-ar impune demararea acestor investigatii”. Aveau si de ce sa recomande acest lucru. “Pe santierul Carnic I datarea dacica obtinuta cu C14 are o cronologie intre 265 si 90 i.Hr. De fapt, dupa diferitele faze de sapare observate in plan si topografia lucrarilor acestei retele, nu este posibil sa se distinga importante schimbari in tehnica miniera. Singura noutate pe care o aduce romanizarea se pare ca rezida in introducerea opaitului, pentru care sunt sapate nise in pereti. Inainte se foloseau bete de lemn pentru iluminat. Toate acestea ne duc la ideea ca activitatea miniera dacica era bine dezvoltata in subteran la Rosia Montana, atat la Tarina, cat si la Carnic, in cursul celor trei secole care preced cucerirea romana. Apoi, dupa cucerirea si relansarea activitatii miniere, s-au reluat lucrarile deja sapate in epoca preromana si vor fi fost date in utilizarea probabila a acelorasi familii de mineri indigeni. Acesti ultimi pastratori ai unui mestesug ancestral vor continua sa-si deschida santierele lor, in aceeasi maniera de abataj, atat de caracteristica, cu proportii regulate, calibrate si foarte geometrice, probabil o tehnica miniera dacica”. Recomandam aceste volume si “academicienilor” care sustin ca dacii nu extrageau aurul din subteran si nu il prelucrau!

Rosia Montana este o comoara de aur nu doar pentru spatiul romanesc, dar si pentru istoria Europei. Atat de putin mediatizate, tablitele cerate gasite intamplator in galeriile minelor reprezinta o pagina de istorie care rastoarna teoriile ilogice ale celor care sustin ca dacii nu exploatau aurul, ca nu stiau sa il prelucreze, deci nici un tezaur scos la lumina de-a lungul timpului, nici macar faimoasele bratari de aur, nu pot fi dacice. Teoria originii latine a romanilor sta, si ea, cu greu in picioare, pentru cine cerceteaza tablitele de la Rosia. Ele demonstreaza, de pilda, ca minerii peregrini iliro-dalmatini, din marele neam al tracilor,

ca si “autohtonii”, adica dacii, se intelegeau foarte bine cu romanii, in limba latina vulgara. In tablite se stipuleaza clar ca, desi aproape nimeni “quia se litteras scire negavit” – “nu stia a scrie literele” -, partile se intelegeau verbal asupra obiectului contractului. Si asta, in anul 131 (dupa cum este datat in scris cel mai vechi triptic), ceea ce naste o intrebare legitima: cand anume invatase neamul trac limba latina vulgara? Cat despre vechimea exploatarii in subteran, datarile cu C14 au adus dovezi indubitabile ca dacii extrageau aurul cu 300 de ani inainte de a fi partial cuceriti de romani si ca acestia nu au facut altceva decat sa intre in galeriile sapate de daci. Rosia Montana, dupa explorari care dureaza din 1999, este inca o sursa inepuizabila de istorie adevarata, nefalsificata, care supara pe multi academicieni. Si inca rezerva surprize, cum a fost cea de la Neagra, unde, intr-o neinsemnata valcea si intr-un mic paraias, s-a descoperit aurul cel mai fin, poate din toata lumea cunoscuta, aur de 24 carate. Istoria tripticelor (carti cu trei foi de lemn cerat, legate intre ele) de la Rosia Montana a fost povestita in detalii, in cartea “Romanica”, de G. Popa-Lisseanu, editata in 1926, la tipografia Ion C. Vacarescu.

Contracte in limba latina vulgara

La Rosia s-au gasit 50 de piese (tablite), dintre care jumatate au fost distruse integral sau partial, din nepricepere, ignoranta, sau rea-credinta, pastrandu-se intregi sau parti doar 25. Cele mai multe au fost scoase din tara si se afla la Budapesta, Viena, Berlin.

Prin continutul si destinatia lor, tripticele reprezinta contracte intre “proprietari” de mine romani si “arendasi”- baiesi priceputi -, un edict de dizolvare a unui colegiu funerar (cel mai important document despre colegiile funerare din antichitate), o lista de bucate pentru un ospat al unui colegiu de meseriasi, contracte de vanzare-cumparare de sclavi si asocieri in vederea exploatarii unor “gauri de mina”. Am pus in ghilimele “proprietari”, pentru ca in tablite, formularea este deosebit de interesanta. Dam un exemplu: “Ulpius Valerius, nestiutor de carte, inchiriaza o groapa de aur, despre care zice ca e a sa, lui Socratio Socrationes, de asemenea nestiutor de carte”. Este cel putin ciudat ca Ulpius nu este trecut ca proprietar categoric, ci doar ca unul care pretinde ca aurofodina era a sa! Atunci care era proprietarul adevarat? Nu cumva un localnic dac?

In anul 1873, cele 25 de tablite au fost publicate integral, cu comentarii si ilustratie grafica, de catre eruditul german Theodor Mommsen. Ceea ce sustin toti cei care le-au studiat este faptul ca tripticele sunt documente extrem de rare si de o foarte mare importanta, ele constituind o dovada despre raspandirea limbii latine vulgare in secolul II d.Hr., despre scrierea in aceasta limba, pana la descoperirea tablitelor de la Rosia Montana, cu totul necunoscuta in lume. Iar faptul ca aceste triptice au fost descoperite accidental, existand posibilitatea sa existe multe altele, ascunse in galeriile dacice, ar trebui sa constituie un argument fundamental pentru oprirea proiectelor de exploatare care ar distruge orice vestigiu de o asemenea importanta culturala. Scrisul pe tablite cerate este socotit o inventie greceasca. Aristofan pomenea ca atenienii isi scriau contractele pe ceara, la fel ca in tablitele cerate de la Rosia Montana.

Ascunse in subterane

Tripticele au fost semnalate prima oara in anul 1835, la Munchen, ca fiind gasite in minele de aur de la Rosia.

Ele au fost descoperite accidental, prin surparea unor galerii, in minele numite Larnic, unde, pe langa tablite, s-a gasit si un stil, pe care oamenii din zona il numesc condeiu si pe care astazi il folosesc ca instrument pentru a incondeia ouale de Pasti; in minele din Letea, unde langa triptice a fost gasit si cadavrul unui barbat cu barba lunga, cu varsta apreciata la 40 de ani; intr-o mina din Carnicul Mare, intr-o odaie subterana, care era mobilata cu o masa si mai multe scaune, avand si o vatra (11 triptice); langa Rosia Abrudului, in mina numita Sf. Ecaterina, la o adancime de 277 metri, unde au fost gasite cele mai multe, impreuna cu obiecte casnice.

Povestea tablitelor descoperite in minele Letea s-a pastrat in detaliu. In anul 1788, un baies caruia nu i s-a pastrat numele a gasit trei triptice intr-una din minele de aur restaurate de catre Societatea Sf. Iosif, al carei conducator (magister) era Paul Laurentiu Kovacs din Abrud. Unul din triptice a ajuns la Kovacs, iar despre celelalte doua nu se mai stie nimic. Kovacs a daruit tripticul cumnatului sau, Stefan Lazar, superintendentul Unitarienilor din Cluj, scriindu-i ca s-a gasit impreuna cu o multiume de alte obiecte casnice. Stefan Lazar, cunoscand valoarea tripticului, l-a daruit la randul sau Colegiului Unitarienilor din Cluj, unde s-a pastrat ca o curiozitate pana la 181l, cand Stefan Lazar a murit. Fiul sau, Samuel, colectionar de antichitati, l-a cerut inapoi si i-a fost returnat, apoi fiul lui l-a vandut, in anul 1834, librarului anticar Samuel Nemes. Se pare ca la acest anticar au ajuns si unele tablite in limba greaca, pe care a incercat sa le falsifice. Una dintre acestea a ajuns la Muzeul National din Pesta, care a achizitionat exemplarul cu pretul de 1000 florini.

Falsificarea grosolana

G. Popa-Lisseanu scrie in “Romanica” despre incercarea grosolana de falsificare a unor tablite: “Pe alocuri, ceara fusese topita atat cat sa se stearga literele initiale si, pe langa unele vorbe barbare, fara de nici un inteles, scrise cu litere pseudo-scitice si cursive neo-grecesti rau formate, au aparut numele mai multor “eroi” din migratiunea huno-ungarica”, asa-zisi sclavi adusi de romani pentru a munci in mine. Timotheiu Cipariu, membru al Comisiei pentru Conservarea Monumentelor Vechi ale Transilvaniei, a avut doua exemplare de astfel de tablite falsificate, unul in original, altul in copie, amandoua comunicate de un profesor de la Craiova. Din cauza acestor falsuri care au circulat in mediile europene de profil, doi paleografi francezi, Natalis de Wailly si Letronne au publicat, pe buna dreptate, in “Journal des Savants”, niste disertatii total nefavorabile despre tablitele cerate, pronuntandu-se in contra autenticitatii lor. Partea buna este ca cei doi au devenit curiosi cu privire la modelele ce au stat la baza falsurilor studiate de ei. Mai ales dupa ce, in 1875, tablite asemanatoare au mai fost descoperite intr-un cufar din casa bancherului Cecilius Jucundus din Pompei, toate fiind chitante scrise cu acelasi fel de litere, cursive, in latina vulgara. Acestea sunt anterioare tablitelor de la Rosia Montana cu aproape un secol, dar impreuna constituie singura dovada a vechimii scrierii cursive in latina vulgara. Cele de la Rosia Montana sunt insa mult mai valoroase, pentru ca ele nu sunt simple chitante, ci documente care ofera indicii nepretuite despre relatiile sociale dintre oamenii de rand, care constituiau o clasa aparte fata de conducatorii vorbitori de limba latina culta.

Ciudateniile lingvistice

Textul documentului incrustat in astfel de table cerate se scria de doua ori, iar numarul sigiliilor martorilor (cu exceptia unui singur contract) era, obligatoriu, de sapte.

Scopul dublei transcrieri era sa se poata sti cuprinsul textului, fara a se desface sigiliile, iar scopul contractului era, dupa cum stipula cel ce le scria, sa se fixeze si in scris obligatiunea verbala. Fiecare triptic este scris de aceeasi mana, de la cap la coada, inclusiv semnaturile celor sapte martori obligatorii, deoarece este specificat in contract ca nici cei care sustineau ca sunt proprietari, nici baiesii arendasi, nici martorii “quia se litteras scire negavit” (nu stiau sa scrie literele). O “ciudatenie” a limbii latine vulgare utilizate in contracte o constituie folosirea “oltenismelor”, pe care lingvistii le considera tipic romanesti. De exemplu, la un contract de vanzare al unei femei, un martor se subscrie cu formula segnai, in loc de signavi, adica perfectul simplu romanesc sau “oltenismul” semnai. In alte parti, gasim iarasi o forma “autohtona”, “siesi”, scrisa “sies” sau “sues”. Aici trebuie sa amintim de toporul gasit pe Valea Mozacului, care poarta inscriptia in limba latina vulgara “SVI MI PIE”, “al meu, patriarhul”! Datarea acestui topor este uimitoare: 1500-1375 i.Hr. Si atunci, cine pe cine a “latinizat”? Printre monumentele epigrafice de la Rosia Montana se afla si o stela inchinata zeului Ianus, cel cu doua capete, considerat patriarhul latinilor (vezi foto). Acesta este incadrat de cuvintele “IM” si “PIO”, “patriarhul imortales, nemuritor”. Acest zeu misterios cu doua capete a fost adorat din timpuri stravechi la Tartaria, sub numele de Su, sau Saue, fiind o divinitate al carei simbol era soarele. El apare si pe monedele dacice, sub denumirea de Ianus. Isidor, in lucrarea sa “Origini”, ne spune ca “limba prisca (vulgara), adica limba batrana, a fost aceea pe care au folosit-o locuitorii cei mai vechi ai Italiei, in timpul lui Ianus”. Iar limba latina culta, folosita de patura conducatoare, il supara pe Catilina: “Ispraviti cu atatea grecisme in limba, ca nu ne mai putem intelege cu poporul!”. Iata de ce tablitele cerate descoperite pana in prezent, si poate multe altele ramase prin galeriile din Rosia Montana sunt dovezi nepretuite ca latina vulgara se vorbea cursiv de catre neamul trac, probabil cu diferente mici de pronuntie, dupa cum demonstreaza “greselile gramaticale” din texte.

Protagonistii contractelor

Dintre semnatarii contractelor, vreo suta de nume sunt de origine romana, aceia care pretindeau ca “gaurile de mina” pe care le inchiriau erau ale lor. Cei mai multi dintre “arendasi” erau baiesi din tribul dalmat al Pirustilor, asezat in Rosia Montana in “vicus Pirustarum”. Dintr-un contract aflam ca o sclava, Passima, a fost cumparata de “Dasius Verzonis”, care “pirusta e”. In Muntii Apuseni traia un alt trib, al pirustilor daci. Se poate presupune ca cele doua “neamuri” se aflau in bune relatii. Alti baiesi, vreo cinsprezece, au nume grecesti si nu este exclus ca si acestia sa se fi avut bine cu dacii, asa cum s-au avut intotdeauna. Vreo patruzeci de nume pomenite de tablite sunt “barbare”, originare Daciei , dar si altor neamuri de traci, iliri indeosebi. Este important sa aflam cine erau arendasii si cei care scriau contractele pentru romanii nestiutori de carte, pentru a intelege de ce documentele n-au fost tinute la centrul tuturor minelor stapanite de romani, la Zlatna, acolo unde se tineau socotelile referitoare la toate exploatarile aurifere!

Afaceri dubioase

Istoricii sustin ca minele “romane” erau exploatate direct de catre imparat, prin “procuratori aurari”. Tablitele ne spun ca majoritatea procuratorilor erau doar niste liberti, dar de conditie mai buna. In afara de acestia, exista o multime de “particulari” romani, tot liberti, care pretindeau ca stapanesc “gropi de aur”. Intregul personal al minelor era format din liberti, in functiile superioare, din sclavi in cele inferioare si din baiesi priceputi, colonizati in tinutul aurifer, in numar relativ mic. Contractele scrise pe tablite par cel putin dubioase, pentru ca cei care le incheiau erau in afara organizarii exploatarilor de catre procuratorii romani, iar cei care le scriau cursiv in latina vulgara nu erau functionari romani, pentru ca acestia foloseau latina oficiala, culta. Si de ce au fost “ingropate” tablitele in galeriile miniere greu accesibile? S-a spus ca din cauza atacurilor triburilor germanice ale marcomanilor, aliate cu triburile sarmate, fratii dacilor, si ale dacilor liberi. Cu atat mai mult acestea ar fi trebuit sa fie puse la adapost la centru, pentru ca erau niste acte pe care proprietarii n-ar fi vrut sa le piarda! Se poate presupune fie ca erau “furtisaguri”, facute pe la spatele comenduirii romane, nefiind vorba de minele mari, ci doar de “gropi” aurifere, fie ca “scribii” erau in bune relatii cu dacii si nu au vrut ca romanii sa fuga cu astfel de acte de proprietate.

Monumente unice

Din cele 25 de tablite cerate, noua dintre documente au fost redactate la Alburnus Maior, doua in cazarmile Legiunii a XIII-a Gemina de la Apulum, iar restul in localitatile neidentificate pe teren deocamdata: vicus Deusara, Immenosum Maius, Anssium, Resculum, Baridustarum, toate, in afara de Immenosum, purtand denumiri autohtone. Incepand cu 1999, la Rosia Montana cerceteaza o echipa de arheologi si specialisti francezi de la “Centre National de la Recherche Scientifique”, de la “Unite Toulousaine d’Archeologie et d’ Histoire (UTAH)” si de la Universitatea “Le Mirail”, plus geologi de la Universitatea Tehnica Babes Bolyai din Cluj si de la Universitatea Tehnica din Mnchen. La UTAH exista un departament de arheologie miniera, foarte avansat ca metode de cercetare. La inceput, misiunea stiintifica a fost sponsorizata de statul francez, apoi 40% din cheltuieli au fost preluate de S. C. “Rosia Montana Gold Corporation”. Rezultatele cercetarilor laborioase au fost publicate in volumele “Alburnus Maior” I si II. Conform acestor specialisti, Alburnus Maior era o “structura de sine statatoare, cu un statut juridic incert, deocamdata, in cadrul municipalitatii romane, iar toponimele amintite ori reprezinta cartiere, ori asezari pe criterii etnice, de tip vicus si castella”. Aceste asezari, locuite de liberti romani si de mineri peregrini iliro-dalmati, au fost parasite simultan, undeva in sec. III. “Stilul monumentelor epigrafice este unic, specific pentru Rosia Montana: banda superioara decorata la colturi cu doua spirale si un fronton triunghiular la mijloc”. Este vorba de simboluri stravechi, folosite de populatia autohtona din cele mai vechi timpuri, pe ceramica, si inca pastrate ca motiv decorativ pe costumele populare. Un opait catalogat ca “ceramica romana atipica” este decorat central cu un frumos simbol solar, la fel de vechi pe aceste meleaguri ca si spirala si triunghiul.

Dacii, initiatorii exploatarii in subteran

Citam in continuare din concluziile francezilor, pentru ca suna altfel cand o spun ei: “In opinia noastra, este foarte posibil ca Rosia Montana sa fi cunoscut o activitate miniera chiar din epoca bronzului. Filoanele bogate au fost cu siguranta exploatate initial la suprafata, apoi in subteran. In campania din 2000, a fost descoperita o sustinere miniera din lemn in situ in reteaua de galerii Tarina, datata cu C14 la mijlocul sec.I i.Hr. sfarsitul sec. I d.Hr. Nimic nu ne impiedica sa credem ca exploatarea miniera a fost initiata de daci. Campania din 2002 a furnizat noi datari dacice”.

In capitolul “Retelele miniere antice” din volumul I “Alburnus Maior” se propune in repetate randuri deschiderea unor galerii foarte vechi, zidite nu se stie de catre cine, pe care cercetatorii francezi le banuiau “si mai interesante” decat cele cercetate. “Sectorul Habad este renumit ca gazduieste lucrari foarte vechi. Mai multe intrari apar relativ usor de redeschis manual sau cu excavatorul. Daca sectorul este amenintat de extinderea exploatarii de suprafata, s-ar impune demararea acestor investigatii”. Aveau si de ce sa recomande acest lucru. “Pe santierul Carnic I datarea dacica obtinuta cu C14 are o cronologie intre 265 si 90 i.Hr. De fapt, dupa diferitele faze de sapare observate in plan si topografia lucrarilor acestei retele, nu este posibil sa se distinga importante schimbari in tehnica miniera. Singura noutate pe care o aduce romanizarea se pare ca rezida in introducerea opaitului, pentru care sunt sapate nise in pereti. Inainte se foloseau bete de lemn pentru iluminat. Toate acestea ne duc la ideea ca activitatea miniera dacica era bine dezvoltata in subteran la Rosia Montana, atat la Tarina, cat si la Carnic, in cursul celor trei secole care preced cucerirea romana. Apoi, dupa cucerirea si relansarea activitatii miniere, s-au reluat lucrarile deja sapate in epoca preromana si vor fi fost date in utilizarea probabila a acelorasi familii de mineri indigeni. Acesti ultimi pastratori ai unui mestesug ancestral vor continua sa-si deschida santierele lor, in aceeasi maniera de abataj, atat de caracteristica, cu proportii regulate, calibrate si foarte geometrice, probabil o tehnica miniera dacica”. Recomandam aceste volume si “academicienilor” care sustin ca dacii nu extrageau aurul din subteran si nu il prelucrau!

formula-as.ro

Fotografii in care apar fantome. Infricosator !

Top 10 fotografii paranormale

Pasionatii fenomenelor paranormale s-au confruntat dintotdeauna cu scepticismul si ironia celor care nu cred in manifestari oculte dintr-un motiv cat se poate de clar: dovezi despre existenta supranaturalului – palpabile, probate “stiintific” si atestate de un numar larg si credibil de martori au intarziat sa apara. Se pare ca, precum initierea in societatile secrete, calea misticilor sau harul intelepciunii, nici portile de acces spre Lumea Suprasensibila nu se deschid oricand si tuturor.

Andrei Plesu scria in celebrul sau tratat de angelologie, “Despre Ingeri” , ca nu a vazut ingeri in viata sa – ceea ce nu-l impiedica sa creada cu tarie in existenta lor. Putem face, insa, un exercitiu de imaginatie si sa ne inchipuim ca toata lumea ar vedea ingeri. Ce s-ar intampla atunci? In mod cert, conceptiile noastre despre viata s-ar schimba intr-un mod radical, iar lumea de astazi ar fi inlocuita de o alta, mai spiritualizata, mai putin materialista. Insa, cum fenomenele inexplicabile si manifestarile lor – fie ca vorbim despre ingeri, monstri, vrajitori sau telepati – raman apanajul unui cerc restrans si pestrit, fiecare dovada, cat de marunta, despre existenta lor este cu atat mai pretioasa.

Fotografiile pe care vi le prezentam mai jos au fost realizate atat de pasionati, cat si de (fosti) sceptici. De cateva decenii, ele circula in randul colectionarilor si a iubitorilor fenomenelor paranormale ca un bun pretios, precum moastele sfintilor. Cu toate acestea, DESCOPERA.ro nu garanteaza autenticitatea lor. La fel precum se intampla in religii, se pare ca si in paranormal exista un “talent” – poate cel de-al saselea simt – de a percepe extrasenzorialul. Acest talent a fost oferit aleatoriu, in randul celor alesi intrand minti sclipitoare alaturi de analfabeti, oameni bine intentionati si raufacatori. Tocmai de aceea, in lipsa unei cercetari serioase de care parapsihologia inca nu s-a achitat, este greu sa separam sarlatanii si falsificatorii de cei care au avut / vazut (sau cred ca au avut / vazut) o manifestare suprasensibila autentica. Asadar, o doza minima de agnosticism este sanatoasa pentru ceea ce urmeaza.

10. Madonna de la Bachelors Grove

Aceasta fotografie a fost realizata in cadrul unui studiu efectuat de catre “Ghost Research Society”, in 1991, la cimitirul Bachelors Grove din apropierea orasului american Chicago. Dupa cum ii spune numele, “Ghost Research Society” este o organizatie care se ocupa de studierea fantomelor. Formata dintr-un grup larg de entuziasti, din 1977 “Ghost Research” monitorizeaza toate povestile cu fantome de pe cuprinsul Statelor Unite.

Cimitirul Bachelors Grove exista inca din 1820 si are reputatia de a fi unul dintre cele mai bantuite locuri din America , de-a lungul vremii inregistrandu-se numeroase marturii cum ca aici au fost vazute fantomele unor calugari si a mai multor femei. “Ghost Research” a organizat o “vanatoare de fantome” aici si a “prins-o” pe aparatul de filmat pe femeia din fotografie. Imbracata dupa moda anilor ’60, aceasta sedea pe o banca de piatra in fata unui stravechi mormant al unei familii de emigranti din secolul XIX.

9. Marinarii sidefii de pe S.S. Watertown

Spre sfarsitul anului 1924, petrolierul S.S. Watertown naviga dinspre California spre New Orleans pe Canalul Panama. La 4 decembrie, a avut loc la bord un accident tragic – doi membri ai echipajului, James Courtney si Michael Meehan, curatau un cargou gol; au fost surprinsi de o scurgere de gaze si au murit pe loc. Potrivit obiceiului marinaresc din acele vremuri, au fost “ingropati” in mare. Incepand cu chiar a doua zi, mai multi membri ai echipajului au inceput, terifiati, sa le vada chipurile pe punte si in apa, fenomen care a durat vreme de doua saptamani.

Ajunsi la destinatie, capitanul Keith Tracy a raportat incidentul companiei din New Orleans. Oficialii acesteia i-au dat un aparat de fotografiat si i-au sugerat sa imortalizeze chipurile mortilor , daca acestea aveau sa se arate din nou. In drum inapoi spre San Francisco, capitanul Tracy a revazut bizarele aparitii si le-a facut 6 fotografii, apoi a inchis aparatul fotografic in seiful din biroul sau. Cand a sosit in primul port, capitanul a developat filmul – 5 fotografii au iesit complet negre, una singura a surprins insa fetele transparent-luminescente ale celor doi morti. Aceasta.

8. Fetita din flacari

Pe 19 noiembrie 1995, cand primaria oraselului Wem din Shopshire, Marea Britanie, a luat foc, o multime de gura-casca s-a strans in jurul vechii cladiri, construita in 1905, pentru a privi spectacolul flacarilor, pe masura ce acestea consumau constructia. Un englez care locuia chiar in casa de alaturi, Tony O’Rahilly, s-a gandit sa faca niste poze evenimentului, folosind un aparat cu lentila de 200 mm. Dupa ce a developat fotografiile, O’Rahilly a observat, stupefiat, ca intr-una dintre acestea aparea o fetita transparenta care privea calm, pe geam, la lume, in vreme ce flacarile mistuiau in jurul ei. Din investigatiile politiei si ale pompierilor, niciun copil nu se afla in Wem Town Hall, in momentul izbucnirii incendiului; de asemenea, desi au fost morti, niciun cadavru infantil nu a fost descoperit.

Intrigat, O’Rahilly a trimis fotografia la “Asociatia pentru Studii Stiintifice asupra Fenomenelor Anormale”, o organizatie care verifica autenticitatea fenomenelor paranormale de pe teritoriul Regatului Unit. Asociatia a cerut ajutorul lui Vernon Harrison, un expert fotografic, fost presedinte al prestigioasei Royal Photographic Society, care a examinat cu atentie atat fotografia, cat si negativul original si a certificat faptul ca acestea sunt autentice. Cine este, insa, misterioasa fetita? Pasionatii de paranormal au descoperit ca in 1677, o fetita pe nume Jane Churm, ar fi dat foc cu o lumanare, accidental, casei in care se afla. Incendiul a luat-o pe copila si a mistuit aproape intregul orasel. De atunci, de-a lungul timpului, spiritul lui Jane ar fi aparut la mai multe incendii care au avut loc in Wem.

7. Calugarul de pe Scara Lalelei

Reverendul Ralph Hardy, un cleric pensionar din oraselul englezesc White Rock, a facut aceasta fotografie in 1966, intentionand doar sa surprinda eleganta scara spiralata (cunoscuta si drept “Scara Lalelei”) a sectiunii Queen’s House din Muzeul National Maritim, situat la Greenwich. Dupa ce a developat fotografia, Hardy a observat uimit cape scari se intrezareste spectrul unei siluete invesmantate precum un calugar.

Cativa experti foto de la Kodak au examinat negativul si au declarat ca acesta fotografie este autentica. Queen’s House (Casa Reginei) are peste 400 de ani si este un faimos loc bantuit din Anglia, numerosi martori afirmand ca au avut experiente poltergeist, au auzit sunete ciudate sau au vazut fantome aici.

6. Cine este in spatele bunicii?

Carmen Russel, bunica Denisei Russel, o new-yorkeza, a trait pana la varsta de 94 de ani, cand din pricina Alzheimerului si a batranetii, a fost internata intr-un centru de ingrijire si tratament. In primul weekend liber, pe 17 august 1997, Denisa a venit in vizita la ruda sa si a realizat mai multe fotografii. O saptamana mai tarziu, bunica a murit.

In anul 2000, in preajma Craciunului, cand facea ordine prin casa, Denisa Russel a (re)descoperit pozele cu batrana si, privindu-le, a ramas stupefiata. Intr-una dintre acestea – cea de mai jos – in spatele batranei se vede foarte clar silueta unui barbat. Acesta este Dan Russel, sotul lui Carmen si bunicul Denisei. Singura problema este aceea ca barbatul murise cu 13 ani inainte de a fi facuta fotografia, decedand in urma unui atac de cord pe 14 august 1984.

5. Cu moarta in masina

In 1959, Mable Chinnery s-a dus la cimitir impreuna cu sotul ei pentru a vizita mormantul mamei sale. Pentru ca urma sa se mute din oraselul american Forbs, pe coasta cealalta a SUA, la Seattle si nu stia cand si daca se va mai intoarce vreodata la cimitir, doamna Chinnery a facut o serie de fotografii la mormant. Cand au plecat de la cimitir, Mable si-a dat seama ca mai are o singura pozitie pe filmul fotografic si s-a gandit sa-si fotografieze sotul la volan.

Cei doi s-au mutat peste cateva zile la Seattle, iar femeia a developat fotografiile. In ultima poza, in masina, in spatele sotului se poate observa foarte clar silueta translucida a unei femei batrane cu ochelari… nimeni alta decat mama moarta in urma cu zeci de ani.

4. Ultima fotografie a lui Freddy Jackson

Fotografia de mai jos a fost realizata in 1919 si publicata in 1975, intr-un volum de memorii al lui Sir Victor Goddard, un ofiter in rezerva al Fortelor Aeriene Regale din Marea Britanie. In fotografie este un portret de grup cu escadronul lui Goddard care a avut baza la HMS Daedalus si a luptat in primul Razboi Mondial. Intrigant in acest portret este chipul fantomatic care se observa in spatele lui Goddard. Atat ofiterul, cat si pilotii sai, au identificat imediat barbatul care apare in poza – el este Freddy Jackson, un mecanic care lucra la baza Daedalus si care fusese sfartecat, intr-un cumplit accident, de elicea unui avion… cu doua zile inainte de realizarea fotografiei.

Goddard isi aminteste ca Freddy a fost inmormantat chiar in ziua in care a fost facuta poza. Daca ar fi trait, ar fi aparut cu siguranta in imagine, pentru ca Goddard a dorit atunci sa-si fotografieze tot escadronul; urmau sa plece pe front si nu se stia cine si daca se vor mai intoarce. Se pare ca spiritul lui Freddy a tinut cont de dorinta superiorului sau.

3. Fantoma de la biserica

In 1963, in momentul in care si-a luat in primire parohia din oraselul Newby situat in regiunea North Yorkshire din Anglia, parintele K.F. Lord a facut cateva fotografii cu biserica pentru a le trimite fratelui sau. Printre altele, a pozat si altarul. Nu mica i-a fost surprinderea cand a developat fotografiile, iar in cea cu altarul a descoperit o silueta sinistra care aduce cu reprezentarea Mortii cu Coasa. Spectrul din biserica a devenit celebru in randul pasionatilor de fenomene paranormale, dar nu putini au fost cei care au declarat ca poza este cel putin controversata pentru simplul motiv ca este prea clara. Figura inspaimantatoare si modul in care priveste direct spre camera tradeaza faptul ca aceasta parca „sta la poza” – imaginea nefiind, in acest caz, decat o dubla expunere foarte inteligent realizata.

Cu toate acestea, parintele Lord a declarat ca nu se pricepe la astfel de tehnici fotografice si a trimis fotografia si negativul mai multor experti foto al caror verdict a fost unanim: imaginea nu este rezultatul unei duble expuneri.Lord a marturisit ca in momentul in care a realizat fotografia nu a vazut absolut nimic in afara de altar; cei care au analizat imaginea, comparand proportiile au ajuns la o concluzie infricosatoare: aratarea sinistra avea nici mai mult, nici mai putin de 2,7 metri. Biserica din Newby a fost construita in 1870 si, din cate se stie, nu are o istorie bantuita de fantome, poltergeist sau alte fenomene inexplicabile.

2. Moroiul de la Hampton Court

Cazul de la domeniul Hampton Court, de langa Londra, unul dintre locurile preferate de organizat banchete si petreceri ale regelui Henric al VIII-lea (1491-1547) este extrem de recent, datand din decembrie 2003, si a inflacarat sute de mii de pasionati ai paranormalului, intrucat tehnic este vorba despre o fotografie, dar practic avem o intreaga inregistrare video, de aproximativ 1 minut. In prezent, domeniul de la Hampton Court se afla in patrimoniul muzeal britanic, avand ore stricte de vizita. La ora la care s-a realizat inregistrarea, aceste ore se terminasera, iar in sectiunea filmata nu ar mai fi trebuit sa se afle nimeni. Paznicii au auzit la un momentdat niste zgomote puternice, ca si cum cineva ar fi trantit o usa de pereti. Au plecat spre sursa zgomotului, au investigat locul, dar nu au descoperit nimic. Era gol.

Curiosi, au luat inregistrarea video a camerei de securitate (setata sa faca filme alcatuite din poze trase odata la o secunda, ori de cate ori senzorul de miscare se pune in functiune). Astfel, au descoperit cu multa stupefactie o iazma transparenta imbracata intr-un costum de epoca care tranteste de cateva ori o usa. Au cercetat din nou domeniul, dar nu au descoperit nimic nou. Despre fantoma de la Hampton Court exista legende de sute de ani, dar nimeni nu mai reusise sa o fotografieze pana acum.

1. Doamna de la Raynham Hall

Este probabil cea mai faimoasa fotografie paranormala din cate au fost facute vreodata. Castelul Raynham Hall din Marea Britanie avea o reputatie legendara de loc bantuit de catre fantoma lui Lady Dorothy Townshend, o femeie care a murit aici in 1726. Fantoma fusese vazuta, de-a lungul timpului, de zeci de martori. In 1936, un reporter si un fotograf de la revista Country Life au fost trimisi aici pentru a realiza un reportaj despre castel. In timp ce se aflau in cladire, au dat nas in nas chiar cu fantoma. Fotograful a avut prezenta de spirit si a reusit sa o imortalizeze chiar inainte ca aceasta sa dispara.

Raynham Hall se afla in Norfolk si a fost vreme de 300 de ani resedinta familiei nobiliare Townshend, cel mai faimos locatar al sau fiind Vicontele Charles al II-lea, liderul Casei Lorzilor din Regatul Unit. In 1713, un lord descendent al acestuia a luat-o de sotie pe Dorothy, cea mai frumoasa fata a familiei aristocrate Walpole. Insa, in regiune exista un Casanova notoriu, Lordul Wharton despre care un document al vremii scrie ca “era atat de infam incat nicio tanara doamna nu putea sta sub acelasi acoperis cu el mai mult de patru si douazeci (sic!) de ore fara a-si pata reputatia”. Se pare ca frumoasa Dorothy Townshend nu a rezistat farmecelor, devenind amanta lui Wharton.

A murit de tanara, la nici 30 de ani, fiind inmormantata de catre sotul ei in 1726, insa legendele spun ca nu boala ar fi rapus-o si ca, de fapt, nici nu ar fi murit atunci, Lordul Townshend organizand un simulacru de inmormantare cu sicriul inchis. Lordul ar fi aflat de infidelitatea sotiei si ar fi inchis-o in beciurile castelului, de unde nu i-a mai dat drumul niciodata. Motiv pentru care, pana in ziua de astazi, fantoma lui Dorothy ar mai bantui neimpacata domeniul de la Norfolk.

La vremea cand revista Country Life a publicat fotografia, s-a starnit multa rumoare in presa vremii, cazul lui Dorothy ajungand sa fie cunoscut pe intreg mapamondul. Cert este ca de atunci fantoma nu s-a mai aratat. Si chiar daca aceasta este cea mai faimoasa fotografie a unei fantome realizata vreodata, expertii foto sunt impartiti atunci cand vine vorba de autenticitatea ei. O parte a acestor experti cred ca avem de-a face cu un fals, un compozit intre o fotografie a scarilor de la Raynham Hall si una a unei statui cu Fecioara Maria care poate fi gasita in orice biserica catolica. Cu toate acestea, trebuie sa luam in calcul si faptul ca desi tehnica prin care se poate face un astfel de colaj este banala astazi, in 1936 nu exista software de prelucrare a imaginilor, iar asemenea colaje cu efect de transparenta ar fi necesitat luni bune de munca in laboratorul foto, fara a avea rezultatul garantat.

sursa : descopera.ro

Combustia spontana.

Combustia spontana – focul launtric

Combustia spontana ocupa un loc privilegiat in panoplia fenomenelor stranii, data fiind pozitionarea sa pe linia subtire dintre misticism si stiinta, motiv pentru care o accepta atat entuziastii paranormalului, cat si comunitatea stiintifica. Daca explicarea acestui fenomen este simpla, cauzele care stau la baza lui continua sa lase loc speculatiilor. Oamenii de stiinta nu au putut ignora numeroasele dovezi de combustie umana spontana acumulate de-a lungul timpului.

O definitie, doua perspective diferite

Ce anume diferentiaza un corp supus combustiei spontane de unul mistuit intr-un incendiu obisnuit? Unul dintre cei mai impatimiti investigatori ai fenomenulului de combustie spontana, Larry Arnold, descrie fenomenul ca fiind “procesul prin care o persoana se aprinde dintr-o data fara a intra in contact cu o sursa de foc exterioara si apoi poate fi transformata in cenusa, pe cand materialele inflamabile din apropiere, in mod paradoxal, scapa nearse aproape deloc”.

Dictionarul Oxford noteaza o definitie asemanatoare a combustiei interne: “fenomenul in urma caruia materia organica ia foc fara vreo cauza aparenta, in special prin intermediul caldurii generate de oxidarea rapida din interiorul organismului”. O alta definitie a combustiei afirma ca aceasta consta in aprinderea unei mase fara ca ea sa fi intrat in contact cu o alta masa care arde.

Chiar daca si-a gasit loc printre paginile unui dictionar reputat, combustia spontana ramane un fenomen din sfera paranormalului, insa unul pe care stiinta si-l disputa de ceva vreme cu credinta oamenilor in miraculos sau in pedeapsa divina.

O tipologie

Fenomenul are o serie de caracteristici care il diferentiaza de orice alt fel de combustie:

• Arderea nu are niciodata loc fara declansator (conform teoriei candelei, o sursa de aprindere este intotdeauna prezenta in vecinatatea victimei);

• Corpul supus combustiei spontane prezinta, de obicei, arsuri mult mai severe; arsurile nu sunt distribuite uniform pe corp; extremitatile pot ramane neatinse, in timp ce trunchiul este adesea complet pulverizat, oasele fiind transformate in cenusa;

• 80% dintre cazurile de combustie spontana au ca victime femei, dintre care majoritatea sunt fie supraponderale, fie alcoolice. Moartea survine, de regula, dupa ce victima a consumat alcool;

• Arderea este localizata in corp. Obiectele din jur si, deseori, hainele victimei raman neatinse de foc;

• Podeaua din jurul cadavrului ramane, in cele mai multe cazuri, acoperita de un lichid vascos, galben, uleios si urat mirositor;

• Toate cazurile s-au petrecut in spatii inchise. Victima este intotdeauna singura pentru lungi perioade de timp. Martorii din apropiere nu aud niciodata sunete, urlete de durere sau strigate de ajutor.

Stiinta sau…

Circumstantele in care se petrec aceste combustii spontane sunt ele insele misterioase. Cel mai des fara martori si mai ales, fara supravietuitori. In majoritatea cazurilor, victimele erau supraponderale si aveau un viciu, fie ca e vorba de tigari, fie de alcool. Pana aici, nimic paranormal. Ceea ce nu a putut fi explicat inca de la inceput este cum poate lua foc un corp uman, brusc, fara o sursa puternica exterioara si mai ales, cum poate arde atat de repede si cu asemenea putere, insa fara a afecta lucrurile din jur?

O echipa constituita in 1996 si alcatuita din experti in incendii a inceput investigarea catorva dintre cele mai recente cazuri de combustie spontana. Punctul de plecare a cercetarilor avea sa adanceasca, insa, si mai mult misterul. In crematoriile umane, desi temperaturile ating valori extrem de ridicate, oasele nu ard in intregime; de cealalta parte, combustia spontana incinereaza cu o asemenea eficienta, incat oasele sunt prefacute complet in cenusa.

Stiinta a gasit o explicatie, insa argumentele nu sunt chiar imbatabile. Oamenii de stiinta incearca sa descrie producerea fenomenului prin intermediul “efectului de candela”. Scenariul este urmatorul: este necesara o sursa cat de mica de caldura, spre exemplu, cea provocata de o tigara aprinsa, pentru ca focul sa arda hainele si pielea, suficient cat sa elibereze grasimea subcutanata. Aceasta va juca rolul unui combustibil, iar corpul va arde atata timp cat va fi grasime. In sustinerea acestei teorii par sa vina faptul ca in majoritatea cazurilor, membrele erau mai putin afectate, in vreme ce trunchiul era ars integral. Mai mult decat atat, unul dintre semnele care indica o combustie spontana este prezenta unei substante galbui, grase si urat mirositoare, ceea ce nu este altceva decat grasimea arsa.

In anii ’80, doctorul John de Haan, de la Institutul Criminalistic din California, a avansat ipoteza potrivit careia cauza combustiei spontane ar putea fi topirea grasimii corporale. Deoarece porcii poseda tesut adipos asemanator celui uman, doctorul Haan a utilizat in experimentele sale un porc mort, pe care l-a infasurat intr-o patura si a picurat deasupra o cantitate redusa de petrol. Astfel ambalat, cadavrul a fost introdus intr-o incapere tinuta sub observatie si i s-a dat foc. Dupa cinci ore, ramasitele erau similare celor rezultate in urma combustiei umane spontane, in timp ce obiectele din camera ramasesera neatinse de flacari.

Desi inovator, experimentul ignora complet conditiile in care mai multe persoane au asistat pe viu la combustii spontane. Povestile acestora contrazic teoria efectului de candela, ducand mai departe aura de mister a celor care pier arsi de teribilul foc interior.

…paranormal?

Cunoscuta si semnalata de sute de ani, combustia spontana a primit si alte explicatii, dintre care una sustinea ca o persoana ar putea izbucni in flacari din pricina unor acumulari prea mari de furie sau din pricina consumului excesiv de bauturi spirtoase. Focul ar mistui pe dinauntru individul in cauza, trasformand corpul in cenusa in doar cateva minute. Toata temelia de argumente aparent solide ale acestei teorii este, insa, corodata de un detaliu uimitor: in timp ce corpul arde ca o torta, mediul din apropiere  (inclusiv hainele) ramane intact!

Cu alte cuvinte, corpurile izbucnesc in flacari fara vreo cauza exterioara, cand, se stie, in conditii normale, corpul uman arde greu, deoarece este alcatuit, in proportie de aproximativ 80% din apa.

In scopul arderii ramasitelor umane, crematoriile folosesc cuptoare incalzite la temperaturi intr-atat de ridicate, incat daca ar fi posibil ca ele se produca cumva intr-o casa, ar arde-o din temelii si ar afecta si imprejurimile. Si cu toate acestea, chiar si in crematoriu oasele nu ard complet, asa cum se intampla in cazul misterioasei combustii spontane. Dar aceasta nu este singura nepotrivire in ceea ce priveste teoria efectului de candela. In cazurile semnalate, combustia propriu-zisa dura foarte putin, insa indeajuns incat sa mistuie trupul. Ori in crematorii, durata de ardere este de cateva ore, spre deosebire de cele cateva zeci de minute cat dureaza ciudatul fenomen. In toata istoria scrisa a combustiei interne au existat foarte putini martori. Insa si mai putini supravietuitori…

Supravietuitorii

Unul dintre putinii norocosi este Jack Angel, un comis-voiajor prosper, care in 1974 s-a trezit in camera sa de hotel cu arsuri serioase. La spital, medicii au avut surpriza sa descopere arsuri interne grave, insa fara ca pacientul sa fi fost afectat de vreo sursa externa. Intr-un alt caz, persoana in cauza a realizat ca arde efectiv pe dinauntru, ceea ce, probabil, i-a salvat viata. Profesorul de matematica din cadrul universitatii Nashville a vazut cum ii tasneste din picior o flacara albastra si stralucitoare pe care a reusit sa o opreasca cu palmele, un gest disperat de a stinge focul care izvora din… interior.

Desi pana in prezent s-au semnalat zeci de cazuri, putini dintre cei care au trecut printr-o asemenea experienta au supravietuit pentru a furniza detalii menite sa ofere noi indicii asupra acestei enigme numita combustia interna.

sursa : Descopera.ro

Secretele din spatele Giulgiului din Torino

Sa afirmi ca Vaticanul a incercat de-a lungul istoriei sa ascunda premeditat autenticitatea Giulgiului din Torino ar parea, la o prima vedere, un paradox ieftin si lipsit de substanta. Ce motiv ar avea clericii sa nege un adevar care, gandind pragmatic, nu le-ar aduce decat beneficii? Si totusi, exista voci care sustin ca o confirmare a autenticitatii sacrei relicve ar putea schimba radical conceptia noastra despre civilizatia occidentala. In fata unei asemenea dovezi, istoria ar trebui inevitabil rescrisa.

Despre autenticitatea Giulgiului s-au scris mii de articole, carti si tratate. Zeci de experti au incercat sa ii dovedeasca veridicitatea sau faptul ca ar fi doar un fals medieval. Prin natura sa, relicva naste si astazi paradoxuri: sa fie dovedit ca fals si sa distruga astfel un mit pentru milioane de credinciosi crestini, sau sa i se recunoasca autenticitatea lovind in fundamentele aceleiasi religii crestine. Simpla intamplare sau plan bine pus la punct , Giulgiul din Torino ramane la fel de controversat ca si acum sapte secole, iar natura sa, umana sau divina, continua sa fie si astazi un aprig subiect de discutii.

Scurta istorie a Giulgiului din Torino
Oficial, Giulgiul in care se presupune ca a fost infasurat Iisus imediat dupa crucificare apare pe scena istoriei in 1357, an in care Jeanne de Vergy, vaduva cavalerului Geoffroi de Charny (ucis in Batalia de la Poitiers din 13 septembrie 1356), il gaseste printre bunurile defunctului sau sot si il expune in abatia din Lirey, Franta. La scurt timp, Episcopul de Troyes, Henri de Poitiers, interzice expunerea publica a acestuia sub motivul ca ar fi doar o pictura si ca venerarea ei de catre credinciosi ar fi o erezie. In 1389, un alt episcop, Pierre D’Arcis anunta ca Giulgiul era un fals si ca autorul sau chiar a fost prins si a recunoscut fapta. El nu mentioneaza insa niciodata numele farsorului, iar argumentul pe care il aduce in favoarea ipotezei sale este doar acela ca existenta artefactului nu este pomenita nicaieri in Sfintele Scripturi. O acuza fara o acoperire solida, cazuta in desuetudine odata cu trecerea timpului. Nobilul Humbert de Villersexel este primul care preia artefactul si il ascunde in propriul castel de teama hotilor. Luois de Savoia (cel care plateste anual o suma importanta de bani abatiei din Lirey pentru a renunta la pretentiile de proprietate a relicvei), este urmatorul detinator al Giulgiului si il expune publicului in numeroase orase europene. Din 1532, relicva intra in posesia Casei de Savoia si ramane astfel pana in 1983, an in care este donata Vaticanului.

In 1898, avocatul italian Secodo Pia, printre altele si fotograf amator, primeste acordul de a fotografia Giulgiul si de a promova imaginea acestuia in lume. Negativul ii provoaca insa un soc fotografului. Imaginile aratau cat se poate de clar „imaginea unui om in suferinta”, barbat care prezenta toate ranile pe care Iisus le-ar fi avut in momentul in care a fost coborat de pe Cruce.

Sfantul Scaun accepta o datare cu radiocarbon a Giulgiului, eveniment care are loc in anul 1988, si care aduce un rezultat tulburator… Conform testelor, artefactul ar fi fost un fals medieval, creat undeva intre anii 1260 si 1390.Ulterior, savantii care au realizat cercetarile au admis ca este foarte posibil ca Giulgiul din Torino sa fie original, atata vreme cat analizele au fost puternic influentate de urmele incendiului din 1532, incediu ce a provocat arsuri pe mare parte din suprafata obiectului si care ar fi distorsionat rezultatele datarii cu carbon. Pentru o mai buna protectie a materialului, acesta a fost inchis intr-o caseta de argint, expusa astazi in Catedrala din Torino. Cat despre autenticitatea Giulgiului, parerile sunt inca impartite.

Dovezi ale autenticitatii
Poate cea mai simpla si mai la indemna observatie asupra originalitatii Giulgiului este aceea ca a fost creat, daca este sa dam crezare testelor cu radiocarbon, in plin Ev Mediu, o epoca de aur pentru falsificatorii de relicve. Zeci de „capete ale lui Ioan Botezatorul”, o multime de Graaluri si de aschii ale Crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul, pene de gasca vandute pe post de pene de heruvim sau orice „artefact” care ar fi avut legatura cu oricine era asociat cu Iisus, au circulat pe pietele de falsuri ale acelor vremuri. Si totusi, nu exista decat un singur Giulgiu. De ce autorul sau nu ar fi replicat o opera magistral desavarsita care, cu siguranta, i-ar fi adus o multime de bani? De ce nu au fost create si Giulgiuri cu imagini ale sfintilor sau ale apostolilor?

Mergand pe ideea vechimii artefactului, este interesanta opinia reputatului ziarist Ian Wilson, unul dintre cei maiaprigi sustinatori ai autenticitatii Giulgiului din Torino. Acesta sustine ca panza de in imprimata cu imaginea Mantuitorului era adorata in primele secole ale mileniului I in Edessa (actuala localitate Urfa din Turcia), important centru crestin timpuriu in ceea ce era atunci Siria. Ulterior, Giulgiul este transportat la Constantinopol, in Hagea Sofia, acolo unde surprinde o insemnare lasata de arhidiaconul Gregorius Refendarius in anul 944 – “Non tantum faciei figuram sed totius corporis figuram cernere poteris“(Poti vedea nu numai fata, dar si imaginea intregului trup), o marturie care face o trimitere directa la relicva sacra.

Anul 1205 aduce o noua dovada a existentei Giulgiului inainte de data la care este oficial recunoscut. Este vorba de o insemnare a lui Theodor Angelos, nepot al imparatului Bizantului, care descrie in Codex Chartularium Culisanense un scurt inventar al bunurilor jefuite de cavalerii templieri din Constantinopol : „Venetienii si-au indreptat atentia catre aur, argint si fildes, in timp ce francezii au facut acelasi lucru cu relicvele sacre si cu cea mai valoroasa dintre toate, panza in care Domnul nostru Iisus Hristos a fost infasurat dupa Crucificare si inainte de Inviere. Obiectele au fost duse la Venetia si in Franta, in timp ce Giulgiul a  fost transportat la Atena.”

Reconstituire a chipului Mantuitorului dupa Giulgiul din Torino

Unii istorici sustin ca Giulgiul a intrat in posesia cavalerului Otto de la Roche, devenit ulterior Duce de Atena. O alta sursa il indica pe Tibault de Champagne, liderul templierilor care au jefuit Constantinopolul, drept autor al furtului. Intamplator sau nu, abatia din Lirey, locul in care Giulgiul este mentionat prima data dintr-o sursa sigura, se afla chiar pe domeniul acestuia. Interesant de subliniat este si faptul ca Geoffroi de Charny, cavalerul a carui sotie expune artefactul in abatia din Lirey, este nimeni altul decat nepotul lui Geoffrey de Charney, liderul templier ars pe rug alaturi de Jaques de Molay in 1314. Sa fi fost oare Giulgiul chiar acel Graal despre care s-a scris atat de mult de-a lungul istoriei si despre care se banuieste ca ar fi fost descoperit de cavalerii templieri?

Nu mai departe de ipotezele expuse mai sus se afla si un manuscris din Ungaria, datat in perioada 1192-1195, in care este reprezentata imaginea Mantuitorului in timp ce este infasurat in giulgiul mortuar. Asemanarile dintre imaginile de pe manuscris si Giulgiul din Torino sunt izbitoare, subliniind faptul ca acesta era cunoscut cu mult inainte ca el sa fie recunoscut oficial.

Lasand la o parte datele oferite de istorici, ne vom concentra asupra rezultatelor oferite de chimisti, date care sustin iarasi autenticitatea panzei de in. Chimistul Alan Adler, citat de revista Time, sustine ca sangele cu care este impregnat Giulgiul este real si, mai mult, dupa cum a reiesit in urma testelor, prezinta particularitatile sangelui inchegat. Daca eventualul falsificator ar fi dorit sa ofere autenticitate creatiei sale improscand-o cu sange, de ce ar fi asteptat ca acesta sa se coaguleze? La acea perioada, fie ea Antichitate sau Ev Mediu, posibilitatea ca vreo persoana sa aiba cunostinta despre compozitia chimica a sangelui si a faptului ca aceasta se schimba in momentul coagularii frizeaza absurdul. Un amanunt demn de mentionat il reprezinta si ranile rezultate in urma crucificarii. Contrar imaginilor religioase raspandite in acea perioada, personajul crucificat nu prezinta urmele cuielor in palme si talpi ci in zona incheieturilor. Abia recent s-a demonstrat ca o executie prin crucificare avea loc in acest mod. Atunci, de unde ar fi stiut acelasi farsor o tehnica disparuta de secole?

Nu in ultimul rand trebuie mentionat si faptul ca pe Giulgiu au fost descoperite urme de polen apartinand unei plante spinoase care creste doar in zona Orientului Mijlociu, Gundelia tournefortii, si care infloreste in perioada lunilor martie-aprilie. Sa sustii ca un falsificator ar fi presarat polenul acestei plante pe panza, asteptand ca peste secole cineva sa descopere compozitia chimica a acestora, este iarasi o ipoteza absurda.

Vaticanul si Teoria conspiratiei
Cei care sustin ideea unei conspiratii din partea Vaticanului la adresa Giulgiului din Torino, printre care si ziaristii Jonathan Vankin si John Whalen, sunt convinsi ca recunoasterea autenticitatii acestuia ar echivala cu o veritabila furtuna in lumea crestina. De ce?

Modelul tesaturii precum si modul in care a fost inmormantat barbatul al carui chip a ramas impregnat pe giulgiu sunt identice cu cele practicate de o mica secta israelita care a proliferat intre secolele II i.Hr si I d. Hr… esenienii.De mentionat si faptul ca aceiasi esenieni sunt si autorii manuscriselor gnostice de la Marea Moarta, manuscrise ramase in mare parte nepublicate dupa descoperirea lor in secolul XX. A recunoaste faptul ca intreg crestinismul isi trage originile in aceasta secta precrestina ar insemna, in primul rand, o negare a unuia dintre principiile promovate de catolicism, acela ca nu a existat crestinism inaintea Mantuitorului. O adevarata erezie. In plus, daca Iisus ar fi facut parte dintre gnostici, ar insemna ca Vaticanul a persecutat si a ucis zeci de adepti ai unei religii crestine autentice. Sa ne amintim numai de punctul culminant al acestei campanii anti-gnostice, Cruciada Albigensiana impotriva catharilor (1209 – 1229), campanie soldata cu aproape 20.000 de victime si cu legiferarea Inchizitiei.

Sa fi cunoscut Henri de Poitiers si Pierre D’Arcis, primii episcopi care au cerut interzicerea expunerii Giulgiului, aceste detalii? Sa fi incercat acestia si cei care le-au urmat sa impuna un „monopol” asupra istoriei si a imaginii lui Iisus? Sunt intrebari la care nu vom afla raspunsul probabil niciodata. Cert este ca, in ciuda zecilor de teste si de dovezi istorice, adevarata origine a Giulgiului din Torino va ramane o necunoscuta pentru multa vreme.

UPDATE: Intr-o conferinta de presa tinuta marti, 7 aprilie 2009, la Roma, Barbara Frale, cercetator al arhivelor secrete ale Vaticanului,  a declarat ca Ordinul Cavalerilor Templieri a detinut si venerat in secret Giulgiul din Torino pentru mai bine de 100 de ani. Anuntul nu numai ca face lumina asupra secolului in care Giulgiul dispare din atentia publica a Europei medievale, dar vine sa si ateste vechimea acestuia si sa contrazica testele cu radiocarbon care il indicau drept un fals din secolul a XIV-lea. Cu toate acestea, Barbara Frale nu a declarat daca relicva este una autentica sau este doar un fals, lasand pe mai departe loc suspiciunilor.

sursa : descopera.ro

Cavalerii Templieri, slujitori ai diavolului?

Povestea decaderii celui mai puternic, mai bogat si mai influent ordin cavaleresc medieval bantuie secolele, pe masura ce din ce in ce mai multi istorici si cercetatori incearca sa descifreze misterele in care este invaluita. Au fost, cu adevarat, templierii slujitorii satanei sau complotul distrugerii lor este o masinatiune pusa la cale de regii europeni impreuna cu papalitatea? Exista in randul Ordinului un asa-numit Templu Negru, format dintr-un grup de mari initiati gnostici – adevaratii conducatori ai Cavalerilor, care au continuat sa traiasca in secret vreme de veacuri, pentru a renaste in Masonerie – sau intreaga conspiratie a distrugerii Templului a fost savarsita din ratiuni politice si financiare, iar povestea templierilor s-a stins odata cu arderea pe rug a ultimului lorMare Maestru, Jacques de Molay?

De la Sarmani Cavaleri ai lui Hristos…

Cruciatii cuceresc Ierusalimul in 1099, iar 20 ani mai tarziu, doi veterani ai primei cruciade, Hugues de Payns si Godfrey de Saint-Omer, infiinteaza impreuna cu alti sapte cavaleri un Ordin de calugari-razboinici a carui menire este aceea de a-i proteja pe numerosii pelerini care incep sa soseasca in Orasul Sfant. Baudouin al II-lea de Boulogne, regele Ierusalimului, le stabileste resedinta in moscheea Al-Asqa (foto), ridicata pe ruinele esotericului Templu construit de Solomon in jurul anului 950 i.Hr.

Templul era venerat deopotriva de evrei (conform Vechiului Testament, Solomon il construise pe baza indicatiilor sacre primite de la Dumnezeu, iar aici a fost pastrat Chivotul Legamantului), de crestini (aici copilul Iisus ii uimeste pe invatati cu stiinta sa despre Dumnezeu) si de musulmani (aici se afla profetul Mahomed in momentul in care un arhanghel il duce in ceruri). Templierii resimt puternic influenta multiculturala a acestui loc, adoptand o deschidere neasteptata fata de musulmani si intelegand necesitatea coexistentei cu o civilizatie cel putin la fel de complexa si de dezvoltata precum cea europeana.

Pe plan militar, arabii erau superiori cruciatilor, infrangerile de la inceput explicandu-se numai prin curajul nebun al Cavalerilor, conjugat cu numeroasele lupte interne si rivalitati dintre seici; cultural, Islamul stalucea prin Averroes, care-l redescoperise si-l comentase pe Aristotel, Al Schwarishmi – parintele algebrei, Avicenna care revolutiona medicina precum si numerosi poeti, chimisti, astronomi si arhitecti. Miscare politica extrem de abila – inca din 1119, primul an al existentei Ordinului Cavalerilor Sarmani ai lui Hristos si ai Templului lui Solomon, templierii stabilesc legaturi cu arabii, incheie pacturi, devin garanti ai diverselor tratate dintre regii crestini si conducatorii musulmani si chiar ajung sa primeasca fii de seici in Ordin.

Ordinul este recunoscut pentru cinstea si milostenia sa. Izvoarele epocii lauda devotamentul si simplitatea templierilor: “Nu ii vezi niciodata pieptanati, foarte rar se spala, au barba neingrijita si duhnesc de mizerie” – un portret demn pentru orice darz luptator al Spiritului, imun la cele lumesti. Aceasta imagine avea sa dureze, insa, numai primii noua ani de existenta ai Ordinului.

Ordinul devine din ce in ce mai popular in randul aristocratiei europene – inca de la bun inceput era puternic ierarhizat: pentru ca un tanar sa imbrace peste zale mantia alba cu cruce rosie, trebuia sa fie de sange nobil din partea ambilor parinti. Conducatorul suprem al templierilor, Marele Maestru, avea 4 cai si 4 scutieri, Comandorii, Marii Preoti si Calugarii-Inspectori capatau 3 cai si 2 scutieri, in vreme ce Cavalerii simpli aveau dreptul la 2 cai si niciun scutier. Ordinul era completat de sergenti si turcopoli (soldati de origine umila, de obicei indigeni) care formau, de fapt, grosul fortei Ordinului, fiind de pana la 10 ori mai numerosi decat Cavalerii.

Toate aceste avantaje, dimpreuna cu promisiunea unei vieti virtuoase, dar plina de aventuri, i-au determinat pe numerosi fii de nobili europeni sa-si doreasca sa faca parte din Ordin, iar pe masura ce numarul acestora a crescut, sustinatorii Ordinului au devenit din ce in ce mai multi. Printre acestia se numara si abatele de Citeaux, Bernard din Clairvaux, unul dintre cele mai influente personalitati ale epocii, care isi asuma cauza calugarilor-soldati, le desavarseste Regulamentul si provoaca convocarea Conciliului de la Troyes din 1128, prin care templierii sunt recunoscuti oficial de catre Biserica catolica si devin supusii directi ai Papei.

… la veritabili bancheri corporatisti ai Evului Mediu

Noul statut aduce intr-o perioada extrem de scurta schimbari majore in economia Ordinului. De la recunoasterea de catre Papa, donatiile incep sa curga in valuri – credinciosii de pe tot cuprinsul Europei occidentale doresc sa participe activ la recucerirea Pamantului Sfant (iar daca nu o pot face cu sabia in mana, se gandesc ca si banii pentru o cauza nobila sunt buni). Donatiile capata inclusiv forma de drepturi senioriale, unele foarte profitabile, precum pamanturi, castele, fortarete si chiar orase intregi. Incet-incet, Ordinul se extinde precum o caracatita in randul intregii Europe catolice, ajungand administratorul unor sume colosale care fac din el un fel de imperiu financiar multinational, echivalentul unei corporatii moderne.

Sigiliul lor – doi calareti pe acelasi cal, ceea ce simboliza saracia – nu-i impiedica sa constuiasca, la Ierusalim, grajduri pentru 2.000 de cai si 1.500 de camile. De asemenea, uitand de episodul biblic in care Iisus ii alunga pe negustori din Templu, templierii isi creaza un birou de schimb pentru pelerini si incaseaza camata. Vazand ca aceasta afacere este extrem de profitabila, Ordinul o extinde in toate comandamentele sale – prin aceasta decizie, practic, punandu-se bazele unor institutii echivalente cu bancile moderne.

Marea inventie financiara a Ordinului este scrisoarea de schimb, care functioneaza pe principiul unei carti de credit – se emitea o polita pe numele unui pelerin care, de exemplu, depune bani, bunuri sau obiecte de valoare la Paris. Acesta poate calatori linistit, fara frica hotilor sau costuri suplimentare de escorta si de transport, pana la Ierusalim, unde in baza scrisorii isi retrage, evident cu o anumita dobanda, suma sau contravaloarea obiectelor depuse la Paris. Intr-o epoca in care orice activitate bancara era prohibita de Biserica,uriasele avantaje financiare ale templierilor le asigura acestora o dezvoltare si o prosperitate fara precedent. La toate acestea se adauga practica conform careia tinerii nobili care aspira sa devina Cavaleri sa-si doneze intreaga mostenire, odata cu primirea in Ordin.

In secolul al XIII-lea, aproape toti marii aristocrati ajung sa-si incredinteze in perioade de restriste avutul Cavalerilor. Intrucat cuvantul templierilor era socotit mai sigur decat al multor regi, Fortareata Templului din Paris primeste sa pastreze cu dobanda bani gheata, dar si obiecte de valoare. Bijuteriile Coroanei Angliei si tezaurul Frantei au stat vreme de decenii in custodia Cavalerilor. Veritabilele contracte de trezorerie sau imprumut pe care Ordinul le semneaza cu clientii sai de os nobil sau sange albastru au, in mare parte, aceleasi clauze precum cele moderne – dobanda, penalitati, bonusuri de fidelitate etc.

Nu in ultimul rand, Regulamentul le confera templierilor niste privilegii extraordinare: Ordinul era scutit de dari si de impozite, insa putea sa perceapa dupa bunul plac asemenea taxe; nu raspundea in fata justitiei laice, nici a celei bisericesti – Cavalerii puteau fi judecati numai de Maestri templieri sau (simbolic) de Papa, in schimb aveau dreptul de a condamna la moarte si de a judeca numeroase delicte; Cavalerii nu se confesau decat preotilor care faceau parte din Ordin; Marele Maestru avea de facto statutul unui print pan-european, iar alegerea sa nu era supusa niciunei ratificari exterioare templierilor. Pe masura ce anii trec, dependenta templierilor fata de Papa devine una simbolica, astfel ca organizatia are privilegiile unei adevarate puteri suverane, luandu-si si numele de Ordo Supremus Militaris Templi Hierosolymitani – Ordinul Suprem si Militar al Templului din Ierusalim. Numeroasele bogatii si feude raspandite prin toata Europa fac ca, la apogeul organizatiei, Ordinul sa devina cea mai mare putere financiara europeana din intreg Evul Mediu, cu un profit anual de 800.000 de livre, echivalentul a 1 miliard de euro din prezent! in conditiile in care venitul anual al majoritatii regatelor era de 10 ori mai mic.

O organizatie invaluita in mistere

Pe masura ce Ordinul a ajuns la maturitate, in interiorul sau s-a format un veritabil cult al secretului: consfatuirile Maestrilor erau inaccesibile cavalerilor, intreaga corespondenta a organizatiei era criptografiata, iar Regulamentul – copiat in putine exemplare – nici macar nu era cunoscut pe indelete de catre simpli cavaleri. De altfel, influenta locului asupra Ordinului a fost coplesitoare, Asia de Sud-Vest fiind in acele timpuri intr-o continua si clocotitoare efervescenta mistica, un creuzet al sincretismelor religioase si a hermetismului, un loc in care neopitagoricieni, neoplatonicieni, gnostici, crestini, evrei si musulmani veneau zi de zi in contact unul cu celalalt, impartasindu-si credintele si inraurindu-se reciproc.

Templierii au fost indubitabil crestini – luptandu-se pana la moarte in numele credintei si fiind custozii unor relicve sfinte, precum giulgiul lui Iisus sau patibulum-ul (stalpul orizontal al) crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul – insa, multi istorici estimeaza, astazi, ca credinta lor a fost inevitabil alterata (de altfel, un tanar templier scria laconic intr-o scrisoare trimisa acasa: “Am devenit orientali”). Cat de mult a imbratisat Ordinul gnosticismul ramane o dilema inca nerezolvata, insa tocmai curentele mistice care tulburau aliniamentul cu doctrina catolica au fost o parghie abil folosita de catre inchizitorii care i-au condamnat de erezie si satanism. Pe de alta parte, cei mai multi Cavaleri si chiar Maestri (in frunte cu ultimul Mare Maestru al Ordinului, Jacques de Molay) erau analfabeti, iar asemenea subtilitati religioase le erau, teoretic, inaccesibile.

Tocmai din acest motiv, s-a speculat ca in interiorul organizatiei s-a format o conducere din umbra, un Templu Negru, puternic influentat de esoterismul islamic si de gnosticism, un grup de initiati care chiar daca in esenta ramaneau crestini, impartaseau o credinta si o dogma radical diferita fata de cea propagata de catolici. Astfel se explica blasfemiile incredibile de care templierii au fost acuzati spre sfarsitulul anului 1307, dupa arestarea lor. Scuipatul crucii era o practica gnostica prin care se sublinia ca adevaratul Dumnezeu se afla in ceruri, nu intr-o bucata de lemn (de asemenea, gestul dadea seama si de porunca biblica: Sa nu-ti faci chip cioplit!); inchinarea la un idol pagan, Baphomet, era un ritual de cunoastere divina, prin care se sfida dogma Sfintei Treimi – o erezie politeista in ochii gnosticilor – si se reafirma credinta intr-un singur Dumnezeu; sarutul pe gura intre barbati (practica obligatorie in cadrul ceremoniei de primire in Ordin a tinerilor Cavaleri) simboliza unirea spiritelor – o garantie morala de fidelitate si supunere.

Dulcele declin al refugiului in lux

Desi templierii au purtat niste batalii remarcabile, cea mai faimoasa dintre toate fiind cea de la Montgisard (pictura, jos), petrecuta pe 25 noiembrie 1177, cand un palc de 500 de cavaleri au tinut eroic piept armatei lui Salah ad-Din (Saladin) de 26.000 de oameni, obligandu-l pe marele sultan arab sa se retraga, Ordinul nu a jucat niciodata rolul unei armate – structura aristocratica si Regulamentul sau strict nepermitandu-i din start acest lucru –, ci a avut, mai degraba, atributiile unei forte de elita, gardian al pacii si mediator intre numeroasele factiuni crestine si musulmane.

Incepand cu a doua jumatate a secolului XII, armata lui Saladin devine din ce mai puternica, iar in 1187 se produce dezastrul – Ierusalimul este pierdut. Desi liderul arab este inimos – nu permite comiterea niciunui abuz sau masacru, respecta bisericile si le da crestinilor un ragaz de 40 de zile sa paraseasca orasul, fata de templieri – calugari-razboinici – aplica legea razboiului sfant, a jihadului, lasandu-le sa aleaga: ori se convertesc la Islam, ori sunt decapitati. In treacat fie spus, Marele Maestru de atunci, Gerard de Ridford a fost in cele din urma eliberat, iar Saladin nu era omul exceptiilor…

Arabii cuceresc noi teritorii, are loc invazia turca, apoi cea mongola, iar Comandamentul Suprem al Templierilor este nevoit sa fie mutat din ce in ce mai in nord-vest, mai aproape de Europa. Puterea militara a organizatiei se estompeaza, iar in cruciadele care urmeaza pentru recucerirea Ierusalimului, toate incheiate cu umilinte si esecuri usturatoare, templierii se implica exclusiv pentru a-si urmari interesele politice si financiare, indepartandu-se sensibil de Franta, tara de origine a Ordinului, si apropiindu-se de Anglia si Germania.

La inceputul secolului XIII, organizatia infiintata pentru a proteja Orasul Sfant ramane practic fara misiune in Orientul Mijlociu – ar fi putut continua lupta in Spania si Portugalia, tari ocupate de arabi, insa cu abilitatea diplomatica specifica evita sa mai porneasca la razboi impotriva Islamului. Prin urmare, Ordinul se intoarce in Franta unde isi atrage rapid oprobiul multimilor, din chiar prima zi in care Marele Maestru Jacques de Molay isi face intrarea in Paris precum un mare sultan oriental cu 160 de Cavaleri, sclavi negri si 12.000 de camile arhiumplute cu aur, argint si bijuterii. Din moment ce sansele de eliberare a Ierusalimului erau nule si cruciadele luasera sfarsit, oamenii incep sa se intrebe la ce (mai) foloseste aceasta imensa avere Ordinului de 15.000 de cavaleri si peste 100.000 de personal auxiliar?

Complotul regelui ambitios

Opulenta Ordinului si Regulamentul sau care confera organizatiei privilegiile unui stat in stat nu sunt defel pe plac Regelui de Fier, Filip cel Frumos, un campion al suveranitatii nationale care avusese taria sa-si trimita cancelarul, fidelul Guillame de Nogaret, sa-l palmuiasca pe Papa Bonifaciu al VIII-lea, in momentul in care acesta ceruse regelui sa scuteasca clerul francez de taxe. In ciuda aversiunii pe care o avea fata de templieri, Filip cel Frumos se imprumuta de trei ori de la Ordin, ajungand in pragul anului 1307 sa fie practic inglodat in datorii. De asemenea, incercand sa controleze cat de cat activitatile templierilor, regele isi exprima dorinta de a intra in Ordin, dar este refuzat politicos de catre Marele Maestru, o ofensa de neiertat. Nu in ultimul rand, la urechile lui Filip ajung zvonuri conform carora Ordinul ar dori sa intemeieze in Franta un stat monahal, pe modelul celui infiintat de Teutoni in Prusia. Toate aceste aspecte fac Ordinul indezirabil in ochii regelui; Filip al IV-lea, profitand de un papa-marioneta, Clement al V-lea, insarcinandu-l pe omul sau de incredere – Nogaret – sa pregateasca distrugerea templierilor.

Masinatiunea este pusa in miscare de catre Esquieu de Floryan, fostul comandant al comanderiei Templului de la Montfaucon, exclus din Ordin, care-i furnizeaza lui Nogaret marturii scrise din care reiese ca templierii practica in secret scabroase ritualuri profanatoare. Prevalandu-se de o cerere a Marelui Inchizitor al Frantei, dupa ce isi pregateste indelung si minutios armata pentru aceasta operatiune, pe 13 octombrie 1307, regele ii aresteaza pe toti templierii de pe teritoriul regatului. Stupefiati de ceea ce li se intampla, foarte putini templieri protesteaza, si mai putini lupta – acestia sunt ucisi pana la ultimul.

Cei mai multi Cavaleri ajung pe mana Inchizitiei, in beciurile careia sunt torturati sistematic, cu salbaticie si mult sadism, si recunosc toate invinuirile aduse: l-au renegat pe Iisus, au practicat sodomia, s-au inchinat diavolului.In paranteza fie spus, la numai 12 zile de la arestare, lasul Mare Maestru Jacques de Molay le cere Cavalerilor sa-si marturiseasca pacatele pentru a-si usura constiinta – apoi, revine tardiv asupra acestui ordin. Filip al II-lea orchestraza cu multa dibacie un adevarat circ de invinuiri, procese, torturi si retractari, Marele Maestru jucand de fiecare data in contratimp, adoptand atitudini prostesti, neintelegand gravitatea situatiei si chiar refuzand sa-si apere Ordinul. “Sunt un simplu cavaler analfabet”, avea sa marturiseasca de Molay.

O luna mai tarziu, pentru a-i feri pe templieri de persecutii similare in restul Europei, Clement al V-lea ii scoate pe invinuiti de sub jurisdictia regelui si-i plaseaza sub cea bisericeasca, insa, in vara lui 1308, dupa ce interogase el insusi cativa Cavaleri, revine asupra deciziei, iar torturile se reiau si confesiunile de vinovatie curg in valuri. Este de notat faptul ca templierii din Anglia, Portugalia, Spania si Germania nu au suferit aceste suplicii – multi dintre ei au fost judecati si achitati de tribunalele publice, disparand apoi, cel putin pentru cateva secole, din istorie.

In 1311, Clement al V-lea convoaca un conciliu la Vienne si aboleste Ordinul Templului, “nu sub forma unei sentinte definitive, ci cu titlu provizoriu”. Cu alte cuvinte, Ordinul este temporar suspendat, fara a fi condamnat, un provizorat care tine pana in zilele noastre. De asemenea, Papa ii judeca pe principalii demnitari ai Ordinului – Marele Maestru Jacques de Molay, Marele Inspector Hugues de Pairaud, preceptorul de Acvitania, Geoffroy de Gonneville, si preceptorul de Normandia, Geoffroy de Charnay. Intrucat toti patru isi recunoscusera vina in mod public, au fost condamnati la inchisoare pe viata, dar la pronuntarea sentintei, primii trei isi retrag brusc si vehement acuzatiile.

“Pacatul meu este ca am tradat Ordinul pentru a-mi salva viata. Ordinul Templului este sfant si pur! Toate acuzatiile aduse lui sunt false, la fel cum false sunt si marturisirile templierilor!” ar fi spus intr-un necaracteristic acces de curaj de Molay. Neavand alta solutie, judecatorii ecleziastici ii dau pe mana regelui. Acesta convoaca consiliul si, fara sa piarda o secunda, hotareste ca cei trei sa fie ucisi in aceeasi zi ca eretici care si-au retractat confesiunea pacatelor. Pe 18 martie 1314, la ceas de seara, ei sunt arsi pe rug in piata Ile de la Cite din Paris. De Molay (desen) cere sa fie legat pe rug in pozitie de rugaciune, cu mainile impreunate si fata spre catedrala Notre-Dame. Dupa ce focul este aprins, legenda spune ca Marele Maestru i-a blestemat pe Filip cel Frumos si pe Clement al V-lea. Cert este ca artizanii distrugerii templierilor aveau sa moara amandoi in acelasi an – papa la numai cateva saptamani de la moartea Marelui Maestru, iar regele spre sfarsitul toamnei.

Mostenirea Templului

Ordinul Templului distrus de Filip cel Frumos in 1307 nu este acelasi care a luptat pe Pamantul Sfant timp de doua secole, si care, in cele din urma, a fost nevoit sa renunte la misiunea sa, suferind pierderea celor mai buni membri. Este doar umbra stralucitului Ordin, o organizatie decadenta in cautarea unei reconvertiri pe care nu a mai fost capabila sa o duca la bun sfarsit. Pe de alta parte, procesul intentat Templierilor este unul in acelasi timp politic si religios, insa am gresi daca am crede ca al doilea aspect este un simplu camuflaj pentru cel dintai. Cercetatorii Gerard si Sophie de Sede noteaza in lucrarea L’Occultisme dans la politique:

“Ordinul insusi avea o dubla fata, aspect dezvaluit fiind chiar in Regulamentul sau: « Din viata noastra nu vedeti decat coaja care se afla in exterior, dar nu banuiti puternicele precepte care se afla inlauntru ». Adevaratii sefi, in mod intentionat anonimi, ai acestei tehnocratii ocultiste se ridicau deasupra epocii lor. Dupa cum a scris Michelet : « Ideea de Templu, mai inalta si mai generala chiar decat aceea de Biserica, planeaza pe deasupra oricarei religii – Biserica imbatraneste, dar Templul ramane mereu tanar. » Tot asa precum el se situa deasupra Bisericilor,Templul se plasa si deasupra statelor; in numele unei meta-istorii, el nutrea un imens plan de organizare a lumii civilizate. Aceasta din urma avea nevoie de asa ceva: Orientul si Occidentul se sfasiau reciproc; Europa era un spatiu inchis unde se infruntau, pe de o parte, regi si feudali, pe de alta, regii intre ei; deosebirea dintre spiritual si temporal nu mai era respectata; Biserica intervenea in guvernarea statelor, iar acestea in modul de organizare al Bisericii. Acestor rivalitati haotice, maestrii templieri din umbra le opuneau ideea unei sinarhii, adica a unei ordini sociale in care diferitele puteri, exercitandu-se fiecare in sfera sa, nu s-ar fi suprapus. Pentru a garanta acest echilibru, ei visau la un domnitor al pamantului, arbitru suprem al sefilor politici si religiosi, ales de catre un consiliu al inteleptilor”.

Este greu de crezut ca la peste 700 de ani de la stingerea Ordinului, influenta Templului ramane inca atat de puternica. Totusi, daca privim dintr-o cheie conspirationista o anumita inlantuire de evenimente istorice – nasterea Masoneriei in secolul XVII, izbucnirea revolutiilor de independenta si emancipare din secolul XVIII-XIX, formarea marilor corporatii transnationale, explozia globalizarii si a institutiilor politice si financiare mondiale (ONU, NATO, Uniunea Europeana, Banca Mondiala, FMI etc.) in secolul XX, ipoteza este pe cat de halucinanta, pe atat de seducatoare…

Surse: Histoire mysterieuse des templiers, Laurent de Vargas; L’occultisme dans politique, Gerard et Sophie de Sede

sursa : descopera.ro

Protocoalele de la Toronto – Planul de inrobire a lumii?

Daca Guvernul Mondial sau oricum s-ar chema cu adevarat autoritatea care conduce omenirea in acest Mileniu 3, ar avea un plan de actiune, acesta ar putea fi o varianta a  infamelor “Protocoale de la Toronto”. Textul in sine este un document graittor pentru oricine “vede” dincolo de ceea ce ofera presa. O scurta privire prin planurile “Stapanilor Lumii este mai mult decat revelatoare atat pentru situatia din prezent, cat mai ales pentru ce ne rezerva viitorul…

Din “secretariatul” puterii oculte
Mass-media din prezent abunda in relatarea cazurilor de jafuri, talharii, delapidari si violuri, de crestere exploziva a numarului divorturilor, de abuzuri sexuale asupra copiilor, de distrugere cu buna stiinta a familiei, de crestere a consumului de droguri, de exacerbare a sexualitatii in formele sale abjecte si degradante, de apologie a imoralitatii, de razboaie “inventate” si de tehnologizare agresiva si dezumanizanta. Toate aceste “tare” ale omenirii instrainate cu buna stiinta de propriile valori si destine nu au aparut deloc intamplator. Tot acest plan al decaderii, inregimentarii si inrobirii omenirii pare la prima vedere nimic altceva de cat o farsa cu iz mistico-paranoic. La o analiza detaliata a caracatitei mondiale, apar insa amanunte care fac pe oricine sa isi puna intrebari despre mersul lucrurilor in lumea inconjuratoare. Cei mai multi oameni nu vad lanturile care-i tin, nici asa zis-a libertate controlata in care traiesc precum oile. Dar lanturile exista, iar in ultimii ani stransoarea lor incepe sa se simta pentru oricine are are curajul sa-si puna intrebari despre directia, mecanismele si destinul lumii in care traim.

Cand printr-o simpla intamplare, planurile celor care vor sa instaureze Noua Ordine Mondiala cad pe mana opiniei publice, pedeapsa pentu cel care le-a dezvaluit este una singura, Moartea. Nimeni nu se joaca cu planurile Ocultei Mondiale… Iar cand vreun detaliu din plasa de otel cu care vor sa prinda omenire ajunge la cunostinta celor multi, “greseala” este remediata printr-o crima rituala perfect camuflata intr-o moarte accidentala sau naturala. Aceasta a fost si trista soarta a lui Serge Monast. Daca Oculta nu a actionat atunci cand temerarul ziarist canadian a dezvaluit in premiera detalii despre Proiectul Blue Beam, o alta masinatiune a celor din umbra, furia stapanilor lumii nu ar fi avut margini in momentul in care Serge Monaste a dezvaluit partial manuscrisul cunoscut in cercurile oculte sub numele de Protocoalele de la Toronto.

Moartea si dezvaluirile lui Serge Monaste
Dezvaluirile lui Serge Monaste sunt printre putinele documente considerate de o parte din cercetatorii in domeniul conspiratiilor si comploturilor mondiale, drept o sursa de relatari autentice cu privire la planurile de viitor ale celor care stapanesc lumea. Serge Monaste a fost un jurnalist in cadrul publicatiei canadiene de limba franceza L’Enquette din Quebec. Tot el a fondat si agentia de presa independenta – International Free Press Network. A fost unul dintre pionierii dezvaluirilor privitoare la asa-zisele planuri si documente ale Ocultei din ultimii ani. Serge Monaste a murit in conditii cel putin suspecte la scurt timp dupa dezvaluirea documentelor Proiectului Blue Beam, Protocoalelor de la Toronto si Aurora Rosie. Spus mai clar, inca din anul 1994, Serge Monaste declara intr-un interviu dat unei televiziuni americane, cum ca primise deja toata gama de amenintari posibile de la apropouri voalate pana la ultimatumuri directe. Amenintarile si reprosurile au venit inclusv din partea guvernului canadian din acea perioada, precum si de la Vatican. Autoritatile canadiene l-au declarat irensponsabil, dezicandu-se de toata activitatea lui.

Cu toate ca se bucura de o sanatate de fier, urma un regim de viata naturist si nu suferise niciodata de probleme cardiace, Serge Monaste a avut un neasteptat atac de cord in urma caruia si-a pierdut viata. La scurt timp un alt ziarist, prieten si colaborator care il ajutase in investigatiile sale cu privire la stapanii din umbra, a murit in urma unui atac de cord la fel de suspect. Ca un paradox ironic-amar al vietii, Serge Monaste insusi arata in unele din documentele sale diferite modalitati de a provoca astfel de atacuri de cord sau  alte tipuri de “morti accidentale” unor persoane incomode. Relatare corecta sau simpla fabulatie a unui ziarist, textul socheaza pe oricine. Chiar daca este rolul unei simple plasmuiri literare cu iz apocaliptico-conspirational, ideile textului par a fi uluitor de actuale. Documentele in care Serge Monaste relateaza modul in care a intrat in posesia acestor planuri au disparut in  mod straniu din locuinta sa in decursul aceleiasi zile in care a avut atacul de cord.

Ce anume contine textul Potocoalelor?
Conform declaratiilor lui Monaste, Protocoalele de la Toronto au fost stabilite in urma unei intruniri din anul 1967. In luna iunie a aceluiasi an, capetele Ocultei se intrunesc la Toronto pentru a stabili directia si ultimele detalii ale planului “Caderii Natiunilor”. Actorii acelei reuniuni secrete de cel mai inalt grad erau membrii grupului “6.6.6”. Serge Monaste era convins, fara vreo dovada palpabila, ca acest for cu rezonante satanice continea la acea data conducatorii primelor 6 banci din lume, ai primelor 6 multi-nationale energetice si primii 6 producatori agroalimentari de pe planeta. Planurile lor mergeau doar in trei directii principale fara de care nu ne putem imagina societatea moderna. Pe scurt, controlul asupra tuturor factorilor de natura politica, economica si sociala din deceniile anilor 1970, 1980, 1990, va duce in cele din urma la preluarea tuturor formelor de putere mondiala prin instaurarea mult trambitatei “ Noi Ordini Mondiale”. Punctele urmatoare sunt printre cele mai interesante din textul Protocoalelor de la Toronto. Planul ar continua si in prezent nestingherit de nimic. Ideile par desprinse din sumbrul roman 1984 al lui George Orwell…

1. Vom amplifica asa zisa “Societate a Distractiilor si Placerilor Instinctuale” care va dirija generatiile tinere in directia dorita de noi. Ne vom folosi de aparitia si dezvoltarea tehnologiei audio-video precum si de jocurile de calculator pentru a perverti tineretul. Satisfacerea instantanee a tuturor instinctelor primare este ideala pentu a face oamenii slabi si manipulabili. O persoana cazuta in robia simturilor nu are idealuri nici tarie de caracter. Este “Individualista” si “Independenta” prin natura sa si reprezinta tipologia ideala pentru formarea omului viitorului.

2. Ne vom concentra atentia pentru incurajarea “contestatiilor studentesti” si protestelor anarhiste ale tinerilor. Vom asocia aceste rabufniri violente ale tinerilor cu toate cauzele referitoare la Ecologie. Aceasta dupa ce in prealabil vom forta statele sa adopte politici economice bazate pe exploatarea salbatica a naturii. Asa zisa Protectie a Mediului se va intoarce in avantajul nostru in momentul in care vom obliga statele natiune sa-si rascumpere intreaga “Datorie Interna” cu 33% din propriile lor teritorii ramase in stare naturala de salbaticie.

3. Tot acest “vid interior” al tinerilor si adolescentilor va fi umplut cu o stiinta falsa si virtuala. Vom initia generatiile urmatoare in universul computerelor. In acest scop ne vom servi foarte bine de sistemele de educatie. Vom ajunge in final la un sclav in slujba altui sclav si toti vor fi controlati de noi.

4. Pe o alta directie, vom edifica “Liberul Schimb International” ca pe o prioritate absoluta pentru supravietuirea natiunilor-state. Acesta noua conceptie economica ne va ajuta sa grabim declinul tuturor “Nationalistilor” din toate statele lumii. Astfel vom izola nationalistii in grupari si partide diverse. La momentul oportun o sa-i silim sa se lupte intre ei cu salbaticie, in razboaie intestine care vor slabi si discredita notiunile de patriotism si nationalism in conceptia generatiilor tinere. In final, natiunile stat vor cadea de la sine…

5. Pentru a ne asigura de reusita acestui plan, ne vom planta agentii de influenta in posturile cheie ale Ministerelor de Afaceri Interguvernamentale si de Emigrari ale natiunilor-state. Acolo, agentii nostri vor proceda incetul cu incetul la modificarea legilor acestor ministere. Aceste modificari vor urmari in principal deschiderea portilor tarilor occidentale unui numar crescut de imigranti din Africa, Asia si America de Sud. In paralel vom provoca o serie de conflicte armate in “ Lumea a Treia” pentru a starni exodul saracilor. Prin campanii de presa bine orchestrate si camuflate care vor viza opinia publica din natiunile-stat, vom provoca un aflux din ce in ce mai mare de refugiati. Aceasta va avea ca efect principal destabilizarea economiilor interne si cresterea tensiunilor rasiale. Pentru a amplifica acest efect vom avea grija ca in aceste torente de emigranti sa se afle inclusiv organizatii extremiste religioase care vor incerca sa-si implanteze in mod agresiv-militant propriile religii, obiceiuri si traditii, chiar in mijlocul societatii natiunilor-stat. Cu atat mai usor vom ajunge la destabilizarea sociala, economica si politica a natiunilor luate in tinta noastra.

6. Mult trambitatul “Liber Schimb International” in realitate nu este deloc liber deoarece este coordonat de noi din varful ierarhiei economice mondiale. In scurt timp se va ajunge la escaladarea somajului asociat cu restructurarile multinationalelor noastre.

7. Treptat, vom transfera incet dar sigur multinationalele in tari noi castigate pentru “Economia de Piata”, tari precum cele din Europa de Est, Rusia si China. Pentru moment nu ne intereseaza daca popoarele lor reprezinta un vasta piata de consumatori. Ceea ce ne intereseaza este sa avem acces, in primul rand la o “Mana de Lucru Inrobita” – ieftina si nesindicalizata.

8. Vom crea o “Economie Globala” la scara mondiala, care va scapa controlului statului-natiune. Noua economie mondiala va fi intangibila, nicio presiune politica sau sindicala nu va avea influenta asupra ei. Ea va dicta propriile politici si va obliga omenirea la o reorganizare pe toate planurile. Reorganizare conform principiilor si directiilor noastre, evident.

9. Prin “ Economia Viitorului” care nu are alte legi decat vointa noastra, vom pregati o “Cultura de masa mondiala”, un talmes-balmes in care vom amesteca religii, stiinte, traditii, legi, obiceiuri, totul pentru a dezbina si confuza societatile umane. Prin controlul asupra tuturor mediilor de presa si informare vom lansa o “Noua Cultura” uniforma pentru toti, strict nivelata. Nicio creatie artistica nu va scapa controlului nostru. Artistii viitorului se vor supune hotararilor noastre sau vor muri de foame in deplin anonimat.

10. Prin intermediul aceleiasi  “Economii Globale” vom  avea puterea  de a ne folosi de fortele militare ale statelor-natiuni in scopuri declarat umanitare. De fapt, aceste forte armate vor fi trimise  in tari care nu se supun vointei noastre. Prin urmare, tarile sarace sau rebele nu vor mai fi in masura sa evite vointa noastra de a ne servi de populatia lor ca de o mana de lucru in sclavie.

11. In acesta directie vom lucra pentru a reorganiza “Mandatul International al Natiunilor Unite”. De la statutul de “Forta de Mentinere a Pacii” slaba si fara putere decizionala, o vom aduce la stadiul de “Forta de Interventie” in care se vor contopi si omogeniza toate armatele Natiunilor Unite. Prin acesta manevra vom efectua fara lupta dezarmarea tuturor acestor state, astfel incat pe viitor nicio tara din lume nu va fi suficient de puternica pentru a contesta autoritatea  “Puterii Mondiale”.

12. Ultimele etape ale planurilor noastre au in vedere inclusiv folosirea la scara mondiala a “Armelor Electromagnetice”. Cu ajutorul acesteia vom putea provoca cutremure de pamant in cele mai importante regiuni industriale din natiunile-state. Vom putea produce inclusiv “Schimbari Climatice” care vor distruge recoltele, falimenta producatorii agricoli si vor denatura in ultima instanta alimentele. Toate acestea vor duce la ruinarea agriculturii statelor care nu ne accepta. Viitorul “Controlului Demografic” este in mainile noastre din simplul motiv ca avem control absolut asupra productiei alimentare la scara mondiala, precum si asupra principalelor circuite alimentare de pe Pamant. Din nou stiinta Electromagneticii ne va ajuta pentru destabilizarea climei in statele cele mai productive pe plan agricol. Toti vor cumpara cand vrem noi, ce vrem noi si cu pretul impus de noi. Poluarea mediului va fi tot mai accelerata deoarece populatia infometata se va crede indreptatita sa-l exploateze fara nicio restrictie. Masa de oameni de pe Terra va fi inca mai usor de manipulat si condus.

Adevar sau fictiune  apocaliptica de taraba?
Pana in acest moment, derularea celor mai importante protocoale prezinta o situatie de cosmar cu rezonante apocaliptice pentru viitorul omenirii. Aici apar insa o serie de contra argumente, unele dintre acestea fiind destul de solide. Serge Monaste a fost atacat de foarte multi confrati de breasla care au pus sub semnul intrebarii veridicitatea Protocoalelor expuse de acesta. O alta critica vine din partea jurnalistilor care afirma ca Monaste era o persoana introvertita, fatalista si care  avea ca singura preocupare denuntarea “comunismului, masoneriei, fortelor oculte, guvernului din umbra si a bancherilor internationali”. Mai mult decat atat, autori precum Pierre Andre Taguieff si Emille Poulat, declara ca Protocoalele de la Toronto nu sunt altceva decat o copie a Controversatelor Protocoale ale Inteleptilor Sionului, un alt fals celebru aparut in 1905. Protocoalele in varianta din Toronto nu ar fi decat un scenariu modificat pe ici pe colo si modernizat de catre Serge Monaste in persoana, cu unicul scop de a atrage publicitate asupra sa, si a-si vinde astfel cat mai multe exemplare din cartea sa omonima. Alti specialisti in teoriile conspirative afirma ca au gasit asemanari frapante intre modalitatea expunerii narative a Protocoalelor Inteleptilor Sionului si documentele despre care Monaste pretindea ca sunt insusi planul de actiune al Guvernului Mondial. In prezent, opiniile amatorilor de conspiratii cu privire al autenticitatea “dezvaluirilor” lui Monaste, sunt extrem de variate si controversate.

sursa : descopera.ro

Marile teorii ale conspiratiei.SIDA, HOLOCAUST, NOUA ORDINE MONDIALA,EVREII,MASONII,APOLLO 11, ..

Multe intamplari si evenimente au fost considerate de-a lungul timpului ca avand in ele un sambure de mister. Unele au fost explicate si intelese, pentru altele s-au creat adevarate teorii ale conspiratiei.

1 .Nasa a falsificat aselenizarea din cadrul misiunii Apollo 11 din 1969
2. Guvernul SUA sau evreii ar fi fost in spatele evenimentelor din 9/11
3. Printesa Diana a fost asasinata de serviciile secrete engleze pentru a se evita casatoria cu un musulman
4. Evreii conduc din umbra Hollywoodul si Wall Streetul
5. Scientologii guverneaza Hollywoodul (cazul Tom Cruise este cel mai cunoscut)
6. Paul McCartney a murit in 1969, cind a fost inlocuit de o sosie
7. SIDA este o boala iesita din laboratoarele rusesti sau CIA
8. Puii prajiti din fast food-uri sterilizeaza barbatii afroamericani
9. Oamenii-sopirla, sositi din spatiul extraterestru, conduc intreaga lume
10. Francmasonii formeaza cabala care trage sforile politicii internationale

DETALIERE _  PLUS TRIUNGHIUL BERMUDELOR, SIDA, HOLOCAUST, NOUA ORDINE MONDIALA..

Teorii conspirative au existat de generatii doar ca acum cu ajutorul internetul sunt cunoscute din ce in ce mai multi oameni.
Multe dintre ele sunt chiar absurde, dar majoritatea au ceva adevar in ele.
Mai jos sunt prezentate un top 10 al teoriilor conspirationiste care au trecut testul timpului:

Misiunea lui Apollo 11 in 1969 si aselenizarea

Apollo 11 a fost prima misiune a carui scop a fost sa trimita oameni si sa aterizeze pe Luna. Apollo 11 a fost lansata pe 16 iulie 1969. La bord s-au aflat comandantul Neil Alden Armstrong, Michael Collins comandantul modulului pilot si Edwin Eugen Aldrin comandantul modulului lunar. Pe 20 iulie Armstrong si Aldrin au devenit primii oameni care au pasit pe suprafata Lunii.

Unii sceptici sustin ca tot programul aselenizarii a fost falsificat din pricina tehnologiei prea putin avansate, din cauza radiatiilor din centura Van Allen, a vantului solar, a radiatiilor cosmice etc.
Altii sustin ca s-a ajuns la luna, doar aselenizarea si imaginile de pe Luna au fost trucate.

Cateva dintre motivele pentru care SUA ar fi falsificat aselenizarea ar fi fost: Razboiul Rece, banii, riscul la care erau supusi astronautii si promisiunea presedintelui Kennedy prin celebrul discurs al sau.

Semnalul transmis era incompatibil cu televizoarele comerciale, asadar s-a folosit o camera de filmat obisnuita indreptata catre monitorul pe care era transmis in direct de pe Luna marele eveniment. Ceea ce oamenii au vazut, au fost imaginile filmate de acea camera.

In pofida unor dificultati tehnice, au fost transmise imagini in alb negru ale primului pas omenesc pe Luna. Imaginile au vazute de peste 600 de milioane de oameni pe Pamant. Insa inregistrarile originale lipsesc. Acest lucru a creat multe suspiciuni in randul oamenilor.

Dupa ce a descris suprafata „fina precum pudra”, Armstrong a pasit pe suprafata lunara si a intrat in istorie ca fiind primul om ce a ajuns pe Luna, spunand: „un pas mic pentru om, un pas imens pentru omenire”.

Vom prezenta in continuare cateva intre intrebarile care au creat suspiciuni, si niste raspunsuri care vor rezolva intr-o oarecare masura enigmele respective.

De ce steagul se misca precum in bataia vantului?
„Nefiind atmosfera si nefiind gravitatie acest lucru nu trebuia sa se intample” sustin cei ce cred ca filmarile au fost facute pe pamant.
Stalpul de sustinere al steagului a fost scuturat, ceea ce a urmat, a fost o continuare a oscilarii, nefiind vorba de frecarea cu aerul precum se intampla pe Pamant ca sa amortizeze miscarea. Argumentul steagului nu dovedeste falsificarea misiunii. O teorie a lui Newton spune: “Un corp aflat in miscare tinde sa ramana in miscare atata timp cat asupra lui nu se exercita nici o forta.”

De ce nu s-a vazut nicio stea pe cer?
Aparatele din acea vreme nu erau de calitatea celor actuale. Expunerea a fost reglata pentru sol, iar pentru stele ar fi fost nevoie de o alta perioada de expunere. Acesta este unul din raspunsurile simple care se pot gasi la aceasta nelamurire. Neexistand atmosfera, lumina Soarelui era foarte intensa si astfel acoperea tot ce provenea din „afara”.

Oficialii NASA au sustinut faptul ca lumina solara, extrem de puternica pe suprafata selenara, este capabila sa obtureze orice imagine a stelelor. Acelasi lucru se intampla, sustin oamenii de stiinta americani, in momentul in care ai incerca sa fotografiezi cerul pe timpul noptii, intr-un oras puternic iluminat. Singura posibilitate ca stelele sa devina vizibile pe Luna ar fi aceea ca un astronaut sa realizeze fotografiile pe partea intunecata a Lunii.

Litera “C” pe o piatra lunara
Desi nu este nici pe departe o dovada a musamalizarii, au fost multe persoane care au sustinut ca acea litera a fost gravata pe piatra precum in studiourile de la Hollywood unde s-ar fi marcat fiecare recuzita cu locul unde ar trebui sa fie pozitionata. Chiar daca ar fi inscenate imaginile, cei de la NASA nu ar fi scapat un asemenea detaliu. Studiile asupra pozelor au aratat ca acea litera “C” a survenit in urma developarii filmului si ca a fost defapt o fibra sau un fir de par pe hartie cand a fost scoasa.

De ce nu s-a ridicat praful de nisip la aselenizare?
Experimentele asupra unei singure graunte de praf ne ajuta sa intelegem unele din proprietatile ciudate dar si complexe ale prafului lunar.

Astronautii ce au calcat pe luna intre 1969 si 1972 au fost surprinsi sa constate cat de „lipicios” este praful lunar. Se lipea de costumele si uneltele lor, era o adevarata problema, declara astronautii.

Multi cercetatori sustin ca praful lunar este incarcat electric. In timpul unei zile lunare, razele ultraviolete intense (UV) de la soare lovesc electronii. Grauntele de praf de pe suprafata Lunii in timpul unei zile, devin incarcate pozitiv.

Eventual, incarcarile de respingere devin atat de puternice, incat grauntele sunt aruncate kilometri deasupra Lunii, pana gravitatea le va face sa cada inapoi.

Dar de ce particulele de nisip lunar devin incarcate pozitiv atunci cand sunt iluminate de razele ultraviolete? Daca este asa, care sunt cel mai mult afectate, grauntele mici sau cele mari? Si ce se intampla cu praful luna atunci cand este incarcat electric?

Acestea sunt intrebarile pe care Abbas le investigheaza si incearca sa le dea un raspuns in laboratorul sau numit „Dusy Plasma Laboratory” la „National Space Science and Technology Center” din Huntsville, Alabama.

Impreuna cu colegul sau, Paul Craven si studentul sau doctorand, Dragana Tankosic, Abbas introduce un singur graunte de praf lunar intr-un aparat si-l studiaza folosind campuri electrice.
Cu grauntele suspendat, coboara nivelul presiunii pentru a simula vidul lunar.

Acum urmeaza partea fascinanta. Abbas indreapta un laser cu ultraviolete pe graunte. Asa cum se astepta, se incarca electric si incepe sa se miste. Modificand campul electric Abbas poate mentine grauntele centrat.

Precum astronautii de pe misiunile Apollo, Abbas a descoperit si el unele surprize, desi experimentul nu este nici pe departe terminat.

Abbas spune ca a gasit doua lucruri interesante. Razele ultraviolete incarca de 10 ori mai mult grauntele de nisip decat au prezis teoriile. Al doilea lucru important, este ca grauntele mai mari (1 – 2 micrometrii) se incarca electric mai mult decat cele mici (0.5), exact invers decat a prezis teoria.

Centura Van Allen
Unii sceptici care sustin ca omul nu a ajuns niciodata pe luna, spun ca omul nu poate trece de aceasta centura din cauza radiatiilor puternice, fatale pentru om.
Exista insa niste raspunsuri date de oamenii de stiinta.

Cercetatorii sustin ca Apollo a trecut prin aceasta centura destul de rapid, fiind expusi doar pentru putin timp, iar astronautii nu au primit o doza de radiatie considerata periculoasa, cel putin in comparatie cu alte riscuri inevitabile ale misiunilor spatiale.

Ce este aceasta centura de fapt?
Centura este un cerc de particule incarcate electric (plasma) in jurul Pamantului, tinute de campul magnetic al Pamantului. Campul geomagnetic nu este distribuit uniform. Pe partea Soarelui, este compresat din cauza vanturilor solare, iar pe cealalta parte, este intins.

Problema costumelor – legenda cu cei 6 metri de plumb necesari pentru a bloca radiatiile
Unii adepti ai conspiratiei sustin ca era nevoie de un scut de plumb pentru a-i proteja impotriva radiatiilor, ceea ce era imposibil datorita greutatii mari pe care ar fi avut.
Insa, cand particule de inalta energie, ca cele din centura Van Allen, sunt absorbite in metale, dau nastere la o radiatie secundara care poarta numele de „Bremsstrahlung”.

Cea mai buna protectie impotriva radiatiei probabil este polietilena, precum si in cazul navetei lunare. Izolatorul fibros dintre placa interna si placa externa a corpului navetei, a fost probabil cel mai bun izolator. Scutul navetei a fost adecvat pentru a-i proteja pe cosmonauti pentru intervalul de timp si pentru densitatea radiatiilor pe traiectoria calculata.
Dr. Van Allen a participat personal la realizarea protectiei modulului si alegerea traiectoriei optime. Chiar Van Allen (denumirea centurii ii poarta numele) a sustinut ca centura poate fi traversata.

Batalia intre URSS si SUA
Motivatia cursei dintre URSS si SUA a fost preponderent politica. Dupa ce au ajuns primii pe luna, motivatia a disparut pentru a trimite din nou echipaje pe luna sau chiar pentru a crea baze experimentale. Din punct de vedere economic, o baza experimentala pe luna ar fi fost nerentabila, de aceea nici nu s-a mai pus accent pe alte expeditii lunare cu echipaj uman. In plus, aceste rezultate pot fi obtinute si de sonde automate, nefiind nevoie sa contina si echipaj. Costul programului Apollo a fost imens, chiar si pentru o economie ca cea a Statelor Unite ale Americii.

Racheta sovietica N1
„N1” a fost racheta spatiala secreta a Uniunii Sovietice destinata sa trimita astronauti pe Luna inaintea Statelor Unite (Programul Apollo).

21 februarie 1969. Din pricina unui incendiu ce a atins sistemul de control al motoarelor lansarea a esuat. Racheta a explodat la 12.200 de metri altitudine, dupa 69 secunde de la decolare.
3 iulie 1969. Pompa de combustibil nu a functionat corespunzator. Controlul automat al motoarelor a oprit 29 din cele 30 de motoare. Racheta a explodat la 23 de secunde dupa ce a oprit motoarele, distrugand racheta si turnul de lansare in cea mai mare explozie a istoriei rachetelor.
27 iunie 1971. Racheta a fost distrusa dupa decolare la 1 km altitudine datorita neputintei controlarii rachetei, cauzate de probleme tehnice.
23 noiembrie 1972. O explozie a motorului cu numarul 4 a dus la distrugerea rachetei.

Toate lansarile ale rachetei au esuat. Proiectul rusesc a fost oficial anulat in 1976

Apollo 11
Apollo 11 a fost prima misiune cu echipaj uman care a aselenizat pe luna. A fost cel de-al cincilea zbor cu echipaj uman din programul Apollo si cea de-a treia calatorie spre Luna.

Modulul lunar a fost denumit Eagle dupa vulturul de pe insemnele misiunii. Modulul de comanda a fost denumit Columbia, un nume traditional pentru Statele Unite utilizate in cantec si poezie.

Racheta Saturn V a lansat Apollo 11 de la „Kennedy Space Center” pe 16 iulie 1969 la ora 13:32 UTC. Acesta a intrat pe orbita Pamantului 12 minute mai tarziu.

Dupa legendara misiune, pe 24 iulie, astronautii americani s-au intors acasa. Au aterizat in Oceanul Pacific, la est de Insulele Wake si la 24 kilometri de nava care trebuia sa-i recupereze, „USS Hornet”. Au fost recuperati cu elicopterul aproximativ dupa o ora de la aterizare.

Daca toate acestea au fost trucate, atunci cu siguranta a fost cea mai mare pacaleala a secolului XX. Dar dovezile si demonstratiile stiintifice arata contrariul.

Conspiratia de la Pentagon din 9/11
Imaginile de la fata locului asa-zisului atac terorist nu sunt compatibile cu distrugerile facute de un avion comercial de dimensiunea unui Boeing 757 si nici un martor nu isi aminteste sa fi vazut vreun avion prabusit. Geamurile de deasupra bresei produse in cladire sunt intacte, iar pompierii stau in fata unei gauri perfect rotunde in peretele intarit cu otel al Pentagonului, gaura care are mai putin de sase metri in diametru.

A avut loc un foc si, aparent, o explozie. Pompierii s-au grabit sa ajunga la fata locului, fara a descoperi insa nici un avion. Mai mult, nici macar o aripa rupta, un motor, nici un fel de proba materiala care sa indice ca acolo s-ar fi prabusit un avion. La o examinare rapida a fotografiilor si a imaginilor video inregistrate in ziua de 11 septembrie 2001 la Pentagon, devine evident faptul ca pompierii nu au avut prea mult de luptat cu incendiul care a tinut doar zece minute, iar asa-zisii salvatori nu s-au implicat in cautarea unor presupusi supravietuitori ai atacului, desi in prima etapa se credea ca sunt sute de victime.

Pentagonul a fost o tinta mult prea usoara pentru atacatori. In mod incredibil, radarul care ar trebui sa protejeze cea mai mare cladire din lume, ce concentreaza siguranta si securitatea Americii, nu a descoperit ca un Boeing 757, un avion de 115 tone, se indreapta direct spre cladire, pe o traiectorie periculoasa. Coincidenta sau nu, nici sistemul sofisticat anti-racheta ce protejeaza Pentagonul de un atac aerian nu a intrat in functiune, desi se activeaza automat in cazul unui pericol iminent. Centrul vital al celei mai mari natiuni de pe pamant a fost incapabil sa se apere.

In mod bizar, peluza perfecta din fata Pentagonului nu a fost nici macar deranjata la impact. Caldura emanata de cele doua motoare uriase ale Boeingului nu au parjolit iarba si nu exista urme de impact, desi, in alte cazuri de accidente aviatice, urmele lasate pe sol sunt vizibile de la mare distanta. Pe de alta parte, nu exista in putinele imaginile preluate atunci de la fata locului nici un fel de urma care sa indice ca acolo s-a prabusit un avion comercial de mari dimensiuni. Nici o aripa, nici o roata, nici un motor in flacari, nimic.

Confuzia a fost sentimentul predominant la Pentagon. Relatarile presei de la fata locului au sporit si mai mult haosul, iar rapoartele au fost care mai de care mai neclare. Agentia de presa Reuters a ajuns prima la Pentagon, imediat dupa atac. Pe baza informatiilor adunate de la martori, Reuters a transmis ca Pentagonul a fost lovit de un elicopter care a explodat. In cursul zilei a aparut si informtia conform careia un al doilea aparat de zbor a lovit Pentagonul, si ca acesta ar fi fost deturnat din Boston.

De altfel, membrii presei au fost inlaturati cu abilitate de la locul incidentului, cu motivatia ca “ar putea dauna operatiunilor de salvare a posibililor supravietuitori”.

Pentru niste teroristi seriosi, asa-zisul atac de la Pentagon ar putea fi considerat un esec. Teroristii au ca scop principal producerea de cat mai multe pierderi umane si materiale. Daca o grupare extremista islamica ar reusi sa puna mana pe un avion si sa-l zdrobeasca de Pentagon, ar dori cu siguranta sa distruga, sa rada de pe fata pamantului “centrul nervos” al Americii. Aceasta, dupa ce au reusit sa distruga “centrul comercial”, adica cele doua turnuri gemene din New York, ar fi reprezentat o mare victorie pentru toti extremistii. Si cum se face atunci ca au lovit Pentagonul pe latura cea mai putin ocupata, producand daune minime?

Ceea ce s-a intamplat acolo nu are sens, daca privim atacul din puctul de vedere al unui terorist. Au ales sa loveasca o singura fatada, ce masoara doar putin peste 24 de metri, cand puteau sa loveasca centrul, producand infinit mai multe pagube. Mai mult, asa-zisii fundamentalisti care au deturnat avionul l-au asezat pe o traiectorie paralela cu solul, parca ar fi vrut sa aterizeze pe peluza din fata Pentagonului, dupa care au lovit cladirea la nivelul parterului.

In pofida presupusei forte si greutati a avionului, acesta a distrus doar o mica sectiune a primului inel al cladirii. Acesti teroristi infricosatori, care nu se dau in laturi de la nimic, si-au sacrificat vietile pentru a lovi Pentagonul exact in sectiunea despre care se stia ca era in renovare, si prin urmare nu era nimeni acolo.
Exista multe descrieri confuze ale martorilor oculari. Unii spun ca era un avion comercial, altii spun ca era un avion militar sau chair o racheta. Asupra unui singur lucru sunt cu totii de acord: sunetul pe care l-a scos respectivul aparat atunci cand s-a apropiat de cladire. Toti cei intervievati, fie ca au vazut sau nu aparatul, au declarat ca au auzit un zgomot ca un fasait rapid.

Potrivit specialistilor, un Boeing 757 nu face, in nici o ocazie, un fasait. Unii au sustinut ca fasaitul era sunetul stalpilor de telegraf zdrobiti de avion, dar acesta nu s-ar fi auzit din cauza vacarmului produs de bubuitul motoarelor. Si, daca un 757 ar fi zburat atat de jos incat sa doboare stalpii de telegraf sau electricitate, zgomotul produs ar fi spart timpanele martorilor, si in nici un caz nu le-ar fi lasat impresia unui “fasait”.

Pentru cea mai puternica natiune din lume, investigatiile la locul incidentului ar fi trebuit conduse mai temeinic si mai cu atentie. Desi atacurile de la 11 septembrie pot fi considerate acte criminale de ucidere in masa, autoritatile nu au facut nici un efort de a pastra integritatea “scenei crimei”, iar probe importante au fost tratate cu indiferenta. Spre exemplu, fostul primar al New Yorkului, Rudolph Giuliani, a angajat doua firme britanice de management al constructiilor care au supravegheat indeaproape ceea ce multi au numit o “distrugere masiva si criminala a probelor”.

Shakespeare era seicul Zubair
Unii pretind ca Shakespeare era defapt seicul Zubair din Basra, Iraq. Altii spun ca era Francis Bacon, Christopher Marlowe, William Stanley sau altii.
Conexiunea cu Iraq este evidentiata in opera lui Shakespeare, prin asemanarile ei cu invataturile sectei islamice Sufi si ca toate datarile si chiar povestirea dovedesc ca el era poetul Iraqian Sheikh Zubair din Basra.

Răspândirea tehnologiilor de energie gratuită funcţionale a fost împiedicată de către elite bogate si guverne

Spre sfârşitul anilor 1880, jurnaliştii specializaţi în electricitate şi în ştiinţele asociate preziceau „electricitate gratuită” pentru viitorul apropiat. Descoperirile incredibile legate de natura electricităţii deveniseră ceva obişnuit. Nikola Tesla demonstra „iluminarea fără fir” şi alte minuni asociate curentului de înaltă frecvenţă. Niciodată până atunci nu existase aşa un entuziasm în ceea ce priveşte viitorul. In mai puţin de douăzeci de ani urmau să apară automobile, avioane, filme, înregistrări muzicale, telefoane, transmisiile radio şi aparatele de fotografiat. Epoca victoriană ceda locul în favoarea a ceva complet nou. Pentru prima dată în istorie, oamenii obişnuiţi erau încurajaţi să-şi imagineze un viitor utopic, îmbogăţit de mijloace de transport şi de comunicare moderne, precum şi de locuri de muncă, alimente şi locuinţe pentru toată lumea. Bolile şi sărăcia urmau să fie învinse. Viaţa urma să devină mai bună şi de data asta toată lumea urma să capete „o felie din tort”.
Ce s-a întâmplat deci? In mijlocul acestei explozii tehnologice, unde au dispărut descoperirile din domeniul energeticii? Toate acele emoţii legate de „electricitatea gratuită” nu au fost altceva decât rodul unei gândiri exagerat de optimiste pe care „ştiinţa reală” le-a dezaprobat ulterior?

De fapt, răspunsul la această întrebare este „nu”. Mai mult, contrariul este adevărat. Au fost dezvoltate tehnologii energetice spectaculoase, împreună cu inovaţii uimitoare în alte domenii. De atunci s-au descoperit metode multiple de a produce cantităţi vaste de energie, la preţuri extrem de scăzute. Oricum, nici una dintre aceste tehnologii nu a ajuns pe piaţa de consum, ca şi articol comercial.

Există patru forţe gigantice care au cooperat pentru a crea această situaţie. A spune că există şi că a existat o „conspiraţie” pentru a suprima această tehnologie conduce doar la o înţelegere superficială a lumii şi plasează vina, în totalitate, în afara noastră. Alegerea noastră de a rămâne ignoranţi şi inactivi în faţa acestei situaţii a fost întotdeauna interpretată drept „consimţământ implicit” de către două dintre aceste două forţe. Deci, pe lângă un „public nesolicitant”, care sunt celelalte trei forte care împiedică folosirea tehnologiei energiei gratuite?

1. Monopolul Financiar

în teoria economică standard există trei clase de industrie: capital, bunuri şi servicii. în prima clasă, capitalul, există trei subclase: capitalul natural, moneda şi creditul. Capitalul natural se referă la materialele brute (o mină de aur, de exemplu) şi sursele de energie (precum zăcămintele de petrol sau barajul unei centrale hidroelectrice). Moneda se referă la tipărirea „banilor”; această funcţie este de obicei treaba guvernului. Creditul se referă la împrumutarea de bani cu dobândă şi la extensia valorii economice prin depozite bancare. E uşor de înţeles că energia funcţionează în economie la fel ca aurul, tipărirea banilor de către guvern sau acordarea de credit de către o bancă.
în Statele Unite şi în majoritatea celorlalte ţări din lume există un „monopol financiar” bine stabilit. Sunt „liber” să câştig cât de mulţi „bani” vreau, dar voi fi plătit doar în bancnotele oficiale. Nu pot face nimic pentru a fi plătit în aur sau în vreo altă formă de „bani”. Acest monopol financiar se află în mâinile unui mic număr de bănci private, iar aceste bănci sunt proprietatea celor mai bogate familii din lume. Planul lor este de a ajunge să controleze într-un procent de 100% toate resursele de capital ale lumii, controlând astfel viaţa fiecăruia prin disponibilitatea (sau indisponibilitatea) tuturor bunurilor şi serviciilor. O sursă independentă de bogăţie (un dispozitiv cu energie gratuită) aflată în mâinile oricărei persoane din lume ar ruina pentru totdeauna planurile lor de dominare globală. Adevărul acestor lucruri este uşor de văzut.
în prezent economia unei naţiuni poate fi încetinită sau accelerată prin mărirea sau scăderea dobânzilor. Dacă o sursă independentă de capital (energie) ar fi prezentă în economie şi orice afacere sau persoană ar putea obţine mai mult capital fără a-1 împrumuta de la o bancă, atunci manipularea dobânzilor nu ar mai avea acelaşi efect. Tehnologia energiei gratuite schimbă valoarea banilor. Cele mai bogate familii şi furnizorii de credit nu vor nici o competiţie. Este aşa de simplu. Ei vor să-şi menţină controlul monopolist prezent. Pentru ei, tehnologia energiei gratuite nu este doar ceva de suprimat, ea trebuie interzisă permanent!
Deci cele mai bogate familii şi instituţiile lor bancare centrale reprezintă prima forţă care operează pentru a amâna disponibilitatea publică a energiei gratuite. Motivaţiile lor sunt „dreptul divin de a guverna”, lăcomia şi nevoia insaţiabilă de a controla toate lucrurile. Armele pe care le folosesc pentru a forţa această amânare includ intimidarea, „experţi demistificatori”, cumpărarea şi ascunderea de tehnologie, uciderea şi tentativele de asasinare a inventatorilor şi a personajelor implicate, incendierea şi o gamă largă de stimulente şi inhibitori financiari pentru a-i manipula pe posibilii suporteri ai energiei gratuite. Tot ei au promovat acceptarea generală a teoriei ştiinţifice care afirmă că energia gratuită este imposibilă (legile termodinamicii).

2. Guvernele

A doua forţă care operează pentru a amâna disponibilitatea publică a energiei gratuite este reprezentată de guvernele naţiunilor. Problema aici nu este legată atât de competiţie în domeniul tipăririi banilor cât de menţinerea „securităţii naţionale”. Adevărul e că lumea este o junglă iar oamenii pot fi foarte cruzi, necinstiţi şi meschini. Este datoria guvernului „să asigure apărarea internă”. Pentru aceasta, „forţele de poliţie” sunt delegate de ramura executivă a guvernului pentru „a impune legea”. Majoritatea dintre cei care respectă legea fac asta deoarece ei cred că aşa este corect, pentru beneficiul propriu. Există totuşi întotdeauna câţiva indivizi care cred că este în avantajul lor să nu se comporte conform ordinii sociale general acceptate. Aceşti oameni aleg să opereze în afara legii, fiind consideraţi răzvrătiţi, criminali, trădători, revoluţionari sau terorişti.
Majoritatea guvernelor au descoperit prin încercări şi erori că singura politică externă care funcţionează cu adevărat în timp este cea numită „după faptă şi răsplată”. Asta înseamnă că guvernele se tratează unul pe altul după cum sunt tratate. Pe plan internaţional există o constantă luptă pentru poziţie şi influenţă, iar grupul „cel mai puternic” câştigă! în economie asta se cheamă „legea de aur”, după care „cel care are aurul face legile”. Exact aşa este şi în politică. Este vorba pur şi simplu de „supravieţuirea celui mai adaptat”.
In politică, „cel mai adaptat” a ajuns să însemne partidul cel mai puternic şi care este capabil să lupte cel mai murdar. Este folosit absolut orice mijloc disponibil pentru a menţine un avantaj asupra „adversarului” – şi oricine altcineva este „adversarul”, indiferent dacă este considerat prieten sau duşman. Acestea includ: poziţii psihologice insultătoare, minciuna, înşelăciunea, spionajul, furtul, asasinarea liderilor, ameninţarea cu războiul, alianţe şi schimbări de alianţe, tratate, ajutor străin şi prezenţa foiţelor militare oricând este posibil.
Plăcută sau nu, aceasta este arena în care operează guvernele naţiunilor. Nici un guvern nu va face vreodată ceva care să-i dea un avantaj gratuit unui adversar. Niciodată! Asta este sinucidere naţională. Orice activitate, a oricărui individ, dinăuntrul sau dinafară ţării, care este interpretată ca oferind orice fel de avantaj unui adversar, va fi considerată o ameninţare pentru „securitatea naţională”. întotdeauna!
Tehnologia energiei gratuite este cel mai rău coşmar al unui guvern! Anunţată pe faţă, tehnologia energiei gratuite ar iniţia o cursă a înarmărilor într-o încercare finală de a obţine dominaţie şi avantaj absolut. Gândiţi-vă. Credeţi că Japonia nu s-ar simţi intimidată dacă China va obţine energia gratuită? Credeţi că Israelul va sta liniştit dacă Irakul va dobândi energia gratuită? Credeţi că India va permite Pakistanului să dezvolte energia gratuită? Credeţi că S.U.A. nu ar încerca să-1 oprească pe Osama bin Laden să obţină energie gratuită?
Dacă o energie nelimitată ar fi disponibilă în starea politică actuală a acestei planete, aceasta va conduce la o regrupare inevitabilă a „balanţei puterii”. Aceasta ar putea deveni un război total pentru a-1 împiedica pe „celălalt” să aibă avantajul puterii şi bogăţiei nelimitate. Toată lumea o va dori şi, în acelaşi timp, va dori să împiedice pe oricine altcineva să o obţină.
Aşadar, guvernele sunt a doua forţă care operează pentru a amâna disponibilitatea publică a energiei gratuite. Motivaţia lor este „autoconservarea”.
Această autoconservare operează pe trei nivele: 1) prin neacordarea de avantaje unui inamic exterior; 2) prin împiedicarea acţiunii individuale (anarhiei) capabilă de a provoca eficient puterile poliţieneşti din interiorul ţării; şi 3) prin menţinerea veniturilor ce provin din taxarea surselor energetice aflate în uz.
Armele lor includ impiedicarea eliberării de patente din motive de securitate naţională, hărţuirea legală şi ilegală a inventatorilor prin acuzaţii criminale, verificări ale impozitelor, ameninţări, urmărirea convorbirilor telefonice, arestări, incendieri, furt al proprietăţilor expediate poştal şi o grămadă de alte metode de intimidare care fac imposibilă construirea şi lansarea pe piaţă a unei instalaţii de energie gratuită.

3. Înşelătorie şi necinste în cadrul „Mişcării pentru energie gratuită”

A treia forţă care operează pentru a amâna disponibilitatea energiei gratuite este reprezentată de grup de inventatori care se înşală şi din şarlatani. La periferia descoperirilor ştiinţifice extraordinare ce constituie tehnologiile reale de energie gratuită se află o lume întunecată a anomaliilor neexplicate, a invenţiilor marginale şi a promotorilor lipsiţi de scrupule. Primele două forţe au folosit constant mass-media pentru a face publice cele mai rele exemple din cadrul acestui grup, pentru a distrage atenţia publicului şi pentru a discredita descoperirile reale prin asocierea lor cu fraudele evidente.
În ultimii o sută de ani, au ieşit la suprafaţă zeci de poveşti despre invenţii neobişnuite. Unele dintre aceste idei au captivat imaginaţia publicului într-o asemenea măsură încât continuă să existe până astăzi o mitologie despre aceste sisteme. Nume ca Keely, Hubbard, Coler şi Hendershot ne vin imediat în minte. Se poate să existe tehnologii reale în spatele acestor nume, dar nu există destule date tehnice disponibile publicului pentru a lua o decizie. Aceste nume rămân asociate cu o mitologie a energiei gratuite şi, oricum, sunt citate de „demistificatori” ca exemple de fraudă. Ideea de energie gratuită este totuşi adânc înrădăcinată în subconştientul uman.
Oricum, câţiva inventatori cu tehnologii marginale care demonstrează anomalii utile au exagerat din greşeală importanţa acestor invenţii. Unii dintre aceşti inventatori şi-au exagerat de asemenea propria importanţă. A apărut o combinaţie de „febră a aurului” şi/sau „complex al lui Mesia” care a distorsionat orice viitoare contribuţie pe care ar fi putut-o aduce. În timp ce direcţia de cercetare pe care o urmează poate promite mult, ei încep să vândă entuziasmul drept fapte, valoarea muncii ştiinţifice scăzând mult din acel moment. Există o seducţie puternică dar subtilă care poate perverti o personalitate dacă individul respectiv crede că „lumea stă pe umerii lui” sau că el este „salvatorul” lumii.
Lucruri ciudate li se întâmplă de asemenea oamenilor când cred că sunt pe cale de a deveni extrem de bogaţi. Îţi trebuie o disciplină spirituală imensă pentru a rămâne obiectiv şi umil în prezenţa unei maşini funcţionale cu energie gratuită. Psihicul multor inventatori a devenit instabil datorită doar credinţei lor că au o maşină cu energie gratuită. În timp ce calitatea muncii ştiinţifice se deteriorează, unii inventatori dezvoltă un „complex al persecuţiei” care-i face extrem de defensivi şi inabordabili. Acest proces îi împiedică să dezvolte vreodată o maşină reală cu energie gratuită şi alimentează enorm mitologia fraudelor.
Există apoi şarlatanii declaraţi. În ultimii cincisprezece ani, în S.U.A. a existat o persoană care a ridicat înşelătoria în domeniul energiei gratuite la nivelul de artă profesionistă. In urma acestui fapt a colectat peste 100.000.000 $. I s-a interzis să facă afaceri în statul Washington şi a fost condamnat la închisoare în California, unde se află şi acum. El vorbea întotdeauna despre o variaţie a unui sistem real de energie gratuită, îi făcea pe oameni să dea bani în ideea că vor primi curând un astfel de sistem, dar le vindea de fapt doar informaţii promoţionale care nu dădeau nici un fel de date reale despre sistemul energetic respectiv. A jefuit fară milă comunităţile creştine şi grupări care promovau spiritul civic şi patriotic.
Excrocheria obişnuită a acelei persoane consta în contactarea a sute de mii de oameni cărora le solicita permisiunea de a plasa o instalaţie de energie gratuită pe proprietăţile lor. In schimb, ei urmau să primească gratuit energie electrică toată viaţa, iar compania lui va vinde companiilor locale excesul de energie produs. După ce erau convinşi că vor primi electricitate gratuită pentru toată viaţa, oamenii cumpărau casete video – care îi făceau şi pe prietenii lor să cadă pradă înşelătoriei. Odată ce ai înţeles puterea şi motivaţiile primelor două forţe despre care am discutat, este clar că „planul de afaceri” al acestei persoane nu ar fi putut fi implementat. Acest individ a făcut probabil mai mult rău mişcării pentru energie gratuită din S.U.A. decât orice altă forţă, distrugând încrederea oamenilor în această tehnologie.
Prin urmare, a treia foită care amână disponibilitatea publică a energiei gratuite este înşelăciunea şi necinstea ce îşi au sursa chiar în cadrul mişcării. Motivaţiile sunt simţul grandorii, lăcomia, dorinţa de putere şi un sentiment fals de autoimportanţă. Armele folosite sunt minciuna, înşelătoria, excrocheria, autoînşelarea şi aroganţa, combinate cu cunoştinţe ştiinţifice dubioase.

4. Un public nesolicitant

A patra forţă care operează pentru a amâna disponibilitatea publică a energiei gratuite este reprezentată de noi, toţi ceilalţi. Poate fi uşor de văzut cât de înguste şi josnice sunt motivaţiile celorlalte forţe, dar aceste motivaţii sunt de fapt prezente şi în fiecare dintre noi.
La fel ca familiile bogate, nu întreţine fiecare dintre noi, în secret, iluzii de falsă superioritate şi dorinţa de a-i controla pe ceilalţi în loc de a ne controla pe noi înşine? De asemenea, nu ne-am „vinde”, dacă preţul ar fi destul de mare – să spunem, 1.000.000 $, în mână, astăzi? Sau, la fel ca şi guvernele, nu vrea fiecare să-şi asigure propria supravieţuire? Dacă am fi prinşi în mijlocul unei săli de teatru, pline de lume, nu am intra în panică şi nu i-am împinge din calea noastră pe cei mai slabi, în lupta către ieşire? Asemenea inventatorului care se păcăleşte pe el însuşi, nu am preferat niciodată o iluzie confortabilă unui fapt neplăcut? Nu ne place să ne considerăm mai importanţi decât ne cred alţii? Nu ne mai este oare frică de necunoscut, chiar dacă acesta promite o mare recompensă?
Vedeţi, toate cele patru forte sunt de fapt aspecte diferite ale aceluiaşi proces, operând pe nivele diferite ale societăţii. În mod real există o singură forţă care împiedică disponibilitatea publică a energiei gratuite şi aceea este comportamentul lipsit de o motivaţie spirituală al animalului uman.
Dintr-o perspectivă ultimă, tehnologia energiei gratuite este o manifestare către exterior a Abundenţei Divine. Ea este motorul economiei unei societăţi iluminate – în care oamenii se comportă voluntar într-o manieră respectuoasă şi civică; în care fiecare membru al societăţii are tot ce-i trebuie şi nu râvneşte la bunurile vecinului; în care războiul şi violenţa fizică sunt comportamente sociale neacceptate; în care diferenţele dintre oameni sunt considerate plăcute sau cel puţin tolerate.
Apariţia tehnologiei energiei gratuite în domeniul public înseamnă răsăritul unei epoci cu adevărat civilizate. Este un eveniment epocal în istoria umanităţii. Nimeni nu poate să-şi asume meritul pentru asta. Nimeni nu se poate îmbogăţi din asta. Nimeni nu poate conduce lumea pe baza ei. Este pur şi simplu un dar al lui Dumnezeu. Ne forţează pe toţi să ne asumăm responsabilitatea pentru propriile noastre acţiuni şi pentru autoconstrângerea noastră autoimpusă, când este necesar. Lumea, aşa cum este astăzi, nu poate beneficia de tehnologia energiei gratuite fără a fi total transformată în altceva. Această „civilizaţie” a atins apogeul dezvoltării sale deoarece a produs seminţele propriei transformări. Animalelor umane nespiritualizate nu li se poate încredinţa energia gratuită. Ar face doar ceea ce au făcut întotdeauna, adică să obţină avantaje asupra altora sau să-i distrugă pe ceilalţi şi pe ei înşişi în acest proces.
Dacă veţi citi Atlas Shrugged (1957), de Ayn Rand, sau raportul The Limits To Growih (1972), furnizat de The Club of Rome, devine clar că cele mai bogate familii din lume au înţeles asta de multe zeci de ani. Planul lor este de a trăi în „lumea energiei gratuite”, dar să-i menţină pe ceilalţi în starea în care sunt acum.
Asta nu este ceva nou. Regii au considerat întotdeauna că restul oamenilor sunt supuşii lor. Ceea ce este nou e faptul că acum putem comunica între noi mai bine decât în orice moment din trecut. Internetul ne oferă nouă, care suntem cea de-a patra forţă, o ocazie de a zdrobi eforturile combinate ale celorlalte forţe ce împiedică răspândirea tehnologiei energiei gratuite.

Ceea ce a început să se întâmple este faptul că inventatorii au început să-şi publice rezultatele în loc de a le patenta şi de a le păstra secrete. Din ce în ce mai mult, oamenii transmit informaţii despre aceste tehnologii prin cărţi, casete video şi pagini de internet. Pe internet mai există încă foarte multă informaţie inutilă despre energia gratuită, dar disponibilitatea informaţiilor de calitate este într-o creştere rapidă. Verificaţi lista de site-uri şi de alte resurse care se află la finalul acestui articol.
Este imperativ să începeţi să strângeţi cât mai multă informaţie puteţi despre sistemele reale de energie gratuită. Motivul pentru aceasta este simplu. Primele două forţe nu vor permite niciodată unui inventator sau unei companii să construiască şi să vă vândă o maşină cu energie gratuită! Singurul mod în care veţi obţine una este de a o construi chiar dumneavoastră (sau un prieten de-al dumneavoastră). Aceasta este chiar ceea ce au început să facă în tăcere mii de oameni.
Poate că simţiţi că nu sunteţi pregătit pentru aşa ceva, dar începeţi acum să strângeţi informaţii. Puteţi fi doar o verigă dintr-un lanţ de evenimente în beneficiul altora. Focalizaţi-vă pe ceea ce puteţi face acum, nu pe ceea ce mai este încă de făcut. Mici grupuri de cercetători lucrează la detalii chiar în timp ce citiţi aceste rânduri. Multe sunt hotărâte să-şi publice rezultatele pe internet.
Noi toţi constituim a patra forţă. Dacă luăm o poziţie fermă şi refuzăm să rămânem ignoranţi şi inactivi, putem schimba cursul istoriei.
Acţiunea noastră combinată poate produce o schimbare. Numai acţiunea comasată reprezentată de aprobarea noastră unanimă poate crea lumea pe care o dorim. Celelalte trei forţe nu ne vor ajuta să ne amplasăm în pivniţă o centrală fară combustibil. Ele nu ne vor ajuta să fim liberi de manipulările lor.
Tehnologia energiei gratuite este totuşi aici. Ea este reală şi va schimba complet modul în care trăim, muncim şi ne raportăm unii la ceilalţi. In final, tehnologia energiei gratuite va face să fie perimată lăcomia şi frica inspirate de dorinţa de a supravieţui. Dar asemenea tuturor exerciţiilor de credinţă spirituală, trebuie să manifestăm mai întâi generozitatea şi încrederea în propriile noastre vieţi.
Sursa energiei gratuite este în interiorul nostru. Ea este acea dorinţă de a ne exprima liber. Este intuiţia noastră ghidată spiritual, care se exprimă fară distragere, intimidare sau manipulare. Ea este generozitatea noastră.
La modul ideal, tehnologiile energiei gratuite sprijină o societate justă în care fiecare are suficientă mâncare, îmbrăcăminte, adăpost, valori proprii şi timp liber pentru a contempla semnificaţiile spirituale superioare ale vieţii. Nu ne datorăm unul altuia să ne înfruntăm temerile şi să acţionăm pentru a crea acest viitor pentru copiii copiilor noştri? Poate că nu sunt singurul care aşteaptă să acţioneze pe baza unui Adevăr superior.
Tehnologia energiei gratuite este aici. Este aici de zeci de ani. Tehnologia comunicaţiilor şi internetul au sfâşiat secretul aşternut asupra acestui fapt remarcabil. Oamenii din toată lumea încep să construiască dispozitive cu energie gratuită pentru propriul lor uz.
Bancherii şi guvernele nu vor să se întâmple asta dar nu o pot opri. Instabilităţi economice uriaşe şi războaie vor fi folosite în viitorul apropiat pentru a distrage oamenii, împiedicându-i să se alăture mişcării pentru energie gratuită. In general nu vor exista reportaje de presă despre acest aspect al lucrurilor. Pur şi simplu vor exista rapoarte despre războaie între naţiuni şi războaie civile care vor erupe pretutindeni, conducând la ocuparea de către forţele O.N.U. de „păstrare a păcii”, a tot mai multor ţări.

Triunghiul Bermudelor
Pe tema Triunghiului Bermudelor, regele neincoronat al misterelor acestei planete, s-au scris mii de articole si de carti, s-au difuzat zeci de programe de televiziune, toate incercand sa ofere o explicatie bizarelor disparitii despre care s-a vorbit de-a lungul timpului. De la extraterestrii rauvoitori la vortexuri care duc inspre dimensiuni paralele, de la monstri marini, atlanti supravietuitori ai cataclismului de acum 9000 de ani, demoni si furtuni inexplicabile pana la anomalii magnetice si dilatari ale timpului, nicio ipoteza fie ea stiintifica sau fictionala nu a scapat de filtrul impatimitilor acestui gen de mistere. E adevarat, subiectul este de-a dreptul fascinant dar, poate si de aceea, putini au incercat sa dea crezare celor care au afirmat ca totul nu este decat o inscenare grosolana.

Daca veti fi vreodata suficient de curiosi incat sa va incumetati a studia arhivele cu privire la fenomenul Triunghiului Bermudelor (sau al Triunghiului Diavolului, daca preferati varianta mai inspaimantatoare), sa nu fiti surprinsi daca nu veti gasi referiri mai vechi de aproximativ 60 de ani. De ce? Pentru ca, pur si simplu, atunci a luat nastere isteria, daca putem sa-i spunem astfel, legata de fenomenul disparitiilor inexplicabile dintre Miami, Bermuda si Puerto Rico (capetele celebrului triunghi). Iar ca o scurta continuare, sa nu fiti surprinsi nici daca nu veti gasi vreo alta disparitie care sa fi avut loc dupa 1989 si ale carei cauze sa nu fie pe deplin cunoscute. Sa le analizam insa pe rand.

Inainte de a continua periplul nostru printre itele incalcite ale dezinformarii se impune sa spunem si cateva cuvinte despre „parintele” Triunghiului Bermudelor, americanul Charles Berlitz.

Berlitz s-a nascut la New York, la 20 noiembrie 1914, ca nepot al renumitului Maximilien Berlitz, intemeietorul Scolii de Limbi Straine Berlitz. Inca de la varsta adolescentei, tanarul Charles stapanea perfect opt limbi straine, pentru ca la maturitate sa comunice fluent in nu mai putin de 32 de limbi. In fapt, americanul este considerat si astazi, la sase ani de la moartea sa, unul dintre cei mai mari lingvisti din toate timpurile. Dupa ce a absolvit Universitatea Yale, Berlitz a fost recrutat in serviciile speciale ale armatei americane, acolo unde a petrecut aproape 13 ani. Dupa retragere, acesta si-a dedicat timpul cartilor despre fenomene inexplicabile, strangand o suma considerabila din romane cu titluri pompoase si subiecte controversate: Misterele Atlantidei, Misterele lumilor uitate, Apocalipsa 1999, Lumea fenomenelor stranii, Triunghiul Dragonului, Experimentul Philadelphia – Proiectul invizibilitatii, Atlantida – continentul pierdut, acum dezvaluit, asta ca sa numim doar cateva dintre titlurile sale celebre. Marea lovitura a dat-o insa cu „Triunghiul Bermudelor” din 1974, roman care i-a adus pe langa celebritatea internationala si Premiul Dag Hammarskjöld pentru cele peste 20 de milioane de exemplare vandute.

Si totusi, au existat si oameni care au pus la indoiala veridicitatea afirmatiilor lui Berlitz. Unul dintre acestia a fost Lawrence David Kusche, un fost pilot american devenit intre timp bibliotecar in orasul sau natal, Phoenix, Arizona. Fascinat de subiectul tratat atat de generos de Charles Berlitz, Kusche a hotarat sa profite de avantajele serviciului sau si si-a dedicat timpul strangerii de informatii cu privire la incidentele devenite deja celebre in articolele si cartile vremii. Asa cum avea sa afirme ulterior in cartile sale „Misterul Triunghiului Bermudelor – rezolvat”-1975 si „Disparitia Zborului 19” – 1980, americanul a fost surprins sa descopere ca multe dintre cazurile descrise de Berlitz fusesera preluate fara o verificare prealabila de cei mai multi dintre autorii care i-au urmat acestuia, propagand in mass-media un fals grosolan. Nu numai ca unele incidente nu avusesera loc in Triunghiul Bermudelor sau ca altele aveau explicatii cat se poate de normale, dar multe nu se petrecusera niciodata.

Kusche publica la scurt timp dupa succesul enorm al „Trunghiului Bermudelor” al lui Charles Berlitz o lista de concluzii pe care multi nu au luat-o in acel moment in considerare. Timpul avea insa sa ii dea dreptate:

Numarul navelor si avioanelor care au disparut in Triunghiul Diavolului nu a fost niciodata mai mare decat in alte parti ale lumii.
Acelasi numar a fost voit exagerat, ignorandu-se informatiile pe care autoritatile locale le puteau pune la dispozitie.
In Triunghiul Bermudelor au loc dese furtuni tropicale, un fenomen cat se poate de normal de altfel, acesta fiind si principalul motiv al celor cateva disparitii certe.
Unele disparitii nu au avut loc niciodata, fapt certificat atat de rapoartele armatei cat si de cele ale autoritatilor portuare. Charles Berlitz si alti autori au ignorat, pur si simplu, datele in care acostarea vaselor era inregistrata in registrele porturilor, acestia anuntandu-le ca disparut.

Concluzia? Legenda Triunghiului Bermudelor a fost una fabricata in mod intentionat, din dorinta de a vinde un subiect senzational, si a fost perpetuata ori din aceleasi motive, ori in necunostinta de cauza.

Kusche aduce in discutie chiar punctul forte al celor care sustin cu tarie existenta unor fenomene inexplicabile intre Miami, Bermude si Puerto Rico, celebrul Zbor 19. Dupa verificarea amanuntita a arhivelor militare de la 1945, americanul a ajuns la concluzia ca disparitia escadrilei de cinci avioane de vanatoare s-a datorat unei furtuni puternice care a dereglat aparatura precara de bord a acestora. Ceea ce nu s-a spus in nicio alta carte despre Triunghiul Bermudelor si Zborul 19, este ca avioanele erau de fapt unele de antrenament, toate fiind ghidate de pilotul principal, locotenentul Charles Taylor. Lipsite de aparatura standard a avioanelor de vanatoare, acestea ar fi zburat haotic pana au ramas fara combustibil. Cel de al saselea avion trimis in cautarea acestora, despre care se spune ca a disparut in acelasi mod, a explodat in realitate din cauza unei defectiuni la unul dintre motoare. Ramasitele celor 5 avioane au fost descoperite la inceputul anilor 90, in apele oceanului, la numai 250 de kilometri de Florida, confirmand spusele lui Larry Kusche.

Un alt caz celebru, reluat de un alt contestatar al lui Berlitz, Howard L. Rosenberg, este cel al navei SS Marine Sulphur Queen, nava a carei disparitie a avut loc la 3 februarie 1963. In opinia lui Charles Berlitz, nava cu un echipaj de 39 de marinari a disparut brusc de pe radar fara a emite macar un semnal SOS. Singura dovada materiala a „volatilizarii” cargoului a fost o vesta de salvare, descoperita in timp ce plutea in deriva, la cateva zile dupa incident. Ce a omis insa sa spuna Berlitz este ca SS Marine Sulphur Queen era, in momentul disparitiei, incarcata cu 15.000 de tone de sulf lichid. Sulful era depozitat in patru containere uriase, fiecare incalzit de o retea de boilere la temperatura de 135 de grade Celsius, ceea ce facea din ambarcatiune o veritabila bomba plutitoare. Berlitz a omis sa mentioneze si raportul pazei de coasta din Honduras, care a mentionat in ziua disparitiei navei SS Marine Sulphur Queen, prezenta unui persistent miros de sulf in zona de coasta. Cel mai probabil, sustine Rosenberg, nava a explodat in urma unei scurgeri de sulf, cea mai mica scanteie fiind capabila sa declanseze dezastrul. Este evident ca intr-o atare situatie, nimeni nu a mai avut timp sa emita vreun semnal SOS iar daca, prin absurd, ar fi existat supravietuitori, acestia nu ar fi avut nicio sansa de salvare in apele intesate de rechini si baracude.

Vom incheia expunerea noastra, desi lista ar putea continua cu zeci de exemple, cu un caz de asemenea celebru, cel al disparitiei submarinului USS Scorpion, in timpul Primului Razboi Mondial. Legenda spuna ca acesta a disparut brusc in Triunghiul Bermudelor, iar informatiile obtinute ulterior de la armata germana, arata fara doar si poate ca acesta nu a fost supus tirului vreunui submarin. In realitate, epava submarinului a fost descoperita de nava USNS Mizar, testele dovedind faptul ca acesta s-a scufundat in urma unei defectiuni tehnice. Mai mult, submarinul a fost identificat la aproape 650 de kilometri distanta de cel mai apropiat punct al Triunghiului Bermudelor.

Conspiratie sau doar simpla dezinformare?
Desi este evidenta dezinformarea masiva in ceea ce priveste realitatea Triunghiului Bermudelor, unii dintre cei care au contestat legendele emise de Berlitz si alti autori au mers chiar mai departe cu supozitiile. De ce autoritatile americane nu au negat niciodata afirmatiile acestora si de ce s-au multumit doar sa declare ca nu recunosc existenta unui Triunghi al Bermudelor, asta abia dupa 1989 de cand, in fapt, nu a mai disparut nicio nava?

Lawrence David Kusche este poate cel mai radical dintre toti si afirma ca subiectul era atat de ridicol incat nici un savant nu si-ar fi patat numele incercand sa demonstreze un adevar atat de evident. De ce ar fi facut-o guvernul SUA?

Nu toti sunt insa de parere cu el. Au existat voci care au sustinut ca atat Triunghiul Bermudelor, cat si Incidentul Roswell sau Experimentul Philadelphia, asta ca sa enumeram doar cateva exemple clasice, nu au fost altceva decat acel celebru „paine si circ” menit sa distraga atentia populatiei de la adevaratele probleme ale natiunii americane. O tacere complice care nu implica in nici un fel autoritatile dar care le rezolva o parte dintre probleme. In fond, toate aceste mistere au aparut in timpul Razboiului Rece, o perioada tulbure in care ecourile conflictelor mascate dintre SUA si URSS razbateau din aproape toate colturile lumii. Poate ca nu intamplator, pozitia SUA vis-a-vis de Triunghiul Bermudelor a venit doar dupa caderea blocului comunist. In fond, subiectul era deja „fumat” iar opinia publica tindea sa dea uitarii disparitiile din ce in ce mai contestate.

Noua Ordine Mondială
Conform multor gânditori progesişti, Noua Ordine Mondială este o încercare, a elitelor internaţionale, de a monopoliza realitatea noastră politică şi economică la scară globală. De asemenea, se susţine că include modificări demografice, în special politicile de depopulare cu scopul reducerii supracreşterii populaţiei lumii. Implementarea cu succes a Noii Ordini Mondiale ar marca sfârşitul democraţiei, sfârşitul autodeterminării naţionale, sfârşitul drepturilor omului şi sfârşitul multor servicii publice (incluzând sănătatea şi învăţământul).

O anunţare deschisă a acestor schimbări, ar genera aproape sigur proteste masive şi violente la scară mondială. Acesta este motivul pentru care sunt introduse gradual, secret şi cu un ridicat grad de dezinformare. Utilizarea puternicelor grupuri de presiune şi a avantajelor financiare pentru coruperea politicienilor, folosirea unei reţele de activişti postaţi strategic şi utilizarea mijloacelor de informare corporatiste pentru muşamalizarea adevărului şi răspândirea propagandei, dovedesc că pregătirile pentru întreaga operaţiune a necesitat mult timp şi planificare. Lipsa opoziţiei substanţiale în interiorul sistemului, dovedeşte de asemenea prezenţa unei pânze de colaboratori benevoli care au infiltrat sistemul şi prestează “munca murdară” pentru elite. Deseori este greu de crezut că elitele au reuşit să-şi extindă puterea peste atât de multe posturi de control peste spectrul combinat al economicului, politicului şi socialului vieţii noastre. Poate aici îşi au originile scepticismul şi sintagma “teoria conspiraţiei”. Din nefericire, faptul că toate schimbările indică într-o singură direcţie, exclude posibilitatea unei coincidenţe. Oportunismul şi conformismul sunt larg răspândite într-o societate care continuă să se elibereze de orice restricţie, inclusiv valorile morale.

Ca parte a planurilor Noii Ordini Mondiale, toate sursele de valori culturale independente au fost plasate sub atac. Acestea includ instituţiile familiei şi bisericii, organizaţiile pentru drepturile omului, muncitorilor şi legii internaţionale, cât şi multe mijloace tradiţionale de promovare a valorilor morale (de exemplu, în literatură, artă şi mijloacele de informare). Suntem martorii unor încercări fără precedent de “deregularizare” a modelului familial tradiţional, a slăbirii autorităţii părinteşti şi de reducere a timpului de calitate pe care familiile îl petrec împreună. Observăm subfinanţarea, supraîncărcarea şi zăpăcirea învăţământului de stat şi a sistemului de sănătate de stat, în încercarea de a le distruge eficienţa, şi pregătirea terenului pentru privatizare. Observăm închiderea posibilităţilor recreaţionale accesibile din afara oraşelor pentru familiile muncitoare, în încercarea de a restrânge masele din clasele de jos la ghetourile urbane. Suntem martorii eforturilor de reducere a variatelor aptitudini de supravieţuire şi “meşteşugăreşti”, rezultând în dependenţa mărită a publicului faţă de serviciile statului şi corporaţiilor. Observăm creşterea costurilor vieţii la nivele nerezonabile. În consecinţă, observăm scăderea standardului de viaţă şi creşterea sărăciei, o tendinţă care face imposibilă obţinerea independenţei financiare pentru majoritatea familiilor muncitoare, o tendinţă care prinde pe viaţă oamenii în capcana ipotecilor şi împrumuturilor, o tendinţă care subjugă oamenii. Observăm creşterea sprijinului pentru multiculturalism şi deregularizarea majorităţii standardelor culturale, morale şi naţionale. Considerând că toate aceste schimări “restructuralizante” au început să aibă efect imediat după prăbuşirea Uniunii Sovietice, aceasta, de asemenea, poate fi cu greu văzuta ca o coincidenţă.

Într-o ţară bogată, poporul ar trebui să fie bogat. Un sistem care creşte bogăţia elitelor pe costul maselor, este un sistem colonial, concentrat pe exploatare. De la sfârşitul Războiului Rece, oamenii au devenit o altă comoditate.

Moartea printesei Diana

Fotograful francez era proprietarul unui automobil Fiat Uno, de culoare alba, despre care omul de afaceri Mohamed al-Fayed, tatal lui Dodi, sustine ca ar fi fost folosit pentru a provoca fatala coliziune care i-a ucis pe cei doi. Proprietarul lantului de magazine Harrods crede ca Andanson planuia sa faca publica “implicarea” serviciilor secrete britanice, MI6, in asasinarea Dianei.

La scurt timp, trupul neinsufletit al fotografului care prezenta o gaura la nivelul capului – a fost gasit intr-o padure din sudul Frantei. Era mai, 2000. Anchetatorii francezi au ajuns atunci la concluzia ca s-a sinucis. Moartea sa bizara a alimentat insa teoriile conspiratiei potrivit carora printesa Diana ar fi fost ucisa.

Ea si-a pierdut viata la 31 august 1997 intr-un accident produs in tunelul din apropierea podului Alma din Paris. Anchetatorii francezi au ajuns la concluzia ca soferul vehiculului in care se afla mergea cu viteza prea mare pentru a scapa de paparazzi si era in stare de ebrietate.

Dovezi contrare

Avocatul lui Mohamed al Fayed a sustinut, ieri, ca Andanson ar fi putut fi atacat inainte ca masina sa sa ia foc, pentru a-l reduce la tacere. Insa, in timp ce se afla in viata, fotograful a spus anchetatorilor francezi ca nu s-a aflat la locul accidentului. De asemenea, nu s-a putut dovedi ca Fiatul sau a lovit Mercedesul in care se afla printesa.

SIDA a fost creată în laborator
Mulţi cred că HIV ar fi fost produs special de oameni de ştiinţă. Conform unei variante a conspiraţiei, în spatele creării virusului s-ar afla CIA, care a dorit prin lansarea acestei boli în rândul populaţiei să distrugă minoritatea homosexuală sau pe cea afroamericană. Mulţi cred în continuare în această teorie, printre suporteri numărându-se şi câteva personalităţi. Preşedintele Africii de Sud, Thabo Mbeki, a făcut aluzie la un moment dat la această teorie, combătând explicaţia conform căreia boala ar fi apărut pentru prima dată în Africa şi susţinând că, de fapt, virusul a fost creat în laboratoarele militare americane. Publicitate

Ecologista kenyană Wangari Maathai, câştigătoare a Premiului Nobel, a susţinut şi ea această teorie. Alte variaţiuni ale conspiraţiei susţin că virusul ar fi fost creat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (teorie susţinută de dr. William Campbell Douglass) sau de KGB. Chiar dacă cercetătorii nu s-au pus încă de acord asupra modului în care a apărut boala la om, majoritatea cred că virusul a trecut de la maimuţă la om într-un fel sau altul, cândva în anii ’30 ai secolului trecut. Primele rapoarte asupra unei epidemii de SIDA au fost redactate în 1981.

Holocaustul nu a existat
Sau în orice caz, susţin unii, numărul de evrei care şi-au pierdut viaţa în pogrom nu ar fi nici pe departe de ordinul a şase milioane, aşa cum demonstrează probele. Preşedintele iranian Mahmud Ahmadinejad susţine chiar că tot Holocaustul ar fi un “mit”, iar lagărele de concentrare nici nu ar fi existat. Istoricul britanic David Irving a fost chiar arestat şi condamnat la închisoare pentru că a negat Holocaustul. Despre fotografiile ce prezentau mormanele de cadavre din lagăre, procurorul Edgar J. Steele, spre exemplu, declara: “Toate aceste poze cu oameni slabi şi cu cadavre îngrămădite prezentau de fapt cehi, polonezi şi germani care au murit de tifos”.

Secretele zilelor de nastere.

1.   Sunt o fire puternica si independenta, calitati de lider, gandire rapida si foarte inventiva. Sunt persoane ambitioase si dornice sa atinga succesul. Sunt curajosi, loiali, au nevoie de un scop, de o provocare, un tel. au darul de a-I motiva pe altii. Sunt incapatanati si au gust pentru risc si tendinta de a forta nota cand lucrurile nu evolueaza in directia dorita. In dragoste se aprind rapid si le place sa cucereasca. Dispun de o sexualitate plina de forta

2. Sunt pasnici si prietenosi, sensibili, afectuosi, au nevoie de atentie, cauta armonia si siguranta. Sunt buni colaboratori si mediatori. Au abilitati psihologice, iubesc frumosul si au gusturi rafinate. Le place sa stea in planul secund. Sunt timizi, cam nervosi si inclinati spre a acecepta compromisuri. In dragoste sunt romantici, tandri si foarte sentimentali. Iubirile lor sunt profunde, linistite si discrete.

3. Sunt plini de vitalitate, veseli, au charisma, gratie si stralucire. Sunt buni comunicatori, scriu frumos, se descurca in negocieri si vanzari. Dispun de o mare sete de cunoastere si sunt foarte inteligenti. Dar sunt nestatornici, au tendinta de a risipi si de a trai mai scump decat le permite venitul. In dragoste reactioneaza la stimulii erotici, sunt afectuosi si atragatori.

4. Sunt disciplinati si responsabili atat in viata particulara cat si in profesie. Iubesc munca. Sunt rezervati si mandri, dar au intelegere pentru ceilalti. In acelasi timp sunt rigizi, sceptici, incapatanati iar uneori isi reprima emotiile ajungand astfel sa dezvolte frustrari. In dragoste sunt prudenti si nu isi deschid inima prea usor. In ciuda faptului ca par reci, sunt foarte fideli si isi pretuiesc partenerul de viata.

5. Sunt inteligenti, inventivi si foarte curiosi. Au talentul de a gasi solutii la orice problema. Sunt adaptabili si deschisi catre schimbari. Le place sa calatoreasca, sa comunice si sa socializezesuporta restrictiile, cauta mereu provocari de natura intelectuala. Sunt impulsivi, incapatanati. Au inclunatii catre excese cu efecte nocive asupra sanatatii. Au o foarte mare putere de seductie de care nu sunt foarte constienti mai ales cat sunt tineri. Sunt romantici si pasionali.

6. Sunt intelegatori, sociabili si generosi. Sunt corecti si de incredere, au virtutii medicale si terapeutice. Au simt estetic, imaginativ si artistic. Sunt oscilanti, sunt slabi in fata rugamintilor, laudelor si linguselilor. Sunt foarte tandri si stiu foarte bine ce sa faca pentru a-si face partenerul fericit.

7. Sunt inclinati catre cultura, spiritualitate, filozofie, stiinta si tehnica. Ii atrag misterele si lucrurile oculte. Au spirit de observatie si o intuitie dezvoltata. Le place sa lucreze singuri. Sunt meditativi si usor enigmatici. Sunt egocentristi, orgoliosi si isi exteriorizeaza greu sentimentele. Traiesc intens emotiile dar nu le dau frau liber. Sunt distanti, exigenti, critici, isi reduc singuri sansele la fericire.

8. Nu se tem de nimic, detesta mediocritatea, au initiativa si talent organizatoric, sunt competitivi si originali. Au simtul afacerilor si al banilor. Au tendinte dominatoare si extremiste, sunt lipsiti de scrupule, razbunatori. Pentru ei, pasiunea este la ordinea zilei. Se daruiesc total dar le trece repede. Cuceresc fara effort fiind magnetici si fascinanti.

9. Sunt idealisti, altruisti, caritabili, plini de compasiune, dinamici si eficienti. Sunt cam ciudati, extravaganti, rebeli, aventurosi. Pot avea reactii subite si neasteptate, idei fanteziste si pot fi lipsiti de tact. Cei de sex opus ii gasesc seducatori si fascinanti. Sunt romantici si visatori si uneori sufera deziluzii. Isi iubesc sincer familia si au o relatie speciala cu copiii.

10. Au o mentalitate de invingatori, sunt puternici, curajosi, dinamici, siguri pe ei si foarte ambitiosi. Raspuns prompt la provocari. Ajund oameni de succes. Pretuiesc prietenia. Sunt posesivi. gelosi, au tendinte dominatoare. Iubesc intens si sunt pasionali. Poseda o mare forta de atractie. Le place sa cucereasca dar trebuie stimulati mereu pentru ca se plictisesc repede.

11. Sunt idealisti, de multe ori cu destin special, calauzit de puterea convingerilor si marcat de talent. Sunt intelepti si diplomati. Dar sunt excentrici, aroganti si individualisti. Sunt romantici, sensibili, au tendinta de a idealiza fiinta iubita. Au nevoie de un partener de viata care sa posede ceva mai mult simt practic decat ei.

12. Au un simt dramatic dezvoltat, au o fire sociabila, sunt liantul grupului si sufletul petrecerilor. Sunt energici si dornici de schimbari, sunt mereu in miscare, mereu preocupati. Au o stare de spirit schimbatoare, nervosi si instabili uneori. Sunt inclinati mai mult spre flirt, rar au legaturi stabile. Chiar si atunci cand iubesc pentru ca le place sa faca ce vor pot compromite relatia.

13. Au darul de a combina frumosul, cu durabilul si functionabilul. Sunt realisti, logici, organizati, meticulosi si de incredere. Este posibil sa isi schimbe des profesia dar se opresc atunci cand gasesc ceea ce cauta. Sunt seriosi, vorbesc putin si sincer. Sunt incapatanati, conservatori, au nevoie de mai multa deschidere. In dragoste au sentimente profunde si statornice, se leaga mai greu. In dragoste au un farmec special.

14. Sunt curiosi, independenti si adaptabili. Sunt curajosi, risca des si cred ca au o stea norocoasa. Sunt inteligenti, ingeniosi si gasesc rapid solutii la orice. Sunt impulsivi, lipsiti de echilibru si inclinati catre dependenta. Pentru ca sunt foarte fermecatori nu duc lipsa de oferte in dragoste. Dar prefera sa aleaga nu sa fie alesi. Au o viata sentimentala foarte bogata.

15. Familia este cel mai important lucru pentru ei. Sunt sensibili si generosi, au talent pentru arte si limbi straine. Sunt curiosi si dornici sa invete si sa faca lucruri noi. Dar sunt timizi, nu au incredere in ei, sunt sensibili la critici. In dragoste sunt sentimentali, visatori, senzuali si insetati de dragoste. Uneori isi fac iluzii si se leaga de persoane nepotrivite.

16. Sunt intuitivi, analitici si profunzi. Sunt interesati de cultura, filozofie, religie, psihologie si ezoterism. Se simt impliniti doar daca au o familie si o integrare buna in societate. Sunt vanitosi, au spirit critic si de contradictie. In dragoste au sentimente adanci dar nu si le exteriorizeaza usor. Adesea se indragostesc de peroane foarte diferite de ele. Pentu familie aleg parteneri stabili si de incredere.

17. Sunt ambitiosi, plini de energie si au un talent special pentru afaceri. Au o minte iute si progresista. Proiectele lor sunt ample si indraznete. Pot face bani foarte multi si pot avea in paralel si preocupari spirituale. Sunt impulsivi, au un simt al posesiunii dezvoltat, sunt lipsiti de scrupule si au obsesia controlului si a puterii. In dragoste atrag ca un magnet. Au multe iubiri, aproape toate intense.

18. Sunt capabili, cu caracter puternic reusesc mereu ce-si propun. Sunt independenti si idealisti. Au simtul afacerilor si pot administra firme prospere. Pot fi psihologi, artisti sau oameni polkitici. Au dificultati in a intelege si a ierta sunt incapatanati si pot aea momente de despotism. Au sentimente pasionale arzatoare. Nu sunt foarte fideli dar isi respecta familia si o ocrotesc.

19. Sunt hotarati si mari iubitori de libertate, sunt ambitiosi, manati de imboldul de a reusi, de a ajunge sa fie recunoscuti si respectati. Au aspiratii nobile, sunt inzestrati cu imaginatie si talent. Desi navalnici, isi controleaza emotiile destul de bine. Sunt orgoliosi si au o stare de spirit schimbatoare, au impresia ca sunt superiori celorlalti. Au o sexualitate puternica si mult farmec. Iubesc cu pasiune. Sunt capabili de sacrificii pentru omul iubit.

20. Sunt foarte sensibili la mediu, aspira la armonie, frumusete si afectiune. Sunt facuti sa traiasca in cuplu. Sunt buni colaboratori, aportul lor este deosebit dar nu le place sa iasa in fata. Sunt atenti la detalii. Sunt lipsiti de incredere in fortele proprii, nu pot refuza. In dragoste daruiesc mult dar cer la fel de mult. Au nevoie de iubire si caldura , de atingeri tandre si vorbe dulci. Sunt parteneri fideli si diplomati.

21. Sunt comunicativi si foarte deschisi, au un talent social innascut. Detin darul de a-I antrena pe ceilalti si de a-I inveseli pe ceilalti. Se remarca la petreceri. Sunt plini de vitalitate si iuti la minte. Sunt talentati in vanzari sunt perseverenti in atingerea scopurilor. Dar sunt lipsiti de disciplina, instabili, superficiali, au tendinta de a risipi mult si in multe directii. Sunt sclipitori si plini de farmec si nu intampina dificultati in a lega relatii, dar au probleme in a le mentine. Le trebuie un partener ager si sensibil dar stabil.

22. Dispun de forta, stapanire de sine, mare ambitie, simt practic, creativitate, iar destinul lor este maret si pomitator. Actiunile lor se indreapta catre afaceri de mare intindere, predomina orietarea spre material. Sunt infumurati,. Lipsiti de scrupule, inflexibili, nesiguri, lacomi. In dragoste nu cunosc calea de mijloc, ori iubesc ori detesta. Cauta un partener cu aceleasi ambitii dintr-o clasa devarf, daca este posibil.

23. Sunt inteligenti, flexibili, agili si ingeniosi, cu o mare capacitate de adaptare. Reactioneaza spontan, rapid si adecvat. Pentru ei viata este o aventura. Socializeaza usor si au darul comunicarii. Au un destin schimbator dar nu le lipseste sansa. Sunt inconstanti, nerabdatori, lipsiti de tenacitate, inclinati catre dependente. Sunt afectuosi si sensibili. Isi doresc un echilibru afectiv si fac tot posibilul sa fondeze o casatori armonioasa.

24. Sunt saritori, gata sa raspunda tuturor solicitarilor. Pentru ei cercul de prieteni este sfant. Sunt persoane casnice si responsabile care au veleitati artistice, dramatice sau actoricesyi. Sunt prea sensibili, indulgenti si uneori indolenti. Sunt romantici si le place sa-si arate dragostea. Au nevoie de afectiune. Fiind plini de farmec sunt foarte iubiti de partenerii lor.

25. Sunt posesorii unei judecati logice, sunt dornici de studiu si instruire. Le place sa investigheze si sa cerceteze. Au o intuitie excelenta. Nu suporta restrictiile si prefera sa lucreze retrasi si in liniste. Sunt reci, aroganti, au o atitudine de superioritate, sunt melancolici si au un spirit critic foarte dezvoltat. Sunt foarte sensibili dar nu lasa sa se vada acest lucru. Au putere mare de atractie dar sunt greu de inteles.

26. Sunt energici, eficienti si ambitiosi, au stofa de afaceristi. Sunt buni organizatori , intelignti, realisti cu putere de razbatere. Sunt cooperanti si diplomati. Familia este la fel de importanta ca si cariera. Sunt gelosi, incapatanati, ranchiunosi si sceptici. Au pasiuni devoratoare pe care se straduiesc sa le stapaneasca. Pot darui multa dragoste si cer la fel de multa.

27. Sunt deschisi la minte si dinamici. Reusesc sa fie autoritari fara sa fie duri. Au talente multiple. Sunt foarte comunicativi, relationeaza usor si iubesc calatoriile. Cu cat fac mai multe pentru ceilalti cu atat primesc mai mult. Sunt foarte exigenti si au adesea senzatia ca nu au primit cat meritau. Sunt romantici si isi exprima cu mult patos sentimentele. Au in minte portretul partenerului ideal si acest lucru poate crea dificultati intr-o relatie.

28. Sunt plini de initiativa si le place sa se impuna. Au mai mult succes in asociere decat singuri. Au o fire puternica. Sunt cooperanti si independenti, au nevoie de incurajari pentru a reusi. Sunt niste initiatori, buni strategi, au o minte analitica care vede in perspectiva. Sunt incapatanati, rigizi, iritabili, agresivi sii inclinati spre risc. Sunt plini de erotism si magnetism sexual. Sunt insetati de iubire dar nu au rabdare sa construiasca o relatie.

29. Sunt niste vizionari, detesta banalitatea, au teluri inalte si proiecte ambitioase. Pot face multe lucru dar au nevoie de cultura, religie, stiinta. Sunt influentabili si foarte imprudenti. Au mult sex appeal si nevoi afective foarte mari. Relatia de cuplu este o zona fragila in care nu stiu sa faca cele mai bune alegeri.

30. Au un suflet de artist. Cauta armonie, sunt inspirati si au talent. Sunt simpatici, au putere de convingere. Tind sa se risipeasca in lucruri marunte in loc sa-si canalizeze energia pe lucruri importante. Sunt superficiali, au o stare de spirit schimbatoare si sunt incapatanati. Sunt fermecatori si seducatori si cuceresc fara effort. Au tendinta de a-si controla partenerul. Au un noroc cam schimbator in dragoste.

31. Sunt harnici, priceputi, practici si atenti la detalii. Tot ceea ce fac este frumos si functional. Sunt organizati, invata usor, reusesc in activitati de natura intelectuala. Sunt oameni care pun pret pe munca, familie si traditie. . dar sunt intransigenti, avari si foarte orgoliosi. In dragoste nu-si exteriorizeaza sentimemntele decat daca sunt siguri ca nu vor fi respinsi. Iubirea se instaleaza in timp, nu se lasa dusi de val. Sunt fideli partenerului si familiei.

HOROSCOP. Cele 22 de semne ale zodiacului original.

Catherine Tennant sustine in cartea ”The Lost Zodiac: 22 Ancient Star Signs – What They Mean and How to Find Them in the Night Sky”, publicata in 1995, ca horoscoapele actuale sunt incomplete pentru ca nu se mai folosesc toate semnele zodiacului original, fapt care explica de ce nu ne regasim mereu in descrierile horoscoapelor clasice.

Cele 22 de semne ale zodiacului folosite in antichitate de catre greci si babilonieni sunt:

HOROSCOP – SEMN ZODIAC: PEGAS (13 martie – 1 aprilie) – cei nascuti sub acest semn al inspiratiei au o imaginatie bogata, dar pot intampina greutati in a face diferenta dintre real si fictiune. Un nativ din Pegas isi face intotdeauna mari sperante si uneori este greu pentru ceilalti sa traiasca alaturi de el. Se indragosteste usor, dar este un partener pretentios. Se impaca bine cu Vulturul, Lira, Perseu

HOROSCOP – SEMN ZODIAC: ANDROMEDA (2-9 aprillie, 19 aprilie – 8 mai) – copiii “printesei inlantuite” sunt loiali, saritori si sensibili la sentimentele celorlalti. Ei vad numai ce-i mai bun la cei pe care-i iubesc si adesea ignora greselile. Nativul din Andromeda are tendinta de a se autocompatimi atunci cand soarta nu ii este pe masura asteptarilor, si poate fi de asemenea arogant, dominator si dornic de a-si stapani propriul destin. Se intelege bine cu Perseu, Orion, Coroana Vantului de Nord

HOROSCOP – SEMN ZODIAC: RAUL NOPTII (1-12 martie, 10-18 aprilie, 9-15 mai) - Nativii nu se lovesc niciodata de obstacole frontale, iar cand pornesc pe un drum sunt de neoprit. Sunt eternii optimisti, siguri ca intotdeauna exista o cale atunci cand exista si vointa. Niciodata nu critica sau emit o judecata morala. Raul, numit dupa vechiul Babilon, se potriveste cel mai bine cu Lebada, Lira, Barca si Orionul.

HOROSCOP – SEMN ZODIAC: PERSEU (16-31 mai) – cei nascuti sub semnul “eroului puternic” au tendinta sa se miste repede, sunt spirituali si au multa energie. Au tendinta sa faca multe planuri, iar plictiseala le poate cauza depresii. Sunt foarte curajosi, de acea sunt putine lucruri de care se tem. Nativul este foarte loial si dupa ce se indragosteste o face pentru totdeauna. Se potriveste cu Andromeda, Dragonul si Vulturul.

HOROSCOP – SEMN ZODIAC: ORION (1-7 iunie, 17-27 iunie) -Nativii sunt foarte largi la suflet. Ca rezultat al puterii si energiei lor sunt intotdeauna in miscare. Au un simt ascutit al dreptatii si uneori nu pot accepta slabiciunile celorlalti. Pot fi dificili in unele relatii. Orionul se intelege cu Marele Urs, Ingrijitorul de Ursi, Cainii, Raul .

HOROSCOP – SEMN ZODIAC: CARUL (8-16 iunie) - sunt bine chibzuiti si nu fac nimic fara a se gandi bine inainte. Sunt rezonabili, logici, drepti, intreprinzatori, creativi si disciplinati. Desi se straduiesc din greu pentru a echilibra emotia cu ratiunea, uneori au tendinta de a ascunde sentimentele neplacute, ceea ce le provoaca confuzie, si uneori o stare depresiva. Situat la nord de Oion, Carul se impaca bine cu Ingrijitorul de Ursi, Pegas, Perseu.

HOROSCOP – SEMN ZODIAC: CAINE (28 iunie-7 iulie, 18-25 iulie) - acesti oameni au incredre in instrnct si in intuitie. Ei privesc lucrurile prin prisma celorlalti si nu sunt usor de pacalit. Loialitatea este cel mai puternic atribut al lor si se poate conta pe ei in afaceri si dragoste. Situati la calcaile lui Orion, cainii sunt protectorii celor pe care ii iubesc. Fac pereche buna cu Orion, Vantul de Nord, Vulturul.

HOROSCOP – SEMN ZODIAC: CORABIA ARGONAUTILOR (8-17 iulie, 22-28 septembrie) - sunt schimbatori, talentati si galanti in timp ce in interiorul lor sunt aspri si au o intuitie puternica. Intotdeauna populari si prietenosi, ei au multi prieteni. Se potrivesc bine cu Lira, Raul Noptii, Centaurul Intelept, Aceasta constelatie uriasa este de 1200 de ori mai stralucitoare decat soarele.

HOROSCOP – SEMN ZODIAC: DRAGONUL (26 iulie-7 auguat, 16-23 decembrie) - intelepti si puternici, acesti nativi sunt fie ei insisi creativi, fie cultiva acest talent la altii. Sunt secretosi si tin la propriul lor spatiu, dar au de asemena nevoie de relatii apropiate. De obicei, aprinsi si emotionali, pot fi distructivi in exprimarea sentimentelor. Dragonii adesea cad intr-o dispozitie proasta si au tendinta sa fie suspiciosi si pesimisti. Se potrivesc cu Sarpele, Carul si Cupa

HOROSCOP – SEMN ZODIAC: MARELE URS (8-15 august, 24 august-10 septembrie) - este semnul conducatorilor, judectorilor si regilor. Pot face previziuni si poseda o larga varietate de priceperi si talente. Sunt puternici, afectivi, loiali si curajosi. Sunt compatibili cu Ingrijitorul de Ursi, Orionul.

HOROSCOP – SEMN ZODIAC: SARPELE DE MARE (16-23 august) - dispozitiile acestor nativi sunt in continua shimbare. Serpii sunt amanti grozavi, indrazneti, senzuali si erotici. Sunt foarte creativi, cu simtul umorului. Adesea sunt deschisi si increzatori. Sarpele de Mare este o pereche potrivita pentru Delfin, Vantul de Nord, Andromeda.

HOROSCOP – SEMN ZODIAC: CUPA (11-21 septembrie) – nativii din cupa sunt viata si sufletul fiecarui grup. Spirite libere se detestand limitarile, nu au rabdare pentru reguli sau rutina. Daca nu au spatiu sa se desfasoae, devin nervosi. Amuzanti si creativi, isi fac multi prieteni si sunt niste amanti pretiosi. Sunt compatibili cu Vantul de Nord, Corbul, Sarpele de mare.

HOROSCOP – SEMN ZODIAC: CORBUL (29septembrie-11octombrie) - intuitia este marea sa forta, la fel de bine ca si intelegrea si rezolvarea problemelor complexe. Multi nativi tind sa devina clarvazatori. Pentru ca se bizuie prea mult pe intuitie, adesea fac greseli serioase si au tendinta sa priveasca viata alb-negru. Uneori sunt atat de pesimisti, incat devin profeti ai judecatii de apoi. Corbul, care sta in spatele Sarpelui de Mare, se potriveste cu Lebada, Cainele.

HOROSCOP – SEMN ZODIAC: INGRIJITORUL DE URSI (12-26 octombrie) - acestia sunt visatorii ce par tot timpul sa lucreze la un plan maret. Cinstiti, liberali si intelegatori, ei vor binele tuturor. Sunt de asemenea fiinte inalt creative si inventive in gasirea solutiilor la problemele mai vechi. Au multi prieteni, dar se incred in altii prea mult. Sunt compatibili cu Marele Urs, Carul, Orion.

HOROSCOP – SEMN ZODIAC: COROANA VANTULUI DE NORD (27 octombrie-10 noiembrie) - mari admiratori ai frumosului, acestia sunt eleganti, moderni, gratiosi si au un simt rafinat al modei. Admiraori ai cunoasterii si capabili sa discute orice subiect inteligent, curiozitatea lor este nelimitata. O slabiciune importanta este aceea ca stiu prea mult si timd sa cantareasca cu exagerare orice decizie. Se potrivesc cu Andromeda, Vulturul.

HOROSCOP – SEMN ZODIAC: SARPELE (11-19 noiembrie, 24-28 decmbrie) - acesti oameni sunt subtili, sofisticati si e dificil sa-i cunosti si sa-i intelegi. Intelepti, populari si carismatici au tendinta de a se lasa condusi. Slabiciunea lor este aceea ca isi fac planuri mari si adesea au reputatia de a fi nesimtitori. Serpii se impaca bine cu Ophiuchus, Sarpele de Mare, Perseu .

HOROSCOP – SEMN ZODIAC: CENTAURUL INTELEPT (20 noiembrie-5 decembrie) - intelepti, nobili, blanz, practici si grijulii, iubesc si se impaca exceptional cu animalele. Vindecatori naturali care adesea devin doctori. Centaurii adora marile iesiri si pot fi atleti inzestrati. Intelepciunea lor este cautata de altii, de aceea ei adora sa dea sfaturi. Fac partida buna cu Lira, Corabia, Ophiuchus.

HOROSCOP – SEMN ZODIAC: OPHIUCHUS (6-16 decembrie) – cei nascuti sub acest semn, care inseamna mesagerul sarpelui, sunt terapeutii naturali, vindecatorii, invatatorii si actorii. Sensibili, intuitivi, simpatici si intelegatori, ei sunt fanatici pentru sanatatea lor si pot deveni ipohondri. Semnul este compatibil cu Centaurul Intelept, Sarpele, Carul.

HOROSCOP – SEMN ZODIAC: LIRA (29 decembrie-13 ianuarie) - romantici, cu viziuni largi asupra frumusetii si perfectiunii, imaginatia lor poate fi atat putere, cat si slabiciune. Cand lumea nu izbuteste sa se afle la inaltimea notiunilor or despre dragoste, se ascund in spatele viselor. Amanti perfecti si parteneri loiali, au tendinta de a se plange tot timpul. Semnul este compatibil cu Centaurul Intelept, Barca, Lebada, Delfinul.

HOROSCOP – SEMN ZODIAC: VULTURUL (14-28 ianuarie) – sunt extrem de isteti, cu puteri intelectuale mari. Inteligenta ii face sa fie dispretuitori cu cei mai putin isteti decat ei. Neinduatori in urmarirea succesului, aroganta lor le furnizeaza multi dusmani. De aceea, adesea sunt paranoici. Pot fi oricum si prieeni loiali si pasionati. Invecinandu-se cu Calea Lactee, acest semn se potriveste cu Pegas, Perseu, Sarpele.

HOROSCOP – SEMN ZODIAC: DELFINUL (29 ianuarie-8 februarie) – ei cauta perfectiunea in ei insisi si in altii. Prietenosi si directi, ei stiu instinctiv atunci cand cineva sufera. Desi puternici, sunt pasnici si usor de condus, in afara da cazul in care se infurie, cand pot deveni dusmani periculosi. Sunt genul de parinti iubitori si loiali, prieteni grijulii. Compatibili cu Vulturul, Corbul, Sarpele de Mare.

HOROSCOP – SEMN ZODIAC: LEBADA (9-28 februarie) – nobili, gratiosi si aratosi, acestia sunt visatorii care adesea se invaluie n propriile ganduri si vise. De aceea, devine usor ca altii sa profite de ei. Usor de condus, chiar pasivi, pot, oricum, deveni cranceni, nu lipsiti de ferocitate atunci cand finta iubita este amentintata. Se impaca bine cu Raul, Andromeda, Lira, Dragonul.

sursa : ScienceLine.ro

Profetiile necunoscute ale lui Nostradamus.

In caseta metalica, gasita recent pe mosia lui Nostradamus se aflau manuscrise inedite. Potrivit acestora, sfarsitul lumii va veni in 2436, economia mondiala se va prabusi, oamenii se vor muta in alte sisteme solare si numarul homosexualilor va creste de patru ori.

Cu cateva luni in urma, dr. Edmond Fourier, unul dintre cei mai importanti cercetatori ai operei lui Nostradamus, faimosul vizionar francez din secolul al XVI-lea, a facut o descoperire senzationala.

Sub un bloc de piatra, in apropiere de Paris, el a gasit o cutie cu manuscrise ce cuprindeau o serie de profetii ale lui Nostradamus, necunoscute pana acum. Ele au fost facute publice intr-o lucrare, intitulata: “Descifrarea profetiilor lui Nostradamus”.

Potrivit lui Fourier, Nostradamus era convins ca prezicerile lui nu vor fi intelese de contemporanii lui, de aceea a lasat o serie de indicii pentru a fi gasite atunci cand ar fi dorit el, respectiv la cumpana mileniului. Profetiile lui Nostradamus sunt exprimate in versuri, denumite catrene. Multe din cele prezise de el, ca de pilda aparitia lui Adolf Hitler si cel de-al doilea razboi mondial, s-au dovedit a fi adevarate. Dar una dintre cele mai cunoscute profetii care arata ca un meteor va lovi Pamantul in toamna lui 1999, parea ca nu s-a indeplinit. Catrenul 69 descrie obiectul drept “un mare munte rotund care se va rostogoli, facand sa se scufunde tari mari”.

Cand acest fenomen nu a avut loc, dr. Fourier si colegii lui au ramas descumpaniti. “Pana la urma mi-am dat seama ca Nostradamus ne-a oferit spre descifrare unul din celebrele sale jocuri de cuvinte”, afirma cercetatorul. Ne indica un anumit loc. Prin “munte” el a subinteles “o stanca imensa si daca aceasta va fi rostogolita, ceea ce se va gasi acolo va avea o influenta uriasa asupra statelor lumii”.

Dr. Fourier si-a dat imediat seama unde trebuie sa caute si s-a dus direct la o piatra neagra, mare, rotunda, situata in apropiere de Paris, pe proprietatea in care a trait Nostradamus. Impreuna cu echipa sa, a inceput sa sape si a gasit o cutiuta metalica, pe capacul careia era gravata litera “N”. “Cand am deschis cutia si am zarit un teanc de pergamente ingalbenite, cu scrisul inimitabil al lui Michel de Nostradamus, inima mea pur si simplu s-a oprit pentru o clipa”, a povestit cercetatorul.

Scrierile contin sute de profetii, necunoscute pana acum, unele datatoare de sperante, altele ingrozitoare. Iata cateva dintre ele, considerate de Fourier, drept cele mai semnificative: Diferentele intre limbi vor dispareaPotrivit lui Nostradamus, ca urmare a unei inventii pe care o denumeste “un nou aparat”, lumea va fi “asa cum a fost inainte de Turnul Babel”. Explicatia cercetatorului este ca Nostradamus s-a gandit la un fel de masina de tradus universala, poate un calculator. Profetul spune ca aceasta descoperire va duce curand la disparitia natiunilor.

Economia mondiala se va prabusi odata cu disparitia averilor lor, “bogatii vor muri de mai multe ori”, spune profetul.
Soarele va furniza intreaga energie. Actualele surse de energie vor fi inlocuite de o putere ieftina, care se gaseste din belsug, provenind din ceea ce Nostradamus denumeste “Regele Cerului”. Potrivit cercetatorului, este vorba de o descriere a unui satelit care capteaza energie solara si o transmite spre Pamant.

Oamenii vor trai 200 de ani. Progresele medicinii vor prelungi durata de viata medie a omului la 200 de ani. O persoana de 80 de ani va arata ca una de 50, spune profetul. Numarul homosexualilor va creste de patru ori. Din motive inexplicabile, numarul “barbatilor care ii iubesc pe barbati va fi de patru ori mai mare“, prezice Nostradamus. Vechile metode chineze de vindecare vor inlocui medicina moderna”. Insanatosirea va veni din Est”, scrie Nostradamus. Pe baza bioenergiei transmise prin maini, metoda va permite si celor care nu au pregatire medicala sa vindece boli, de la constipatie la cancer.

Toate impozitele vor fi desfiintate. O revolta de masa va duce la desfiintarea definitiva a impozitelor. “Oamenii vor refuza sa plateasca impozite regelui”, scrie prezicatorul. Nuditatea va deveni un lucru comun odata cu imbunatatirea conditiilor de sanatate datorita unor gene mai bune, oamenii vor fi multumiti de trupurile lor si treptat publicul va accepta goliciunea.

Radiatiile vor usca Pamantul. “Regele va fura padurile, cerul se va deschide, campurile vor arde din cauza caldurii”, scrie Nostradamus. Este un avertisment ce arata ca distrugerea padurilor tropicale va duce la subtierea stratului de ozon, expunand Pamantul radiatiilor ultraviolete nocive.

Urmatorul Papa va fi asasinat. Un papa carismatic va fi omorat in timp ce viziteaza o tara straina, declansand tulburari planetare. Dr. Fourier afirma ca este vorba de succesorul lui Ioan Paul al II-lea, deoarece Nostradumus il descrie “tanar”. Religiile oficiale vor disparea. Asasinarea Papei va declansa un razboi sfant si, drept rezultat, bisericile sub forma actuala nu vor mai exista, spune Nostradamus, adaugand insa ca oamenii vor continua sa se roage si-si vor mentine credinta in Dumnezeu.

Cei mai multi oameni vor parasi Pamantul si vor trai aiurea. In urmatorii 300 de ani, omul va coloniza alte sisteme stelare. Pentru majoritatea oamenilor Pamantul “va deveni un mit”, prezice Nostradamus. Sfarsitul lumii va avea loc in 2436. Nostradamus declara cu certitudine ca istoria umanitatii se va sfarsi la 1 octombrie 2436. El nu indica mijloacele prin care omenirea va fi distrusa, dar sugereaza ca fiinte pe care le denumeste “dusmanii nostri vechi” vor incepe un razboi.

Legenda lui Nostradamus

NOSTRADAMUS – LEGENDA

Legenda spune ca în mai multe nopti înainte de nasterea lui Nostradamus activitatea cereasca a fost extrem de importanta. în arhivele din Salon, orasul unde marele profet si-a petrecut ultimele zile, înca se mai pastreaza consemnari ale unor relatari despre existenta pe cer a unor obiecte rotunde si stralucitoare deasupra orasului Saint-Remy de Provence.
Nasterea lui Nostradamus a fost ea însasi remarcabila, deoarece Blanche Nostredam (adevaratul nume al familiei) darui sotului ei un nou-nascut perfect, în secolul al XVI-lea nou-nascutii perfecti erau extrem de rari. Rata mortalitatii era foarte ridicata, nou-nascutii se nasteau subalimentati,.deoarece si mamele lor erau subalimentate. în cazul lui Nostradamus avem motive sa credem ca a fost “protejat” la o vârsta precoce si poate chiar calauzit de o “putere” invizibila în mod normal.
Stim cu siguranta ca prezicerile sale sunt cele mai exacte din câte s-au înregistrat vreodata.
Nimic nu ne spune ca s-ar fi înselat vreodata când încerca sa vada în viitor. Altii, fie ca erau mediumuri sau ghicitori în carti, au momentele lor de sensibilitate extrema, dar Nostradamus vedea întotdeauna exact. într-un fel, era ca si cum ar fi trait viitorul si ar fi povestit pur si simplu ce vazuse.

Cu toate acestea putin stiu sau putini vor sa-i strice reputatia prea celebrului Nostradamus de aceea nu prea se precizeaza ca el facuse preziceri in legatura cu vizita lui si a familiei lui ( nevasta si copil ) intr-un oras ciumat.
Atunci Nostradamus a prezis citind in horoscoape si astrii ca nevasta,copilul lui si el nu vor pati nimic insa ciuma nu a tinut cont de prezicerile lui si atat nevasta cat si copilul au murit in cateva zile.

Numeroase motive ne fac sa credem ca era diferit de toti oamenii care traisera pâna la el si dupa el. De exemplu:
Marele profet era incredibil de inteligent; pe când era înca foarte tânar a învatat mai multe limbi si matematicile superioare.
La 23 de ani a devenit medic licentiat si mai târziu si-a obtinut doctoratul aproape fara efort.
Luni de zile a umblat printre victimele ciumei fara sa se molipseasca de cumplita boala. Ca si cum de acolo de unde venea fusese vaccinat pentru a nu i se întâmpla nimic rau.
Cu un amestec misterios de ierburi si ingrediente necunoscute la noi putea sa vindece un mare numar de napastuiti. A fost recunoscut în Franta si în restul Europei ca un vindecator misterios.

PE CE SE BAZAU PROFETIILE LUI NOSTRADAMUS ? – IPOTEZE

Sunt mai multe ipoteze despre originea si felul în care Nostradamus îsi folosea darul de vizionar.
– Pactul cu Diavolul ?
Datoritata preciziei profetiilor sale precum si a puterilor miraculoase de vindecare sau a tehnicilor miraculoase de vindecare ( era si farmacist ) Unii spun ca invoca demonii cu o bagheta speciala. Totusi, este imposibil ca Nostradamus sa fi facut un pact cu diavolul. Si asta pentru ca era o persoana foarte religioasa. Nascut evreu, s-a convertit mai târziu la religia catolica si în practica sa religioasa a pastrat putin din cele doua credinte
– Vrajitor ?
Nu exista nici o dovada ca Nostradamus ar fi fost vrajitor sau ca ar fi practicat magia neagra. N-a încercat sa invoce mortii sau spiritele pentru a le cere sfatui cu toate ca, fara îndoiala, trebuie sa fi crezut cu tarie într-o viata de dupa moarte.
Aceasta nu ne lasa decât doua alte posibilitati:
–A fost adus pe pamânt de fiinte straine ?.
Se stie cu certitudine ca Nostradamus era astrolog studia stelele într-un fel exceptional si analiza in amanunt Horoscoapele. Le studia ca si cum fusese în cer cu ele. Aparatul pe care-l folosea n-a fost reprodus niciodata cu succes. Era format dintr-o bagheta, un trepied de culoarea flacarii si un bol cu apa. Obisnuia sa stropeasca cu apa trepiedul si bagheta, apoi pe el însusi. Atunci, atingea trepiedul cu bagheta, ceea ce declansa o profetie în creierul sau. Este mai probabil sa fi obtinut acest aparat dintr-un alt timp sau alt loc. Daca ar fi fost un calator în timp venit din viitor, este evident ca ar fi stiut ce urma sa se întâmple st ca ar fi vrut sa ne avertizeze dinainte sau, cel putin, sa ne faca sa presimtirii ceea ce ne rezerva viitorul.
Dar explicatia cea mai puternic imbratisata despre ceea ce putea realiza este aceea ca venea de undeva, “de acolo”, fie ca fusese lasat acolo pe când era bebelus, fie ca Nostradamus era ceea ce e desemnat deseori sub numele de “substituit”. S-ai putea, pe baza a ceea ce stim pâna acum despre acest subiect, ca un suflet strain sa fi venit sa ocupe un corp terestru cu învoirea completa a ocupantului original pentru a împartasi cunostinte importante care ne-ar fi ajutat în dezvoltarea noastra Nostradamus avea toate semnele unei fiinte numite “copilul stelelor” si toti ce care l-au cunoscut au jurat ca era deasupra si dincolo de muritorii obisnuiti.

Intr-un timp relativ scurt ( circa de 3 ani ) , Nostradamus a scris peste 900 de catrene şi centurii despre prezicerea viitorului. În aceste lucrări, Nostradamus prevesteşte despre viitorul lumii, 70 % din ele fiind împlinite până în prezent.Prevesteşte despre domnia lui Napoleon, despre Al doilea război mondial, despre ascesiunea lui Hitler, despre asasinarea Preşedintelui american John F. Kennedy, aselenizarea omului pe Lună. Într-un catren Nostradamus ne vorbeşte despre “cerul în flăcări”, “new city”, “trăznet uriaş” şi “doi fraţi răpuşi”. Mulţi care au analizat acest catren au concluzionat că ar fi vorba chiar despre atentatele din 11 septembrie 2001 , soldate cu distrugerea turnurilor World Trade Center

El mai relatează că va fi şi cel de-al Treilea Război Mondial, care va dura 27 de ani, menţionând şi venirea Antichristului din Orientul Mijlociu. Se crede ca al 3-lea Război Mondial va începe după moartea ultimului Papă (cel ce va urmă după moartea Papei Benedict al XVI) care va fi asasinat de anticrist

Un catren demn de luat in seama este:

Bestii insetate de sange vor trece raurile,
Majoritatea campului de batalie va fi impotriva lui Hister.
Intr-o cusca de fier va fi maretul atras,
In timp ce copilul Germaniei nu vede nimic.

Sustinatorii lui Nostradamus afirma ca numele “Hister” este o referinta directa la Hitler. Un alt catren se refera la un lider fara mila nascut in vestul Europei, din parinti saraci (cum a fost Hitler), si un altul se refera la conflictul lui Histler cu Asia si Africa. Dupa atacul de la World Trade Center rastalmacit de altfel prin unul din catrenele lui Nostradamus popularitatea acestuia a acrescut din nou cartile cu teme legate de acesta sau dedicate in intregime fenomenului Nostradamus s-au vandut intr-un ritm ametitor , se pare ca lumea doreste sa cunoasca viitorul pentru a preveni influenta acestuia asupra prezentului.

Anul 1999 sapte luni
Din cer va veni marele Rege al Terorii.
Ca sa reinvie marele rege al Mongolilor.
Inainte si dupa, Marte domneste prin noroc.

La 45 de grade cerul va arde,
Focul sa se apropie de marele oras:
Intr-o clipa o flacara mare va creste,
Cand unul va cere dovada de la Normanzi.

Multi adepti ai lui Nostradamus urmeaza credinta ca ambele catrene se refera la atacul de la World Trade Center. Referintele la foc si teroare din cer se potrivesc cu atacul aerian, argumenteaza ei, si New York este la aproximativ 40° 5′ N latitudine (relativ aproape de 45 grade). Data este de asemenea apropiata.

In plus, alte catrene se refera la o figura anticrist numit “Mabus”, care spune el va porni un razboi mondial. Literele din Mabus pot fi rearanjate ca sa formeze Usam B, convingandu-i pe unii sa creada ca Nostradamus a prezis aparitia lui Osama bin Laden.

Indiferent daca realitatea prezentului de astazi,( viitorul lui Nostradamus ) a fost sau nu prezisa cu succes dincolo de zecile de speculatii si manipulari un lucru este cert :Nostradamus este profetul de care au auzit toti si a carui profetii sunt cele mai asemanatoare sau asemanate cu realitatea evenimentelor trecute sau in curs de desfasurare.

Arkaim – Cetatea Soarelui construita de geti ?

Arkaim, cea mai misterioasa asezare antica, situata in regiunea Celiabinsk, in sudul Uralilor, a fost descoperita in 1987, in timpul lucrarilor de adancire a vaii raului din apropiere, care urma sa fie inundata.

Autoritatile locale doreau sa construiasca un rezervor imens de apa, pentru irigarea campurilor aride. De atunci, istorici, arheologi si numerosi cercetatori au incercat sa inteleaga secretele acestei cetati circulare, mai ales pe cele legate de natia care a locuit aici in urma cu peste 4000 de ani, la varsta la care a fost datata asezarea.

Arienii din Urali

Sapaturile au scos la iveala o structura bazata pe cercuri concentrice, cu scop presupus ritualic, ca cele care fac parte din cultul Soarelui, descoperit peste tot in lume, de la Sarmizegetusa pana in Mexic. La prima datare, orasul Arkaim s-a dovedit a fi de-o varsta cu Egiptul si Babilonul. Gennadi Zdanovici, presedintele asociatiilor de arheologi care cerceteaza Uralii, a sustinut ca proiectul foarte costisitor pentru construirea bazinului de apa sa fie abandonat, importanta arheologica a asezarii fiind considerata inestimabila. De atunci, prin Arkaim s-au preumblat cohorte de cercetatori. S-a avansat ipoteza ca populatia care a intemeiat Arkaimul apartinea celei mai vechi civilizatii, numita indo-europeana, desi, daca luam in calcul ordinul de vechime, ar trebui redefinita ca europeano-indiana. Vadim Cernobrovi este de parere ca cei care au intemeiat acest oras antic pe valea Arkaim ar fi arieni. Tipic pentru cultura ariana, si in Arkaim se afla un templu solar si un observator astronomic de “tip Stonehenge”, dar de dimensiunile celor din Muntii Orastiei de pe teritoriul geto-dacilor. Vadim Cernobrovi este coplesit de infatisarea cetatii solare: “Un zbor deasupra Arkaimului cu elicopterul iti lasa o impresie incredibila. Uriasele cercuri concentrice din vale sunt perfect vizibile. Orasul si imprejurimile sunt inscrise in aceste cercuri. Inca nu stim importanta lor, daca erau facute in scop defensiv, stiintific, educational sau pur si simplu tineau de vreun ritual”.

O cetate abandonata

Cetatea a fost construita pe un deal, un loc virgin, fara sa fi existat alta asezare inainte, dupa un model care, dupa parerea cercetatorilor rusi, imita sectiunea unui trunchi de copac, dar in planuri in trepte, fiecare cerc coborand o treapta fata de cel precedent.

Intregul ansamblu reprezinta un complex complicat, avand probabil rost civil, citadin, dar si functie religioasa, fiind orientat dupa pozitia unor constelatii. Cetatea circulara contine 60 de cladiri, 25 in cercul interior si 35 in afara acestuia. Fiecare casa asigura tot confortul, cu spatii structurate in jurul unei vetre deschise, din care cauza acoperisul era boltit, cu orificiul de evacuare a fumului protejat, ca sa nu patrunda ploaia sau ninsoarea. Fiecare casa avea o anexa, o camara pentru pastrarea alimentelor. Apa era adusa printr-un sistem de conducte subterane, foarte ingenios si util. Unele treceau prin apropierea vetrei, unde aveau si rolul de a regla tirajul focului, folosit, in opinia cercetatorilor, si la confectionarea unor bunuri de uz comun, din cupru si bronz. Un alt sistem de conducte trecea pe sub camari, apa rece curgatoare avand rol de racire a incaperii. Piata centrala din Arkaim, de forma neregulata, avea pe margini, din loc in loc, altare ritualice pentru foc. Cercetatorii au observat ca orasul era echipat cu un sistem antifurtuna, care il proteja impotriva ploilor torentiale, apa scurgandu-se, prin canale, in vale. Casele erau protejate impotriva incendiilor, materialele de constructie fiind impregnate cu o substanta ignifuga. Cu atat mai curios este modul in care locuitorii au parasit orasul, incendiindu-l intentionat, dupa ce si-au strans strictul necesar, fara sa fi fost amenintati. Cercetatorii au ajuns la aceasta concluzie pentru ca nu exista ramasite umane si nici indicii ca ar fi avut loc vreo lupta in imprejurimi. Un mod similar de parasire a cetatilor l-au practicat si mayasii.

Focar geopatogen?

Specialistii de la statiile de monitorizare a anomaliilor din Urali au semnalat o serie de fenomene curioase, care se manifesta in aria orasului-cetate: fluctuatii ale parametrilor magnetici si de temperatura, care se mareste sau scade cu 5 grade Celsius spontan, fara sa fie un efect al schimbarii atmosferice, precum si fulgere globulare. Si turistii care se perinda prin Arkaim se plang anual de stari nefiresti, sunt cuprinsi inexplicabil de panica, cu cresterea tensiunii si accelerarea batailor inimii, dar si de o stare de febra, toate disparand brusc, asa cum apar. Multi copaci din zona prezinta malformatii si trunchiuri torsionate, semne ca exista focare geopatogene, ceea ce ar putea explica de ce oamenii si animalele nu se simt bine daca stau prea mult in zona. In plus, geologii au constatat ca exista si fracturi de placi tectonice in valea Arkaimului, muntii din jur fiind activi seismic, o alta sursa a anomaliilor fizice. Starile nefiresti semnalate de oameni pot fi provocate si de canalele subterane de apa, concentrari de resurse minerale sau terenuri mlastinoase, toate acestea fiind descoperite nu departe de cetatea de la Arkaim.

Masagetii – arhitectii constructiilor circulare

Cetatea Arkaim imita sectiunea unui trunchi de copac

Istoricul Jean Deshayes, autorul lucrarii “Civilizatiile vechiului Orient”, atribuie genul acesta de constructie circulara, total atipic pentru regiune, masagetilor, geti care au emigrat in masa, in mai multe etape, ajungand pana la Muntii Urali, in China si Tibet, pastrand de-a lungul timpului religia si simbolistica solara. Deshayes remarca “organizarea de stup” a cetatilor circulare, care a influentat ulterior arta funerara a vechiului Orient. Pana sa mergem mai departe cu masagetii, acest popor uitat de istoria tarii de provenienta, Romania, e bine de amintit o particularitate a geografiei tarii noastre: are un relief concentric, care coboara in trepte, de la Muntii Carpati la Subcarpati, la dealuri si podisuri, apoi la campii. Un model circular sacru, am putea spune, pentru triburile plecate in bejenie. In ce priveste cetatea solara Arkaim (in limba romana arhaica “im” inseamna noroi, mal), probabil ca “arca” fusese doar un popas spre destinatia finala, de aceea au si parasit-o, aparent fara motiv. Cert este ca in ruinele cetatii au fost descoperite sabii scurte cu lame curbate, ceramica ornamentata cu zig-zaguri, spirale si cruci cu raze, aceleasi simboluri fiind prezente si pe camasile din panza topita purtate de localnicii vaii Arkaim. Toate acestea duc cu gandul la folclorul geto-dac, desi vechimea cetatii Arkaim este mult mai mare. In schimb, urmele arheologice descoperite in Ucraina sunt extrem de asemanatoare cu cele descoperite in Romania, pe malurile Dunarii si ale Prutului, si datand din urma cu 4-5 milenii.

Adoratorii Soarelui

Arkaim. Un amfiteatru in trepte

Istoricul Burchard Brentjes, autorul vastei lucrari “Civilizatia veche a Iranului”, ii descrie in termeni elogiosi pe acesti masageti, “asezati pe fluviul Sar Daria si mai la est, principalii dusmani ai lui Cirus”. Dupa cum scria si istoricul grec Hekataios, care traia la curtea regelui Cirus, “ei cinstesc ca zeu numai Soarele si animalul inchinat lui, calul, sunt razboinici de temut, pedestri si calare, sunt echipati cu platose, iar armele lor sunt spade, securi de lupta, de arama. Harnasamentele cailor le sunt impodobite cu aur, iar ei poarta in batalii centuri si fruntare de aur”. Una dintre cetatile masagetilor a fost descoperita de arheologul sovietic S.P. Tolstov, in 1940, la Sanii – Daria. Era tot o cetate circulara, in varf de deal, inconjurata de un zid dublu de aparare, umplut cu pamant, ca murul dacic. Nu departe de aceasta cetate s-au infruntat ostile lui Cirus, in 530 i.e.n., cu cele masagete, conduse de regina Tomiris. Herodot ne spune ca “cea mai mare parte a ostii lui Cirus a fost nimicita, iar Cirus insusi si-a gasit acolo sfarsitul. Tomiris a umplut un burduf cu sange de om, a pus sa fie cautat lesul lui Cirus printre mormanele de persi morti si cand l-a gasit i-a inmuiat capul in burduf, ocarand mortul: “Ti-am promis atunci cand mi-ai ucis fiul prin inselaciune ca o sa te inving si o sa te satur de sange!”".

Monumentul circular de la Adamclisi

Urmasul lui Cirus, Darius, a patruns in 517 i.e.n. cu ostile in tinutul masagetilor, Horezm, care a trebuit sa se supuna, “in afara de triburile conduse de Tomiris”, conform cronicilor. Darius a fost oprit din razboaiele de cucerire dincoace de Dunare, “unde numai podul construit de persi (peste Dunare) il salva pe rege si armata lui sa impartaseasca soarta lui Cirus, fugariti de ostile getilor”. Un alt mare comandant al antichitatii, Alexandru cel Mare, a poftit sa-i cucereasca pe masageti, dar a dat gres. Horezmul a ramas in afara cuceririlor lui, totusi, unul dintre printii locali, Faramane, a vrut sa incheie cu Alexandru o alianta impotriva scitilor de la Marea Neagra. Conform istoricului expeditiilor lui Alexandru, Arian, Faramane venise cu 1550 de calareti si-i promitea ca, daca Alexandru va accepta alianta, va aduce si pe vecinii lui, colchii si amazoanele! Conform lui Brentjes, alianta lui Faramane a reusit sa-i alunge pe scitii din Ucraina si de mai departe. Poate ca aceasta mare batalie este consemnata pe monumentul circular de la Adamclisi, unde apar si amazoane prinse in lupta (multi istorici sustin ca monumentul este mult mai vechi decat patrunderea lui Traian in Dacia). Faramane a infiintat statul “Amu Daria”.

“Cetatea berbecului viril” a dahilor

Istoricul Burchard Brentjes scrie despre un trib al dahilor (“dahii si dachii tot unii sunt”, ne spune Miron Costin in “Letopisetul Tarii Moldovei”) care se asezase la nord de lacul Aral si care tabara, la 250 i.e.n., sub conducerea lui Arsache si a lui Tiridates, in nord-estul Iranului.

Caii solari dacici

Acestia sunt intemeietorii temutelor semintii ale partilor! (Poate nu intamplator, la Parta, judetul Timis, se afla cel mai vechi sanctuar din Europa, datat aprox. 5000 de ani!) Cetatea lor circulara, care pare a fi construita dupa planul Arkaimului, se numea “Koi – Kirlan”, tradusa in mod ciudat de catre istoricii uzbeci drept “Cetatea Berbecului mort”!!. desi conform limbii romane actuale, sensul ar fi mai degraba “berbecul viu”. Fara suparare, “coi” e cuvant stravechi, cu conotatii de virilitate! Si tot celor care inca mai sustin ca limba romana s-a format dupa cucerirea Daciei de catre romani, le mai oferim cateva elemente derutante, notate de Burchard Brentjes, si anume – urmasii dahilor lui Arsache au intemeiat dinastia Frates si au avut mai multi conducatori cu numele de Mitreadates. Iar Surenas (originar probabil din muntii cu acelasi nume, Sureanu, unde a inflorit cultul solar din timpuri stravechi), stralucita capetenie a ostilor regelui part Orodes al II-lea, a invins sapte legiuni de romani, conduse de legendarul Crassus, in anul 60 i.e.n. Dupa modelul razbunarii reginei masagetilor, Tomiris, lui Crassus i s-a taiat capul si i s-a turnat pe gura aur topit, “ca sa-l sature de setea de aur care l-a manat la razboi”.

Zvastici solare si la Staraia Riazan

In urma cu cativa ani, arheologul Ilia Ahmedov a descoperit in Rusia, langa Staraia Riazan, o cetate avand o constructie considerata de “tip Stonehenge”, numai ca avea dimesiuni mai mici si era din lemn, ca cea de la Sarmizegetusa, din Muntii Sureanu. Sanctuarul circular este situat pe culmea cea mai inalta, la jonctiunea raurilor Oka si Pronia, o arie bogata arheologic, incepand cu paleoliticul. Echipa de arheologi a constatat ca sanctuarul are 7 metri in diametru si este format din coloane din lemn de jumatate de metru grosime, situate la distante egale una de alta. In centru se afla o alta constructie, rectangulara, si un pilon. Alte doua gauri de piloni au fost descoperite in partea de est si de sud a sanctuarului. Pilonii cercului formeaza o poarta prin care se vede cum apune soarele vara. Pilonul din afara cercului puncteaza rasaritul. Bucati de ceramica cu simboluri identice cu cele de la Sarmizegetusa, in zig-zag, asemeni unor raze solare, si altele serpuite ca valurile unei ape, au fost descoperite langa sanctuar. Vasele proveneau din epoca bronzului si aveau un scop ritualic. In preajma sanctuarului nu a fost descoperita nici o asezare. Nici nu era bine pentru sanatatea omului sa existe o asezare la confluenta a doua rauri, iar preotii din vechime stiau acest lucru.

Origini carpato-dunarene

Model de locuinte la Arkaim

Din moment ce numai masagetii si dacii lui Arsache ridicau cetati circulare prin stepele Asiei, putem presupune ca “arienii” care au construit Arkaim erau stramosii lor. Gordon Childe, profesor la Universitatea din Oxford, publica, in anul 1993, la Barnes & Noble Books, New York, “The History of Civilization”. El situa leaganul arienilor, in timpul primei lor aparitii, in spatiul carpato-dunarean. Astfel de constructii circulare, “aparate ale lui Uriel”, cu rol astronomic, astrologic si agronomic, sunt caracteristice primei civilizatii. Reamintim ca in “Cartea astrilor ceresti”, Enoh, patriarhul antediluvian, este invatat de ingerul Uriel cum sa construiasca un “aparat ceresc”, pe care sa-l lase pamantenilor. Reconstruit dupa instructiunile lui Uriel, de catre cercetatorii britanici Christopher Knight si Robert Lomas, acesta a iesit exact de forma si dimensiunea sanctuarului rotund de la Sarmizegetusa. Si atunci, nici nu ne mai mira de ce, oriunde se gasesc astfel de sanctuare, in jur sunt denumiri stravechi ce amintesc de uriasul Uriel: Urali la rusi, Uroiul, la noi, cu mituri despre uriasi. Ca o regula, toate aceste “aparate” sunt bazate pe anumite zile, solstitiile de vara si iarna, cand razele soarelui cad pe o anumita parte a sanctuarului. Toate au o cale procesionala pavata cu placi de granit care duce la un templu, din care soarele poate fi vazut, prin ferestre si portaluri, in toate ipostazele sale. Acelasi model sacru il aveau si preotii daci, care construiau “aparatul solar” din lemn si granit. Arkaim nu este decat o alta cetate-sanctuar inchinata Soarelui, de slujitorii lor stravechi: arienii din bazinul carpato-dunarean.

sursa : formula-as.ro

Leonardo da Vinci, Cina cea de taina si misterele ei.

Leonardo da Vinci si “Cina cea de Taina” De-a stanga lui Hristos Celebra fresca “Cina cea de Taina”, pictata

De-a stanga lui Hristos

Celebra fresca “Cina cea de Taina”, pictata acum 500 de ani de artistul florentin Leonardo da Vinci, a starnit o apriga disputa din cauza thrillerului esoteric “Codul lui da Vinci”, al scriitorului american Dan Brown. Disputa este legata de personajul “misterios” pictat in dreapta lui Iisus. Este acesta feciorelnicul apostol Ioan, asa cum cred majoritatea specialistilor, sau este Maria Magdalena, “prima dintre apostolii lui Iisus”, asa cum incearca sa acrediteze Dan Brown si nu numai el? Exista vreun mesaj secret in “Cina cea de Taina” pictata de Leonardo da Vinci? Orice teorie a conspiratiei trebuie sa contina intre 60 si 70% adevar ca sa fie credibila. De care adevar s-a folosit Dan Brown in legatura cu celebra fresca?

Procesul de la Vinci

Avand in vedere amploarea romanului “Codul lui da Vinci”, vandut in peste 30 de milioane de exemplare, specialisti in arta si istorie au gasit de cuviinta sa se intruneasca la Vinci, localitatea natala a lui Leonardo, intr-un simulacru de proces, in genul celui care a reabilitat, in urma cu cativa ani, “vrajitoarele din Salem”. “Jurii”, prezidati de Alessandro Vezzosi (care a mai adunat o data somitatile din domeniile artelor si istoriei pentru a-l reabilita pe marele pictor florentin), directorul muzeului dedicat lui Leonardo, au intors pe dos viata si activitatea acestuia in contextul vremii sale, dupa cum reiese din documentele mai mult sau mai putin mediatizate. Era nevoie de asa ceva? Era. Pentru ca toata “greutatea” teoriei conspiratiei din romanul lui Dan Brown sta pe umerii lui Leonardo da Vinci, acest personaj misterios si plin de contradictii care a marcat Renasterea italiana. El trebuia “absolvit de erezie” pentru ca esafodul lui Dan Brown sa se prabuseasca.

“Acuzatiile”

Conform autorului Dan Brown, Leonardo da Vinci ar fi fost Mare Maestru al Prioriei Sionului, fratie intemeiata pentru a-i proteja pe adeptii supravietuitori ai lui Iisus si pe apropiatii sai de prigoana autoritatilor vremii, stiut fiind faptul ca primii crestini, in special cei apropiati Intemeietorului, au fost supusi unei vanatori continue. Mai mult, chiar Leonardo ar fi fost din stirpea lui Iisus, pentru ca functia de Mare Maestru al Prioriei Sionului nu putea fi ocupata decat de rudele lui. In calitatea sa de Mare Maestru al Prioriei Sionului, Leonardo da Vinci ar fi vrut, dupa cum sustine Dan Brown, sa restabileasca dreptatea, trimitand un mesaj credinciosilor, prin celebra fresca “Cina cea de Taina”. Mesajul ar fi fost ca Maria Magdalena ar fi trebuit sa conduca biserica, si nu cei care au transformat invatamintele lui Iisus intr-o afacere. Ipotezele lui Dan Brown isi gasesc forta in faptul ca fresca lui Leonardo, “Cina cea de Taina”, este, intr-adevar, foarte misterioasa. Pe masura Maestrului sau, despre care nici astazi nu se stie daca a fost “inger” sau “demon”, dupa cum sustin biografii lui.

Boala misterioasa

Obsedat de anatomie

Inainte de a spune de ce a fost si este considerat Leonardo Da Vinci poate cel mai ciudat dintre toti artistii trecuti si prezenti, atragem atentia asupra unei afectiuni a creierului foarte rara si foarte ciudata, careia nu i s-au descoperit cauzele sau tratamentul nici in ziua de astazi, de aceea nici nu are o denumire anume. Bolnavul, desi ambidextru – aceeasi abilitate la ambele maini – manifesta o tendinta de a vorbi si a scrie cursiv… invers, in oglinda, fiind nevoie de o mare concentrare pentru a traduce in limbaj normal. Pentru aceasta operatiune este nevoie de cateva secunde in plus, adesea acesti oameni fiind considerati intarziati mintal, pentru ca le lipseste spontaneitatea dialogului. Departe de a fi intarziati mintal, oamenii care sufera de aceasta stranie afectiune dau dovada de o minte geniala, “universala”, putand sa exceleze in multe domenii, daca ar putea duce pana la capat ce intreprind. Pentru ca, avand o foarte mare putere de patrundere a detaliilor, ei au probleme la asamblarea intregului. Cand efervescenta mintala este maxima, bolnavii nu supravietuiesc. Specifice acestei afectiuni, care, de regula, este descoperita abia cand copilul incepe sa vorbeasca pe “pasareasca” lui, sunt “crizele jacksoniene atipice”, in care corpul intepeneste ca la crizele de tetanie, ochii se fixeaza asupra unui punct, ca si cand bolnavii ar fi absorbiti total de ceva. Din cauza ca “ard” prea multi neuroni, au nevoie de multa odihna ca sa se refaca. Cand sunt foarte nervosi sau emotionati, nu se mai pot controla, turuind “invers”, de nu-i intelege nimeni. Viata printre oamenii normali, carora le sunt superiori ca inteligenta, ii oboseste peste masura, cautand singuratatea. De regula, bolnavii nu ating maturitatea, dar exista exceptii care nu pot fi explicate. Dat fiind ca boala este foarte rara, cercetatorii n-au ajuns inca la un numitor comun in ceea ce priveste cauzele declansatorii. A suferit Leonardo da Vinci de o asemenea afectiune?

“Insemnatul”

“Lionardo, Lionardo, cat de mult suferi tu!”, scria artistul, uneori, pe marginea caietelor sale de studii. Multi au incercat sa puna aceasta suferinta pe seama geniului neinteles. Lui Leonardo i se pusese eticheta de “Insemnat”, “atins de necuratul”, din cauza faptului ca era stangaci, “partea raului”, dupa cum se considera in acea vreme si uneori chiar si astazi, pe la tara. Era, oare, stangaci? Era mai mult decat atat, marturie fiind nenumaratele sale notite scrise… invers. Schimbarea aplecarii literelor demonstreaza ca schimba mana, insa scria tot in “oglinda”. Ca sa mascheze faptul ca nu putea scrie altfel, a lasat sa se creada ca este o “tehnica” anume dezvoltata de el. Ba chiar avea si un “sfat pentru pictorii care cautau desavarsirea”: “Faceti-va din oglinda un Maestru!”. Odata i s-a plans lui Sebastiano Serlio, unul dintre putinii prieteni, ca “mana nu poate tine ritmul cu mintea”, un alt indiciu al bolii misterioase. Daca a suferit, intr-adevar, de o astfel de boala, aceasta trebuie sa se fi manifestat din copilarie.

Taciturn si singuratic

In “Botezul lui Hristos” al lui Andrea del Verrocchio, ingerul din stanga, cu parul buclat, este pictat de ucenicul acestuia, Leonardo da Vinci, avand propriile trasaturi

Tot ce stim despre acea perioada este faptul ca Leonardo a avut o fire inchisa. S-a nascut in 1452, la Vinci, fiu nelegitim al lui Piero di Antonio, care a mai facut zece copii cu doua neveste. Nu a fost niciodata agreat, din cauza firii sale taciturne, petrecandu-si tot timpul desenand, singur, pe campuri. La 14 ani a plecat la Florenta sa se faca pictor. Abia dupa ce a intrat in Confreria Pictorilor Florentini au inceput sa se stranga referiri despre ciudateniile firii sale: lucra in permanenta la ceva, dormind cate 15 minute la fiecare patru ore, era vegetarian, cand isi aducea aminte sa manance, traia singur, n-avea iubite, desi era extrem de frumos, cu parul blond, lung, buclat si ochi albastri. Era de parere ca: “Numai solitudinea iti ofera libertate!”. Adeseori, cand lucra in atelierele Confreriei, ramanea pironit, cu penelul in mana. Matteo Bandello, un mare admirator al Maestrului, credea ca Leonardo gandea mult fiecare detaliu, de aceea ramanea “intepenit” astfel. “Cand isi revenea din contemplatie, mai tragea o tusa si pleca grabit acasa”, scria Bandello. Aceste stari “extatice” puteau fi acele crize jacksoniene atipice, dupa care bolnavul trebuie neaparat sa doarma. Si somnul de 15 minute la fiecare patru ore este un indiciu al bolii.

Un savant… neterminat

Au mai fost si alte indicii. Odata, intrand in audienta la Lodovico il Moro, Duce de Milano, pentru a se recomanda, nu a reusit sa vorbeasca. S-a dus acasa si i-a scris in liniste o scrisoare in “oglinda”, in care isi enumera calitatile de savant: inventator, inginer, pictor, sculptor, muzician, matematician, anatomist, astronom, geolog, biolog, filosof. Demn de remarcat este faptul ca “Messer Leonardo” nu a terminat nici o lucrare de-a sa, din nici un domeniu. Probabil, cel mai preocupat era de boala neinteleasa care-l chinuia. Asa s-ar explica studiile sale obsesive in privinta muschilor, pe care ii izola, urmarindu-le mecanismul de functionare. Toti oamenii de stiinta au cazut de acord ca studiile lui Leonardo asupra muschilor si circulatiei sangelui nu aveau nici o legatura cu pictura. “Doctorul”, cum i s-a mai spus, isi cerceta, probabil, boala si cauta leacul. Oricum, se pare ca ajunsese la concluzia ca nu muschii sunt “vinovati” de crizele sale, ci creierul, fiind primul cercetator care a facut sectiuni craniene, astfel incat sa puna in evidenta toate zonele creierului si modul lor de irigare. Pe langa “stangacia” lui considerata de rau augur, Leonardo mai fusese denuntat si ca homosexual, din care cauza a stat vreo doua luni la inchisoare, pana a fost crezut ca anonima calomnioasa scrisa pe seama lui era doar o dovada de invidie. Iata un nou motiv pentru care prelatii nu-l priveau cu ochi buni, ceea ce-l necajea si mai tare pe Leonardo.

“Ereticii” lui Lorenzo Magnificul

Ingerul din “Madona de pe stanci” al lui Leonardo are, de asemenea, trasaturile sale din adolescenta

Leonardo nu era singurul rebel al vremii sale. El a ucenicit la curtea lui Lorenzo Magnificul, unde se refugiasera filosofi renumiti, majoritatea dupa caderea Constantinopolului, de unde luasera cu ei pretioase documente ale savantilor antici. Familia Medici era recunoscuta pentru achizitionarea de codice vechi, era fondatoare de universitati si biblioteci, intr-o epoca in care Italia nu se putea lauda cu manuscrise. La Palatul Careggi se copiau codice rare grecesti, achizitionate pe multe monede de aur. Era o febra a reintoarcerii la origini, in care zeii, semizeii, nimfele, satirii inundau arta Florentei, prilej pentru preoti si calugari de a certa orasul pacatos si pe conducatorii sai eretici. Lorenzo Magnificul a fost denuntat ca imoral si necredincios si inlaturat de la putere, de calugarul dominican Savonarola, care, paradoxal, avea sa fie ars pe rug ca… eretic. Totusi, familia Medici a dat cardinali si papi. Sub influenta “academiei lorenziene”, picturile si sculpturile cu teme religioase executate de artistii florentini incalcau adesea canoanele religioase, dar nu flagrant. Probabil ca artistii cunoscusera “codicele interzise”, “evangheliile gnostice”, acea secta acuzata de primii episcopi ai crestinismului ca falsifica scripturile, adaugand elemente ale cultelor orientale, inca din timpul cand traiau Apostolii lui Iisus.

Hieratic si eretic

Scripturile sfinte ebraice, considerate originale, erau redactate pe suluri, in scriere hieratica – “scriere sfanta”, care codifica astfel sensurile incat sa nu mai existe un intreg logic. Cuvantul eretic vine de la “a alege” si se refera la faptul ca exista obiceiul sa se completeze arbitrar ceea ce nu se intelegea din scrierea hieratica. Acest “obicei” ducea la concluzii eronate. Hieratic si eretic se inscriu astfel intr-un cerc vicios, adevarul fiind dezvaluit numai celui care detine cheia dezlegarii codului. Nu se stie cine dintre grecii translatori ai textelor sfinte avea “cheia”, dupa cum nu se cunosc sursele gnosticilor. Nici Apostolii lui Iisus care au conceput evangheliile canonice nu au scris totul, unele detalii fiind povestite prin viu grai episcopilor alesi, ceea ce constituie Traditia Apostolica. Ca sa se aleaga graul de neghina, s-a instituit Regula lui Tertulian (secolul II d.Hr.): “Sunt adevarate scripturile cele mai vechi, de la inceput, acelea care vin de la Apostoli, iar de la Apostoli vine ceea ce a fost Sfant in Bisericile Apostolice”.

Certurile cu Papii

Este foarte posibil ca artistii de la curtea lui Lorenzo Magnificul sa fi cunoscut “evangheliile gnostice”. Michelangelo a pictat Capela Sixtina intr-o cearta continua cu Papa Iuliu al II-lea, care, totusi, l-a inteles, spre deosebire de Papa Paul al IV-lea Carafa, care l-a declarat eretic si a pus sa fie “imbracate” figurile de pe Capela Sixtina. Oricat ar fi fost ei de intelegatori, prelatii nu puteau trece cu vederea defectele si “blasfemiile gnostice” invatate la curtea lui Lorenzo Magnificul. Pe de alta parte, oricat s-ar fi rafuit artistii florentini cu preotii, cum majoritatea comenzilor erau platite de acestia, disputele nu durau mult.

Enigma unei fresce

Leonadro si-a folosit propriile trasaturi din tinerete pictandu-l pe Ioan, in “Cina cea de Taina”

Multe mistere sunt legate si de fresca “Cina cea de Taina”, pe care Lodovico il Moro i-o comandase lui Leonardo pentru unul din peretii Conventului dominican Santa Maria delle Grazie din Milano. Fresca, in general, presupune un perete ud pe care se aplica pigmentii tempera foarte rapid, pana sa se usuce tencuiala. Leonardo a hotarat sa procedeze altfel, experimentand o tehnica noua: aplica pigmentii tempera si in ulei (culorile in ulei abia aparusera si inca nu interesau pe nimeni) pe perete uscat. Avea nevoie de timp mai mult, ca sa nu lucreze sub presiune. Dar chiar si asa, lucrul a durat patru ani, enorm pentru o fresca. Si nici nu a fost finisata, ceea ce a iscat certuri cu patronul sau. Dar ceea ce era mai grav, fresca a inceput sa se scorojeasca si sa cada, inca din timpul vietii lui Leonardo, iar el nu s-a obosit sa remedieze defectele “tehnice”. Este greu de presupus ca un inventator al culorilor nu stia ce face. Sa nu fi vrut ca aceasta fresca sa dureze? De ce? E adevarat ca aranjamentul apostolilor la “Cina cea de Taina”, in viziunea lui, este mult mai simbolica decat cer canoanele, dar artistii florentini, aflati in plina Renastere, tocmai prin acest lucru se remarcau.

(De)Mistificare

Scriitorul Dan Brown “descopera” ca Maestrul Leonardo a pictat-o la dreapta lui Iisus – dreapta fiind locul de onoare – pe Maria Magdalena, careia ar fi vrut sa-i anunte prioritatea apostolatului. Daca pe ea a pictat-o Leonardo, atunci, intr-adevar, era o influenta a “Evangheliei dupa Maria Magdalena”, de provenienta gnostica, care a circulat din secolul II d.Hr. Insa, in evangheliile canonice, mai ales in cea dupa Ioan, se vorbeste despre un apostol “mult prea iubit de Invatator”, cel mai tanar dintre toti, de aceea cu figura feciorelnica. Acesta era surprins adesea stand la pieptul Invatatorului, ca un copil langa fiinta draga. Este vorba de Ioan, caruia Iisus ii purta mai mult de grija, dat fiind ca era cel mai mic. Iar daca privesti in oglinda “Cina cea de Taina” pictata de Leonardo da Vinci – oglinda pusa pe latura stanga, pentru ca asa se descifrau “inversurile” Maestrului, dupa cum el insusi povatuia – se poate constata ca personajul feciorelnic statea in stanga Intemeietorului. “Stanga” era si “pecetea” lui Leonardo si multi specialisti au observat ca Ioan din “Cina cea de Taina” are trasaturile lui Leonardo din tinerete. Punandu-se pe sine in stanga lui Iisus, Leonardo a lasat in “Cina cea de Taina” declaratia lui de credinta fata de Mantuitor. Si poate ca n-a vrut ca “blasfemia” lui sa dureze!

sursa : formula-as.ro

Copiii cu nume ciudate sunt predispusi la crime

Cercetatorii americani sfatuiesc cetatenii sa dea nume cat mai comune copiilor lor, pentru ca acestia sa nu ajunga niste criminali. 

Un studiu realizat de cercetatorii de la Shippensburg University, in Pennsylvania, a concluzionat ca exista o legatura stransa intre un prenume ciudat, rar intalnit, si predispozitia de a comite crime. Tocmai de aceea, ei ii sfatuiesc pe proaspetii parinti sa evite nume precum Ivan, Kareem sau Malcolm, atunci cand isi boteaza baietii, si sa se orienteze, in schimb, catre mai popularele prenume Michael si David.

Un nume ciudat nu aduce dupa sine, in mod obligatoriu, o crima, relateaza The Telegraph. 

Dar purtatorul acelui nume are toate sansele sa provina de la marginea societatii, din familii destramate sau cu mari probleme. 

Adeloescentii cu nume mai putin populare sunt tratati diferit, tocmai din acesta cauza, interactionand mai greu. Ei ajung sa savarseasca crime in adolescenta, pentru ca urasc, constient sau nu, numele pe care il poarta.

Cercetatorii spun ca monitorizarea adolescentilor cu nume bizare ar putea duce la un numar mai mic de crime, la prevenirea lor. 

 

ziare.com

Cei mai mari exploratori ai lumii.

10. Bartolomeo Diaz (1451 – 1500) 

Daca ar exista o expresie care sa il defineasca cel mai bine pe portughezul Bartolomeo Diaz (Bartolomeu Dias), aceasta ar fi, cu siguranta, „deschizatorul de drumuri”. Numai gandindu-ne la faptul ca Vasco da Gama, Cristofor Columb sau Amerigo Vespucci, ca sa numim doar cativa dintre cei mai cunoscuti exploratori ai vremii, i-au folosit hartile si insemnarile in expeditiile lor, ne putem da seama de importanta pe care Diaz a avut-o in descoperirile care i-au urmat. 

Expeditia intreprinsa de Bartolomeo Diaz intre 1487 si 1488 a fost una secreta pentru o lunga perioada de timp, si asta pentru ca scopul ei principal era acela de a descoperi o cale maritima catre India, prin sudul Africii… un deziderat indraznet daca avem in vedere faptul ca atat musulmanii, cat si Venetia acelor vremuri, detineau monopulul comertului cu Asia. In cele 16 luni cat a durat temerara sa calatorie, portughezul a strabatut peste 8000 de kilometri pe mare, cartografiind aproximativ 2030 de kilometri de coasta africana inca necunoscuta. El este cel care a descris pentru prima oara o intalnire cu nativii sud-africani si tot el are meritul de a fi atins pentru prima data Capul Bunei Sperante (pe care il numise atunci Cabo das Tormentas – Capul Furtunilor). Chiar daca nu si-a implinit niciodata visul, acela de a ajunge in India, Bartolomeo Diaz este considerat primul european care a strabatut sudul Africii si care a demonstrat ca Oceanul Indian nu este doar o mare inchisa, asa cum se crezuse pana atunci. Nevoit sa se intoarca din drum din cauza unei epidemii de scorbut si a unei posibile revolte a echipajului, Diaz spera la o a doua calatorie care sa il duca, de acea data, pana in Indii. Visul i-a fost destramat 9 ani mai tarziu, in 1497, atunci cand un alt portughez, Vasco da Gama, era numit de casa regala portugheza sa conduca urmatoarea expeditie. Folosind hartile realizate de Diaz, da Gama atingea la 20 mai 1498 atat de ravnita destinatie.

9. Vasco da Gama (1460/1469 – 1524) 

Probabil ca doar cautarea Sfantului Graal a putut da nastere in Evul Mediu mai multor patimi si mai multor expeditii temerare decat a facut-o posibila ruta maritima catre Indii. Si ce exemplu poate fi mai elocvent decat al celui care a ramas in istorie drept primul om care a strabatut Atlanticul si Oceanul Indian pentru a dovedi ca supozitiile geografilor vremii sunt reale… nimeni altul decat portughezul Vasco da Gama?

Atunci cand da Gama dadea semnalul inceperii istoricei sale calatoriii, la 8 iulie 1497, nimeni nu se asteptase ca el sa fie numit lider al expeditiei in detrimentul mult mai experimentatului navigator Bartolomeo Diaz. In fond, chiar Diaz fusese cel care ii alesese corabiile mai tanarului sau omolog si chiar il insotise pentru o scurta perioada de timp in expeditia sa. Si totusi, dintr-un capriciu al regelui portughez Manuel I, ilustrul necunoscut pe atunci, Vasco da Gama, pornea in calatoria care avea sa schimbe destinele lumii si care, la finalul ei, urma sa ii asigure nemurirea. Spirit mult mai pragmatic decat Diaz, acesta si-a condus cu o mana de fier cei 200 de membri ai echipajului cale de peste 10.000 de kilometri, un record absolut la acea vreme si, dupa ce a strabatut Oceanul Indian in numai 23 de zile, atingea la 20 mai 1498 portul indian Calicut. Ruta maritima catre Indii fusese descoperita. De acum, lumea intra intr-o noua era.

Vasco da Gama a fost insarcinat de catre suveranul portughez sa conduca si o a doua expeditie catre India, in anul 1502, de data aceasta in fruntea a nu mai putin de 20 de nave de razboi, pentru a impune interesele tarii sale in Estul indepartat. Recunoscut deja pentru duritatea caracterului si pentru violenta fata de oponentii sai, da Gama si-a creat o reputatie de temut printre negustorii arabi si indieni, mai ales dupa ce a incendiat o corabie plina cu pelerini musulmani care se intorceau de la Mecca, si a scufundat o intreaga flota (29 de nave) din Calicut. Un an mai tarziu, la intoarcerea in Portugalia, Vasco da Gama primea in semn de recunostinta titlul de Duce de Braganza, precum si drepturi feudale asupra provinciei Vidigueira. Portughezul s-a stins din viata in 1524, in timpul celei de a treia expeditii in India, in urma unei puternice epidemii de malarie. Trupul sau a fost repatriat si, in prezent, se afla inmormantat in Manastirea Sfanta Maria din Belem, Lisabona

8. Cristofor Columb (1451 – 1506) 

Tot o ruta catre Indii a incercat sa afle si celebrul genovez aflat in slujba Spaniei, Cristofor Columb (Cristobal Colon dupa numele sau hispanizat), atunci cand, la 3 august 1492, ridica ancora catre ceea ce avea sa devina una dintre cele mai mari descoperiri ale ultimului mileniu… America. De altfel, desi a intreprins nu mai putin de 4 voiaje intre 1492 si 1502, explorand o mare parte a Americii Centrale si a insulelor din estul celor doua Americi, Columb a murit convins ca a descoperit legendarul drum catre coasta estica a Indiei. Meritul de a demonstra ca lumea lui Columb este mult mai mare decat crezuse acesta si ca, de fapt, genovezul descoperise un alt continent, complet necunoscut pana in acel moment, apartine insa unui alt explorator italian, florentinul Amerigo Vespucci (1454 – 1512). Ca o ironie a sortii, la doar un an dupa moartea lui Columb, in 1507, cartografii germani Martin Waldseemuller si Matthias Ringmann numeau continentul descoperit de genovez… America.

Chiar daca meritul de a fi descoperit Lumea Noua nu ii mai apartine decat formal lui Cristofor Columb, acesta fiind devansat cu aproape cinci secole de vikingii lui Leif Erikson, el este acela care a dat startul colonizarii Americilor, actiune care avea sa schimbe radical fata lumii cunoscute la acea vreme.

7. David Livingstone (1813-1873) 

O figura aparte in grupul elistist al marilor exploratori ai lumii o constituie, fara doar si poate, cea a misionarului scotian David Livingstone. Carismatic, indragostit pana la fanatism de Africa, aprig luptator impotriva sclaviei, Livingstone s-a dovedit un pionier in ceea ce priveste explorarea Continentului Negru, cu atat mai mult cu cat expeditiile sale au avut loc intr-o perioada in care putini aveau curajul sa se aventureze in lumea salbatica a junglelor, a savanelor si a necunoscutelor triburi africane.

Plecat initial ca misionar in Africa de Sud, in 1840, David Livingstone a fost socat de realitatile vietii de pe Continentul Negru, in special de sclavia practicata pe scara larga, un veritabil flagel impotriva caruia isi propunea sa lupte cu toate puterile sale. Astfel, are loc in 1849 prima expeditie catre centrul Africii, scotianul traversand atunci desertul Kalahari de la sud la nord. Trei ani mai tarziu, Livingstone porneste intr-una dintre cele mai temerare calatorii din istorie, devenind primul european care a strabatut continentul african de la vest la est (din Luanda, pe tarmul Atlanticului, pana la Quelimane, pe malul Oceanului Indian). Tot atunci, misionarul scotian descoperea si gura de varsare a fluviului Zambezi, si tot el era cel care identifica impresionanta cascada Mosi-oa-Tunya, pe care o reboteza Victoria.

Intors temporar in Anglia, Livingstone este tratat ca un erou national si, dupa ce renunta la misionarism pentru a a-si continua expeditiile, primeste fonduri din partea Societatii Regale de Geografie pentru a finanta o calatorie cu un vapor cu aburi, care sa identifice o ruta navigabila pe Zambezi catre interiorul Africii. Incercarea sa din 1858 ramane insa fara succes, datorita apelor improprii navigatiei si, poate, si a lipsei calitatilor sale de lider in misiuni de asemenea amploare. Reintors sase ani mai tarziu, in 1864, David Livingstone nu sta prea mult pe ganduri si organizeaza o noua expeditie, de data aceasta in cautarea izvoarelor Nilului, expeditie care esueaza la fel ca ultima. Cu toate acestea, hartile intocmite de scotian aveau sa se dovedeasca de o importanta covarsitoare in viitoarele misiuni europene de explorarea a Africii. Livingstone s-a stins din viata in Zambia, la 4 mai 1873, din cauza malariei si a unei hemoragii interne cauzate de o puternica dizenterie. Trupul sau a fost transportat la Londra, acolo unde a fost inmormantat in Abatia Westminster.

6. Sir Francis Drake (1540-1596) 

„Fabulos”… Acesta ar fi singurul termen care sa poata defini viata si personalitatea unuia dintre cele mai indragite personaje din istoria Angliei, Sir Francis Drake. Comerciant de sclavi, corsar, invingator al Invincibilei Armade spaniole, influent om politic si cavaler al reginei Elisabeta I a Angliei, Drake isi gaseste locul in lumea exploratorilor printr-o realizare de exceptie, el fiind totodata cel de al doilea om care a realizat inconjurul lumii pe mare si primul englez care a reusit o astfel de performanta.

Marea a insemnat totul pentru Francis Drake, cel care la varsta de mai putin de 13 ani lucra deja ca ucenic pe o nava comerciala din Canalul Manecii. La numai 20 de ani, el devine capitanul propriul vas si se lanseaza in traficul de sclavi pe care ii transporta in Lumea Noua. Aici avea sa aiba parte si de primul contact cu spaniolii, o infruntare sangeroasa care ii lasa pentru tot restul vietii o ura nestinsa fata de acestia. La scurt timp devine corsar in slujba reginei Elisabeta I si, din ordinul acesteia, porneste in fruntea unui echipaj format din 6 corabii si 164 de oameni in calatoria care avea sa ramana pentru totdeauna in istoria Angliei. Desi scopul sau era acela de a prada cat mai multe galioane spaniole din estul Americii de Sud, Drake nu ajunge in Pacific decat cu nava amiral, restul ambarcatiunilor fiind fie scufundate de furtuna fie distruse chiar de catre englez din cauza pierderii echipajului.

Pentru a atinge Oceanul Pacific, Drake devenea in 1578 primul englez care strabatea Stramtoarea Magellan si, in speranta de a descoperi un pasaj nordic care sa ii permita intoarcerea in Atlantic, el naviga in nordul coastelor vest-americane mai mult decat o facuse orice alt european inaintea sa. Convins ca aceasta trecere nu exista, Francis Drake se indrepta atunci catre Africa, nu inainte de a strabate Arhipelagul Filipine si de a-si incarca nava cu atat de mult ravnitele mirodenii asiatice. In septembrie 1580, Drake ajungea din nou in Anglia. Era primul om dupa Magellan care reusise inconjurul lumii pe mare. Opt ani mai tarziu, in 1588, englezul scria o noua pagina glorioasa din istoria tarii sale dupa ce, in functia de vice-amiral, invingea Invincibila Armada spaniola. Francis Drake s-a stins din viata la 29 ianuarie 1596 din cauza dizenteriei, in timp ce incerca sa asedieze portul spaniol San Juan din Puerto Rico. Trupul sau a fost incredintat apelor marii, conform unui stravechi obicei marinaresc.

5. Marco Polo (1254 – 1324) 

Nu multi sunt cei care aleg o viata plina de aventuri in locul uneia lipsita de griji, asa cum a facut-o ilustrul venetian din secolul al XIII-lea, Marco Polo. Descendent al unei familii cu o bogata traditie in comertul cu bijuterii, afacere extrem de profitabila de altfel, Polo renunta la beneficiile materiale in schimbul unei experiente care avea sa ii schimbe viata si care sa ii asigure un loc nemuritor in ierarhia celor mai mari exploratori ai lumii.

Totul a inceput in 1260, an in care Niccolo, tatal lui Marco Polo, parasea Venetia pentru o calatorie de afaceri spre Marea Neagra. Atras de mirajul povestirilor despre Orientul Indepartat si despre legendarul Drum al Matasii, venetianul se alatura atunci unei expeditii care avea sa il poarte pana la curtea lui Kublai Han, liderul mongol al Chinei acelor vremuri. Fascinat de lumea noua pe care o descoperise, Polo leaga o stransa prietenie cu nepotul ilustrului Gingis Han si, noua ani mai tarziu, se intorcea in Venetia pentru a-l convinge pe Papa sa organizeze o noua expeditie cu scopul de a propovadui crestinismul in China. Insotitudu-si tatal in Orientul Indepartat in 1275, Marco Polo avea sa isi petreaca urmatorii 17 ani explorand cea mai mare parte a Chinei si, fapt neconfirmat in totalitate, ajungand in premiera pentru un european in dreptul stramtorii Bering.

Povestea fascinanta a calatoriilor sale a fost scrisa nu de Polo, asa cum multi au crezut, ci de un alt italian, un anume Rustichello din Pisa, scriitor care il descopera pe venetian intr-o inchisoare din Genova, acolo unde acesta ajunsese dupa ce se implicase direct in luptele navale dintre cele doua state italiene. „Milionul” si „Calatoriile lui Marco Polo”, cartile in care erau descrise aventurile sale, s-au dovedit extrem de populare fiind traduse ulterior in multe limbi europene. Impresionati, genovezii il eliberau pe Polo, iar acesta se intorcea in Venetia, acolo unde avea sa isi petreaca tot restul vietii. Ilustrul explorator s-a stins din viata la 8 ianuarie 1324.

4. Roald Amundsen (1872 – 1928) 

Demn urmas al legendarilor exploratori scandinavi din urma cu peste un mileniu, norvegianul Roald Amundsen este, alaturi de Douglas Mawson, Robert Falcon Scott si Ernest Shackleton, o figura ilustra a perioadei numita de specialisti, Era Eroica a Explorarilor Antarctice. In fapt, daca vreodata s-ar dovedi, Amundsen ar putea fi considerat omul care a atins in premiera atat Polul Sud cat si Polul Nord.

Puternic atras de fascinatia vietii de explorator, Roald Amundsen si-a abandonat studiile la numai 21 de ani pentru a se dedica in totalitate unei calatoriilor pe mare. Astfel, in 1897, la varsta de 27 de ani, norvegianul se regaseste in compania ilustra a celor mai promitatori oameni de stiinta ai vremii, intr-o calatorie care avea sa ramana in istorie. Este vorba nava Belgica, si de prima incercare de a atinge Antarctica efectuata vreodata de europeni. Condusa de belgianul Adrien de Gerlache, expeditia avea insa sa esueze odata cu blocarea navei intre gheturile sudice. Echipajul a fost salvat numai de eforturile concentrate ale medicului Frederick Cook si ale romanului Emil Racovita, cei care au evitat o epidemie de scorbut sau, mai rau, o moarte prin inanitie a marinarilor, vanand foci pe banchizele polare si oferind exploratorilor carnea cruda a acestora.

Fara sa isi piarda entuziasmul in urma acestei intamplari, Amundsen se indreapta doar 6 ani mai tarziu, in 1903, catre Polul Nord, descoperind atunci Pasajul Nordic, puntea de legatura dintre Oceanul Atlantic si Oceanul Pacific, un deziderat care dura de peste patru secole, inca de pe vremea marilor exploratori medievali. Tot atunci, norvegianul intra in contact cu triburile de inuiti de la care invata tehnicile esentiale de supravietuire in conditii de frig extrem, tehnici care aveau sa se dovedeasca extrem de importante in calatoriile sale viitoare.

Anii 1910-1912, il gasesc pe Roald Amundesn intr-o cursa epica pentru cucerirea Polului Sud. Desi initial intentionase sa atinga Polul Nord, norvegianul afla dezamagit ca Frederick Cook si Robert Peary realizasera in 1908 si 1909 pasul catre cel mai nordic punct al Terrei. Indreptandu-si atentia catre Antarctica inca neexplorata, Amundsen iesea, de data aceasta victorios, doar experienta acumulata alaturi de inuiti facandu-l castigator in fata englezului Robert Falcon Scott, plecat spre Polul Sud in aceeasi perioada. Era 14 decembrie 1911.

Visul de a atinge si Polul Nord nu se stinsese insa si, dupa mai multe tentative esuate, Amundsen isi atinge obiectivul in 1926, la bordul zepelinului Norge. Cum toate cele trei expeditii care sustinusera ca atinsesera Polul au fost contestate (Frederick Cook in 1908, Ribert Peary in 1909 si Richard Byrd in 1926), putem avea in persoana lui Roald Amundsen pe omul care a atins in premiera ambii poli ai Pamantului.

Norvegianul a disparut in conditii misterioase la 18 iunie 1928, in timp ce incerca sa salveze membrii unui zepelin italian prabusit dupa intoarcerea de la Polul Nord. Corpul sau nu a fost gasit niciodata.

3. Alexander von Humboldt (1769 – 1859) 

Spirit enciclopedic, vesnic in cautarea noului, explorator cu vocatie de geniu, germanul Alexander von Humboldt a fost considerat de catre critici, pe buna dreptate, un demn urmas al anticului Aristotel. In fapt, intr-o Europa marcata de razboaiele napoleoniene, Humboldt a fost singurul om capabil sa eclipseze prin realizarile sale, chiar daca intr-un cu totul alt domeniu, personalitatea covarsitoare a lui Napoleon Bonaparte. Chiar si astazi, la 250 de ani de la moartea sa, Alexander von Humboldt este privit ca unul dintre cei mai mari oameni de stiinta care au existat vreodata.

Vocatia sa s-a manifestat cu precadere de-a lungul celor cinci ani (1799 –1804), in care a explorat o mare parte a Americii de Sud, a Mexicului, Cubei si a Statelor Unite ale Americii. Inarmat cu o rigoare tipic prusaca si cu o rabdare de fier, Humboldt a reusit sa adune si sa clasifice intr-un numar impresionant de volume, o parte importanta a florei, faunei, precum si a vestigiilor arheologice din Lumea Noua, intr-o maniera considerata astazi drept primul model stiintific in adevaratul sens al cuvantului. Tot el a fost cel care, in 1804, a realizat primul recensamant, chiar daca rudimentar, al nativilor amerindieni din sudul Americii de Nord, estimand numarul acestora la aproximativ 6 milioane.

Perioada cuprinsa intre 1811 – 1818, il gaseste pe Alexander von Humboldt in cea mai lunga dintre expeditiile sale, cea din Rusia, atunci cand strabate circa 15.500 de kilometri in incercarea de a afla cat mai multe date despre o tara inca necunoscuta multora dintre contemporanii sai. El aprecia corect pentru prima data dimensiunile platoului Central-Asiatic si, spre satisfactia guvernului rus, descoperea diamante in zona muntilor Urali. Von Humboldt s-a stins din viata la 6 mai 1859, la venerabila varsta de 89 de ani, lasand in urma sa una dintre cele mai ample si complete lucrari realizate vreodata in domeniul stiintelor naturale. Modelul urmat de el in clasificarea si catalogarea datelor obtinute in timpul expeditiilor s-a transfomat cu timpul in tiparul stiintific folosit in astfel de ocazii.

2. James Cook (1728 – 1779) 

Departe de a fi doar un soldat si un navigator incercat, capitanul James Cook poate fi caracterizat drept unul dintre primii exploratori europeni care au realizat lungi calatorii oceanice in scopuri pur stiintiice. De altfel, asa avea sa inceapa si prima sa mare aventura, o expeditie in Tahiti, acolo de unde ar fi urmat sa urmareasca conjuctia dintre Venus si Soare, eveniment de mare importanta pentru astronomii vremii, petrecut in 1769. Conform instructiunilor primite din partea Societatii Regale Britanice, Cook s-a indreptat apoi catre Noua Zeelanda, teritoriu descris pentru prima data de olandezul Abel Tasman in 1642. Cook a fost de altfel primul european care a realizat o cartografiere completa a Noii Zeelande, tot el fiind si cel care a identificat coasta estica a Australiei.

Nemultumit de realizarile sale din timpul primei expeditii, James Cook porneste in 1772 intr-o a doua calatorie, cu scopul de cartografia tarmurile Oceanului Atlantic, ocazie cu care identifica mai multe insule necunoscute pana atunci geografilor europeni, si ajunge pana aproape de Antarctica.

La doar un an de la intoarcere din 1775, Cook organizeaza si cea de treia expeditie, ocazie cu care descopera Hawaii si stabileste primul contact european cu nativii maori. Considerat initial un zeu de catre bastinasi, englezul intra in conflict cu acestia dupa ce incearca sa isi recupereze o barca furata, luand ostatici mai multi lideri hawaiieni. Deznodamantul este insa unul dramatic, James Cook fiind ucis de localnici intr-un atac furibund al acestora. Era 14 februarie 1779.

1. Fernando Magellan (1480 – 1521) 

Primul loc in topul celor mai mari exploratori ai tuturor timpurilor este ocupat de portughezul Fernando Magellan (Fernao de Magalhaes dupa numele sau real), omul care a reusit in premiera o circumnavigatie a Terrei si care descoperea drumul vestic catre Indii prin stramtoarea din sudul Americii Latine care astazi ii poarta numele.

Nascut intr-o familie de nobili portughezi scapatati, Magellan se inroleaza la numai 25 de ani in flota regala, participand activ la mai multe expeditii in India si Africa. In fapt, portughezul a fost unul dinte cei care a luptat pentru cucerirea estului Indiei si a peninsulei Malacca, inainte de a fi ranit si de se retrage in Portugalia. Dupa o serie de neintelegeri cu regele portughez, Manuel I, Magellan se refugiaza in Spania, marea rivala a tarii sale natale, acolo unde propune sa i se incredinteze conducerea unei expeditii prin care sa descoperea pasajul vestic catre atat de ravnitul Tinut al Mirodeniilor. Suprinzator, portughezul primeste un raspuns afirmativ si, la 10 august 1519, ridica ancora in fruntea unei flote formate din cinci nave (Trinidad, San Antonio, Conception, Victoria si Santiago). Nevoit sa evite navele trimise de catre Manuel I in urmarirea sa, precum si coasta estica a Braziliei, aflata sub dominatia portugheza, Fernando Magellan a navigat de-a lungul coastei Americii de Sud si, la 28 noiembrie 1519, reusea sa patrunda prin sudul Tarii de Foc in ceea ce el avea sa numeasca Mar Pacifico – Oceanul Pacific. Drumul vestic catre India fusese descoperit.

Navigand catre nord, portughezul ajungea dupa o calatorie extenuanta in Filipine, acolo unde, din nefericire, avea sa isi gaseasca sfarsitul, la 22 aprilie 1521, dupa ce incercase sa aplaneze conflictul dintre doua capetenii locale. La trei de la lansarea expeditiei, si dupa 69.800 de kilometri pe mare, o singura nava, Victoria, se intorcea in Spania. Din cei 270 de oameni care il urmasera pe Magellan in temerara sa incercare, doar 38 aveau sa mai ajunga acasa. Era 6 septembrie 1522, data la care Indiile isi pierdusera si ultimul secret.

sursa : Descopera.ro

Roald Amundsen

Roald Engelbregt Gravning Amundsen (n.16 iulie 1872 - d.18 iunie, 1928) a fost un explorator norvegian al zonelor polare. El a fost şeful expediţiei antarctice din 1911-1912 şi primul om care a ajuns la Polul Sud.

Biografie

Origine

Amundsen s-a născut într-o familie de căpitani şi proprietari de vase norvegiene. El a fost al cincilea copil al armatorului de vase Jens Amundsen şi al soţiei sale, Gustava Sahlquist. Tatăl său s-a îmbogăţit mai ales prin anii 1850 de pe urma comerţului cu sclavi făcut între China şi America Centrală. Fratele cel mai mare al lui Roald s-a născut în China (1866), părinţii întorcânduse în Norvegia şi cumpărând o casă în Hvidsten, care se află la 50 de km sud de Kristiania (azi Oslo). A devenit explorator inspirat fiind de expediţia în Groenlanda a lui Fridtjof Nansen. În anii următori, 1868 şi 1870, se vor naşte următorii doi fii, Gustav şi Leon. Roald se va naşte în anul 1872, numele lui de botez în dialectul nordic vechi înseamnând „vestitul”.

Tinereţea

După naşterea lui Roald, părinţii lui se mută la Kristiania într-o vilă mare, iar tatăl va lucra la Ministerul Comerţului. Deja de mic copil Roald se interesează pentru ştirile polare, fiind captivat de povestirile de călătorie a cercetătorului polar britanic John Franklin (1786 – 1847), care a murit încercând să descopere „pasajul maritim de nord”, care trecea prin Oceanul Arctic (arhipeleagul canadian) şi lega Atlanticul de Nord cu Pacificul. Prin interesul său deosebit pentru călătoriile polare, va neglija învăţatul în gimnaziul „Otto Andersen“. În anul 1886 moare tatăl său, care era plecat în Anglia. Mama lui va fi nevoită să preia toate sarcinile de întreţinere a familiei. Tânărul Roald nu este prea afectat de moartea tatălui, pentru că nu avuse contacte prea strânse cu el, el fiind plecat de acasă cu afaceri aproape tot timpul. Roald fiind preocupat tot mai mult de idea călătoriilor polare, începe să se antreneze în scopul unei astfel de expediţii, cea ce contribuie la faptul că primeşte în anul 1890 numai nota 4 la examenul de bacalaureat.

Studiu

Mama lui Roald priveşte cu neîncredere interesul fiului său pentru expediţiile polare, şi până la moarte căută să-şi convingă fiul să renunţe la călătorii spre poli. În pofida dorinţei mamei, Roald începe să se ocupe în timpul liber cu studiul intens al cărţilor care descriau călătorii polare neglijând studiul zoologiei, filozofiei şi limbilor franceze, germane şi latine, predate la “Universitatea regală Frederic” din Kristiania. Iniţial dorea să studieze medicina, lucru care însă n-a fost posibil din cauza rezultatelor sale slabe la învăţătură. La data de 9 septembrie 1893 moare mama, iar tânărul student Roald va părăsi băncile facultăţii şi va lucra între anii 1894 şi 1896 ca matroz pe diferite corăbii. În anul 1895 primeşte brevetul de cârmaci, cutreierând lumea şi urcându-se pe câţiva gheţari.

Călătorii

Roald Amundsen a fost primul care a străbătut Pasajul de Nord-Vest, din Insula Groenlanda până în Alaska, descoperind astfel calea maritimă care permite trecerea din Oceanul Atlantic în Oceanul Pacific, prin arhipelagul arctic Canadian.

Porneşte spre cucerirea Polului Sud, pe care îl atinge la 14 decembrie 1911, cu o lună înaintea exploratorului britanic Robert Falcon Scott. Dispare în regiunea Polului Nord, încercând să salveze echipajul dirijabilului „Italia”, condus de Umberto Nobile.

sursa: wikipedia

Proba 2

Adv team

Marea Neagra – un fost lac cu apa dulce ?

 

Marea Neagră a fost iniţial un lac enorm, cu apă dulce, se arată într-un studiu realizat de o echipă de geologi de la Institutul oceanografic Woods Hole din Cape Cod, Massachusetts.

Potrivit echipei conduse de geologul român, marea, la care are ieşire şi România, nu s-a format în urma „potopului lui Noe” (unele teorii controversate  formulate de americanul Willian Ryan susţineau că au avut loc inundaţii masive, care au modificat relieful şi au forţat unii dintre primii „fermieri” de pe planetă să părăsească zona, ceea ce ar explica povestea biblică a potopului), ci în urma unui eveniment total diferit.

„Nu a fost niciodată un potop. Am demonstrat că asta era imposibil”, a declarat Liviu Giosan pentru Discovery News. În schimb, în urmă cu aproximativ 9.500 de ani, din pricina încălzirii climei, a crescut semnificativ nivelul Mării Mediterane, care a pătruns în „lac” prin intermediul Mării Marmara. Dovezile fosile strânse de echipă demonstrează că a avut loc o tranziţie graduală acum 9.500 de ani de la speciile de apă dulce la cele de apă sărată. Studiul ar confirma astfel şi de ce Marea Neagră este mai puţin sărată decât toate mările din jur.

Cercetările pentru noul studiu nu au mai pornit de la studierea subsolului Mării Negre, ci de la cel al Deltei Dunării. Geologii au forat pur şi simplu la o adâncime de 42 de metri în Deltă (formată de sedimentele depuse de Dunăre înainte de a se vărsa în Marea Neagră). Mostrele prelevate de la acea adâncime datează de acum 10.000 de ani, ceea ce le-a permis cercetătorilor să descopere ce s-a întâmplat şi înainte, şi după „inundarea” lacului. De asemenea, studiul acestora a demonstrat că nu a fost vorba de un eveniment atât de violent precum un potop, ci de un fenomen de durată. „Cochiliile nu erau erodate, sparte sau mişcate”, a explicat Liviu Giosan.

Datând respectivele sedimente şi moluştele fosilizate, echipa lui Liviu Giosan a constatat că Marea Neagră avea, acum 10.000 de ani, un nivel cu 10 metri mai scăzut decât în prezent.