Misterele civilizaţiilor antice, descoperite din spaţiu

Angkorul, în prezent o regiune minată de bombe din Cambodgia, a fost odinioară cel mai mare oraş al lumii. În Asia de Sud-Est existau şi alte oraşe întinse decât cele cunoscute, cu densitate scăzută. Regatul asirian, vechi de 3.000 de ani, îngloba o reţea de suburbii de care nu se ştia până acum.

În ultima vreme începe să prindă avânt un grup în creştere de arheologi, ce folosesc radarul sau imagistica prin satelit pentru a dezveli misterele în care sunt învăluite civilizaţiile antice. Ei scotocesc de la înălţime fundul oceanelor, junglele dense şi oraşele îngropate, transformând arheologia clasică în ceea ce NASA a numit, în documentele de finanţare, “arheologie spaţială”.

Noul domeniu schimbă percepţia istoricilor asupra lumii antice şi duce la reconceptualizarea viziunii asupra peisajelor străvechi şi, în plus, poate oferi soluţii viabile pentru reorganizarea oraşelor mari.

Dacă nu ar fi un teren minat, Lingapura ar fi un loc numai bun de săpat. Această părticică a Cambodgiei de Nord-Vest a fost, pentru o parte a secolului al X-lea, capitala Angkorului, un oraş înfloritor şi extins, presărat cu case, canale de irigaţii şi mai mult de 1.000 de temple încoronate cu falusuri de piatră, denumite “lingam” în sanscrită.

Dar de când dictatorul Pol Pot şi khmerii roşii au împânzit Cambodgia cu milioane de mine explozive în anii ’70, ruinele de la Lingapura au rămas în mare parte neatinse. Damian Evans şi Bill Saturno nu sunt însă speriaţi de bombe şi examinează zona din vârful unui turn vechi de 1.000 de ani, pe cale de prăbuşire, din apropierea ruinelor.

Mai mult, în fiecare ianuarie, în timpul sezonului uscat al Cambodgiei, arheologii australieni zboară în căutare de noi indicii. La momentul de faţă, Proiectul Angkor include şi un paleobotanist, un specialist în datarea cu radiocarbon şi un pilot american, veteran al războiului din Vietnam.

În Cambodgia, arheologia spaţială a schimbat istoria unei civilizaţii. Damian Evans, de la Universitatea din Sydney, în vârstă de 32 de ani, a întocmit deja harta Angkorului de Nord, o altă zonă minată, din spatele unui monitor de computer din Australia, în încercarea de a afla motivul dispariţiei acestei civilizaţii. A folosit tehnologia radar şi imaginile transmise prin satelit pentru a schiţa vasta reţea de canale şi rezervoare, demonstrând că Angkorul a fost odinioară cel mai mare oraş al lumii, o metropolă de dimensiunea Los Angelesului de astăzi.

Evans a pus acum ochii pe Lingapura. Când oamenii construiesc o casă sau un templu ori pun pe picioare un teren, ei afectează plantele şi copacii din jur, fie intenţionat, prin fermierit, fie neintenţionat, prin îmbogăţirea solului cu resturi alimentare şi deşeuri organice. Tot acest proces creează rute vegetative ce pot dăinui secole de-a rândul, iar ţelul de acum al echipei de arheologi proptiţi în turn este descoperirea vegetaţiei speicifice doar Lingapurei.

Bill Saturno, expert în imagistică prin satelit ce îşi împarte timpul între Universitatea din Boston, jungla guatemaleză şi centrul spaţial Marshall al NASA, caută copaci neobişnuit de înalţi sau specii izolate. Dacă îşi va da seama ce trăsături corespund ocupaţiilor localnicilor din Lingapura, el poate procesa imagini prin satelit pentru a scoate la iveală rutele oraşului, lăsându-l apoi pe colegul său australian să identifice locurile ascunse, de la computerul său.

Tehnologiile folosite de cei doi specialişti nu pot fi însă combinate peste tot. Imaginile prin satelit sunt preţioase pentru regiuni umezi, precum deltele sau zonele puternic împădurite, pe când câmpiile fără copaci sau deşerturile cer tehnologia radar. În Angkorul de Nord, care nu este într-atât de împădurit precum Lingapura, Damian Evans foloseşte radarul cu apertură sintetică (SAR), un tip de radar rezistent la toate condiţiile de climă şi lansat din “burta” unui avion, ce poate aduna mult mai multă informaţie decât unul obişnuit. Dispozitivul înregistrează schimbările de nivel, variaţiile din umiditatea solului sau diferenţele de luminozitate, permiţându-le arheologilor să repereze canale antice şi movile ridicate de mâna omului.

Arheologia spaţială nu aduce un concept nou. Zburând deasupra Europei în timpul Primului Război Mondial, arheologii recruţi au observat multe tipare răsfirate printre recoltele de la sol. Mai târziu, excavările au arătat că ele sunt rămăşiţe ale unor aşezări îngropate. Cu toate acestea, arheologii au reuşit să dezgroape locuri invizibile ochiului liber doar în ultimele decenii şi doar o dată cu introducerea senzorilor ce iluminează suprafaţa Pământului din aer sau din spaţiu.

Acum, cercetătorii de la NASA, agenţie spaţială care a finanţat până acum, cu două milioane de dolari, şapte proiecte de arheologie spaţială din lume, sunt ocupaţi cu perfecţionarea tehnologiei SAR. Ultima versiune operaţională, Geosar, este cea mai elegantă de până acum, mai ales că încape perfect în carcasa unui avion Gulfstream. Arheologul Roland Fletcher, de la Universitatea din Sydney, pasionat de culturile preindustriale precum cele din Angkor, ar vrea să o încerce deasupra aşezărilor timpurii din Myanmar, Sri Lanka şi Vietnam, pentru a compara rezultatele cu cele din Angkor.

Fletcher spune că se adună tot mai multe dovezi în favoarea teoriei că în Asia de Sud-Est existau şi alte oraşe întinse, cu densitate scăzută. Întrebarea este dacă şi ele au dispărut în urma distrugerii mediului înconjurător prin construcţii masive, aşa cum se crede în cazul Angkor.

O dată la câteva luni, o nouă descoperire venită din ceruri zguduie lumea arheologiei. În Irak, Jason Ur de la Harvard a dezvelit canale de irigaţii ce arată că regatul asirian, vechi de 3.000 de ani, îngloba o reţea de suburbii de care nu se ştia până acum. În Easter Island, învăţaţii de la Universitatea din Hawaii şi de la California State University au expus rutele (demult misterioase) pe care polinezii îşi târau statuile. Iar în Guatemala, Saturno a dezgropat amplasamente mayaşe întinse şi împănate cu sute de clădiri.

Următoarea fază a acestor descoperiri ar putea avea implicaţii mai importante. Pe măsură ce urbanizarea duce la explozia cartierelor sărăcăcioase în Asia, Africa şi America Latină, experţii în dezvoltare se gândesc cum să ajusteze metropolele. În cadrul acestei dezbateri, Fletcher vede renaşterea aşezărilor cu look angkorian, convins că arheologia spaţială ar putea pune în lumină noi strategii de sustenabilitate sau măcar să arate ce nu funcţionează

sursa : Cotidianul