2012 Era Noastra

Mistere.Enigme. Civilizatii disparute.Organizatii secrete.Enigme romanesti.Piramidele.Misterele istoriei.Fenomene inexplicabile.Paranormal.Disparitii.Ipoteze.2012.Apocalipsa.

Legende si superstitii despre Craciun.



Crăciunul sau Naşterea Domnului este o sărbătoare creştină celebrată la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (după calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sărbători domneşti (praznice împărăteşti) ale Bisericilor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii. În anumite ţări unde creştinii sunt majoritari, e de asemenea sărbătoare legală, şi se prelungeşte în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun. De la debutul secolului al XX-lea, Crăciunul devine şi o sărbătoare laică, celebrată atât de către creştini cât şi de către cei necredincioşi, centrul de greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, „darurilor de la Moş Crăciun”.

Crăciunul în tradiţia românească

Peste tot unde există suflare românească cu simţământ creştin, Crăciunul este una din cele mai importante sărbători religioase, este sărbătoarea Naşterii Domnului, prilej de bucurie, pace şi linişte spirituală. Este o zi în care dăruim şi primim multă iubire şi căldură sufletească. Acest lucru se remarcă în entuziasmul cu care se fac pregătirile pentru Crăciun.

Credinţă şi legende populare privitoare la originea termenului:

 

Citeste tot articolul

AICI

Poate e mai simplu sa va abonati la Newsletter . Primiti zilnic un rezumat al ultimelor articole .CLICK AICI

septembrie 29, 2008 - Posted by | Legende. | , , , , , , , , , , , , , , ,

6 comentarii »

  1. fain atarww

    Comentariu de flisa | decembrie 9, 2009 | Răspunde

  2. PANA ACUM UN AN CAND MI-A MURIT BUNICA PE 29.12.07, AM CREZUT IN SARBATORILE ACESTEA DAR DE ATUNCI CEVA MA INTRISTEAZA CAND MA GANDESC CA BUNICA MEA A MURIT LA MINE IN BRATE FARA CA EU SA O POT AJUTA CU CEVA E F GREU SA MAI CREZI DUPA O ASA INTAMPLARE ODIHNEASCASE IN PACE SUFLETUL EI, NU UITATI BUNICII VOR FII MEREU BUNICI INDIFERENT DE CUM SUNT BUNI RAI EGOISTI EI RAMAN BUNICI

    Comentariu de LUCY | decembrie 16, 2008 | Răspunde

  3. eu iubesc sarbatoarea craciunului,pt. mine este cea mai importanta sarbatoare,desi am crescut,am alte idei si alte visuri si stiu ce e real pt mine mos craciun……… va ramane mereu in suflet.,

    Comentariu de mirela | decembrie 2, 2008 | Răspunde

  4. mos craciun exista.mereu o sa cred in el.eu il pup si va spun sa tineti pos si alte fapte bune,sa tineti min>mos craciun exista:*

    Comentariu de mirela | noiembrie 23, 2008 | Răspunde

  5. eu cred in mos craciun,si legendele lui.Mereu voi crede in el.il pup dulce.Niciodata nu o sa asc de gura mea ca nu cred in mos craciun

    Comentariu de elena | noiembrie 23, 2008 | Răspunde

  6. Aceasta legenda si superstiti de Craciun sunt adevarate . Dar cel mai bine e sa respectam sarbatoarea si sa postim in postul Craciunului cine poate

    Comentariu de nichitean alexandra | noiembrie 20, 2008 | Răspunde


Lasă un comentariu