Poporul Dropa – Extraterestrii din Tibet.
În 1938, Chi Pu Tei, profesor de arheologie la Universitatea din Beijing, a plecat cu studenţii săi într-o expediţie în munţii Bayan Kara-Ula, la frontiera dintre China şi Tibet. Grupul a cercetat o reţea de peşteri, despre care existau informaţii că au fost sculptate artificial, semănând mai mult cu un sistem complex de tuneluri şi depozite subterane. În interiorul peşterilor, studenţii au descoperit un şir ordonat de morminte, care conţineau schelete ciudate. Nici unul nu măsura mai mult de 1,20 metri. Oasele erau foarte subţiri, iar craniile disproporţionat de mari. O parte din membrii echipei au sugerat că ar fi vorba de rămăşiţele unei specii necunoscute de gorilă de munte. Replica profesorului Chi Pu Tei, „Cine a mai auzit ca maimuţele să se îngroape una pe alta?”, i-a redus însă pe toţi la tăcere. Cercetătorii au descoperit apoi că pereţii peşterilor erau acoperiţi de pictograme ale bolţii cereşti: imagini ale soarelui, lunii, pământului şi ale unor stele neidentificate, unite printr-o serie de linii punctiforme. Chiar înainte de plecare, echipa profesorului Chi a mai făcut o descoperire uluitoare. Studenţii au găsit, pe jumătate îngropat în pământ, un disc de piatră ciudat, care părea şlefuit de mâinile unor creaturi inteligente. Discul avea aproximativ 25 de centimetri diametru şi 2 centimetri grosime, iar în mijloc o gaură perfect circulară, de 2 centimetri. Pe suprafaţa pietrei se vedea un şanţ spiralat foarte fin, semănând mult cu un fel de înregistrare fonografică primitivă. La o privire mai atentă, cu lupa, şantul s-a dovedit a fi o linie continuă de hieroglife ciudate. Caracterele aproape microscopice erau într-o limbă necunoscută.
cum a stiut sa descifreze ce era scris pe discuri daca nu cunosteau dialectul?
Comentariu de Mihai | mai 21, 2010 |
Desigur despre acest caz a fost scris si de scriitorul Dan Apostol in cartea Deocamdata Enigme in 1980 si nu numai de el multi alti scriitori si cercetatori.
Intrun cuvant este real si idealizmul comunist ascunde adevarul asa cum sa ascun si la noi multe adevaruri pentru a nu sti poporul …..
Comentariu de belamadaras | februarie 4, 2010 |
In perioada 14-16 august se vor intampla multe fenomene inexplicabile in zona Bolboci-Pestera si mai ales pe platoul Bucegi (Piatra Arsa, Babele, Omu)!!! Fenomenele vor fi asociate sau influentate de “ploaia de stele” care va avea maximul in acele nopti. Noi vom fi prezenti acolo cu un grup de 20-30 persoane, interesate de ceea ce se va intampla. Nu ratati!!! Se poate ca aceste fenomene sa se intample odata la 10500 de ani. Fiti pregatiti pentru o noua cunoastere dar sa nu va speriati!
Comentariu de n1san | august 9, 2009 |
poate k este distructiva rasa umana…..dar totusi….unii cercetatori cred k vor sa afle adevarul…dak suntem singura planeta locuita din lume,univers,galaxie……..si eu sincer mi-as dori sa aflu toate misterele lumii,sa calatoresc in timp si-n spatiu….m-am documentat fff mult despre extraterestri,de pe internet,youtube,tv,carti etc.Alte detalii la id de messenger:betty_best_angel 😀 se you!bye-bye!
Comentariu de Beatrice | ianuarie 14, 2009 |
poate ca exista si ne supravegheaza .pt ca rasa umana este distructiva
Comentariu de dany | ianuarie 10, 2009 |
Oare a existat asa ceva in trecut ?:!Iar daca a existat de ce nu se mai stie nimic de acea civilizatie .
Comentariu de alex | ianuarie 10, 2009 |