EPOPEEA LUI GHILGAMEŞ -Primul reportaj din Cosmos.

Erich von Daniken susţine ca in Summer, unde a luat naştere epopeea lui Ghilgameş, traia acum 40.000 de ani un amestec de triburi primitive, „cînd deodata au aparut summerienii cu astronomia lor, cu cultura lor, cu tehnica lor”. De aceea, în aceste locuri a putut implanta scenariul obişnuit: extratereştrii au adunat ciţiva semibarbari de acolo şi le-au predat o parte din cunoştinţele lor. Apoi, von Daniken comenteaza în felul sau conţinutul unor fragmente din epopeea pastrata pe tabliţe de lut. Conţinutul celei de-a şaptea tabliţe este considerat de el un adevarat reportaj cosmonautic, autorul acestuia fiind prietenul lui Ghilgameş, Enkidu, care a zburat patru ore în ghearele de fier ale unui vultur. Erich von Daniken traduce dialogul dintre Enkidu şi vultur astfel:

„«El îmi spuse: „Uita-te în jos, spre Pamînt! Cum arata? Priveşte marea! Cum ţi se pare? Iar Pamîntul era ca un munte si marea ca o baltoaca. Si el îşi relua zborul în sus timp de patru ore şi-mi zise: „Uita-te in jos, spre Pamînt! Cum arata? Priveşte marea! Cum ţi se pare?” lar Pamîntul era cat o gradina şi marea ca apa care curge dintr-o gradina. Din nou îşi relua zborul si mai sus timp de alte patru ore şi-mi spuse iar: „Uita-te în jos, spre Pamînt! Cum arata? Priveşte marea! Cum ţi se pare?” lar Pamîntul arata ca o coleaşa şi marea cît o adapatoare.”

Legenda pretinde, aşadar, ca o fiinţa ar fi vazut cîndva globul pamîntesc de la mare înalţime! Descrierea e prea exacta pentru a putea fi produsul exclusiv al fanteziei! Cine ar fi putut sa ofere informaţii conform carora Pamîntul vazut «de sus» seamana cu o coleaşa, iar marea cu o adapatoare atîta timp cît nu exista nici o reprezentare a globului vazut «de sus»? Pentru ca, privit de la mare altitudine, Pamîntul se prezinta într-adevar ca un mozaic de uscat şi de ape.

Cînd aceeaşi tabliţa se refera la o uşa care vorbeşte asemenea unei fiinţe, fara a sta pe gînduri recunoaştem în straniul obiect un difuzor.”

In privinţa originii epopeii, Erich von Daniken noteaza:

„Este cumva posibil ca acţiunea epopeii nici sa nu se fi desfaşurat în Orientul antic, ci în regiunea Tiahuanaco? Este oare de neconceput ca urmaşi ai lui Ghilgameş sa fi venit din America de Sud, aducînd cu ei aceasta legenda? Un raspuns afirmativ ar putea explica refereririle la Poarta Soarelui şi la strabaterea marii şi totodata brusca apariţie a civilizaţiei summeriene, întrucît este binecunoscut faptul ca toate operele ulterioare create în Babilon îşi au originea în civilizaţia summeriana. Neîndoielnic, cultura superioara a Egiptului dispunea de biblioteci în care vechile secrete erau pastrate, invaţate, însuşite şi transcrise. Ne amintim ca Moise, care a crescut la curtea faraonului, a avut mai mult ca sigur acces la venerabilele incinte ale bibliotecilor. Insuşindu-şi uşor cunoştinţele tainuite, el a devenit un iniţiat, şi se presupune ca a scris personal cinci dintre carţile ce-i sînt atribuite, deşi a ramas pîna azi o enigma limba în care au putut fi scrise aceste texte…

Sa admitem deci ca epopeea lui Ghilgameş a ajuns din Summer, prin intermediul asirienilor şi babilonienilor, în Egipt. Aici ar fi descoperit-o şi adaptat-o scopurilor sale tînarul Moise. In aceasta ipoteza, versiunea originala a relatarii potopului nu ar fi cea din Biblie, ci aceea din textele summeriene…”

Este îndeobşte cunoscut ca arheologii au demonstrat cu multe decenii în urma ca în regiunea Mesopotamiei, în intervalul dintre anul 40.000 şi momentul în care „au aparut” summerienii, îşi desfaşurau o bogata activitate triburile de culegatori, de vînatori şi de agricultori (aici existînd unul dintre cele trei focare ale naşterii acestei îndeletniciri), catre sfîrşitul perioadei facîndu-şi apariţia civilizaţia urbana.

Oraşele Mesopotamiei erau conduse de preoţii din temple. Stapîneau întinse suprafeţe de teren agricol şi angajau agricultori, olari şi alţi meseriaşi. Aceştia le dadeau produsele lor, pe care apoi preoţii le ofereau celorialţi. Preoţii deţineau şi funcţii administrative si îşi luau o mare parte din întreaga producţie.

Ei au descoperit cea mai veche scriere pentru a putea conduce mai bine administrarea templelor. Mai întîi şi-au notat socotelile, iar mai tîrziu au trecut la notarea rugaciunilor, a poeziilor şi a legendelor.

Preoţii s-au bazat în exercitarea puterii lor pe credinţa oamenilor, care este în stare sa asigure ajutorul zeilor cu ocazia inundaţiilor, a strîngerii recoltei, a razboaielor şi în alte situaţii. Şi în mod normal, la rîndul lor zeii „cereau ajutor”, aşa ca acei conducatori aleşi pentru cazuri de razboi au devenit în final regi cu jurisdicţie permanenta în fiecare oraş. Regii traiau şi mureau în lux – mormintele lor din Uru conţineau caleşti instrumente muzicale, bijuterii scumpe, şi, împreuna cu ei, erau înmormîntaţi şi zeci de slujitori. Regii din unele oraşe duceau razboaie nu numai pentru asigurarea apei şi a cailor comerciale, dar adeseori luptau şi pentru acapararea de noi teritorii şi pentru profituri financiare, deoarece învinşii trebuiau sa plateasca lor si zeilor lor un impozit în marfuri si în sclavi. Aşa s-a ajuns ca unii regi sa alipeasca la oraşul lor şi alte oraşe, formînd state mai mari, pîna ce, în jurul anului 2300 î.d.Hr., întreaga Mesopotamie a ajuns sub comanda unui singur domnitor.

Vladimr Soulek, specialist în istoria Orientului antic menţioneaza:

„Cred ca am repeta nişte lucruri deja cunoscute daca am dori sa comentam mai detaliat concepţia lui von Darniken despre evoluţia Summerului. Subliniem numai ca trebuie sa urmarim cu atenţie evoluţia culturii summeriene de la începuturile ei modeste pîna la apogeul ei şi ca von Daniken confera summerienilor cunoştinţe şi creaţii la care au ajuns asirienii de mai tîrziu şi ca eronat a deplasat existenţa summerienilor în oraşele asiriene. Din aceasta cauza, vom supune unei analize mai atente Epopeea lui Ghilgameş, pe care von Daniken îşi bazeaza teoria sa.

In cea mai completa forma a ei – pe 12 tabliţe de lut – aceasta epopee ni s-a pastrat în biblioteca regelui asirian Assurbanipal din Ninive într-o versiune conceputa în secolul al VII-lea î.d.Hr. Primele texte au fost gasite laolalta cu multe altele cu ocazia sapaturilor facute in metropola asiriana înca la jumatatea secolului al XIX-lea şi treptat, apoi, şi în alte locuri. Toate dovedesc faptul ca fiecare legenda despre Ghilgameş era cunoscuta si raspîndita în tot spaţiul Orientului şi ca povestirile iniţial independente au fost mai tîrziu adunate într-o forma unitara – prima epopee eroica – şi ca aceasta creaţie a depaşit graniţele Mesopotamiei şi a ajuns şi la hitiţi şi la hurriţi, care le-au tradus în limbile lor.

Eroul principal este Ghilgameş, domnitorul oraşului summerian Uruk, şi care era, aşa cum aflam din text, doua treimi zeu şi o treime om. Contribuţia zeilor la naşterea lui este descrisa în amanunt în unele versiuni: frumuseţea i-a dat-o zeul soarelui, eroismul îl are de la zeul furtunii, iar statura sa uriaşa se datoreaza faptului ca mama lui Ghilganneş era, dupa tradiţia summeriana, zeiţa uruka Ninsun, în timp ce tatal era muritor – rege sau preot. Şi chiar daca raportul dintre parţile divine si cele lumeşti ale lui Ghilgameş sînt curioase, nu mai putina curiozitate stîrneşte întrebarea, cum vede von Daniken problema fecundarii dintre om şi zeu, adica a legaturii dintre om şi o fiinţa extraterestra. In mitologie exista o serie întreaga de exemple de stapîni sau de alte persoane cu o origine divina şi nici n-ar mai trebui sa zabovim prea mult asupra mitologiei vechi orientale. Unirea zeilor cu oamenii este un caz foarte frecvent în mitologie şi nici nu poate decurge altceva din ea decît efortul de a sublinia originea nobila a unor personaje legendare sau istorice, forţa lor divina, ca şi protejarea lor deosebita de care ar trebui sa se bucure.

Inca de la descoperirea primelor parţi din Epopeea lui Ghil-gameş a fost constatat faptul ca exista o anumita legatura cu tradiţia biblica, chiar daca nu este vorba de o legatura în privinţa sensului principal al acţiunii, aşa cum crede von Daniken. Inainte de toate exista o legatura foarte strînsa între episodul din tabliţa nr. 11 a Epopeii lui Ghilgameş, în care se descrie potopul lumii, şi relatarea biblica despre acelaşi eveniment, care în unele detalii coindde în mod izbitor cu versiunea asiriana. Exista o serie întreaga de pareri despre felul cum au ajuns aceste povestiri în Biblie, în orice caz este prea puţin probabil ca Moise sa fi preluat şi prelucrat acest episod în aşa fel încat el sa corespunda intenţiilor sale, direct din epopeea lui Ghilgameş, în timpul studiilor sale prin bibliotecile egiptene. Asta şi numai pentru bunul motiv ca şederea lui Moise în Egipt este problematica şi nedemonstrabila şi, în afara unor menţiuni în Biblie, nu cunoaştem aproape nimic despre el. Mai mult, prin critica de text s-a demonstrat fara tagada ca autorul celor cinci carţi atribuite lui Moise nu este o singura persoana şi ca aceasta opera este rezultatul unei munci de compilaţie şi a luat naştere dintr-o serie de izvoare care la o analiza critica atenta pot fi cercetate în continuare. Aceasta dovedeşte ca parerea lui von Daniken privind posibilitatea preluarii acestui episod este incorecta.

Principalul punct de sprijin al teoriei paleoastronauticii ar putea fi povestirile pe care von Daniken le numeşte «primul reportaj cosmonautio, pe care îl remarca în tabliţa nr. 7 din epopeea despre Ghilgameş. Potrivit parerii lui von Daniken, autorul acestui reportaj ar fi trebuit sa fie prietenul lui Ghilgameş, Enkidu, şi principalul erou al întîmplarii, deoarece a zburat patru ore în ghearele de fier ale vulturului.

Aceasta povestire nu este însa o parte componenta a epopeii despre Ghilgameş, ci este un mic fragment din mitul care-l glorifica pe regele Etana. Aceasta compoziţie s-a pastrat în cîteva versiuni diferite, provenind din perioade diferite: din perioada vechiului Babilon (prima jumatate a celui de-al doilea mileniu î.d.Hr.) şi din biblioteca lui Assurbanipal din prima jumatate a primului mileniu î.d.Hr. Eroul povestirii nu este prietenul lui Ghilgameş, Enkidu, ci stapînul oraşului Kişe, Etana.

In aceasta povestire, Etana era torturat de sterilitatea casniciei sale şi de aceea a pornit-o catre zei, pentru a obţine de la aceştia planta fertilitaţii. Prietenul sau – vulturul -, care l-a salvat pe Etana de la moartea prin înfometare şi sete, s-a straduit sa-i faciliteze drumul spre cer.

Nu ni s-a pastrat întreaga legenda, s-au pastrat numai cîteva fragmente, iar sensul unora dintre ele poate fi descifrat numai în comparaţie cu celelalte. Deoarece von Daniken acorda o importanta deosebita acelei parţi în care se face descrierea zborului lui Etana pe vultur, o vom prezenta într-o traducere ad litteram. Traducerea moderna data de von Daniken este mult mal accesibila cititorului de astazi decît traducerea ad litteram a textului neoasirian. Traducerea exacta a ceea ce s-a pastrat pîna acum speram sa permita cititorului sa aprecieze cîte elemente ale propriei imaginaţii a introdus von Daniken prin interpretarea pe care a dat-o acestor fragmente si in ce masura traducerea lui, sau mai degraba expunerea lui, poate fi luata în consideraţie. Apoi, singur cititorul poate aprecia daca din aceasta traducere poate trage concluzii corecte şi secioase.

Vom pastra şi succesiunea grafica a fiecarui ritm, aşa cum apar ele în originalul asirian, iar în parantezele rotunde notam acele parţi din text care au fost rupte din tabliţa şi a trebuit sa le adaugam prin deducţie. In parantezele drepte am introdus acele cuvinte care trebuiau introduse în traducerea noastra din raţiuni stilistice:

Vulturul lui Etana (îi spune):

«Prietenul meu, splendid (…),

vino, te înalţ spre ceruri (…),

pune-ţi (pieptul tau) pe pieptul meu,

pe penele aripilor mele pune-ţi (palmele tale),

(braţele tale) aşaza-le pe margini!»

Şi-a pus (pieptul sau) pe pieptul lui,

pe penele aripilor lui şi-a pus pal(mele sale),

braţele (sale)le-a lasat pe margini.

S-a lasat cu toata greutatea. (and) (pe el) l-a înalţat cu o mila,

vulturul îi spune lui Etana:

«Priveşte, prietene al meu, cum a(rata) pamîntul,

priveşte marea, cer(ceteaza) ţarmurile ei»

«Pamîntul s-a micşorat într-un munte, marea s-a pre-schimbat în apa (…)»

[Cînd] (l- a) mai urcat cu o mila,

vulturul îi spu(ne) lui Etana:

«Priveşte, prietene al meu, cum arata pamantul!» «Pamîntul (…)»

[and] l-a mai urcat cu înca o mila vulturul

îi spu(ne) lui Etana:

«Priveşte, prietene al meu, cum ar(ata) pamîntul!»

«Marea s-a preschimbat într-un şanţ de gradi(na)»

Cînd au coborît în cerul lui A(na)

au trecut prin poarta lui Ana, Enil şi Eo.

Vulturul [si] E(tana împre)una s-au închi(nat).

Etana şi vulturul nu au prea avut succes la zeul suprem Ana deoarece şi-au continuat zborul catre urmatoarea treapta a cerului, la zeiţa Iştar. Din pacate, textul acestei relatari este destul de deteriorat, aşa ca nu am putut reconstitui toate elementele. Textul suna astfel:

«Vino, prietene al meu (…)…

(aşaza-ţi braţele tale) pe margini,

pe penele aripilor mele (aşaza-ţi palmele tale)!»

Şi-a pus (braţele sale) pe margini,

pe penele aripilor (şi-a aşezat palmele).

Cînd] (l-a înalţat) pîna la o mila:

«Prietene al meu priveşte, cum (arata) pamîntul!»

«Pamînteşti (…) au ascuns [?] (…)

iar largul marii e ca un ţarc pentru animale.»

[Cînd] (l-a înalţat) pîna la a doua mila:

«Prietene al meu, priveşte, cum (arata) pamînt(ul)!» «Pamîntul s-a transformat într-un rasad (..) iar largul marii e ca o copaie.» [Cînd] (l-a înalţat) la a treia mila:

«Prietene al meu, priveşte cum pamîntul… (…)!» «Pamîntul l-am vazut ca (…) iar largul marii nu mi-a saturat (ochii mei). Prietene al meu, nu cobor în ceruri, îndreapta-ti paşii tai.

(…)» Prima mila s-a prabuşi(t) Vulturul cadea o data cu (ele).

Din micile fragmente ale textului urmator se poate banui doar ca vulturul şi Etana s-au prabuşit spre pamînt şi nu şi-au mai putut continua zborul în cautarea plantei fertilitaţii şi ca Etana a supravieţuit acestei catastrofe. E cunoscut faptul ca Etana a fost mai tîrziu binecuvîntat cu un fiu, care a jucat un rol important în istoria Mesopotamiei.

Traducerea exacta arata ca aceasta descriere a zborului spre cer nu poate fi considerata ca «foarte obiectiva», ci mai degraba poate fi un simplu produs al fanteziei. In plus, aici lipsesc orice elemente pentru constatarile lui von Daniken:

«Cine ar putea descrie pamîntul ca pe o coleaşa.»

Din textul pastrat se poate deduce probabil ca locuitorii stravechii Mesopotamii cunoşteau foarte bine legile perspectivei si ca îşi dadeau seama ca imaginea obiectelor se micşoreaza o data cu creşterea distanţei, pîna dispare complet. Aceasta experienţa au putut-o obţine şi din observaţiile orizontale – regiunea plata din sudul Mesopotamiei le putea oferi ocazii suficiente. In regiunile montane o asemenea observatie putea fi verificata si în sens vertical, la fel ca şi de la înalţimea templelor lor, de la altitudinea aşa numitelor «turnuri babiloniene».

Raspunsul la întrebarea pîna la ce înalţime a ajuns vulturul conform acestui mit, avîndu-l în spinare pe Etana, nu este deloc simplu. Nu este uşor sa determinam distanţa absoluta care este menţionata în text. Cuvîntul pe care l-am utilizat în traducerea noastra – «mila» – corespunde în limba babiloniana termenului de birum şi înseamna înainte de toate o unitate de timp şi anume a douasprezecea parte dintr-o zi, deci dupa modalitatea noastra de numarare ar corespunde noţiunii de doua ore. Acest termen este utilizat şi ca unitate de masura a distanţei, care ar corespunde unei departari de 10 km. In legenda se face descrierea zborului vulturului pîna la înalţimea de 6 birum-i, deci pîna la o înalţime de 60 km. Aceasta socoteala pare ciudata, avînd în vedere cele relatate de Etana în anumite faze ale zborului sau.

Tot ce se poate ca observaţiile descrise sa fie legate de reprezentarile pe care le aveau locuitorii stravechii Mesopotamii privind organizarea universului. Conform parerii lor, Pamîntul lor avea forma unui disc, din centrul caruia se înalţa continentul – cu partea bombata înspre cer. Acestei reprezentari i-ar putea apoi corespunde «observaţia» lui Etana dupa parcurgerea primei mile din calatorie, atunci cînd pamîntul (adica continentul) i se parea a avea forma unui munte şi poate dupa parcurgerea celei de-a cincea mile, cînd i s-a parut ca pamîntul are marimea unei brazde. In închipuirea locuitorilor Mesopotamiei, continentul plutea pe un ocean, care îl înconjura din toate parţile. Şi oceanul era marginit la rîndul sau, şi de aceea distanţele succesive puteau oferi ima-ginea unui şanţ de gradina (dupa cea de-a treia mila), adica un şanţ plin cu apa, împrejurul caruia se întindeau gradini, dupa care aceste gradini s-au micşorat devenind un ţarc pentru animale (dupa cea de-a patra mila), ca sa se micşoreze pîna la forma unei copai rotunde (dupa cea de-a cincea mila), ca în final sa dispara complet din vedere (dupa cea de-a şasea mila).

0 parte inseparabila a acestor reprezentari privind organizarea universului o constituie concepţia despre forma şi structura cerului. Cerul are forma unei emisfere, care acopera atît pamîntul, cat şi apa care îl înconjoara, şi se împarte în cîteva sectoare. In fiecare din ele domneşte cate o alta divinitate şi numarul acestor sfere cereşti, în care domnesc divinitaţile, se schimba în funcţie de evoluţia concepţiilor teologice.

Si în mitul mai sus menţionat se reflecta aceste conceptii, în sensul ca Etana ajunge mai întîi la zeul Ana, apoi ajunge pe o alta treapta cereasca, unde domnea zeiţa Iştar.

Se dovedeşte prin aceasta ca legenda despre Etana reflecta concepţiile precise ale locuitorilor de atunci ai Mesopotamiei privind organizarea universului. Aceste concepţii se reflecta nu numai in mitul despre Etana dar şi în alte monumente literare. Ele apar şi în Epopeea lui Ghilgameş, unde acest erou ajunge (conform textului din tabliţa nr. 9) în masivul Maşu, unde între doua lanţuri muntoase apune zilnic soarele, pentru ca a doua zi sa o porneasca spre Rasarit din acelaşi loc. Zeul Soarelui, conform concepţiilor babiloniene, deschide dimineaţa poarta, lar seara intra pe o poarta larga spre Apus, în mijlocul cerului. In timpul nopţii ramîne apoi în spatele bolţii cereşti. Faptul ca în textele mitologice ale stravechii Mesopotamii apar menţiuni despre Poarta Soarelui, respectiv despre Poarta Cerurilor, nu constituie un motiv pentru a se face o legatura cu Poarta Soarelui de la Tiwanaku.

Cu explicaţiile lui von Daniken privind vechile concepţii mitologice s-ar putea duce o polemica şi în alta parte. Daca von Daniken admite, în fragmentul în care uşa vorbeşte cu glas omenesc, existenţa unui difuzor, fara sa stea prea mult pe gînduri, atunci ar fi logic ca sa ne explice ce fel de inovaţie tehnica utilizau animalele, care adeseori vorbeau cu glas omenesc. Iar daca pe vechile rulouri cu peceţi apar ilustraţii cu simbolul discului solar înaripat, pe care îl interpreteaza drept o maşina zburatoare, servind ca dovada pentru existenţa corpurilor zburatoare, atunci, în aceeaşi masura, am putea cere explicaţii referitoare la semnificaţia simbolurilor de pe aceleaşi peceţi, reprezentînd mamifere înaripate şi pasari cu cap de om sau cap de leu.

sursa : shaman70.ablog.ro