Burebista, primul rege dac.

NE-AM MUTAT !

Gasiti toate articolele publicate aici, precum si toate comentariile care au fost lasate aici, la noua noastra adresa.

Nu mai postati comentarii in acest blog, intrati pe http://www.2012en.ro si comentati acolo, in continuarea vechilor voastre comentarii. Nu s-a pierdut nimic, s-a transferat intrega baza de date. Continuati sa ne urmariti.

www.2012en.ro

Întemeierea statului dac

de la Wikipedia

Dacia în timpul lui Burebista

În prima jumătate a secolului I î.Hr. dezvoltarea societăţii dacice, întărirea aristocraţiei tribale militare şi transformarea ei în clasă politică au determinat trecerea la organizarea de tip statal. Burebista, care îşi începe domnia în anul 82 î.Hr. Conform istoricului Iordanes, Burebista a moştenit o puternică uniune tribală, care s-a transformat în stat odată cu supunerea treptată a tuturor triburilor şi uniunilor de triburi geto-dace către autoritatea centrală. La acest proces de unificare nu au contribuit numai factori interni (aristocraţia tribală şi masa războinică, puterea şi iscusinţa lui Burebista), ci şi cei externi (creşterea ameninţărilor celţilor şi romanilor). Unificarea triburilor geto-dace s-a realizat pe 2 căi: pe cale paşnică, când şefii de trib acceptă supunerea faţă de Burebista de bună voie, şi pe cale războinică, când se doreşte păstrarea puterii tribale de către unii conducători locali (cetatea Tyras a fost arsă din temelii). Desigur, creşterea puterii militare a lui Burebista a determinat supunerea de bunăvoie a multor uniuni tribale geto-dacice. Strabon scria că, ascultându-l pe Deceneu, geto-dacii „s-au lăsat înduplecaţi să taie viţa de vie şi să trăiască fără vin„. Unificarea triburilor geto-dacice se termină pe la 60 î.Hr.-59 î.Hr, când Burebista începe campania împotriva celţilor. În munţii Orăştiei va fi centrul statului dac format de Burebista. Aici el formează cetăţi de piatră, cele mai importante fiind: Costeşti, Blidaru, Capalna si Sarmisegetuza, ultima transformată, până la urmă, chiar în capitală a regatului.

Luptele cu celţii

Pericolul cel mai apropiat de centrul statului lui Burebista era reprezentat de celţi. În anul 60 î.Hr. sau 59 î.Hr. porneşte o campanie fulgerătoare împotriva boilor, tauriscilor şi anarţilor, pe care-i distruge. Rezultatul a fost o masivă migraţie a celţilor spre vest. În teritoriile cucerite au apărut aşezări geto-dace. În aceeaşi campanie au fost zdrobiţi probabil şi scordiscii de la gura Tisei. Hotarele Daciei s-au extins astfel până la confluenţa râului Moravacu Dunărea Mijlocie.

Cucerirea litoralului Mării Negre

După campania împotriva celţilor, Burebista a acordat mare atenţie zonei istro-pontice, unde primejdia romană era în creştere. În anii 73 î.Hr.-72 î.Hr. cetăţile greceşti pontice sunt cucerite de generalul roman Terentius Varro Lucullus. Cetăţile se răscoală împotriva guvernatorului Antonius Hybrida. Hybrida a organizat o expediţie, dar a fost înfrânt de greci, aliaţi cu bastarnii şi geţii. Burebista hotărăşte apoi să supuna cetăţile de pe litoralul Pontului Euxin (Marea Neagră). În 55 î.Hr. cucereşte oraşul grecesc Olbia de la gurile Bugului, apoi Tyras. Au urmat apoiHistria, Tomis, Mesembria. Întregul litoral pontic şi teritoriul până la munţii Haemus (Balcani) se afla sub stăpânirea lui Burebista. De aici, Burebista a organizat expediţii până în Macedoniaşi Illiria. Devine astfel „cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia„, cum îl numeşte o inscripţie greacă contemporană.

Relaţiile cu Roma

Cuceririle istro-pontice ale lui Burebista au pus statul dac în conflict cu Roma. Aceasta n-a intervenit însă imediat din cauza situaţiei interne, care culminase cu războiul civil dintre Cezar şiPompei (49 î.Hr.). În primăvara anului 48 î.Hr, când luptele dintre Cezar şi Pompei se dădeau în peninsula Balcanică, Burebista l-a trimis pe Acornion ca delegat cu o misiune pe lângă Pompei. În schimbul ajutorului militar, Pompei recunoştea vastele hotare ale Daciei. Acesta este însă înfrânt la Pharsalos şi se refugiază în Egipt, unde este ucis. După această victorie Cezar plănuia o campanie împotriva Daciei. Îşi concentrase în anul 44 î.Hr. o mare armată pe malul de est al Mării Adriaticei. Este însă asasinat în acelaşi an.

Moartea lui Burebista şi destrămarea statului dac

În acelaşi an în care Cezar este asasinat (44 î.Hr.), Burebista este şi el înlăturat şi ucis de aristocraţia nemulţumită de creşterea puterii acestuia. Moartea lui Burebista a provocat mari transformări şi tulburări. Regatul dac se destramă în 4, mai apoi în 5 state. Centrul din Transilvania va fi condus după moartea lui Burebista de marele preot Deceneu. Moartea lui Burebista a avut drept efect destrămarea regatului său, ale cărui limite fuseseră: în Nord: Carpaţii Păduroşi, în Est: Pontul Euxin, în Sud: munţii Haemus, în Vest: confluenţa râului Morava cu Dunărea Mijlocie. După moartea lui Burebista continuitatea vieţii politice se menţine în Sud-Vestul Transilvaniei, în zona fortificată a Sarmisegetuzei. Puterea în stat a fost preluată de Deceneu. Acesta era rege, mare preot şi judecător suprem. Sub Deceneu, statul dac are un caracter teocratic (religios).

UN ALT PUNCT DE VEDERE

de la Zamolxis.ro

BUREBISTA, cel mai mare dintre Regii TRACIEI, s-a născut cam pe la începutul secolului I B.C., la mai mult de 2000-3000 de ani de la prăbuşirea MARELUI IMPERIU PELASGIC, atunci când lumea antică era dominată de Imperiul Roman. Burebista îşi propune şi realizează reunificarea populaţiei tracice, în care rolul limbii şi religiei comune păgâne au constituit un mijloc puternic de neîntreruptă legătură a unităţii şi frăţiei între toate pâlcurile neamului nostru, fărâmiţat până la EL; Burebista a unit neamurile într-o împărăţie respectată aici în CENTRUL şi RASARITUL EUROPEI, întinzându-şi hotarele de la pădurea Hercinica (Moravia de azi) până la Bug şi din Carpaţii Nordici până la Sud de Balcic (Dionysopolis).

Numele adevărat al lui Burebista s-a pierdut undeva prin veacuri, dar inteligenţa, puterea şi vitejia lui în luptă avea să-i aducă meritatul nume de BU-ERE-BU-IST-AS (Care-era-care-este-nu) înseamnă „Nemaipomenitul”, „Cum nu a mai fost şi nu mai este”. Monede descoperite din vremea lui, în Transilvania, ni-l înfăţişează pe acest rege al regilor cu două capete, simbolizând trecutul şi prezentul. Inscripţiile de pe monede sunt în limba tracică „latină vulgară”, SARMIS VASIL, Cel Mai Mare Rege.
Numele soţiei lui ZINA, împărăteasa şi marea preoteasă a tracilor s-a găsit tot pe două monede din Transilvania. Alt nume al lui, cu înţelesul de stăpân absolut al tracilor „PAVEL-TER”. Sfătuitorul lui Marele Preot Deceneu i-a instruit pe traci să trăiască potrivit cu legile Naturii cunoscut până azi ca „Legile Belagines”. Se pare că în timpul lui Burebista s-a decis ca anul I să fie anul când s-au născut cei doi Zamolxis, 713 BC, iar anul reformelor politice-religioase 666 apare pe tot felul de inscripţii de pe tot teritoriul pelasgic, ca „SSS” (6,6,6) sau „CCC” (C-grecesc) ori „VIVIVI” (6-latin).
Si nu pot să nu amintesc şi rugăciunea unei femei gete, Zamolxiene, găsită pe o placă de marmură la Tomis, conţinând şi un … ACROSTIH… dovedind încă o dată marele rafinament atins de geto-daci. (după A. Bucurescu)

 

AYRELIA BENERIA SYM FORO SYN DIO SYN ZE SASE TRI KAI TETHI GATRI AYRIS NONAM NIASCHARIAN

STRĂLUCITOARE CURATĂ MĂREAŢĂ DOAMNĂ SUNT CREDINCIOASĂ SUNT CU TREI DE ŞASE DAR ATÂT TE ROG CÂNDVA SĂ MĂ AJUŢI SĂ RENASC

Dar citind doar primele litere apare „ABT SSS KAN”: „Cu 666, de ani” acesta fiind semnul la care se închinau cei întorşi la adevărata religie, semn ce se purta pe mâna dreaptă sau pe frunte.

Reşedinţa iniţială a regelui (Argedava sau Sargedava) este localizată pe undeva pe la Costeşti (dealurile Orăştiei). Principalul ajutor al regelui trac de atunci era DECENEU, marele preot care, după ce a fost pentru o perioadă de timp în Egipt, iniţiindu-i pe preoţii egipteni în tainele sacerdotale pelasgice, revine în Geţia (Gotia – după povestirea istoricului ostrogot Iordanes), devenind şeful suprem al spiritualităţii tracice, reuşind împreună cu Burebista să-i unească pe traci atât militar, cât şi spiritual. Burebista îşi îndeamnă supuşii la „abstinenţă, sobrietate şi ascultare de porunci”, noul mod de viaţă fiind propagat dintr-un centru spiritual, numit de Straborn „Muntele Sfânt”, Legendarul KAGAION care, după Adrian Bucurescu din „Dacia Secretă”, ar fi undeva în munţii Bucegi, lângă „Sfinxul Românesc”, deoarece KOG-A-ION însemna şi „Capul Magnificului”; cu toate astea, azi, mulţi arheologi localizează legendarul Kagaion undeva pe Dealul Grădiştei (1200m altitudine) în Masivul Sureanu, la Sarmizegetusa Regia (Grădiştea Muscelului) aflându-se şi unul din sanctuarele patrulatere. Să fie oare acesta locaşul unde preoţii lui Zamolxis, Zeul sub-pământean, ofereau credincioşilor acea nemurire completă, atât a sufletului, cât şi a trupului, unde ucenicii („recruţii”) cântau: „Sfânt e Domnul Nopţii”?

La sudul Dunării proconsulul provinciei Machedonia, generalul Varro Lucullus, în cadrul celui de-al doilea „război Mithridatic” (74-72 B.C.), ocupă oraşele greceşti vest-pontice, de la Apollonia până la Delta Dunării, încheind un tratat între romani şi alte cetăţi vecine, cu avantaje şi obligaţii pentru ambele părţi. Această tutelă mascată îi nemulţumeşte pe locuitorii oraşelor greceşti, care trimit o solie la Burebista să-i ajute. Oastea proconsulului Macedoniei, a generalului Antonius Hybrida este învinsă lângă Histria; Burebista supune pe cale paşnică oraşele: Tomis (Constanta de azi), Calatis (Mangalia), Dionysopolis (Balcic) şi Apollonia. Pe calea războiului sunt integrate cetăţile: Aliobrix (Cartal, sudul Basarabiei, ocupat azi de ruşi, sub numele de Orlovka), Tyras (Tiraspolul de azi, ocupat tot de ruşi, unde Ilie Ilaşcu, un adevărat erou naţional, este ţinut prizonier!), Odessas (Odesa, azi oraş ucrainean ce are în centrul lui cel mai romantic cartier, cartierul… „Moldoveanca”!).

Burebista îşi începe organizarea puterii monarhice cu caracter militar prin activităţi administrative cum ar fi: recrutarea de oameni însărcinaţi cu administrarea agriculturii, strângerea dărilor, supravegherea muncilor obşteşti obligatorii, făcând posibilă realizarea sistemului de fortificaţii în Dacia (nucleul din Munţii Sureanu întins pe o suprafaţă de 200 km pătraţi). Incinta militară din centrul religios are o suprafaţă de 3 hectare, cu ziduri de piatră ecarisată (blocuri de calcar fasonate) care fac din Sarmisegetusa dacică un unicat în Europa; Zidul Dacic (Murus Dacicus) este format din cetăţi construite din blocuri de calcar; a construit şi cetăţi de piatră nefasonate, legate cu lut, ca cele de la Piatra Neamţ (Piscul Bâtca Doamnei şi colina Cozla), Cetăţeni (Jud. Argeş), Covasna-Valea Zânelor sau Sighişoara. Armata lui număra, la vreme de război, mai mult de 200.000 de oameni, făcându-l de temut. Burebista ducea şi o politică externă activă, intervenind chiar şi în cadrul conflictului deschis dintre cei doi rivali ai Romei (respectiv Cezar şi Pompei) în anul 48 B.C. În legătură cu aceasta, o inscripţie recent descoperita la Balcic (anticul Dyonisopolis) citează numele lui Acronion, un mesager personal trimis de Burebista la generalul Pompei pentru a-i sugera ipoteza unei alianţe cu ultimul. Vor mai trece cam 3-4 ani până când Cezar, după ce-l va învinge decisiv pe Pompei lângă Farsalla, pentru a se răzbuna pe fostul aliat al inamicului sau şi ca rezultat, să trimită numeroase legiuni cu „misiuni de pedepsire” către graniţele regelui geto-dacilor. Oricum, la scurt timp înainte de a începe lupta decisivă cu regele trac, pe 15 martie 44 B.C., Cezar a fost asasinat în senat de noii săi adversari politici secreţi şi la scurt timp şi Burebista va muri în circumstanţe asemănătoare. Doi dintre cei mai străluciţi militari ai lumii antice au dispărut astfel, aproape simultan, istoria conferindu-le astfel destine similare.

Marele preot DECENEU a fost ulterior numit succesor al regelui defunct. Azi e dificil să apreciem în întregime cunoştinţele sale ştiinţifice extrem de vaste. Numeroase inscripţii în piatră sugerează noţiuni de matematică cum ar fi triunghiul lui Pitagora, aşa-numitul „număr perfect” 6 sau „numărul cosmic” 36; informaţii de astronomie despre „pentagonul planetar” (acesta fiind: Saturn, Jupiter, Marte, Venus şi Mercur); poziţia soarelui la echinoxii şi solstiţii; poziţia Lunii la cele patru faze ale sale şi calendarul dacic (unde un an de 360 de zile alterna cu unul de 365 de zile). Ultimul este confirmat de scena pictată pe o cupă de fructe descoperită la Bâtca Doamnei, ca şi pe o lampă de lut ars găsită pe lângă Barboşi-Galţi. O tabletă descoperită la Dumbrava (judeţul Iaşi) confirmă înţelegerea de către Marele Preot a celor 4 anotimpuri şi 12 semne zodiacale într-o manieră ce aminteşte de zodiacele vechi chinezeşti sau maiaşe.

În contextul celor prezentate, cum putem crede că aşa o societate evoluată şi puternică şi-ar fi putut uita limba naţională, costumele tradiţionale şi obiceiurile adânc înrădăcinate în mai puţin de două secole de asuprire romană, aşa cum unii „istorici” (sunt ei oare ai noştri?) caută să ne înveţe?! Cum este posibil ca, în timp ce doar 14% din teritoriul dacic fiind cucerit şi ocupat de nesătulul imperiu Roman (constând aproape numai din trupe de mercenari analfabeţi, care de-abia puteau închega două vorbe în latina) aceştia să ne înveţe pe noi o limbă pe care ei înşişi nu o vorbeau cum trebuie? Oricum, se argumentează că ei ne-au învăţat latina şi mai mult, ne-au făcut să ne uitam dialectul nostru matern până la limita la care doar vreo 7-8 cuvinte au mai rămas în limba noastră română contemporană!

Tracii ar fi putut fi, în ceea ce ne priveşte, oameni inteligenţi, dar, vă rog, lăsaţi-o baltă, domnilor „istorici”, pentru că este absurd să şi gândim că strămoşii noştri, trăind liberi şi fericiţi pe restul de 86% din teritoriile trace, să înceapă subit un maraton prin văi şi defileuri, păduri şi mlaştini către teritoriile (mult mai mici) dominate de opresori, hotărâţi să înveţe o limbă mai la modă! Însăşi gândul este absurd. Colegii Dumneavoastră de peste Prut (nu mai puţin „lingvişti şi istorici de renume mondial” decât Domniile voastre) propovăduiesc fără încetare majorităţii române din Basarabia despre limba „lor” ca fiind numită „moldovenească”, cu rădăcini slave „clare” sau despre propria „lor” istorie ca fiind aşa de diferită de a noastră?!

PODUL DE PIATRĂ DE PESTE DUNĂRE
Podul de piatră de peste Dunăre a fost una din minunile antichităţii pe care romanii ni-l prezintă ca fiind o realizare a lui Apollodor din Damasc, idee preluată şi de unii dintre „istoricii noştri”. Există unii care nu i-au crezut, cum a fost domnul C. Iordache (Stiinţa… cultura… documente din Renaşterea Daciei – Noiembrie 1992).

Este ilogic ca o armată care posedă teritoriul doar de pe un mal al fluviului Dunărea (Istrul) să reuşească construirea unui pod de piatră, al cărui al doilea capăt se afla pe teritoriul inamic. Astăzi, cu toată tehnica modernă de care dispunem, un pod de piatră peste Dunăre se poate construi într-o perioadă de aproximativ 5-7 ani… ori „istoricii” susţin că Traian l-a construit la începutul celui de al doilea război cu dacii în doi ani ?!… Domnilor „istorici”, credeţi cumva în minuni ori magie? Considerăm imposibilă construirea într-o perioadă atât de scurtă, de numai doi ani, a unui pod de piatră peste Dunăre, în special când Traian se găsea în plină campanie militară, contraatacurile lui Decebal provocând mari pierderi invadatorilor romani. Este ciudat că nici un itinerar antic şi nici un text epigrafic nu ne vorbesc de „podul lui Traian” şi nu a fost găsit niciodată vreun text care să vorbească de tehnica construcţiei lui.

Deoarece „Comentariile ” De Bello Dacico ” ale lui Traian sunt pierdute pe undeva, prin podurile ori beciurile unor biblioteci sau arhive române, astăzi avem la dispoziţie numai COLUMNA lui TRAIAN, unde se vede clar că în anul 101 A.D., romanii treceau Dunărea pe un pod de vase. De ce oare, mândrul arhitect Apollodor din Damasc, căruia i se atribuie construcţia podului şi a Columnei lui Traian, a uitat să imortalizeze pe Columnă o asemenea mare realizare – un pod de piatră peste Dunăre care era chiar opera sa ?!

Oare nu este mult mai verosimil ca podul de peste Dunăre să fi fost construit de poporul care stăpânea ambele maluri ale fluviului, popor condus de cel despre care STRABON scria: „Burebista stăpâneşte tot teritoriul de pe ambele maluri ale Dunării, este temut de romani, ataca, trecea fluviul când voia prin Macedonia”. Luat prin surprindere de invazia romanilor, Decebal, un mare strateg, încearcă să oprească înaintarea romanilor, demolând partea de lemn carosabilă a podului, iar restul fiind incendiat, după cum arata bârnele arse de la faţa locului. Din acest motiv Traian şi-a trecut trupele în Dacia nu pe un pod de piatră ci pe unul de vase, după cum chiar Apollodor din Damasc arată pe Columna lui Traian. Mai târziu armata romană a refăcut vechiul pod de piatră a lui Burebista pentru a transporta prada luată de la populaţia dacică, dar cărămizile cu ştampila legiunilor romane găsite pe acest loc nu dovedesc că ei au şi construit podul !

În secolul al III-lea A.D., Constantin cel Mare, dac de origine născut la NIS, reconstruieşte podul de la Drobeta, adaugă un castru cu patru turnuri şi un edificiu cu numeroase încăperi.

Menţionăm că într-o baladă aromână, „Puntea din artă”, se vorbeşte de trei meşteri iscusiţi, care au construit un pod peste Dunăre şi care au lucrat la el 6 ani.